ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 1162/2023

Ședința publică din data de 10 mai 2023

Deliberând asupra contestației în anulare, din examinarea actelor și lucrărilor dosarului constată următoarele:

Prin cererea înregistrată la 31 august 2017 pe rolul Tribunalului Gorj, secția a II-a civilă, sub număr de dosar x/2017, reclamantul A. a chemat în judecată pe pârâta B., solicitând instanței ca, prin sentința pe care o va pronunța, să dispună obligarea pârâtei la plata despăgubirilor civile, reprezentând daune morale în cuantum de 720.000 Euro pentru prejudiciul moral ce i-a fost cauzat atât reclamantului, cât și familiei sale, prin întreruperea furnizării energiei electrice în perioada cuprinsă între 28 iunie 2016 - 30 august 2016.

Tribunalul Gorj, secția a II-a civilă, prin sentința nr. 44/2018 din 26 martie 2018, a respins excepția lipsei calității procesuale pasive, invocată de pârâta B. (actuala C.); a admis, în parte, acțiunea formulată de reclamantul A., în contradictoriu cu pârâta B.; pârâta fiind obligată la plata sumei de 10.000 Euro - echivalentul în RON - pentru perioada 28.06.2016 - 30.08.2016, reprezentând daune morale.

Împotriva acestei sentințe, au declarat apel reclamantul A. și pârâta C. (fostă B.).

Prin decizia nr. 1266/2018 din 12 decembrie 2018, pronunțată de Curtea de Apel Craiova, secția a II-a civilă, în dosarul nr. x/2017, s-au respins ca nefondate apelurile declarate de reclamantul A. și de pârâta C. (fostă B.) împotriva sentinței nr. 44/26.03.2018 a Tribunalului Gorj, secția a II-a civilă.

Împotriva acestei decizii, recurentul-reclamant A. a formulat recurs, solicitând admiterea acestuia și modificarea hotărârii atacate, în sensul majorării cuantumului daunelor morale acordate de către instanța de apel.

Pârâta C. (fostă B.) a declarat recurs împotriva deciziei nr. 1266/2018 din 12 decembrie 2018 pronunțate de Curtea de Apel Craiova, secția a II-a civilă, solicitând admiterea căii de atac exercitate, casarea deciziei atacate și trimiterea cauzei, spre o nouă judecată, aceleiași curți de apel.

Înalta Curte de Casație și Justiție, secția a II-a civilă, prin decizia nr. 914 din 2 iunie 2020, a anulat recursul declarat de recurentul-reclamant A. împotriva deciziei nr. 1266/2018 din 12 decembrie 2018, pronunțate de Curtea de Apel Craiova, secția a II-a civilă; a respins excepția tardivității recursului declarat de recurenta-pârâtă C.; a admis recursul declarat de recurenta-pârâtă C. împotriva deciziei nr. 1266/2018 din 12 decembrie 2018 pronunțate de Curtea de Apel Craiova, secția a II-a civilă, a casat, în parte, decizia recurată și a trimis cauza, spre o nouă judecată, instanței de apel numai cu privire la apelul pârâtei; s-au menținut dispozițiile deciziei atacate privind respingerea apelului reclamantului.

Cauza a fost înregistrată la 28 aprilie 2021 pe rolul Curții de Apel Craiova, secția a II-a civilă, sub număr de dosar x/2017

Prin decizia nr. 456/2021 din 14 iulie 2021, pronunțată de Curtea de Apel Craiova, secția a II-a civilă, în dosarul nr. x/2017, s-a respins excepția insuficientei timbrări a apelului formulat de C. (fostă B.); s-a admis apelul formulat de apelanta C. împotriva sentinței nr. 44/2018 din 26 martie 2018, pronunțată de Tribunalul Gorj, secția a II-a civilă, în dosarul nr. x/2017, în contradictoriu cu apelantul-reclamant A., având ca obiect pretenții; s-a schimbat sentința apelată, în sensul că a fost admisă excepția autorității de lucru judecat și, în consecință, s-a respins acțiunea pe această excepție.

