ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 7510/2006

Deliberând, în condițiile art. 256 C. proc.

civ., asupra cauzei civile de față, a reținut următoarele:

Prin cererea înregistrată pe rolul Tribunalului

Teleorman, secția civilă, la 3 decembrie 2002, reclamantul V.C. a

chemat în judecată pe pârâta SC F.S. SA Videle, pentru ca instanța,

prin hotărârea ce o va pronunța, să dispună obligarea

pârâtei la plata drepturilor patrimoniale și a penalităților

aferente născute din contractul de licență de brevet de

invenție în valoare de 67.543.200 lei, cu cheltuieli de judecată.

În motivarea cererii s-a arătat că reclamantul

este titularul brevetului de invenție nr. 112376 cu titlul

„Instalație pentru prepararea și evacuarea ecologică a slamului

și a nisipurilor de strat, rezultate din sondele de țiței”.

La 21 octombrie 1998 între părți s-a

încheiat contractul de licență nr. 3948 având ca obiect exploatarea

neexclusivă de către pârâtă a brevetului de invenție

și care a fost modificat prin actul adițional nr. 4616/2000.

Contractul a fost reziliat unilateral de către

reclamant prin adresa nr. 189 din 18 ianuarie 2002.

În derularea contractului de licență,

pârâta a efectuat o singură lucrare, participând cu o ofertă

tehnică comercială alternativă la licitația organizată

de S.N.P. P. SA. prin sucursala acesteia, A. Pitești, cu tema

„Achiziționarea unui incinerator pentru nămolul biologic rezultat din

tratarea apelor uzate”.

Oferta pârâtei s-a bazat pe valorificarea brevetului

de invenție aparținând reclamantului și, datorită

eficienței tehnico-economice remarcabile a tehnologiei, oferta pârâtei a

fost declarată câștigătoare.

A. Pitești a solicitat efectuarea unei

testări în șantier a tehnologiei propusă de pârâtă, testul

fiind proiectat și condus de către specialiștii I.C.P.T. Câmpina

din cadrul S.N.P. P., și efectuat la sonda F2 Bradu în luna iulie 2001.

Față de dispozițiile art. 5 din contractul încheiat între

reclamant și pârâtă, costurile acestui test trebuiau suportate de

pârâtă.

Cu toate acestea, prin contractul nr. 402 din 30 mai

2001 A. Pitești s-a obligat să plătească suma de

531.000.000 lei pentru experiment.

Prin sentința civilă nr. 274 din 15 martie

2004 Tribunalul Teleorman, secția civilă, a respins acțiunea ca

nefondată.

Pentru a pronunța această

sentință prima instanță a reținut că din

ansamblul probator administrat în cauză a rezultat că brevetul de

invenție la care face referire reclamantul nu a fost utilizat și nici

în contractul încheiat între părți nu s-a prevăzut această

clauză. Testul de injecție efectuat la sonda F2 Bradu constituie o

experimentare de șantier și nu o exploatare propriu-zisă a

brevetului de invenție aparținând reclamantului.

Apelul declarat de reclamant împotriva acestei

sentințe a fost respins ca nefondat prin decizia civilă nr. 91 din 29

martie 2005 a Curții de Apel București, secția a IX-a

civilă și pentru cauze privind proprietatea intelectuală.

În considerentele hotărârii sale, instanța

de apel a arătat că potrivit art. 5 din Capitolul III referitor la

obligațiile beneficiarului, pârâta și-a asumat obligația de a

efectua pe contul, riscul și cheltuiala sa, orice investiție

necesară realizării, experimentării în laborator și/sau

șantier, de omologare de echipamente, instalații, tehnologii etc., de

agrementare produce etc.

În baza acestei prevederi contractuale, pârâta a

participat la o licitație organizată de S.N.P. P., sucursala A.

Pitești, iar oferta tehnică a intimatei pârâte, care a și

câștigat licitația, s-a bazat pe valorificarea a trei brevete de

invenție aparținând reclamantului.

Deși recunoaște că invenția

brevetată de el nu a fost ulterior aplicată, susținând că

S.N.P. P., sucursala A. Pitești, nici nu avea interesul ca tehnologia

propusă de pârâtă să fie declarată câștigătoare,

reclamantul a susținut că este îndreptățit la plata de

despăgubiri.

Prin contractul de prestări servicii, încheiat

între SC F.S. SA Videle și S.N.P. P., sucursala A. Pitești, aceasta

din urmă s-a obligat să suporte costul testului de injecție, a

nămolului biologic în sonda F2 Bradu, în sumă de 365.000.000 lei.

Acest contract, în raport de care reclamantul este

terț, nu prejudiciază în nici un fel drepturile dobândite de

reclamant în temeiul contractului de licență încheiat cu pârâta.

Sensul clauzei prevăzute la art. 5 în contractul

de licență este acela că, în cazul realizării unui

experiment de laborator sau în șantier al invenției brevetate, acest

experiment se va efectua pe cheltuiala pârâtei, ca beneficiară a

contractului de licență, și nu pe cheltuiala reclamantului, ca

titular al brevetului de invenție.

Faptul că, la rândul său, pârâta a încheiat

un contract cu o terță persoană juridică, prin care aceasta

din urmă s-a obligat să suporte costul experimentului, nu

reprezintă o încălcare a dreptului reclamantului, care să

atragă despăgubirea acestuia în temeiul art. 28 din contract.

Împotriva acestei hotărâri a declarat recurs

apelantul reclamant, care, după ce a expus situația de fapt și

de drept din celelalte etape procesuale, a criticat soluția instanței

de apel pentru că aceasta s-a bazat pe interpretarea fostului art. 26 din

contratul de licență, contract care a fost modificat prin actul

adițional 4616 din 4 decembrie 2000.

