ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 2763/2011

Asupra cauzei de față, constată următoarele: Prin acțiunea îmegjstrată la 24 septembrie 2007 pe rolul Tribunalului Gorj, secția civilă, reclamanții C.E., P.M. și V.G. au chemat în judecată pe pârâta SC C.E.T. SA, solicitând instanței ca, prin hotărârea ce o va pronunța, să o oblige pe pârâtă la plata drepturilor bănești, decurgând din folosirea invenției „Cap de răcire a arborelui morii de cărbune" pentru care este emis în favoarea lor brevetul, în condițiile în care pârâta refuză în mod nejustificat să încheie un contract cu inventatorii pentru exploatarea invenției.

Reclamanții au precizat că solicită plata drepturilor bănești aferente perioadei 10 ianuarie 2004 - 31 decembrie 2006. Prin Decizia nr. 162, Tribunalul Gorj, secția civilă, a respins acțiunea ca nefondată, motivând că deși reclamanții au dovedit calitatea de inventatori prin brevetul depus la dosar, nu există temei pentru obligarea pârâtei la încheierea unui contract privitor la folosirea invenției și a drepturilor ce decurg din aceasta. Convenția părților are la bază acordul lor liber, conform art. 969 C. civ. și, având în vedere principiul consensualismului, instanța a apreciat că nu poate interveni.

În ceea ce privește cererea referitoare la plata drepturilor bănești, a constatat că și aceasta este nefondată deoarece, așa cum rezultă din expertiza tehnică efectuată în cauză și din înscrisurile depuse la dosar, pârâta folosește o variantă a invenției B., invenția reclamanților nemaifiind utilizată de mai mulți ani, împrejurare în legătura cu care reclamanții au fost încunoștințați încă din anul 2003. Prin Decizia nr. 96 din 23 martie 2009, Curtea de Apel Craiova, secția I civilă și pentru cauze cu minori și de familie, a respins apelurile declarate împotriva sentinței de către cei trei reclamanți. În ceea ce privește excepția lipsei calității procesuale active a reclamanților, ca și tribunalul, curtea de apel a considerat-o nefondată, reținând, din acest punct de vedere, că s-a făcut dovada calității de titulari de brevet a numiților C.I., V.G.

și C.E., precum și a faptului că, între C.I. și P.M. s-a încheiat un contract de cesiune cu privire la această calitate, ce a fost înregistrat la O.S.I.M. De asemenea, s-a făcut dovada că brevetul se află în perioada de valabilitate, 18 ianuarie 1991 - 18 ianuarie 2011 și că taxele de menținere în vigoare au fost plătite la zi. Pe fond, curtea de apel a reținut că între părți au existat succesiv mai multe litigii, având ca obiect valorificarea drepturilor de autor rezultate din brevetul de invenție din 1993. A mai avut în vedere că acțiunea vizând perioada 1992-2002 a fost respinsă de Tribunalul Gorj prin sentința civilă nr. 146 din 26 mai 2004, cu motivarea că pârâta a renunțat la folosirea invenției, care a fost înlocuită cu varianta inițială tip B. Această sentință a rămas definitivă prin Decizia civilă nr. 1841/2005 a Curții de Apel Craiova și irevocabilă prin Decizia nr. 925/2007 a Înaltei Curți de Casație și Justiție.

Și în ceea ce privește drepturile de autor aferente perioadei mai 2003 - mai 2006, cererea reclamanților a fost respinsă irevocabil prin sentința civilă nr. 76/2007 a Tribunalului Gorj și, respectiv, Decizia civilă nr. 661/2007 a Curții de Apel Craiova, în care s-a reținut că invenția în litigiu nu a mai fost utilizată din anul 1991. In raport de această situație de fapt, curtea de apel a stabilit că în cauză operează „prezumția autorității de lucru judecat", care presupune că o constatare făcută printr-o hotărâre irevocabilă, nu trebuie să fie contrazisă printr-o altă hotărâre. A mai arătat instanța de apel că, observându-se perioadele pentru care s-au solicitat drepturile bănești în ultimele două acțiuni, rezultă că acestea privesc în mare parte perioade identice.

