ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 2551/2008

ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 2551/2008 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2008)

Deliberând asupra recursului de

față în condițiile art. 256 C. proc. civ.,

constată următoarele:

Prin cererea înregistrată la

data de 16 august 2005 pe rolul Tribunalului Bacău, reclamanții

A.V., D.I., N.M. (în calitate de moștenitoare

a defunctului

N.G.), O.I., P.M. si V.M. (în

calitate de

moștenitoare a defunctului V.N.) au chemat în judecată pe

pârâta SC C. SA

Borzești și au solicitat

instanței de judecată ca prin hotărârea pe care o va

pronunța să dispună obligarea pârâtei la plata

sumelor cuvenite reclamanților, rezultate din

aplicarea în producție fără acordul reclamanților, a brevetului de

invenție nr. 110038-B1

pentru anul 2003, sume ce se ridică la valoarea

de 324.480 lei.

În motivarea cererii,

reclamanții arată că la data de 29 decembrie 1995 a fost emis brevetul de

invenție nr. 11 0038-B1 pentru "procedeu

de obținere a gamabutirolactonei, prin hidrogenarea anhidridei maleice".

În fiecare an s-a efectuat un

calcul al drepturilor bănești cuvenite inventatorilor, după

cum urmează:

1.

pentru anul

2000 s-a convenit 7% din valoarea avantajelor economice obținute,

afectate

de cheltuielile financiare aferente, având ca reper anul 1991, cu o pondere de

cheltuieli financiare de 26,81 %.

din valoarea avantajelor

economice care au

fost de 4.412.394.542 lei vechi, cu cheltuieli financiare de exploatare de

25,8%

rezultând 3.273.996.175 lei vechi.

3.

pentru anul

2002 s-au calculat avantajele economice în cuantum de 3.047.953.856

lei vechi. în schimb, de această dată, ponderea

cheltuielilor financiare cu exploatarea a fost

de 83,94%.

Dat fiind procentul foarte

ridicat al cheltuielilor financiare-de 82,94%- reclamanții nu

au fost de acord cu

încheierea unui alt contract și, în această situație, pârâta a folosit invenția

fără acordul reclamanților.

Reclamanții au solicitat ca la

stabilirea drepturilor ce li se cuvin să nu se fie luate în

calcul cheltuielile

financiare ci numai cuantumul avantajelor economice și au arătat că, dată

fiind atitudinea pârâtei, în anul 2003 nu s-a

putut finaliza un nou contract de cesiune a brevetului.

Se solicită ca pârâta să fie obligată la plata unei

cote de 40% din avantajele economice rezultate în urma aplicării invenției în

anul 2003.

Prin sentința civilă nr. 1466/2006, Tribunalul Bacău

a admis acțiunea astfel cum a

fost

formulată și a obligat pârâta să plătească reclamanților suma de

1.367,046.941,31 ROL,

cu titlu de despăgubiri civile și 2130 RON

cheltuieli de judecată.

Pentru a pronunța această

hotărâre, tribunalul a avut în vedere prevederile art. 61, art.

66 și art. 67 din Legea nr. 64/1991 privind

brevetele de invenție și dispozițiile

Regulamentului

de aplicare a acestei legi aprobat prin H.G. nr. 152/1992, care prevăd că

drepturile autorului unei invenții se stabilesc

prin contract încheiat între acesta și societatea

care o aplică, iar în

caz de neînțelegeri (neîncheierea unui contract) despăgubirile se

determină în funcție de rezultatele economice

obținute de acea societate.

Instanța a reținut că pârâta a

aplicat în cursul anului 2003 în procesul de producție

brevetul de invenție al cărui autori sunt reclamanții

și față de împrejurarea că negocierile

dintre

părți cu privire la suma cuvenită autorilor-reclamanți au eșuat, a apreciat că

procentul

de 40% solicitat de reclamanții autori ai brevetului de

invenție este corect, astfel încât a

obligat

pârâta la plata către aceștia a sumei de 1.367.046.941,31 ROL (136.704,69 RON)

stabilită prin raportul de expertiză contabilă efectuat în cauză.

