ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 2725/2008

Asupra recursurilor de față: Din examinarea lucrărilor dosarului, constată următoarele: Reclamanții F.I. și F.S. au solicitat prin acțiune obligarea pârâtei SC M.S.R. SA la restituirea sumei de 7.382 lei către fiecare reclamant compusă din sume reținute cu titlu de impozit și dobânzi penalizatoare, motivând că în baza contractului de cesiune nr. 1 din 23 mai 2005 au cedat drepturile din brevetul de invenție (depunerea cererii, acordarea și eliberarea acestuia cu dreptul de invocare a priorității convenționale) în schimbul plății drepturilor patrimoniale de autor stabilite prin art. 9 Cap. VIII din contractul mai sus menționat. Din aceste drepturi reclamanții au susținut că pârâta a reținut ilegal sumele pretinse prin acțiune.

Tribunalul Neamț, secția comercială, sesizat de reclamanți, prin sentința nr. 2000 din 11 octombrie 2007, a respins acțiunea ca prescrisă, soluție care în urma apelului reclamanților a fost desființată prin decizia nr. 8 din 1 februarie 2008 pronunțată de Curtea de Apel Bacău. Potrivit Curții de apel, care a examinat natura litigiului în funcție de obiectul său, litigiul nu vizează raporturi juridice comerciale sau fiscale așa încât anulând sentința, cauza a fost trimisă spre competentă soluționare Tribunalului Neamț, secția civilă. Împotriva acestei decizii au declarat recurs, atât reclamanții F.S., F.I. cât și pârâta SC M.A.T.P.R. SA (fostă M.S.R.). Prin recursul lor, reclamanții fără să indice motivele de nelegalitate prevăzute de art. 304 C. proc.

civ., au criticat decizia instanței de apel solicitând instanței de recurs să constate că sumele de bani reținute de pârâtă vizează fiscalitatea și nu raporturile juridice izvorâte din contractul de cesiune pentru că în acest contract nu s-au prevăzut clauze în legătură cu eventualele datorii fiscale, iar reținerea lor s-a datorat aplicării greșite a legii. În consecință, reclamanții recurenți au considerat că în cauză sunt aplicabile dispozițiile art. 36 din Legea nr. 304/2004 și art. 10 din Legea nr. 554/2004 și că soluționarea acestui litigiu este de competența secției de contencios a Tribunalului. La rândul său pârâta prin recurs a considerat că instanța de apel nu a intrat în cercetarea fondului ci a dispus admiterea excepției necompetenței trimițând dosarul Tribunalului Neamț, în condițiile în care, în cauză, nu erau aplicabile prevederile art. 158 și 297 alin. (2) C. proc.

civ. După definirea noțiunii de competență recurenta pârâtă a arătat că nu era relevant pentru admiterea excepției necompetenței faptul că nu era competent Tribunalul, secția comercială, întrucât dezinvestirea nu trebuia rezolvată printr-o decizie de declinare a competenței. Ca urmare, a considerat recurenta, nu erau aplicabile în cauză prevederile art. 297 alin. (2) C. proc. civ. Recurenta a mai arătat că într-o cauză similară, competența a fost stabilită în favoarea secției comerciale. Recursurile sunt nefondate. 1. Recursul reclamanților Din argumentarea recursului redată mai sus, rezultă că reclamanții au pus în discuție, izvorul obligațiilor din care derivă pretențiile lor de restituire a sumei solicitate prin acțiune.

Potrivit recurenților datoriile sunt fiscale și ca atare nefiind reglementate în contractul de cesiune, intră sub incidența Legii nr. 554/2004 prin care competența este atribuită tribunalelor fiscale. Susținerea este nefondată, întrucât așa cum bine a reținut instanța de apel, litigiul își are izvorul în contractul de cesiune care este în legătură directă cu drepturile patrimoniale de autor, așa cum decurg din art. 9 din contract, prin care s-a stabilit modalitatea de plată a acestor drepturi. Prin urmare, restituirea sumelor numite prin acțiune au fost raportate la aceste drepturi izvorâte din contract în funcție de care se apreciază natura activității și a veniturilor precum și modalitatea de plată a drepturilor așa cum au fost stabilite de părți prin convenție.

