ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 1924/2024

Obiectul cereri de chemare în judecată Prin cererea de chemare în judecată înregistrată pe rolul Tribunalului Gorj – Secția I civilă sub nr. x/95/2019, reclamantul A a chemat în judecată pârâta S.C B S.A. – Sucursala Electrocentrale C, pentru ca prin sentința ce se va pronunța să fie obligată la plata despăgubirilor ce i se cuvin ca urmare a folosirii de către aceasta a realizării tehnice denumite „Branșarea motoarelor electrice de 7,2 MW” al cărei coautor este, pentru perioada noiembrie 2016 - noiembrie 2019, corespunzătoare cotei de contribuție la realizarea acesteia, respectiv 35%, despăgubiri care să fie actualizate cu indicele de inflație de la data datorării și până la plata efectivă. I.

Hotărârea pronunțată de Tribunalul Gorj – Secția I civilă Prin sentința civilă nr.283 din 26 noiembrie 2020, pronunțată de Tribunalul Gorj - Secția I Civilă în dosarul nr.x/95/2019, a fost respinsă excepția autorității de lucru judecat, iar cererea de chemare în judecată formulată de reclamantul A în contradictoriu cu pârâta S.C. B S.A. a fost respinsă ca nefondată. I.

Hotărârea pronunțată de Curtea de Apel Craiova – Secția I civilă în primul ciclu procesual Prin decizia nr.58 din 11 martie 2021, pronunțată de Curtea de Apel Craiova - Secția I civilă în dosarul nr.x/95/2019, a fost respins ca nefondat apelul declarat de apelantul-reclamant A. I.

Hotărârea pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție – Secția I civilă în primul ciclu procesual Prin decizia nr.2184 din 26 octombrie 2021, pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție – Secția I civilă în dosarul nr.x/95/2019, a fost admis recursul declarat de reclamantul A împotriva deciziei nr.58 din 11 martie 2021 a Curții de Apel Craiova - Secția I civilă, casată decizia recurată și trimisă cauza spre rejudecare la aceeași curte de apel. I.

Hotărârea pronunțată de Curtea de Apel Craiova – Secția I civilă în a doilea ciclu procesual Prin decizia nr.283 din 19 septembrie 2023, pronunțată de Curtea de Apel Craiova - Secția I civilă în dosarul nr.x/95/2019*, a fost admis apelul formulat de către apelantul-reclamant A, împotriva sentinței civile nr.283 din 26.11.2020, pronunțate de Tribunalul Gorj, trimis spre rejudecare prin decizia civilă nr.2184 din 26.10.2021 pronunțată de ICCJ în dosarul nr.x/95/2019, în contradictoriu cu intimata-pârâtă S.C. B S.A.; a fost schimbată în parte sentința apelată, în sensul că: a fost admisă în parte cererea de chemare în judecată și a fost obligată pârâta la plata către reclamant a sumei de 44.921 lei, despăgubiri civile aferente utilizării realizării tehnice al cărei coautor este reclamantul, în perioada septembrie 2017-noiembrie 2019, actualizată cu indicele de inflație începând cu noiembrie 2019, până la data plății efective; a fost obligată pârâta la plata către reclamant a sumei de 36895 lei cheltuieli de judecată în fond, apel, recurs. I.

Calea de atac formulată în cauză Împotriva deciziei nr.283 din 19 septembrie 2023, pronunțată de Curtea de Apel Craiova - Secția I civilă în dosarul nr.x/95/2019*, au declarat recurs reclamantul A și pârâta S.C. B S.A. S.C. B S.A. a formulat recurs și împotriva încheierii pronunțate la data de 12 septembrie 2023 în dosarul nr.x/95/2019*. I.6.1. Recursul formulat de recurentul-reclamant A Recurentul-reclamant A a formulat recurs împotriva deciziei civile nr.283 din 26 noiembrie 2023 pronunțate de Curtea de Apel Craiova în dosarul nr.x/95/2019*, indicând drept motiv de casare dispozițiile art. 488 alin. (1) pct.8 C. proc. civ. și solicitând admiterea recursului, modificarea în parte a soluției atacate în sensul admiterii cererii și obligării pârâtei la despăgubiri calculate prin raportare la procentul de 30% din eficiența economică stabilită prin probele administrate în cauză. Recurentul-reclamant a învederat că înțelege să atace hotărârea instanței de apel numai sub aspectul întinderii despăgubirilor stabilite, mai exact a criteriilor de individualizare a cuantumului acestor despăgubiri, prin aplicarea prin analogie a dispozițiilor legale pe care instanța de apel le-a înlăturat în mod greșit, respectiv dispozițiile art. 11 din Legea nr.83/2014. Contrar motivării instanței de apel, recurentul-reclamant a considerat că se impune acordarea despăgubirilor bănești în procent de 35% din 30% din economiile realizate, determinate de expertiza specialitatea contabilitate conform dispozițiilor art. 11 din Legea nr.83/2014 reținute ca aplicabile și de către expertul tehnic D în expertiza specialitatea proprietate intelectuală (capitolul „Preliminarii-lit.g”) coroborat cu OUG nr.100/2005 și Directiva 2004/48/CE a Parlamentului European. Chiar prin cererea de chemare în judecată reclamantul a solicitat un procent mai mare decât cel de 10%, însă, aplicând prin analogie în cauză art. 11 din Legea nr.83/2014, solicitarea este de a se stabili un procent de minim 30% la care să se raporteze dreptul său (35%) conform coautoratului dovedit și invocat în speța de față. A mai susținut recurentul-reclamant că