Prin decizia civilă nr. 322 din

3 septembrie 2007, Curtea de Apel Bacău a respins ca nefondat

apelul declarat de apelanta-pârâtă SC C. SA

Borzești împotriva sentinței civile nr. 1466/2006 a Tribunalului Bacău.

Răspunzând motivului de apel

prin care se invoca încălcarea de către prima instanța a

principiului

contradictorialitătii și al dreptului la apărare, Curtea de Apel a reținut că

acesta

este neîntemeiat întrucât

apelanta-pârâtă a fost legal citată, luând termenul în cunoștință

prin reprezentant, a depus întâmpinare și acte în

susținerea apărării, a fost reprezentată la

termenul de judecată din

data de 20 octombrie 2006 solicitând un termen mai lung pentru

soluționarea litigiului pe cale amiabilă, a

achiesat la efectuarea expertizei contabile propusă

de

intimații-reclamanți, a propus realizarea unei expertize tehnice și i s-a

comunicat un exemplar al expertizei contabile efectuate în cauză, asupra căreia

apelanta-pârâtă nu a formulat obiecțiuni.

Împrejurarea că ulterior

admiterii expertizei contabile, reprezentantul pârâtei nu s-a

mai prezentat la

instanța, nu a fost apreciată ca o încălcare a principiului

contradictorialității și al dreptului la apărare, astfel cum a susținut

apelanta, deoarece instanța a considerat că

această conduită nu ar putea fi imputabilă instanței

de judecată.

Motivul de apel conform căruia

intimaților-reclamanți li s-au acordat neîntemeiat

drepturile de autor pe anul 2003

în procent de 40% din valoarea avantajelor economice, fără

a se avea în vedere

cheltuielile financiare, a fost deasemenea considerat ca neîntemeiat.

Instanța de apel a reținut că în absența unui cadru

contractual, drepturile bănești

cuvenite

autorului unei invenții se stabilesc în condițiile art. 37, art. 61-67 și art.

72 alin. (3) și (

4) din Legea, nr. 64/1991

privind brevetele de invenție și ale Regulamentului de aplicare a

Legii, aprobat prin H.G. nr. 152/1991 ( cap.5),

în raport de rezultatele economice obținute de

societatea utilizatoare a

brevetului.

În speță, potrivit expertizei

contabile efectuate la instanța de fond, la care apelantă nu

a formulat obiecțiuni,

avantajele economice obținute de aceasta, în urma utilizării brevetului

intimaților au fost

stabilite la cuantumul de 3.417.617.358,29 lei, cuantum apropiat celui

stabilit de însăși apelantă pentru anul

precedent ( f. 9 dosar fond).

S-a considerat ca nefiind pertinentă susținerea

apelantei conform căreia în cursul

anului

2003 a utilizat brevetul de invenție doar pentru o perioadă limitată de timp și

nu la

parametrii optimi întrucât, din înscrisul înregistrat la

societatea apelată cu nr. PO

229 din 22

februarie 2005 ( f.22 dosar apel) rezultă că în anul 2003 instalația a funcționat

conform

parametrilor din descrierea brevetului.

Împotriva acestei decizii, în

termen legal a declarat și motivat recurs apelanta-pârâtă

SC C. SA Borzești.

Prin recursul declarat se

formulează următoarele critici de nelegalitate în legătură cu

hotărârea recurată, întemeiate pe

dispozițiile art. 304 pct. 9 C. proc. civ.:

Decizia civilă pronunțată de Curtea de Apel Bacău a

fost dată cu încălcarea

principiilor

fundamentale privind judecata și anume principiul contradictorialității și cel

al

dreptului de apărare întrucât atât

prima instanță cât și instanța de apel au respins în mod

nejustificat cererea apelantei-pârâte de a se

administra proba cu expertiza tehnică efectuată

de un specialist în

domeniul proprietății intelectuale care să stabilească fără echivoc dacă

într-adevăr și în ce măsură, a fost aplicată invenția în litigiu.

