ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 1316/2022

Ședința publică din data de 26 mai 2022

Asupra recursului civil de față, constată următoarele:

Prin cererea înregistrată la data de 31 august 2017 pe rolul Tribunalului Gorj, secția a II-a civilă, sub nr. x/2017, reclamantul A. a chemat în judecată pe pârâta B., solicitând ca, prin sentința ce se va pronunța, să se dispună obligarea acesteia la plata de despăgubiri civile, reprezentând daune morale în cuantum de 720.000 Euro pentru prejudiciul moral ce i-a fost cauzat atât sieși, cât și familiei sale prin întreruperea furnizării energiei electrice în perioada cuprinsă între 28 iunie 2016 - 30 august 2016.

Tribunalul Gorj, secția a II-a civilă, prin sentința nr. 44/2018 din 26 martie 2018, a respins excepția lipsei calității procesuale pasive, invocată de pârâta B. (actuala C. S.A.); a admis, în parte, acțiunea formulată de reclamantul A., în contradictoriu cu pârâta B.; pârâta a fost obligată la plata sumei de 10.000 Euro - echivalentul în RON - pentru perioada 28.06.2016 - 30.08.2016, reprezentând daune morale.

Împotriva acestei sentințe, au declarat apel reclamantul A. și pârâta C. S.A. (fostă B.).

Prin decizia nr. 1266/2018 din 12 decembrie 2018, pronunțată de Curtea de Apel Craiova, secția a II-a civilă, în dosarul nr. x/2017, s-au respins ca nefondate apelurile declarate de reclamantul A. și de pârâta C. S.A. (fostă B.) împotriva sentinței nr. 44/26.03.2018 a Tribunalului Gorj, secția a II-a civilă.

Împotriva acestei decizii, recurentul-reclamant A. a formulat recurs, solicitând admiterea acestuia și modificarea hotărârii atacate, în sensul majorării cuantumului daunelor morale acordate de către instanța de apel.

Pârâta C. S.A. (fostă B.) a declarat recurs împotriva deciziei nr. 1266/2018 din 12 decembrie 2018, pronunțate de Curtea de Apel Craiova, secția a II-a civilă, solicitând admiterea căii de atac exercitate, casarea deciziei atacate și trimiterea cauzei, spre o nouă judecată, aceleiași curți de apel.

Înalta Curte de Casație și Justiție, secția a II-a civilă, prin decizia nr. 914 din 2 iunie 2020, a anulat recursul declarat de recurentul-reclamant A. împotriva deciziei nr. 1266/2018 din 12 decembrie 2018, pronunțate de Curtea de Apel Craiova, secția a II-a civilă; a respins excepția tardivității recursului declarat de recurenta-pârâtă C. S.A.; a admis recursul declarat de recurenta-pârâtă C. S.A. împotriva deciziei nr. 1266/2018 din 12 decembrie 2018, pronunțate de Curtea de Apel Craiova, secția a II-a civilă, a casat, în parte, decizia recurată și a trimis cauza, spre o nouă judecată, instanței de apel numai cu privire la apelul pârâtei; s-au menținut dispozițiile deciziei atacate privind respingerea apelului reclamantului.

Procedând la analiza pe fond a recursului formulat de pârâta C. S.A (fostă B.), Înalta Curte a reținut că aceasta a invocat, prin cererea de recurs, motivele de nelegalitate prevăzute de art. 488 alin. (1) pct. 6 și pct. 8 din C. proc. civ.

În cadrul primului motiv de casare invocat, recurenta-pârâtă a susținut omisiunea instanței de apel de a examina motivele de apel, aceasta respingând apelul, ca nefondat, doar pe considerentul că, în speța de față, pârâta nu a formulat o cerere de chemare în garanție prin care să solicite obligarea furnizorului CEZ VÂNZARE la despăgubiri, pentru ipoteza în care ar fi pierdut procesul.

Critica anterior evocată a fost încadrată în motivul de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 6 teza I din C. proc. civ., conform căruia se poate cere casarea hotărârii care nu cuprinde motivele pe care se întemeiază.

În analiza acestei critici, Înalta Curte a constatat că instanța de apel nu a procedat la examinarea susținerilor formulate de pârâtă în calea de atac apelului, motiv pentru care, în lipsa unei devoluări totale a cauzei, în limitele determinate de ceea ce s-a apelat și de ceea ce s-a supus judecății la prima instanță, nu se poate exercita controlul de legalitate asupra deciziei pronunțate în apel, lipsind considerentele hotărârii la care să se raporteze instanța de recurs în efectuarea controlului de legalitate.