instanța de apel a reținut corect că realizarea tehnică efectiv utilizată în perioada de referință septembrie 2017 – noiembrie 2019 la blocurile 1, 3, 7 ale Termocentralei C a fost realizarea tehnică al cărei coautor este reclamantul, precum și că eficiența economică a Grupurilor energetice 3 și 7 ale termocentralei C, rezultată din utilizarea realizării tehnice al cărei coautor este reclamantul în perioada de referință septembrie 2017-noiembrie 2019 se concretizează în economii în cuantum de 1.283.456 lei. Recurentul-reclamant a învederat că se poate aplica dispoziția din legea nouă, respectiv art. 11 din Legea nr.83/2014, singura care stabilește un procent (nu mai mic de 30%) pentru cuantumul despăgubirilor, având în vedere că prin Legea nr.83/2014 privind investițiile de serviciu au fost aduse modificări importante privind invențiile salariaților, fiind abrogate art. 5 36, 42 și 73 din Legea nr.64/1991 a brevetelor de invenție și înlocuite cu dispoziții noi. În consecință, a susținut că, deși instanța de apel a reținut că nu este incident art. 11 din Legea nr.83/2014, se poate aplica prin analogie acest text de lege și în cazul său, în sensul aprecierii ca procent de 30% luând în calcul elementele lăsate la latitudinea instanței în aprecierea criteriilor de evaluare a întinderii prejudiciului/dreptului autorului unei invenții/soluții tehnice. I.6.2. Recursul formulat de recurenta-pârâtă S.C. B S.A. Recurenta-pârâtă S.C. B S.A. a formulat recurs atât împotriva deciziei nr.283 din 19 septembrie 2023, cât și împotriva încheierii din 12 septembrie 2023, ambele pronunțate de Curtea de Apel Craiova – Secția I civilă în dosarul nr.x/95/2019*, susținând incidența motivului de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct.8 C. proc. civ. Astfel, recurenta-pârâtă a solicitat admiterea recursului său, casarea hotărârii pronunțate de instanța de apel și reținând cauza spre rejudecare, Înalta Curte să dispună respingerea apelului declarat de reclamanți împotriva sentinței civile nr. 283 din 26 noiembrie 2020, pronunțate de Tribunalul Gorj și, pe cale de consecință, respingerea acțiunii ca fiind neîntemeiată. În susținerea recursului, recurenta-pârâtă a învederat că hotărârea atacată este pronunțată cu încălcarea și aplicarea greșită a normelor de drept material, a dispozițiilor art. 22 C. proc. civ. privind aflarea adevărului în cauza supusă judecății și a dispozițiilor art. 6 CEDO, precum și ale art. 431 C. proc. civ. În ceea ce privește încălcarea dispozițiilor art. 22 C. proc. civ. privind aflarea adevărului în cauza supusă judecății, recurenta-pârâtă a învederat că își menține argumentele prin care a arătat că soluția tehnică folosită în perioada în litigiu nu era cea inițială din anul 1991, ea modificându-se în anul 2004, fiind evident faptul că, întrucât ulterior anului 2004 nu au mai fost aduse și alte modificări, soluția era cea folosită în perioada 2009-2012 și 2014-2017, respectiv septembrie 2017-noiembrie 2019. A mai susținut recurenta-pârâtă că instanța de apel nu a respectat îndrumarea Înaltei Curți și a motivat decizia atacată comparând concluziile experților tehnici ce au efectuat expertiza din apel cu concluziile expertului E desemnat în cauza soluționată definitiv în dosarul nr. x/2012, fără să facă referire, în ordine cronologică, la modificările intervenite. Or, raportat la îndrumarea Înaltei Curți, se impune următoarea ordine cronologică a intervențiilor asupra soluției tehnice aplicate în anul 1991, astfel cum a rezultat din documentele aflate la dosarul cauzei, inclusiv din expertiza tehnică administrată ca probă: Ca urmare a reviziilor tehnice realizate, începând cu anul 2004 la motoarele electrice de 7,2MW, branșate prin soluția tehnică cu titlul „Metodă de branșare a motoarelor electrice de 7,2 MW” s-au folosit materiale de izolație și de contact performante din import, s-au refăcut capetele terminale ale cablurilor din aluminiu (cu tehnologie și materiale moderne, produse de compania F), care s-au racordat la bridele (bornele) din cupru ale izolatorilor de trecere prin plăcuțe CUPAL (Bimetal alcătuit din cupru și aluminiu) și s-au înlocuit conexiunile rigide între bornele motorului și bolțul izolatorului. Datele la care au fost efectuate aceste modificări sunt: 08 iulie 1991 (înregistrarea realizării tehnice aparținând autorilor „branșarea motoarelor electrice de 7,2MW”; anul 2004 (revizii tehnice când s-au refăcut capetele terminale ale cablurilor din aluminiu (cu tehnologie și materiale moderne, produse de compania F), care s-au racordat la bridele (bornele) din cupru ale izolatorilor de trecere prin plăcuțe CUPAL (Bimetal alcătuit din Cupru și Aluminiu) și s-au înlocuit conexiunile rigide între bornele motorului și bolțul izolatorului); 07 octombrie 2020 (finalizarea branșării motoarelor direct la borne prin utilizarea suplimentară a materialelor izolante produse de compania F, renunțarea la soluția tehnică a reclamanților). Așadar, soluția tehnică a reclamanților a fost modificată în anul 2004, iar în perioada 2004-2020 nu au mai intervenit modificări