ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 1858/2022

Prin cererea înregistrată la 01.07.2019 pe rolul Tribunalului Gorj, secția a II-a civilă, sub nr. x/2019, reclamantul A. a solicitat obligarea pârâtei Cez Vânzare S.A. la plata sumei de 289.000 euro, cu titlu de despăgubiri pentru prejudiciul moral ce i-a fost cauzat lui și familiei sale, prin folosirea în mod ilegal a firmei de recuperare creanțe B. S.R.L., în perioada 27.03.2013 - 23.11.2016. În drept, reclamantul a invocat dispozițiile art. 21, 22, 32-35 și 44 din Constituția României și art. 14, 252, 1357, 1386 alin. (2), (3) și 4 și art. 2502 C. civ. Prin sentința civilă nr. 124 din 12.11.2019, pronunțată de Tribunalul Gorj, secția a II-a civilă, s-a respins excepția prescripției dreptului material la acțiune, s-a admis în parte acțiunea și a fost obligată pârâta să plătească reclamantului suma de 150.000 RON, reprezentând daune morale.

Împotriva acestei sentințe, pârâta Cez Vânzare S.A. a declarat apel, criticând-o pentru nelegalitate si netemeinicie. Prin decizia nr. 164 din 03.06.2020, pronunțată de Curtea de Apel Craiova, secția a II-a civilă, s-a admis apelul, s-a anulat sentința atacată și a fost trimisă cauza spre rejudecare primei instanțe.

Împotriva acestei decizii, reclamantul A. a declarat recurs în temeiul art. 488 alin. (1) pct. 4 și 8 C. proc. civ., prin care a solicitat casarea deciziei atacate și trimiterea cauzei, spre o nouă judecată, curții de apel. Prin decizia nr. 393 din 17.02.2021, pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție, secția a II-a civilă, în dosarul nr. x/2019, s-a admis recursul, a fost casată decizia atacată și a fost trimisă cauza spre o nouă judecată instanței de apel.

În rejudecare, cauza a fost înregistrată pe rolul Curții de Apel Craiova, secția a II-a civilă sub nr. x/2019*. Prin încheierea nr. 60 din 06 septembrie 2021 instanța a respins cererea de abținere formulată în cauză de judecătorii C. și D.. Curtea de Apel Craiova, secția a II-a civilă prin decizia nr. 474/2021 din 08 septembrie 2021 a respins excepția nulității apelului declarat de pârâta Cez Vânzare S.A., a admis apelul declarat de pârâtă și a schimbat în tot sentința nr. 124/2019 din 12.11.2019, pronunțată de Tribunalul Gorj, secția a II-a civilă, în sensul că a admis excepția prescripției, acțiunea fiind respinsă ca prescrisă. De asemenea, instanța a obligat intimatul-reclamant la plata sumei de 500 RON cu titlu de cheltuieli de judecată către apelanta-pârâtă.

Împotriva încheierii nr. 60 din 06 septembrie 2021 și a deciziei nr. 474 din 08 septembrie 2021, pronunțate de Curtea de Apel Craiova, secția a II-a civilă, reclamantul A. a declarat recurs în temeiul art. 488 alin. (1) pct. 1, 4, 5, 6, 7 și 8 C. proc. civ. Prin decizia nr. 522 din 3 martie 2022, pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție, secția a II-a civilă, în dosarul nr. x/2019, s-a admis excepția inadmisibilității invocată de intimata-pârâtă și a fost respins ca inadmisibil recursul declarat de reclamant împotriva încheierii nr. 60 din 06 septembrie 2021, pronunțată de Curtea de Apel Craiova, secția a II-a civilă, în dosarul nr. x/2019. De asemenea, a fost respinsă excepția nulității recursului invocată de intimata-pârâtă și a fost respins ca nefondat recursul declarat de reclamant.

