ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 2551/2008

Deliberând asupra recursului de față în condițiile art. 256 C. proc. civ., constată următoarele: Prin cererea înregistrată la data de 16 august 2005 pe rolul Tribunalului Bacău, reclamanții A.V., D.I., N.M. (în calitate de moștenitoare a defunctului N.G.), O.I., P.M. si V.M. (în calitate de moștenitoare a defunctului V.N.) au chemat în judecată pe pârâta SC C. SA Borzești și au solicitat instanței de judecată ca prin hotărârea pe care o va pronunța să dispună obligarea pârâtei la plata sumelor cuvenite reclamanților, rezultate din aplicarea în producție fără acordul reclamanților, a brevetului de invenție nr. 110038-B1 pentru anul 2003, sume ce se ridică la valoarea de 324.480 lei.

În motivarea cererii, reclamanții arată că la data de 29 decembrie 1995 a fost emis brevetul de invenție nr. 11 0038-B1 pentru "procedeu de obținere a gamabutirolactonei, prin hidrogenarea anhidridei maleice". În fiecare an s-a efectuat un calcul al drepturilor bănești cuvenite inventatorilor, după cum urmează: 1. pentru anul 2000 s-a convenit 7% din valoarea avantajelor economice obținute, afectate de cheltuielile financiare aferente, având ca reper anul 1991, cu o pondere de cheltuieli financiare de 26,81 %. 2. pentru anul 2001, a fost păstrat procentul de 7% din valoarea avantajelor economice care au fost de 4.412.394.542 lei vechi, cu cheltuieli financiare de exploatare de 25,8% rezultând 3.273.996.175 lei vechi.

3. pentru anul 2002 s-au calculat avantajele economice în cuantum de 3.047.953.856 lei vechi. în schimb, de această dată, ponderea cheltuielilor financiare cu exploatarea a fost de 83,94%. Dat fiind procentul foarte ridicat al cheltuielilor financiare-de 82,94%- reclamanții nu au fost de acord cu încheierea unui alt contract și, în această situație, pârâta a folosit invenția fără acordul reclamanților. Reclamanții au solicitat ca la stabilirea drepturilor ce li se cuvin să nu se fie luate în calcul cheltuielile financiare ci numai cuantumul avantajelor economice și au arătat că, dată fiind atitudinea pârâtei, în anul 2003 nu s-a putut finaliza un nou contract de cesiune a brevetului.

Se solicită ca pârâta să fie obligată la plata unei cote de 40% din avantajele economice rezultate în urma aplicării invenției în anul 2003. Prin sentința civilă nr. 1466/2006, Tribunalul Bacău a admis acțiunea astfel cum a fost formulată și a obligat pârâta să plătească reclamanților suma de 1.367,046.941,31 ROL, cu titlu de despăgubiri civile și 2130 RON cheltuieli de judecată. Pentru a pronunța această hotărâre, tribunalul a avut în vedere prevederile art. 61, art. 66 și art. 67 din Legea nr. 64/1991 privind brevetele de invenție și dispozițiile Regulamentului de aplicare a acestei legi aprobat prin H.G. nr. 152/1992, care prevăd că drepturile autorului unei invenții se stabilesc prin contract încheiat între acesta și societatea care o aplică, iar în caz de neînțelegeri (neîncheierea unui contract) despăgubirile se determină în funcție de rezultatele economice obținute de acea societate.

Instanța a reținut că pârâta a aplicat în cursul anului 2003 în procesul de producție brevetul de invenție al cărui autori sunt reclamanții și față de împrejurarea că negocierile dintre părți cu privire la suma cuvenită autorilor-reclamanți au eșuat, a apreciat că procentul de 40% solicitat de reclamanții autori ai brevetului de invenție este corect, astfel încât a obligat pârâta la plata către aceștia a sumei de 1.367.046.941,31 ROL (136.704,69 RON) stabilită prin raportul de expertiză contabilă efectuat în cauză. Prin decizia civilă nr. 322 din 3 septembrie 2007, Curtea de Apel Bacău a respins ca nefondat apelul declarat de apelanta-pârâtă SC C. SA Borzești împotriva sentinței civile nr. 1466/2006 a Tribunalului Bacău.

