ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 2678/2022

Ședința publică din data de 13 decembrie 2022

Asupra contestației reține următoarele:

Prin cererea înregistrată pe rolul Tribunalului Gorj — secția a II-a Civilă la 0l.07.2019, reclamantul A. a chemat în judecată pe pârâta B. S.A., solicitând instanței ca, prin hotărârea ce se va pronunța, să oblige pârâta la plata către reclamant a sumei de 289.000 euro, cu titlu de despăgubiri pentru prejudiciul moral ce i-a fost cauzat lui și familiei sale, prin folosirea în mod ilegal a firmei de recuperare creanțe C. S.R.L., în perioada 27.03.2013 - 23.01.2016.

Prin sentința nr. 124/12.11.2019, Tribunalul Gorj — secția a II-a Civilă a respins excepția prescripției dreptului material la acțiune, a admis în parte acțiunea și a obligat pârâta să plătească reclamantului suma de 150.000 RON, reprezentând daune morale; a luat act că reclamantul nu a solicitat cheltuieli de judecată.

Împotriva acestei sentințe, pârâta a declarat apel, criticând-o pentru nelegalitate si netemeinicie.

Prin decizia nr. 164/03.06.2020, Curtea de Apel Craiova — secția a II-a Civilă a admis apelul, a anulat sentința atacată și a trimis cauza spre rejudecare primei instanțe.

Împotriva acestei decizii, reclamantul a declarat recurs, solicitând casarea ei și trimiterea cauzei, spre o nouă judecată, curții de apel.

Prin decizia nr. 393 din 17.02.2021, pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție în dosarul nr. x/2019, s-a admis recursul, a fost casată decizia nr. 164/03.06.2020, pronunțată de Curtea de Apel Craiova, secția a II-a civilă și a fost trimisă cauza spre o nouă judecată instanței de apel.

În rejudecare, cauza a fost înregistrată pe rolul Curții de Apel Craiova sub nr. x/2019*.

Curtea de Apel Craiova, secția a II-a civilă, prin decizia nr. 474/2021 din 08 septembrie 2021, a respins excepția nulității apelului declarat de pârâta B. S.A. împotriva sentinței nr. 124/2019 din 12.11.2019, pronunțată de Tribunalul Gorj, secția a II-a civilă, în dosarul nr. x/2019.

A admis apelul declarat de pârâta B. S.A. împotriva sentinței nr. 124/2019 din 12.11.2019, pronunțată de Tribunalul Gorj, secția a II-a civilă, în dosarul nr. x/2019, pe care a schimbat-o în tot, în sensul că a admis excepția prescripției; a respins acțiunea ca prescrisă.

A obligat intimatul-reclamant la plata sumei de 500 RON cu titlu de cheltuieli de judecată către apelanta pârâtă.

Împotriva încheierii nr. 60 din 06 septembrie 2021 și a deciziei nr. 474 din 08 septembrie 2021, pronunțate de Curtea de Apel Craiova, secția a II-a civilă a declarat recurs recurentul-reclamant A..

Prin decizia nr. 522 din 3 martie 2022, pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție – secția a II-a Civilă, în dosarul nr. x/2019, a fost admisă excepția inadmisibilității invocată de intimata-pârâtă B. S.A.

A fost respins ca inadmisibil recursul declarat de recurentul-reclamant A. împotriva încheierii nr. 60 din 06 septembrie 2021, pronunțată de Curtea de Apel Craiova – secția a II-a Civilă, în dosarul nr. x/2019, în contradictoriu cu intimata-pârâtă B. S.A.

A fost respinsă excepția nulității recursului invocată de intimata-pârâtă B. S.A.

A fost respins ca nefondat recursul declarat de recurentul-reclamant A. împotriva deciziei nr. 474/2021 din 8 septembrie 2021, pronunțată de Curtea de Apel Craiova – secția a II-a Civilă, în dosarul nr. x/2019, în contradictoriu cu intimata-pârâtă B. S.A.

Împotriva acestei ultime decizii, contestatorul A. a formulat contestație în anulare.

Sub un prim aspect, invocă faptul că dezlegarea dată recursului este rezultatul unor erori materiale, prezente atât în expunerea de motive cât și în considerente.

În acest sens, contestatorul arată că decizia nr. 393/17.02.2021 a fost pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție, iar nu de Curtea de apel Craiova, așa cum s-a reținut prin decizia contestată.