Astfel, pentru perioada 1 ianuarie 2004 - 31 decembrie 2004, sentința civilă nr. 76/2006 a Tribunalului Gorj are autoritate de lucru judecat. Împotriva acestei decizii, au declarat recurs reclamanții V.G., P.M. și, respectiv, C.E. Prin Decizia nr. 8341 din 16 octombrie 2009, pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție, secția civilă și de proprietate intelectuală, s-au admis recursurile declarate de reclamanți, s-a casat decizia și s-a trimis cauza pentru rejudecare acestei instanțe. Instanța de recurs a reținut că sunt incidente dispozițiile art. 304 pct. 7 C. proc. civ., deoarece sub un aspect considerentele deciziei recurate sunt contradictorii ori incomplete.

S-a arătat, în acest sens, că inițial instanța de apel a reținut că în cauză operează prezumția lucrului judecat, înțeleasă ca o constatare făcută printr-o hotărâre irevocabilă care nu trebuie contrazisă printr-o altă hotărâre - fără a preciza dacă acordă prezumției o valoare absolută, conform art. 1200 alin. (4) C. civ., pe motiv că hotărârile anterioare privesc aceleași părți, iar raporturile juridice dintre ele fiind deja soluționate nu mai pot fi repuse în discuție, sau dacă este vorba despre hotărâri pronunțate în contradictoriu cu alte părți, dar care se bucură de prezumția relativă a lucrului judecat, opusă terților ca fapt juridic și care poate fi combătută de orice persoană interesată; apoi, aceeași instanță a arătat că există autoritate de lucru judecat pentru perioada 01 ianuarie 2004 - 31 decembrie 2006 - conform art. 1201 C. civ.

- fără a preciza de ce face această distincție pentru o perioadă de timp determinată din cea vizată în prezentul proces. A constatat instanța superioară că, în realitate, hotărârile judecătorești avute în vedere de instanța de apel au fost pronunțate în contradictoriu cu SC C.E.R. SA și câtă vreme nu s-a făcut dovada că pârâta din prezenta cauză este una și aceeași cu SC C.E.R. SA ori succesoarea în drepturi a acesteia, nu există temei pentru a se reține excepția autorității de lucru judecat și nici prezumția absolută a puterii lucrului judecat. S-a mai argumentat că nici prezumția relativă a lucrului judecat nu poate fi reținută în cauză, deoarece faptul că o altă persoană juridică nu ar fi utilizat invenția reclamanților într-o perioadă de timp care se suprapune total ori parțial, cu perioada de timp vizată în cauză, nu constituie o împrejurare în pericol de a fi contrazisă în acest nou litigiu.

Concluzionând că, pronunțându-se în mod greșit pe excepție, instanța de apel nu a mai analizat fondul cauzei - în baza art. 312 alin. (5) și 314 C. proc. civ., instanța de recurs a casat decizia cu trimiterea cauzei spre rejudecarea apelurilor pe fond. Dosarul a fost reînregistrat la Curtea de Apel Craiova sub nr. 200/54/2010. Intimata pârâtă SC C.E.T. SA a formulat întâmpinare prin care a solicitat respingerea apelurilor, susținând, în esență, că sentința este temeinică și legală, întrucât începând cu anul 2004, cu ocazia retehnologizării prin programul A3, a fost implementată soluția B. și, în prezent, în baza contractului încheiat între R.E.N.E.L. și Consorțiul DBE/ABB folosește această variantă a morii achiziționată în baza contractului, iar reclamanții nu pot pretinde drepturi pentru un produs achiziționat de la un terț.

A depus la dosar ca înscris nou contractul susmenționat. Examinând pe fond apelurile declarate de reclamanți împotriva sentinței civile 162/2008 a Tribunalului Gorj, conform îndrumărilor date prin decizia de casare, în raport de probatoriile administrate în cauză și de dispozițiile Legii nr. 64/1991 - incidente în speță - instanța de apel a apreciat că acestea sunt fondate și au fost admise potrivit celor ce urmează. Reclamanții au făcut dovada că sunt titularii invenției „Cap de răcire a arborelui morii de cărbune" - conform brevetului de invenție - acordat în baza hotărârii din 30 iulie 1993 a O.S.I.M., reclamanta P.M. dobândind drepturile conferite de brevet cotitularului G.I. -pe baza contractului de cesiune din 18 februarie 2002, cesiune permisă de art. 45 alin. (2) din Legea nr. 64/1991 având legitimare procesuală activă în cauză alături de cotitularii de brevet C.E.

