ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 1341/2022

Ședința publică din data de 7 iunie 2022

Asupra recursurilor de față, din examinarea actelor și lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Prin cererea înregistrată pe rolul Tribunalului Gorj, secția a II-a civilă la 11 septembrie 2019, sub nr. x/2019, reclamantul A. a chemat în judecată pârâtele B. S.A., C. și D. S.A., solicitând ca, prin sentința ce se va pronunța, instanța să dispună obligarea acestor pârâte la plata de despăgubiri morale în sumă de 750.000 euro, reprezentând prejudiciul moral cauzat în perioada 04.11.2015-23.11.2016 de B. S.A., la plata de despăgubiri morale în sumă de 900.000 RON, reprezentând prejudiciul moral cauzat de C. pentru perioada 30.10.2016-23.11.2016 și la plata de despăgubiri morale în sumă de 900.000 RON, reprezentând prejudiciul moral cauzat în perioada 30.10.2016-23.11.2016 de E. S.A..

În drept, cererea a fost întemeiată pe dispozițiile Legii energiei și gazelor naturale nr. 123/2012, art. 252, art. 253 alin. (4), art. 2537, art. 207 alin. (2) C. civ., art. 21, 22, 31, 32, 33, 34, 35 din Constituția României.

Prin sentința nr. 67/2020 din 19 iunie 2020, astfel cum a fost îndreptată prin încheierea de cameră de consiliu din 17 iulie 2020, ambele pronunțate în dosarul nr. x/2019, Tribunalul Gorj, secția a II-a civilă a admis excepția lipsei calității procesual pasive a pârâtei B. S.A. și, în consecință, a respins acțiunea reclamantului formulată împotriva acestei pârâte ca fiind formulată împotriva unei persoane fără calitate procesual pasivă.

Totodată, a respins excepția lipsei calității procesual pasive a pârâtelor E. și C.

A admis în parte acțiunea reclamantului A., în contradictoriu cu pârâtele C. și E., având ca obiect pretenții.

A obligat pârâta E. să plătească reclamantului suma de 500 RON cu titlu de daune morale aferente perioadei 30.10.2016 - 23.11.2016.

A obligat pârâta C. să plătească reclamantului suma de 500 RON cu titlu de daune morale aferente perioadei 30.10.2016 - 23.11.2016.

Împotriva acestei sentințe au declarat apel atât reclamantul A., cât și pârâtele C. și E. S.A.

Prin decizia nr. 588/2020 din 19 noiembrie 2020, pronunțată în dosarul nr. x/2019, Curtea de Apel Craiova, secția a II-a civilă a respins, ca nefondate, apelurile declarate de pârâtele C. și E. S.A. (fostă E.) împotriva sentinței nr. 67/2020 din 19 iunie 2020, pronunțată de Tribunalul Gorj, secția a II-a civilă în dosarul nr. x/2019.

A admis apelul declarat de reclamantul A. împotriva sentinței nr. 67/2020 din 19 iunie 2020, pronunțată de Tribunalul Gorj, secția a II-a civilă în dosarul nr. x/2019, pe care a schimbat-o în parte, în sensul că a admis în parte acțiunea formulată de reclamantul A. și a obligat pârâtele C. și E. S.A. (fostă E.) la câte 1000 RON cu titlu de daune morale către reclamant.

De asemenea, a menținut dispozițiile sentinței referitoare la admiterea excepției lipsei calității procesuale pasive a pârâtei B. S.A. și respingerea acțiunii față de această pârâtă.

Împotriva acestei decizii, au declarat recurs toate părțile care au avut calitate de apelante.

Prin decizia nr. 1454 din 10 iunie 2021, pronunțată în dosarul nr. x/2019, Înalta Curte de Casație și Justiție, secția a II-a civilă a respins excepția nulității recursului.

A respins, ca nefondat, recursul declarat de recurentul-reclamant A. împotriva deciziei nr. 588/2020 din 19 noiembrie 2020 pronunțată de Curtea de Apel Craiova, secția a II-a civilă.

A admis recursurile declarate de recurentele-pârâte C. și E. S.A. împotriva deciziei nr. 588/2020 din 19 noiembrie 2020 pronunțată de Curtea de Apel Craiova, secția a II-a civilă, pe care a casat-o și a trimis cauza spre rejudecare aceleiași instanțe.

Pentru a hotărî astfel, Înalta Curte a reținut că instanța de apel nu a analizat efectiv toate susținerile părților și nu a explicat de o manieră convingătoare raționamentul juridic pe care l-a adoptat, astfel că hotărârea pronunțată nu creează transparență asupra silogismului judiciar care trebuie să explice și să justifice dispozitivul și care să permită realizarea controlului judiciar. În opinia Înaltei Curți, instanțele de fond nu s-au aplecat asupra lămuririi cadrului procesual, nefiind indicat, motivat, felul răspunderii incidente în cauză, ținând cont și de calitatea diferită a celor două pârâte, singurul aspect analizat sumar fiind cel al faptei ilicite imputabile pârâtelor, reținută din puterea de lucru judecat a considerentelor deciziei nr. 411/23.09.2016 a Curții de Apel Craiova și deciziei nr. 468/29.03.2018 a Curții de Apel Craiova, prin care s-ar fi adus dezlegări în ceea ce privește culpa celor două pârâte în operațiunea de debranșare ilegală a reclamantului, fără a exista nicio referire la temeiul în drept al răspunderii pârâtului, deși identificarea acestuia era atributul instanțelor de fond, care erau ținute doar de cauza acțiunii fixată de reclamant prin actul de sesizare în virtutea principiului disponibilității.

În acest cadru, având în vedere și motivul de recurs prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 7 C. proc. civ., invocat de recurenta-pârâtă C., Înalta Curte a constatat că, între părți, s-au derulat mai multe litigii pornind de la situația de fapt a deconectării reclamantului de la serviciul de furnizare a energiei electrice, dar instanțele de fond au înțeles să dea prevalență în cauză efectelor autorității de lucru judecat a considerentelor doar a două din hotărârile pronunțate, fără o motivare concludentă cu privire la înlăturarea celorlalte. Pe de altă parte, s-a reținut că instanța de apel se limitează la formularea unor considerente preponderent de ordin general, teoretic și nu evidențiază situația de fapt relevantă pentru stabilirea existenței și întinderii prejudiciului în raport cu perioada indicată în acțiune.