Art. 26 astfel modificat trebuia coroborat cu art. 29

modificat prin art. 5 din Actul adițional din același act.

Instanța de apel a decis respingerea apelului

plecând de la noțiunea de profit realizat, noțiune însă

neincidentă în urma modificării contractului de licență,

singura noțiune incidentă fiind de valoare a lucrărilor

realizate.

Pentru plata drepturilor patrimoniale cuvenite

licențiatorului, nu interesa dacă beneficiarul realizează vreun

profit în urma încheierii vreunui contract cu clienții săi, ci doar

ca lucrările realizate în baza acelui contract să fie realizate sub

incidența brevetului de invenție.

Nu interesează, pentru plata drepturilor

patrimoniale, dacă valoarea experimentului trebuia sau nu încasată,

respectiv dacă costul acestuia trebuia suportat de intimată sau de un

terț, ci doar finalitatea, respectiv încasarea valorii lucrării

realizate sub incidența brevetului de invenție.

În drept, recursul a fost întemeiat pe

dispozițiile art. 304 pct. 8 și 10 C. proc. civ.

Prin întâmpinare, intimata a solicitat respingerea

recursului ca nefondat, soluția instanțelor de fond fiind

legală.

Analizând hotărârea instanței de apel, prin

prisma criticilor formulate prin motivele de recurs și în raport de

dovezile administrate înaintea instanțelor de fond, Înalta Curte a

apreciat că recursul nu este întemeiat pentru următoarele

considerente:

Potrivit art. 5 din contractul încheiat între

părți pentru acordarea licenței de utilizare a unor brevete de

invenție, SC F.S. Videle, în calitate de beneficiar, s-a obligat să

efectueze pe contul, riscul și cheltuiala sa orice investiție

necesară realizării, experimentării în laborator și/sau

șantier, de omologare de echipamente, instalații, tehnologii etc, de

agrementare produse etc.

Potrivit art. 26, în forma inițială,

licențiatorul este îndreptățit la plata licențelor de

utilizare neexclusivă a brevetelor de invenție, respectiv la plata

unei cote de 50% din profitul brut realizat de către beneficiar în urma

realizării/valorificării fiecărei lucrări/produs pe baza

soluțiilor tehnice noi brevetate, transmise de licențiator, precum

și la plata a 50% din cota de licență pentru fiecare

lucrare/produs realizat/valorificat în condițiile prevăzute în

contract.

Instanța de apel a apreciat în mod faptul

că reclamantul nu este îndreptățit la plata de despăgubiri,

întrucât contractul încheiat de pârâtă cu o terță persoană,

prin care s-a obligat să suporte costul apartamentului, nu l-a prejudiciat

pe acesta.

Testul de injecție a reprezentat o experimentare

de șantier și nu o exploatare propriu-zisă a brevetului de

invenție, care să fi născut în patrimoniul reclamantului dreptul

la despăgubiri. Potrivit DEX, exploatare semnifică, printre altele,

totalitatea lucrărilor de punere în valoare a unui bun natural sau a unui

sistem tehnic. Or, în speță, a avut loc numai un test de

injecție a unei sonde aflate în conservare, și nu o exploatare

propriu-zisă a brevetului de invenție aparținând reclamantului.

Acest test nu poate fi considerat o aplicare la scară redusă a

soluției tehnice propuse prin brevet, care să-l

îndreptățească pe reclamant să primească licența

de utilizare neexclusivă a brevetului de invenție, potrivit art. 26

din contract.

Așadar, de vreme ce aplicarea soluției

brevetate de reclamant s-a făcut o singură dată, pentru

realizarea unui experiment, fără ca aceasta să fi generat un

profit pârâtei, respingerea pretențiilor reclamantului este corectă.

Faptul că instanța de apel și-a

motivat soluția pe prevederile art. 26 în forma inițială,

deși acesta a fost modificat printr-un act adițional, nu

justifică admiterea recursului, pentru motivul prevăzut de art. 304

pct. 10 C. proc. civ.

Acest text își găsea aplicare dacă

instanța nu se pronunța asupra unui mijloc de apărare sau asupra

unei dovezi administrate, care erau hotărâtoare pentru dezlegarea

pricinii. Ar fi dus, cu alte cuvinte, la o altă soluție decât cea la

care s-a oprit instanța.

Reclamantul nu a fost vătămat prin luarea

în considerare a formei anterioare a articolului menționat, deoarece,

așa cum s-a arătat, el oricum nu are dreptul la despăgubiri.

Prin urmare, modul în care s-ar fi calculat aceste despăgubiri, nu

prezintă relevanță, aceasta fiind o operație

subsecventă recunoașterii dreptului la despăgubiri.

Modificarea art. 26 din contract vizând modalitatea

de calcul a sumelor ce s-ar fi cuvenit reclamantului, iar nu însuși

dreptul la despăgubiri, critica formulată nu este întemeiată.

Față de cele ce preced, Înalta Curte a

considerat că motivele de recurs nu întrunesc cerințele art. 304 pct.

8, 9 și 10 C. proc. civ., astfel încât în temeiul art. 312 alin. (1) C.

proc. civ. recursul va fi respins, cu consecința rămânerii

irevocabile a hotărârii date în apel.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE:

Respinge ca nefondat recursul declarat de reclamantul

C.V. împotriva deciziei civile nr. 91 din 29 martie 2005 a Curții de Apel

București, secția a IX-a civilă și pentru cauze privind

proprietatea intelectuală.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință

publică, astăzi 27 septembrie 2006.