semnificative. Recurenta-pârâtă a mai susținut că răspunsul experților la cele două obiective este contradictoriu, deoarece din documentele depuse la dosarul cauzei și din concluziile de la obiectivul nr.1, rezultă că se recunoaște îmbunătățirea soluției tehnice în anul 2004, pentru ca în concluziile de la obiectivul nr.2 să se afirme că starea de fapt constatată cu privire la soluția tehnică în perioada septembrie 2017- noiembrie 2019 a fost în concordanță cu realizarea tehnică stabilită prin Minuta încheiată între Filiala Electrocentale C și G București, adică cea din 1991. Așadar, recurenta-reclamantă a considerat că i-a fost încălcat dreptul la apărare și la un proces echitabil stabilit de prevederile art. 6 din CEDO deoarece obiecțiunile pe care le-a formulat au fost respinse de instanța de apel, aceasta înlăturându-le și apreciind că sunt apărări de fond. Totodată, a învederat că își menține argumentele prin care a arătat că soluția tehnică nu era cea inițială din anul 1991, ea modificându-se în anul 2004, fiind evident faptul că soluția folosită în perioada septembrie 2017 - noiembrie 2019 este cea folosită în perioadele 2009-2012 și 2014-2017 și nu este identică cu soluția tehnică a reclamantului. În consecință, a invocat în apărarea sa prezumția autorității lucrului judecat, raportat la dezlegările date de Înalta Curte de Casație și Justiție asupra noutății realizării tehnice, ce a fost stabilită prin decizia nr.1167 pronunțată în dosarul nr.x/95/2012, având ca obiect acordarea drepturilor bănești pentru realizarea tehnică „branșarea motoarelor electrice de 7,2 MW”, părți fiind S.C. B S.A. și A, dezlegări asupra cărora nu se mai poate reveni, cu atât mai mult cu cât există autoritate de lucru judecată și în materie penală, expertiza fiind omologată ca probă pertinentă și reală prin respingerea plângerii penale formulate împotriva expertului E. Referitor la expertiza contabilă dispusă în cauză, recurenta-pârâtă a precizat că aceasta nu are legătură cu situația de fapt și nici cu expertiza tehnică dispusă, conține date nereale, experții inventând deficiențe inexistente și înlăturând datele și informațiile puse la dispoziție de societatea pârâtă prin adresele nr.8728/20.04.2023 și nr.8806/24.04.2023, din care rezultă că în perioada aflată în litigiu nu au fost motoare arse ce necesitau a fi înlocuite, întrucât, față de momentul aplicării soluției tehnice 1991, activitatea SE C fiind restrânsă considerabil era evident faptul că nu mai puteau funcționa cele 10 motoare la care fac experții referire. Experții nu au ținut seama nici de expertizele anterioare, la dosarul cauzei fiind depuse chiar de către reclamant expertizele efectuate în dosare similare, respectiv în dosarul nr.x/95/2009 și dosarul nr.x/95/2011, omologate anterior de instanțele de judecată și înaintate și experților cu ocazia convocării la fața locului. Recurenta-pârâtă a considerat că i-a fost încălcat dreptul la apărare și la un proces echitabil stabilit de prevederile art. 6 din CEDO deoarece obiecțiunile formulate au fost respinse de instanța de apel, deși existau înscrisuri la dosarul cauzei din care se putea observa fără putință de tăgadă că experții în mod abuziv și-au exercitat competențele profesionale, inducând instanței o opinie falsă fără un suport real. Sub acest aspect a precizat că modul de calcul al eficienței economice a fost validat prin expertizele anterioare, menționate chiar de Curtea de Apel Craiova prin deciziile pronunțate în cele două cauze, în cauze similare. Totodată, a invocat jurisprudența CEDO, potrivit căreia obligația de a executa o hotărâre nu se limitează la dispozitiv, deoarece art. 6 din CEDO nu face nicio diferențiere între cauzele prin care s-a admis acțiunea și cele prin care s-a respins acțiunea și stabilește că hotărârea trebuie să fie respectată și aplicată indiferent de rezultatul procesului. CEDO a stabilit deja că instanțele sunt obligate să țină cont de constatările de fapt din procedurile judiciare anterioare, repunerea în discuție a situației soluționate definitiv prin alte hotărâri constituind o încălcare a art. 6 din CEDO (cauza Amurăriței c. României), statuându-se faptul că obligația de a executa o hotărâre nu se limitează la dispozitivul acesteia, iar autoritățile nu pot repune în discuție problema soluționată prin hotărârea definitivă (cauza Zazanis și alții c. Greciei). În concluzie, recurenta-pârâtă a apreciat că în cauză sunt aplicabile prevederile art. 431 C. proc. civ., cu privire la excepția autorității lucrului judecat, drept pentru care a solicitat să se constate că prin decizia nr.1167 pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție în dosarul nr.x/95/2012 s-a statuat asupra aspectelor legate de modificările intervenite în aplicarea realizării tehnice. Așadar, S.C. B S.A. își menține susținerile referitoare la faptul că soluția tehnică folosită în perioada septembrie 2017 - noiembrie 2019 este cea folosită în perioadele 2009-2012 și 2014-2017, având în vedere ordinea cronologică în care s-au efectuat modificări asupra soluției tehnice ce aparține reclamantului. I.