și V.G. - și, deci, dreptul de a pretinde drepturile bănești echivalente cotei din economiile realizate de pârâtă prin aplicarea invenției. Această calitate a reclamanților, nu a fost de altfel contestată de către pârâtă, aceasta, prin apărarea formulată, susținând însă că nu mai aplică invenția reclamanților începând cu anul 2004. Prin hotărâri judecătorești anterioare, s-a stabilit că pârâta a folosit invenția reclamanților în perioada 01 iulie 1999 - 31 mai 2003. In acest sens a fost pronunțată sentința civilă nr. 332 din 5 noiembrie 2004 a Tribunalului Gorj în Dosarul nr. 3598/2003, menținută prin Decizia nr. 1386 din 31 mai 2005 a Curții de Apel Craiova. Expertiza tehnică efectuată în cauză de expertul P.D.

a concluzionat că varianta actuală a instalației de răcire a arborelui morii de cărbune folosită de pârâtă reprezintă doar o îmbunătățire a invenției și nu o nouă invenție, întrucât are la bază același principiu de funcționare. S-a consemnat în raportul de expertiză în mod expres că varianta de retehnologizare tip program A3 - este o variantă îmbunătățită tehnologic a ideii autorilor invenției brevetate cu brevetul din 1991 - că ideea de bază a invenției reclamanților stă la baza soluției din programul de retehnologizare A 3 aplicat din 2004 în cadrul C.E.T Turceni.

S-a mai consemnat că soluția brevetată se deosebește de soluția B. - program de retehnologizare A 3 ca și componentă, ca formă și dimensiuni, dar ambele soluții au la bază același principiu de funcționare, respectiv, că vehiculează apa prin ax, prin pompare și nu prin absorbție, așa cum funcționează soluția B. licența 76. Pârâta nu a făcut dovada că pentru varianta folosită din 2004 a obținut un nou brevet - care să ateste că reprezintă un produs nou ori un procedeu nou. Pe de altă parte, aceasta nu putea aduce modificări invenției fără consimțământul titularilor de brevet, pentru că astfel, sunt afectate drepturile conferite acestora, în acest sens, fiind dispozițiile art. 32-38 din Legea nr. 64/1991.

Printre drepturile conferite de lege titularilor invenției, sunt și drepturile patrimoniale constând în efectele economice sau sociale rezultate din exploatarea brevetului sau în funcție de aportul economic al invenției. Aceste drepturi se stabilesc pe bază de contract încheiat de titularul brevetului cu solicitantul, conform art. 36 din Legea nr. 64/1991. Cum pârâta refuză încheierea contractului, iar conform art. 969 C. civ. convenția presupune acordul părților ce nu poate fi suplinit de instanță - s-a apreciat că în mod corect s-a respins primul petit al acțiunii. Însă, pârâta beneficiind de rezultatele economice ale invenției reclamanților, datorează acestora procentul de 10% din aceste economii, conform Regulamentului de aplicare a Legii nr. 64/1991.

Din calculul cuprins în raportul de expertiză, necontestat de părți - rezultă că valoarea acestui procent este de 666.769,40 lei, care se repartizează reclamanților potrivit procentelor stabilite prin brevet astfel: V.G. - 37,5 %, respectiv 250.038,50 lei; P.M. - 37,5 %, respectiv 250.038,50 lei; C.E. - 25 %, respectiv 166.692,40 lei. Față de toate aceste considerente și în baza art. 296 C. proc. civ., apelurile reclamanților au fost admise, sens în care s-a dispus schimbarea în parte a sentinței și în consecință a fost admis capătul de cerere privind drepturile de autor și cele conexe cuvenite titularilor de brevet, iar pârâta a fost obligată să plătească reclamanților aceste drepturi potrivit sumelor menționate anterior.

