Decizia nr. 323/2019 — ÎCCJ, Secția I civilă — cale de atac împotriva sentinței nr. 33/2017 a Tribunalului Gorj

Obiectul acțiunii. Prin cererea înregistrată pe rolul Tribunalului Gorj, la data de 12.12.2014, sub nr. dosar x/2014, reclamantul A. a chemat în judecată pe pârâta SC F. SA - Sucursala Rovinari, pentru ca prin sentința ce se va pronunța să fie obligată pârâta la plata despăgubirilor ce i se cuvin ca urmare a folosirii de către aceasta a Realizării tehnice denumită "Branșarea motoarelor electrice de 7,2 MW" al cărei coautor este, pe perioada decembrie 2011 - 26 iunie 2014, corespunzător cotei de contribuție la realizarea acesteia, respectiv de 50%, suma actualizată cu indicele de inflație de la data datorării și până la plata efectivă, cu cheltuieli de judecată.

Hotărârea pronunțată în primă instanță de tribunal. Prin Sentința nr. 33 din data de 16 februarie 2017, pronunțate de Tribunalul Gorj, secția I civilă, în Dosarul nr. x/2014 a fost admisă în parte acțiunea formulată, astfel cum a fost modificată, formulată de reclamantul A., domiciliat în Turceni, str. x, bl. P.19, județul Gorj, în contradictoriu cu pârâta SC F. SA - Sucursala Rovinari, cu sediul în Rovinari, județul Gorj. A fost obligată pârâta să plătească reclamantului suma de 118.335 RON cu titlul de despăgubiri. A fost obligată pârâta să achite reclamantului suma de 20.019 RON reprezentând cheltuieli de judecată.

Hotărârea pronunțată în apel de Curtea de apel. Curtea de Apel Craiova, secția I civilă, prin Decizia nr. 820 din 14 martie 2018 a respins apelul formulat de reclamantul A., împotriva Sentinței nr. 33 din data de 16 februarie 2017, pronunțate de Tribunalul Gorj, secția I civilă, în Dosarul nr. x/2014, ca nefondat, a respins apelul titularului cererii de intervenție principală B., împotriva Sentinței nr. 33 din data de 16 februarie 2017, pronunțate de Tribunalul Gorj, secția I civilă, în Dosarul nr. x/2014 și a încheierii din data de 06.09.2016, ca inadmisibil, a admis apelul formulat de pârâta Societatea F. SA, Sucursala Rovinari, cu împotriva Sentinței nr. 33 din data de 16 februarie 2017, pronunțate de Tribunalul Gorj, secția I civilă, în Dosarul nr. x/2014, a schimbat în parte Sentința nr. 33 din data de 16 februarie 2017, pronunțate de Tribunalul Gorj, secția I civilă, în Dosarul nr. x/2014, în sensul că a obligat pârâta să achite reclamantului suma de 59.167,50 RON, cu titlu de despăgubiri, a păstrat restul dispozițiilor sentinței și a respins cererea expertului desemnat C. denumită "contestație la modul de diminuare a onorariului solicitat" ca inadmisibilă.