Apărările formulate în cauză I.7.1. Întâmpinarea formulată de recurentul-reclamant A Prin întâmpinarea formulată la recursul declarat de recurenta-pârâtă, recurentul-reclamant a solicitat respingerea recursului părții adverse declarat împotriva deciziei instanței de apel ca nefondat, susținând că instanța de apel, în rejudecare, a respectat îndrumarea dată de Înalta Curte și a dispus administrarea probelor pertinente și utile, respectiv înscrisuri și expertize tehnice, ale căror concluzii au fost folosite în deliberarea și motivarea soluției pronunțate. În ceea ce privește recursul declarat împotriva încheierii din 12 septembrie 2023 prin care au fost respinse obiecțiunile, recurentul-reclamant a solicitat respingerea acestuia ca inadmisibil, motivat de faptul că au fost invocate chestiuni ce țin de netemeinicie, incompatibile cu calea de atac a recuruslui. În ceea ce privește recursul împotriva deciziei instanței de apel, recurentul-reclamant a invocat excepția nulității, motivat, în primul rând, de faptul că se reiterează autoritatea de lucru judecat cu privire la care s-a pronunțat deja Înalta Curte în primul ciclu procesual, iar în al doilea rând de faptul că se invocă motive de netemeinicie și de apreciere a probelor, iar nu motive de nelegalitate, criticile vizând doar aprecierea și interpretarea probelor din dosar, respectiv a celor două expertize dispuse cu care recurenta-pârâtă nu este de acord. În subsidiar, a apreciat că recursul este nefondat. I.7.2. Întâmpinarea formulată de recurenta-pârâtă S.C. B S.A. Prin întâmpinarea formulată la recursul declarat de recurentul-reclamant, recurenta-pârâtă a solicitat respingerea acestuia ca nefondat, susținând, referitor la aplicabilitatea Legii nr. 83/2014, că o lege civilă se aplică numai situațiilor ivite după intrarea ei în vigoare, nu și situațiilor anterioare acestei date. A mai susținut că recurentului-reclamant îi sunt opozabile hotărârile judecătorești pronunțate în dosarele nr.y/95/2009, nr.y/95/2011 și nr.x/95/2009*, în ceea ce privește cadrul legal al constatării calității de coautor al realizării tehnice, precum și a procentului de 35% din drepturile bănești acordate autorilor, respectiv din cuantumul despăgubirilor convenit conform cererii de inovație și a instrucțiunii R.A. H, pentru maxim 10% din profitul pentru 1 an, înscrisuri pe baza cărora și-a întemeiat acțiunea, aflate la dosarul cauzei anexate cererii de chemare în judecată. Totodată, a solicitat înlăturarea motivelor referitoare la cuantumul despăgubirilor acordate de instanță pentru fapta delictuală de contrafacere a realizării tehnice, susțineri ce vizează conduita societății pârâte. II. Soluția și considerentele Înaltei Curți de Casație și Justiție Examinând decizia recurată, precum și actele și lucrările dosarului, pe baza criticilor formulate prin motivele de recurs și prin raportare la dispozițiile legale aplicabile în cauză, Înalta Curte reține următoarele: II.1. Recursul formulat de recurentul-reclamant A Prealabil analizării criticilor formulate de recurentul-reclamant, Înalta Curte constată că prin cererea ce face obiectul prezentului dosar, acesta a arătat că declară recurs împotriva deciziei civile nr.283 din 26 noiembrie 2023, pronunțate de Curtea de Apel Craiova în dosarul nr.x/95/2019*. Or, în dosarul nr.x/95/2019*, decizia civilă nr.283 a fost pronunțată la data de 19 septembrie 2023, astfel încât criticile expuse în memoriul de recurs vor fi analizate prin raportare la această decizie, având în vedere că obiectul recursului de față îl constituie decizia pronunțată de curtea de apel în rejudecare. Recurentul-reclamant, invocând motivul de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct.8 C. proc. civ., critică decizia instanței de apel pronunțată în rejudecare exclusiv cu privire la întinderea despăgubirilor acordate, susținând că deși au fost abrogate dispozițiile care reglementau realizarea tehnică, respectiv art. 5, 36, 42 și 73 din Legea nr.64/1991 a brevetelor de invenție și înlocuite cu dispoziții noi, instanța putea aplica prin analogie reglementările art. 11 din Legea nr.83/2014, ce stabilesc un anumit procent al despăgubirilor pentru utilizarea invenției de serviciu, însă le-a înlăturat. Înalta Curte reține faptul că prin sentința civilă nr.128 din 19 mai 2009, pronunțată de Tribunalul Gorj – Secția civilă în dosarul nr.y/95/2009, definitivă prin decizia civilă nr.261 din 19 octombrie 2009 a Curții de Apel Craiova – Secția I civilă și pentru cauze cu minori și de familie și irevocabilă prin decizia nr.3850 din 18 iunie 2010 a Înaltei Curți de Casație și Justiție, s-a constatat că recurentul-reclamant, alături de alte persoane, este autorul realizării tehnice denumite „branșarea motoarelor electrice de 7,2 MW”cu o contribuție de 35%. Dispozițiile art. 6 alin. (1) C. civ. prevăd că „Legea civilă este aplicabilă cât timp ea este în vigoare. Aceasta nu are putere retroactivă”. Acest text de lege consacră principiul neretroactivității legii civile, adică regula juridică potrivit căreia o lege civilă se aplică numai situațiilor ivite după intrarea ei în vigoare, nu și situațiilor anterioare acestei date. Alin. (2) al aceluiași text de lege prevede că “Actele și faptele juridice încheiate ori, după caz, săvârșite sau produse înainte de intrarea în vigoare a legii noi nu pot genera alte efecte juridice decât cele prevăzute de legea în vigoare la data încheierii sau, după caz, a săvârșirii ori producerii lor”, aceasta însemnând că legea nouă nu poate atribui efectele sale proprii situațiilor juridice trecute și nici actelor sau faptelor juridice din care ele provin, adică nu le poate atribui efecte pe care acestea nu le puteau produce sub imperiul legii sub care s-au format. Prin urmare, actele și faptele juridice nu pot genera decât efectele juridice prevăzute de legea în vigoare la momentul apariției lor, fie că este vorba de efecte produse înainte de intrarea în vigoare a legii noi, fie că este vorba de efectele produse după intrarea în