Așadar, reținând că, în absența lămuririi motivate a raporturilor juridice deduse judecății și a normelor de drept incidente, precum și a unei situații de fapt coerente, nu poate realiza un veritabil control de legalitate a soluției pronunțate fără lipsirea părților de un grad de judecată devolutivă, Înalta Curte a apreciat că se impune casarea deciziei nr. 588/2020 din 19 noiembrie 2020 pronunțată de Curtea de Apel Craiova, secția a II-a civilă, în baza motivului de recurs invocat de recurentele-pârâte, sens în care a casat decizia recurată și a trimis cauza instanței de apel spre rejudecare.

Primind cauza spre rejudecare, Curtea de Apel Craiova a procedat la înregistrarea dosarului sub nr. x/2019

Prin decizia nr. 682/2021 din 4 noiembrie 2021, pronunțată în dosarul nr. x/2019, Curtea de Apel Craiova, secția a II-a civilă a admis apelurile formulate de reclamantul A. și pârâta E. S.A. împotriva sentinței nr. 67/2020 din 19 iunie 2020, pronunțată de Tribunalul Gorj, secția a II-a civilă în dosarul nr. x/2019 și a respins apelul formulat de pârâta C. împotriva sentinței nr. 67/2020 din 19 iunie 2020 și a încheierii din 17.07.2020, pronunțate de aceeași instanță.

A schimbat în parte sentința, în sensul că a respins, ca neîntemeiată, acțiunea formulată de reclamant împotriva pârâtei E. S.A. și a admis în parte acțiunea reclamantului împotriva pârâtei C., pe care a obligat-o la plata sumei de 1000 de RON cu titlu de daune morale aferente perioadei 30.10.2016-23.11.2016, menținând celelalte dispoziții ale sentinței.

Totodată, a obligat apelantul reclamant la plata sumei de 250 RON cu titlu de cheltuieli de judecată, către apelanta pârâtă E. S.A.

Împotriva acestei decizii au declarat recurs atât reclamantul A., cât și pârâta C.

Prin recursul formulat, reclamantul A. a invocat incidența motivelor de nelegalitate prevăzute de art. 488 alin. (1) pct. 1, 6, 7 și 8 C. proc. civ.

Subsumat primului motiv de casare invocat, art. 488 alin. (1) pct. 1 C. proc. civ., recurentul a învederat că cererea de apel inițială a fost judecată de completul C2a compus din președinte F. și judecător G., iar, în rejudecare, cererea de apel a fost soluționată tot de competul C2a compus din președinte H. și judecător I., astfel că, în opinia sa, instanța de apel, în rejudecare, nu a fost alcătuită potrivit dispozițiilor legale.

În dezvoltarea celui de al doilea motiv de casare invocat, art. 488 alin. (1) pct. 6 C. proc. civ., recurentul a susținut că, la rejudecarea fondului, instanța de apel trebuia să ia în dezbatere și cererea formulată față de B. S.A. și să se pronunțe pe soluția greșită a instanței de fond cu privire la calitatea procesuală pasivă a acesteia, arătând și susținând că, în rejudecare, a depus probe concludente în acest sens, faptele ilicite privind debranșările contrare Legii nr. 123/2012 pct. a), b), c) fiind săvârșite de B..

A mai arătat că, deși în acte are statut de firmă de consultanță fără contract de mandat cu C., în mod abuziv a emis facturi, avize de plată, preavize de debranșare-rebranșare contra cost, și-a arogat competențe pe care nu le poseda, a accesat ilegal contul de client, date confidențiale, punându-le la dispoziția firmei de recuperări creanțe.

De asemenea, a mai arătat că B. nu și-a asumat o obligație de rezervă atunci când instanțele au statuat definitiv că recurentul nu a avut nicio datorie la energie electrică, că debranșarea a fost ilegală, că faptele pârâtei se circumscriu noțiunii de faptă ilicită directă.

Astfel, în accepțiunea recurentului, pârâta B. S.A. trebuie să răspundă, conform art. 207 alin. (2) C. civ., nelimitat și solidar pentru toate prejudiciile cauzate independent de aplicarea altor sancțiuni prevăzute de lege.

Referitor la pârâtele C. și E. S.A., recurentul a citat din considerentele instanței de apel care s-a pronunțat, în rejudecare, arătând că, în baza art. 22 alin. (2), (7) C. proc. civ., se poate observa un concurs de erori judecătorești ce se încadrează în motivele de casare prevăzute de art. 488 alin. (1) pct. 6, 7 și 8 C. proc. civ.

Detaliind, recurentul arată că instanța de apel a constatat că fapta ilicită directă există, a fost inițiată (săvârșită) în noaptea de 11 spre 12 februarie 2013, când i-au fost furate instalațiile și echipamentele electrice din locuință. Așadar, recurentul susține că, existând fapta ilicită, există și prejudiciul constând în trauma psihică cauzată de privarea de curent electric, fiind, astfel, lezate valorile intrinseci ființei umane prevăzute de art. 252 C. civ.

A mai susținut că debranșarea și însușirea abuzivă a instalațiilor și echipamentelor electrice au fost făcute de pârâta E. S.A. fără a deține autorizație A.N.R.E., cu încălcarea Legii nr. 123/2012 pct. a), b) c), astfel că, în accepțiunea recurentului, exonerarea de răspundere a pârâtei CEZ DISTRIBUȚIE S.A. se circumscrie noțiunii de eroare judecătorească evidentă, fiind incidente dispozițiile art. 488 alin. (1) pct. 6, 7 și 8 C. proc. civ.

Referitor la obligarea pârâtei C. la plata sumei de 1000 de RON pentru 5 membri ai familiei sale, recurentul arată că, procedând astfel, instanța de apel a dus în derizoriu instituția daunelor morale, lăsând-o în afara protecției juridice.

În opinia sa, instanța, ținând cont de circumstanțele cauzei, trebuia să acorde minim 1000 de RON pe zi pentru fiecare membru al familiei sale care a fost privat de energie electrică, fără să aibă vreo datorie.

În continuare, susținând că intimatele-pârâte au săvârșit un concurs de fapte ilicite, recurentul a conchis în sensul că hotărârea pronunțată în rejudecarea apelului s-a făcut la un nivel mult mai scăzut față de hotărârea casată, în sensul că instanța de apel nu a respectat dispozițiile instanței supreme cu privire la cerințele de calitate ale actului juridic.

