ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 412/2019

Asupra cauzei de față constată următoarele:

Prin cererea înregistrată pe rolul Tribunalului Gorj, secția conflicte de muncă și asigurări sociale, la data de 18 iulie 2010, sub nr. x/2010, reclamanții A., B. și C. au chemat în judecată pârâta S.C. K. S.A., solicitând instanței ca, prin sentința ce se va pronunța, să fie obligată aceasta la despăgubiri în cuantum de 50% din valoarea eficienței economice rezultată prin exploatarea invenției denumită "Căptușeală de protecție a morilor de cărbune" la blocurile 1, 3, 4, 6 și 7 în perioada anilor 2002 - 2009, în baza Brevetului de invenție nr. x din data de 30 iunie 2009, sumele rezultate urmând a fi reactualizate la data plății efective, precum și la plata dobânzii legale de la data introducerii acțiunii și până la data plății.

Totodată, au solicitat să fie distribuită suma după cum urmează: 50% reclamantului A., 40% reclamantului B. și 10% reclamantului C.

Prin precizarea de acțiune, depusă la data de 31 ianuarie 2011, reclamanții au arătat că solicită 50% din valoarea eficienței economice a folosirii invenției și că acțiunea este întemeiată pe dispozițiilor art. 32 alin. (1) și (2) rap. la art. 59 alin. (4) din Legea nr. 64/1991 privind brevetele de invenție.

Prin încheierea de ședință din data de 28 septembrie 2010, pronunțată în Dosarul nr. x/2010, Tribunalul Gorj, secția conflicte de muncă și asigurări sociale, a dispus scoaterea cauzei de pe rol și înaintarea acesteia la secția civilă a Tribunalului Gorj.

Cauza a fost înregistrată pe rolul Tribunalului Gorj, secția civilă, la data de 12 octombrie 2010, sub nr. x/2010.

Tribunalul Gorj, secția civilă, prin Sentința civilă nr. 114 din data de 28 februarie 2011, a respins excepția prescripției dreptului la acțiune și a respins acțiunea.

În esență, pe fondul cauzei, tribunalul a reținut că, raportat la dispozițiile art. 32 și 33 din Legea nr. 64/1991, în perioada 2002 - 28 decembrie 2014 (data înregistrării cererii de depozit), soluția inventivă a reclamanților nu beneficiază de o protecție din partea legii.

Totodată, a constatat că, din actele existente la dosar rezultă că reclamanții au creat noutatea tehnică ca o invenție de serviciu în perioada în care au fost angajați ai societății pârâte, societate care a acceptat și sprijinit utilizarea invenției în mod experimental încă din anul 2002. Invenția a fost folosită la început de pârâtă în scopuri experimentale, cu acordul reclamanților, în vederea brevetării, astfel că, în cauză, sunt îndeplinite condițiile prevăzute de art. 34 alin. (1) lit. e) și alin. (2) din Legea nr. 64/1991, text care permite folosirea invenției de către pârâtă și după emiterea brevetului, fără plată către reclamanți.

Împotriva acestei sentințe reclamanții A. și B. au declarat apel, care a fost respins, ca nefondat, prin Decizia nr. 49 din data de 4 aprilie 2013, pronunțată în Dosarul nr. x/2010 de către Curtea de Apel Craiova, secția I civilă.

Curtea de apel, în esență, a constatat lipsa calității procesuale active a reclamanților, reținând că utilizarea invenției a avut loc și s-a extins în condițiile art. 34 alin. (1) lit. b), c) și e) din Legea nr. 64/1991, în sensul că utilizarea a fost una experimentală cu acordul reclamanților, nefiind deci aplicabile art. 32 și art. 33 din lege, câtă vreme pârâta a luat măsuri efective și serioase în vederea producerii/folosirii invenției. De asemenea, a reținut că invocarea refuzului unității pârâte de a încheia contracte cu autorii convenției pentru folosirea acesteia nu este de natură să justifice calitatea procesuală activă a reclamanților de a solicita drepturi patrimoniale, câtă vreme între părți nu a intervenit un contract pentru utilizarea invenției.

Reclamanții A. și B. au formulat recurs împotriva deciziei pronunțate de către Curtea de Apel Craiova, secția I civilă, cale de atac care a fost admisă prin Decizia nr. 3193 din data de 18 noiembrie 2014, pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție, secția I civilă, în Dosarul nr. x/2010.

Înalta Curte a casat decizia recurată și a trimis cauza spre rejudecare aceleiași curți de apel în vederea stabilirii remunerației cuvenite titularilor brevetului de invenție, reținând incidența dispozițiilor art. 304 pct. 9 C. proc. civ. cu referire la dispozițiile art. 32 și 33 din Legea nr. 64/1991, precum și faptul că instanța superioară de fond a soluționat apelul fără analiza pretențiilor patrimoniale, cu ocazia rejudecării, instanța de apel urmând a reevalua și apărările formulate de pârâtă.

În rejudecare, cauza a fost înregistrată pe rolul Curții de Apel Craiova, secția I civilă, la data de 1 septembrie 2015, sub nr. x/2010**.