Astfel, s-a arătat că instanța de apel s-a rezumat la a reține că deconectarea efectivă a reclamantului de la rețeaua de energie electrică a fost efectuată de apelanta-pârâtă în temeiul contractului pentru serviciul de distribuție a energiei electrice nr. x/31.12.2015, încheiat între B. și CEZ VÂNZARE, contract care, la art. 18, prevede că operatorul de distribuție are ca obligații executarea deconectării/reconectării utilizatorului conform solicitării furnizorului, iar faptul că debranșarea reclamantului s-a făcut pe baza comenzii de deconectare transmise de furnizorul CEZ VÂNZARE, în temeiul contractului încheiat între furnizor și consumatorul A. și a prevederilor legale, o îndreptățea pe pârâta-apelantă ca, în conformitate cu dispozițiile art. 72 alin. (1) din C. proc. civ., să formuleze cerere de chemare în garanție a furnizorului CEZ VÂNZARE, or, în speța de față, apelantul-pârât nu a formulat o cerere de chemare în garanție prin care să solicite obligarea furnizorului CEZ VÂNZARE la despăgubiri față de el, pentru ipoteza în care ar fi pierdut procesul.

Dincolo de faptul că instanța de apel nu era îndreptățită să condiționeze implicit cercetarea apelului de introducerea unei astfel de cereri, care este un drept al părții ce poate uza de acest mijloc procesual, nicidecum o obligație a acesteia, sancționată în această manieră de instanța de apel, Înalta Curte a constatat că aprecierile curții de apel nu sunt apte de a explica și nici de a fundamenta soluția de respingere ca nefondat a apelului pârâtei, echivalând cu necercetarea fondului cauzei.

În acest context, instanța supremă a reținut că hotărârea recurată nu respectă exigențele motivării impuse de dispozițiile art. 425 alin. (1) lit. b) din C. proc. civ., de natură a atrage incidența motivului de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 6 din același act normativ.

Nefiind cercetat apelul pârâtei și, implicit, fondul cauzei, Înalta Curte a constatat că nu poate proceda la examinarea legalității deciziei recurate prin prisma motivului de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 din C. proc. civ.

Cauza a fost înregistrată pe rolul Curții de Apel Craiova, secția a II-a civilă, sub nr. x/2017*, la data de 28 aprilie 2021.

Prin decizia nr. 456/2021 din 14 iulie 2021, pronunțată de Curtea de Apel Craiova, secția a II-a civilă, în dosarul nr. x/2017, s-a respins excepția insuficientei timbrări a apelului formulat de C. S.A. (fostă B.); s-a admis apelul formulat de apelanta C. S.A. împotriva sentinței nr. 44/2018 din 26 martie 2018, pronunțată de Tribunalul Gorj, secția a II-a civilă, în dosarul nr. x/2017, în contradictoriu cu apelantul-reclamant A., având ca obiect pretenții, trimis spre rejudecare, prin decizia nr. 914 din 2 iunie 2020 a Înaltei Curte de Casație și Justiție, secția a II-a civilă, numai cu privire la apelul pârâtei C. S.A. (fostă B.), ca urmare a casării în parte a deciziei nr. 1266/2018 din 12 decembrie 2018 a Curții de Apel Craiova, secția a II-a civilă; s-a schimbat sentința apelată, în sensul că s-a admis excepția autorității de lucru judecat și s-a respins acțiunea pe această excepție.

La data de 8 septembrie 2021 s-a înregistrat pe rolul Înaltei Curți de Casație și Justiție, secția a II-a civilă, sub nr. x/2017*, recursul declarat de recurentul-reclamant A. împotriva deciziei nr. 456/2021 din 14 iulie 2021, pronunțate de Curtea de Apel Craiova, secția a II-a civilă.

Recurentul-reclamant A. a solicitat admiterea recursului, casarea hotărârii recurate și menținerea sentinței instanței de fond. În subsidiar, a solicitat majorarea cuantumului daunelor morale, conform dispozițiilor art. 1.386 alin. (4) din C. civ.

Din perspectiva motivului de recurs prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 3 din C. proc. civ., recurentul-reclamant a susținut faptul că instanța supremă, prin decizia nr. 393 din 17 februarie 2021, a statuat că plata taxei judiciare de timbru se face conform art. 23 alin. (1) lit. b) din O.U.G. nr. 80/2013, în apel.

Instanța de apel a ignorat decizia instanței supreme și normele de drept, art. 197 teza a II-a, art. 451 alin. (4) teza I din C. proc. civ., raportat la prevederile art. 23 alin. (1) lit. b) din O.U.G. nr. 80/2013 și la dispozițiile art. 56 din Constituție, în sensul că a respins nelegal excepția insuficientei timbrări a apelului declarat de pârâtă. Cererea de apel trebuia să fie timbrată cu suma de 998,3 RON.