În acest sens, recurentul susține că membrii completului de judecată s-au erijat în apărători ai intimatelor-pârâte, minimizând răspunderea delictuală a acestora.

În concret, arată că judecătorii au refuzat să judece cererea de chemare în judecată a intimatei-pârâte B. S.A. în calea de atac a apelului după trimiterea cauzei spre rejudecare, exonerând de răspundere societatea E. S.A., cu toate că aceasta și-a recunoscut culpa prin rebranșare în mod voluntar în data de 23.11.2016.

De asemenea, recurentul a mai susținut că în considerentele hotărârii 682/04.11.2021 sunt contrarietăți flagrante ce cad sub incidența motivelor de casare prevăzute de art. 488 alin. (1) pct. 6, 8 C. proc. civ.

Astfel, în accepțiunea recurentului, susținerea instanței de apel (în rejudecare) în sensul că prejudiciul a fost reparat prin obligarea pârâtei C. la plata sumei de 1000 de RON duce la golirea de conținut a art. 1357, 1349, 1364, 1369, 1386 alin. (3) C. civ., coroborate cu art. 22, 32, 33, 34 din Constituția României.

De asemenea, se mai susține că faptele delictuale, în concurs, au fost săvârșite de către intimatele-pârâte cu intenție, cu vinovăție și rea-credință, în formă continuă și continuată.

Astfel, în opinia recurentului, intimata-pârâtă B. S.A. are pe deplin calitate procesuală pasivă, faptele sale ilicite cad și sub incidența art. 1357, 1364, 1369 C. civ., fiind lezate timp de 4 ani valorile intrinseci ființei umane prevăzute de art. 252 C. civ., toate la un loc și fiecare în parte.

În încheiere, recurentul solicită admiterea recursului, casarea sentinței recurate, acordarea de despăgubiri morale conform art. 1386 alin. (4) C. civ., iar, în subsidiar, trimiterea cauzei la instanța de fond pentru rejudecare pe fond, având în vedere faptul că instanța de apel, în rejudecare, nu a respectat dispozițiile deciziei de casare nr. 1454/2021.

În drept, cererea de recurs a fost întemeiată pe dispozițiile art. 486, art. 488 alin. (1) pct. 1, 6, 7 și 8 C. proc. civ.

Prin recursul formulat, pârâta C. a solicitat, în temeiul art. 488 alin. (1) pct. 6, 7 și 8 C. proc. civ., admiterea căii de atac, casarea deciziei 682/04.11.2021 și, rejudecând, admiterea apelului propriu formulat împotriva sentinței nr. 67/2020 din 19 iunie 2020, pronunțată de Tribunalul Gorj și modificarea hotărârii instanței de fond, în sensul respingerii în tot a cererii formulate de reclamantul A..

În motivare, recurenta-pârâtă a susținut printr-un prim motiv de recurs că:

Detaliind, recurenta a susținut că, prin decizia recurata, instanța de apel s-a pronunțat inclusiv pe apelul declarat de către reclamantul A., în condițiile în care, prin decizia 1454 din 10 iunie 2021, pronunțată în dosarul x/2019, Înalta Curte de Casație și Justiție a respins ca nefondat recursul declarat de recurentul reclamant A., astfel că, ceea ce s-a statuat față de acesta prin Decizia 588/2020 pronunțată de Curtea de Apel Craiova a intrat în puterea lucrului judecat.

De asemenea, recurenta a mai susținut că:

În acest sens, a arătat că instanța de apel nu a motivat de ce a înlăturat soluțiile prin care instanțele judecătorești s-au pronunțat cu caracter definitiv și irevocabil în sensul că C. a acționat în conformitate cu prevederile legale și contractuale prin respingerea cererii formulate de către apelantul reclamant care a solicitat reluarea furnizării energiei electrice.

În concret, recurenta a învederat că, prin sentința nr. 1287/2013 pronunțată de Judecătoria Motru în dosarul nr. x/2013, rămasă irevocabilă conform deciziei nr. 575 pronunțată de Tribunalului Gorj la data de 27.11.2013, s-a respins cererea reclamantului A. de reluare a furnizării energiei electrice la imobilul în speță.

Astfel, în condițiile în care instanțele judecătorești au stabilit definitiv și irevocabil că deconectarea locului de consum s-a efectuat în limitele legale și contractuale, în accepțiunea recurentei, cererea privind acordarea de daune morale era inadmisibilă, astfel încât soluția pronuțată de Curtea de Apel Craiova este nelegală.

De asemenea, recurenta a mai învederat că sentința mai sus amintită (nr. 1287/2013 pronunțată de Judecătoria Motru în dosarul nr. x/2013) este anterioara Deciziei nr. 411 din 23 septembrie 2016, pronunțată de Tribunalul Gorj în dosarul x/2015

În aceste condiții, recurenta apreciază că instanța de apel a pronunțat o soluție cu încălcarea principiului puterii de lucru judecat, motiv pentru care, în temeiul art. 488 pct. 7 C. proc. civ., solicită admiterea recursului, casarea soluției recurate și, rejudecând, respingerea cererii formulate de reclamantul A..

În continuare, printr-un alt motiv de recurs subsumat art. 488 alin. (1) pct. 6 C. proc. civ., autoarea prezentului demers judiciar a susținut că:

Detaliind, recurenta arată că instanța de apel nu a analizat întregul material probator depus la dosarul cauzei.

În acest sens, recurenta afirmă că instanța nu face nicio trimitere la expertizele efectuate în dosarul x/2015 înregistrat pe rolul Tribunalului Gori și în dosarul penal x/2013, singurele dosare în care s-au efectuat expertize judiciare în specialitatea contabilitate privind situația financiară a reclamantului A. la data deconectării, expertize din care a reieșit că, la data deconectării (12.02.2013), consumatorul A. înregistra debite deconectabile care au stat la baza emiterii preavizului x/28.01.2013.

Consideră, așadar, că în mod subiectiv instanța de apel a înlăturat sentința nr. 1287/2013 pronunțată de Judecătoria Motru în dosarul nr. x/2013 pe considerentul că nu s-a efectuat un raport de expertiză, ignorând cele două expertize efectuate în dosarul x/2015 înregistrat pe rolul Tribunalului Gorj și în dosarul penal x/2013, în condițiile în care Decizia 411/23.09.2016 pronunțată de Tribunalul Gorj în dosarul x/2015 nu a avut la bază o analiză contabilă a documentului în cauză.