vigoare a legii noi. Această regulă este cristalizată în adagiul tempus regit actum. În aceste coordonate, având în vedere că realizarea tehnică a recurentului-reclamant a fost realizată sub imperiul reglementării anterioare din Legea nr.64/1991 și apoi recunoscută prin hotărârea judecătorească din anul 2009, Înalta Curte reține că legea aplicabilă cu privire la întinderea despăgubirilor acordate pentru repararea încălcării dreptului de proprietate intelectuală al recurentului-reclamant este cea în vigoare la momentul realizării, respectiv al recunoașterii acestui drept, respectiv la momentul anului 2009, iar nu cea din anul 2014, cu eronat susține partea. Așadar, Legea nr.64/1991, forma în vigoare la nivelul anului 2009, este legea care guvernează dreptul respectiv. Or, dispozițiile art. 5, 36, 42 și 73 din Legea nr.64/1991, forma în vigoare la momentul anului 2009, care reglementau realizarea tehnică a recurentului-reclamant, au fost abrogate prin art. 16 pct.1, 3 și 5 din Legea nr.83/2014, iar nu înlocuite cu alte dispoziții noi, așa cum susține recurentul. Abrogarea este regula prin care o normă juridică se declară lipsită de valabilitate, se anulează, se suprimă, se desființează, iese din vigoare. Potrivit dispozițiilor art. 64 alin. (3) teza I din Legea nr.24/2000 privind normele de tehnică legislativă pentru elaborarea actelor normative „Abrogarea unei dispoziții sau a unui act normativ are caracter definitiv.” Astfel, abrogarea normelor care reglementau realizarea tehnică a recurentului-reclamant are semnificația faptului că pentru situațiile juridice ce se vor naște în viitor nu se va mai acorda protecția, însă drepturile pe care recurentul-reclamant le-a câștigat sub imperiul acestor reglementări rămân valabile. Mai reține Înalta Curte că invenția de serviciu (reglementată de Legea nr.83/2014) și realizarea tehnică sunt concepte juridice și practice distincte, utilizate în domeniul dreptului proprietății intelectuale și al muncii, având implicații diferite pentru angajați și angajatori. Potrivit dispozițiilor art. 3 alin. (1) din Legea nr.83/2014, o invenție de serviciu se referă la o inovație brevetabilă creată de un angajat, este rezultatul activităților care fac parte din sarcinile și responsabilitățile angajatului, conform contractului de muncă sau fișei postului, include utilizarea echipamentelor, resurselor, cunoștințelor sau infrastructurii furnizate de angajator și, de obicei, drepturile de proprietate intelectuală asupra invenției aparțin angajatorului, însă angajatul poate beneficia de o remunerație suplimentară (reglementată prin lege sau contract). În schimb, realizarea tehnică este o soluție practică sau o îmbunătățire care nu este brevetabilă (nu îndeplinește criteriile pentru a fi considerată invenție, cum ar fi noutatea absolută, activitatea inventivă și aplicabilitatea industrială), dar poate avea valoare pentru angajator, contribuind la îmbunătățirea proceselor, produselor sau serviciilor; în general, drepturile asupra realizării tehnice sunt deținute de angajator dacă aceasta este creată în cadrul activității de serviciu. Așadar, neexistând identitate între invenția de serviciu și realizarea tehnică, regulile aplicabile invenției de serviciu nu pot fi aplicate prin analogie dreptului reclamantului. Față de cele ce preced, Înalta Curte constată că recursul formulat de recurentul-reclamant A este nefondat, sens în care urmează a-l respinge, apreciind că nu este incident motivul de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct.8 C. proc. civ. II.2. Recursul formulat de recurenta-pârâtă împotriva încheierii din data de 12 septembrie 2023, pronunțate de Curtea de Apel Craiova – Secția I civilă în dosarul nr.x/5/2019* Recurenta-pârâtă critică încheierea din 12 septembrie 2023 pe motiv că instanța a respins obiecțiunile formulate de aceasta la raportul de expertiză, justificat de faptul că sunt apărări de fond, încălcându-i astfel dreptul la apărare și la un proces echitabil stabilit de prevederile art. 6 CEDO. Mai susține că la dosar existau înscrisuri din care instanța putea observa că experții și-au exercitat în mod abuziv competențele profesionale, inducând instanței o opinie falsă fără un suport real. Sub acest aspect precizează că modul de calcul al eficienței economice a fost validat prin expertizele anterioare, menționate chiar de Curtea de Apel Craiova prin deciziile pronunțate în cele două cauze similare. Procedând la analizarea acestei critici, Înalta Curte constată că este nefondată și reține că respingerea obiecțiunilor formulate de recurenta-pârâtă la raportul de expertiză nu reprezintă o încălcare a dreptului la apărare și la un proces echitabil, întrucât partea a fost citată în fața instanței de apel la termenul când s-au discutat aceste obiecțiuni, a beneficiat de apărare calificată, și-a prezentat concluziile pe care le-a considerat pertinente cu privire la respectivele obiecțiuni, iar instanța i le-a examinat. În urma deliberării cu privire la obiecțiunile formulate de recurenta-pârâtă, instanța de apel a apreciat că acestea nu au fundament real în cauză, reținând următoarele: „în ceea ce constă prima obiecțiune, Curtea constată că obiectivele celor două expertize administrate în cauză au fost diferite, finalitatea stabilită a fost distinctă în cadrul celor două lucrări întocmite de către comisiile de experți, iar expertiza contabilă, în raport de cuprinsul acesteia și de anexele sale, a ținut cont atât de expertiza tehnică și de proprietate intelectuală, administrată anterior în cauză, precum și de datele tehnice din descrierea realizării al cărei coautor este apelantul-reclamant, motiv pentru care, nu se poate considera că nu a fost avută în vedere astfel cum pretinde titularul obiecțiunilor. În ceea ce privește actualizarea cu indicele de inflație, Curtea apreciază că partea titulară a obiecțiunilor este într-o confuzie, deoarece, ceea ce s-a actualizat conform raportului de expertiză este nivelul prețurilor menționat în descrierea realizării