ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 522/2022

Ședința publică din data de 3 martie 2022

Asupra recursului de față:

Din examinarea actelor din dosar, constată următoarele:

Prin cererea înregistrată pe rolul Tribunalului Gorj, secția a II-a civilă la 0l.07.2019, reclamantul A. a chemat în judecată pârâta B. S.A., solicitând instanței ca, prin hotărârea ce se va pronunța, să oblige pârâta la plata către reclamant a sumei de 289.000 euro, cu titlu de despăgubiri pentru prejudiciul moral ce i-a fost cauzat lui și familiei sale, prin folosirea în mod ilegal a firmei de recuperare creanțe C. S.R.L., în perioada 27.03.2013 - 23.1 2016.

Prin sentința nr. 124/12.11.2019, Tribunalul Gorj, secția a II-a civilă a respins excepția prescripției dreptului material la acțiune, a admis în parte acțiunea și a obligat pârâta să plătească reclamantului suma de 150.000 RON, reprezentând daune morale; a luat act că reclamantul nu a solicitat cheltuieli de judecată.

Împotriva acestei sentințe, pârâta a declarat apel, criticând-o pentru nelegalitate si netemeinicie.

În drept au fost invocate dispozițiile art. 425 alin. (1) lit. b) și art. 466-482 C. proc. civ., Regulamentul de furnizare a energiei electrice aprobat prin H.G. nr. 1007/2004, Legea nr. 123/2012 C. civ. și Decretul 167/1958.

Prin decizia nr. 164/03.06.2020, Curtea de Apel Craiova, secția a II-a civilă a admis apelul, a anulat sentința atacată și a trimis cauza spre rejudecare primei instanțe.

Împotriva acestei decizii, reclamantul a declarat recurs, solicitând casarea ei și trimiterea cauzei, spre o nouă judecată, curții de apel.

În drept, a invocat art. 488 alin. (1) pct. 4 și 8 C. proc. civ.

Prin decizia nr. 393 din 17.02.2021 pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție în dosarul nr. x/2019, s-a admis recursul, a fost casată decizia nr. 164/03.06.2020, pronunțată de Curtea de Apel Craiova, secția a II-a Civilă și a fost trimisă cauza spre o nouă judecată instanței de apel.

În rejudecare, cauza a fost înregistrată pe rolul Curții de Apel Craiova sub nr. x/2019*.

Curtea de Apel Craiova, secția a II-a Civilă prin decizia nr. 474/2021 din 08 septembrie 2021 a respins excepția nulității apelului declarat de pârâta B. S.A. împotriva sentinței nr. 124/2019 din 12.11.2019, pronunțată de Tribunalul Gorj, secția a II-a civilă, în dosarul nr. x/2019, având ca obiect pretenții, trimis pentru rejudecare, prin decizia nr. 393 din 17 februarie 2021, pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție, în dosarul nr. x/2019, în contradictoriu cu intimatul reclamant A..

A admis apelul declarat de pârâta B. S.A. împotriva sentinței nr. 124/2019 din 12.11.2019, pronunțată de Tribunalul Gorj, secția a II-a civilă, în dosarul nr. x/2019, având ca obiect pretenții, trimis pentru rejudecare, prin decizia nr. 393 din 17 februarie 2021, pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție, în dosarul nr. x/2019, în contradictoriu cu intimatul-reclamant A..

A schimbat în tot sentința nr. 124/2019 din 12.11.2019, pronunțată de Tribunalul Gorj, secția a II-a civilă, în dosarul nr. x/2019, în sensul că a admis excepția prescripției.

A respins acțiunea ca prescrisă.

A obligat intimatul-reclamant la plata sumei de 500 RON cu titlu de cheltuieli de judecată către apelanta pârâtă.

Împotriva încheierii nr. 60 din 06 septembrie 2021 și a deciziei nr. 474 din 08 septembrie 2021 pronunțate de Curtea de Apel Craiova, secția a II-a Civilă a declarat recurs recurentul-reclamant A..

În drept, cererea de recurs a fost întemeiată pe dispozițiile art. 488 alin. (1) pct. 1, 4, 5, 6, 7 și 8 C. proc. civ.