Prin Decizia civilă nr. 6585 din data de 23 decembrie 2015, Curtea de Apel Craiova, secția I civilă, a admis apelul declarat de reclamanții A. și B., ca urmare a casării Deciziei nr. 49 din data de 4 iulie 2013, pronunțată de Curtea de Apel Craiova, în Dosarul nr. x/2010 prin Decizia nr. 3193 din data de 18 noiembrie 2014, pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție în Dosarul nr. x/2010, în contradictoriu cu intimatul-reclamant C. și intimata-pârâtă S.C. D. S.A., având ca obiect drept de autor și drepturi conexe.

A schimbat, în parte, sentința în sensul că a admis, în parte, acțiunea formulată de reclamanții B. și A.

A obligat pe pârâtă să plătească reclamanților B. și A. suma de 1.396.292,95 RON actualizată la data plății efective, la care se va aplica dobânda legală de la data introducerii acțiunii și până la data plății.

A menținut restul dispozițiilor sentinței privind respingerea acțiunii față de reclamantul C.

Pentru a decide astfel, instanța de apel a reținut că reclamanții sunt coautori ai invenției denumită "Căptușeală de protecție a morilor de cărbune", atestați de Brevetul de invenție nr. x din data de 30 iunie 2009, începând cu anul 2002 și până în 1 aprilie 2005 soluția a fost aplicată de către pârâtă la blocul 1 cu 4 mori de cărbune, blocul 3 cu o moară de cărbune, blocul 4 cu 4 mori de cărbune, blocul 6 cu 3 mori de cărbune, iar la blocul 7 cu o moară de cărbune, deși s-a stabilit ca extinderea aplicării invenției să se facă numai cu acordul scris al inventatorilor, acest lucru nu a fost respectat de pârâtă și începând cu anul 2002 și până în prezent societatea pârâtă a refuzat să încheie un contract de exploatare a invenției cu aceștia.

Prin comanda internă nr. 152629 din data de 2 aprilie 2001 emisă de S.C. E. S.A., în perioada 1 mai - 31 iulie 2002, perioadă în care grupul energetic nr. 1 se afla în reparație capitală, iar reclamantul A. îndeplinea funcția de director general, s-au efectuat lucrările care au fost puse în practică privind invenția ce face obiectul prezentului litigiu.

Prin Adresa nr. x din data de 27 februarie 2004, S.C. E. S.A. a transmis către S.C. F. S.A București lucrarea "Canale recirculare gaze arse, partea inferioară - placare cu plăci de sicormal a căptușelii refractare tronson I, pentru analiză și aprobare, menționând că această lucrare a fost pusă în practică cu caracter experimental în perioada 20 mai 2002 - 10 februarie 2004, adresa fiind semnată de cei 3 reclamanți.

La data de 1 aprilie 2005, reclamanții au notificat pârâta, prin Adresa nr. x din data de 1 aprilie 2005, în conformitate cu art. 5 din Legea nr. 64/1991, în vederea încheierii unui convenții privind invenția. Ca răspuns la această notificare, reclamanții au fost invitați pentru data de 13 aprilie 2005 la ședința organizată la sediul societății pentru stabilirea cadrului legal și negocierii cu privire la folosirea invenției.

Reclamanții susțin că la acea ședință unitatea pârâtă și-a exprimat intenția de exploatare a invenției și de încheiere a unui contract după eliberarea brevetului de invenție.

De altfel, prin întâmpinarea depusă la instanța de fond, pârâta recunoaște primirea Notificării nr. x din data de 1 aprilie 2005 efectuată în condițiile art. 5 din Legea nr. 64/1991, dar pretinde că prin acest înscris i s-a adus la cunoștință că invenția urmează să fie supusă examinării de către O.S.I.M. și că unitatea are drept de preferință la încheierea contractului de cesiune a exploatării invenției.

Reclamanții au purtat corespondență cu pârâta și după emiterea brevetului de invenție, astfel, prin Adresa nr. x din data de 3 februarie 2010, reclamanții au solicitat pârâtei acordarea drepturilor pentru invenție, iar, prin Adresa nr. x din data de 12 mai 2010, pârâta a comunicat că, prin Decizia nr. 931 din data de 29 februarie 2010, s-a hotărât respingerea solicitării până la completarea cu documentele justificative și refacerea calculelor eficienței economice.

Curtea de apel a constatat că reclamanții au manifestat diligență în toată perioada pretinsă în acțiune, în sensul că au notificat pârâta cu privire la creșterea eficienței economice prin valorificarea invenției, motiv pentru care solicită despăgubiri.

A reținut că drepturile asupra brevetului se cuvin potrivit art. 5 lit. b) din Legea nr. 64/1991, "salariatului, pentru invențiile realizate de către acesta în exercitarea funcției sale, fie în domeniul activității unității, fie prin cunoașterea sau folosirea tehnicii ori mijloacelor specifice ale unității sau ale datelor existente în unitate, fie cu ajutorul material al acesteia, în lipsa unei prevederi contractuale contrare".

Instanța de apel a apreciat că sunt incidente aceste dispoziții legale pentru că reclamanții erau salariații societății și nu au avut în contractul de muncă obiective privind cercetarea, realizarea de invenții și nici nu au fost remunerați în acest sens.

