ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 2506/2006

Asupra recursului de față: Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: Prin cererea înregistrată la Tribunalul Vâlcea la 29 noiembrie 2003, reclamantul C.C. a chemat în judecată pe pârâta SC O. SA Rm. Vâlcea, solicitând ca prin sentința ce se va pronunța să se dispună obligarea acesteia la plata drepturilor patrimoniale ce i se cuvin în baza brevetului de invenție nr. 112504 B 1 și a contractului de cesiune a acestei invenții nr. 6875 din 22 iulie 1998, încheiat între părți. S-a solicitat, de asemenea, obligarea pârâtei la plata despăgubirilor aferente sumei de 102.186.990 lei, scadentă la 4 mai 2001 și achitată în luna aprilie 2003, reprezentând inflația și dobânda aferentă acestei sume.

Aceleași despăgubiri au fost solicitate și pentru suma de 153.853.256 lei, scadentă la 15 august 2001 și achitată în luna aprilie 2003. Reclamantul a solicitat, totodată, și obligarea pârâtei la plata drepturilor neachitate de: 92.343.992 lei, scadentă la 4 mai 2002, 102.930.349 lei, scadentă la 1 iulie 2002 și 52.111.532 lei, scadentă la 15 decembrie 2002, cu dobânda aferentă până în prezent. În motivarea cererii, reclamantul a susținut că, în baza brevetului de invenție și a contractului de cesiune încheiat cu pârâta, aceasta i-a calculat drepturile patrimoniale ce i se cuveneau, însă a refuzat și refuză în continuare să-i achite aceste drepturi. Numai după numeroase demersuri și după emiterea unei somații de plată, pârâta i-a achitat în luna aprilie 2003 sumele de 102.886.900 lei, respectiv 153.853.256 lei, aferente anului 2001, fără a proceda la o reactualizare.

Tribunalul Vâlcea, prin sentința civilă nr. 85 din 16 februarie 2004, a admis în parte cererea reclamantului și a obligat pe pârâta SC O. SA Rm. Vâlcea să-i plătească acestuia suma de 311.548.298 lei drepturi patrimoniale neîncasate, 230.899.827 lei dobânzi și 10.392.000 lei cheltuieli de judecată. Prima instanță a reținut că reclamantul este titularul brevetului de invenție nr. 112504 B 1 și că, prin contractul de cesiune încheiat între părți s-a stabilit că titularii brevetelor de invenție să primească 25% din profitul net obținut de cesionar, ca urmare a comercializării produselor de către pârâtă. Prin alin. (2) al art. 3 din contract, s-a stabilit că plata sumelor cuvenite inventatorilor, se va face semestrial, iar suma ce se va plăti pentru primul semestru al fiecărui an, va reprezenta 75% din drepturile bănești cuvenite pentru această perioadă, plata urmând să se facă în termen de 30 de zile de la încheierea semestrului.

S-a stabilit, totodată că restul de plată a drepturilor bănești cuvenite, pentru anul de fabricație, să se plătească integral în termen de 30 de zile de la încheierea fiecărui an financiar, urmând ca drepturile bănești să se plătească pentru 5 ani de la fabricație, începând cu anul 1 ianuarie 1998-30 decembrie 1998. De asemenea, prin art. II din același contract, s-a prevăzut că una din obligațiile cesionarului SC O. SA Rm. Vâlcea, este să asigure plata drepturilor bănești ce revin cedentului, conform negocierii, dispoziție contractuală ce corespunde art. 70 alin. (3) din Legea nr. 64/1991 privind brevetele de invenție. S-a reținut culpa pârâtei în neexecutarea contractului încheiat între părți, aceasta datorând atât drepturi neachitate, cât și despăgubirile pentru respectivele sume.

Împotriva sentinței menționate au declarat apel atât reclamantul C.C. cât și pârâta SC O. SA Rm. Vâlcea. În apelul său, reclamantul a criticat sentința instanței de fond ca nelegală și netemeinică pentru neacordarea sumei de 166.598.260 lei, reprezentând inflația, sumă dovedită în cauză, distinctă față de dobândă. În apelul formulat, pârâta SC O. SA Rm. Vâlcea a criticat sentința primei instanțe pentru omiterea dispozițiilor art. 70 alin. (3) din Legea nr. 64/1991, potrivit cărora drepturile bănești cuvenite pentru invențiile brevetate, aplicate și parțial compensate, se vor negocia între inventator și unitatea care a aplicat invenția. Totodată, s-a susținut că instanța de fond a aplicat dobânda în baza art. 1088 C. civ., fără a avea în vedere că aceasta se calculează de la data acțiunii introductive, respectiv 29 noiembrie 2003 și că s-a avut în vedere în mod eronat, cuantumul redevenților corespunzătoare anului 2002, stabilit de expert fără nici un temei.