În continuare, recurenta a susținut incidența motivului de nelegalitate prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ.

Detaliind, autoarea prezentului demers judiciar a arătat că, în soluționarea prezentului litigiu, instanțele aveau obligația să se raporteze la drepturile și obligațiile stabilite prin contractul încheiat între părți, astfel că în mod netemeinic și nelegal instanța de apel a admis în parte cererea reclamantului, în condițiile în care societatea recurentă a acționat în conformitate cu prevederile legale și contractuale.

Astfel, recurenta susține că nu există niciun document sau hotărâre judecătorească prin care să se rețină faptul că facturile aferente serviciului de energie electrică care au stat la baza emiterii preavizului nr. x/28.01.2013, pentru locul de consum al reclamantului sunt nelegal sau nejustificat emise.

Totodată, reiterează faptul că instanța de apel nu a avut în vedere că, în ceea ce privește deconectarea intervenită în data de 12.02.2013, atât în litigiul civil nr. 228/95/2015, cât și în dosarul penal nr. x/2013 au fost efectuate două expertize tehnice în specialitatea contabilitate care au concluzionat faptul că, pentru locul de consum în cauză, clientul înregistra debite deconectabile aferente serviciului de furnizare a energie electrice față de C., sume care au stat la baza emiterii Preavizului notificare numărul x/28.01.2013.

Astfel, în accepțiunea recurentei, instanța de apel a reținut eronat că ar fi săvârșit o faptă ilicită, în condițiile în care, din rapoartele de expertiză efectuate în cauzele mai sus menționate, a rezultat că, la momentul debranșării din 12.02.2013, reclamantul nu achitase debitul în cuantum de 47,10 RON, reprezentând contravaloare energie electrică ce trebuia achitată până în data scadentă de 26.12.2012.

Prin urmare, recurenta susține că, la locul de consum în cauză, furnizarea energiei electrice a fost întreruptă și reluată cu respectarea prevederilor legale, reiterând faptul că deconectarea intervenită în data de 12.02.2013 a avut în vedere debitele neachitate care au fost confirmate de expertizele contabile efectuate atât în litigiul civil nr. 228/95/2015, cât și în dosarul penal nr. x/2013, care au concluzionat faptul că, pentru locul de consum în cauză, clientul înregistra debite deconectabile aferente serviciului de furnizare a energiei electrice față de C.

Astfel, conform afirmațiilor recurentei, față de concluziile rapoartelor de expertiză în specialitatea contabilitate, rezultă faptul că deconectarea locului de consum a intervenit în mod justificat, aspect față de care, în cadrul dosarului penal nr. x/2013, organele de cercetare penală au dispus clasarea cauzei.

Prin urmare, în accepțiunea recurentei, nu se poate reține că, în cauză, au fost încălcate prevederile legale în vigoare și nici că s-ar fi realizat un abuz față de client, astfel încât soluția pronunțată de instanța de apel este nelegală.

În continuare, recurenta subliniază că reclamantul susține în mod eronat faptul că societatea C. nu ar fi operat în contabilitate stornări la care ar fi aplicat penalități de întârziere în condițiile în care, din expertizele contabile efectuate atât în litigiul civil nr. 228/95/2015, cât și în dosarul penal nr. x/2013, rezulta faptul că, pentru locul de consum în cauză, reclamantul datora suma de 43,96 RON, reprezentând contravaloare energie electrică la momentul debranșării din data de 12.02.2013, expertul arătând în răspunsul la Obiectivul nr. 3 faptul că debranșarea din data de 12.02.2013 nu a fost dispusă în baza unor facturi stornate și neevidențiate în contabilitate.

Totodată, a precizat că, împotriva Ordonanței de clasare dispusă în dosarul penal nr. x/2013, reclamantul a formulat plângere care a fost respinsă la data de 17.10.2017, fiind, astfel, menținută soluția Parchetului.

De asemenea, recurenta a mai învederat că instanța de apel nu a avut în vedere și faptul că Preavizul Notificare nr. x/28.01.2013 reprezintă un înscris care are strict valoare probatorie cu privire la debitele restante înregistrate de reclamant la o anumită dată, precum și cu privire la faptul că societatea C. a adus la cunoștința reclamantului debitele restante și consecințele care decurg din neachitarea acestora, conform prevederilor legale si contractuale, nefiind un act juridic care să creeze prin el însuși drepturi și/sau obligații pentru una dintre părți.

În altă ordine de idei, recurenta evidențiază faptul că, prin soluția pronunțată, instanța de apel face abstracție și de prevederile art. 156 din Regulamentul de furnizare a energiei electrice, aprobat prin H.G. nr. 1007/2004, conform căruia consumatorul avea obligația să achite sumele stabilite de furnizorul de energie electrică, iar dacă ulterior se constata că sumele nu ar fi fost calculate corect, diferența se restituia cu dobânzile aferente.

De asemenea, recurenta menționează că toate facturile care au compus soldul restant au fost expediate către reclamant imediat după emiterea lor, acestea fiind comunicate și cu ocazia numeroaselor corespondențe purtate cu reclamantul.

Totodată, recurenta susține că, deși face trimitere la acestea, instanța de apel nu a avut în vedere la soluționarea cauzei nici următoarele prevederi legale: art. 152 alin. (1) lit. a), c) și e) din H.G. nr. 1007/2004; art. 200 alin. (1) lit. b) și alin. (5) din H.G. nr. 1007/2004; art. 11 din Contractul de furnizare a energiei electrice aprobat prin Decizia A.N.R.E. nr. 57/1999.

Prin urmare, autoarea prezentului demers judiciar afirmă că Preavizul Notificare nr. x din 28.01.2013 a fost emis în baza prevederilor legale și contractuale, furnizarea energiei electrice la locul de consum al reclamantului fiind întreruptă în termenul specificat în respectivul Preaviz.

Totodată, recurenta a învederat că, în Preavizele Notificare este precizat faptul că, în cazul în care consumatorul efectuează plata datoriilor în perioada de preaviz, pentru evitarea disfuncționalităților ce pot apărea între momentul efectuării plății și momentul înregistrării acesteia la furnizor, consumatorul trebuie să transmită acestuia copia documentului care certifică efectuarea plății, temeiul legal fiind art. 151 alin. (2) din Regulamentului de furnizare a energiei electrice la consumatori, aprobat prin H.G. nr. 1007/2004.