Invocând în drept dispozițiile art. 488 alin. (1) pct. 3, pct. 6, pct. 7 și pct. 8 C. proc. civ., reclamantul A. a declarat recurs împotriva deciziei nr. 456/2021 din 14 iulie 2021, pronunțată de Curtea de Apel Craiova, secția a II-a civilă.

Recursul a fost înregistrat pe rolul Înaltei Curți de Casație și Justiție, secția a II-a civilă sub număr de dosar x/2017

Prin decizia nr. 1316 din 26 mai 2022, pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție, secția a II-a civilă, în dosarul nr. x/2017, a fost respins ca nefondat recursul declarat de recurentul-reclamant A. împotriva deciziei nr. 456/2021 din 14 iulie 2021, pronunțată de Curtea de Apel Craiova, secția a II-a civilă.

La 24 noiembrie 2022, invocând în drept dispozițiile art. 503 alin. (1), alin. (2) pct. 1, pct. 2, pct. 3 și pct. 4 C. proc. civ., A. a formulat contestație în anulare împotriva deciziei nr. 1316 din 26 mai 2022 pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție, secția a II-a civilă, în dosarul nr. x/2017, care a fost înregistrată pe rolul Înaltei Curți de Casație și Justiție, secția a II-a civilă sub număr de dosar x/2022

În argumentarea cererii, subsumat motivului de anulare reglementat de prevederile art. 503 alin. (1) teza a II-a C. proc. civ., contestatorul a arătat că nu a putut participa în primul ciclu procesual la judecata recursului, respectiv la termenul din 2 iunie 2020, existând un impediment temporar - COVID 19, prin citația emisă fiind specificată evitarea prezenței dacă nu este absolut necesar.

Totodată, raportorul care a întocmit raportul asupra admisibilității în principiu a recursului declarat de pârâta C., a menționat că recursul acesteia a fost declarat și motivat cu nerespectarea termenului prevăzut de 30 de zile prevăzut de art. 485 alin. (1) teza I C. proc. civ.

Menționează că la 18 mai 2020 a trimis cu confirmare de primire precizări prin care a arătat că recurenta-pârâtă trebuie să timbreze cererea de recurs cu 1131,5 RON, întrucât a invocat motivele de casare prevăzute de pct. 7 și 8 ale art. 488 C. proc. civ., fiind astfel incidente dispozițiile art. 197 teza a II-a C. proc. civ. coroborate cu prevederile art. 23 alin. (1) lit. b) din O.U.G. nr. 80/2023.

În opinia contestatorului, nici cererea de apel a intimatei-pârâte nu a fost timbrată conform normelor de drept precitate, fiind insuficient timbrată cu suma de 998,3 RON.

Așa fiind, consideră că prin decizia nr. 914 din 2 iunie 2020 pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție au fost admise greșit o cerere de recurs netimbrată și o cerere de apel netimbrată.

Subsumat motivului de anulare reglementat de dispozițiile art. 503 alin. (2) pct. 1 C. proc. civ., susține, în esență, că Înalta Curte era pe deplin competentă să judece cererea de recurs, însă doi membri ai completului de judecată erau incompatibili absolut, respectiv, doamna judecător D. și domnul judecător E..

Aceasta întrucât, doamna judecător D., în calitate de președinte al completului de judecată a soluționat, prin decizia nr. 317 din 11 februarie 2021, în dosarul nr. x/2020, contestația în anulare împotriva deciziei nr. 914 din 2 iunie 2020 pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție, iar domnul judecător E. a făcut parte din completul care a pronunțat încheierea nr. 1684 din 14 septembrie 2021, în dosarul nr. x/2021 având ca obiect cererea de strămutare a judecării dosarului nr. x/2017 al Curții de Apel Craiova.

În ceea ce privește incidența art. 503 alin. (2) pct. 2 C. proc. civ., contestatorul arată că intimata-pârâtă nu a fost dată în debit cu suma de 2079,8 RON, compusă din 948,3 RON pentru judecarea apelului în primul și al doilea ciclu procesual; 1131,5 RON pentru judecarea recursului.

