ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 5853/2005

Asupra recursului de față,

Din examinarea lucrărilor dosarului, constată

următoarele:

La data de 13 august 2003, reclamantele U.A.,

U.L., U.N., U.A. și M.M. au chemat în judecată SC F. SA     Botoșani, pentru

ca prin hotărârea ce se va pronunța în cauză, instanța de judecată să oblige

pârâta să le plătească acestora suma de 1.430.551.584 lei, actualizată cu rata

inflației la data plății efective, reprezentând cuantumul drepturilor bănești

cuvenite defunctului U.M., potrivit Legii nr. 64/1991, pentru perioada 21 mai

1981–21 mai 1996.

În motivarea cererii reclamantele au

arătat că sunt moștenitoarele defunctului U.M., tatăl acestora, decedat la data

de 3 iunie 2002.

Conform certificatului de moștenitor

suplimentar nr. 87 din 25 iunie 2002, în masa succesorală sunt incluse și

drepturile ce decurg din brevetul de invenție nr. 82422.

Prin sentința nr. 545 din 14 mai 1999,

Tribunalul Iași a obligat pârâta să negocieze cu U.M. drepturile bănești

cuvenite acestuia potrivit Legii nr. 64/1991, pentru perioada 21 mai 1981–21

mai 1996.

Pentru punerea în executare a acestei

hotărâri, între U.M. și pârâtă au avut loc mai multe negocieri la sediul

acesteia.

Pârâta nu a prezentat o serie de

înscrisuri prevăzute de Legea nr. 64/1991 și regulamentul de aplicare a acestui

act normativ.

Pentru stabilirea cuantumului acestor

drepturi a fost efectuată o expertiză contabilă, întemeiată pe actele contabile

depuse la dispoziție de pârâtă.

Prin întâmpinare pârâta a invocat

excepția autorității de lucru judecat și a prescripției dreptului la acțiune.

Pe fond, pârâta a solicitat respingerea

acțiunii, ca neîntemeiată, invocând recompensarea anterioară a autorului

invenției.

Prin sentința nr. 50 din 13 februarie

2004, Tribunalul Botoșani, secția civilă, a admis acțiunea astfel cum a fost

formulată.

Pentru a hotărî astfel, instanța a

reținut, conform probatoriului administrat în cauză, calitatea de m9oștenitor a

reclamantelor, înscrierea în masa succesorală a drepturilor ce decurg din

brevetul de invenție menționat și stabilirea, în temeiul unei hotărâri

judecătorești a întinderii acestui drept.

Împotriva hotărârii primei instanțe

pârâta SC F. SA Botoșani a declarat apel.

Pârâta a invocat excepția autorității de

lucru judecat și excepția prescripției dreptului la acțiune.

Pe fond, pârâta a susținut că prima

instanță a stabilit eronat situația de fapt, ca urmare a nepronunțării asupra

înscrisului care dovedea recompensarea integrală a autorului invenției și s-a

pronunțat în temeiul unei expertize extrajudiciare.

Curtea de Apel Suceava, secția civilă,

prin decizia nr. 2286 din 7 septembrie 2004, a respins, ca nefondate,

excepțiile invocate

de pârâtă, precum și calea de atac exercitată de

către aceasta.

În motivarea acestei hotărâri, instanța

de control judiciar a reținut că prin sentința nr. 545/1999 a Tribunalului Iași

nu au fost respinse pretențiile bănești ale reclamantului și că dreptul la

acțiune nu este prescris, acesta începând a curge de la data de 12 aprilie

2000.

În fine, cu referire la declarația de

cesiune, instanța a apreciat că aceasta nu este producătoare de efecte juridice

în raport de perioada în care a fost dată, precum și în raport de sentința

irevocabilă, a Tribunalului Iași, prin care părțile au fost obligate să

negocieze cuantumul drepturilor bănești cuvenite pentru perioada 21 mai 1981–21

mai 1996. Totodată, cuantumul drepturilor cuvenite a fost stabilit în

condițiile aceleiași hotărâri judecătorești.

Împotriva acestei din urmă hotărâri

pârâta a declarat recurs, întemeiat pe cazul de modificare prevăzut de art. 304

pct. 9 C. proc. civ.

S-a susținut că în mod greșit au fost

respinse excepțiile invocate.

S-a mai susținut că hotărârile au fost

pronunțate cu încălcarea art. 129 alin. (5) C. proc. civ., cu referire la

fundamentarea acestora pe o expertiză contabilă neprocedural efectuată.

În concluzie, pârâta a solicitat

admiterea recursului, casarea hotărârii atacate și trimiterea cauzei spre

rejudecare, cu îndrumarea obligatorie de a efectua o expertiză contabilă prin

care să se stabilească existența și cuantumul pretențiilor.

Recursul este nefondat, pentru

considerentele ce se vor arăta în continuare:

Din actele dosarului se constată că

autorul reclamantelor a sesizat instanța de judecată cu cererea având ca obiect

drepturi bănești cuvenite în temeiul Legii nr. 64/1991 la data de 15 octombrie

2003.

Nu există în cauză o hotărâre

judecătorească definitivă și irevocabilă prin care pretenția reclamantului să

fi fost respinsă, ca neîntemeiată.

Prin sentința nr. 545 din 14 mai 1999,

devenită irevocabilă la data de 12 aprilie 2000, a fost recunoscut dreptul

autorului reclamantelor, pârâta fiind obligată la negociere în prezența

experților calificați, cuantumul drepturilor bănești cuvenite reclamantului.

Cuantumul drepturilor bănești a fost

stabilit la data de 7 octombrie 2001, prin expertiza contabilă C.G.

Reclamantele au solicitat obligarea

pârâtei la plata acestora la data de 13 august 2003.

Prin urmare, în raport de situația

expusă, rezultând din probatoriul administrat în cauză, rezultă că în mod

judicios instanța de control judiciar a respins excepțiile invocate de pârâtă,

așa încât recursul se constată a fi nefondat sub aspectul acestor critici.

Cuantumul drepturilor bănești, urmare

nerealizării acordului între părți, au fost stabilite prin expertiza contabilă

menționată.

Nici la judecarea în fond a cauzei și

nici la judecarea acesteia în apel, pârâta nu s-a prevalat de dispozițiile art.

201 și art. 212 alin. (2) C. proc. civ., așa încât recursul se constată a fi

nefondat și sub aspectul celor din urmă critici, cu referire la încălcarea

dispozițiilor art. 129 alin. (5) din același cod.

În consecință, pentru considerentele ce

preced, Curtea va respinge ca nefondat recursul declarat de pârâta SC F. SA.

Totodată, văzând și cererea de cheltuieli

dovedită cu actele depuse la dosar, Curtea, în temeiul art. 274 C. proc. civ.

va obliga recurenta-pârâtă menționată la plata cheltuielilor judiciare în

recurs, conform dispozitivului.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge ca nefondat recursul declarat de

SC F. SA împotriva deciziei nr. 2286 din 7 septembrie 2004 a Curții de Apel

Suceava.

Obligă recurenta să plătească intimaților

10.000.000 lei vechi cheltuieli de judecată.

Irevocabilă.

Pronunțată, în ședință publică, astăzi 1

iulie 2005.