ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 2763/2011

ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 2763/2011 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2011)

Asupra cauzei de față, constată

următoarele:

Prin

acțiunea îmegjstrată la 24 septembrie 2007 pe rolul Tribunalului Gorj, secția

civilă, reclamanții C.E., P.M. și V.G. au chemat în judecată pe pârâta SC

C.E.T. SA, solicitând instanței ca, prin hotărârea ce o va pronunța, să o

oblige pe pârâtă la plata drepturilor bănești, decurgând din folosirea

invenției „Cap de răcire a arborelui morii de cărbune" pentru care este

emis în favoarea lor brevetul, în condițiile în care pârâta refuză în mod

nejustificat să încheie un contract cu inventatorii pentru exploatarea

invenției.

Reclamanții au precizat că solicită

plata drepturilor bănești aferente perioadei 10 ianuarie 2004 - 31 decembrie

2006.

Prin Decizia nr. 162, Tribunalul Gorj,

secția civilă, a respins acțiunea ca nefondată, motivând că deși reclamanții au

dovedit calitatea de inventatori prin brevetul depus la dosar, nu există temei

pentru obligarea pârâtei la încheierea unui contract privitor la folosirea

invenției și a drepturilor ce decurg din aceasta.

Convenția părților are la bază acordul

lor liber, conform art. 969 C. civ. și, având în vedere principiul

consensualismului, instanța a apreciat că nu poate interveni.

În ceea ce privește cererea

referitoare la plata drepturilor bănești, a constatat că și aceasta este

nefondată deoarece, așa cum rezultă din expertiza tehnică efectuată în cauză și

din înscrisurile depuse la dosar, pârâta folosește o variantă a invenției B.,

invenția reclamanților nemaifiind utilizată de mai mulți ani, împrejurare în

legătura cu care reclamanții au fost încunoștințați încă din anul 2003.

Prin Decizia nr. 96 din 23 martie

2009, Curtea de Apel Craiova, secția I civilă și pentru cauze cu minori și de

familie, a respins apelurile declarate împotriva sentinței de către cei trei

reclamanți.

În ceea ce privește excepția lipsei

calității procesuale active a reclamanților, ca și tribunalul, curtea de apel a

considerat-o nefondată, reținând, din acest punct de vedere, că s-a făcut

dovada calității de titulari de brevet a numiților C.I., V.G. și C.E., precum

și a faptului că, între C.I. și P.M. s-a încheiat un contract de cesiune cu

privire la această calitate, ce a fost înregistrat la O.S.I.M.

De asemenea, s-a făcut dovada că

brevetul se află în perioada de valabilitate, 18 ianuarie 1991 - 18 ianuarie

2011 și că taxele de menținere în vigoare au fost plătite la zi.

Pe fond, curtea de apel a reținut că

între părți au existat succesiv mai multe litigii, având ca obiect

valorificarea drepturilor de autor rezultate din brevetul de invenție din 1993.

A mai avut în vedere că acțiunea

vizând perioada 1992-2002 a fost respinsă de Tribunalul Gorj prin sentința

civilă nr. 146 din 26 mai 2004, cu motivarea că pârâta a renunțat la folosirea

invenției, care a fost înlocuită cu varianta inițială tip B.

Această sentință a rămas definitivă

prin Decizia civilă nr. 1841/2005 a Curții de Apel Craiova și irevocabilă prin Decizia

nr. 925/2007 a Înaltei Curți de Casație și Justiție.

Și în ceea ce privește drepturile de

autor aferente perioadei mai 2003 - mai 2006, cererea reclamanților a fost

respinsă irevocabil prin sentința civilă nr. 76/2007 a Tribunalului Gorj și,

respectiv, Decizia civilă nr. 661/2007 a Curții de Apel Craiova, în care s-a

reținut că invenția în litigiu nu a mai fost utilizată din anul 1991. In raport

de această situație de fapt, curtea de apel a stabilit că în cauză operează

„prezumția autorității de lucru judecat", care presupune că o constatare

făcută printr-o hotărâre irevocabilă, nu trebuie să fie contrazisă printr-o

altă hotărâre.