Răspunzând motivului de apel prin care se invoca încălcarea de către prima instanța a principiului contradictorialitătii și al dreptului la apărare, Curtea de Apel a reținut că acesta este neîntemeiat întrucât apelanta-pârâtă a fost legal citată, luând termenul în cunoștință prin reprezentant, a depus întâmpinare și acte în susținerea apărării, a fost reprezentată la termenul de judecată din data de 20 octombrie 2006 solicitând un termen mai lung pentru soluționarea litigiului pe cale amiabilă, a achiesat la efectuarea expertizei contabile propusă de intimații-reclamanți, a propus realizarea unei expertize tehnice și i s-a comunicat un exemplar al expertizei contabile efectuate în cauză, asupra căreia apelanta-pârâtă nu a formulat obiecțiuni.

Împrejurarea că ulterior admiterii expertizei contabile, reprezentantul pârâtei nu s-a mai prezentat la instanța, nu a fost apreciată ca o încălcare a principiului contradictorialității și al dreptului la apărare, astfel cum a susținut apelanta, deoarece instanța a considerat că această conduită nu ar putea fi imputabilă instanței de judecată. Motivul de apel conform căruia intimaților-reclamanți li s-au acordat neîntemeiat drepturile de autor pe anul 2003 în procent de 40% din valoarea avantajelor economice, fără a se avea în vedere cheltuielile financiare, a fost deasemenea considerat ca neîntemeiat. Instanța de apel a reținut că în absența unui cadru contractual, drepturile bănești cuvenite autorului unei invenții se stabilesc în condițiile art. 37, art. 61-67 și art. 72 alin. (3) și ( 4) din Legea, nr. 64/1991 privind brevetele de invenție și ale Regulamentului de aplicare a Legii, aprobat prin H.G.

nr. 152/1991 ( cap.5), în raport de rezultatele economice obținute de societatea utilizatoare a brevetului. În speță, potrivit expertizei contabile efectuate la instanța de fond, la care apelantă nu a formulat obiecțiuni, avantajele economice obținute de aceasta, în urma utilizării brevetului intimaților au fost stabilite la cuantumul de 3.417.617.358,29 lei, cuantum apropiat celui stabilit de însăși apelantă pentru anul precedent ( f. 9 dosar fond). S-a considerat ca nefiind pertinentă susținerea apelantei conform căreia în cursul anului 2003 a utilizat brevetul de invenție doar pentru o perioadă limitată de timp și nu la parametrii optimi întrucât, din înscrisul înregistrat la societatea apelată cu nr. PO 229 din 22 februarie 2005 ( f.22 dosar apel) rezultă că în anul 2003 instalația a funcționat conform parametrilor din descrierea brevetului.

Împotriva acestei decizii, în termen legal a declarat și motivat recurs apelanta-pârâtă SC C. SA Borzești. Prin recursul declarat se formulează următoarele critici de nelegalitate în legătură cu hotărârea recurată, întemeiate pe dispozițiile art. 304 pct. 9 C. proc. civ.: Decizia civilă pronunțată de Curtea de Apel Bacău a fost dată cu încălcarea principiilor fundamentale privind judecata și anume principiul contradictorialității și cel al dreptului de apărare întrucât atât prima instanță cât și instanța de apel au respins în mod nejustificat cererea apelantei-pârâte de a se administra proba cu expertiza tehnică efectuată de un specialist în domeniul proprietății intelectuale care să stabilească fără echivoc dacă într-adevăr și în ce măsură, a fost aplicată invenția în litigiu.

Se mai arată că plata drepturilor de autor pentru anul 2003, în procent de 40%o din valoarea netă a avantajelor economice, este lipsită de fundament deoarece pentru funcționarea acestei fabricații, SC C. SA Borzești a efectuat cheltuieli financiare, care se regăsesc în valoare neta a avantajelor economice.

Solicitarea reclamanților-intimați de a li se plăti " 40% din avantajele economice rezultate în urma aplicării invenției în anul 2003", este total neîntemeiată și pentru că anterior anului 2003, s- au acordat drepturi bănești în următoarele procente: - 10%o din valoarea economiilor realizate, cu condiția să nu se depășească 10%o din valoarea profitului net, valabil pentru anii 1995, 1996, anul 1997 fiind fără profit; - 7% din valoarea avantajelor economice afectate cu cheltuielile financiare aferente pentru anul 1998. Recurenta susține că în raport cu anii precedenți, pretențiile inventatorilor depășesc limita rezonabilului, cu atât mai mult cu cât procedeul a fost folosit doar în ultimele trei luni ale anului 2003 și nu la parametrii din brevet.