Curtea de Apel Pitești, secția civilă, prin decizia civilă nr. 886/A din 4 mai 2004 a respins ambele apeluri ca nefondate. În ceea ce privește apelul declarat de reclamatul C.C., s-a constatat că, potrivit art. 1088 C. civ., daunele interese pentru neexecutare nu pot cuprinde decât dobânda legală, cu excepția regulilor speciale în materie de comerț, fidejusiune și societate, cumularea dobânzilor cu alte daune interese fiind permisă numai cu caracter excepțional, în cazurile prevăzute expres de lege. S-a reținut că, în mod corect, instanța de fond a stabilit că, în contractul încheiat între părți sub imperiul O.G. nr. 9 din 21 ianuarie 2000 s-a stabilit nivelul dobânzii legale pentru obligații bănești, astfel încât dobânda legală să acopere și eventualele prejudicii cauzate de procesul de inflație.

Apelul pârâtei a fost apreciat ca nefondat cu motivarea că reclamantul a dovedit că, periodic, s-a adresat societății pârâte, în vederea calculării și achitării drepturilor bănești cuvenite pe anii 2000-2001, respectiv 2002, în final adresând acesteia somație de plată, astfel încât nu se poate reține că acțiunea ar fi prematur formulată. De asemenea, s-a avut în vedere că reclamantul a acceptat chiar sumele stabilite de pârâtă, prin actele sale financiare, deși art. 70 alin. (3) din Legea nr. 64/1991, îi dădea posibilitatea începerii negocierilor la drepturile bănești maxime ce i se cuveneau în calitate de inventator.

Critica vizând greșita acordare a dobânzilor de la 29 martie 2002 și nu de la 29 noiembrie 2003, a fost apreciată ca nefondată, reținându-se că pârâta a fost pusă în întârziere pentru drepturile aferente pentru anii 2000, 2001 și 2002 deși avea obligația de a plăti drepturile respective de la încheierea fiecărui trimestru, respectiv de la încheierea anului financiar. S-a considerat că este nefondată și critica referitoare la cuantumul despăgubirilor, întrucât expertul a avut în vedere Legea nr. 82/1991 a contabilității, indicii prețurilor de consum pe luna respectivă și fluctuația dobânzilor bancare pentru aceeași perioadă, și a reținut că, prin declarația comună a celor 8 cedenți din 24 iunie 1998, s-au stabilit de comun acord cotele procentuale ce revin fiecăruia din veniturile obținute prin valorificarea brevetului de invenție, (reclamantului revenindu-i o cotă de 10% din total).

Împotriva deciziei menționate a declarat recurs pârâta SC O. SA la 8 iunie 2004, solicitând modificarea acesteia, în sensul admiterii apelului său și, pe fond, respingerea cererii, reclamantului ca prematur introdusă, ori, în subsidiar, acordarea daunelor interese de la data reală a cererii introductive. Prin motivele de recurs, întemeiate în drept pe dispozițiile art. 304 pct. 6 și 9 C. proc. civ., pârâta a susținut că decizia recurată a fost dată cu încălcarea dispozițiilor art. 70 alin. (3) din Legea nr. 64/1991 privind brevetele de invenție, pretențiile reclamantului neputând fi admise fără o negociere prealabilă și în condițiile în care acesta nu era îndreptățit să reprezinte interesul inventatorilor în relația cu unitatea beneficiară a invenției.

S-a arătat că, în conformitate cu art. 2.5 din contractul de cesiune nr. 6875 din 22 iulie 1998, depus la dosar, un alt coinventator, respectiv R.G., era desemnat să reprezinte grupul de inventatori în relația cu SC O. SA. În acest sens, recurenta a invocat excepția lipsei calității procesuale a intimatului C.C. și ignorarea de către instanța de fond a caracterului imperativ al procedurii prealabile a negocierilor. Cea de a doua critică formulată prin motivele de recurs a vizat greșita aplicare a dispozițiilor art. 1088 alin. (2) C. civ., potrivit cărora dobânda ar trebui datorată de la data acțiunii introductive, respectiv de la 29 noiembrie 2003, și nu de la 29 martie 2002, data la care inventatorul a introdus acțiunea referitoare la plata, cu titlu de redevențe corespunzătoare anului 2001, a sumei de 256.740.246 ROL.

Pe cale de consecință, s-a susținut că instanța a acordat mai mult decât s-a cerut. Intimatul C.C. a formulat întâmpinare, solicitând respingerea recursului ca nefondat și obligarea recurentei la cheltuieli de judecată. Analizând ansamblul probatoriu administrat în cauză, Înalta Curte de Casație și Justiție urmează să aprecieze că recursul este nefondat având în vedere următoarele considerente: Prima critică, referitoare la prematuritatea formulării acțiunii motivată de faptul că reclamantul intimat nu ar fi negociat drepturile bănești cuvenite pentru invențiile brevetate, este nefondată. Într-adevăr, potrivit dispozițiilor art. 70 alin. (3) din Legea nr. 64/1991 privind brevetele de invenție, drepturile bănești cuvenite pentru invențiile brevetate, aplicate și parțial recompensate, se vor negocia între inventator și unitatea care a aplicat invenția.