În temeiul motivului de nelegalitate prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 5 C. proc. civ., recurentul-reclamant susține că hotărârea atacată este nulă, întrucât instanța a procedat la judecarea cererii de apel fără a fi timbrată, fiind ignorată hotărârea instanței de recurs, care a stabilit obligația de timbrare a cererii de apel.

Arată recurentul-reclamant, că susținerile instanței de apel, în sensul că plata taxei de timbru va fi pusă în executare de unitățile administrativ teritoriale nu pot fi primite, în speță fiind incidente prevederile C. proc. civ. și ale C. civ. și chiar ale C. pen., respectiv art. 287 alin. (1) lit. b).

În raport de motivul de casare reglementat de art. 488 alin. (1) pct. 6 C. proc. civ., recurentul-reclamant a invocat existența motivelor contradictorii.

Se arată că prin decizia nr. 164/03.06.2020 pronunțată de instanța de apel în primul ciclu procesual, instanța a respins excepția insuficientei timbrări a apelului declarat de pârâta B. S.A. având în vedere că apelanta a achitat taxa judiciară de timbru în valoare de 500 RON, așa cum s-a pus în vedere de către instanță, fără a dispune asupra excepției nulității prin dispozitiv.

Prin decizia nr. 393/17.02.2021 Curtea de Apel Craiova s-a pronunțat asupra excepției nulității apelului prin dispozitivul hotărârii.

Existența motivelor contradictorii se invocă și cu referire la decizia nr. 807/16.10.2019 pronunțată în dosarul nr. x/2019, prin care s-a constatat că pârâta D. S.R.L. nu a avut dreptul de a debranșa locuința reclamantului de la rețeaua de furnizare a energiei electrice, termenul de prescripție neputând fi calculat de la data producerii faptei ilicite.

În cauza de față, solicită ca instanța de recurs să constate că nu există nicio notificare din partea pârâtei cu privire la încetarea folosirii firmei de recuperări creanțe până la data de 23.11.2016, când în mod voluntar a adus înapoi instalațiile și echipamentele electrice ale locuinței familiei.

Recurentul-reclamant apreciază incidente dispozițiile art. 2537 alin. (1) și art. 2541 alin. (3) C. civ., față de recunoașterea culpei din partea pârâtei, care a procedat la 23.11.2016 la rebranșarea voluntară.

Recurentul-reclamant invocă și motivul de casare reglementat de art. 488 alin. (1) pct. 7 C. proc. civ., care se referă la încălcarea autorității de lucru judecat.

Se arată că aceleași complet de judecată a dat o altă soluție excepției prescripției dreptului material la acțiune, respectiv prin decizia nr. 807/16.10.2019.

În ceea ce privește motivul de casare reglementat de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., recurentul-reclamant apreciază că în speță au fost încălcate și aplicate greșit normele de drept material, respectiv dispozițiile art. 200 alin. (2) teza I, art. 197 teza a II-a C. proc. civ., raportat la art, 23 alin. (1) lit. b) din O.U.G. nr. 80/2013 cu privire la achitarea taxei de timbru.

De asemenea, recurentul-reclamant a susținut aplicarea greșită a dispozițiilor art. 2537 alin. (1), art. 2541 alin. (3) C. civ., în ceea ce privește existența cauzelor de întrerupere ale prescripției extinctive.

În ceea ce privește criticile aduse încheierii nr. 60 din 06.09.2021 prin care a fost respinsă cererea de abținere a completului de judecată, recurentul-reclamant susține că instanța a încălcat dispozițiile art. 41 alin. (1), art. 42 alin. (2), art. 45 C. proc. civ., completul de judecată fiind incompatibil de a mai judeca pricina.

Pentru toate aceste considerente, recurentul a solicitat admiterea ambelor recursuri, casarea deciziei recurate, menținerea sentinței de fond ca legală și temeinică.

La data de 03.01.2022, intimata-pârâtă B. S.A. a formulat note de ședință, invocând excepția nulității recursului declarat împotriva deciziei nr. 474/2021 din 08.09.2021 pronunțată de Curtea de Apel Craiova din perspectiva neindicării motivelor de nelegalitate, iar pe fond, a solicitat respingerea lui ca neîntemeiat.

În ceea ce privește recursul declarat împotriva încheierii nr. 60 din 06.09.2021, intimata-pârâtă a invocat excepția inadmisibilității, încheierea recurată nefiind susceptibilă de a fi atacată cu această cale de atac.