tehnice, prețuri care astfel cum au specificat experții, erau la nivelul anilor 1990-1991, motiv pentru care, aceștia le-au actualizat la data efectuării expertizei, raportat la perioada de referință în litigiu, respectiv septembrie 2017 - noiembrie 2019, ținând cont și de data promovării cererii de chemare în judecată. În consecință, instanța apreciază că nu există motive justificate pentru a admite obiecțiunile formulate de către intimata-pârâtă și a solicita eventuale lămuriri suplimentare comisiei de experți.” Așadar, instanța de apel a răspuns obiecțiunilor formulate de parte, expunându-și raționamentul logico-juridic în baza căruia a apreciat că acestea nu pot fi primite. Faptul că a ajuns la o soluție contrară celei vizate de către recurenta-pârâtă nu înseamnă o încălcare a prevederilor art. 6 CEDO. Mai observă Înalta Curte că opinia exprimată de recurenta-pârâtă în sensul că la dosar existau înscrisuri din care instanța putea observa că experții și-au exercitat în mod abuziv competențele profesionale, inducând instanței o opinie falsă fără un suport real, precum și că modul de calcul al eficienței economice a fost validat prin expertizele anterioare, este una care tinde a determina o reapreciere a probelor și a situației de fapt ce s-a stabilit în baza lor, demers care este incompatibil cu judecata în recurs, ce privește exclusiv legalitatea hotărârii atacate. Instanțelor de fond le-a fost atribuită, potrivit art. 258 coroborat cu art. 264 C. proc. civ., atât competența de a evalua și a hotărî în privința administrării probelor care sunt utile și concludente pentru stabilirea situației de fapt căreia i se circumscrie raportul juridic litigios, cât și puterea de a aprecia liber probele corect administrate. De aceea, instanța de apel este suverană în privința modului de interpretare a probatoriului administrat, astfel că dreptul său incontestabil de apreciere asupra probatoriului este sustras controlului instanței de recurs. În consecință, pentru argumentele mai sus expuse, Înalta Curte găsește nefondat recursul declarat împotriva încheierii de ședință din 12 septembrie 2023, motiv pentru care îl va respinge. II.3. Recursul formulat de recurenta-pârâtă împotriva deciziei civile nr.283 din 19 septembrie 2023, pronunțate de Curtea de Apel Craiova – Secția I civilă în dosarul nr.x/95/2019* Apreciind incident motivul de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct.8 C. proc. civ., recurenta-pârâtă critică decizia pronunțată în rejudecare pe motiv că instanța de apel nu a respectat îndrumările Înaltei Curți din decizia de casare, încălcând astfel dispozițiile art. 22 C. proc. civ. privind aflarea adevărului, art. 6 CEDO și art. 431 C. proc. civ. În susținerea acestui motiv de recurs, recurenta-pârâtă învederează că instanța de apel a comparat concluziile experților tehnici ce au efectuat expertiza din apel cu concluziile expertului D ce a efectuat expertiza în dosarul nr. x/2012, soluționat definitiv, fără să facă referire la ordinea cronologică a modificărilor intervenite. Având în vedere că recurenta-reclamantă susține nerespectarea de către instanța de apel a îndrumărilor din decizia de casare, această critică urmează a fi analizată din perspectiva motivului de nelegalitate prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 5 C. proc. civ., în realitate susținându-se încălcarea unei reguli de procedură a cărei nerespectare atrage sancțiunea nulității, respectiv încălcarea prevederilor art. 501 alin. (1) din același cod. Cu titlu prealabil, Înalta Cute reține că prin decizia de casare pronunțată în primul ciclu procesual, respectiv decizia nr.2184 din 26 octombrie 2021 pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție – Secția I civilă, reținându-se incidența motivelor de casare prevăzute de art. 488 alin. (1) pct.5 și 7 C. proc. civ., s-a admis recursul formulat de reclamantul A, s-a casat decizia nr.58 din 11 martie 2021 a Curții de Apel Craiova – Secția I civilă și s-a dispus trimiterea cauzei spre rejudecare aceleiași curți de apel, fiind statuate și dezlegate probleme de drept ce sunt obligatorii pentru instanțe în temeiul art. 501 alin. (1) C. proc. civ. În cuprinsul deciziei de casare s-a arătat că „Înalta Curte constată că în cauza pendinte – în care pretențiile necercetate ale reclamantului privesc intervalul septembrie 2017-noiembrie 2019 – pentru a se fi putut reține efectul pozitiv al lucrului judecat era necesar ca instanța de apel să constate dacă în intervalul de referință pentru speță, soluția tehnică aplicată în mod efectiv de către intimată este aceeași cu cea pe care o folosea în perioada 2014-2017, cu privire la care, cu autoritate de lucru judecat, s-a stabilit că era diferită de realizarea tehnică inițială al cărei coautor este recurentul-reclamant sau dacă aceasta a suferit noi modificări care, teoretic, ar putea fi de natură a o readuce la situația de identitate cu realizarea tehnică inițială sau, dimpotrivă, de a reconfirma, fie și pentru alte temeiuri de fapt, lipsa de identitate dintre realizarea tehnică a reclamantului și soluția tehnică folosită în concret de către pârâtă pentru branșarea motoarelor electrice de 7,2 MW. (...) Chestiunea litigioasă care leagă aceste cauze succesive este reprezentată de modalitatea în care soluția tehnică a fost folosită de intimată în perioada septembrie 2017-noiembrie 2019, întrucât numai dacă intimata a utilizat și în intervalul de referință pentru speță o soluție tehnică identică celei reținute de instanțele anterioare pentru intervalul 2009-2012 și ulterior, pentru intervalul septembrie 2014-septembrie 2017, este posibilă aplicarea în cauza de față a efectului pozitiv al lucrului anterior judecat, anume a concluziei că aceasta era diferită de realizarea tehnică inițială a reclamantului și a celorlalți coautori. Numai în urma unei verificări reale și efective a acestei chestiuni, raportul juridic litigios din cauza de față poate fi dezlegat pe fond, în acord și cu dispozițiile art. 22 