Se mai arată că plata

drepturilor de autor pentru anul 2003, în procent de 40%o din

valoarea netă a avantajelor economice, este

lipsită de fundament deoarece pentru funcționarea acestei fabricații, SC C. SA

Borzești a efectuat cheltuieli financiare, care se regăsesc în valoare neta a

avantajelor economice. Solicitarea reclamanților-intimați de a li se plăti

" 40% din avantajele economice rezultate în urma

aplicării invenției în anul 2003", este total neîntemeiată și

pentru că anterior anului 2003, s-

au acordat drepturi bănești în

următoarele procente:

-

10%o din valoarea economiilor realizate, cu condiția să

nu se depășească 10%o din

valoarea profitului net, valabil pentru anii 1995, 1996,

anul 1997 fiind fără profit;

- 7% din valoarea avantajelor

economice afectate cu cheltuielile financiare aferente

pentru anul 1998.

Recurenta susține că în raport

cu anii precedenți, pretențiile inventatorilor depășesc

limita rezonabilului, cu atât

mai mult cu cât procedeul a fost folosit doar în ultimele trei luni

ale anului 2003 și nu la parametrii din

brevet.

Se arată că raportul de

expertiză contabilă aflat la dosarul cauzei nu este concludent

întrucât nu ia în

calcul cheltuielile financiare iar instanța de apel a soluționat cauza în baza

acestui raport, fără a-1

analiza, luând în considerare doar drepturile pretinse de reclamanții-

intimați, fără a ține

cont de faptul că inventatorii aveau și obligații corelative acestor drepturi

și anume obligația să suporte o parte din

cheltuielile financiare făcute cu exploatarea

invenției,

respectiv o cotă de 40% din valoarea cheltuielilor financiare.

Se solicită admiterea

recursului, modificarea în tot a deciziei nr. 322/03 septembrie 2007

pronunțată de Curtea de

Apel Bacău și pe fond, respingerea acțiunii ca neîntemeiată.

În subsidiar, se solicită

admiterea recursului și modificarea deciziei recurate în sensul

obligării recurentei la

plata drepturilor bănești în sumă de numai 1.058.125.802,31 ROL (

105.812,58 RON)

deoarece cheltuielile financiare efectuate cu aplicarea invenției trebuie

suportate de către

inventatori într-o cotă de 40%, proporțional cu procentul de 40%) din

valoarea avantajelor economice obținute prin

aplicarea invenției.

Analizând decizia recurată în

limita criticilor formulate prin motivele de recurs, înalta

Curte reține următoarele:

1.

O primă critică cuprinsă în motivele de recurs vizează

încălcarea principiului

contradictorialității și a celui al dreptului de apărare

prin respingerea cererii apelantei-pârâte

de a se administra proba cu expertiza tehnică

efectuată de un specialist în domeniul

proprietății

intelectuale care să stabilească fără echivoc dacă, într-adevăr și în ce

măsură, a

fost aplicată invenția în litigiu.

Se invocă prin această critică

încălcarea unor principii fundamentale ce guvernează desfășurarea procesului

civil, astfel încât în baza art. 306 alin. (3) C. proc. civ., Înalta Curte va

încadra acest motiv de recurs în dispozițiile art. 304 pct. 5 C. proc. civ.

care include toate nereguralitățile

procedurale ce atrag sancțiunea nulității în afara

celor expres menționate în alte motive de

recurs iar nu în cel prevăzut

de art. 304 pct. 9 C. proc. civ. care vizează încălcarea unor norme de

drept material.

Din această perspectivă, Înalta

Curte apreciază că prin hotărârea recurată nu au fost

încălcate drepturile procesuale

ale apelantei în sensul celor menționate prin primul motiv de

recurs.