Prin urmare, deși recurentul A. a invocat neregularități cu privire la plata taxei de timbru în apel și în recurs, instanțele au judecat cereri netimbrate, cu încălcarea art. 197 teza a II-a, art. 470 C. proc. civ., raportat la prevederile art. 23 alin. (1) lit. b), art. 38 din O.U.G. nr. 80/2013.

Nerespectarea normelor de drept menționate, apreciază contestatorul, constituie un motiv în plus de anulare a deciziei atacate în sensul dispozițiilor art. 503 alin. (2) pct. 1 C. proc. civ.

În ceea ce privește incidența motivului de anulare instituit de art. 503 alin. (2) pct. 3 C. proc. civ., contestatorul menționează că, la 21 decembrie 2021, a depus punct de vedere la raportul întocmit prin care a solicitat instanței în temeiul art. 492 alin. (2) C. proc. civ., să ia în considerare ca motiv suplimentar de recurs și dispozițiile art. 488 alin. (1) pct. 5 C. proc. civ., pe lângă motivele de nelegalitate invocate în cererea de recurs, respectiv art. 488 alin. (1) pct. 3, 6, 7, și 8 C. proc. civ.

Mai mult, arată că a invocat în ședința publică din 26 mai 2022 încă o dată motivul de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 5 C. proc. civ. în baza art. 492 alin. (2) C. proc. civ.

Susține că instanța a omis să cerceteze acest motiv de casare invocat în termen și în ședința publică din 26 mai 2022.

Solicită admiterea contestației în anulare, anularea hotărârii atacate și soluționarea cauzei.

Examinând decizia atacată prin prisma criticilor formulate, Înalta Curte de Casație și Justiție urmează a respinge ca nefondată contestația în anulare pentru următoarele considerente:

Contestația în anulare este o cale extraordinară de atac, de retractare, care poate fi exercitată în cazurile și în condițiile expres și limitativ prevăzute de art. 503 C. proc. civ.

Potrivit dispozițiilor art. 503 C. proc. civ.:"1) Hotărârile definitive pot fi atacate cu contestație în anulare, atunci când contestatorul nu a fost legal citat și nici nu a fost prezent la termenul când a avut loc judecata. (2) Hotărârile instanțelor de recurs mai pot fi atacate cu contestație în anulare atunci când: 1.hotărârea dată în recurs a fost pronunțată de o instanță necompetentă absolut sau cu încălcarea normelor referitoare la alcătuirea instanței și, deși se invocase excepția corespunzătoare, instanța de recurs a omis să se pronunțe asupra acesteia; 2. dezlegarea dată recursului este rezultatul unei erori materiale; 3. instanța de recurs, respingând recursul sau admițându-l în parte, a omis să cerceteze vreunul dintre motivele de casare invocate de recurent în termen; 4. instanța de recurs nu s-a pronunțat asupra unuia dintre recursurile declarate în cauză".

Un prim motiv invocat se întemeiază pe dispozițiile art. 503 alin. (1) C. proc. civ., potrivit cărora contestația în anulare poate fi exercitată în cazul hotărârilor definitive, atunci când contestatorul nu a fost legal citat și nici nu a fost prezent la termenul când a avut loc judecata.

Prin prisma acestui motiv de anulare, contestatorul și-a exprimat nemulțumirea cu privire la împrejurarea că nu a putut participa în primul ciclu procesual la judecata recursului soluționat la termenul din 2 iunie 2020 prin decizia de casare nr. 914 pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție, secția a II-a civilă.

Or, aspectele invocate nu pot atrage nicio analiză, întrucât nu vizează hotărârea a cărei anulare se solicită prin prezenta contestație în anulare, ci decizia de casare pronunțată în primul ciclu procesual, așa încât motivul de anulare instituit de prevederile art. 503 alin. (1) C. proc. civ. nu-și găsește incidența.

În egală măsură, sunt lipsite de fundament legal și susținerile referitoare la insuficienta timbrare a cererii de apel sau a cererii de recurs în primul ciclu procesual, respectiv susținerile privind mențiunile cuprinse în raportul întocmit în primul ciclu procesual asupra admisibilității recursurilor declarate.