În baza art. 274 C. proc. civ., s-a dispus obligarea pârâtei și la cheltuielile de judecată suportate de aceștia pe parcursul procesului, constând în onorariu apărător, onorariu expert care, conform chitanțelor depuse la dosar, sunt în sumă de 9.600 lei pentru reclamantul V.G., de 12.900 lei pentru reclamantul C.E. și de 400 lei pentru reclamanta P.M. În termen legii, împotrivi acestei decizii, invinuita P.M. și pârâta au formulat recurs, pârâta prevalându-se de dispozițiile art. 304 pct. 7 și 9 C. proc. civ. Recurenta reclamantă, la termenul de azi, în ședință publică, a declarat că renunță la judecarea recursului său, sens în care Înalta Curte va lua act de această manifestare de voință cu titlu de act de dispoziție procesuală, posibil în baza principiului disponibilității părților, s-a procedat la legitimarea reclamantei și consemnarea voinței sale în cuprinsul practicalei.

Recurenta pârâta a solicitat admiterea recursului, modificarea deciziei recurate, în sensul respingerii acțiunii reclamanților și menținerii în totalitate a sentinței pronunțate de către Tribunalul Gorj. În subsidiar, recurenta a solicitatat casarea deciziei atacate și trimiterea cauzei la Curtea de Apel Craiova, pentru administrarea de probe noi. Totodată, prin motivele de recurs, recurenta a solicitat ss. se dispună, în temeiul art. 300 alin. (3) C. proc. civ., suspendarea executării hotărârii atacate până la soluționarea recursului. Având în vedere că la termenul de azi, primul în recurs, se procedează la judecarea căii de atac, cererea de suspendare a executării deciziei a rămas fără obiect, astfel că nu vor mai fi redate motivele acestei cereri formulate de recurenta reclamantă în cuprinsul cererii de recurs.

În dezvoltarea motivelor de recurs formulate de recurenta pârâtă, în ce privește teza de recurs prevăzută de art. 304 pct. 7 C. proc. civ. a susținut că instanța de apel a reținut că SC C.E.T. SA beneficiază de rezultate economice ale invenției autorilor. De asemenea, s-a menționat că din calculul cuprins în raportul de expertiză, necontestat de părți, a rezultat că valoarea acestui procent este de 666.769,4 lei. Față de aceste concluzii, în baza art. 296 C. proc. civ., curtea de apel a admis apelurile reclamanților si a schimbat în parte sentința, în sensul că s-a admis capătul de cerere privind drepturile de autor și cele conexe cuvenite titularilor de brevet și a dispus obligarea sa să plătească reclamanților aceste drepturi.

Recurenta pretinde că motivele de admitere a apelului sunt in contradictoriu cu suplimentul la raportul de expertiză întocmit de același expert, P.D., care a revenit asupra obiectivului din raportul de expertiză, anume, cel privind calculul efectiv al economiilor, și a concluzionat că acesta nu poate fi efectuat, deoarece datele privind preturile ansamblurilor (arbori și rotori moară) au fost comunicate în mai multe variante care prezentau foarte mari diferențe de prețuri, situație ce ar fi condus la efectuarea unui calcul cu erori mari. În consecință, nu s-a pus problema ca raportul de expertiză să fie contestat de pârâtă în ceea ce privește această valoare de 666.769,40 lei atâta vreme cât expertul a concluzionat că această sumă nu este corect calculată.

În ce privește motivul invocat prin art. 304 pct. 9 C. proc. civ., recurenta pârâtă a susținut că instanța a pronunțat o soluție pe baza unei situații contradictorii constatate de expert în ceea ce privește calcului eficienței economice, calcul pe care acesta nu l-a mai susținut prin suplimentul la raportul de expertiză, realizând eroarea de calcul privind prețul dublu al unui rotor față de valoarea pe piață a unui rotor nou, de valoarea de reparație a unui rotor, precum și de prețul componentelor acestuia, cu precizarea expresă că nu devine nefuncțional în totalitate, ci se uzează doar arborii.

Prin urmae, recurenta consideră că hotărârea pronunțată de instanța de apel nu are temei legal, deoarece s-a decis obligarea sa la plata unor sume de bani conform raportului de expertiza, deși acest raport concluzionează (în supliment) că acele calcule sunt eronate și nu evidențiază altele, mai mult, instanța neadmițând o nouă expertiză care să stabilească valoarea reală a economiei realizate de recurentă prin folosirea invenției. Cu privire la plata drepturilor bănești aferente perioadei 01 ianuarie 2004-31 decembrie 2006, prima instanță a reținut în mod corect din probatoriul administrat că invenția reclamanților nu mai este folosită de SC C.E.T. SA. De asemenea, corect a reținut tribunalul că reclamanții au fost încunoștințați încă din anul 2003 de către pârâtă că nu mai folosește invenția lor și ca din acel an (2003) și până în prezent este folosită o variantă a invenției B. implementată cu ocazia retehnologizarii prin Programul A3.