Mai arată contestatorul că, incidența dispozițiilor art. 488 alin. (1) pct. 5 C. proc. civ., reținută prin decizia nr. 393/17.02.2021, este atrasă de excepția puterii de lucru judecat, respectiv de efectul pozitiv al autorității de lucru judecat. Susține că pârâta trebuia să achite diferența taxei de timbru către bugetul de stat, în cuantum de 1.552,5 RON, în termen de 10 zile, conform art. 200 alin. (3) C. proc. civ., în rejudecarea cererii de apel. Or, la data de 08.09.2021, taxa de timbru nu era achitată, cererea de apel fiind lovită de nulitate. În acest sens, indică decizia civilă nr. 778/05.04.2022, pronunțată de Î.C.C.J în dosar nr. x/2022, cu titlu de practică judiciară.

Arată că instanțele devolutive sunt obligate să respecte statuările Î.C.C.J., întrucât, potrivit art. 126 alin. (3) din Constituție, Înalta Curte de Casație și Justiție asigură interpretarea și aplicarea unitară a legii.

În cauză, apreciază că decizia nr. 393/17.02.2021, pronunțată de Î.C.C.J. a rămas fără valoare juridică, întrucât instanța de apel, în mod nelegal, a judecat apelul în ambele cicluri procesuale și a admis greșit excepția prescripției dreptului material la acțiune, invocată de intimata-pârâtă.

Arată că nu s-a judecat în această cauză cu firma de recuperări creanțe C. S.R.L. și, de asemenea, că nu putea formula acțiune în instanță față de pârâta B. S.A. înainte de 23.11.2016, dată la care pârâta și-ar fi recunoscut culpa, prin faptul că a rebranșat, în mod voluntar, imobilul contestatorului.

În continuare, contestatorul susține că nu există în dosar nicio dovadă că pârâta a reziliat contractul de cesiune încheiat cu firma de recuperări creanțe C. S.R.L., prin urmare, dreptul contestatorului de a promova o acțiune în instanță s-ar fi născut la data recunoașterii culpei de către pârâtă, anume la 23.11.2016.

Din punctul contestatorului de vedere, instanța de recurs nu ar fi făcut o analiză logico-juridică a dispozițiilor art. 2537 alin. (1) C. civ.

În plus, susține că, același complet al Curții de Apel Craiova, care a judecat apelul în primul și al doilea ciclu procesual, a pronunțat și decizia nr. 807/16.10.2019, în dosarul identic nr. x/2019, și a statuat că termenul de prescripție "începe să curgă de la data constatării prejudiciului, respectiv 11.10.2017, dată la care s-a pronunțat decizia nr. 1612/11.10.2017 de către Tribunalul Gorj – secția a II-a Civilă, în dosarul nr. x/2016".

Mai arată că, decizia nr. 807/16.10.2019 a Curții de Apel Craiova are putere de lucru judecat sub forma efectului pozitiv al autorității de lucru judecat, cu privire la stabilirea începerii termenului de prescripție a faptelor pârâtei, respectiv 11.10.2017.

Or, aplicarea greșită a deciziilor nr. 393/17.02.2021 și nr. 807/16.10.2019 constituie motiv de nelegalitate ce se încadrează în prevederile art. 503 alin. (2) C. proc. civ.

În continuare, contestatorul face apel la considerente din decizia nr. 2493/18.11.2021, pronunțată de Î.C.C.J. în dosar nr. x/2020.

Autorul prezentei căi de atac apreciază că instanța de recurs și-ar fi concentrat atenția doar pe existența obligatorie a triplei identități de elemente, fără să observe că tripla identitate nu este necesară în speța de față, întrucât prescripția dreptului la acțiune a fost respinsă prin decizia nr. 807/16.10.2019, această decizie fiind înzestrată cu putere de lucru judecat.

Conchide că, respingerea tuturor motivelor de casare invocate în cererea de recurs este nelegală, în speță nefiind incident art. 2501 C. civ.. Totodată, susține că instanța de recurs nu a cercetat motivele de casare a deciziei recurate, invocate în termen, respectiv motivul prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 5 C. proc. civ. cu referire la decizia Î.C.C.J. nr. 393/17.02.2021.

În drept, au fost invocate dispozițiile art. 503 alin. (2) pct. 2 și 3 C. proc. civ.

Contestația în anulare a fost comunicată intimatei la 21.10.2022 .