Se arată că raportul de expertiză contabilă aflat la dosarul cauzei nu este concludent întrucât nu ia în calcul cheltuielile financiare iar instanța de apel a soluționat cauza în baza acestui raport, fără a-1 analiza, luând în considerare doar drepturile pretinse de reclamanții- intimați, fără a ține cont de faptul că inventatorii aveau și obligații corelative acestor drepturi și anume obligația să suporte o parte din cheltuielile financiare făcute cu exploatarea invenției, respectiv o cotă de 40% din valoarea cheltuielilor financiare. Se solicită admiterea recursului, modificarea în tot a deciziei nr. 322/03 septembrie 2007 pronunțată de Curtea de Apel Bacău și pe fond, respingerea acțiunii ca neîntemeiată.

În subsidiar, se solicită admiterea recursului și modificarea deciziei recurate în sensul obligării recurentei la plata drepturilor bănești în sumă de numai 1.058.125.802,31 ROL ( 105.812,58 RON) deoarece cheltuielile financiare efectuate cu aplicarea invenției trebuie suportate de către inventatori într-o cotă de 40%, proporțional cu procentul de 40%) din valoarea avantajelor economice obținute prin aplicarea invenției. Analizând decizia recurată în limita criticilor formulate prin motivele de recurs, înalta Curte reține următoarele: 1. O primă critică cuprinsă în motivele de recurs vizează încălcarea principiului contradictorialității și a celui al dreptului de apărare prin respingerea cererii apelantei-pârâte de a se administra proba cu expertiza tehnică efectuată de un specialist în domeniul proprietății intelectuale care să stabilească fără echivoc dacă, într-adevăr și în ce măsură, a fost aplicată invenția în litigiu.

Se invocă prin această critică încălcarea unor principii fundamentale ce guvernează desfășurarea procesului civil, astfel încât în baza art. 306 alin. (3) C. proc. civ., Înalta Curte va încadra acest motiv de recurs în dispozițiile art. 304 pct. 5 C. proc. civ. care include toate nereguralitățile procedurale ce atrag sancțiunea nulității în afara celor expres menționate în alte motive de recurs iar nu în cel prevăzut de art. 304 pct. 9 C. proc. civ. care vizează încălcarea unor norme de drept material. Din această perspectivă, Înalta Curte apreciază că prin hotărârea recurată nu au fost încălcate drepturile procesuale ale apelantei în sensul celor menționate prin primul motiv de recurs. Ceea ce se pretinde prin motivele de recurs că ar fi trebuit să fie dovedit printr-un raport de expertiză a cărui încuviințare s-a refuzat-și anume dacă și în ce măsură, a fost aplicată invenția în litigiu-a fost probat prin alte mijloace de probă administrate în litigiu.

Astfel, din înscrisul înregistrat la societatea apelată cu nr. PO 229 din 22 februarie 2005 (aflat la fila 22 dosar apel) a rezultat, așa cum a reținut și instanța de apel, că în anul 2003 instalația a funcționat conform parametrilor din descrierea brevetului. Pe de altă parte, pe tot parcursul desfășurării litigiului, apelanta-pârâtă a recunoscut funcționarea instalației în lunile octombrie, noiembrie și decembrie ale anului 2003, așa încât o expertiză care să stabilească dacă și în ce condiții această instalație a funcționat, nu-și dovedesc utilitatea față de celelalte probe administrate și de poziția procesuală a părții în legătură cu acest aspect.

2. Cel de-al doilea motiv de recurs formulat și care vizează modalitatea de stabilire și cuantumul drepturilor cuvenite salariaților este însă fondat și determină admiterea recursului pentru următoarele considerente: Așa cum rezultă din conținutul brevetului nr. 110338B1, invenția "procedeu de obținere a gamabutirolactonei, prin hidrogenarea anhidridei maleice" a fost realizată de către A.V., D.I., N.G., O.I., P.M. si V.N. la solicitarea pârâtei SC C. SA Borzești.

Prin contractul de negociere nr. 173/15 februarie 1996 s-a convenit ca drepturile bănești cuvenite inventatorilor conform art. 39 din Legea 64/1991 să se acorde „pentru o perioadă de 5 ani, începând cu anul 1995" și să reprezinte "10% anual din valoarea economiilor rezultate, comparativ cu anul anterior aplicării invenției, cu condiția să nu se depășească 10% din valoarea profitului net." Drepturile cuvenite inventatorilor s-au renegociat, încheindu-se contractul nr. J287 din 24 noiembrie 1998 prin care pârâta s-a obligat sa plătească reclamanților drepturi bănești reprezentând „7% din valoarea avantajelor economice afectată cu cheltuielile financiare aferente." Durata contractului a fost stabilită pentru o perioadă de 5 ani, începând cu anul 1998. În anul 2003 invenția a fost aplicată în ultimele 3 luni ale anului.