Cererile de recurs. a) Recursul declarat de reclamantul A. a fost încadrat în dispozițiile art. 488 alin. (1) pct. 6 și 8 C. proc. civ. În dezvoltarea memoriului de recurs, reclamantul susține, în esență, că instanța de apel a pronunțat decizia recurată cu aplicarea greșită a dispozițiilor art. 73 din Legea nr. 64/1991 privind brevetele de invenție, a dispozițiilor art. 3,13 și 14 din O.U.G. nr. 100/2005 privind asigurarea respectării drepturilor de proprietate industrială, și a dispozițiilor Directivei 2004/48/CE, împrejurare ce a condus la pronunțarea unei hotărâri nelegale, prin care s-a dispus respingerea apelului reclamantului și admiterea apelului pârâtei. Conform deciziei recurate, apelul reclamantului a fost respins, iar apelul pârâtei admis în parte, deoarece instanța de control judiciar a apreciat ca excesiv procentul de 20% din cuantumul eficienței economice, acordat de instanța de fond cu titlu de despăgubiri. Prejudiciul nu poate fi egal cu eficiența economică realizată de unitatea care a utilizat realizarea tehnică, întrucât eficiența economică a fost generată atât de realizarea tehnică ca atare, cât și de exploatarea dotărilor și utilajelor unității și de efectuarea anumitor cheltuieli. Ca atare, prejudiciul este reprezentat doar de suma pe care unitatea ar fi fost dispusă să o achite autorului realizării tehnice, dar care nu a fost efectiv achitată. În speța de față, instanța de apel s-a raportat atât la susținerile F. SA - Sucursala Rovinari, care a precizat că procentul acordat autorilor altor realizări tehnice la nivel de unitate a fost de 10%, cât și la Sentința nr. 291/2012, prin care i s-a acordat reclamantului un procent de 10% din eficiența economică înregistrată de pârâtă în perioada noiembrie 2008 - noiembrie 2011. Recurentul-reclamant apreciază că decizia instanței de apel este nelegală, deoarece aceasta a săvârșit două erori de interpretare și aplicare a dispozițiilor art. 73 din Legea nr. 64/1991, a dispozițiilor art. 3, 13 și 14 din O.U.G. nr. 100/2005 și a dispozițiilor Directivei 2004/48/CE. Astfel, în primul rând, a considerat în mod nereal că eficiența economică cuantificată prin expertiza efectuată în cauză este rezultatul cumulat al realizării tehnice, pe de o parte, și al exploatării dotărilor și utilajelor pârâtei, pe de altă parte. În al doilea rând, a considerat în mod nejustificat că despăgubirea trebuie să fie egală cu suma care ar fi putut fi încasată de la pârâtă dacă aceasta și-ar fi respectat obligația de a încheia contractul cu reclamantul. În opinia reclamantului, ambele argumente ale instanței de apel sunt greșite, întrucât, pe de o parte, baza tehnico-materială a pârâtei este irelevantă ca aport la eficiența economică generată de implementarea realizării tehnice inovatoare, iar, pe de altă parte, despăgubirea nu trebuie limitată la contravaloarea remunerației care ar fi fost acordata de pârâtă în mod voluntar, prin încheierea unui contract. În continuare se arată că, în raport de legislația și jurisprudența europeană în materie, instanța de apel a făcut o aplicare greșită a dispozițiilor legale în sensul că despăgubirea acordată în procent de 10% din cuantumul eficienței economice calculate prin expertiză nu este efectivă și nici descurajantă pentru pârâtă, în condițiile în care atât legislația și jurisprudența europeană, cât și legislația națională (O.U.G. nr. 100/2005 care implementează directiva) sunt în sensul în care nimic nu se opune acordării unei despăgubiri de 100% pentru acoperirea integrală a prejudiciului material suferit. b) Recursul declarat de pârâta F. a fost încadrat în dispozițiile art. 488 alin. (1) pct. 7 și 8 C. proc. civ. În dezvoltarea motivului casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 7 C. proc. civ., pârâta arătă, în esență, că, prin hotărârea dată, instanța a trecut, în mod nelegal, peste excepția autorității de lucru judecat invocată de pârâtă în raport de Decizia nr. 1167 pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție în Dosarul nr. x/2012, raportat la dezlegările date de instanța supremă asupra aspectelor ce țin de cauza dedusă judecății privind noutatea realizării tehnice raportat la stadiul tehnicii actuale aplicat în unitate. Astfel, Societatea F. SA - Sucursala Rovinari a folosit soluția tehnică "Branșarea motoarelor electrice de 7,2 MW" în raport de situația de fapt din perioada noiembrie 2008 - noiembrie 2011, însă ulterior "realizarea tehnică a suferit modificări fundamentale și nu mai există o identitate propriu-zisă între realizarea tehnică concepută de reclamanți și cea rezultată în urma modificărilor aduse de către societatea pârâtă". În acest sens, în