La 18.11.2022, intimata B. S.A. a depus întâmpinare, prin care a solicitat respingerea contestației ca inadmisibilă și, în subsidiar, ca nefondată.

Întâmpinarea a fost comunicată contestatorului la 29.10.2022, care a depus răspuns la întâmpinare, la 05.12.2022.

Analizând contestația în anulare, în raport de dispozițiile legale incidente, Înalta Curte de Casație și Justiție reține următoarele:

Cu titlu preliminar, instanța supremă va califica excepția inadmisibilității contestației în anulare, invocată de intimata B. S.A. ca și apărare de fond, având în vedere că argumentele intimatei vizează doar dispozițiile art. 503 alin. (2) pct. 2 C. proc. civ. iar soluționarea căii de atac a contestației în anulare are caracter unitar.

Contestația în anulare este o cale de atac extraordinară, ce poate fi promovată numai pentru motivele anume prevăzute de lege.

Astfel, potrivit art. 503 alin. (2) pct. 2 C. proc. civ., invocat de către contestator, hotărârile instanțelor de recurs mai pot fi atacate cu contestație în anulare când dezlegarea dată recursului este rezultatul unei erori materiale.

"Eroarea materială" reprezintă acea greșeală cu caracter procedural, ce vizează aspecte formale ale judecății, de natură a determina o altă soluție decât cea care ar fi rezultat, în mod firesc, din observarea de către instanță a elementelor reale ale speței.

Conturând un prim motiv de contestație în anulare, contestatorul a susținut, că decizia nr. 393/17.02.2021 a fost pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție, iar nu de Curtea de apel Craiova, așa cum s-ar fi reținut prin decizia contestată.

Or, analizând decizia atacată, se constată că, în mod contrar celor susținute de contestator, analiza făcută de instanța de recurs a avut în vedere decizia nr. 393/17.02.2021, pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție – secția a II-a Civilă, așa cum reiese în mod evident din considerentele decizorii ale instanței supreme, regăsite la fila x din decizia nr. 522 din 3 martie 2022, pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție – secția a II-a Civilă, în dosarul nr. x/2019.

Astfel, instanța de recurs a reținut următoarele, "pe cale de consecință, în ipoteza existenței unor lipsuri în ceea ce privește achitarea taxelor judiciare aferente cererii de apel, această împrejurare nu poate duce la casarea deciziei recurate, ci, eventual, numai la darea în debit, conform art. 38 din O.U.G. nr. 80/2013, modificată, astfel cum s-a dispus prin decizia nr. 393 din 17 februarie 2021, pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție – secția a II-a Civilă".

Conturând un al doilea presupus motiv de contestație în anulare subscris art. 503 alin. (2) pct. 2 C. proc. civ., contestatorul susține, în esență, faptul că instanța de recurs ar fi aplicat greșit puterea de lucru judecat/efectul pozitiv al deciziei nr. 393/17.02.2021, pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție – secția a II-a Civilă, cu privire la obligația B. S.A. de a achita taxă judiciară de timbru și al deciziei nr. 807/16.10.2019, pronunțată de Curtea de Apel Craiova, cu privire la stabilirea începutului termenului de prescripție a faptelor pârâtei.

În ceea ce privește motivul de contestație în anulare prevăzut de art. 503 alin. (2) pct. 2 din C. proc. civ., Înalta Curte reține că eroarea materială la care se referă acest text de lege este o greșeală de natură procedurală, constând în confundarea unor elemente importante sau date materiale, pentru verificarea cărora nu este necesară reexaminarea fondului sau reaprecierea probelor, textul de lege nefiind incident în cazul unor greșeli de judecată, de apreciere a probelor, de interpretare și aplicare a dispozițiilor legale.

Din perspectivele cerinței prevăzute de art. 503 alin. (2) pct. 2 din C. proc. civ., în cauză, instanța învestită cu soluționarea căii extraordinare de atac constată că modalitatea de soluționare a recursului formulat de recurentul-reclamant nu este rezultatul unei erori materiale, în sensul anterior arătat.

Aspectele invocate de contestator nu se pot valorifica în această procedură extraordinară decât dacă ar fi existat o neobservare, din eroare, a actelor materiale aflate la dosar, relevante pentru soluția procesului, iar nu ca motive de nelegalitate a hotărârii instanței de recurs.