Totodată, a constatat că, la data de 28 decembrie 2004, reclamanții au înregistrat la O.S.I.M. București cererea de brevet, iar, prin Hotărârea nr. 4/263 din data de 20 decembrie 2008, Comisia de examinare din cadrul O.S.I.M. hotărăște acordarea brevetului pentru invenția "Căptușeală de protecție la morile de cărbune" Brevetul de invenție nr. x B1, având ca dată de depozit 28 decembrie 2004, a fost publicat în B.O.P.I. la data de 30 iunie 2009.

Curtea de apel a reținut că, potrivit art. 28 alin. (9) din Legea nr. 64/1991, hotărârea de acordare a brevetului va avea efect începând cu data publicării mențiunii acesteia în B.O.P.I.

A arătat că, fiind titulari ai dreptului de invenție, reclamanții au calitate procesuală activă pentru a solicita drepturi patrimoniale de la societatea pârâtă, chiar dacă aceasta a refuzat încheierea unui contract pentru a li se acorda un procent din eficiența economică a societății ca urmare a aplicării invenției.

Instanța de apel a constatat că, în virtutea calității de titulari de brevet, a căror invenție a fost aplicată continuu de pârâtă începând cu anul 2002 și până în prezent, aspect necontestat de pârâtă, reclamanții sunt îndreptățiți la despăgubiri potrivit art. 36, 63 și 73 din Legea nr. 64/1991, chiar în lipsa încheierii unei convenții.

A apreciat că, deși reclamanții solicită drepturi patrimoniale începând cu anul 2002, această susținere nu poate fi primită pentru că prin Adresa nr. x din data de 3 februarie 2010, înaintată pârâtei de către reclamanți, aceștia menționează că lucrarea a fost pusă în practică cu caracter experimental la tronsonul nr. 1 MV 1, bloc energetic nr. 1 în perioada 1 mai - 31 iulie 2002, prin comanda internă nr. 152629 din data de 2 aprilie 2002, proiectul primind aviz CTA nr. 7 din data de 20 mai 2002 și nr. 2 din data de 10 februarie 2004, deci între 2002 - 2004 invenția a avut caracter experimental, iar între 2004 și 2007 drepturile patrimoniale ale reclamanților sunt prescrise.

Curtea a reținut că despăgubirile se determină în funcție de rezultatele economice obținute de unitate, iar, în speță, nu se contestă calitatea de inventatori a reclamanților și rezultă clar refuzul pârâtei de a încheia contract, situație în care, a constatat că sunt incidente dispozițiile art. 36 și 73 din Legea nr. 64/1991.

Instanța de apel, în condițiile în care pârâta a refuzat nejustificat încheierea unui contract, a constatat incidența dispozițiilor art. 63 din Legea nr. 64/1991, conform cărora "Litigiile cu privire la calitatea de inventator, de titular de brevet sau cele cu privire la alte drepturi născute din brevetul de invenție, inclusiv drepturile patrimoniale ale inventatorului, din contractul de cesiune și licență, sau cele referitoare la nerespectarea dispozițiilor prevăzute la art. 5 alin. (6), art. 36 și art. 42 sunt de competența instanțelor judecătorești, și art. 91 alin. (8) din Regulament, potrivit cărora "Dacă părțile nu ajung la o înțelegere în urma negocierilor, litigiul este de competența instanțelor judecătorești".

A reținut că pentru determinarea eficienței economice obținute de pârâtă prin folosirea invenției reclamanților, tribunalul a ordonat în primul ciclu procesual efectuarea unei expertize de specialitate cu obiectivele propuse atât de apelanții-reclamanți cât și de intimata-pârâtă, încuviințate în ședința publică din data de 9 februarie 2012.

Prin expertiză s-a concluzionat că, în urma discuțiilor purtate cu reprezentanții pârâtei, nu au fost formulate obiecțiuni cu privire la aplicarea soluției protejate prin Brevetul de invenție nr. x, că, în conformitate cu istoricul prezentat de apelanții-reclamanți, soluția protejată prin brevet s-a extins după 2004 la un număr de 24 mori de cărbune, că până în anul 2004 a fost aplicată experimental, între părți neexistând un contract cu privire la utilizarea de către pârâtă a invenției și corelativ a obligației acesteia de a plăti coautorilor un anumit procent din beneficiul realizat prin folosința invenției.

În raportul de expertiză, ce a avut la bază și analiza efectuată de F. S.A. la data de 10 martie 2004, în varianta anterioară aplicării brevetului de invenție, se precizează că eficiența economică este dată de creșterea capacității de producție a energiei electrice ca urmare a reducerii timpului în care moara de cărbune este indisponibilizată pentru înlocuirea căptușelii refractare, reducându-se numărul de reparații și implicit cheltuielile specifice unei astfel de reparații.

Ca urmare a calculelor privind eficiența economică a utilizării invenției, expertul a concluzionat că, în conformitate cu prevederile legale se impune acordarea de drepturi bănești cuvenite autorilor invenției în proporție de 45 % din eficiența economică calculată pentru perioada 2007 - 2010, respectiv 1.396.292,5 RON din suma totală de 3.101.878,68 RON, temeiul legal fiind art. 59 alin. (4) din Legea nr. 64/1991.

Expertul a precizat că economia rezultată ca urmare a aplicării invenției reprezintă diferența dintre cheltuielile efectuate cu înlocuirea căptușelii refractare și cheltuielile de investiție prin implementarea brevetului de invenție, cheltuielile de mentenanță, în raportul de expertiză fiind detaliat acest mod de calcul al eficienței economice.