Ceea ce se pretinde prin

motivele de recurs că ar fi trebuit să fie dovedit printr-un

raport de expertiză a cărui încuviințare s-a

refuzat-și anume dacă și în ce măsură, a fost

aplicată

invenția în litigiu-a fost probat prin alte mijloace de probă administrate în

litigiu.

Astfel, din înscrisul

înregistrat la societatea apelată cu nr. PO 229 din 22 februarie 2005 (aflat la

fila 22

dosar apel) a rezultat, așa cum a reținut și instanța de apel, că în anul 2003

instalația a

funcționat conform

parametrilor din descrierea brevetului.

Pe de altă parte, pe tot

parcursul desfășurării litigiului, apelanta-pârâtă a recunoscut

funcționarea instalației în lunile octombrie,

noiembrie și decembrie ale anului 2003, așa

încât

o expertiză care să stabilească dacă și în ce condiții această instalație a

funcționat, nu-și

dovedesc utilitatea

față de celelalte probe administrate și de poziția procesuală a părții în

legătură

cu acest aspect.

2.

Cel de-al doilea motiv de recurs formulat și care

vizează modalitatea de stabilire și cuantumul drepturilor cuvenite salariaților

este însă fondat și determină admiterea recursului

pentru următoarele considerente:

Așa cum rezultă din conținutul brevetului nr.

110338B1, invenția "procedeu de

obținere

a gamabutirolactonei, prin hidrogenarea anhidridei maleice" a fost

realizată de către

A.V., D.I., N.G.,

O.I., P.M. si V.N.

la solicitarea pârâtei SC C. SA Borzești.

Prin contractul de negociere nr.

173/15 februarie 1996 s-a convenit ca drepturile bănești cuvenite

inventatorilor conform art. 39 din Legea 64/1991 să se acorde „pentru o

perioadă de

5 ani, începând cu

anul 1995" și să reprezinte "10% anual din valoarea economiilor

rezultate, comparativ cu anul anterior aplicării invenției, cu condiția să nu

se depășească 10% din valoarea profitului net."

Drepturile cuvenite inventatorilor s-au renegociat,

încheindu-se contractul nr.

J287 din 24 noiembrie

1998 prin care pârâta s-a obligat sa plătească reclamanților drepturi bănești

reprezentând „7% din valoarea avantajelor economice afectată cu cheltuielile

financiare

aferente." Durata

contractului a fost stabilită pentru o perioadă de 5 ani, începând cu anul

1998.

În anul 2003 invenția a fost

aplicată în ultimele 3 luni ale anului. Prin adresa nr. PO

1286 din 7 octombrie 2003, inventatorii

solicită unității negocierea unui nou contract, fără însă a

preciza care este valoarea drepturilor bănești pe care

le pretind sau modalitatea de calculare a

acestora.

Aceeași poziție a reclamanților

este exprimată și prin adresele 1186 din 24 noiembrie 2003 și 569 din 20

ianuarie 2005, pentru ca prin adresa 4563 din 25 aprilie 2005 să se solicite

„reluarea discuțiilor", făcându-se referire la „cele stabilite în

întâlnirea din 22 februarie 2005" (la dosar neexistând însă nici un proces

verbal încheiat în urma acestei întâlniri) și să se solicite stabilirea unei

date pentru negocieri și comunicarea ponderii cheltuielilor financiare în

cheltuielile de producție. In urma comunicării ponderii cheltuielilor

financiare ca fiind de 40%, prin adresa nr.

6109 din 31 mai 2005,

inventatorii aduc la cunoștința pârâtei că nu pot semna „actul adițional" (a

cărui încheiere, așa cum rezultă

din cuprinsul adresei, ar fi fost propusă în cadrul întâlnirii realizate în

data de 22 februarie 2005 de către Comisia de Negociere ).

Pârâta comunică inventatorilor, prin adresa MH 674

din 10 iunie 2005 invitația „de a analiza împreună cu compartimentul

specializat problemele de natură economică în vederea detensionării situației

și semnării actului adițional și ulterior negocierea unui nou contract".