Altfel spus, dacă instanța de recurs a luat în examinare aspectele deduse, dându-le o rezolvare asumată, deliberată, instanța care judecă contestația în anulare nu se poate poziționa ca instanță de control judiciar, pentru a cenzura decizia anterioară, a suprapune aprecierea și înlocui soluția, ci este limitată strict la a vedea dacă ipoteza art. 503 alin. (2) pct. 3 C. proc. civ. evocată este îndeplinită, în sensul textului, iar nu în înțelesul părții.

Instanța supremă reține că, prin decizia nr. 522 din 03 martie 2022, pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție – secția a II-a Civilă, în dosarul nr. x/2019, a fost respins ca nefondat recursul declarat de recurentul A. împotriva deciziei nr. 474/08.09.2021, pronunțată de Curtea de Apel Craiova – secția a II-a Civilă, în dosar nr. x/2019, prin care a fost respinsă ca prescrisă, cererea de chemare în judecată formulată de reclamantul A..

Pentru a pronunța această soluție, în ceea ce privește criticile care vizează rejudecarea cererii de apel fără satisfacerea cerinței timbrării de către pârâta B. S.A., instanța de recurs a reținut că modalitatea de timbrare a acesteia nu poate constitui un motiv de nulitate a deciziei recurate, cum eronat consideră reclamantul, în raport de dispozițiile art. 197 teza a II-a, art. 470 alin. (2) C. proc. civ. și art. 23 alin. (1) lit. b) din O.U.G. nr. 80/2013. Totodată, a reținut că instanța supremă, prin decizia 393/17.02.2021, a constatat că în fazele procesuale anterioare taxa judiciară de timbru nu a fost plătită în cuantumul legal și a dispus obligarea pârâtei la plata taxelor judiciare de timbru aferente, care a fost pusă în executare potrivit art. 41 din O.U.G. nr. 80/2013, de către organele de executare ale unităților administrativ teritoriale prevăzute la art. 40 alin. (1) conform procedurii fiscale.

Pe cale de consecință, a statuat că, în ipoteza existenței unor lipsuri în ceea ce privește achitarea taxelor judiciare aferente cererii de apel, această împrejurare nu poate duce la casarea deciziei recurate ci, eventual, numai la darea în debit, conform art. 38 din O.U.G. nr. 80/2013, modificată, astfel cum s-a dispus prin decizia nr. 393 din 17 februarie 2021 pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție, secția a II-a Civilă.

În ce privește criticile privind încălcarea autorității de lucru judecat a deciziei nr. 807/16.10.2019, pronunțată de Curtea de Apel Craiova, prin decizia contestată s-a reținut că argumentația recurentului, în sensul existenței unor soluții contrare pronunțate de același complet de judecată cu privire la excepția prescripției dreptului material la acțiune, nu se circumscrie cazului de casare invocat. Astfel, raportat la dispozițiile art. 431 alin. (1) C. proc. civ., instanța de recurs a constatat că, în speță, nu este întrunită cumulativ tripla identitate de părți, obiect și cauză, decizia nr. 807/2019 vizând nelegalitatea debranșării de la rețeaua de curent electric, pe când prezentul dosar are ca obiect acordarea de daune morale ca urmare a folosirii firmei de recuperare creanțe, neexistând nicio legătură între obiectul celor două litigii.

Considerentele reproduse în privința criticilor invocate de contestator, relevă rezultatul analizării și interpretării de către instanța de recurs a aspectelor invocate prin contestația în anulare cu privire la decizia contestată, fapt ce demonstrează că nu poate fi vorba de o de "eroare materială" în accepțiunea art. 503 alin. (2) pct. 2 C. proc. civ., ceea ce invocă contestatorul fiind eventuale greșeli de judecată, de interpretare a dispozițiilor legale ale art. 197 teza a II-a C. proc. civ., art. 38 și 41 din O.U.G nr. 80/2013, precum și ale art. 431 alin. (1) C. proc. civ.

În realitate, subsumat motivului de contestație reglementat de art. 503 alin. (2) pct. 2 C. proc. civ., contestatorul supune analizei aspecte identice cu cele ce au făcut obiect al judecății anterioare ori care țin de fondul raporturilor juridice dezlegate prin hotărârile pronunțate în cauză, pe parcursul procesual al litigiului, asupra cărora instanțele anterioare s-au pronunțat, și care nu mai pot fi reevaluate în prezenta cale de atac.

Însă, contestația în anulare nu poate fi utilizată ca un recurs deghizat, spre a provoca un control judiciar al hotărârii atacate, pentru că s-ar deturna rolul și scopul acestei căi extraordinare de atac, rezervat exclusiv remedierii acelor erori procedurale menționate limitativ de legiuitor prin dispozițiile legale mai sus- redate.