La data de 17.01.2022, recurentul-reclamant a formulat răspuns la notele de ședință, prin care a solicitat respingerea tuturor susținerilor exprimate prin notele de ședință.

La termenul din 03.03.2022, Înalta Curte de Casație și Justiție, în temeiul dispozițiilor art. 248 alin. (1) C. proc. civ., potrivit cărora, instanța se va pronunța cu prioritate asupra excepțiilor de fond sau de procedură, care fac de prisos în tot sau în parte cercetarea fondului pricinii, a luat în examinare excepția inadmisibilității recursului declarat împotriva încheierii nr. 60 din 06.09.2021 a Curții de Apel Craiova și, analizând actele dosarului din perspectiva normelor legale incidente, urmează să respingă calea extraordinară de atac ca inadmisibilă, în considerarea următoarelor:

În cauză, se constată că obiectul prezentului recurs este reprezentat de o încheiere pronunțată de Curtea de Apel Craiova, prin care instanța a respins cererea de abținere formulată de judecătorii E. și F. privind abținerea de la judecata apelului declarat de pârâta B. S.A. împotriva sentinței nr. 124 din 12.11.2019 pronunțată de Tribunalul Gorj.

Potrivit art. 51 alin. (5) C. proc. civ. "Abținerea sau recuzarea se soluționează prin încheiere care se pronunță în ședința publică",

Potrivit art. 53 alin. (2) C. proc. civ. "Încheierea prin care s-a încuviințat sau s-a respins recuzarea, precum și încheierea prin care s-a respins recuzarea în cazul prevăzut de art. 48 alin. (3) nu sunt supuse niciunei căi de atac".

Conform art. 457 alin. (1) C. proc. civ. "Hotărârea judecătorească este supusă numai căilor de atac prevăzute de lege, în condițiile și termenele stabilite de aceasta, indiferent de mențiunile din dispozitivul ei".

Legalitatea căilor de atac presupune faptul că o hotărâre judecătorească nu poate fi supusă decât căilor de atac prevăzute de lege. Prin urmare, în afară de căile de atac prevăzute de lege nu se pot folosi alte mijloace procedurale în scopul de a se obține reformarea sau retractarea unei hotărâri judecătorești.

Această regulă are valoare de principiu constituțional, dispozițiile art. 129 din Constituție arătând că mijloacele procesuale prin care a fost atacată o hotărâre judecătorească sunt cele prevăzute de lege, dar și că exercitarea acestora trebuie făcută în condițiile legii.

Este știut că recunoașterea unei căii de atac în alte situații decât cele prevăzute de legea procesuală ori extinderea limitelor competenței atribuite prin lege, constituie o încălcare a principiului legalității căilor de atac, precum și a principiului constituțional al egalității în fața legii.

Încheierea ce formează obiectul prezentei căi de atac nu este susceptibilă de a fi atacată cu recurs în mod separat, nefiind suspusă niciunei căi de atac.

Pentru aceste motive, în temeiul dispozițiilor art. 496 alin. (1) C. proc. civ., Înalta Curte va respinge ca inadmisibil recursul declarat de recurentul-reclamant A. împotriva încheierii nr. 60 din 06.09.2021 pronunțată de Curtea de Apel Craiova, secția a II-a civilă.

În continuare, analizând excepția nulității recursului, în raport de prevederile art. 489 alin. (2) C. proc. civ., se constată că din criticile prezentate în cererea de recurs se desprind motive de nelegalitate ce pot fi analizate din perspectiva dispozițiilor art. 488 C. proc. civ., astfel încât excepția nulității este neîntemeiată, urmând a fi respinsă.

Înalta Curte de Casație și Justiție, analizând decizia atacată în raport cu criticile formulate, în limitele controlului de legalitate și a temeiurilor de drept invocate, reține următoarele:

Recursul reclamantului A. este nefondat și urmează a fi respins pentru considerentele care succed:

În cuprinsul cererii de recurs, recurentul-reclamant a invocat motivele de nelegalitate prevăzute de art. 488 alin. (1) pct. 1, 4, 5, 6, 7 și 8 din C. proc. civ.

Înalta Curte constată că această parte a invocat, doar în mod formal, motivele de casare prevăzute de art. 488 alin. (1) pct. 1 și 4 C. proc. civ., fără a aduce, însă, o minimă argumentare cu privire la aceste motive de casare și fără a indica ce critici de nelegalitate aduce deciziei instanței de apel, din această perspectivă, astfel încât aceste motive de recurs urmează a fi respinse.