În răspunsul comunicat prin adresa 7313 din 20 iunie 2005,

reclamanții își exprimă acordul de a participa la o întrunire a Comisiei de

Negociere, așa încât sunt invitați la data de 29 iunie 2005 la ședința Comisiei

de Negociere care își propune „negocierea drepturilor cuvenite autorilor ca

urmare a aplicării brevetului 110338 în anul 2003 și încheierea unui nou

contract pentru întreaga perioadă de valabilitate a brevetului începând cu anul

2004."

În urma ședinței Comisiei de Negociere, se încheie

„procesul verbal nr. 2" din cuprinsul căruia rezultă că „autorii

brevetului au propus ca drepturile cuvenite autorilor pentru anul 2003 să fie

în procent de 40% din valoarea netă a avantajelor economice",

menționându-se că „valoarea netă a avantajelor reprezintă valoarea brută a

economiilor minus 40% din cheltuielile financiare". Poziția pârâtei a fost

aceea de a propune încheierea unui act adițional la contractul anterior care să

cuprindă același condiții de plată a drepturilor bănești.

Înalta Curte apreciază că au relevanță în

soluționarea litigiului următoarele dispoziții legale:

"Pentru invențiile create și realizate în

condițiile art. 5 alin. (1) cu clauză contrară și, respectiv, ale art. 5 alin. (2)

inventatorul beneficiază de drepturi patrimoniale stabilite pe bază de contract

încheiat cu solicitantul sau, după caz, cu titularul brevetului.

Drepturile patrimoniale se stabilesc în funcție de

efectele economice și/sau sociale rezultate din exploatarea brevetului sau în

funcție de aportul economic al invenției" (art. 37

din Legea 64/1991, în numerotarea existentă la data

sesizării instanței).

În cauză, așa cum rezultă din înscrisurile depuse,

pentru perioada pentru care reclamanții solicită plata drepturilor bănești

cuvenite, raporturile contractuale anterioare încetaseră, prin expirarea

termenului pentru care acestea fuseseră convenite.

Instanțele au fost chemate în prezentul litigiu să

determine întinderea drepturilor

bănești

cuvenite inventatorilor în lipsa unor raporturi contractuale și, din această

perspectivă, se impune ca în prealabil să se stabilească a) dacă instanța poate

avea o astfel de prerogativă,

de

suplinire a unui acord contractual în această materie, b) care este baza (modul

de calcul)

și c) care sunt

criteriile de determinare a cuantumului acestor drepturilor bănești.

în acord cu instanțele anterioare, înalta Curte

apreciază că, în lipsa unui acord al

părților

concretizat într-un contract, revine instanței de judecată posibilitatea ca, la

sesizarea

oricăreia dintre părți, să

stabilească cuantumul drepturilor bănești cuvenite inventatorilor,

urmare

a aplicării invenției de către unitate.

În acest sens sunt prevederile

art. 5 alin. (6) din Legea 64/1991 care permit instanței de

judecată să stabilească, în lipsa acordului

părților, prețul contractului privind invenția salariatului ca și dispozițiile

art. 62 din același act normativ.

în ceea ce privește modul de calcul al acestor

drepturi și cuantumul lor, Legea

stabilește

numai că: "drepturile patrimoniale se stabilesc în funcție de efectele

economice și/sau sociale rezultate din exploatarea brevetului sau în funcție de

aportul economic al invenției", fără a preciza însă și care este procentul

în limita căruia aceste drepturi salariale

pot fi recunoscute.

Este însă indiscutabil că la calcularea acestor

drepturi instanța trebuie să aibă în vedere efectele economice rezultate din

exploatarea brevetului sau aportul economic al invenției, așa cum prevede art.

37 alin. (2) din Legea 64/1991.

în aplicarea acestui text legal în cauză, instanța

avea obligația de a stabili, în prealabil, care este cuprinsul criteriilor

prevăzute de lege și anume: "efectele economice și/sau sociale rezultate

din exploatarea brevetului" și „aportul economic al invenției" iar

apoi, pe bază de expertiză să determine care este,

în cauză, întinderea acestor parametrii.