Instanța de apel nu și-a însușit opinia expertului parte G., care a stabilit un cuantum mai mare al eficienței economice determinat de faptul că acesta a stabilit la Obiectivul nr. 5 că pentru repararea unui m.c. de zidărie refractară, costurile pe care le-a avut în vedere sunt cele practicate la o lucrare similară la altă societate, și nu costurile minime avute în vedere de către expertul desemnat de instanță.

Totodată, curtea de apel a apreciat că nu poate fi reținută apărarea pârâtei potrivit căreia la invenția realizată de reclamanți s-au adus modificări deoarece acestea trebuiau făcute cu acordul reclamanților, mai mult, a reținut că nu există o nouă invenție cu aceste modificări brevetată la O.S.I.M.

De altfel, a constatat că eficiența economică a invenției este incontestabilă, avantajele tehnice și economice ce derivă din aceasta au fost evidențiate și prin studiul F. avut în vedere de expert.

Față de considerentele mai sus expuse, instanța de apel a apreciat că sunt întemeiate criticile formulate de apelanții-reclamanți B. și A., iar soluția adoptată de prima instanță este parțial nelegală și netemeinică, consecința fiind aceea a admiterii apelului declarat de reclamanții A. și B., întrucât numai aceștia au exercitat atât calea de atac a apelului cât și calea de atac a recursului în primul ciclu procesual.

Împotriva Deciziei nr. 6585 din data de 23 decembrie 2015 și a încheierii de ședință din data de 9 decembrie 2015 (încheiere de amânare a pronunțării, ce face parte integrantă din decizie), pronunțate de Curtea de Apel Craiova, secția I civilă, în Dosarul nr. x/2010, a formulat recurs pârâta Societatea D. S.A., invocând incidența prevederilor art. 304 pct. 5, 6, 7, 8 și 9 C. proc. civ.

A solicitat admiterea recursului și, în principal, modificarea deciziei atacate în sensul respingerii apelului reclamanților și menținerea Sentinței civile nr. 114 din data de 28 februarie 2011, pronunțată de Tribunalul Gorj în Dosarul nr. x/2010, iar, în subsidiar, modificarea deciziei curții de apel în sensul admiterii în parte a apelului promovat de către reclamanți și obligarea la plata către aceștia a sumei de 42.785,04 RON către fiecare reclamant - sume actualizate la data efectuării expertizei.

În esență, în dezvoltarea motivelor de recurs întemeiate pe dispozițiile art. 304 pct. 7 și 9 C. proc. civ., recurenta-pârâtă a susținut nelegalitatea hotărârii atacate prin raportare la lipsa unui contract încheiat în condițiile art. 36 din Legea nr. 64/1991 și la încălcarea principiului securității juridice din perspectiva art. 6 din Convenția europeană pentru apărarea drepturilor omului și a libertăților fundamentale, precum și a practicii judiciare, reținerile instanței de apel fiind, în opinia sa, în contradicție cu jurisprudența anterioară a Înaltei Curți de Casație și Justiție.

A invocat că nu are calitate procesuală pasivă în raportul juridic dedus judecății întrucât între părți nu a intervenit un contract pentru utilizarea invenției și că, în cauză, prevederile art. 36 alin. (1) și art. 63 din Legea nr. 64/1991, precum și cele ale art. 91 alin. (8) din Regulament nu pot fi interpretate în sensul că societatea nu a achitat de bunăvoie reclamanților drepturi vizând utilizarea invenției și este îndreptățită instanța de judecată să oblige pe pârâtă la plata acestora.

A arăta că, pentru ca instanțele de judecată să poată obliga pârâtele să plătească drepturi autorilor unei invenții, legea impune condiția ca între părți să existe un contract care să aibă ca obiect cesiunea brevetului de invenție sau dreptul de a utiliza invenția, iar părțile să nu ajungă la o înțelegere cu privire la drepturile - cuantumul acestora - datorate autorilor unei invenții.

Recurenta-pârâtă a precizat că între părți, însă, nu s-a făcut dovada existenței unui contract, așa cum prevede art. 36 alin. (1) din lege și părțile să nu se fi înțeles asupra despăgubirilor, pentru ca instanța să poată să facă aplicarea art. 63 din Legea nr. 64/1991, adică să stabilească drepturile inventatorilor dacă negocierile - cu privire la drepturi - nu au avut niciun efect.

De asemenea, a subliniat că legea impune ca pentru utilizarea unei invenții să se încheie un contract, iar o instanță de judecată nu poate interveni într-un astfel de raport juridic deoarece ar însemna să se subroge în drepturile subiecților de drept civil și să fie încălcat principiul libertății de a contracta.

A apreciat că dispozițiile art. 36 și art. 63 din Legea nr. 64/1991, invocate de către reclamanți, ar fi aplicabile doar în situația în care, între părți, ar exista un contract încheiat cu privire la utilizarea invenției, iar părțile nu ar cădea de acord asupra cuantumului drepturilor patrimoniale cuvenite autorilor.

Totodată, a arătat că în acest sens s-au pronunțat și instanțele de judecată (Curtea de Apel Craiova și Înalta Curte de Casație și Justiție), în cauze similare reținându-se lipsa existenței unui raport juridic obligațional între părțile unei astfel de spețe.