Recurenta mai precizează că nici nu avea obligația de a înștiința pe reclamanți despre încetarea folosirii invenției lor, întrucât între părți nu a existat un contract; totuși, societatea le-a adus la cunoștință acestora împrejurarea încetării folosirii invenției lor, așa cum rezultă din Decizia nr. 1019 din 13 octombrie 2003 și Nota de atenționare din 09 noiembrie 2003, înaintate reclamanților cu adresa din 09 noiembrie 2003, prin scrisori recomandate cu confirmare de primire. Astfel, chiar și din raportul de expertiză reiese că din anul 2004 pârâta folosesște soluția Programului de retehnologizare A3 - desen B., în baza contractului încheiat intre R.E.N.E.L. și Consorțiul DBE/ABB, contract ce conține toată moara de cărbune, inclusiv ansamblul răcire arbore.

În consecință, reclamanții solicită drepturi pentru un produs achiziționat de către SC C.E.T. SA (prin R.E.N.E.L.) de la Consorțiul DBE/ABB, odată cu întreaga moară și care este un proiect B. Recurenta nu folosește invenția reclamanților începând cu luna august 2003 și finalizată în luna octombrie 2003 conform Deciziei nr. 1019 din 13 octombrie 2003, decizie care prevede că: „Se renunță la soluția actuală Cap răcire definit de desenul P.S.219170-1.1.00 și se va trece la soluția modernă adoptată prin Contractul 6290 încheiat între R.E.N.E.L. și Consorțiul DBE/ABB privind retehnologizarea Blocurilor 4 și 5 Program A3, conform programului anexat." Astfel, rotorul morii de cărbune D.G.S./100 a fost proiectat cu instalație de răcire a axului, care, pentru toate variantele utilizate, constă, în principiu, în injecție de apă de răcire (printr-o țeava sau furtun) prin centrul axului în timp ce acesta se rotește.

Invenția B. este o invenție brevetată și, mai mult decât atât, consacrată în tehnologia de producere a energiei electrice. Chiar de la construirea C.E.T. (T. Turceni) a fost folosit acest tip de invenție B. la întreaga moara de cărbune, fiind o tehnologie recunoscută pe plan internațional, înregistrată și la O.S.I.M. București. Recurenta mai învederează că variantele utilizate de la punerea în funcțiune a SC C.E.T. SA au fost următoarele: - Varianta inițială, licența B. „Cap de răcire" desen L., utilizată începând cu anul 1975. - Varianta II, denumita varianta "G.", soluție brevetată cu B. Pentru aceasta variantă recurenta nu deține desene de execuție sau montaj; perioada probabilă de utilizare: 1987-1993.

- Varianta III, denumita varianta "D.", este realizată conform desenului de ansamblu "Cap răcire"; - pentru această variantă deține desene de execuție și montaj, pe toate aceste desene menționându-se: Proiectat ing. F.A., perioada probabilă de utilizare 1993-2003, unele desene au data 1992, altele -1994. - Varianta IV (actuală) este cea implementata cu ocazia retehnologizării prin Programul A3, respectiv conform desenului "Ansamblu de răcire arbore" desen B., soluție aplicată la blocurile 3, 4, 5 și prin relevare la blocurile 1, 6, 7; perioada de utilizare: octombrie 2003 - în prezent. - Varianta II este cea care a fost brevetată de către reclamanții G.L., C.E. și V.G. Pe baza brevetului, autorii (reclamanții) au cerut drepturi de autor și pentru perioada cât s-a utilizat Varianta III, deși aceasta nu era o invenție a lor (deoarece aceasta nu a fost brevetată, întrucât data de soluționare la O.S.I.M.

a cererii de brevetare a fost stabilită în anul 2004, iar în acel an SC C.E.T. SA folosea deja Varianta IV desen B.). Recurenta conchide că față de situația prezentată se constată că din probatoriul administrat reiese ca invenția reclamanților nu mai este folosită de către SC C.E.T. SA, prima instanță fiind cea care a reținut în mod corect că prin adresa din 09 decembrie 2003, li s-a comunicat reclamanților că s-a renunțat la soluția tehnică deținută de ei, lucru ce rezultă din recomandatele cu confirmare de primire din data de 15 decembrie 2003, prin care se face dovada că încă din anul 2003 reclamanții cunoșteau faptul ca s-a renunțat la aplicarea soluției brevetate de ei. Pe de altă parte, invenția reclamanților a fost utilizată și la SC C.E.R.