A mai arătat instanța de apel că,

observându-se perioadele pentru care s-au solicitat drepturile bănești în

ultimele două acțiuni, rezultă că acestea privesc în mare parte perioade

identice.

Astfel, pentru perioada 1 ianuarie

2004 - 31 decembrie 2004, sentința civilă nr. 76/2006 a Tribunalului Gorj are

autoritate de lucru judecat.

Împotriva acestei decizii, au declarat

recurs reclamanții V.G., P.M. și, respectiv, C.E.

Prin Decizia nr. 8341 din 16 octombrie

2009, pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție, secția civilă și de

proprietate intelectuală, s-au admis recursurile declarate de reclamanți, s-a

casat decizia și s-a trimis cauza pentru rejudecare acestei instanțe.

Instanța de recurs a reținut că sunt

incidente dispozițiile art. 304 pct. 7 C. proc. civ., deoarece sub un aspect

considerentele deciziei recurate sunt contradictorii ori incomplete.

S-a arătat, în acest sens, că inițial

instanța de apel a reținut că în cauză operează prezumția lucrului judecat,

înțeleasă ca o constatare făcută printr-o hotărâre irevocabilă care nu trebuie

contrazisă printr-o altă hotărâre - fără a preciza dacă acordă prezumției o

valoare absolută, conform art. 1200 alin. (4) C. civ., pe motiv că hotărârile

anterioare privesc aceleași părți, iar raporturile juridice dintre ele fiind

deja soluționate nu mai pot fi repuse în discuție, sau dacă este vorba despre

hotărâri pronunțate în contradictoriu cu alte părți, dar care se bucură de

prezumția relativă a lucrului judecat, opusă terților ca fapt juridic și care

poate fi combătută de orice persoană interesată; apoi, aceeași instanță a

arătat că există autoritate de lucru judecat pentru perioada 01 ianuarie 2004 -

31 decembrie 2006 - conform art. 1201 C. civ. - fără a preciza de ce face

această distincție pentru o perioadă de timp determinată din cea vizată în

prezentul proces.

A constatat instanța superioară că, în

realitate, hotărârile judecătorești avute în vedere de instanța de apel au fost

pronunțate în contradictoriu cu SC C.E.R. SA și câtă vreme nu s-a făcut dovada

că pârâta din prezenta cauză este una și aceeași cu SC C.E.R. SA ori

succesoarea în drepturi a acesteia, nu există temei pentru a se reține excepția

autorității de lucru judecat și nici prezumția absolută a puterii lucrului

judecat.

S-a mai argumentat că nici prezumția

relativă a lucrului judecat nu poate fi reținută în cauză, deoarece faptul că o

altă persoană juridică nu ar fi utilizat invenția reclamanților într-o perioadă

de timp care se suprapune total ori parțial, cu perioada de timp vizată în

cauză, nu constituie o împrejurare în pericol de a fi contrazisă în acest nou

litigiu.

Concluzionând că, pronunțându-se în

mod greșit pe excepție, instanța de apel nu a mai analizat fondul cauzei - în

baza art. 312 alin. (5) și 314 C. proc. civ., instanța de recurs a casat

decizia cu trimiterea cauzei spre rejudecarea apelurilor pe fond.

Dosarul a fost reînregistrat la Curtea

de Apel Craiova sub nr. 200/54/2010.

Intimata pârâtă SC C.E.T. SA a

formulat întâmpinare prin care a solicitat respingerea apelurilor, susținând,

în esență, că sentința este temeinică și legală, întrucât începând cu anul

2004, cu ocazia retehnologizării prin programul A3, a fost implementată soluția

B. și, în prezent, în baza contractului încheiat între R.E.N.E.L. și Consorțiul

DBE/ABB folosește această variantă a morii achiziționată în baza contractului,

iar reclamanții nu pot pretinde drepturi pentru un produs achiziționat de la un

terț.