În raport de cele menționate, recurenta apreciază că, în cauză, nu se confirmă săvârșirea unei fapte ilicite de către societatea C. și cu atât mai puțin un raport de cauzalitate între o asemenea faptă și un pretins prejudiciu.

Totodată, susține că judecătorului îi revine sarcina, în virtutea rolului său activ, să reconstituie desfășurarea întregului proces psihic și să deducă existența vinovăției autorului faptei ilicite.

În ceea ce privește cuantumul daunelor morale acordate, recurenta subliniază faptul că acestea nu sunt dovedite, susținând că, la dosarul cauzei, nu există nicio dovadă privind valoarea daunelor solicitate, neexistând nicio dovadă din care să rezulte modul în care au fost cuantificate așa-zisele daune morale.

De asemenea, a mai subliniat că, pentru acordarea unor daune morale, este necesar ca cel ce le pretinde să aducă un minimum de argumente și indicii din care să rezulte în ce măsură drepturile personale nepatrimoniale i-au fost afectate. În plus, aceste despăgubiri nu trebuie să constituie o îmbogățire fără just temei, ci ele trebuie să aibă un caracter compensatoriu pentru o suferință certă, dovedită, rezultată din faptele pârâtei.

Astfel, în accepțiunea recurentei, eventualele despăgubiri trebuie să prezinte un raport rezonabil de proporționalitate cu atingerea adusă reputației, având în vedere, totodată, gradul de lezare a valorilor sociale ocrotite, intensitatea și gravitatea atingerii adusă acestora, or, în condițiile în care societatea C. nu s-a aflat în culpă, apreciază că acordarea daunelor morale în cuantum de 1.000 RON este nelegală și neîntemeiată.

În concluzie, pentru toate aspectele menționate, recurenta reiterează solicitarea de admitere a recursului, casarea deciziei nr. 682/2021 din 04.11.2021, pronunțată de Curtea de Apel Craiova în dosarul nr. x/2019 și, în rejudecare, admiterea apelului, schimbarea soluției instanței de fond, în sensul respingerii în tot a cererii formulate de A..

În drept, au fost indicate dispozițiile art. 488 pct. 6, 7 și 8 C. proc. civ., Contractul de furnizare a energiei electrice, Regulamentul de furnizare a energiei electrice la consumatori, aprobat prin H.G. nr. 1007/2004, Legea nr. 123/2012 privind energia electrică și gazele naturale, prevederile C. civ. și Decretul 167/1958.

Examinând decizia atacată, în limitele controlului de legalitate, în raport de criticile formulate și de dispozițiile legale incidente, Înalta Curte de Casație și Justiție reține următoarele:

Este adevărat că, în speța de față, în rejudecare, așa cum reiese din procesul-verbal din 24 septembrie 2021, cauza a fost repartizată aceluiași complet inițial învestit, respectiv completul C2A-comercial, însă, eventuala incompatibilitate se verifică prin raportare la persoana judecătorilor care au soluționat pricina, nu la indicativul completului. În acest sens, se cuvine menționat că, prin încheierea nr. 66 din 28 septembrie 2021, pronunțată în dosarul nr. x/2019, Curtea de Apel Craiova, secția a II-a civilă a admis cererea de abținere a domnului judecător G. care a făcut parte din completul care a soluționat apelurile în primul ciclu procesual.

Prin urmare, având în vedere că niciunul din judecătorii ce au pronunțat decizia casată nr. 588/2020 din 19 noiembrie 2020 nu a făcut parte din completul care a pronunțat decizia nr. 688/2021 din 4 noiembrie 2021 a Curții de Apel Craiova, Înalta Curte nu poate reține incidența motivului de casare prevăzut de dispozițiile art. 488 alin. (1) pct. 1 C. proc. civ.

În continuare, printr-o altă critică subsumată motivului de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 6 C. proc. civ., recurentul-reclamant a susținut, în esență, că, în rejudecare, instanța de apel, trebuia să ia în dezbatere și cererea formulată față de B. S.A., arătând că, în rejudecare a depus probe de natură a dovedi calitatea procesuală pasivă a pârâtei B. S.A.

Având în vedere că recurentul-reclamant A. își exprimă nemulțumirea față de modul în care instanța de apel stabilit limitele rejudecării după casare, critica recurentului se circumscrie motivului de nelegalitate prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 5 C. proc. civ., în realitate fiind vizate dispozițiile art. 501 din C. proc. civ. care reglementează judecata în fond după casare.

Este adevărat că Înalta Curte a casat decizia instanței de apel din primul ciclu procesual, reținând că nu poate realiza un veritabil control de legalitate a soluției pronunțate, în absența lămuririi motivate a raporturilor juridice deduse judecății și a normelor de drept incidente, precum și a unei situații de fapt coerente, însă acest considerent sprijină soluția de casare dată în baza motivului de recurs invocat de pârâtele C. și E. S.A., neputând fi scos din context, așa cum a procedat recurentul-reclamant.

Însă, analizând recursul reclamantului A. care a criticat, printre altele, și soluția instanței de apel din primul ciclu procesual referitoare la excepția lipsei calității procesuale a pârâtei B. S.A., prin decizia de casare mai sus amintită, instanța supremă, respingând ca nefondat recursul declarat de reclamantul A. împotriva deciziei nr. 588/2020 din 19 noiembrie 2020 pronunțată de Curtea de Apel Craiova, secția a II-a civilă a statuat că:

"sub aspectul soluției asupra excepției lipsei calității procesuale pasive a pârâtei B. S.A., Înalta Curte de Casație și Justiție constată că instanțele de fond au stabilit în mod corect că reclamantul nu a justificat calitatea procesuală a acestei pârâte în raport de dispozițiile art. 36 C. proc. civ. și situația de fapt evidențiată de actele de sesizare a instanțelor."

Astfel, prin decizia de casare (nr. 1454 din 10 iunie 2021), s-a stabilit cu putere de lucru judecat că pârâta B. S.A. nu are calitate procesuală pasivă.

