ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 4909/2003

Asupra recursului de față; Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: Prin acțiunea înregistrată la data de 26 ianuarie 1995, pe rolul Tribunalului Bihor, reclamantul R.C. a chemat în judecată pe pârâta S.C. S. S.A. Oradea solicitând instanței obligarea pârâtei la plata sumei reprezentând toate drepturile sale de inventator pentru invenția la care deține certificat de inventator eliberat de OSIM și aplicat de unitatea pârâtă, conform adresei nr. 6865 și care refuză fără temei plata drepturilor ce i se cuvin. În motivarea acțiunii, reclamantul a arătat că a participat în calitate de inventator la eforturile comune împreună cu colectivul unității, pentru aplicarea invenției, iar conform H.G.

nr. 152/1992 publicată în M. Of., nr. 79 din 30 aprilie 1991, regula nr. 53, aceste obligații bănești sunt restante. Prin sentința nr. 543 din 16 octombrie 2000, Tribunalul Bihor a respins acțiunea formulată de R.C., reținând următoarele: Pentru invenția cu titlul „Procedeu și instalație de tratare a nămolului provenit din instalațiile de epurare”, s-a eliberat inginerului R.C. certificatul de inventator nr. 50774 specificându-se în cuprinsul acestuia că s-a acordat titularului – I.P.A.C.H. din București, brevetul de invenție nr. 50774 din 4 iulie 1969. Conform adresei nr. 6865 din 14 mai 1971, eliberată de pârâtă, se arată că prin aplicarea brevetului RSR nr. 50774 s-a realizat o economie totală în cadrul primului an de aplicare – mai 1970- mai 1971, de 680.837 lei, instalație ce a făcut obiectul aplicării acestui brevet care a funcționat normal fără nici o defecțiune de la data punerii în funcțiune.

Reclamantul a primit pentru invenție suma de 45.638 lei, iar pentru recompensarea pentru elaborarea studiului tehnico-economic și a proiectului nr. 2922 se reține că acestea au fost elaborate de IPACH București al căruia angajat era reclamantul, în calitate de șef proiect, valoarea proiectării a fost de 19.000 lei și a fost achitată IPACH -ului București. Împotriva sentinței nr. 543 din 16 octombrie 2001, a declarat apel R.C., solicitând admiterea acțiunii. Prin decizia nr. 21 din 23 aprilie 2003, Curtea de Apel Oradea a admis apelul, a schimbat sentința atacată în sensul că a admis acțiunea și a obligat pârâta la plata sumei de 2.174.003.140 lei cu titlu de despăgubiri. Instanța de apel a reținut că autorul invenției este reclamantul, care a cedat conform legislației de atunci, drepturile ce decurgeau din calitatea sa, Statului Român, S.C.

S. S.A. operând dreptul de utilizare în temeiul actelor emise de Centrala Industrială în subordinea căreia se afla. Potrivit Legii nr. 64/1991, rezultă că atât timp cât invenția este folosită, beneficiarii acesteia sunt obligați să plătească inventatorului drepturi bănești ce sunt în principiu negociate. Calculul făcut de reclamant a fost corespunzător stării de fapt reținute și a anexei nr. 1 la Legea nr. 64/1991, iar suma solicitată a fost corectată cu indicele de inflație, rezultat din raportarea datei pronunțării hotărârii la data efectuării calculului respectiv, rezultând o sumă de 2.174.003.140 lei. Pârâta a declarat recurs împotriva deciziei nr. 21 din 23 aprilie 2003 a Curții de Apel Oradea, secția civilă, invocând prescripția dreptului solicitat, excepția de tardivitate a dreptului la acțiune.

De asemenea s-a reținut că reclamantul nu a dovedit că invenția ar fi fost recompensată numai parțial, că este folosită de S.C. S. S.A. Oradea, că din adresa nr. 14/1993, rezultă că aplicarea acestui brevet nu mai prezintă avantaj, a cauzat greutăți tehnice și economice, iar reclamantul a fost integral recompensat. Recursul este nefondat pentru următoarele considerente: - din adresa nr. 18814 din 19 noiembrie 2003 a O.P. București 1, rezultă că reclamantul a predat recomandata nr. 85060 către Tribunalul Bihor, la data de 21 ianuarie 1995, astfel că, față de prevederile art. 104 C. proc. civ., la data formulării acțiunii, dreptul la acțiune nu era prescris, iar din adresa nr. 233 din 15 ianuarie 1996 a OSIM, rezultă că față de art. 66 alin. (2) din Legea nr. 64/1991, nu se poate reține excepția de tardivitate a dreptului la acțiune.

Pârâta a plătit suma de 45.638 lei recompensă, numai pentru anul 1971, astfel că invenția este parțial recompensată, în condițiile în care, SC S. S.A. Oradea, prin aplicarea invenției, a obținut beneficii, iar calculul despăgubirilor este făcut după formularul din Anexa 1 la H.G. nr. 152/1992, la care s-a aplicat indicele de inflație. Criticile aduse de pârâtă, nu pot fi reținute, recursul este nefondat și urmează a fi respins.

PENTRU ACESTE MOTIVE

}N NUMELE LEGII

DECIDE: Respinge recursul declarat de pârâta S.C. S. S.A. Oradea împotriva deciziei nr. 21 din 23 aprilie 2003 a Curții de Apel Oradea, secția civilă, ca nefondat. Irevocabilă. Pronunțată, în ședința publică, astăzi 9 decembrie 2003.