A depus la dosar ca înscris nou

contractul susmenționat.

Examinând pe fond apelurile declarate

de reclamanți împotriva sentinței civile 162/2008 a Tribunalului Gorj, conform

îndrumărilor date prin decizia de casare, în raport de probatoriile

administrate în cauză și de dispozițiile Legii nr. 64/1991 - incidente în speță

- instanța de apel a apreciat că acestea sunt fondate și au fost admise

potrivit celor ce urmează.

Reclamanții au făcut dovada că sunt

titularii invenției „Cap de răcire a arborelui morii de cărbune" - conform

brevetului de invenție - acordat în baza hotărârii din 30 iulie 1993 a O.S.I.M.,

reclamanta P.M. dobândind drepturile conferite de brevet cotitularului G.I. -pe

baza contractului de cesiune din 18 februarie 2002, cesiune permisă de art. 45

alin. (2) din Legea nr. 64/1991 având legitimare procesuală activă în cauză

alături de cotitularii de brevet C.E. și V.G. - și, deci, dreptul de a pretinde

drepturile bănești echivalente cotei din economiile realizate de pârâtă prin

aplicarea invenției.

Această calitate a reclamanților, nu a

fost de altfel contestată de către pârâtă, aceasta, prin apărarea formulată,

susținând însă că nu mai aplică invenția reclamanților începând cu anul 2004.

Prin hotărâri judecătorești

anterioare, s-a stabilit că pârâta a folosit invenția reclamanților în perioada

01 iulie 1999 - 31 mai 2003. In acest sens a fost pronunțată sentința civilă

nr. 332 din 5 noiembrie 2004 a Tribunalului Gorj în Dosarul nr. 3598/2003, menținută

prin Decizia nr. 1386 din 31 mai 2005 a Curții de Apel Craiova.

Expertiza tehnică efectuată în cauză

de expertul P.D. a concluzionat că varianta actuală a instalației de răcire a

arborelui morii de cărbune folosită de pârâtă reprezintă doar o îmbunătățire a

invenției și nu o nouă invenție, întrucât are la bază același principiu de

funcționare.

S-a consemnat în raportul de expertiză

în mod expres că varianta de retehnologizare tip program A3 - este o variantă

îmbunătățită tehnologic a ideii autorilor invenției brevetate cu brevetul din 1991

- că ideea de bază a invenției reclamanților stă la baza soluției din programul

de retehnologizare A 3 aplicat din 2004 în cadrul C.E.T Turceni.

S-a mai consemnat că soluția brevetată

se deosebește de soluția B. - program de retehnologizare A 3 ca și componentă,

ca formă și dimensiuni, dar ambele soluții au la bază același principiu de

funcționare, respectiv, că vehiculează apa prin ax, prin pompare și nu prin

absorbție, așa cum funcționează soluția B. licența 76.

Pârâta nu a făcut dovada că pentru

varianta folosită din 2004 a obținut un nou brevet - care să ateste că

reprezintă un produs nou ori un procedeu nou.

Pe de altă parte, aceasta nu putea

aduce modificări invenției fără consimțământul titularilor de brevet, pentru că

astfel, sunt afectate drepturile conferite acestora, în acest sens, fiind

dispozițiile art. 32-38 din Legea nr. 64/1991.

Printre drepturile conferite de lege

titularilor invenției, sunt și drepturile patrimoniale constând în efectele

economice sau sociale rezultate din exploatarea brevetului sau în funcție de

aportul economic al invenției. Aceste drepturi se stabilesc pe bază de contract

încheiat de titularul brevetului cu solicitantul, conform art. 36 din Legea nr.

64/1991.