Potrivit art. 503 alin. (2) pct. 1 C. proc. civ., hotărârile instanțelor pot fi atacate cu contestație în anulatre când:

"hotărârea dată în recurs a fost pronunțată de o instanță necompetență absolut sau cu încălcarea normelor referitoare la alcătuirea instanței și, deși se invocase excepția corespunzătoare, instanța de recurs a omis să se pronunțe asupra acesteia".

Norma legală menționată vizează situația în care hotărârea dată în recurs a fost pronunțată de o instanță necompetentă absolut sau cu încălcarea normelor referitoare la alcătuirea instanței (atât compunerea, cât și constituirea acesteia) și, deși se invocase excepția corespunzătoare, instanța de recurs a respins-o ori a omis să se pronunțe asupra ei.

Ipoteza invocată de contestator este cea care vizează încălcarea normelor referitoare la alcătuirea instanței, acesta prevalându-se de împrejurarea că doi membri ai completului de judecată, învestit cu soluționarea cererii de recurs, erau incompatibili, respectiv doamna judecător D. și domnul judecător E..

Or, conform normei legale enunțate, hotărârea poate fi contestată doar dacă s-a invocat un incident privind alcătuirea instanței, prin intermediul cererii de recuzare sau prin intermediul excepției de incompatibilitate, incident asupra căruia instanța a omis să se pronunțe.

Înalta Curte constată că în dosarul nr. x/2017, în faza procesuală a recursului, contestatorul nu a invocat niciun fel de incident privind incompatibilitatea judecătorilor care făceau parte din completul de judecată, situație în care aceste motiv de contestație nu poate fi primit.

Potrivit dispozițiilor art. 503 alin. (2) pct. 2 C. proc. civ., hotărârile instanțelor de recurs mai pot fi atacate cu contestație în anulare atunci când dezlegarea dată recursului este rezultatul unei erori materiale.

Înalta Curte subliniază că prin eroare materială, în înțelesul art. 503 alin. (2) pct. 2 C. proc. civ., invocat de contestator, se înțelege orice eroare materială evidentă în legătură cu aspectele formale ale judecății în recurs, cum ar fi respingerea recursului ca tardiv sau anularea lui ca insuficient timbrat ori făcut de o persoană fără calitate, deși la dosar se găsesc dovezi din care rezultă că a fost depus în termen, a fost legal timbrat, ori formulat de o persoană îndreptățită a-l declara etc.

Textul legal amintit vizează greșeli de fapt involuntare, iar nu greșeli de judecată, respectiv de interpretare sau de aplicare a unor dispoziții legale, aspecte pe care contestatorul își fundamentează, în mod greșit, prezenta cerere.

Din perspectivele cerinței prevăzute de art. 503 alin. (2) pct. 2 C. proc. civ., în cauză, instanța investită cu soluționarea căii extraordinare de atac constată că modalitatea de soluționare a recursului formulat de recurentul-reclamant nu este rezultatul unei erori materiale, în sensul anterior arătat.

Susținerile contestatorului referitoare la împrejurarea că intimata-pârâtă nu a fost dată în debit, nemulțumirea acestuia față de argumentele instanței de recurs în ceea ce insuficienta timbrare a cererii de apel formulată de către pârâtă, alegațiile acestuia cu privire la cuantumul taxei de timbru stabilit în sarcina pârâtei etc. nu reprezintă greșeli materiale în sensul art. 503 alin. (2) pct. 2 C. proc. civ.

Se cuvine subliniat că, fiind o cale de atac de retractare, contestația în anulare formulată pentru remedierea unor pretinse erori de judecată, respectiv pentru modul în care au fost evaluate criticile în recurs, nu poate fi primită, legea neurmărind să deschidă părților calea recursului la recurs, care să fie soluționat de aceeași instanță.

De asemenea, instanța sesizată cu contestația în anulare nu este îndreptățită să verifice corectitudinea argumentelor cu care instanța de recurs și-a motivat soluția.

Așa fiind, "erorile materiale" invocate de contestator ca fiind săvârșite de instanța de recurs nu pot fi încadrate în art. 503 alin. (2) pct. 2 C. proc. civ., nefiind incident nici acest motiv de anulare.