Dosarul nr. x/2012, Înalta Curte de Casație și Justiție s-a pronunțat prin Decizia nr. 1167 în sensul respingerii recursurilor declarate de A. și B., împotriva Deciziei nr. 64/2013 pronunțată de Curtea de Apel Craiova și a Sentinței nr. 54/2013, Tribunalului Gorj, în același dosar. Prin această decizie s-a reținut că: "Noutatea și utilitatea realizării termice se verifică în raport de data la care aceasta este tăcută publică și aplicată, moment la care se raportează și stadiul tehnicii". Calitatea de autor a fost recunoscută reclamanților prin Decizia civilă nr. 3850/18.06.2010 a Înaltei Curți de Casație și Justiție prin care s-a reținut următoarele: "Condițiile de atestare a unei realizări tehnice se raportează la data la care aceasta este făcută publică (în ceea ce privește noutatea) și se aplică (din perspectiva utilității) stadiul tehnicii fiind cel de la data respectivă și nu de la o dată ulterioară." Prin expertiza omologată de instanța de judecată, în Dosarul nr. x/2012 s-a demonstrat că s-au adus modificări semnificative la motoarele de 7,2 MW angrenate în procesul de producție, astfel încât în acest moment nu mai există identitate între realizarea tehnică propusă și ceea ce există efectiv la fața locului. Astfel, prin Decizia nr. 1167 pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție în Dosarul nr. x/2012 s-a statuat asupra aspectelor legate de noutatea și utilitatea realizării tehnice la nivel de unitate, respectiv F. SA, ce are în componența sa cele două sucursale, Rovinari și Turceni, aspecte asupra cărora, în opinia recurentei-pârâte, nu se mai poate interveni în mod temeinic și legal. În dezvoltarea motivului de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., recurenta-pârâtă, arată, în esență, că prin pronunțarea celor două hotărâri judecătorești a fost omologată expertiza efectuată de expertul tehnic C., cu încălcarea prevederilor art. 335 C. proc. civ. și a prevederilor Legii nr. 64/1991 privind brevetele de invenții. Modificările ce au intervenit la motoarele de 7,2 MW au dus la înlăturarea caracterului de noutate și utilitate a realizării tehnice a reclamantului aceasta practic intrând în stadiul tehnicii cunoscute, aspect constatat de două expertize efectuate de experții D. și de E., expertize desfășurate la fața locului, respectiv Sucursala Rovinari prin care s-a demonstrat că soluția tehnică a suferit modificări și că aceasta nu mai este utilizată conform proiectului propus de autori. În ce privește eficiența economică, se susține că noțiunea de eficiență economică a investițiilor, se constată că aceasta este o sumă de factori calitativi, fapt care îi conferă acesteia un caracter complex, vizând perfecționarea activității în domeniul în care are loc punerea în funcțiune a investiției respective, care poate fi de modernizare, retehnologizare, reconstrucție sau dezvoltare. Studiul eficienței economice a investițiilor presupune în fond o analiză cauzală a factorilor care determină decizia în mediul de risc aferent. Având în vedere motivele de fapt și de drept anterior invocate, recurenta-pârâtă solicită admiterea recursului, casarea Deciziei nr. 820/14.03.2018 și reținând cauza spre rejudecare, admiterea apelului pârâtei și, pe cale de consecință, schimbarea în tot a sentinței atacate și respingerea acțiunii ca fiind neîntemeiată. c) Recursul declarat de titularul cererii de intervenție principală B. a fost încadrat în dispozițiile art. 488 alin. (1) pct. 5 și 8 C. proc. civ. În dezvoltarea motivelor casare, recurentul B. susține, în esență, că nu se putea, în limitele actualei legi de procedură "ignorarea" unei cereri de intervenție", ea putând fi respinsă ca inadmisibilă dacă instanța considera că nu îndeplinește condițiile de admisibilitate impuse de art. 62 C. proc. civ., dar numai după îndeplinirea procedurii de la art. 64 alin. (1) și (2) din același cod. De fapt, acesta este și motivul pentru care s-a adresat instanțelor de control judiciar, pentru a se pronunța o hotărâre de admisibilitate sau inadmisibilitate a cererii de intervenție, și acesta este și motivul de recurs pe care-l invocă raportat la art. 488 alin. (1) pct. 5 și anume greșita aplicarea a normelor de procedură, cu referire la dispozițiile art. 64 din C. proc. civ. ce privesc intervenția principală. Consideră că modalitatea de soluționare a cererii sale este neprocedurală și încalcă și dispozițiile art. 6 alin. (1) și art. 13 din Convenția Europeană a Drepturilor Omului. Refuzul efectiv al instanțelor de a se pronunța într-un fel asupra cererii sale care putea fi și vădit neîntemeiată este o încălcare atât a procedurii interne cât și a dispozițiilor din Convenție.