Cum pârâta refuză încheierea

contractului, iar conform art. 969 C. civ. convenția presupune acordul părților

ce nu poate fi suplinit de instanță - s-a apreciat că în mod corect s-a respins

primul petit al acțiunii.

Însă, pârâta beneficiind de

rezultatele economice ale invenției reclamanților, datorează acestora procentul

de 10% din aceste economii, conform Regulamentului de aplicare a Legii nr. 64/1991.

Din calculul cuprins în raportul de

expertiză, necontestat de părți - rezultă că valoarea acestui procent este de

666.769,40 lei, care se repartizează reclamanților potrivit procentelor

stabilite prin brevet astfel:

V.G. - 37,5 %, respectiv 250.038,50

lei; P.M. - 37,5 %, respectiv 250.038,50 lei; C.E. - 25 %, respectiv 166.692,40

lei.

Față de toate aceste considerente și

în baza art. 296 C. proc. civ., apelurile reclamanților au fost admise, sens în

care s-a dispus schimbarea în parte a sentinței și în consecință a fost admis

capătul de cerere privind drepturile de autor și cele conexe cuvenite

titularilor de brevet, iar pârâta a fost obligată să plătească reclamanților

aceste drepturi potrivit sumelor menționate anterior.

În baza art. 274 C. proc. civ., s-a

dispus obligarea pârâtei și la cheltuielile de judecată suportate de aceștia pe

parcursul procesului, constând în onorariu apărător, onorariu expert care,

conform chitanțelor depuse la dosar, sunt în sumă de 9.600 lei pentru

reclamantul V.G., de 12.900 lei pentru reclamantul C.E. și de 400 lei pentru

reclamanta P.M.

În termen legii, împotrivi acestei

decizii, invinuita P.M. și pârâta au formulat recurs, pârâta prevalându-se de

dispozițiile art. 304 pct. 7 și 9 C. proc. civ.

Recurenta reclamantă, la termenul de

azi, în ședință publică, a declarat că renunță la judecarea recursului său,

sens în care Înalta Curte va lua act de această manifestare de voință cu titlu

de act de dispoziție procesuală, posibil în baza principiului disponibilității

părților, s-a procedat la legitimarea reclamantei și consemnarea voinței sale

în cuprinsul practicalei.

Recurenta pârâta a solicitat admiterea

recursului, modificarea deciziei recurate, în sensul respingerii acțiunii

reclamanților și menținerii în totalitate a sentinței pronunțate de către

Tribunalul Gorj.

În subsidiar, recurenta a solicitatat

casarea deciziei atacate și trimiterea cauzei la Curtea de Apel Craiova, pentru

administrarea de probe noi.

Totodată, prin motivele de recurs,

recurenta a solicitat ss. se dispună, în temeiul art. 300 alin. (3) C. proc.

civ., suspendarea executării hotărârii atacate până la soluționarea recursului.

Având în vedere că la termenul de azi,

primul în recurs, se procedează la judecarea căii de atac, cererea de

suspendare a executării deciziei a rămas fără obiect, astfel că nu vor mai fi

redate motivele acestei cereri formulate de recurenta reclamantă în cuprinsul

cererii de recurs.

În dezvoltarea motivelor de recurs

formulate de recurenta pârâtă, în ce privește teza de recurs prevăzută de art.

304 pct. 7 C. proc. civ. a susținut că instanța de apel a reținut că SC C.E.T.

SA beneficiază de rezultate economice ale invenției autorilor.

De asemenea, s-a menționat că din

calculul cuprins în raportul de expertiză, necontestat de părți, a rezultat că

valoarea acestui procent este de 666.769,4 lei. Față de aceste concluzii,

în baza art. 296 C. proc. civ., curtea de apel a admis apelurile reclamanților

si a schimbat în parte sentința, în sensul că s-a admis capătul de cerere

privind drepturile de autor și cele conexe cuvenite titularilor de brevet și a

dispus obligarea sa să plătească reclamanților aceste drepturi.