SA, fără ca reclamanții să primească drepturi de autor, așa cum rezultă din sentința nr. 76 din 08 februarie 2007 a Tribunalului Gorj și Decizia nr. 661 din 04 iunie 2007 a Curții de Apel Craiova, unde s-a constatat în mod irevocabil că nu există asemănare între capul de răcire tip "G." al reclamanților și capul de răcire tip B. În cauză intimații reclamanți nu au formulat întâmpinare la motivele de recurs, ci au depus, pentru termenul de azi, concluzii scrise ce sunt atașate la dosar. Recursul pârâtei este nefondat, potrivit celor ce succed Obiectul criticilor formulate prin motivele de recurs privește legalitatea soluției pronunțate de instanța de apel asupra cererii de acordare a drepturilor patrimoniale pentru perioada 1 ianuarie 2004 -31 decembrie 2006 solicitate de reclamanți în calitatea de inventatori ai soluției 11 tehnice „Cap de răcire a arborelui morii de cărbune", protejate prin brevetul din 1993 emis de O.S.I.M.

în favoarea titularilor G.I. (între timp, fiind succedat de cesionara P.M.), C.E. și V.G. Potrivit celor reținute de instanța de apel, pentru perioadele anterioare celei din prezenta cauză, aceștia au obținut drepturile patrimoniale cuvenite pentru exploatarea invenției lor, în temeiul art. 36 din Legea nr. 64/1991 și a dispozițiilor din Regulamentul de aplicare a legii, ultima hotărâre judecătorească fiind sentința civilă nr. 308 din 22 iunie 2006 a Tribunalului Gorj, rămasă definitivă prin Decizia civilă nr. 85 din 14 februarie 2007 a Curții de apel Craiova și a vizat perioada iunie - septembrie 2003 inclusiv, hotărâre în care s-a reținut că în perioada analizată, pârâta a folosit soluția tehnică brevetată de reclamanți, fiind obligată la plata drepturilor patrimoniale în favoarea inventatorilor.

Criticile formulate prin motivele de recurs dezvoltă susținerea potrivit căreia decizia este lipsită de temei legal, în condițiile în care recurenta pârâtă (astfel cum pretinde) nu folosește varianta brevetată de reclamanți (art. 304 pct. 9 C. proc. civ.) și, în subsidiar, că despăgubirile au fost greșit determinate, pe baza concluziilor contradictorii dintre expertiză și suplimentul la aceasta (art. 304 pct. 7 C. proc. civ.). Înalta Curte constată că instanța de apel a reținut pe baza concluziilor din raportul de expertiză tehnică efectuat în cauză, că pârâta folosește și în prezent varianta brevetată de reclamanți prin Brevetul din 1993, (denumită varianta G., V., C.), soluție care, încă din anul 1988 (de la prima aplicare experimentală pe o moară în cadrul Termocentralei Turceni, dar și ulterior brevetării), a suferit unele modificări tehnologice ce au condus la perfecționarea sa.

Totodată, însăși V.B. prezintă asemănări cu varianta reclamanților, însă, soluția tehnică a acestora se află sub protecția titlului de proprietate industrială menționat, pe când variantele îmbunătățite tehnologic și despre care recurenta susține că sunt diferite de soluția protejată în favoarea reclamanților, nu beneficiază de protecția vreunui brevet, de natură a conferi legitimitate actelor de utilizare ale pârâtei. Din aceeași expertiză a reieșit cu certitudine că varianta brevetată de reclamanți, dar într-o formă perfecționată, a fost folosită în perioada 2003-2008 prin înglobarea ei în programul de retehnologizare A3. În consecință, în absența acordului inventatorilor pentru exploatarea invenției și a remunerării corespunzătoare a acestora potrivit dispozițiilor art. 36 alin. (1) și (2) din Legea nr. 64/1991 (în forma republicată a legii din M. Of.