În ceea ce privește criticile care vizează rejudecarea cererii de apel fără satisfacerea cerinței timbrării de către pârâta B. S.A., Înalta Curte reține că modalitatea de timbrare a acestora nu poate constitui un motiv de nulitate a deciziei recurate, cum eronat consideră reclamantul, în raport de dispozițiile art. 197 teza a II-a, art. 470 alin. (2) C. proc. civ. și art. 23 alin. (1) lit. b) din O.U.G. nr. 80/2013.

Instanța supremă prin decizia de casare a constatat că în fazele procesuale anterioare taxa judiciară de timbru nu a fost plătită în cuantumul legal, și a dispus obligarea pârâtei la plata taxelor judiciare de timbru aferente, care a fost pusă în executare potrivit art. 41 din O.U.G. nr. 80/2013, de către organele de executare ale unităților administrativ teritoriale prevăzute la art. 40 alin. (1) conform procedurii fiscale.

Pe cale de consecință, în ipoteza existenței unor lipsuri în ceea ce privește achitarea taxelor judiciare aferente cererii de apel, această împrejurare nu poate duce la casarea deciziei recurate ci, eventual, numai la darea în debit, conform art. 38 din O.U.G. nr. 80/2013, modificată, astfel cum s-a dispus prin decizia nr. 393 din 17 februarie 2021 pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție, secția a II-a Civilă.

Înalta Curte reține că, față de dispozițiile acestei din urmă norme, care prevede că, în situația în care instanța judecătorească învestită cu soluționarea unei căi de atac ordinare sau extraordinare constată că în fazele procesuale anterioare taxa judiciară de timbru nu a fost plătită în cuantumul legal, va dispune obligarea părții la plata taxelor judiciare de timbru aferente, dispozitivul hotărârii constituind titlu executoriu, neregularitatea privind plata taxei judiciare nu poate atrage casarea deciziei atacate, așa cum solicită recurentul-reclamant.

Prin urmare, critica recurentului-reclamant urmează a fi respinsă ca nefondată.

În ceea ce privește criticile subsumate motivului de nelegalitate prevăzut de art. 488 pct. 6 C. proc. civ., instanța reține următoarele:

Potrivit art. 488 alin. (1) pct. 6 C. proc. civ., casarea unei hotărâri se poate cere când aceasta nu cuprinde motivele pe care se întemeiază sau când cuprinde motive contradictorii ori numai motive străine de natura cauzei.

Acest motiv de nelegalitate vizează, prin conținutul său, nerespectarea prevederilor art. 425 alin. (1) lit. b) C. proc. civ., potrivit cărora în considerentele hotărârii judecătorul trebuie să arate obiectul cererii și susținerile pe scurt ale părților, expunerea situației de fapt reținută de instanță pe baza probelor administrate, motivele de fapt și de drept pe care se întemeiază soluția, arătându-se atât motivele pentru care s-au admis, cât și cele pentru care s-au înlăturat cererile părților.

Obligația instanței de a-și argumenta soluția adoptată, consacrată legislativ, are în vedere stabilirea în considerente a situației de fapt expusă în detaliu, încadrarea în drept, examinarea argumentelor părților și punctul de vedere al instanței față de fiecare critică relevantă și raționamentul logico-juridic care a fundamentat soluția adoptată. Aceste cerințe legale sunt impuse de însăși esența înfăptuirii justiției, iar forța de convingere a unei hotărâri judecătorești rezidă în raționamentul indicat clar explicitat și întemeiat pe considerente de drept.

Motivarea este, așadar, un element esențial al hotărârii judecătorești, o garanție a imparțialității judecătorului și a calității actului de justiție, precum și o premisă a exercitării corespunzătoare de către instanța superioară a atribuțiilor de control judiciar de legalitate și temeinicie. Obligativitatea motivării hotărârilor judecătorești constituie o condiție a procesului echitabil, garantat de art. 21 alin. (3) din Constituția României și art. 6 alin. (1) din C.E.D.O.

Dispozițiile art. 488 alin. (1) pct. 6 C. proc. civ. nu pot fi reținute raportat la pretinsa motivarea contradictorie cu privire la prescripția acțiunii.