Prima instanță a încuviințat ca

obiectiv al expertizei contabile „stabilirea valorilor

economice rezultate ca urmare a

aplicării invenției pe anul 2003", fără însă a argumenta de

ce acesta ar reprezenta

sensul noțiunilor de "efectele economice și/sau sociale" și „aportul

economic" folosite de legiuitor în

cuprinsul art. 37 alin. (2) din lege.

Totodată, instanța a ignorat poziția exprimată de

reclamanți sub acest aspect în

cuprinsul

procesului verbal întocmit la data de 28 iunie 2005, în care autorii invenției

solicitând

40% din „valoarea netă a avantajelor economice", au arătat

că prin „valoare netă a avantajelor" urmează a se înțelege „valoarea brută

a economiei minus 40% cheltuieli financiare".

în ceea ce privește cuantumul drepturilor solicitate

de inventatori, instanțele au încuviințat cererea reclamanților de fixare a

acestui cuantum la 40% din valoarea

economiilor,

fără a argumenta în vreun fel care sunt criteriile în raport cu care acest

cuantum

solicitat de reclamanți apare ca fiind legal.

Este adevărat că în cauză nu

există un acord de voință al părților în determinarea

cuantumului drepturilor cuvenite inventatorilor, însă

aceasta nu trebuie să lase loc

arbitrariului.

Instanța trebuie să aplice pe cât posibil criterii obiective în determinarea

acestui

cuantum, criterii care pot viza utilitatea și valoarea

invenției, raționalizări și economii

obținute

în procesul de producție ca urmare a aplicării invenției sau, eventual,

valorificarea

produselor obținute prin aplicarea invenției.

Nu în ultimul rând vor putea fi

avute în vedere, sub aspectul întinderii drepturilor cuvenite inventatorilor,

raporturile contractuale anterioare existente între părți precum și

raporturi contractuale

ale unității cu alți salariați inventatori pentru invenții apropriate ca

natură și importanță cu cea realizată de

reclamanți.

în toate cazurile însă, instanța

va trebui să-și motiveze hotărârea atât sub aspectul criteriilor în funcție de

care s-a oprit la un anumit cuantum al drepturilor stabilite pentru

inventatori, cât și sub aspectul întinderii

acestor drepturi.

Pe cale de consecință, reținând că în s-a cauză s-a

făcut o greșită aplicare a

prevederilor

art. 37 alin. (2) din Legea 64/1991, că instanța a încuviințat acordarea

drepturilor

bănești cuvenite inventatorilor în cuantumul solicitat de

aceștia, fără a administra probe

pentru

stabilirea acestui cuantum și fără a identifica criterii de determinare a

cuantumului acordat, Înalta Curte apreciază că nu a existat o cercetare a

fondului litigiului, astfel încât în

baza art. 304 pct. 9 C. proc. civ. raportat

la art. 312 alin. (3) C. proc. civ., va admite recursul declarat de pârâtă și

va casa hotărârea recurată.

În baza art. 297 C. proc. civ.,

va fi admis apelul declarat de pârâtă, va fi desființată sentința

civilă nr. 1466 din 1

noiembrie 2006 a Tribunalului Bacău, secția civilă, și va fi trimisă cauza spre

rejudecare la aceeași instanță.

PENTRU

ACESTE

MOTIVE

ÎN NUMELE

LEGII

DECIDE:

Admite recursul declarat de pârâta SC C. SA Borzești

împotriva

deciziei 322 din 3 septembrie 2007

a Curții de Apel Bacău, secția civilă, pe care o casează.

Admite apelul declarat de pârâtă

împotriva sentinței nr. 1466 din 1 noiembrie 2006 a

Tribunalului Bacău, secția civilă.

Desființează sentința și trimite

cauza spre rejudecare la aceeași instanță.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință publică,

astăzi 15 aprilie 2008.