ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 595/2005

Asupra recursurilor de față;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată

următoarele:

Prin sentința civilă nr. 222 din 17

octombrie 2000, Tribunalul Gorj a respins acțiunea, având ca obiect drepturi

bănești, formulată de reclamanții V.G., C.E. și C.I., în contradictoriu cu

pârâta S.E. Turceni, județul Gorj.

Pentru a pronunța această hotărâre,

instanța de fond a reținut că reclamanții sunt autorii invenției „Cap răcire ax

moară” tip D.G.S. 100 pentru care au obținut brevetul de inventator nr. 106967/1993.

Prin sentința civilă nr. 61 din 20 aprilie 1995 pârâta S.E. Turceni a fost

obligată să plătească reclamanților sumele de 6.629.646 lei pentru anul 1992 și

20.175.036 lei pentru anul 1993, cu dobânda legală de 6 % pe an, reprezentând

drepturi bănești.

Reține instanța de fond, că în

prezenta cauză reclamanții cer ca unitatea să fie obligată să le plătească

drepturile bănești pentru anii 1994-1999, însă cererea este neîntemeiată,

pentru că, potrivit art. 39 și art. 67 din Legea nr. 64/1991, drepturile

patrimoniale cuvenite inventatorilor se stabilesc pe bază de contract încheiat

cu unitatea. Aceștia însă au refuzat încheierea unui asemenea contract.

Unitatea le-a adus la cunoștință că începând cu anul 1993 nu se mai aplică

invenția acestora, iar din expertiza întocmită de inginer A.T. rezultă că toate

morile de cărbune din instalațiile pârâtei sunt echipate cu cap răcire arbore

moară în varianta D. Această variantă, conform contraexpertizei, înlătură

neajunsurile variantei propuse de reclamanți și prezintă mai multă siguranță în

exploatare.

Prin decizia civilă nr. 25 din 19

februarie 2003, Curtea de Apel Craiova a admis apelul declarat de reclamanți

împotriva acestei hotărâri, a schimbat hotărârea apelată, a admis acțiunea

formulată de reclamanți și a fost obligată pârâta SC T. SA Turceni să le

plătească suma de 873.051.646 lei actualizată și 16.100.000 lei cheltuieli de

judecată.

Pentru a pronunța această hotărâre,

instanța de apel a reținut, că instanța de fond nu a avut în vedere

dispozițiile Legii nr. 64/1991 și nici sentința civilă nr. 61/1995 a

Tribunalului Gorj, prin care pârâta a fost obligată să plătească reclamanților

suma de 6.629.646 lei despăgubiri pentru anul 1992 și 20.175.036 lei pentru

anul 1993, cu dobânda legală de 6 % pe an, calculată de la data punerii în

întârziere, 30 aprilie 1992, până la lichidarea debitului.

Prin această hotărâre, menținută

prin decizia civilă nr. 15 din 4 octombrie 1995 a Curții de Apel Craiova, s-a

stabilit cu autoritate de lucru judecat pentru perioada analizată, că

reclamanții sunt autorii invenției „Cap răcire ax moară” tip D.G.S., că pârâta

a aplicat invenția la un număr de 42 mori și că prin aplicarea invenției s-au

realizat economii.

De asemenea, s-a stabilit că între

părți s-a încheiat un contract de cesiune a folosinței invenției, semnat de

unul dintre autori, însă ceilalți autori au achiesat la procentul de 6 %,

convenit a li se acorda din economiile realizate.

Reține instanța de apel, că existând

brevetul de invenție nr. 106967 B.I./1993, acordat de O.S.I.M. București, care

nu a fost anulat sau revocat, conform art. 42 și art. 56 din Legea nr. 64/1991,

calitatea reclamanților de autori ai invenției, caracterul de noutate al

soluției tehnice propusă de reclamanți pentru răcirea arborelui morii și

îndeplinirea condițiilor prevăzute de art. 7 din Legea nr. 64/1991 nu mai pot

fi puse în discuție, iar instanța de fond a stabilit greșit obiectivele

expertizelor tehnice și nu a motivat acceptarea raportului de expertiză

întocmit doar de doi dintre cei trei experți, deși fusese încuviințată

efectuarea expertizei de către trei experți. Instanța de fond trebuia să

stabilească dacă pârâta a folosit în continuare invenția reclamanților, iar în

ipoteza perfecționării acestei invenții trebuia să stabilească dacă

perfecționarea a fost brevetată, conform legii, cu acordul autorilor invenției

perfecționate.