Recurentul consideră că instanța de apel trebuia să constate și să aprecieze cuantumul taxei judiciare de timbru la valoarea de 10.000 euro, acordată de instanța de fond, sau la valoarea de 720.000 euro solicitată prin acțiune, având în vedere faptul că apelanta-pârâtă a achiesat la pretențiile reclamantului și nu a formulat critici cu privire la cuantumul daunelor morale, sens în care a citat din pagina a doua a încheierii din 30 iunie 2021, pronunțate în dosarul nr. x/2017.

Autorul căii de atac a menționat că instanța de apel trebuia să aplice dispozițiile art. 463 și următoarele din C. proc. civ.

Subsumat motivului de casare reglementat de art. 488 alin. (1) pct. 6 din C. proc. civ., recurentul-reclamant a invocat faptul că motivarea hotărârii recurate s-a făcut formal, cu încălcarea prevederilor art. 22 alin. (2) și (7) din același cod, fiind menționat un contract inexistent la data debranșării.

Recurentul a citat din decizia nr. 456/2021 a Curții de Apel Craiova, secția a II-a civilă (pagina 3):

"astfel, instanța de apel s-a rezumat la a reține că deconectarea efectivă a reclamantului de la rețeaua de energie electrică a fost efectuată de apelanta-pârâtă în temeiul contractului pentru serviciul de distribuție a energiei electrice nr. x/31.12.2015, încheiat între B. și CEZ VÂNZARE...".

În accepțiunea recurentului-reclamant, este incident și motivul de recurs prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 7 din C. proc. civ., întrucât instanța de apel a admis nelegal excepția autorității de lucru judecat, pronunțând o soluție favorabilă apelantei-pârâte care a achiesat la pretențiile formulate prin acțiune.

Respingerea acțiunii pe acest motiv este nelegală, deoarece au fost încălcate dispozițiile art. 1.386 alin. (3) din C. civ., potrivit cărora "dacă prejudiciul are un caracter de continuitate, despăgubirea se acordă sub formă de prestații periodice".

Decizia pronunțată de instanța de apel, în rejudecare, a fost criticată și din perspectiva faptului că aceasta nu a luat în considerare în niciun fel dispozițiile Legii nr. 123/2012 a energiei electrice și a gazelor naturale (art. 47, pct. a, b și c), act normativ prin care nu este permisă debranșarea de la utilitățile de bază a unui consumator casnic captiv (care nu avea alt furnizor pe piața de energie).

Art. 47 pct. a, b și c din Legea nr. 123/2012 permite doar întreruperea energiei electrice.

Instanța de apel nu a ținut cont de împrejurarea că faptele ilicite ale apelantei-pârâte cad sub incidența art. 207 alin. (2) din C. civ.

Recurentul-reclamant a mai susținut faptul că instanța de apel a reținut greșit că a primit despăgubiri pentru perioada dedusă judecății de la pârâta CEZ VÂNZARE S.A.

În drept, recursul a fost întemeiat pe dispozițiile art. 488 alin. (1) pct. 3, pct. 6, pct. 7 și pct. 8 din C. proc. civ.

Intimata-pârâtă C. S.A. (fostă B.) nu a formulat întâmpinare în cauză.

Conform art. 493 alin. (2) - (4) din C. proc. civ., în forma în vigoare la data începerii procesului, deci, anterioară modificărilor aduse prin Legea nr. 310/2018, a fost întocmit un raport asupra admisibilității în principiu a recursului, care, după analiza în completul de filtru, a fost comunicat părților, cu mențiunea că acestea pot depune punct de vedere la raport în termen de 10 zile de la comunicare.

Recurentul-reclamant A. a înțeles să uzeze de acest drept.

Prin notele scrise înregistrate la data de 9 decembrie 2021, intimata-pârâtă C. S.A. a solicitat respingerea recursului.

Prin încheierea din 10 martie 2022 s-a admis, în principiu, recursul declarat de recurentul-reclamant A., stabilindu-se termen la data de 26 mai 2022 pentru judecata pe fond a căii extraordinare de atac, în ședință publică, cu citarea părților, când s-a pronunțat prezenta decizie.

Analizând decizia recurată, în limitele controlului de legalitate, prin raportare la criticile formulate, Înalta Curte constată că recursul este nefondat, pentru următoarele considerente:

În mod prioritar, se cuvine menționat că potrivit art. 499 din C. proc. civ., "prin derogare de la prevederile art. 425 alin. (1) lit. b), hotărârea instanței de recurs va cuprinde în considerente numai motivele de casare invocate și analiza acestora, arătându-se de ce s-au admis ori, după caz, s-au respins. (...)".