Având în vedere că, potrivit art. 501 alin. (1) din C. proc. civ., "în caz de casare, hotărârile instanței de recurs asupra problemelor de drept dezlegate sunt obligatorii pentru instanța care judecă fondul", Înalta Curte reține că, în rejudecare, în mod corect instanța de apel a constatat că, față de respingerea recursului reclamantului din primul ciclu procesual, critica din apel ce viza soluția de admitere a excepției lipsei calității procesuale pasive a pârâtei B. S.A. și respingerea acțiunii față de această pârâtă, nu mai poate fi analizată, soluția intrând în puterea lucrului judecat.

Printr-o altă critică, autorul prezentului demers judiciar își exprimă nemulțumirea cu privire la exonerarea de răspundere a pârâtei E. S.A.

În concret, recurentul-reclamant arată că, deși instanța de apel a reținut săvârșirea faptei ilicite în sarcina acestei părți, nu a obligat-o la suportarea prejudiciului. În accepțiunea recurentului, dacă fapta ilicită există, atunci există și prejudiciul cauzat prin faptă.

Înalta Curte nu poate reține raționamentul recurentului, în sensul că existența unei fapte ilicite presupune în mod necesar și existența unui prejudiciu. Astfel, de principiu, nu în toate cazurile existența unei fapte ilicite antrenează și un prejudiciu. Altfel, nu ar mai fi necesară întrunirea cumulativă a condițiilor răspunderii civile delictuale prevăzute de art. 1357 C. civ.

Mai mult decât atât, anterior considerentelor prin care a fost analizat apelul pârâtei E. S.A., instanța de apel a reținut în sarcina pârâtei C. săvârșirea aceleiași fapte ilicite constând în deconectarea locuinței reclamantului de la rețeaua de energie electrică, faptă în privința căreia Curtea a reținut că a produs reclamantului și familiei sale un prejudiciu moral constând în scăderea standardului de viață.

Cum, însă, pârâta C. a fost obligată la plata sumei de 1000 RON cu titlu de daune morale (pentru perioada 30.10.2016-23.11.2016), instanța a apreciat că, deși pârâta E. S.A. a săvârșit fapta pretinsă de reclamant, prejudiciul ce se solicită a fi acoperit, constând în daune morale aferente perioadei 30 octombrie 2016 - 23 noiembrie 2016, este reparat prin obligarea pârâtei C. la plata sumei de 1000 RON, menționată în precedent.

Contrar susținerilor recurentului, raționamentul instanței nu este eronat, întrucât o dublă reparație pentru săvârșirea aceleiași fapte ilicite ar fi condus la o îmbogățire fără justă cauză. Cum scopul normei legale a fost atins prin obligarea pârâtei C. la suportarea prejudiciului, critica recurentului-reclamant nu poate fi primită.

Printr-o ultimă critică, recurentul-reclamant a susținut că, prin obligarea pârâtei C. la plata sumei de 1000 de RON, instanța de apel a dus în derizoriu instituția daunelor morale, plasând-o în afara protecției juridice, golind de conținut dispozițiile art. 1357, 1349, 1364, 1369, 1386 alin. (3) C. civ. coroborate cu art. 22, 32, 33, 34 ș.a. din Constituție. În acest sens, apreciază că instanța trebuia să acorde minim 1000 de RON pe zi pentru fiecare membru al familiei sale, întrucât intimatele-pârâte au săvârșit un concurs de fapte ilicite pe care le indică detaliat.

Argumentele expuse în cadrul acestei critici trimit la elemente atașate situației de fapt și urmăresc doar o reevaluare a acesteia sub aspectul evaluării prejudiciului moral suferit, astfel cum a fost stabilit de instanța de apel, aspect incompatibil cu prezenta etapă procesuală care, potrivit art. 483 alin. (3) C. proc. civ., este limitată doar la analiza criticilor de nelegalitate, nu și a celor de netemeinicie.

În plus, Înalta Curte constată că majorarea cuantumului despăgubirilor acordate de instanța de apel peste suma de 1000 RON, stabilită în prima decizie de apel în sarcina pârâtei C., ar fi contravenit principiului "non reformatio in pejus" prevăzut de art. 481 coroborat cu art. 494 C. proc. civ., din moment ce recursul reclamantului a fost respins, rejudecarea după casare fiind consecința admiterii recursurilor pârâtelor.

Critica, astfel formulată, a fost încadrată de recurentă în motivul de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 7 C. proc. civ., însă, având în vedere că, de fapt, autoarea prezentului demers judiciar își exprimă nemulțumirea față de modul în care instanța de apel a stabilit limitele rejudecării după casare, critica recurentei se circumscrie motivului de nelegalitate prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 5 C. proc. civ., în realitate fiind vizate dispozițiile art. 501 din C. proc. civ. care reglementează judecata în fond după casare.

Este adevărat că, prin decizia de casare, Înalta Curte a respins ca nefondat recursul declarat de reclamantul A. împotriva deciziei nr. 588/2020 din 19 noiembrie 2020 pronunțată de Curtea de Apel Craiova, secția a II-a civilă, însă casarea dispusă ca urmare a admiterii recursurilor declarate de ambele pârâte a vizat întreaga decizie recurată (588/2020 din 19 noiembrie 2020), astfel încât, în mod corect instanța de apel, în rejudecare, a analizat cele trei apeluri, în limitele și cu respectarea dezlegărilor obligatorii date de instanța de recurs.

Printr-o altă critică, recurenta a susținut că instanța de apel nu a respectat decizia de casare mai sus amintită în sensul că nu a motivat de ce a dat prevalență efectelor autorității de lucru judecat doar în privința a două hotărâri, înlăturând excepția autorității de lucru judecat în raport de soluțiile invocate de autoarea recursului.

Raportat la această critică, se impune a se stabili dacă aspectele dezlegate de Judecătoria Motru privesc acele elemente ale efectului pozitiv al lucrului judecat care interesează valorificarea ca mijloc de probă a hotărârii judecătorești anterioare ce s-a pronunțat asupra aspectului litigios în cauză, determinant în aprecierea îndeplinirii condiției privind fapta ilicită.

Astfel, potrivit art. 430 alin. (1) C. proc. civ., hotărârea judecătorească ce soluționează, în tot sau în parte, fondul procesului sau statuează asupra unei excepții procesuale ori asupra oricărui alt incident are, de la pronunțare, autoritate de lucru judecat cu privire la chestiunea tranșată.