Recurenta pretinde că motivele de

admitere a apelului sunt in contradictoriu cu suplimentul la raportul de

expertiză întocmit de același expert, P.D., care a revenit asupra obiectivului

din raportul de expertiză, anume, cel privind calculul efectiv al economiilor,

și a concluzionat că acesta nu poate fi efectuat, deoarece datele privind

preturile ansamblurilor (arbori și rotori moară) au fost comunicate în mai

multe variante care prezentau foarte mari diferențe de prețuri, situație ce ar

fi condus la efectuarea unui calcul cu erori mari.

În consecință, nu s-a pus problema ca

raportul de expertiză să fie contestat de pârâtă în ceea ce privește această

valoare de 666.769,40 lei atâta vreme cât expertul a concluzionat că această

sumă nu este corect calculată.

În ce privește motivul invocat prin

art. 304 pct. 9 C. proc. civ., recurenta pârâtă a susținut că instanța a

pronunțat o soluție pe baza unei situații contradictorii constatate de expert

în ceea ce privește calcului eficienței economice, calcul pe care acesta nu l-a

mai susținut prin suplimentul la raportul de expertiză, realizând eroarea de

calcul privind prețul dublu al unui rotor față de valoarea pe piață a unui

rotor nou, de valoarea de reparație a unui rotor, precum și de prețul

componentelor acestuia, cu precizarea expresă că nu devine nefuncțional în

totalitate, ci se uzează doar arborii.

Prin urmae, recurenta consideră că

hotărârea pronunțată de instanța de apel nu are temei legal, deoarece s-a decis

obligarea sa la plata unor sume de bani conform raportului de expertiza, deși

acest raport concluzionează (în supliment) că acele calcule sunt eronate și nu

evidențiază altele, mai mult, instanța neadmițând o nouă expertiză care să

stabilească valoarea reală a economiei realizate de recurentă prin folosirea

invenției.

Cu privire la plata drepturilor

bănești aferente perioadei 01 ianuarie 2004-31 decembrie 2006, prima instanță a

reținut în mod corect din probatoriul administrat că invenția reclamanților nu

mai este folosită de SC C.E.T. SA.

De asemenea, corect a reținut

tribunalul că reclamanții au fost încunoștințați încă din anul 2003 de către

pârâtă că nu mai folosește invenția lor și ca din acel an (2003) și până în

prezent este folosită o variantă a invenției B. implementată cu ocazia

retehnologizarii prin Programul A3.

Recurenta mai precizează că nici nu

avea obligația de a înștiința pe reclamanți despre încetarea folosirii

invenției lor, întrucât între părți nu a existat un contract; totuși,

societatea le-a adus la cunoștință acestora împrejurarea încetării folosirii

invenției lor, așa cum rezultă din Decizia nr. 1019 din 13 octombrie 2003 și

Nota de atenționare din 09 noiembrie 2003, înaintate reclamanților cu adresa din

09 noiembrie 2003, prin scrisori recomandate cu confirmare de primire.

Astfel, chiar și din raportul de

expertiză reiese că din anul 2004 pârâta folosesște soluția Programului de

retehnologizare A3 - desen B., în baza contractului încheiat intre R.E.N.E.L.

și Consorțiul DBE/ABB, contract ce conține toată moara de cărbune, inclusiv

ansamblul răcire arbore.

În consecință, reclamanții solicită

drepturi pentru un produs achiziționat de către SC C.E.T. SA (prin R.E.N.E.L.)

de la Consorțiul DBE/ABB, odată cu întreaga moară și care este un proiect B.

Recurenta nu folosește invenția

reclamanților începând cu luna august 2003 și finalizată în luna octombrie 2003

conform Deciziei nr. 1019 din 13 octombrie 2003, decizie care prevede că: „Se

renunță la soluția actuală Cap răcire definit de desenul P.S.219170-1.1.00 și

se va trece la soluția modernă adoptată prin Contractul 6290 încheiat între R.E.N.E.L.