Cu titlu preliminar, instanța supremă observă că recurentul-reclamant a solicitat casarea hotărârii recurate și menținerea sentinței instanței de fond, iar, în subsidiar, majorarea cuantumului daunelor morale, conform dispozițiilor art. 1.386 alin. (4) din C. civ., nesocotind că, în situația recursurilor judecate la Înalta Curte, noul Cod nu prevede soluția casării cu reținere, ci doar pe aceea a casării cu trimitere, după cum rezultă din art. 497, în forma anterioară modificărilor aduse prin Legea nr. 310/2018, care nu sunt însă aplicabile în cauză, potrivit art. 25 din C. proc. civ.

Înalta Curte constată că recurentul-reclamant a invocat motivele de nelegalitate prevăzute de art. 488 alin. (1) pct. 3 și pct. 6 din C. proc. civ., potrivit cărora casarea unei hotărâri se poate cere atunci când hotărârea a fost dată cu încălcarea competenței de ordine publică a altei instanțe, invocată în condițiile legii, când hotărârea nu cuprinde motivele pe care se întemeiază sau când cuprinde motive contradictorii ori numai motive străine de natura cauzei.

De asemenea, autorul căii de atac a invocat motivele de nelegalitate reglementate de art. 488 alin. (1) pct. 7 și pct. 8 din C. proc. civ., potrivit cărora casarea unei hotărâri se poate cere atunci când, prin hotărârea dată, s-a încălcat autoritatea de lucru judecat, respectiv când hotărârea a fost dată cu încălcarea sau aplicarea greșită a normelor de drept material.

Recurentul-reclamant a susținut faptul că instanța supremă, prin decizia nr. 393 din 17 februarie 2021, a statuat că plata taxei judiciare de timbru se face conform art. 23 alin. (1) lit. b) din O.U.G. nr. 80/2013, în apel, dar și faptul că motivarea hotărârii recurate s-a făcut cu încălcarea prevederilor art. 22 alin. (2) și (7) din C. proc. civ., fiind menționat un contract inexistent la data debranșării.

Având în vedere că în cuprinsul cererii de recurs nu se regăsește o minimă argumentare cu privire la motivul de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 3 din C. proc. civ., nefiind indicate criticile de nelegalitate aduse deciziei instanței de apel, din această perspectivă, acest motiv de recurs va fi înlăturat.

În ceea ce privește criticile vizând insuficienta timbrare a cererii de apel de către pârâtă, Înalta Curte reține că modalitatea de timbrare a acesteia nu poate constitui un motiv de nulitate a deciziei recurate, cum eronat consideră reclamantul, chiar și în situația în care această cerere ar fi fost netimbrată sau insuficient timbrată. Timbrajul este prevăzut ca o cerință pentru formularea cererilor de apel, determinând, în anumite condiții, nulitatea acestor acte de procedură, însă eventualele vicii cu privire la timbraj nu pot avea ca efect casarea deciziei instanței de apel.

De altfel, prin Decizia nr. 7/2014 referitoare la recursul în interesul legii privind interpretarea și aplicarea dispozițiilor art. 18 din Legea nr. 146/1997, cu modificările și completările ulterioare, cu referire la art. 20 alin. (5) din aceeași lege (prevedere reluată, în prezent, de art. 38 din O.U.G. nr. 80/2013, modificată), s-a reținut că singura soluție pe care instanța judecătorească superioară, învestită cu soluționarea unei căi de atac, o poate dispune în temeiul textului menționat, în condițiile în care se formulează cereri cu privire la timbraj, este aceea de obligare a părții la plata taxelor judiciare de timbru aferente stadiului/stadiilor procesuale anterioare.

Pe cale de consecință, chiar în ipoteza existenței unor lipsuri în ceea ce privește achitarea taxei judiciare aferente cererii de apel, de vreme ce apelul pârâtei a fost soluționat de prima instanță de control judiciar pe excepția autorității de lucru judecat, deși nu ar fi fost corect timbrat, așa cum susține recurentul-reclamant, această împrejurare nu poate duce la casarea deciziei recurate, ci, eventual, numai la darea în debit, conform art. 38 din O.U.G. nr. 80/2013, modificată.

Înalta Curte reține că, față de dispozițiile acestei din urmă norme, care prevede că, în situația în care instanța judecătorească învestită cu soluționarea unei căi de atac ordinare sau extraordinare constată că în fazele procesuale anterioare taxa judiciară de timbru nu a fost plătită în cuantumul legal, va dispune obligarea părții la plata taxelor judiciare de timbru aferente, dispozitivul hotărârii constituind titlu executoriu, neregularitatea privind plata taxei judiciare nu poate atrage casarea deciziei atacate, așa cum solicită recurentul-reclamant.