Printr-un alt motiv de recurs, recurenta-pârâtă a criticat hotărârea instanței de apel susținând că aceasta este motivată pe considerente străine de natura pricinii și pe un temei legal care nu își are aplicabilitatea în speță, reținându-se prevederile art. 73 din Legea nr. 64/1991, care se referă la drepturile autorului unei realizări tehnice și nu al unei invenții.

De asemenea, a arătat că la fila nr. x din decizia recurată, după ce reține aplicabilitatea art. 73 din Legea nr. 64/1991, instanța continuă motivarea în raport de dispozițiile art. 63 din lege, care se referă la calitatea de inventator și reține că, în speță, nu s-ar fi contestat calitatea de autori ai invenției, astfel că decizia se bazează pe motive contradictorii ori străine de natura pricinii.

În opinia recurentei-pârâte instanța de apel a făcut aplicarea greșită în cauză a art. 73 din Legea nr. 64/1991 care se referă la drepturile pentru o realizare tehnică și și-a întemeiat decizia pe acest temei legal, fapt care se circumscrie motivelor de nelegalitate prevăzute de art. 304 pct. 7 și 9 C. proc. civ., având în vedere că și drepturile bănești au fost stabilite în funcție de efectele economice privind o realizare tehnică și nu în funcție de aportul investiției.

A arătat că drepturile solicitate de către cei doi reclamanți A. și B. au fost stabilite de către instanța de apel având la bază motive contradictorii privind Legea nr. 64/1991, aceasta stabilind că drepturile s-ar conferi în funcție de efectele economice ale unei realizări tehnice, când, de fapt, în speță, se solicită drepturi pentru utilizarea invenției "Căptușeală de protecție la morile de cărbune" utilizată de H..

Recurenta-pârâtă a susținut că, dimpotrivă, drepturile autorului unei invenții se calculează în funcție de prevederile art. 91 din Regulamentul de aplicare a Legii nr. 64/1991.

Astfel, a precizat că, potrivit raportului de expertiză tehnică întocmit de I., prin aplicarea formulei prevăzute de dispozițiile regulamentare invocate, rezultă că drepturile solicitate prin acțiune nu pot depăși suma de 128.355,14 RON (sumă care se împarte la cei trei autori, rezultând o sumă de 42.785,04 RON pentru fiecare dintre cei doi apelanți-reclamanți).

A subliniat că art. 91 din Regulamentul de aplicare a Legii nr. 64/1991 privind brevetele de invenție aprobat prin H.G. nr. 547/2008 este temeiul legal al stabilii drepturilor bănești pentru autorii invenției.

În consecință, a apreciat că singurul temei legal care poate fi avut în vedere la stabilirea acestor drepturi, având în vedere îndrumările instanței de recurs, este H.G. nr. 547/2008, art. 91, conform căruia drepturile pentru fiecare apelant-reclamant nu pot depăși suma de 42.785,04 RON.

Printr-un alt motiv de recurs, recurenta-pârâtă a susținut că decizia Curții de Apel Craiova a fost dată fără a se respecta îndrumările instanței de control judiciar, în sensul de a se reevalua apărările formulate de către pârâta D. și de a se pronunța asupra acestora.

A arătat că, prin apărările formulate, în fața instanței de apel, a invocat inadmisibilitatea acțiunii, având în vedere prevederile art. 31 și urm. din Legea nr. 64/1991.

Astfel, a menționat că reclamanții-apelanți au depus cererea de brevet la 28 decembrie 2004, iar publicarea mențiunii acordării brevetului s-a făcut la data de 30 iunie 2009, perioada 28 decembrie 2004 - 30 iunie 2009 reprezentând, în sensul Legii nr. 64/1991, o perioadă de protecție provizorie a drepturilor autorului unui brevet de invenție.

În această perioadă, drepturile asupra unei invenții pot fi apărare printr-o acțiune în daune, pe dreptul comun, care trebuia să fie introdusă până la data de 30 iunie 2009, iar hotărârea devenea executorie după eliberarea brevetului.

Raportat la acțiunea introductivă prin care părțile adverse au solicitat drepturi pentru perioada 2002 - 30 iunie 2009, a apreciat că se impune admiterea recursului, cu consecința respingerii apelului, în totalitate, întrucât pentru perioada indicată (28 decembrie 2004 - 30 iunie 2009) acțiunea este inadmisibilă nefăcându-se dovada existenței unei acțiuni în daune, pe dreptul comun, conform prevederilor art. 35 și 59 din lege.

În dezvoltarea unei alte critici aduse hotărârii atacate, recurenta-pârâtă a arătat că, în urma casării în totalitate cu trimiterea spre rejudecare a cauzei, apelanții-reclamanți erau ținuți să își probeze cererea de chemare în judecată, având în vedere efectul devolutiv al apelului, însă aceștia au susținut că nu înțeleg să mai formuleze probatorii, solicitând omologarea raportului de expertiză tehnică efectuat de I. în primul ciclu procesual.

Or, având în vedere că este vorba despre o decizie de casare pronunțată de către Înalta Curte de Casație și Justiție, curtea de apel, ca instanță superioară de fond, rejudecând fondul conform îndrumărilor instanței de recurs, trebuia, în opinia recurentei-pârâte, să efectueze probatorii care să răspundă îndrumărilor instanței superioare, în sensul de a determina drepturile cuvenite autorilor reclamanți.

