ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 2506/2006

Asupra recursului de față:

Din

examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Prin cererea înregistrată la

Tribunalul Vâlcea la 29 noiembrie 2003, reclamantul C.C. a chemat în judecată

pe pârâta SC O. SA Rm. Vâlcea, solicitând ca prin sentința ce se va pronunța să

se dispună obligarea acesteia la plata drepturilor patrimoniale ce i se cuvin

în baza brevetului de invenție nr. 112504 B 1 și a contractului de cesiune a

acestei invenții nr. 6875 din 22 iulie 1998, încheiat între părți.

S-a solicitat, de asemenea,

obligarea pârâtei la plata despăgubirilor aferente sumei de 102.186.990 lei,

scadentă la 4 mai 2001 și achitată în luna aprilie 2003, reprezentând inflația

și dobânda aferentă acestei sume. Aceleași despăgubiri au fost solicitate și

pentru suma de 153.853.256 lei, scadentă la 15 august 2001 și achitată în luna

aprilie 2003.

Reclamantul a solicitat, totodată,

și obligarea pârâtei la plata drepturilor neachitate de: 92.343.992 lei,

scadentă la 4 mai 2002, 102.930.349 lei, scadentă la 1 iulie 2002 și 52.111.532

lei, scadentă la 15 decembrie 2002, cu dobânda aferentă până în prezent.

În motivarea cererii, reclamantul a

susținut că, în baza brevetului de invenție și a contractului de cesiune

încheiat cu pârâta, aceasta i-a calculat drepturile patrimoniale ce i se

cuveneau, însă a refuzat și refuză în continuare să-i achite aceste drepturi.

Numai după numeroase demersuri și după emiterea unei somații de plată, pârâta

i-a achitat în luna aprilie 2003 sumele de 102.886.900 lei, respectiv

153.853.256 lei, aferente anului 2001, fără a proceda la o reactualizare.

Tribunalul Vâlcea, prin sentința

civilă nr. 85 din 16 februarie 2004, a admis în parte cererea reclamantului și

a obligat pe pârâta SC O. SA Rm. Vâlcea să-i plătească acestuia suma de

311.548.298 lei drepturi patrimoniale neîncasate, 230.899.827 lei dobânzi și

10.392.000 lei cheltuieli de judecată.

Prima instanță a reținut că

reclamantul este titularul brevetului de invenție nr. 112504 B 1 și că, prin

contractul de cesiune încheiat între părți s-a stabilit că titularii brevetelor

de invenție să primească 25% din profitul net obținut de cesionar, ca urmare a

comercializării produselor de către pârâtă.

Prin alin. (2) al art. 3 din

contract, s-a stabilit că plata sumelor cuvenite inventatorilor, se va face

semestrial, iar suma ce se va plăti pentru primul semestru al fiecărui an, va

reprezenta 75% din drepturile bănești cuvenite pentru această perioadă, plata

urmând să se facă în termen de 30 de zile de la încheierea semestrului. S-a

stabilit, totodată că restul de plată a drepturilor bănești cuvenite, pentru anul

de fabricație, să se plătească integral în termen de 30 de zile de la

încheierea fiecărui an financiar, urmând ca drepturile bănești să se plătească

pentru 5 ani de la fabricație, începând cu anul 1 ianuarie 1998-30 decembrie

1998.

De asemenea, prin art. II din

același contract, s-a prevăzut că una din obligațiile cesionarului SC O. SA Rm.

Vâlcea, este să asigure plata drepturilor bănești ce revin cedentului, conform

negocierii, dispoziție contractuală ce corespunde art. 70 alin. (3) din Legea

nr. 64/1991 privind brevetele de invenție.

S-a reținut culpa pârâtei în

neexecutarea contractului încheiat între părți, aceasta datorând atât drepturi

neachitate, cât și despăgubirile pentru respectivele sume.

Împotriva sentinței menționate au

declarat apel atât reclamantul C.C. cât și pârâta SC O. SA Rm. Vâlcea.

În apelul său, reclamantul a

criticat sentința instanței de fond ca nelegală și netemeinică pentru

neacordarea sumei de 166.598.260 lei, reprezentând inflația, sumă dovedită în

cauză, distinctă față de dobândă.

În apelul formulat, pârâta SC O. SA

Rm. Vâlcea a criticat sentința primei instanțe pentru omiterea dispozițiilor

art. 70 alin. (3) din Legea nr. 64/1991, potrivit cărora drepturile bănești

cuvenite pentru invențiile brevetate, aplicate și parțial compensate, se vor

negocia între inventator și unitatea care a aplicat invenția.

Totodată, s-a susținut că instanța

de fond a aplicat dobânda în baza art. 1088 C. civ., fără a avea în vedere că

aceasta se calculează de la data acțiunii introductive, respectiv 29 noiembrie

2003 și că s-a avut în vedere în mod eronat, cuantumul redevenților

corespunzătoare anului 2002, stabilit de expert fără nici un temei.