Dispozițiile art. 503 alin. (2) pct. 3 C. proc. civ. au ca situație premisă neexaminarea unui motiv de recurs dintre cele prevăzute limitativ la art. 488 alin. (1) C. proc. civ. și cu care a fost învestită în termenul legal.

Sunt lipsite de justificare susținerile contestatorului în sensul că prin punctul de vedere la raport a invocat "în termen legal" motivul de casare reglementat de pct. 5 al art. 488 alin. (1) C. proc. civ., motiv ce nu a fost analizat de instanța de recurs.

Invocarea "în termen legal", "în raport de prevederile art. 492 C. proc. civ..", a motivului de casare reglementat de pct. 5 al art. 488 alin. (1) C. proc. civ., pe care o pretinde contestatorul, este doar rezultatul unei interpretări greșite a acestuia în ceea ce privește textul legal menționat.

Se impune precizarea că art. 492 C. proc. civ. reglementează posibilitatea administrării în fața instanței de recurs a înscrisurilor noi în susținerea sau în combaterea motivelor de recurs, noțiunea de "înscris" despre care face vorbire acest text de lege fiind aceea de instrument probator, evident, nu și cu privire la situația de fapt, examinarea acesteia nefiind atributul instanței de recurs.

Posibilitatea conferită în procedura de filtrare de prevederile art. 493 alin. (3) C. proc. civ. (în vigoare la momentul demarării litigiului), de a depune un punct de vedere la raportul întocmit asupra admisibilității recursului, are în vedere aspectele formale ale cererii de recurs, fără a îndridui partea să invoce noi motive de recurs, cu depășirea termenului defipt de art. 485 C. proc. civ.

Cu alte cuvinte, punctul de vedere la raportul întocmit în temeiul art. 493 alin. (2) C. proc. civ. nu îmbracă natura juridică a unui "înscris nou" în sensul art. 492 C. proc. civ., iar motivul de casare prezentat la 21 decembrie 2021 prin punctul de vedere la raport a fost invocat în afara termenului de recurs, așa încât acesta nu mai putea fi examinat.

În altă ordine de idei, se impune precizarea că procedura actuală permite numai instanței să invoce un motiv de ordine publică după împlinirea termenului, nu și recurentului, aceasta întrucât, conform art. 489 alin. (3) C. proc. civ.:

"dacă legea nu dispune altfel, motivele de casare care sunt de ordine publică pot fi ridicate din oficiu de către instanță, chiar după împlinirea termenului de motivare a recursului, fie în procedura de filtrare, fie în ședință publică".

Rezumând, de vreme ce art. 503 alin. (2) pct. 3 C. proc. civ. este neechivoc în privința omisiunii de cercetare a unuia dintre motivele de casare invocate în termen, se reține că recursul a fost cercetat din perspectiva tuturor motivelor de casare invocate în termen de către recurent, nefiind incident nici motivul de anulare reglementat de art. 503 alin. (2) pct. 3 C. proc. civ.

Se constată că prevederile art. 503 alin. (2) pct. 4 C. proc. civ., conform cărora hotărârile instanțelor de recurs mai pot fi atacate cu contestație în anulare atunci când "instanța de recurs nu s-a pronunțat asupra unuia dintre recursurile declarate în cauză", au fost indicate în mod formal, întrucât contestatorul nu a oferit o minimă argumentație, care să se circumscrie acestui motiv de anulare.

În consecință, constatând că argumentele prezentate în cuprinsul cererii nu se încadrează în motivele expres și limitativ prevăzute de art. 503 alin. (1) și art. 503 alin. (2) pct. 1, 2, 3 și 4 C. proc. civ. și invocate de contestator, Înalta Curte de Casație și Justiție, în temeiul art. 508 alin. (1) și (4) C. proc. civ., va respinge ca nefondată contestația în anulare formulată de contestatorul A. împotriva deciziei nr. 1316 din 26 mai 2022 pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție, secția a II-a civilă, în dosarul nr. x/2017.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge ca nefondată contestația în anulare formulată de contestatorul A. împotriva deciziei nr. 1316 din 26 mai 2022 pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție, secția a II-a civilă, în dosarul nr. x/2017.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică, astăzi 10 mai 2023.