Față de împrejurarea că apelanții-reclamanți nu au solicitat efectuarea de probe și raportat la principiul disponibilității părților și a prevederilor art. 1167 C. civ., a apreciat că, rejudecând fondul, instanța de apel trebuia să respingă apelul, ca nefondat, având în vedere că apelanții-reclamanți nu au propus probe pentru admiterea acțiunii, respectiv pentru admiterea apelului.

A precizat că pârâta D. S.A. a solicitat, în apărare, efectuarea unei expertize care să stabilească întinderea drepturilor reclamanților ținând cont de revendicările din brevetul de invenție, însă instanța de apel a respins în mod nelegal această probă.

Prin urmare, a considerat că, în lipsa unor probatorii efectuate în rejudecare, după trimiterea cu casare, probele efectuate în primul ciclu procesual neputând fi reținute ca atare, apelul trebuia respins în totalitate.

De asemenea, a arăta că instanța de apel a reținut în mod greșit că tribunalul ar fi dispus efectuarea unei expertize de specialitate, deși expertiza tehnică a fost efectuată în fața instanței de apel, în primul ciclu procesual, înainte de casare, ceea ce, în opinia sa, echivalează cu lipsa probatoriului.

Totodată, a precizat că pârâta D. S.A. a invocat excepția tardivității și inadmisibilității modificării acțiunii apelanților-reclamanți, atât asupra temeiului de drept invocat, cât și asupra perioadei pentru care se solicită drepturile, aceste modificări fiind făcute prin motivele de apel în primul ciclu procesual.

Recurenta-pârâtă a mai criticat hotărârea recurată și din perspectiva art. 304 pct. 6 C. proc. civ., susținând că instanța de apel a acordat mai mult decât s-a cerut, întrucât, raportat la acțiunea introductivă, prin care s-au solicitat drepturi pentru perioada 2002 - 30 iunie 2009, instanța de apel a acordat drepturi pentru o perioadă mai mare.

Cu privire la temeiul juridic invocat de către reclamanți, a arătat că, prin cererea introductivă, aceștia au invocat prevederile art. 32 alin. (1) și (2) rap. la art. 59 alin. (4) din Legea nr. 64/1991, iar în apel au modificat temeiul juridic al acțiunii invocând prevederile art. 36 din Legea nr. 64/1991.

A apreciat că prin aceasta s-a modificat în mod nelegal cadrul procesual stabilit la instanța de fond și, procedural, cauza trebuia trimisă spre rejudecare primei instanțe cu îndrumări clare asupra cadrului procesual.

Totodată, a susținut că, raportat la perioada indicată în acțiunea introductivă, cererea este prescrisă și inadmisibilă sub aspectul temeiului juridic invocat prin cererea de la fondul cauzei.

A mai arătat că în apel nu se poate solicita și efectua o probă care ar duce la soluționarea cauzei, câtă vreme nu a fost administrată în fața instanței de fond, deoarece, în opinia sa, s-ar crea o situație de eludare a unei căi de atac pe care părțile trebuie să o aibă la îndemână, efectul devolutiv al apelului nefiind un mijloc procedural recunoscut părților dacă cauza a fost soluționată pe excepție - instanța de fond pronunțându-se pe excepție și nesoluționând fondul.

De asemenea, recurenta-pârâtă a apreciat că prin decizia instanței de apel i-a fost creat un prejudiciu în sumă de 465.430,98 RON, deoarece s-a acordat mai mult decât s-a cerut și s-a aplicat în mod greșit legea, motiv pentru care consideră că și din această perspectivă sunt incidente dispozițiile art. 304 pct. 6 și 9 C. proc. civ.

Dezvoltând această critică, a precizat că drepturile patrimoniale în sumă de 1.396.292,95 RON, stabilite prin raportul de expertiză tehnică efectuat de I., în procent de 45% din eficiența economică a utilizării invenției reclamanților, sunt drepturi stabilite pentru toți cei trei autori, respectiv A., B. și C.

Deși a învederat instanței de apel că reclamantul C. nu a mai declarat apel împotriva sentinței pronunțate de tribunal, renunțând practic la acțiunea introductivă, instanța de apel a obligat-o să plătească celorlalți doi reclamanți și cota parte din drepturile stabilite pentru reclamantul C.

A apreciat că instanța de apel trebuia să observe că pentru cei doi apelanți-reclamanți nu se putea stabili în solidar mai mult de 930.861,96 RON, diferența până la 1.392.292,95 RON fiind un prejudiciu creat societății.

Totodată, recurenta-pârâtă a susținut incidența art. 304 pct. 9 C. proc. civ., prin raportare la prevederile Legii nr. 64/1991 și la lipsa înțelegerii autentificate privind repartizarea drepturilor între autori.

Astfel, a arătat că potrivit art. 91 alin. (7) din Regulamentul de aplicare a Legii nr. 64/1991, "drepturile bănești se stabilesc pentru fiecare invenție brevetată și se repartizează pe inventatori corespunzător înțelegerii autentificate dintre aceștia", iar, în condițiile în care la dosarul cauzei nu există o înțelegere autentificată privind repartizarea unor eventuale drepturi ale celor doi apelanți-reclamanți A. și B., drepturilor acestora, procentual, depind de existența unei înțelegeri autentificate semnată și de cel de al treilea autor al invenției, respectiv intimatul-reclamant C. care nu a declarat apel.