și Consorțiul DBE/ABB privind retehnologizarea Blocurilor 4 și 5 Program A3,

conform programului anexat."

Astfel, rotorul morii de cărbune D.G.S./100

a fost proiectat cu instalație de răcire a axului, care, pentru toate

variantele utilizate, constă, în principiu, în injecție de apă de răcire

(printr-o țeava sau furtun) prin centrul axului în timp ce acesta se rotește.

Invenția B. este o invenție brevetată

și, mai mult decât atât, consacrată în tehnologia de producere a energiei

electrice. Chiar de la construirea C.E.T. (T. Turceni) a fost folosit acest tip

de invenție B. la întreaga moara de cărbune, fiind o tehnologie recunoscută pe

plan internațional, înregistrată și la O.S.I.M. București.

Recurenta mai învederează că

variantele utilizate de la punerea în funcțiune a SC C.E.T. SA au fost

următoarele:

- Varianta inițială, licența B. „Cap

de răcire" desen L., utilizată începând cu anul 1975.

- Varianta II, denumita varianta

"G.", soluție brevetată cu B. Pentru aceasta variantă recurenta nu

deține desene de execuție sau montaj; perioada probabilă de utilizare:

1987-1993.

- Varianta III, denumita varianta

"D.", este realizată conform desenului de ansamblu "Cap

răcire";

- pentru această variantă deține

desene de execuție și montaj, pe toate aceste desene menționându-se: Proiectat

ing. F.A., perioada probabilă de utilizare 1993-2003, unele desene au data

1992, altele -1994.

- Varianta IV (actuală) este cea

implementata cu ocazia retehnologizării prin Programul A3, respectiv conform

desenului "Ansamblu de răcire arbore" desen B., soluție aplicată la

blocurile 3, 4, 5 și prin relevare la blocurile 1, 6, 7; perioada de utilizare:

octombrie 2003 - în prezent.

- Varianta II este cea care a fost

brevetată de către reclamanții G.L., C.E. și V.G.

Pe baza brevetului, autorii

(reclamanții) au cerut drepturi de autor și pentru perioada cât s-a utilizat

Varianta III, deși aceasta nu era o invenție a lor (deoarece aceasta nu a fost

brevetată, întrucât data de soluționare la O.S.I.M. a cererii de brevetare a

fost stabilită în anul 2004, iar în acel an SC C.E.T. SA folosea deja Varianta

IV desen B.).

Recurenta conchide că față de situația

prezentată se constată că din probatoriul administrat reiese ca invenția

reclamanților nu mai este folosită de către SC C.E.T. SA, prima instanță fiind

cea care a reținut în mod corect că prin adresa din 09 decembrie 2003, li s-a

comunicat reclamanților că s-a renunțat la soluția tehnică deținută de ei,

lucru ce rezultă din recomandatele cu confirmare de primire din data de 15

decembrie 2003, prin care se face dovada că încă din anul 2003 reclamanții

cunoșteau faptul ca s-a renunțat la aplicarea soluției brevetate de ei.

Pe de altă parte, invenția

reclamanților a fost utilizată și la SC C.E.R. SA, fără ca reclamanții să

primească drepturi de autor, așa cum rezultă din sentința nr. 76 din 08

februarie 2007 a Tribunalului Gorj și Decizia nr. 661 din 04 iunie 2007 a

Curții de Apel Craiova, unde s-a constatat în mod irevocabil că nu există

asemănare între capul de răcire tip "G." al reclamanților și capul de

răcire tip B.

În cauză intimații reclamanți nu au

formulat întâmpinare la motivele de recurs, ci au depus, pentru termenul de

azi, concluzii scrise ce sunt atașate la dosar.