Procedura derulată în recurs. S-a procedat la întocmirea raportului asupra admisibilității recursurilor formulate de reclamantul A., de pârâta Societatea F. SA și de titularul cererii de intervenție principală B. împotriva Deciziei civile nr. 820 din 14 martie 2018 a Curții de Apel Craiova, secția I civilă, pronunțată în Dosarul nr. x/2014. S-au reținut prin raport următoarele a) Recursul formulat de reclamantul A. a fost motivat conform prevederilor art. 487 alin. (1) C. proc. civ. Motivele de recurs depuse au fost încadrate în prevederile art. 488 alin. (1) pct. 5 și 8 C. proc. civ. În urma verificărilor, s-a constatat că motivele promovate ar putea fi încadrate în cazul de casare prevăzute de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., ipoteza de la pct. 5 fiind indicată formal. b) Recursul formulat de pârâta Societatea F. SA a fost motivat conform prevederilor art. 487 alin. (1) C. proc. civ. Motivele de recurs depuse au fost încadrate în prevederile art. 488 alin. (1) pct. 7 și 8 C. proc. civ. În urma verificărilor, s-a constatat că motivele promovate ar putea fi încadrate în cazurile de casare prevăzute de art. 488 alin. (1) pct. 7 și 8 C. proc. civ. c) Recursul formulat de titularul cererii de intervenție principală B. a fost motivat conform prevederilor art. 487 alin. (1) C. proc. civ. Motivele de recurs depuse au fost încadrate în prevederile art. 488 alin. (1) pct. 5 și 8 C. proc. civ. În urma verificărilor, s-a constatat că motivele promovate ar putea fi încadrate în cazul de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 5 C. proc. civ., criticile vizând aplicarea greșită a normelor procedurale ce se referă la cererea de intervenție. Recurentul-reclamant A. a depus, în termen legal, atât întâmpinare la recursul pârâtei, prin care a solicitat respingerea recursului acesteia ca nefondat, cu obligarea recurentei-pârâte la acordarea cheltuielilor de judecată ocazionate de soluționarea acestui recurs, cât și întâmpinare la recursul titularului cererii de intervenție principală, prin care a invocat excepția inadmisibilității acestui recurs, motivat de faptul că titularul cererii de intervenție principală nu este parte în proces, cu obligarea acestui recurent la acordarea cheltuielilor de judecată ocazionate de soluționarea respectivului recurs (fără a depune dovezi în acest sens). Recurenta-pârâtă F. SA a depus, în termen legal, întâmpinare prin care a solicitat respingerea recursului reclamantului. Recurentul B. a depus răspuns la întâmpinarea formulată de recurenta-pârâtă prin care a solicitat admiterea recursului său și respingerea recursului pârâtei. Prin încheierea din 18 ianuarie 2019 s-au admis în principiu recursurile declarate de reclamantul A. și de pârâta F. și s-a reținut excepția inadmisibilității recursului declarat de intervenientul B., fiind prorogată pronunțarea până la soluționarea celorlalte recursuri.