În consecință, criticile în legătură cu incidența în cauză a dispozițiilor legale care reglementează fiscalitatea sunt nefondate, recursul reclamanților potrivit art. 312 C. proc. civ., urmând să fie respins. 2. Recursul pârâtei. Prima susținere a pârâtei recurente, după depunerea notelor de ședință, vizează faptul că instanța de apel nu a cercetat fondul și s-a pronunțat pe excepția necompetenței tribunalului, critică nefondată în raport de prevederile art. 304 alin. (5) și art. 137 C. proc. civ., întrucât luarea în discuție a necompetenței primează excepției prescripției dreptului la acțiune, aceasta din urmă fiind excepție de fond. Prin urmare solicitarea de a se trimite dosarul Curții de apel pentru a se pronunța în rejudecarea apelului mai întâi pe această excepție nu va fi primită.

În al doilea rând s-a susținut că litigiul este de natură comercială critică argumentată de recurentă în principal pe calitatea sa de comerciant persoană juridică care în activitatea sa a utilizat drepturi izvorând din contractul de cesiune a drepturilor decurgând din brevetul de invenție. Și această critică este nefondată întrucât în cauză nu a fost pusă în discuție săvârșirea de acte și fapte de comerț, pentru ca natura litigiului să fie determinată în raport de aceste acte și fapte. Distinct de aceasta trebuie menționat faptul că nu calitatea părții de comerciant este determinantă în aprecierea izvorului obligațiilor și implicit a competenței primei instanțe.

Nici argumentul că un litigiu similar a fost soluționat de secția comercială nu va fi reținut față de argumentele de mai sus, aduse în sprijinul caracterului necomercial al litigiului cu atât mai mult cu cât cesiunea drepturilor patrimoniale vizează calitatea de inventator a recurenților, reglementată de o lege specială iar drepturile acestora își au izvorul într-un contract civil și nu comercial. Prin urmare litigiile care se nasc în legătură cu această calitate inclusiv drepturile patrimoniale ale inventatorului rezultate din contractele de cesiune cât și cele referitoare la nerespectarea acestor contracte aparțin materiei civile și sunt de competența tribunalului în conformitate cu art. 2 lit. e) C. proc.

civ. În sprijinul acestei concluzii vine reglementarea actuală a art. 2 C. proc. civ., care face distincție între procese și cereri „după materie”. În acest context faptul că s-a luat în examinare competența pe cale de excepție nu este greșit cu atât mai mult cu cât domeniul respectiv al drepturilor și obligațiilor născute din astfel de raporturi juridice așa cum s-a mai arătat se supune unor reglementări speciale. În consecință, verificarea competenței a fost făcută în conformitate cu prevederile art. 2 lit. e) raportate la art. 158 C. proc. civ., excepția fiind mijlocul procedural pus la îndemână pentru o astfel de verificare. Așadar, trimiterea dosarului instanței competente este corectă și, în orice caz, vine să sprijine dreptul părților de a dezbate pricina în fața instanței căreia i-a fost atribuită competența în materia respectivă.

În fine, trebuie subliniat și faptul că, în cazul de față, nu era vorba de trimiterea cauzei de la o secție la alta, cum a susținut recurenta, ci de o judecată în primă instanță care era deja finalizată printr-o hotărâre indiferent de faptul că instanța s-a pronunțat pe excepția prescripției, astfel că nici susținerea privind încălcarea dispozițiilor art. 297 alin. (2) C. proc. civ., nu va fi primită. Pentru rațiunile deja arătate solicitarea recurentei de a se trimite cauza instanței de apel în vederea continuării judecării apelului va fi înlăturată și în considerarea dreptului la un proces echitabil în fața instanței competente după materie potrivit prevederilor codului de procedură civilă.

În consecință, potrivit art. 312 C. proc. civ., recursul va fi respins.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Respinge recursurile declarate de reclamanții F.S., F.I. și de pârâta SC A.T.P.R. SA (fostă SC M.S.R. SA), împotriva deciziei nr. 8 din 1 februarie 2008 pronunțată de Curtea de Apel Bacău, secția comercială, de contencios administrativ și fiscal, ca nefondate. Irevocabilă. Pronunțată în ședință publică, astăzi 3 octombrie 2008.