Recursul pârâtei este nefondat,

potrivit celor ce succed

Obiectul criticilor formulate prin

motivele de recurs privește legalitatea soluției pronunțate de instanța de apel

asupra cererii de acordare a drepturilor patrimoniale pentru perioada 1

ianuarie 2004 -31 decembrie 2006 solicitate de reclamanți în calitatea de

inventatori ai soluției 11 tehnice „Cap de răcire a arborelui morii de

cărbune", protejate prin brevetul din 1993 emis de O.S.I.M. în favoarea

titularilor G.I. (între timp, fiind succedat de cesionara P.M.), C.E. și V.G.

Potrivit celor reținute de instanța de

apel, pentru perioadele anterioare celei din prezenta cauză, aceștia au obținut

drepturile patrimoniale cuvenite pentru exploatarea invenției lor, în temeiul

art. 36 din Legea nr. 64/1991 și a dispozițiilor din Regulamentul de aplicare a

legii, ultima hotărâre judecătorească fiind sentința civilă nr. 308 din 22

iunie 2006 a Tribunalului Gorj, rămasă definitivă prin Decizia civilă nr. 85

din 14 februarie 2007 a Curții de apel Craiova și a vizat perioada iunie -

septembrie 2003 inclusiv, hotărâre în care s-a reținut că în perioada

analizată, pârâta a folosit soluția tehnică brevetată de reclamanți, fiind

obligată la plata drepturilor patrimoniale în favoarea inventatorilor.

Criticile formulate prin motivele de

recurs dezvoltă susținerea potrivit căreia decizia este lipsită de temei legal,

în condițiile în care recurenta pârâtă (astfel cum pretinde) nu folosește

varianta brevetată de reclamanți (art. 304 pct. 9 C. proc. civ.) și, în

subsidiar, că despăgubirile au fost greșit determinate, pe baza concluziilor

contradictorii dintre expertiză și suplimentul la aceasta (art. 304 pct. 7 C.

proc. civ.).

Înalta Curte constată că instanța de

apel a reținut pe baza concluziilor din raportul de expertiză tehnică efectuat

în cauză, că pârâta folosește și în prezent varianta brevetată de reclamanți

prin Brevetul din 1993, (denumită varianta G., V., C.), soluție care, încă din

anul 1988 (de la prima aplicare experimentală pe o moară în cadrul

Termocentralei Turceni, dar și ulterior brevetării), a suferit unele modificări

tehnologice ce au condus la perfecționarea sa.

Totodată, însăși V.B. prezintă

asemănări cu varianta reclamanților, însă, soluția tehnică a acestora se află

sub protecția titlului de proprietate industrială menționat, pe când variantele

îmbunătățite tehnologic și despre care recurenta susține că sunt diferite de

soluția protejată în favoarea reclamanților, nu beneficiază de protecția

vreunui brevet, de natură a conferi legitimitate actelor de utilizare ale

pârâtei.

Din aceeași expertiză a reieșit cu

certitudine că varianta brevetată de reclamanți, dar într-o formă

perfecționată, a fost folosită în perioada 2003-2008 prin înglobarea ei în

programul de retehnologizare A3.

În consecință, în absența acordului

inventatorilor pentru exploatarea invenției și a remunerării corespunzătoare a

acestora potrivit dispozițiilor art. 36 alin. (1) și (2) din Legea nr. 64/1991

(în forma republicată a legii din M. Of. Nr. 75 din 15 octombrie 2002), temeiul

acordării despăgubirilor în prezenta cauză este unul delictual (sens în care

sunt dispozițiile art. 63 alin. (1) din lege), între părți nefiind încheiat un

contract.

Ipoteza de recurs reglementată de art.