Considerentele Înaltei Curți de Casație și Justiție asupra recursurilor. a) Analizând recursul declarat de reclamantul A. prin prisma dispozițiilor legale și a celor reținute în raportul privind admisibilitatea în principiu a recursului, Înalta Curte de Casație și Justiție constată că acesta este nefondat pentru cele ce urmează: Recurentul reclamant invocă nelegalitatea deciziei atacate sub aspectul aplicării prevederilor art. 73 din Legea nr. 64/1991 privind brevetele de invenție, a dispozițiilor art. 3,13 și 14 din O.U.G. nr. 100/2005 privind asigurarea respectării drepturilor de proprietate industrială, și a dispozițiilor Directivei 2004/48/CE, motivele indicate putând fi încadrate în cazul de casare prevăzute de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., ipoteza de la pct. 5 fiind indicată în mod formal. Pentru a fi incident motivul de nelegalitate reglementat de art. 488 pct. 8 C. proc. civ., este necesar ca hotărârea atacată să fi fost dată cu încălcarea sau aplicarea greșită a normelor de drept material. În contextul operațiunii de interpretare și aplicare a dispozițiilor art. 73 din Legea nr. 64/1991 privind brevetele de invenție, a dispozițiilor art. 3,13 și 14 din O.U.G. nr. 100/2005 privind asigurarea respectării drepturilor de proprietate industrială, instanța de apel a obligat în mod legal pe pârâtă să achite reclamantului suma de 59.167,50 RON, cu titlu de despăgubiri, raportat la procentul de 10% din cuantumul eficienței economice, nefiind justificată critica recurentului în sensul că instanța de apel a făcut o aplicare greșită a dispozițiilor legale în ceea ce privește acest cuantum. Instanța a reținut în mod just că prin Sentința civilă nr. 128/19.05.2009 pronunțată de Tribunalul Gorj în Dosarul nr. x/2009 s-a recunoscut reclamantului A. calitatea de coautor al realizării tehnice denumită "branșarea motoarelor electrice de 7,2 MW" cu o contribuție de 50%. Nefiind încheiat un contract privind utilizarea acestei soluții tehnice, s-a apreciat că se poate angaja răspunderea civilă delictuală a pârâtei. Nu poate fi primit motivul de casare indicat de recurentul reclamant în sensul că instanța de apel a considerat în mod nereal că eficiența economică cuantificată prin expertiza efectuată în cauză este rezultatul cumulat al realizării tehnice, pe de o parte, și al exploatării dotărilor și utilajelor pârâtei, pe de altă parte. Susține recurentul că prejudiciul ar fi reprezentat doar de suma pe care unitatea ar fi fost dispusă să o achite autorului realizării tehnice, dar care nu a fost efectiv achitată, susținere ce este, de asemenea, nefondată. Dispozițiile art. 73 din Legea 64/1991 prevăd că o realizare tehnică va fi considerată ca fiind nouă, dacă nu este conținută în stadiul tehnicii. Stadiul tehnicii cuprinde toate cunoștințele care au devenit accesibile publicului înainte de data depunerii cererii de constatare a realizării tehnice. Drepturile bănești ale autorului unei realizări tehnice, care îndeplinește condiția noutății la nivelul unei unități și a utilității, se stabilesc prin contract încheiat între autor și unitate. Unitatea care aplică această realizare tehnică are obligația să ateste calitatea de autor. Încălcarea prevederilor art, 73 alin. (1) și (2) din lege atrage obligația unității de a plăti despăgubiri autorului potrivit dreptului comun. Despăgubirile se determină în funcție de rezultatele economice obținute de unitate. Rațiunea acordării despăgubirilor este aceea de a acoperi un prejudiciu existent în patrimoniul autorului realizării tehnice respective, utilizată fără a exista un contract de către pârâtă, care obține prin folosire unele rezultate economice. Stabilirea despăgubirilor în cuantumul de 50%, din echivalentul integral al acestei eficiențe economice, a fost considerată ca nejustificată, Curtea de apel considerând în mod legal că nu poate subzista în mod rezonabil teza că beneficiul de care a fost lipsit reclamantul prin utilizarea fără