Art. 431 alin. (2) C. proc. civ. instituie prezumția legală de lucru judecat, care reprezintă manifestarea pozitivă a autorității de lucru judecat, în sensul că oricare parte procesuală are posibilitatea de a opune lucrul anterior judecat, într-un alt litigiu, dacă are legătură cu soluționarea acestuia din urmă.

Din interpretarea dispozițiilor legale rezultă că autoritatea de lucru judecat operează și atunci când efectul hotărârii relevă modalitatea în care au fost dezlegate anterior anumite aspecte litigioase în raporturile juridice dintre părți, fără posibilitatea ca acestea să mai poată fi contrazise. În acest caz, chestiunile deja dezlegate se impun într-un al doilea proces care are legătură cu litigiul anterior.

Puterea de lucru judecat a fost reținută de instanța de apel, motivat de faptul că, prin decizia nr. 411/23.09.2016, definitivă, pronunțată în dosarul nr. x/2015, Tribunalul Gorj a constatat că, la data emiterii preavizului nr. x din 28.01.2013, reclamantul nu datora sumele menționate în preaviz, ceea ce denotă, așa cum a reținut de altfel și instanța de apel, că recurenta din prezenta cauză nu era îndreptățită să dispună debranșarea, având obligația contractuală de a furniza energie electrică reclamantului.

Ca urmare, s-a stabilit printr-o hotărâre definitivă, cu autoritate de lucru judecat, că sumele menționate în preavizul nr. x din 28.01.2013 invocat de furnizorul C. și distribuitorul CEZ DISTRIBUȚIE pentru debranșarea de la rețeaua de energie electrică nu sunt datorate. Față de dezlegarea cu autoritate de lucru judecat cu privire la aspectele vizând faptul că reclamantul nu datora sumele indicate în preavizul/notificarea de debranșare, Curtea a apreciat că nu se poate reține în prezentul litigiu în alt mod decât s-a stabilit anterior prin hotărârea nr. 411/2016.

Însă, în condițiile în care în dosarul nr. x/2013, înregistrat pe rolul Judecătoriei Motru, s-a apreciat că acțiunea având ca obiect reconectarea locuinței reclamantului nu a fost dovedită, în lipsa unei expertize care să verifice multitudinea de acte contabile depuse de părți la dosar, dar în celelalte litigii purtate ulterior, după data de 12.02.2013, s-a reținut, în esență, că sumele menționate în preavizul-notificare nr. x/28.01.2013 nu erau datorate, precum și faptul că nu s-au respectat prevederile art. 152 alin. (1) lit. a), c) și e) din H.G. nr. 1007/2004, Curtea, raportat la cele arătate mai sus, a constatat că, dispunând deconectarea locuinței reclamantului de la rețeaua de energie electrică, pârâta C. a încălcat prevederile contractului de furnizare energie electrică încheiat cu reclamantul, săvârșind, astfel, o faptă ilicită, săvârșită cu vinovăție, care a produs reclamantului un prejudiciu moral.

Cercetând sentința nr. 1287/26.06.2013, pronunțată de Judecătoria Motru, în privința căreia recurenta a susținut încălcarea puterii de lucru judecat, se reține că litigiul în care a fost pronunțată aceasta a avut ca obiect reconectarea locuinței intimatului-reclamant la rețeaua de energie electrică, determinat de faptul că sumele menționate în preavizul de nr. x/28.01.2013, care au stat la baza debranșării, nu erau datorate.

Considerentele pentru care a fost respinsă această acțiune au vizat lipsa probatoriului, respectiv a unei expertize care să verifice evidențele contabile ale C., în raport cu care să se poată stabili existența sau inexistența sumei datorate de reclamant care a justificat deconectarea.

Aceleași concluzii se regăsesc și în considerentele deciziei nr. 575/27.11.2013, pronunțată de Tribunalul Gorj, secția I civilă în soluționarea apelului declarat de A. împotriva sentinței sus-menționate.

Prin decizia nr. 411/23.09.2016, Tribunalul Gorj, secția a II-a civilă a stabilit, în mod definitiv, că la data emiterii preavizului nr. x/28.01.2013, reclamantul nu datora debitul cuprins în acesta.

În aceste condiții, având în vedere că prin sentința nr. 1287/26.06.2013, pronunțată de Judecătoria Motru, nu au fost dezlegate aspectele din perspectiva cărora a fost invocată puterea de lucru judecat de către autoarea căii de atac, Înalta Curte constată că instanța de apel în mod corect a stabilit că acest efect al hotărârii judecătorești nu putea fi reținut în speță întrucât, prin respectiva hotărâre nu s-a tranșat diferendul privind existența/inexistența vreunei sume restante la plată în sarcina reclamantului, care să justifice fapta pârâtei.

Subsumat celui de-al doilea motiv de recurs prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 6 C. proc. civ., recurenta-pârâtă a susținut că instanța de apel a pronunțat o soluție care se întemeiază pe motive contradictorii și străine de natura cauzei.

În argumentare, a menționat că decizia atacată nu cuprinde nicio trimitere la rapoartele de expertiză contabilă efectuate în dosarele nr. x/2015 a Tribunalului Gorj și nr. 550/P/2013, din care a rezultat că la momentul deconectării reclamantului, acesta înregistra debitele care au stat la baza emiterii preavizului nr. x/28.01.2013 și că în mod greșit sentința nr. 1287/26.06.2013, pronunțată de Judecătoria Motru pentru motivul că nu s-ar fi efectuat o expertiză judiciară în acea cauză a fost înlăturată.

Înalta Curte va înlătura ca nefondate și criticile recurentei-pârâte întemeiate pe prevederile art. 488 alin. (1) pct. 6 C. proc. civ.

Argumentele subsumate acestui motiv de casare sunt unele care în mod evident tind a determina o reevaluare a probelor, în special a înscrisurilor și unor rapoarte de expertiză judiciară în specialitatea contabilitate efectuate în dosarul nr. x/2015 al Tribunalului Gorj și în dosarul penal nr. x/2013, și la restabilirea situației de fapt în sensul că deconectarea locului de consum din 12.02.2013 a intervenit în mod justificat.

Or, o astfel de reevaluare a probelor este incompatibilă cu judecata în etapa recursului, în această cale de atac fiind posibil a fi analizate exclusiv aspecte care interesează legalitatea hotărârilor supuse controlului judiciar.