Nr. 75 din 15 octombrie 2002), temeiul acordării despăgubirilor în prezenta cauză este unul delictual (sens în care sunt dispozițiile art. 63 alin. (1) din lege), între părți nefiind încheiat un contract. Ipoteza de recurs reglementată de art. 304 pct. 7 C. proc. civ. privește situația unor considerente contradictorii ce se regăsesc în decizia atacată, iar nu ipoteza în care unele dintre probele cauzei nu concordă, astfel cum susține reclamanta această critică, caz în care înalta Curte constată că această critică privește aprecierea dată de instanța de apel materialului probator administrat în cauză și coroborării dovezilor administrate, fiind o critică de netemenicie și care tinde la schimbarea situației de fapt reținute de curtea de apel; așa fiind, aceste susțineri exced unui control de legalitate, posibil de realizat de instanța de recurs doar pentru motivele din art. 304 pct. 1 -9 C. proc.

civ. Pentru determinarea cuantumului despăgubirilor cuvenite reclamanților, Înalta Curte constată că acestea au fost stabilite în expertiza efectuată în cauză, prin aplicarea criteriilor legale prevăzute de art. 36 alin. (2) din Legea nr. 64/1991 care prevăd „Drepturile patrimoniale se stabilesc în funcție de efectele economice și/sau sociale rezultate din exploatarea brevetului sau în funcție de aportul economic al invenției.", expertul procedând la stabilirea totalului economiilor realizate de recurentă în perioada ce face obiectul litigiului la care s-a aplicat procentul de 10%, cu titlu de recompensă cuvenită inventatorilor, potrivit dispozițiilor din Regulamnetul de aplicare a Legii nr. 64/1991 (Regula 79 din H.G.

nr. 499/2003 de aprobare a normelor metodologice de aplicare a legii, în vigoare în perioada vizată în acest litigiu). Înalta Curte constată că recurenta invocă cele reținute prin sentința civilă nr. 76 din 8 februarie 2007 a Tribunalului Gorj și Decizia civila nr 661 din 4 iunie 2007 a Curții de apel Craiova cu privire la lipsa de asemănare dintre Capul de răcire tip „G." al reclamanților și capul de răcire tip B. folosit la SC C.E.R. SA, fără a dezvolta susțineri de nelegalitate decurgând din adevărul judiciar pe care această hotărâre se prezumă că îl exprimă.

De altfel, această chestiune a făcut obiectul casării dispuse de Înalta Curte prin Decizia civilă nr. 8341 din 16 octombrie 2009, dată fiind împrejurarea că în prima decizie dată în apel, curtea de apel a soluționat nelegal calea de atac pe calea excepției autorității de lucru judecat, fără a se face distincția între efectul pozitiv al puterii de lucru judecat și cel negativ al aceleiași excepții legale absolute și fără a se reține că între cele două societăți (C.E.R. și recurentă) există identitate sau că recurenta este succesoarea în drepturi a C.R. În realitate, hotărârea judecătorească în discuție este lipsită de relevanță, întrucât în cauza de față a avut valorea unui fapt juridic ce a fost răsturnat prin proba contrară, dacă se acceptă că este demonstrată premisa că ambele societăți utilizau aceeași variantă îmbunătățită, perfecționată a invenției brevetate de reclamanți.

Având în vedere cele anterior expuse, în baza principiului disponibilității părților în procesul civil, se va lua act de renunțarea recurentei reclamante P.M. la judecarea recursului, în timp ce recursul pârâtei va fi respins ca nefondat, în aplicarea prevederilor art. 312 alin. (1) C. proc. civ.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Ia act de renunțarea reclamantei P.M. la judecarea recursului declarat împotriva Deciziei nr. 76 din 10 martie 2010 a Curții de Apel Craiova, secția I civilă și pentru cauze cu minori și de familie, îndreptată prin încheierea din ședința publică de la 9 iunie 2010. Respinge ca nefondat recursul declarat de pârâta SC C.E.T. SA, împotriva aceleiași decizii. Obligă pe recurenta pârâtă la plata a câte 4.000 lei către intimații P.M. și C.G.E. și a 3.500 lei către intimatul V.G., reprezentând cheltuieli de judecată. Irevocabilă. Pronunțată în ședință publică, astăzi, 25 martie 2011.