temei contractual, a realizării tehnice, poate fi echivalată integral cu eficiența economică obținută de către pârâtă. Instanța de apel a considerat în mod just că prejudiciul pe care îl suportă autorul unei realizări tehnice constă în echivalentul sumei de bani, al drepturilor bănești ce s-ar fi putut obține prin încheierea contractului dintre autor și unitate, deci drepturile de care a fost lipsit dacă nu ar fi încheiat acordul de voință pentru utilizarea realizării tehnice. Drept urmare, repararea prejudiciului prin acordarea procentului de 10% are caracter efectiv, asigură raportul de proporționalitate cu dreptul încălcat în sensul prevederilor art. 3 alin. (2) din O.U.G. nr. 100/2005 privind asigurarea respectării drepturilor de proprietate industrială invocată de recurentul reclamant, de transpunere a Directivei nr. 2004/48/CE a Parlamentului European și a Consiliului din 29 aprilie 2004. De altfel, pentru perioada 2008 - 2011, anterioară celei din speța supusă judecății, prin Sentința civilă nr. 291/2012 pronunțată de Tribunalul Gorj în Dosar nr. x/2011, definitivă și irevocabilă, s-a admis acțiunea reclamantul A. în contradictoriu cu pârâta SC F. SA prin Sucursala Rovinari și a fost obligată pârâta la plata către reclamantul A. a sumei de 60.424 RON despăgubiri civile pe perioada noiembrie 2008- noiembrie 2011 reprezentând 10% din eficiența economică înregistrată de societatea pârâtă ca urmare a folosirii realizării tehnice al cărei coautor este reclamantul. Drept urmare, Curtea de apel a considerat în mod just că despăgubirea trebuie să fie egală cu suma care ar fi putut fi încasată de la pârâtă dacă aceasta și-ar fi respectat obligația de a încheia contractul cu reclamantul, critica susținută sub acest aspect neputând conduce la reținerea nelegalității deciziei atacate. Ca atare, nu poate fi reținută opinia reclamantului în sensul că ambele argumente ale instanței de apel sunt greșite, întrucât, pe de o parte, baza tehnico-materială a pârâtei ar fi irelevantă ca aport la eficiența economică generată de implementarea realizării tehnice inovatoare, iar, pe de altă parte, despăgubirea nu ar trebui limitată la contravaloarea remunerației care ar fi fost acordată de pârâtă în mod voluntar, prin încheierea unui contract. Pentru aceste considerente, se va respinge recursul declarat de reclamantul A. împotriva Deciziei nr. 820 din 14 martie 2018 a Curții de Apel Craiova, secția I civilă. b) Recursul declarat de pârâta Societatea F. SA este nefondat. Motivele de nelegalitate invocate de pârâta Societatea F. SA se concentrează, pe de o parte, pe încălcarea excepției autorității de lucru judecat invocată de pârâtă în raport de Decizia nr. 1167 pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție în Dosarul nr. x/2012, față de dezlegările date de instanța supremă asupra aspectelor ce țin de cauza dedusă judecății privind noutatea realizării tehnice raportat la stadiul tehnicii actuale aplicat în unitate, și pe de altă parte, pe aplicarea greșită a legii de către instanța de apel în privința aprecierii caracterului de noutate și utilitate a realizării tehnice a reclamantului. Critica întemeiată pe prevederile art. 488 pct. 7 C. proc. civ. nu subzistă. Deși recurenta invocă încălcarea autorității de lucru judecat, în speță este vorba de puterea lucrului judecat a deciziei indicate, pe care Curtea de apel nu a încălcat-o. De altfel, între excepția autorității de lucru judecat și puterea de lucru judecat, există o distincție clară. Condiția de aplicare a autorității de lucru judecat presupune identitatea de acțiuni (părți, obiect și cauză juridică) ce oprește repetarea judecății, iar puterea, prezumția de lucru judecat, impune consecvența în judecată, astfel că ceea ce s-a constatat și statuat printr-o hotărâre nu trebuie să fie contrazis printr-o altă hotărâre. Curtea de apel nu a încălcat această prezumție, argumentându-se în mod just că litigiul anterior s-a purtat în contradictoriu