Se mai reține, că din cele patru

expertize tehnice efectuate în cauză, în trei s-a concluzionat că varianta D.,

folosită din anul 1994 de pârâtă, nu reprezintă o nouă invenție, ci o

perfecționare a invenției reclamanților, întrucât, păstrând principiul de

funcționare, diferă de aceasta numai sub aspect constructiv. În cauză nu s-a

făcut dovada obținerii brevetului invenției de perfecționare, iar, potrivit

art. 36 din Legea nr. 64/1991, titularul brevetului unei invenții de

perfecționare poate exploata invenția sa numai cu acordul titularului invenției

la care se referă perfecționarea.

Deoarece nu s-a făcut dovada că reclamanții

și-au dat acordul pentru folosirea variantei perfecționate sau au renunțat la

brevetul de invenție, se reține că în perioada 1994-1999 pârâta a aplicat

invenția acestora și le datorează drepturile cuvenite prin contract.

Aceste drepturi în valoare

actualizată pot fi acordate numai pentru perioada 30 iunie 1996-30 iunie 1999,

întrucât pentru perioada anterioară dreptul la acțiune s-a stins ca efect al

prescripției extinctive, iar la determinarea valorii acestora se au în vedere

concluziile expertizei contabile efectuată de expertul F.V. În expertiza

întocmită de acesta s-au respectat criteriile de determinare a economiilor

realizate de pârâtă, care au fost avute în vedere și la pronunțarea sentinței

civile nr. 61/1995 a Tribunalului Gorj, între aceste criterii fiind incluse și

economiile realizate din reducerea rebuturilor rotorilor. În raportul de

expertiză contabilă, întocmit de expert M.G., greșit aceste economii se

calculează separat și se adaugă la suma datorată de pârâtă.

Împotriva acestei hotărâri au

declarat recurs reclamanții și pârâta.

Reclamanții, invocând art. 304 pct. 7

C. proc. civ., în esență, susțin că în mod greșit instanța de apel a ales

raportul de expertiză contabilă înlăturat anterior, fără să motiveze această

măsură.

Argumentul folosit de instanță este

neconvingător și contrazice motivele pentru care s-a dispus și administrat

proba cu cea de a doua expertiză. Motivarea sumară nu justifică alegerea

instanței, iar motivele pentru care s-a dispus efectuarea celei de a doua

expertize au fost cu totul altele.

Susțin recurenții, că pricina a fost

repusă pe rol pentru efectuarea unei noi expertize contabile, cu motivarea că

expertiza efectuată de expert F.V. nu corespunde realității, deoarece nu are la

bază economiile realizate în perioada în litigiu, ci constă în reactualizarea

sumelor datorate de pârâtă în perioada 1992-1993 și că este necesară

determinarea economiilor realizate în mod concret în fiecare an, pentru

perioada 1994-1999.

Mai susțin, că preferința instanței

pentru expertiza contabilă F.V. este în contradicție cu motivele pentru care

s-a dispus efectuarea unei noi expertize. A doua expertiză s-a administrat în

condițiile stabilite de instanță, iar părțile au formulat obiective, apoi

obiecțiuni cenzurate de instanță.

În concluziile scrise, depuse la

dosar la termenul din 20 ianuarie 2005, recurenții au invocat art. 304 pct. 9

și 10 C. proc. civ., arătând că susținerile făcute prin declarația de recurs

fac posibilă încadrarea și în aceste motive de recurs.

Pârâta, invocând art. 304 pct. 8 și

10 C. proc. civ., susține că instanța a schimbat natura ori înțelesul actului

juridic dedus judecății, în sensul că prin cererea introductivă reclamanții au solicitat

drepturi bănești pentru o presupusă investiție și că a fost ignorată Hotărârea

C.T.A. din luna februarie 1994.

În esență, pârâta-recurentă arată că

în mod greșit s-a reținut că a folosit în instalații invenția reclamanților,

deși în considerentele hotărârii se reține că expertizele confirmă folosirea

variantei Dumitrescu, care diferă de varianta reclamanților. Se susține, că instanța

de apel nu s-a pronunțat cu privire la hotărârea C.T.A. S.A. Turceni, analizată

de instanța de fond, în care se specifică în mod expres că începând cu luna

februarie 1994 în instalație nu mai este folosită varianta reclamanților, iar

varianta D. nu a fost brevetată din culpa acestuia. Deși cele patru expertize

sunt contradictorii, se desprinde concluzia clară că se folosește această

variantă, diferită sub aspect constructiv. Nefiind folosită invenția

reclamanților, nu s-au realizat economii, pentru a fi obligată la plată.

Ambele recursuri vor fi respinse,

pentru următoarele considerente.

Reclamanții-recurenți au invocat în declarația

de recurs art. 304 pct. 7 C. proc. civ., iar în concluziile scrise art. 304

pct. 9 și 10 C. proc. civ., însă criticile formulate de aceștia fac posibilă

încadrarea doar în art. 304 pct. 7 C. proc. civ. În declarația de recurs nu se

indică dispoziția legală încălcată sau aplicată greșit de instanța de apel (art.