Totodată, contrar susținerilor recurentei, așa cum în mod corect a constatat și instanța de apel, ceea ce s-a reținut în dosarul nr. x/2013 a fost că acțiunea având ca obiect reconectarea locuinței reclamantului nu a fost dovedită, în lipsa unei expertize care să verifice multitudinea de acte contabile depuse de părți la dosar. Însă, în ceea ce privește expertiza efectuată în dosarul nr. x/2016 și în dosarul penal nr. x/2015, instanța de apel a reținut că plângerea împotriva ordonanței de clasare din 19.04.2017 a Parchetului de pe lângă Judecătoria Motru a fost respinsă prin încheierea nr. 321/17.10.2017, hotărâre care este ulterioară deciziei nr. 411/2016, neputându-se impune cu autoritate de lucru judecat.

Nu pot fi reținute nici criticile privind încălcarea sau aplicarea greșită a prevederilor Regulamentului de furnizare a energiei electrice, aprobat prin H.G. nr. 1007/2004, Contractului de furnizare a energiei electrice, aprobat prin Decizia ANRE nr. 57/1999 și Legii nr. 123/2012, respectiv că, prin soluția pronunțată, instanța de apel a făcut abstracție de prevederile art. 156 din Regulamentul de furnizare a energiei electrice, aprobat prin H.G. nr. 1007/2004, conform căruia consumatorul avea obligația să achite sumele stabilite de furnizorul de energie electrică, iar dacă ulterior se constata că sumele nu ar fi fost calculate corect, urma să se restituie diferența cu dobânzile aferente.

Astfel cum s-a arătat anterior, în mod legal curtea de apel a constatat că prin deciziile pronunțate în litigiile purtate de părți s-a statuat cu autoritate de lucru judecat faptul că nu s-au respectat prevederile art. 152 alin. (1) lit. a), c) și e) din H.G. nr. 1007/2004, stabilindu-se culpa pârâtei C. pentru debranșarea nelegală a locuinței reclamantului de la rețeaua electrică.

Readucând în dezbaterea judiciară aceste aspecte, recurenta-pârâtă ignoră efectele pe care le produce autoritatea de lucru judecat a dezlegărilor jurisdicționale definitive, fiind vorba de maniera în care se repercutează efectul pozitiv al lucrului judecat, în sensul că statuările definitive ale unei hotărâri judecătorești se impun deopotrivă, părților și instanțelor ulterioare, care nu pot ignora efectele unei judecăți anterioare, care a tranșat definitiv un aspect al litigiului, fără posibilitatea de a fi contrazisă.

Prin raportare la situația de fapt reținută prin decizia recurată, anume aceea că reclamantul a suferit un prejudiciu moral ca urmare a faptei ilicite a pârâtei de a debranșa nelegal locuința acestuia de la rețeaua de energie electrică, apare ca fiind corect făcută aplicarea normelor care permit angajarea răspunderii civile contractuale și acordarea de daune morale pentru repararea prejudiciului suferit.

În încheiere, subsumat aceluiași motiv de recurs prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., recurenta-pârâtă a susținut, în esență, că, la dosar, nu există nicio dovadă din care să rezulte modul în care au fost cuantificate daunele morale acordate.

Răspunzând criticii formulate, Înalta Curte reține că, spre deosebire de celelalte despăgubiri civile, care presupun un suport probatoriu, în privința daunelor morale nu se poate apela la probe materiale, judecătorul fiind singurul care, în raport cu consecințele suferite de către cel prejudiciat, să aprecieze suma globală care să compenseze prejudiciul moral cauzat. În vederea stabilirii cuantumului daunelor morale, instanța poate folosi criterii cum ar fi cele legate de consecințele negative suferite pe plan moral, importanța valorilor lezate, intensitatea vătămărilor aduse sau măsura în care a fost afectată situația familială și socială.

În vederea realizării acestor deziderate, instanța trebuie să realizeze o apreciere subiectivă a circumstanțelor particulare ale cauzei, pentru a se ajunge la stabilirea unor daune morale care să fie rezonabile, iar cuantificarea acestora să fie una justă și echitabilă, care să corespundă prejudiciului moral real și efectiv produs persoanelor care le solicită, pentru a nu se ajunge la o îmbogățire fără just temei a celui îndreptățit și nici să nu fie unele derizorii care să nu justifice o reparare echitabilă a pagubei produse.

Prin urmare, având în vedere că, din analiza considerentelor deciziei recurate, rezultă care au fost argumentele ce au stat la baza pronunțării soluției din dispozitiv, Înalta Curte nu poate constata aplicarea unor prevederi legale care să nu fi fost incidente cauzei ori eronate în stabilirea cuantumului daunelor morale acordate. Așa fiind, nu va primi critica recurentei nici sub acest aspect.

Așadar, în considerarea celor ce preced, în temeiul art. 496 alin. (1) C. proc. civ., Înalta Curte urmează să respingă, ca nefondate, recursurile declarate de reclamantul A. și de pârâta C. împotriva deciziei nr. 682/2021 din 4 noiembrie 2021, pronunțată de Curtea de Apel Craiova, secția II-a civilă.

Cu referire la cererea apărătorului recurentei-pârâte de acordare a cheltuielilor de judecată constând în taxa judiciară de timbru, Înalta Curte reține că, în conformitate cu prevederile art. 453 alin. (1) C. proc. civ., partea care pierde procesul va fi obligată, la cererea părții care a câștigat, să îi plătească acesteia cheltuieli de judecată.

Având în vedere că, la baza obligației de restituire a cheltuielilor de judecată stă culpa procesuală, și cum ambele recursuri au fost respinse, context în care niciuna din părți nu poate pretinde cheltuieli de judecată în raport cu cealaltă, ambele părți având poziția juridică de părți căzute în pretenții, Înalta Curte urmează a respinge cererea recurentei-pârâte C. de obligare a recurentului-reclamant A. la plata cheltuielilor de judecată în recurs.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge, ca nefondat, recursul declarat de recurentul-reclamant A. împotriva deciziei nr. 682/2021 din 4 noiembrie 2021, pronunțată de Curtea de Apel Craiova, secția II-a civilă.

Respinge, ca nefondat, recursul declarat de recurenta-pârâtă C. împotriva aceleiași decizii.

Respinge cererea recurentei-pârâte de obligare a recurentului-reclamant la plata cheltuielilor de judecată în recurs.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică astăzi, 7 iunie 2022.