Curtea de Apel Pitești, secția

civilă, prin decizia civilă nr. 886/A din 4 mai 2004 a respins ambele apeluri ca

nefondate.

În ceea ce privește apelul declarat

de reclamatul C.C., s-a constatat că, potrivit art. 1088 C. civ., daunele

interese pentru neexecutare nu pot cuprinde decât dobânda legală, cu excepția

regulilor speciale în materie de comerț, fidejusiune și societate, cumularea

dobânzilor cu alte daune interese fiind permisă numai cu caracter excepțional,

în cazurile prevăzute expres de lege.

S-a reținut că, în mod corect,

instanța de fond a stabilit că, în contractul încheiat între părți sub imperiul

O.G. nr. 9 din 21 ianuarie 2000 s-a stabilit nivelul dobânzii legale pentru

obligații bănești, astfel încât dobânda legală să acopere și eventualele

prejudicii cauzate de procesul de inflație.

Apelul pârâtei a fost apreciat ca

nefondat cu motivarea că reclamantul a dovedit că, periodic, s-a adresat

societății pârâte, în vederea calculării și achitării drepturilor bănești

cuvenite pe anii 2000-2001, respectiv 2002, în final adresând acesteia somație

de plată, astfel încât nu se poate reține că acțiunea ar fi prematur formulată.

De asemenea, s-a avut în vedere că

reclamantul a acceptat chiar sumele stabilite de pârâtă, prin actele sale

financiare, deși art. 70 alin. (3) din Legea nr. 64/1991, îi dădea

posibilitatea începerii negocierilor la drepturile bănești maxime ce i se

cuveneau în calitate de inventator.

Critica vizând greșita acordare a

dobânzilor de la 29 martie 2002 și nu de la 29 noiembrie 2003, a fost apreciată

ca nefondată, reținându-se că pârâta a fost pusă în întârziere pentru

drepturile aferente pentru anii 2000, 2001 și 2002 deși avea obligația de a

plăti drepturile respective de la încheierea fiecărui trimestru, respectiv de

la încheierea anului financiar.

S-a considerat că este nefondată și

critica referitoare la cuantumul despăgubirilor, întrucât expertul a avut în

vedere Legea nr. 82/1991 a contabilității, indicii prețurilor de consum pe luna

respectivă și fluctuația dobânzilor bancare pentru aceeași perioadă, și a

reținut că, prin declarația comună a celor 8 cedenți din 24 iunie 1998, s-au

stabilit de comun acord cotele procentuale ce revin fiecăruia din veniturile

obținute prin valorificarea brevetului de invenție, (reclamantului revenindu-i

o cotă de 10% din total).

Împotriva deciziei menționate a

declarat recurs pârâta SC O. SA la 8 iunie 2004, solicitând modificarea

acesteia, în sensul admiterii apelului său și, pe fond, respingerea cererii,

reclamantului ca prematur introdusă, ori, în subsidiar, acordarea daunelor

interese de la data reală a cererii introductive.

Prin motivele de recurs, întemeiate

în drept pe dispozițiile art. 304 pct. 6 și 9 C. proc. civ., pârâta a susținut

că decizia recurată a fost dată cu încălcarea dispozițiilor art. 70 alin. (3)

din Legea nr. 64/1991 privind brevetele de invenție, pretențiile reclamantului

neputând fi admise fără o negociere prealabilă și în condițiile în care acesta

nu era îndreptățit să reprezinte interesul inventatorilor în relația cu

unitatea beneficiară a invenției. S-a arătat că, în conformitate cu art. 2.5

din contractul de cesiune nr. 6875 din 22 iulie 1998, depus la dosar, un alt

coinventator, respectiv R.G., era desemnat să reprezinte grupul de inventatori

în relația cu SC O. SA. În acest sens, recurenta a invocat excepția lipsei

calității procesuale a intimatului C.C. și ignorarea de către instanța de fond

a caracterului imperativ al procedurii prealabile a negocierilor.

Cea de a doua critică formulată prin

motivele de recurs a vizat greșita aplicare a dispozițiilor art. 1088 alin. (2)

C. civ., potrivit cărora dobânda ar trebui datorată de la data acțiunii

introductive, respectiv de la 29 noiembrie 2003, și nu de la 29 martie 2002,

data la care inventatorul a introdus acțiunea referitoare la plata, cu titlu de

redevențe corespunzătoare anului 2001, a sumei de 256.740.246 ROL.

Pe cale de consecință, s-a susținut

că instanța a acordat mai mult decât s-a cerut.

Intimatul C.C. a formulat

întâmpinare, solicitând respingerea recursului ca nefondat și obligarea

recurentei la cheltuieli de judecată.

Analizând ansamblul probatoriu

administrat în cauză, Înalta Curte de Casație și Justiție urmează să aprecieze

că recursul este nefondat având în vedere următoarele considerente:

Prima critică, referitoare la

prematuritatea formulării acțiunii motivată de faptul că reclamantul intimat nu

ar fi negociat drepturile bănești cuvenite pentru invențiile brevetate, este

nefondată.