Instanța de apel și-a expus într-o manieră clară și convingătoare argumentația de fapt și de drept, raționamentele logico-juridice care au stat la baza adoptării soluției de admitere a apelului pârâtei și de admitere a excepției prescripției dreptului mterial la acțiune.

Instanța de apel, în analiza efectuată, reflectată în considerentele hotărârii, a prezentat motivele pentru care a fost admisă excepția prescripției privind dreptul material la acțiune, evidențiind faptul că nu sunt incidente cauzele de întrerupere sau suspendare a cursului prescripției.

Se constată, așadar, că în cauză, instanța de apel a respectat exigențele impuse de art. 425 alin. (1) lit. b) C. proc. civ., motivarea hotărârii cuprinzând în considerentele sale, în raport și cu criticile invocate în apel, analiza tuturor aspectelor de nelegalitate invocate, motivele de fapt și de drept care au condus la soluția pronunțată, care au legătură directă cu aceasta și care susțin soluția pronunțată de instanță, astfel că nu se poate susține cu temei că este vorba de o motivare contradictorie, cum susține recurentul.

De asemenea, ipoteza privind existența motivelor contradictorii sau străine de natura pricinii nu a fost demonstrată, recurentul argumentând această susținere prin citarea unui paragraf al deciziei și al dispozitivului, fără a argumenta motivele care susțin această critică, situație în care nu se poate proceda la un examen efectiv al criticii.

În concluzie, Înalta Curte reține că instanța de apel a procedat la o examinare efectivă și reală a cauzei din perspectiva criticilor formulate, împrejurare în raport cu care motivul de casare reglementat de art. 488 alin. (1) pct. 6 C. proc. civ. este nefondat.

În ceea ce privește existența motivelor contradictorii cuprinsă în deciziile pronunțate de instanța de apel în primul, respectiv al doilea ciclu procesual, cu referire la chestiunea timbrajului cererii de apel, instanța de recurs constată că această critică este nefondată.

În decizia nr. 164/03.06.2020 instanța de apel s-a pronunțat asupra acestei chestiuni prin practicaua deciziei, în sensul respingerii insuficientei timbrări a apelului declarat de pârâta B. S.A..

În decizia nr. 474/08.09.2021, Curtea de Apel Craiova a analizat excepția nulității apelului invocată prin întâmpinare de către intimatul-reclamant și a dispus prin dispozitivul deciziei respingerea acesteia.

Prin urmare, și motivul de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 6 C. proc. civ. este nefondat.

În ceea ce privește motivul de nelegalitate prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 7 C. proc. civ., privind încălcarea autorității de lucru judecat, se constată că argumentația recurentului în sensul existenței unor soluții contrare pronunțate de același complet de judecată cu privire la excepția prescripției dreptului material la acțiune, nu se circumscrie cazului de casare invocat.

Înalta Curte reține că, potrivit art. 431 alin. (1) C. proc. civ., "nimeni nu poate fi chemat în judecată de două ori în aceeași calitate, în temeiul aceleiași cauze și pentru același obiect".

Textul art. 431 alin. (1) C. proc. civ. reglementează efectul negativ al autorității de lucru judecat, în manifestarea sa de excepție procesuală, de natură a opri a doua judecată, în măsura în care este îndeplinită cerința triplei identități de părți, obiect și cauză.

Din cuprinsul celor expuse anterior reiese că este lucru judecat atunci când a doua cerere de chemare în judecată are același obiect, este întemeiată pe aceeași cauză și este între aceleași părți făcute de ele și în contra lor în aceeași calitate.

Principiul autorității de lucru judecat corespunde necesității de stabilitate juridică și ordine socială, fiind interzisă readucerea în fața instanței a chestiunii litigioase deja rezolvate, iar rațiunea reglementării anterior menționate o constituie necesitatea de a preveni încălcarea autorității de lucru judecat și de a împiedica instanțele să dea soluții contrare în dosare diferite.

Sub aspectul elementelor autorității de lucru judecat, rezultă că pentru existența acesteia este necesară tripla identitate de părți, obiect și cauză.