304 pct. 7 C. proc. civ. privește situația unor considerente contradictorii ce

se regăsesc în decizia atacată, iar nu ipoteza în care unele dintre probele

cauzei nu concordă, astfel cum susține reclamanta această critică, caz în care

înalta Curte constată că această critică privește aprecierea dată de instanța

de apel materialului probator administrat în cauză și coroborării dovezilor

administrate, fiind o critică de netemenicie și care tinde la schimbarea

situației de fapt reținute de curtea de apel; așa fiind, aceste susțineri exced

unui control de legalitate, posibil de realizat de instanța de recurs doar

pentru motivele din art. 304 pct. 1 -9 C. proc. civ.

Pentru determinarea cuantumului

despăgubirilor cuvenite reclamanților, Înalta Curte constată că acestea au fost

stabilite în expertiza efectuată în cauză, prin aplicarea criteriilor legale

prevăzute de art. 36 alin. (2) din Legea nr. 64/1991 care prevăd „Drepturile

patrimoniale se stabilesc în funcție de efectele economice și/sau sociale

rezultate din exploatarea brevetului sau în funcție de aportul economic al

invenției.", expertul procedând la stabilirea totalului economiilor

realizate de recurentă în perioada ce face obiectul litigiului la care s-a

aplicat procentul de 10%, cu titlu de recompensă cuvenită inventatorilor,

potrivit dispozițiilor din Regulamnetul de aplicare a Legii nr. 64/1991 (Regula

79 din H.G. nr. 499/2003 de aprobare a normelor metodologice de aplicare a

legii, în vigoare în perioada vizată în acest litigiu).

Înalta Curte constată că recurenta

invocă cele reținute prin sentința civilă nr. 76 din 8 februarie 2007 a Tribunalului

Gorj și Decizia civila nr 661 din 4 iunie 2007 a Curții de apel Craiova cu

privire la lipsa de asemănare dintre Capul de răcire tip „G." al

reclamanților și capul de răcire tip B. folosit la SC C.E.R. SA, fără a

dezvolta susțineri de nelegalitate decurgând din adevărul judiciar pe care

această hotărâre se prezumă că îl exprimă.

De altfel, această chestiune a făcut

obiectul casării dispuse de Înalta Curte prin Decizia civilă nr. 8341 din 16

octombrie 2009, dată fiind împrejurarea că în prima decizie dată în apel,

curtea de apel a soluționat nelegal calea de atac pe calea excepției

autorității de lucru judecat, fără a se face distincția între efectul pozitiv

al puterii de lucru judecat și cel negativ al aceleiași excepții legale

absolute și fără a se reține că între cele două societăți (C.E.R. și recurentă)

există identitate sau că recurenta este succesoarea în drepturi a C.R.

În realitate, hotărârea judecătorească

în discuție este lipsită de relevanță, întrucât în cauza de față a avut valorea

unui fapt juridic ce a fost răsturnat prin proba contrară, dacă se acceptă că

este demonstrată premisa că ambele societăți utilizau aceeași variantă

îmbunătățită, perfecționată a invenției brevetate de reclamanți.

Având în vedere cele anterior expuse,

în baza principiului disponibilității părților în procesul civil, se va lua act

de renunțarea recurentei reclamante P.M. la judecarea recursului, în timp ce

recursul pârâtei va fi respins ca nefondat, în aplicarea prevederilor art. 312

alin. (1) C. proc. civ.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Ia act de renunțarea reclamantei P.M.

la judecarea recursului declarat împotriva Deciziei nr. 76 din 10 martie 2010 a

Curții de Apel Craiova, secția I civilă și pentru cauze cu minori și de

familie, îndreptată prin încheierea din ședința publică de la 9 iunie 2010.

Respinge ca nefondat recursul declarat

de pârâta SC C.E.T. SA, împotriva aceleiași decizii.

Obligă pe recurenta pârâtă la plata a

câte 4.000 lei către intimații P.M. și C.G.E. și a 3.500 lei către intimatul

V.G., reprezentând cheltuieli de judecată.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință publică, astăzi,

25 martie 2011.