cu pârâta SC F. SA - Sucursala Turceni, iar nu cu pârâta SC F. SA - Sucursala Rovinari ca în speța supusă judecății, cererea fiind respinsă cu motivarea că realizarea tehnică a suferit modificări fundamentale și că nu mai există o identitate propriu zisă între realizarea tehnică concepută de reclamanți și cea rezultată în urma modificărilor aduse de către pârâtă. De altfel, în acel dosar nu s-a stabilit dacă au intervenit sau nu modificări ale realizării tehnice folosite de Sucursala Rovinari, ci s-a statuat cu privire la realizarea tehnică folosită de Sucursala Turceni. Prin urmare, considerentele reținute în litigiul anterior în Dosarul nr. x/2012 al Înaltei Curți de Casație și Justiție vizând Sucursala Turceni, (litigiu în cadrul căruia cererea a fost respinsă cu motivarea că realizarea tehnică a suferit modificări fundamentale și că nu mai există o identitate propriu zisă între realizarea tehnică concepută de reclamanți și cea rezultată în urma modificărilor aduse de către pârâtă) nu se constituie în argumente de reținere în prezentul litigiu a efectului puterii lucrului judecat, în speța anterioară nefiind analizate aspecte supuse verificării în prezentul litigiu. Criticile recurentei pârâte în privința aprecierii caracterului de noutate și utilitate a realizării tehnice a reclamantului despre care se afirmă că practic a intrat în stadiul tehnicii cunoscute, nu pot conduce la reținerea nelegalității prin prisma motivului indicat de recurent, de la art. 488 pct. 8 C. proc. civ. Se afirmă că prin cele două expertize efectuate de experții desemnați în cauză, s-a demonstrat că soluția tehnică a suferit modificări și că aceasta nu mai este utilizată conform proiectului propus de autori. În cauză nu a avut loc o încălcare a prevederilor art. 335 C. proc. civ. și nici a altor prevederi din Legea 64 1991(pe care, de altfel, recurenta pârâtă nici nu le indică), instanța reținând în mod corect că pârâta nu a făcut dovada susținerii că realizarea tehnică nu s-a mai aplicat în forma inițială, existând modificări, respectiv modernizări în perioada în litigiu la Sucursala Rovinari, la blocurile energetice 4 și 5. Drept urmare, apărarea pârâtei potrivit căreia nu i se cuvin despăgubiri reclamantului, coautor al realizării tehnice, a fost apreciată în mod just de instanța de apel ca neîntemeiată, ca de altfel, și susținerea pârâtei privind expirarea perioadei de protecție de 20 ani a realizării tehnice, prevăzut de art. 31 alin. (1) din Legea 64/1991 pentru brevetul de invenție. Drept urmare, se va respinge recursul declarat de pârâta Societatea F. SA. c) Cu privire la recursul declarat de titularul cererii de intervenție principală B., se constată următoarele: Potrivit dispozițiilor art. 64 alin. (4) C. proc. civ., "încheierea de respingere ca inadmisibilă a cererii de intervenție poate fi atacată în termen de 5 zile, care curge de la pronunțare pentru partea prezentă, respectiv de la comunicare pentru partea lipsă. Calea de atac este numai apelul, dacă încheierea a fost dată în prima instanță, respectiv numai recursul la instanța ierarhic superioară, în cazul în care încheierea a fost pronunțată în apel." Potrivit art. 457 C. proc. civ., hotărârea judecătorească este supusă numai căilor de atac prevăzute de lege, în condițiile și termenele stabilite de aceasta, indiferent de mențiunile din dispozitivul ei. Raportând dispozițiile legale invocate mai sus la situația din speță, prezentată anterior, recursul declarat de titularul cererii de intervenție principală B. apare ca inadmisibil, fiind declarat împotriva unei hotărâri care putea fi supusă numai căii de atac a apelului. Pentru aceste considerente, se vor respinge recursurile declarate de reclamantul A. și de pârâta Societatea F. SA împotriva Deciziei nr. 820 din 14 martie 2018 a Curții de Apel Craiova, secția I civilă, ca nefondate, și ca inadmisibil recursul declarat de titularul cererii de intervenție principală B. împotriva aceleiași decizii.