alin. (2) C. proc. civ., astfel cum susține și recurentul, dar și cu corecta aplicare a dispozițiilor art. 431 alin. (2) C. proc. civ. Or, o atare verificare va putea fi realizată prin administrarea, în rejudecare, a unor probe pertinente și utile unei asemenea finalități, cu atât mai mult cu cât instanța de apel a respins reclamantului probele solicitate (expertiză de specialitate), considerând că prin încuviințarea lor s-ar permite infirmarea concluziilor stabilite prin hotărârile definitive enunțate, în condițiile în care în litigiile anterioare nu s-a verificat un astfel de aspect. Înalta Curte apreciază că această dezlegare a instanței de apel nu are un corespondent în normele procedurale, neputând fi susținută pe temeiul art. 431 alin. (2) C. proc. civ., întrucât instanțele învestite cu soluționarea litigiilor precedente în mod evident nu au stabilit care este modalitatea concretă în care intimata a aplicat în intervalul de referință al speței soluția tehnică pentru branșarea motoarelor electrice de 7,2 MW. Autoritatea de lucru judecat - a cărei întindere este dată de soluția din dispozitiv, dar și de considerentele care o explicitează, precum și de cele decizorii - operează atât timp cât circumstanțele de fapt avute în vedere la pronunțarea unei soluții definitive rămân neschimbate (aplicare a principiului rebus sic standibus); or, verificarea acestor circumstanțe de fapt – corespunzătoare intervalului de timp ce interesează speța - nu a fost realizată de instanțele de fond învestite cu acest litigiu. Astfel, instanța de casare a dispus trimiterea spre rejudecare pentru ca instanța de apel să verifice dacă soluția tehnică folosită de intimata-pârâtă în perioada septembrie 2017-noiembrie 2019 este identică cu cea folosită pentru intervalul 2009-2012 și ulterior pentru intervalul septembrie 2014-septembrie 2017, întrucât numai dacă intimata-pârâtă a utilizat și în intervalul de referință pentru speță o soluție tehnică identică celei reținute de instanțele anterioare pentru intervalele menționate - intervalul 2009-2012 și intervalul septembrie 2014-septembrie 2017 - este posibilă aplicarea în cauza de față a efectului pozitiv al lucrului anterior judecat, anume a concluziei că aceasta era diferită de realizarea tehnică inițială a reclamantului și a celorlalți coautori.” Din perspectiva celor expuse, Înalta Curte reține că, în rejudecare, instanța de apel, în temeiul art. 501 alin. (1) C. proc. civ., avea obligația legală de a se raporta la problemele de drept deja dezlegate prin decizia de casare nr.2184 din 26 octombrie 2021 de Înalta Curte de Casație și Justiție - Secția I civilă, ce aveau și au în continuare putere obligatorie pentru instanțe. Instanța de apel a reținut că rejudecarea vizează intervalul de referință septembrie 2017 – noiembrie 2019 iar, pentru a se verifica soluția tehnică aplicată în mod efectiv de către intimata-pârâtă, potrivit îndrumărilor obligatorii ale instanței de recurs, a procedat la administrarea expertizei complexe în specialitatea electromagnetică, electroenergetică și proprietate industrială. Expertiza dispusă în cauză prin încheierea de ședință din 27 ianuarie 2022 (filele 23-24 din vol. I al dosarului nr.x/95/2019* al Curții de Apel Craiova – Secția I civilă) a avut ca obiective: „ - Dacă realizării tehnice „branșarea motoarelor electrice de 7,2 MW”, al cărei coautor este reclamantul, i-au fost aduse modificări substanțiale/esențiale și să se stabilească data acestor modificări; - Dacă realizarea tehnică efectiv utilizată în perioada septembrie 2017-noiembrie 2019 la blocurile 1,3,7 ale Termocentralei C a fost: o realizarea tehnică al cărei coautor este reclamantul; o cea folosită de CEO în perioada 2014-2017 o sau una care a suferit modificări fundamentale care alterează realizarea tehnică inițială concepută de reclamant în coautorat, într-o astfel de măsură încât se poate concluziona că realizarea tehnică utilizată este esențial diferită(este un alt procedeu de branșare) față de cea pentru care partea a obținut protecția drepturilor sale de coautor.” Procedând la efectuarea expertizei, experții nu au învederat o modificare structurală a realizării tehnice în perioada septembrie 2017 – noiembrie 2019, iar, în urma administrării acestei probe, instanța de apel a constatat că „toate verificările de fapt demarate în cauză conduc la concluzia că realizarea tehnică efectiv utilizată în perioada de referință în litigiu, septembrie 2017 – noiembrie 2019, la Grupurile Energetice nr.3 și 7 ale Termocentralei C, a fost realizarea tehnică al cărei coautor este reclamantul.” Însă, deși instanța de casare a dispus ca în rejudecare să se verifice succesiunea în timp a faptelor, precum și dacă pentru perioada de referință în cauză (septembrie 2017 – noiembrie 2019) situația stabilită în litigiile anterioare (dosar nr.x/95/2012 – pentru perioada 2009-2012 și dosar nr.x/95/2017 – pentru perioada septembrie 2014 – septembrie 2017) a rămas neschimbată, instanța de apel, așa cum s-a reținut supra, a constatat doar că în perioada septembrie 2017 – noiembrie 2019 s-a folosit realizarea tehnică al cărei coautor este reclamantul, fără a explica ce schimbări au intervenit din septembrie 2017 până în noiembrie 2019. Prin decizia de casare, s-a mai reținut că autoritatea de lucru judecat, sub forma efectului său pozitiv, operează atât timp cât circumstanțele de fapt avute în vedere la pronunțarea unei soluții definitive rămân neschimbate. În acest sens s-a trasat instanței de rejudecare sarcina de a verifica dacă în perioada septembrie 2017 – noiembrie 2019 intimata-pârâtă S.C. B S.A. a folosit aceeași soluție tehnică ca și în perioada ce a făcut obiectul dosarelor nr.x/95/2012 și nr.x/95/2017, respectiv perioada 2009-2012 și ulterior pentru perioada septembrie 2014-septembrie 2017. Acțiunile ce au format obiectul acestor dosare au fost respinse, instanțele reținând că în perioada 2009-2012, precum și în perioada septembrie 2014 – septembrie 2017, realizarea tehnică nu se mai aplică de către