ÎCCJ, decizie (scj.ro #83291)
ÎCCJ, decizie (scj.ro #83291) (Înalta Curte de Casație și Justiție)
Acțiuni având
ca obiect cesiunea drepturilor patrimoniale izvorâte dintr-un brevet de
invenție. Criterii de determinare a competenței materiale
Litigiile
care se nasc în legătură cu această calitate (de inventator)
inclusiv drepturile patrimoniale ale inventatorului rezultate din contractele
de cesiune cât și cele referitoare la
nerespectarea
acestor contracte aparțin materiei civile și sunt de
competența tribunalului în conformitate cu art.2
lit.e
Cod procedură civilă. În sprijinul acestei concluzii vine
reglementarea actuală a art.2 Cod procedură civilă care face
distincție între procese și cereri ,,după materie”. Faptul
că s-a luat în examinare competența pe cale de excepție nu este
greșit cu atât mai mult cu cât domeniul respectiv al drepturilor și
obligațiilor născute din astfel de raporturi juridice așa cum
s-a mai arătat se supune unor reglementări speciale .
(Înalta Curte de Casație și Justiție Secția
comercială decizia
nr
. 2725 din 3
octombrie 2008)
Reclamanții
F.I. și F.S. au solicitat prin acțiune obligarea pârâtei
S.C. M.S.R. S.A. la restituirea către fiecare reclamant a sumei
reținute cu titlu de impozit și dobânzi penalizatoare, motivând
că în baza contractului de cesiune au
cedatat
drepturile din brevetul de invenție, (depunerea cererii, acordarea
și eliberarea acestuia cu dreptul de invocare a
priorității convenționale) în schimbul plății
drepturilor patrimoniale de autor stabilite prin art.9
Cap.VIII
din contractul mai sus menționat. Din
aceste drepturi reclamanții au susținut că pârâta a
reținut ilegal sumele pretinse prin acțiune.
Tribunalul Neamț – Secția comercială , sesizat de
reclamanți, prin sentința nr.2000 din 11 octombrie 2007 a respins
acțiunea ca prescrisă, soluție care în urma apelului
reclamanților a fost desființată prin decizia nr.8 din 1
februarie 2008 pronunțată de Curtea de Apel Bacău.
Potrivit Curții de apel, care a examinat natura litigiului în funcție
de obiectul său, litigiul nu vizează raporturi juridice comerciale
sau fiscale așa încât anulând sentința, cauza a fost
trimisă spre competentă soluționare Tribunalului Neamț –
Secția civilă.
Împotriva acestei decizii au declarat recurs, atât reclamanții F.S.,
și F.I. cât și pârâta S.C. M.A.T.P.R. S.A. (fostă M.S.R.).
Prin recursul lor, reclamanții fără să indice motivele de
nelegalitate
prevăzute de art.304 Cod procedură
civilă, au criticat decizia instanței de apel solicitând
instanței de recurs să constate că sumele de bani
reținute de pârâtă vizează fiscalitatea și nu raporturile
juridice izvorâte din contractul de cesiune pentru că în acest contract nu
s-au prevăzut clauze în legătură cu eventualele datorii
fiscale, iar reținerea lor s-a datorat aplicării greșite a
legii.
Recursurile sunt
nefondate
. (...)
S-a susținut că litigiul este de natură comercială
critică argumentată de recurentă în principal pe calitatea
sa de comerciant persoană juridică care în activitatea sa a
utilizat drepturi izvorând din contractul de cesiune a drepturilor
decurgând din brevetul de invenție.
Și această critică este
nefondată
întrucât în cauză nu a fost pusă în discuție
săvârșirea de acte și fapte de comerț, pentru ca natura
litigiului să fie determinată în raport de aceste acte și fapte.
Distinct de aceasta trebuie menționat faptul că nu calitatea
părții de comerciant este determinantă în aprecierea
izvorului obligațiilor și implicit a competenței primei
instanțe. Nici argumentul că un litigiu similar a fost
soluționat de secția comercială nu va fi reținut
față de argumentele de mai sus, aduse în sprijinul caracterului
necomercial al litigiului cu atât mai mult cu cât cesiunea drepturilor
patrimoniale vizează calitatea de inventator a recurenților,
reglementată de o lege specială iar drepturile acestora își au
izvorul într-un contract civil și nu comercial.
Prin urmare litigiile care se nasc în legătură cu această
calitate inclusiv drepturile patrimoniale ale inventatorului rezultate din
contractele de cesiune cât și cele referitoare la
nerespectarea
acestor contracte aparțin materiei civile și sunt de
competența tribunalului în conformitate cu art.2
lit.e
Cod procedură civilă. În sprijinul acestei concluzii vine
reglementarea actuală a art.2 Cod procedură civilă care face
distincție între procese și cereri ,,după materie”. În
acest context faptul că s-a luat în examinare competența pe
cale de excepție nu este greșit cu atât mai mult cu cât domeniul
respectiv al drepturilor și obligațiilor născute din astfel de
raporturi juridice așa cum s-a mai arătat se supune unor reglementări
speciale .
În consecință, verificarea competenței a fost făcută
în conformitate cu prevederile art.2
lit.e
raportate
la art.158 Cod procedură civilă, excepția fiind mijlocul
procedural pus la îndemână pentru o astfel de verificare.
Așadar, trimiterea dosarului instanței competente este corectă
și, în orice caz, vine să sprijine dreptul părților de a
dezbate pricina în fața instanței căreia i-a fost atribuită
competența în materia respectivă.