Prin adresa nr. PO 1286 din 7 octombrie 2003, inventatorii solicită unității negocierea unui nou contract, fără însă a preciza care este valoarea drepturilor bănești pe care le pretind sau modalitatea de calculare a acestora. Aceeași poziție a reclamanților este exprimată și prin adresele 1186 din 24 noiembrie 2003 și 569 din 20 ianuarie 2005, pentru ca prin adresa 4563 din 25 aprilie 2005 să se solicite „reluarea discuțiilor", făcându-se referire la „cele stabilite în întâlnirea din 22 februarie 2005" (la dosar neexistând însă nici un proces verbal încheiat în urma acestei întâlniri) și să se solicite stabilirea unei date pentru negocieri și comunicarea ponderii cheltuielilor financiare în cheltuielile de producție.

In urma comunicării ponderii cheltuielilor financiare ca fiind de 40%, prin adresa nr. 6109 din 31 mai 2005, inventatorii aduc la cunoștința pârâtei că nu pot semna „actul adițional" (a cărui încheiere, așa cum rezultă din cuprinsul adresei, ar fi fost propusă în cadrul întâlnirii realizate în data de 22 februarie 2005 de către Comisia de Negociere ). Pârâta comunică inventatorilor, prin adresa MH 674 din 10 iunie 2005 invitația „de a analiza împreună cu compartimentul specializat problemele de natură economică în vederea detensionării situației și semnării actului adițional și ulterior negocierea unui nou contract". În răspunsul comunicat prin adresa 7313 din 20 iunie 2005, reclamanții își exprimă acordul de a participa la o întrunire a Comisiei de Negociere, așa încât sunt invitați la data de 29 iunie 2005 la ședința Comisiei de Negociere care își propune „negocierea drepturilor cuvenite autorilor ca urmare a aplicării brevetului 110338 în anul 2003 și încheierea unui nou contract pentru întreaga perioadă de valabilitate a brevetului începând cu anul 2004." În urma ședinței Comisiei de Negociere, se încheie „procesul verbal nr. 2" din cuprinsul căruia rezultă că „autorii brevetului au propus ca drepturile cuvenite autorilor pentru anul 2003 să fie în procent de 40% din valoarea netă a avantajelor economice",

menționându-se că „valoarea netă a avantajelor reprezintă valoarea brută a economiilor minus 40% din cheltuielile financiare". Poziția pârâtei a fost aceea de a propune încheierea unui act adițional la contractul anterior care să cuprindă același condiții de plată a drepturilor bănești. Înalta Curte apreciază că au relevanță în soluționarea litigiului următoarele dispoziții legale: "Pentru invențiile create și realizate în condițiile art. 5 alin. (1) cu clauză contrară și, respectiv, ale art. 5 alin. (2) inventatorul beneficiază de drepturi patrimoniale stabilite pe bază de contract încheiat cu solicitantul sau, după caz, cu titularul brevetului. Drepturile patrimoniale se stabilesc în funcție de efectele economice și/sau sociale rezultate din exploatarea brevetului sau în funcție de aportul economic al invenției" (art. 37 din Legea 64/1991, în numerotarea existentă la data sesizării instanței).

În cauză, așa cum rezultă din înscrisurile depuse, pentru perioada pentru care reclamanții solicită plata drepturilor bănești cuvenite, raporturile contractuale anterioare încetaseră, prin expirarea termenului pentru care acestea fuseseră convenite. Instanțele au fost chemate în prezentul litigiu să determine întinderea drepturilor bănești cuvenite inventatorilor în lipsa unor raporturi contractuale și, din această perspectivă, se impune ca în prealabil să se stabilească a) dacă instanța poate avea o astfel de prerogativă, de suplinire a unui acord contractual în această materie, b) care este baza (modul de calcul) și c) care sunt criteriile de determinare a cuantumului acestor drepturilor bănești.

în acord cu instanțele anterioare, înalta Curte apreciază că, în lipsa unui acord al părților concretizat într-un contract, revine instanței de judecată posibilitatea ca, la sesizarea oricăreia dintre părți, să stabilească cuantumul drepturilor bănești cuvenite inventatorilor, urmare a aplicării invenției de către unitate. În acest sens sunt prevederile art. 5 alin. (6) din Legea 64/1991 care permit instanței de judecată să stabilească, în lipsa acordului părților, prețul contractului privind invenția salariatului ca și dispozițiile art. 62 din același act normativ. în ceea ce privește modul de calcul al acestor drepturi și cuantumul lor, Legea stabilește numai că: "drepturile patrimoniale se stabilesc în funcție de efectele economice și/sau sociale rezultate din exploatarea brevetului sau în funcție de aportul economic al invenției", fără a preciza însă și care este procentul în limita căruia aceste drepturi salariale pot fi recunoscute.