intimata-pârâtă în forma de la data la care aceasta a fost făcută publică, aceasta suferind modificări în timp, astfel că nu mai există o identitate propriu-zisă între realizarea tehnică a reclamantului, concepută în coautorat, și cea aplicată de către pârâtă. Cu toate acestea, deși expertiza dispusă în rejudecarea apelului a avut și acest obiectiv - Dacă realizarea tehnică efectiv utilizată în perioada septembrie 2017-noiembrie 2019 la blocurile 1,3,7 ale Termocentralei C a fost cea folosită de CEO în perioada 2014-2017 sau una care a suferit modificări fundamentale care alterează realizarea tehnică inițială concepută de reclamant în coautorat, într-o astfel de măsură încât se poate concluziona că realizarea tehnică utilizată este esențial diferită(este un alt procedeu de branșare) față de cea pentru care partea a obținut protecția drepturilor sale de coautor.” - instanța nu s-a raportat la el, ci a luat în considerare obiectivul „Dacă realizarea tehnică efectiv utilizată în perioada septembrie 2017-noiembrie 2019 la blocurile 1,3,7 ale Termocentralei C a fost realizarea tehnică al cărei coautor este reclamantul”. Instanța de apel, însă, nu era îndreptățită a stabili un astfel de obiectiv, întrucât prin decizia pronunțată în dosarul nr.x/95/2017 s-a stabilit cu autoritate de lucru judecat că soluția tehnică folosită în perioada septembrie 2014-septembrie 2017 era diferită de realizarea tehnică inițială al cărei coautor este recurentul-reclamant. Așadar, prin stabilirea unui astfel de obiectiv, instanța de apel, neținând cont că s-a tranșat acest aspect, a încălcat efectul pozitiv al autorității de lucru judecat al deciziei pronunțate în dosarul nr.x/95/2017. Or, principiul autorității lucrului judecat împiedică nu numai judecarea din nou a unui proces terminat, având același obiect, aceeași cauză și purtat între aceleași părți, ci și contrazicerile dintre două hotărâri judecătorești, în sensul ca drepturile recunoscute printr-o hotărâre definitivă să nu fie contrazise printr-o altă hotărâre ulterioară, dată într-un alt proces ce poartă între aceleași părți. Situația încălcării efectului pozitiv al lucrului judecat, constatate de către Înalta Curte de Casație și Justiție în recurs, în mod necesar va atrage casarea hotărârii recurate și rejudecarea cauzei de instanța care a pronunțat-o, cu respectarea celor stabilite într-o judecată anterioară, întrucât o chestiune litigioasă dezlegată jurisdicțional într-o hotărâre definitivă nu poate fi reexaminată de către instanță într-o cauză ulterioară, cele două chestiuni fiind, prin ipoteză, într-o conexiune de materie litigioasă. În rejudecare, instanța de apel a procedat din nou la analizarea cauzei pe fond și a reținut o altă stare de fapt sub aspectul încălcării drepturilor pretinse de reclamant, deși trebuia să constate doar dacă circumstanțele de fapt avute în vedere în litigiile anterioare s-au schimbat, respectiv dacă a intervenit vreo modificare la realizarea tehnică folosită de intimata-pârâtă în perioada septembrie 2017 – noiembrie 2019 față de cea folosită în perioada 2009-2012 și ulterior în perioada septembrie 2014 – septembrie 2017. În cazul în care se constata că faptele au rămas neschimbate, atunci dezlegarea de drept era cea dată de instanțe în litigiile anterioare mai sus menționate. În aceste coordonate, raportând problemele de drept dezlegate prin decizia de casare nr.2184 din 26 octombrie 2021, la soluția și considerentele deciziei recurate în această fază procesuală, în condițiile în care în rejudecarea cauzei instanța de apel nu s-a raportat și nu a avut în vedere statuările și problemele de drept dezlegate prin decizia de casare sus menționată, astfel cum acestea au fost dezvoltate și explicitate clar și concret de instanța de casare, deși dispozițiile art. 501 alin. (1) C. proc. civ. prevăd că ,,în caz de casare, hotărârile instanței de recurs asupra problemelor de drept dezlegate sunt obligatorii pentru instanța care judecă fondul”, Înalta Curte reține incidența motivului de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct.5 C. proc. civ. Prin cererea de recurs, recurenta-pârâtă își mai exprimă nemulțumirea și cu privire la expertizele efectuate în rejudecare, sub aspectul corectitudinii constatărilor experților. Aceste susțineri dezvoltate nu pot fi primite de Înalta Curte, întrucât exced controlului de legalitate specific acestei etape procesuale. Ele nu susțin neregularități de ordin procedural, ci reprezintă chestiuni de apreciere a probatoriului administrat, care nu se pot circumscrie motivelor de nelegalitate prevăzute de art. 488 alin. (1) C. proc. civ. Astfel de critici nu reprezintă motive de nelegalitate care pot fi deduse judecății în calea extraordinară de atac a recursului, ci critici de netemeinicie ce nu pot fi cenzurate de către instanța de recurs; modalitatea de interpretare a probatoriilor reprezintă o chestiune de fapt, analizată în cadrul cercetării aspectelor legate de fondul cauzei. Din perspectiva celor expuse, a incidenței motivului de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct.5 C. proc. civ., Înalta Curte, în temeiul art. 497 rap. la art. 496 alin. (2) C. proc. civ., urmează a admite recursul declarat de recurenta-pârâtă S.C. B S.A. împotriva deciziei nr.283 din data de 19 septembrie 2023, pronunțate de Curtea de Apel Craiova – Secția I civilă, și a dispune casarea deciziei recurate și trimiterea cauzei spre rejudecare aceleiași instanțe de apel. În rejudecare, instanța de apel urmează a verifica dacă soluția tehnică folosită de intimata-pârâtă în perioada septembrie 2017-noiembrie 2019 este identică cu cea folosită de aceasta pentru intervalul 2009-2012 și ulterior pentru intervalul septembrie 2014-septembrie 2017, urmând a avea în vedere problemele de drept dezlegate prin decizia de casare nr.2184 din 26 octombrie 2021 pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție – Secția I civilă în dosarul nr.x/95/2019, ce sunt obligatorii potrivit art. 501 alin. (1) C. proc. civ.