Într-adevăr, potrivit dispozițiilor

art. 70 alin. (3) din Legea nr. 64/1991 privind brevetele de invenție,

drepturile bănești cuvenite pentru invențiile brevetate, aplicate și parțial

recompensate, se vor negocia între inventator și unitatea care a aplicat

invenția.

Instanțele de fond și apel au făcut

o corectă aplicare a dispozițiilor legale menționate, reținând că reclamantul a

făcut dovada că s-a adresat periodic pârâtei-recurente în vederea calculării și

achitării drepturilor bănești cuvenite pe anii 2000-2001, respectiv 2002.

Astfel, prin adresa nr. 33314 din 13

septembrie 2002, reclamantul a solicitat plata drepturilor de proprietate

intelectuală, prima tranșă pe 2002, conform contractului de cesiune.

La data de 7 mai 2001, reclamantul

solicitase achitarea drepturilor bănești cuvenite pentru anul 2000, iar la data

de 15 iunie 2001 a notificat pârâtei că îi datorează atât drepturile de autor

pe anul 2000, cât și pe anul 2001 și că, în măsura în care nu i se achită

sumele respective, urmează a se adresa instanței de judecată.

Ulterior, intimatul s-a adresat cu

somație de plată pârâtei recurente pentru a-și realiza drepturile bănești

rezultate din utilizarea brevetului de invenție, așa cum s-a reținut și prin

considerentele sentinței civile 6753 din 7 octombrie 2002, pronunțată de

Judecătoria Rm. Vâlcea, hotărâre depusă la dosar.

Ca atare, nu i se poate reproșa

reclamantului că nu ar fi întreprins demersuri pentru negocierea acestor sume de

bani, recurenta, la rândul său, nefăcând nici o dovadă în sensul că l-ar fi

invitat pe reclamant la sediul său în acest scop, iar acesta ar fi refuzat

negocierea.

Mai mult, se va reține că

reclamantul intimat a acceptat sumele stabilite de pârâta recurentă prin actele

sale financiare, deși art. 70 din Legea nr. 64/1991 îi dădea posibilitatea

începerii negocierilor de la drepturile bănești maxime ce i se cuveneau în

calitate de inventator.

Totodată se va aprecia ca lipsită de

relevanță împrejurarea că o altă persoană a fost desemnată să reprezinte

interesul inventatorilor în relația cu unitatea beneficiară a invenției, în

condițiile în care reclamantul a acționat în nume propriu, în calitate de

cedent, iar art. 25 din contractul de cesiune invocat prin motivele de recurs

se referă doar la recunoașterea de către cedent a dreptului de a-l reprezenta

acordat numitului R.G.

Mandatul acordat acestei persoane de

către reclamant nu conduce la concluzia că ar fi lipsit de calitate procesuală

activă în formularea în nume propriu a unei acțiuni în pretenții îndreptate

împotriva pârâtei cesionare, excepția invocată fiind apreciată ca nefondată.

Ca atare, se va aprecia ca

nefondată, în raport de dispozițiile art. 304 pct. 9 C. proc. civ., critica

referitoare la prematuritatea formulării acțiunii.

Motivul de recurs, subsidiar, vizând

greșita aplicare a art. 1088 alin. (2) C. civ., va fi, de asemenea, apreciat ca

nefondat.

Potrivit dispozițiilor art. 1088

alin. (2) C. civ., data de la care se achită dobânzile este data cererii de

chemare în judecată, cu excepția cazurilor în care dobânda curge de drept.

Așa cum s-a menționat,

recurenta-pârâtă a fost pusă în întârziere pentru drepturile aferente anilor

2000, 2001 și 2002, deși aceasta și-a asumat în mod expres (art. 3 din contractul

de cesiune) obligația de plăti drepturile respective la încheierea fiecărui

trimestru, respectiv la încheierea anului financiar, în raport de data

scadenței fiecărei plăți.

Prezenta acțiune, introdusă la 29

noiembrie 2003 se referă și la sumele datorate cu titlu de daune interese

pentru anul 2001 ca urmare a achitării abia în aprilie 2003 a drepturilor

bănești cuvenite, pentru aceste sume recurenta fiind pusă în întârziere prin

acțiunea formulată în anul 2002.

Nu se poate susține, pe cale de

consecință, că instanța ar fi acordat mai mult decât s-a cerut, nefiind fondată

critica întemeiată pe dispozițiile art. 304 pct. 6 C. proc. civ.

Pentru toate aceste considerente, se

va aprecia că decizia recurată este legală și temeinică și se va respinge recursul

pârâtei ca nefondat.

Văzând și dispozițiile art. 274 C.

proc. civ.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE:

Respinge recursul

declarat de

pârâta SC O. SA împotriva deciziei civile nr. 886/A din 4 mai 2004 a Curții de

Apel Pitești ca nefondat.

Obligă

recurenta la 800 RON cheltuieli de judecată către intimatul-reclamant C.C.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință publică, astăzi 7 martie 2006.