În consecință, aspectele prezentate în motivarea căii de atac nu pot fi supuse analizei în cadrul unei contestații în anulare, deoarece această cale extraordinară de atac nu deschide oportunitatea formulării unui recurs la recurs, ci tinde la retractarea unei hotărâri pentru înlăturarea neregularităților formale, expres și limitativ prevăzute de lege, săvârșite de instanță cu ocazia judecății, iar nu pentru că dezlegarea cauzei este criticabilă, în opinia contestatorului.

Conchizând, Înalta Curte reține și că, potrivit jurisprudenței Curții Europene a Drepturilor Omului, doar erorile de fapt care nu au devenit vizibile decât la finalul unei proceduri judiciare pot justifica o derogare de la principiul securității juridice, pe motiv că nu a fost posibilă îndreptarea lor prin exercitarea căilor ordinare de atac (concluzie afirmată, de exemplu, în: hotărârile pronunțate în cauzele Mitrea împotriva României/2008, Stanca Popescu împotriva României/2009).

Conform prevederilor art. 503 alin. (2) pct. 3 C. proc. civ., pe calea contestației în anulare poate fi invocată omisiunea instanței de a se pronunța asupra unuia dintre recursurile declarate ori aceea de a cerceta vreunul dintre motivele de casare. Din perspectiva acestui text de lege, contestatorul susține că instanța de recurs nu a cercetat un posibil motiv de ordine publică subsumat dispozițiilor art. 488 alin. (1) pct. 5 C. proc. civ., raportat la decizia nr. 393/17.02.2021, pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție – secția a II-a Civilă, referitor la neîndeplinirea de către intimata B. S.A. a obligației de a timbra cererea de apel.

Înalta Curte constată că nu se impune retractarea deciziei nr. 522 din 03.03.2022 întrucât autorul căii de atac a invocat aspectele legate de timbraj prin cererea de recurs, iar instanța supremă a reținut, în considerentele deciziei contestate că modalitatea de timbrare a cererii de apel a intimatei nu poate constitui un motiv de nulitate a deciziei recurate, în raport de dispozițiile art. 197 teza a II-a, art. 470 alin. (2) C. proc. civ. și art. 23 alin. (1) lit. b) din O.U.G. nr. 80/2013, întrucât, în ipoteza existenței unor lipsuri în ceea ce privește achitarea taxelor judiciare aferente cererii de apel, această împrejurare nu poate duce la casarea deciziei recurate ci, eventual, numai la darea în debit, conform art. 38 din O.U.G. nr. 80/2013, modificată, astfel cum s-a dispus prin decizia nr. 393 din 17 februarie 2021 pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție, secția a II-a Civilă.

Nepronunțarea instanței de recurs asupra unui motiv de casare presupune completa lui ignorare și, deci, neabordarea lui în cuprinsul deciziei, ipoteză nerealizată în cauză, căci, așa cum s-a arătat, instanța de control judiciar a analizat motivul de recurs invocat de contestator, arătând de ce acesta nu poate fi primit.

Pronunțarea de către instanța de recurs a unei soluții contrare dorinței părții și neînsușirea motivelor invocate nu echivalează cu omisiunea de a cerceta vreunul din motivele de casare, în sensul art. 503 alin. (2) pct. 3 C. proc. civ.

Restul argumentelor din cererea de contestație în anulare legate de situația de fapt, trimiterile la jurisprudență și afirmațiile prin care partea își exprimă nemulțumirea față de soluțiile pronunțate anterior nu pot fi analizate din perspectiva dispozițiilor art. 503 C. proc. civ., fiind aspecte ce țin de fondul cauzei, și nu de hotărârea atacată.

Pentru aceste considerente, față de dispozițiile art. 508 C. proc. civ., Înalta Curte de Casație și Justiție va respinge contestația în anulare formulată de contestatoarea D. împotriva deciziei nr. 898 din 7 aprilie 2021, pronunțate de Înalta Curte de Casație și Justiție – secția a II-a Civilă, în dosarul nr. x/2019.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge contestația în anulare formulată de contestatorul A. împotriva deciziei nr. 522 din 3 martie 2022, pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție – secția a II-a Civilă, în dosarul nr. x/2019, ca nefondată.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică astăzi, 13 decembrie 2022.