În această situație, a apreciat că instanța nu poate să dispună obligarea societății pârâte la plata unor sume, deoarece numai doi dintre autori au înțeles să declarare apel, o eventuală hotărâre favorabilă fiind aplicabilă numai acestora, iar drepturile nu pot fi stabilite corect în lipsa unei înțelegeri autentificate semnate și de către intimatul-reclamant C.

Recurenta-pârâtă a formulat critici și în ceea ce privește expertiza tehnică efectuată în cauză, susținând nelegalitatea și ineficiența acestei probe, prin raportare la lipsa pregătirii tehnice în specialitatea proprietate intelectuală și contabilă a expertului I. și interpretarea greșită a prevederilor Legii nr. 64/1991, în ceea ce privește întinderea protecției prin prisma revendicărilor invenției.

Astfel, apreciind incidența motivelor de nelegalitate prevăzute de art. 304 pct. 5 și 9 C. proc. civ., a apreciat că raportul de expertiză tehnică efectuat de către I. a fost întocmit de către un funcționar necompetent, în sensul legii, iar instanța a aplicat greșit prevederile O.G. nr. 2/2000 privind activitatea de expertiză judiciară, atunci când a numit acest expert, precum și pe cele ale art. 31 alin. (3) din Legea nr. 64/1991.

Având în vedere opinia expertului asistent J., consilier în proprietate industrială, a apreciat că raportul de expertiză efectuat în cauză este întocmit cu nerespectarea dispozițiilor legale, câtă vreme eficiența trebuie raportată strict la soluția de prindere a plăcilor de protecție, ocazie cu care și drepturile economice ar fi fost mult mai mici, având în vedere aportul mic al acestei invenții în raport cu soluția clasică cunoscută.

Recurenta-pârâtă a mai arătat și că instanța de apel, fără să se aplece asupra motivării în drept a deciziei, a îmbrățișat concluziile neavenite ale expertului, fără să stabilească întinderea protecției brevetului din punct de vedere al proprietății intelectuale în raport cu revendicările acestuia și soluția clasică cunoscută.

Totodată, recurenta-pârâtă a solicitat și suspendarea executării decizie atacate, cerere care a fost respinsă prin încheierea de ședință din data de 1 aprilie 2016, pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție în Dosarul nr. x/2010.

Prin încheierea de ședință din data de 27 mai 2016, Înalta Curte a suspendat judecata recursului până la soluționarea irevocabilă a Dosarului nr. x/2015 al Tribunalului București, secția a III-a civilă, reținând că acesta are ca obiect cererea de anulare a brevetului de invenție RO nr. x B1, în temeiul căruia se pretind despăgubirile din prezentul dosar, fiind astfel întrunite condițiile prevăzute de art. 244 alin. (1) pct. 1 C. proc. civ.

Înalta Curte a repus cauza pe rol la data de 22 februarie 2019, constatând că a fost soluționat definitiv dosarul în considerarea căruia s-a dispus suspendarea judecății prezentului recurs.

La același termen de judecată, Înalta Curte a invocat, ca motiv de ordine publică, excepția lipsei calității procesuale active a reclamanților.

Examinând cu prioritate decizia recurată prin prisma motivului de ordine publică vizând calitatea procesuală activă a reclamanților, în contextul situației juridice generate de pronunțarea unei hotărâri judecătorești de anulare a brevetului care a stat la baza inițierii prezentului demers judiciar, Înalta Curte reține următoarele:

Prin cererea de chemare în judecată, arătând că sunt coautori ai invenției denumită "Căptușeală de protecție a morilor de cărbune", reclamanții A., B. și C. au solicitat obligarea pârâtei S.C. K. S.A. la despăgubiri, ca urmare a încălcării drepturilor protejate prin Brevetul de invenție nr. x B1 din data de 30 iunie 2009.

Ulterior promovării acțiunii, prin cererea înregistrată la data de 13 ianuarie 2015 pe rolul Tribunalului București, secția a III-a civilă sub nr. x/2015, reclamanta Societatea D. S.A. a chemat în judecată pe pârâții A., B., C. și Oficiul de Stat pentru Invenții și Mărci, solicitând instanței ca, prin hotărârea ce se va pronunța, să dispună anularea Brevetului de invenție nr. x B1 din data de 30 iunie 2009, emis pe numele pârâților persoane fizice, și obligarea Oficiului de Stat pentru Invenții și Mărci la publicarea hotărârii de anulare în Buletinul Oficial de Proprietate Industrială.

Prin Sentința civilă nr. 1672 din data de 14 decembrie 2016, Tribunalul București, secția a III-a civilă, a respins, ca neîntemeiată, acțiunea formulată de reclamanta Societatea D. S.A., în contradictoriu cu pârâții A., B., C. și Oficiul de Stat pentru Invenții și Mărci.

Curtea de Apel București, secția a IV-a civilă, prin Decizia civilă nr. 864A din data de 18 octombrie 2017, pronunțată în Dosarul nr. x/2015, a admis apelul formulat de apelanta-reclamantă Societatea D. S.A. împotriva Sentinței civile nr. 1672 din data de 14 decembrie 2016, pronunțată de Tribunalul București, secția a III-a civilă, în dosarul cu același număr, în contradictoriu cu intimații-pârâți A., B., C. și Oficiul de Stat pentru Invenții și Mărci.