Pe de altă parte, raportat la soluția pronunțată în cauză, interesul acestuia de a pune în discuție timbrajul nici nu mai subzistă, în condițiile în care taxa de timbru ar constitui cheltuieli de judecată în acest dosar, pe care, la final, la solicitarea adversarilor, recurentul-reclamant ar trebui să le suporte, ca parte care a pierdut procesul. De altfel, prin criticile formulate recurentul-reclamant s-a rezumat strict la a-și exprima nemulțumirea cu privire la cuantumul taxei judiciare de timbru stabilite pentru judecarea cererii de apel a pârâtei, fără, însă, a arăta, în concret, în ce constă nelegalitatea hotărârii atacate, prin raportare la soluția pronunțată în apel și la argumentele folosite de instanța de prim control judiciar în fundamentarea acesteia.

În privința motivului de casare reglementat de art. 488 alin. (1) pct. 6 din C. proc. civ., Înalta Curte reține că deși au fost invocate și aceste dispoziții legale, cererea de recurs a recurentului-reclamant nu cuprinde și o dezvoltare corespunzătoare a criticii, fiind prin urmare exclusă verificarea legalității deciziei recurate, sub acest aspect.

Criticile recurentului-reclamant A. referitoare la soluția de admitere a excepției autorității de lucru judecat, ce se încadrează în motivul de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 7 din C. proc. civ., sunt nefondate, concluzia instanței de apel fiind corectă, întrucât este îndeplinită condiția triplei identități de obiect, părți și cauză.

Înalta Curte constată că prin acțiunea ce formează obiectul dosarului de față s-au solicitat de la pârâta C. S.A. (fostă B.) daune morale în cuantum de 720.000 Euro pentru prejudiciul moral ce i-a fost cauzat reclamantului și familiei sale, ca urmare a întreruperii furnizării energiei electrice în perioada cuprinsă între 28 iunie 2016 - 30 august 2016.

Prin acțiunea ce a format obiectul dosarului nr. x/2015 reclamantul A. a solicitat daune morale de la pârâtele S.C. CEZ VÂNZARE S.A., S.C. B. și S.C. CEZ ROMÂNIA S.A. pentru mai multe perioade din anii 2014-2016, inclusiv pentru perioada cuprinsă între 28 iunie 2016 și 30 august 2016, pârâtele CEZ VÂNZARE S.A. și B. fiind obligate la plata sumei de 10.000 RON, cu titlu de daune morale.

În acest context, Înalta Curte reține că prin decizia nr. 456/2021 din 14 iulie 2021 a Curții de Apel Craiova, secția a II-a civilă s-a statuat, în mod corect, că excepția autorității de lucru judecat este întemeiată, instanța de apel constatând că reclamantul A. a fost despăgubit inclusiv pentru perioada de timp cuprinsă între 28 iunie 2016 - 30 august 2016, de către CEZ VÂNZARE S.A. și B., care au fost obligate la plata sumei de 10.000 RON, cu titlu de daune morale, fiecare, prin sentința nr. 51 a Tribunalului Gorj, definitivă conform deciziilor nr. 1217 din 11 decembrie 2018 a Curții de Apel Craiova și nr. 1272 din 7 iulie 2020 a Înaltei Curți de Casație și Justiție, pronunțate în dosarul nr. x/2015.

Așadar, în mod judicios a reținut Curtea de Apel Craiova, secția a II-a civilă, în considerentele deciziei pronunțate, că există identitate de părți, de obiect ca pretenție concretă dedusă judecății - despăgubiri constând în daune morale pentru deconectarea de la rețeaua de energie electrică din data de 12 februarie 2013, la locul de consum situat în localitatea Motru, strada x, apartament 9 și de cauză, ca situație de fapt calificată juridic.

Întrucât este legală soluția de admitere a excepției autorității de lucru judecat, Înalta Curte constată că nu se mai impune a fi analizat motivul de casare referitor la încălcarea sau aplicarea greșită a normelor de drept material.

Față de cele anterior expuse, în temeiul dispozițiilor art. 496 alin. (1) din C. proc. civ., recursul urmează a fi respins, ca nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge recursul declarat de recurentul-reclamant A. împotriva deciziei nr. 456/2021 din 14 iulie 2021, pronunțate de Curtea de Apel Craiova, secția a II-a civilă, ca nefondat.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică astăzi, 26 mai 2022.