Identitatea de părți presupune participarea în ambele procese a acelorași persoane, ca titulare ale drepturilor care formează obiectul principal

Obiectul cererii de chemare in judecata este pretentia formulată, respectiv folosul urmărit de către reclamant prin introducerea acțiunii, cât și dreptul subiectiv invocat. Ceea ce interesează din punct de vedere al autorității de lucru judecat este ca, din cuprinsul actiunilor, să rezulte că scopul final urmarit de parte este același.

În ceea ce privește cauza, se reține că aceasta vizează fundamentul raportului juridic dedus judecății și se manifesta practic in situatia de fapt calificată juridic.

Pornind de la aceste considerații teoretice, instanța supremă constată că, în speță, nu este întrunită cumulativ tripla identitate de părți, obiect și cauză, decizia nr. 807/2019 vizează nelegalitatea debranșării de la rețeaua de curent electric, pe când cauza de față are ca obiect acordarea de daune morale ca urmare a folosirii firmei de recuperare creanțe, neexistând nicio legătură între obiectul celor două litigii.

Cu privire la motivul de recurs întemeiat pe dispozițiile art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., se constată că din analiza memoriului de recurs acesta poate fi analizat din perspectiva dispozițiilor de drept material încălcate, respectiv art. 2528 C. civ.

Nemulțumirea recurentei vizează faptul că instanța de apel nu a reținut ca fiind incidente dispozițiile reglementate de art. 2537 și art. 2532 C. civ. privind situațiile de întrerupere sau suspendare a termenului de prescripție.

Potrivit susținerilor recurentei, cauza de întrerupere este determinată de reconectarea în mod voluntar a locului de consum la curent de către pârâtă, astfel cum rezultă din bonul de mișcare contor, dată în raport de care termenul de prescripție se împlinea la 23.11.2019, acțiunea fiind depusă anterior împlinirii termenului de prescripție, respectiv 01.07.2019.

Obiectul acțiunii este reprezentat de repararea prejudiciului moral cauzat de vătămarea unor drepturi personale nepatrimoniale (daune morale) care are caracter patrimonial și se supune regulilor de prescripție extinctivă potrivit art. 2501 C. civ.

Reclamantul prin cererea de chemare în judecată a invocat fapta culpabilă a pârâtei de a folosi ilegal firma de recuperare creanțe C. S.R.L., care prin notificările trimise i-a produs un prejudiciu în perioada 27.02.2013-23.11.2016. Se mai constată că ultima notificare trimisă reclamantului a fost la 20.06.2014.

Argumentația instanței de apel a avut în vedere dispozițiile art. 2518 C. civ., reținând că dreptul de a formula acțiunea s-a născut cel târziu la data la care a fost expediată ultima dintre notificările care potrivit susținerilor reclamantului au produs prejudicii de natură morală.

În consecință, dreptul la acțiune al reclamantului s-a născut la 20.06.2014 și s-a împlinit la 20.06.2017, cunoscând la acel moment titularul și pe cel care răspunde de ea, potrivit dispozițiilor art. 2523 C. civ.

Recurentul invocă existența unor situații juridice care afectează cursul prescripției sub aspectul întreruperii acestuia, prin adresele din 23.11.2016 care atestă reconectarea locului de consum, ceea ce nu reprezintă o cauză de întrerupere a cursului prescripției în accepțiunea art. 2537 și 2532 C. civ.

În considerarea celor ce preced, în temeiul art. 496 alin. (1) din același cod, Înalta Curte urmează să respingă ca nefondat recursul declarat de reclamantul A. împotriva deciziei nr. 474/2021 din 8 septembrie 2021, pronunțată de Curtea de Apel Craiova, secția a II-a civilă.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Admite excepția inadmisibilității invocată de intimata-pârâtă B. S.A.

Respinge ca inadmisibil recursul declarat de recurentul-reclamant A. împotriva încheierii nr. 60 din 06 septembrie 2021 pronunțată de Curtea de Apel Craiova, secția a II-a civilă, în dosarul nr. x/2019, în contradictoriu cu intimata-pârâtă B. S.A.

Respinge excepția nulității recursului invocată de intimata-pârâtă B. S.A.

Respinge ca nefondat recursul declarat de recurentul-reclamant A. împotriva deciziei nr. 474/2021 din 8 septembrie 2021, pronunțată de Curtea de Apel Craiova, secția a II-a civilă, în dosarul nr. x/2019, în contradictoriu cu intimata-pârâtă B. S.A.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică, astăzi 3 martie 2022.