A schimbat sentința apelată, în sensul că a admis, în parte, acțiunea.

A anulat Brevetul de invenție nr. x B1 din data de 30 iunie 2009 și a respins acțiunea în contradictoriu cu pârâtul Oficiul de Stat pentru Invenții și Mărci ca neîntemeiată.

A obligat pe pârâții A., B. și C. la plata cheltuielilor de judecată în fața primei instanțe, în sumă de 1600 RON.

În cauza pendinte, reclamanții au susținut că pretențiile lor sunt întemeiate având în vedere că sunt titulari ai Brevetului de invenție nr. x B1 din data de 30 iunie 2009 și au invocat că pârâta nu are un drept de utilizare a invenției, iar, prin precizarea depusă la data de 31 ianuarie 2011, au arătat că acțiunea este întemeiată pe dispozițiile art. 32 alin. (1) și (2) rap. la art. 59 alin. (4) din Legea nr. 64/1991.

Instanța de apel, prin hotărârea recurată, a constatat că reclamanții sunt îndreptățiți la despăgubiri în virtutea calității acestora de titulari de brevet, a căror invenție a fost aplicată continuu de pârâtă începând cu anul 2002 și până în prezent.

Înalta Curte reține că brevetul de invenție este un titlu de protecție specific, care asigură titularului dreptul exclusiv de exploatare, iar, potrivit art. 1 alin. (1) din Legea nr. 64/1991, drepturile asupra unei invenții sunt recunoscute și apărate prin acordarea unui brevet de invenție.

Dreptul exclusiv de exploatare a invenției poate fi încălcat prin fapte alte terțelor persoane, în această situație, titularul brevetului având posibilitatea de a cere instanței repararea daunelor suportate prin folosirea fără drept a invenție, pentru prejudiciile cauzate având dreptul la despăgubiri, potrivit dreptului comun.

Dispozițiile art. 32 alin. (1) din Legea nr. 64/1991 prevăd că brevetul de invenție conferă titularului său un drept exclusiv de exploatare a invenției pe întreaga sa durată, astfel că, drepturile conferite de brevet există atât timp cât acesta este valabil.

Potrivit reglementărilor aplicabile în materie, efectele unui brevet sunt limitate în spațiu și timp, iar conform art. 54 alin. (3) din Legea nr. 64/1991, anularea brevetului va avea efect retroactiv, începând cu data de depozit.

Existența unui brevet și a unor drepturi decurgând dintr-un asemenea brevet în patrimoniul reclamanților interesează tocmai legitimarea procesuală activă, condiție de exercițiu a acțiunii civile.

Ca urmare a anulării brevetului de invenție, titularii acestuia nu mai beneficiază de un drept recunoscut și garantat de Legea nr. 64/1991, astfel încât nu mai pot invoca încălcarea dreptului de proprietate industrială sau alte pretenții legate de acest drept.

Consecința pe plan procesual a anulării brevetului ai căror titulari erau reclamanții și care a stat la baza promovării prezentei acțiunii este lipsa calității procesuale active a acestora, astfel încât excepția invocată din oficiu este întemeiată.

Înalta Curte, în raport de motivul de recurs de ordine publică care a fost găsit întemeiat, reține că nu se mai impune analiza celorlalte motivelor de recurs formulate de către recurenta-pârâtă.

În raport de soluția ce va pronunța în prezentul recurs și de dispozițiile art. 274 C. proc. civ., nu va fi menținută dispoziția instanței de apel privind obligarea pârâtei la plata cheltuielilor de judecată către reclamanții B. și A., întrucât aceștia din urmă nu se mai află în poziția părții care a câștigat procesul.

Față de aceste considerente, în temeiul art. 312 alin. (2) raportat la art. 304 pct. 9 C. proc. civ., Înalta Curtea va admite excepția lipsei calității procesuale active a reclamanților, va admite recursul declarat de pârâtă, va modifica, în tot, decizia în sensul că va admite apelul declarat de reclamanții A. și B. împotriva sentinței Tribunalului Gorj și va schimbă, în tot, sentința în sensul că va respinge, pentru lipsa calității procesuale active, acțiunea formulată de reclamanții A., B. și C. în contradictoriu cu pârâta Societatea D. S.A.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Admite excepția lipsei calității procesuale active a reclamanților A., B. și C.

Admite recursul declarat de pârâta Societatea D. S.A. împotriva Deciziei nr. 6585 din data de 23 decembrie 2015 și a încheierii de ședință din data de 9 decembrie 2015, pronunțate de Curtea de Apel Craiova, secția I civilă.

Modifică, în tot, decizia în sensul că:

Admite apelul declarat de reclamanții A. și B. împotriva Sentinței nr. 114 din data de 28 februarie 2011, pronunțată de Tribunalul Gorj, secția civilă, în Dosarul nr. x/2010.

Schimbă, în tot, sentința în sensul că:

Respinge, pentru lipsa calității procesuale active, acțiunea formulată de reclamanții A., B. și C. în contradictoriu cu pârâta Societatea D. S.A.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință publică astăzi, 22 februarie 2019.

Procesat de GGC - NN