304 pct. 9) și nici mijlocul de apărare sau dovada asupra căreia instanța a

omis să se pronunțe (art. 304 pct. 10 C. proc. civ.).

Aceștia și-au exprimat nemulțumirea

pentru înlăturarea expertizei dispusă de instanță, din oficiu, a fi efectuată

și întemeierea soluției pe expertiza F., susținând că hotărârea nu cuprinde

motivele pentru care s-a înlăturat ultima expertiză efectuată în cauză.

Hotărârea atacată cuprinde însă

motivele pe care se sprijină soluția pronunțată, motive care nu sunt nici

contradictorii și nici străine de natura pricinii.

În considerentele hotărârii este

justificată soluția admiterii cererii formulate de reclamanți și obligării

pârâtei la plata sumei stabilite de expertul F., iar motivele pentru care

instanța și-a însușit lucrarea întocmită de acest expert și a înlăturat ultima

expertiză, de asemenea sunt arătate în hotărâre.

Nemulțumirea recurenților pentru

însușirea de către instanță a uneia dintre expertize și înlăturarea expertizei

invocată de aceștia în declarația de recurs nu constituie motiv de nelegalitate

a hotărârii. Ea are semnificația unei erori în care s-ar fi aflat instanța,

care prin aprecierea greșită a probelor, și-a întemeiat soluția pe o greșeală

gravă de fapt, însă această susținere nu face posibilă încadrarea într-unul din

motivele de recurs prevăzute de art. 304 pct. 1-10 C. proc. civ.

De altfel, potrivit consemnărilor

cuprinse în încheierea aflată la fila 328 din dosarul instanței de apel,

apelanții-reclamanți, prin avocatul ales, au solicitat ca pârâta să fie

obligată la plata sumei de 873.051.646 lei, actualizată, iar prin hotărârea

atacată pârâta a fost obligată la plata acestei sume.

Referitor la recursul declarat de

pârâtă, se constată că se invocă art. 304 pct. 8 și 10 C. proc. civ., însă

criticile formulate fac posibilă încadrarea numai în art. 304 pct. 10 C. proc.

civ.

Declarația de recurs nu cuprinde

susțineri care să facă posibilă încadrarea în art. 304 pct. 8 C. proc. civ.,

text care privește interpretarea greșită a actului de voință al părților

(contractul dedus judecății), prin nesocotirea principiului înscris în art. 969

C. civ.

Dezvoltând motivul de recurs înscris

în art. 304 pct. 10 C. proc. civ., recurenta susține că instanța de apel a

ignorat hotărârea C.T.A. emisă de S.E. Turceni, susținere în raport cu care nu

sunt incidente dispozițiile textului invocat.

Pentru a fi operant motivul de

recurs înscris în art. 304 pct. 10 C. proc. civ. se cer a fi îndeplinite două

condiții: omisiunea instanței de a se pronunța, fie asupra unui mijloc de

apărare, fie asupra unei dovezi administrate; mijlocul de apărare sau dovada

asupra căreia instanța nu s-a pronunțat să fie hotărâtoare pentru dezlegarea

pricinii.

Deoarece aceste două condiții se cer

a fi îndeplinite cumulativ, chiar dacă instanța a omis să analizeze unul din

actele depuse la dosar, cum susține recurenta, dacă actul nu este hotărâtor

pentru dezlegarea pricinii, nu se impune modificarea hotărârii.

Or, în cauză actul invocat

(hotărârea C.T.A. nr. 2 din 7 februarie 1994), în care este consemnată măsura

dispusă de Comisia tehnică de avizare, prin adoptarea soluției sugerate de

inginer D., nu este hotărâtor pentru dezlegarea pricinii, în sensul dorit de

recurentă, raportat la constatările experților, consemnate în lucrările

întocmite în cauză.

Susținerile referitoare la

împrejurările consemnate în expertize, la faptul că cele patru expertize

cuprind elemente contradictorii și la reținerea de către instanță că s-a

folosit invenția reclamanților prin interpretarea greșită a expertizelor,

privesc modul de apreciere a probelor de către instanța de apel.

Or, ca efect al abrogării art. 304

pct. 11 C. proc. civ., prin O.U.G. nr. 138/2000, aceste critici nu se mai

încadrează într-unul din motivele de recurs prevăzute de art. 304 C. proc. civ.

Pentru considerentele expuse,

recursurile declarate de reclamanți și de pârâtă vor fi respinse.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE:

Respinge recursurile declarate de pârâta

SC E. Turceni S.A. și de reclamanții C.E., C.I. și V.G. împotriva deciziei nr. 25

din 19 februarie 2003 a Curții de Apel Craiova, secția civilă.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință publică, astăzi 27 ianuarie

2005.