Instanțele de fond și apel au făcut o corectă aplicare a dispozițiilor legale menționate, reținând că reclamantul a făcut dovada că s-a adresat periodic pârâtei-recurente în vederea calculării și achitării drepturilor bănești cuvenite pe anii 2000-2001, respectiv 2002. Astfel, prin adresa nr. 33314 din 13 septembrie 2002, reclamantul a solicitat plata drepturilor de proprietate intelectuală, prima tranșă pe 2002, conform contractului de cesiune. La data de 7 mai 2001, reclamantul solicitase achitarea drepturilor bănești cuvenite pentru anul 2000, iar la data de 15 iunie 2001 a notificat pârâtei că îi datorează atât drepturile de autor pe anul 2000, cât și pe anul 2001 și că, în măsura în care nu i se achită sumele respective, urmează a se adresa instanței de judecată.

Ulterior, intimatul s-a adresat cu somație de plată pârâtei recurente pentru a-și realiza drepturile bănești rezultate din utilizarea brevetului de invenție, așa cum s-a reținut și prin considerentele sentinței civile 6753 din 7 octombrie 2002, pronunțată de Judecătoria Rm. Vâlcea, hotărâre depusă la dosar. Ca atare, nu i se poate reproșa reclamantului că nu ar fi întreprins demersuri pentru negocierea acestor sume de bani, recurenta, la rândul său, nefăcând nici o dovadă în sensul că l-ar fi invitat pe reclamant la sediul său în acest scop, iar acesta ar fi refuzat negocierea. Mai mult, se va reține că reclamantul intimat a acceptat sumele stabilite de pârâta recurentă prin actele sale financiare, deși art. 70 din Legea nr. 64/1991 îi dădea posibilitatea începerii negocierilor de la drepturile bănești maxime ce i se cuveneau în calitate de inventator.

Totodată se va aprecia ca lipsită de relevanță împrejurarea că o altă persoană a fost desemnată să reprezinte interesul inventatorilor în relația cu unitatea beneficiară a invenției, în condițiile în care reclamantul a acționat în nume propriu, în calitate de cedent, iar art. 25 din contractul de cesiune invocat prin motivele de recurs se referă doar la recunoașterea de către cedent a dreptului de a-l reprezenta acordat numitului R.G. Mandatul acordat acestei persoane de către reclamant nu conduce la concluzia că ar fi lipsit de calitate procesuală activă în formularea în nume propriu a unei acțiuni în pretenții îndreptate împotriva pârâtei cesionare, excepția invocată fiind apreciată ca nefondată.

Ca atare, se va aprecia ca nefondată, în raport de dispozițiile art. 304 pct. 9 C. proc. civ., critica referitoare la prematuritatea formulării acțiunii. Motivul de recurs, subsidiar, vizând greșita aplicare a art. 1088 alin. (2) C. civ., va fi, de asemenea, apreciat ca nefondat. Potrivit dispozițiilor art. 1088 alin. (2) C. civ., data de la care se achită dobânzile este data cererii de chemare în judecată, cu excepția cazurilor în care dobânda curge de drept. Așa cum s-a menționat, recurenta-pârâtă a fost pusă în întârziere pentru drepturile aferente anilor 2000, 2001 și 2002, deși aceasta și-a asumat în mod expres (art. 3 din contractul de cesiune) obligația de plăti drepturile respective la încheierea fiecărui trimestru, respectiv la încheierea anului financiar, în raport de data scadenței fiecărei plăți.

Prezenta acțiune, introdusă la 29 noiembrie 2003 se referă și la sumele datorate cu titlu de daune interese pentru anul 2001 ca urmare a achitării abia în aprilie 2003 a drepturilor bănești cuvenite, pentru aceste sume recurenta fiind pusă în întârziere prin acțiunea formulată în anul 2002. Nu se poate susține, pe cale de consecință, că instanța ar fi acordat mai mult decât s-a cerut, nefiind fondată critica întemeiată pe dispozițiile art. 304 pct. 6 C. proc. civ. Pentru toate aceste considerente, se va aprecia că decizia recurată este legală și temeinică și se va respinge recursul pârâtei ca nefondat. Văzând și dispozițiile art. 274 C. proc. civ.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE: Respinge recursul declarat de pârâta SC O. SA împotriva deciziei civile nr. 886/A din 4 mai 2004 a Curții de Apel Pitești ca nefondat. Obligă recurenta la 800 RON cheltuieli de judecată către intimatul-reclamant C.C. Irevocabilă. Pronunțată în ședință publică, astăzi 7 martie 2006.