Este însă indiscutabil că la calcularea acestor drepturi instanța trebuie să aibă în vedere efectele economice rezultate din exploatarea brevetului sau aportul economic al invenției, așa cum prevede art. 37 alin. (2) din Legea 64/1991. în aplicarea acestui text legal în cauză, instanța avea obligația de a stabili, în prealabil, care este cuprinsul criteriilor prevăzute de lege și anume: "efectele economice și/sau sociale rezultate din exploatarea brevetului" și „aportul economic al invenției" iar apoi, pe bază de expertiză să determine care este, în cauză, întinderea acestor parametrii. Prima instanță a încuviințat ca obiectiv al expertizei contabile „stabilirea valorilor economice rezultate ca urmare a aplicării invenției pe anul 2003", fără însă a argumenta de ce acesta ar reprezenta sensul noțiunilor de "efectele economice și/sau sociale" și „aportul economic" folosite de legiuitor în cuprinsul art. 37 alin. (2) din lege.

Totodată, instanța a ignorat poziția exprimată de reclamanți sub acest aspect în cuprinsul procesului verbal întocmit la data de 28 iunie 2005, în care autorii invenției solicitând 40% din „valoarea netă a avantajelor economice", au arătat că prin „valoare netă a avantajelor" urmează a se înțelege „valoarea brută a economiei minus 40% cheltuieli financiare". în ceea ce privește cuantumul drepturilor solicitate de inventatori, instanțele au încuviințat cererea reclamanților de fixare a acestui cuantum la 40% din valoarea economiilor, fără a argumenta în vreun fel care sunt criteriile în raport cu care acest cuantum solicitat de reclamanți apare ca fiind legal. Este adevărat că în cauză nu există un acord de voință al părților în determinarea cuantumului drepturilor cuvenite inventatorilor, însă aceasta nu trebuie să lase loc arbitrariului.

Instanța trebuie să aplice pe cât posibil criterii obiective în determinarea acestui cuantum, criterii care pot viza utilitatea și valoarea invenției, raționalizări și economii obținute în procesul de producție ca urmare a aplicării invenției sau, eventual, valorificarea produselor obținute prin aplicarea invenției. Nu în ultimul rând vor putea fi avute în vedere, sub aspectul întinderii drepturilor cuvenite inventatorilor, raporturile contractuale anterioare existente între părți precum și raporturi contractuale ale unității cu alți salariați inventatori pentru invenții apropriate ca natură și importanță cu cea realizată de reclamanți. în toate cazurile însă, instanța va trebui să-și motiveze hotărârea atât sub aspectul criteriilor în funcție de care s-a oprit la un anumit cuantum al drepturilor stabilite pentru inventatori, cât și sub aspectul întinderii acestor drepturi.

Pe cale de consecință, reținând că în s-a cauză s-a făcut o greșită aplicare a prevederilor art. 37 alin. (2) din Legea 64/1991, că instanța a încuviințat acordarea drepturilor bănești cuvenite inventatorilor în cuantumul solicitat de aceștia, fără a administra probe pentru stabilirea acestui cuantum și fără a identifica criterii de determinare a cuantumului acordat, Înalta Curte apreciază că nu a existat o cercetare a fondului litigiului, astfel încât în baza art. 304 pct. 9 C. proc. civ. raportat la art. 312 alin. (3) C. proc. civ., va admite recursul declarat de pârâtă și va casa hotărârea recurată. În baza art. 297 C. proc. civ., va fi admis apelul declarat de pârâtă, va fi desființată sentința civilă nr. 1466 din 1 noiembrie 2006 a Tribunalului Bacău, secția civilă, și va fi trimisă cauza spre rejudecare la aceeași instanță.

PENTRU ACESTE MOTIVE ÎN NUMELE LEGII DECIDE: Admite recursul declarat de pârâta SC C. SA Borzești împotriva deciziei 322 din 3 septembrie 2007 a Curții de Apel Bacău, secția civilă, pe care o casează. Admite apelul declarat de pârâtă împotriva sentinței nr. 1466 din 1 noiembrie 2006 a Tribunalului Bacău, secția civilă. Desființează sentința și trimite cauza spre rejudecare la aceeași instanță. Irevocabilă. Pronunțată în ședință publică, astăzi 15 aprilie 2008.