Împotriva acestei decizii a formulat cerere de revizuire reclamantul A. în temeiul art. 509 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., prin care a solicitat admiterea revizuirii. În susținerea motivului de revizuire, reclamantul susține că în ceea ce privește starea de incompatibilitate a completului de judecată care a soluționat apelul în rejudecare, sunt hotărâri potrivnice între ele deciziile nr. 164 din 03.06.2020 și nr. 474/2021 din 08 septembrie 2021, pronunțate de Curtea de Apel Craiova, secția a II-a civilă, în prezentul dosar. De asemenea, referitor la starea de incompatibilitate revizuentul arată că deciziile menționate sunt potrivnice încheierii din camera de consiliu de la 18 noiembrie 2021 pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție, secția a II-a civilă, în dosarul nr. x/2021. În aprecierea revizuentului, hotărârea a cărei revizuire o solicită este potrivnică deciziei nr. 393 din 17.02.2021, pronunțate de Înalta Curte de Casație și Justiție, secția a II-a civilă, în primul ciclu procesual, întrucât intimata-pârâta nu a achitat taxă judiciară de timbru în al doilea ciclu procesual, încălcându-se dipozițiile art. 489 alin. (3), art. 197 teza a II-a și art. 470 alin. (2) C. proc. civ. coroborate cu art. 23 alin. (1) lit. b) și art. 3 alin. (1) lit. e) din O.U.G. nr. 80/2013. În acest sens, revizuentul invocă sentința nr. 7875 din 15 septembrie 2021 pronunțată de Judecătoria Sector 1 București în dosarul nr. x/2020. În continuare, revizuentul susține că în cauză termenul de prescripție începe să curgă de la data constatării prejudiciului, respectiv la 11.10.2017 dată la care a fost pronunțată decizia nr. 1612 de Tribunalul Gorj, secția a II-a civilă, în dosarul nr. x/2016, astfel cum a fost reținut prin decizia nr. 807 din 16 octombrie 2019, pronunțată de Curtea de Apel Craiova, secția a II-a civilă, în dosarul nr. x/2019. Consideră recurentul că acțiunea a fost introdusă în termenul de prescripție, care s-a împlinit la 11.10.2020, astfel că decizia nr. 474/2021 din 08 septembrie 2021, pronunțate de Curtea de Apel Craiova, secția a II-a civilă, în prezentul dosar este potrivnică deciziei nr. 807 din 16 octombrie 2019, pronunțate de Curtea de Apel Craiova, secția a II-a civilă, în dosarul nr. x/2019. În concluzie, revizuentul susține că decizia nr. 522 din 3 martie 2022 este potrivnică cu toate hotărârile menționate în cuprinsul motivării cererii de revizuire. Prin întâmpinarea înregistrată la 19.04.2022, intimata CEZ Vânzare S.A. a solicitat respingerea cererii de revizuire ca inadmisibilă, iar, în subsidiar, ca neîntemeiată. Prin răspunsul la întâmpinare formulat la 16.05.2022 revizuentul a solicitat respingerea excepției inadmisibilității cererii de revizuire. Cauza a fost înregistrată la 17 martie 2021, pe rolul Înaltei Curți de Casație și Justiție, secția a II-a civilă, sub nr. x/2022. Prin încheierea din 24 mai 2022 s-a acordat termen la 4 octombrie 2022, întrucât hotărârea a cărei revizuire se solicită nu era redactată. Înalta Curte, analizând decizia atacată în raport cu criticile formulate, în limitele controlului de legalitate și temeiurilor de drept invocate, reține următoarele considerente: Revizuirea, fiind o cale extraordinară de atac, dispozițiile legale care o reglementează sunt de strictă interpretare, astfel că exercitarea ei nu poate avea loc decât în cazurile și în condițiile prevăzute în mod expres de lege. Prin urmare, în cadrul acestei căi de retractare se analizează condițiile de admisibilitate, cadru în care nu se repun în discuție și nu se cercetează chestiuni ce țin de fondul cauzei, ci se verifică aspectele procedurale vizând îndeplinirea condițiilor prevăzute de lege. Potrivit dispozițiilor art. 509 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., revizuirea poate fi cerută dacă "există hotărâri definitive potrivnice, date de instanțe de același grad sau de grade diferite, care încalcă autoritatea de lucru judecat a primei hotărâri". Înalta Curte constată că instituirea ipotezei legale pe care se întemeiază dispozițiile art. 509 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., în care instanța poate anula hotărârea, vine să protejeze autoritatea de lucru judecat a unei alte hotărâri judecătorești, din nevoia de ordine și stabilitate juridică. Conform art. 431 alin. (1) C. proc. civ. "nimeni nu poate fi chemat în judecată de două ori în aceeași calitate, în temeiul aceleiași cauze și pentru același obiect", și alin. (2) al aceluiași articol, "oricare dintre părți poate opune lucrul anterior judecat într-un alt litigiu, dacă are legătură cu soluționarea acestuia din urmă". Din interpretarea dispozițiilor legale evocate rezultă că autoritatea de lucru judecat operează și atunci când efectul hotărârii relevă modalitatea în care au fost dezlegate anterior anumite aspecte litigioase în raporturile juridice dintre părți, fără posibilitatea ca acestea să mai poată fi contrazise. În acest caz, chestiunile deja dezlegate se impun într-un al doilea proces care are legătură cu litigiul anterior, astfel că, atunci când este chemat să se pronunțe asupra unei chestiuni de drept, nici judecătorul nu poate să nu țină seama de rezultatul intrat în puterea de lucru judecat. Astfel, autoritatea lucrului judecat este o instituție de ordine publică destinată să asigure stabilitatea raporturilor juridice și să dea eficiență întregii activități judiciare. Înalta Curte reține că, în virtutea dispozițiilor art. 27 și art. 513 alin. (1) C. proc. civ. privind legea aplicabilă hotărârilor judecătorești, potrivit cărora acestea sunt supuse motivelor căilor de atac care erau prevăzute de legea sub care a început procesul, respectiv la data de 01.07.2019, în cauză sunt incidente dispozițiile art. I pct. 61 din Legea nr. 310/2018, de modificare a conținutului art. 513 alin. (4) C. proc. civ. Sub un prim aspect, revizuentul susține că decizia civilă nr. 522 din 3 martie 2022, pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție, secția a II-a civilă, în dosarul nr. x/2019, este potrivnică deciziilor nr. 164 din 03.06.2020 și nr. 474/2021 din 08 septembrie 2021, pronunțate de Curtea de Apel Craiova, secția a II-a civilă și încheierii din camera de consiliu de la 18 noiembrie 2021, pronunțate de Înalta Curte de Casație și Justiție, secția a II-a civilă, în dosarul nr. x/2021, în ceea ce privește incompatibilitatea completului de judecată care a soluționat apelul, în rejudecare. Sub aspectul incompatibilității, hotărârile invocate de recurent nu sunt potrivnice deciziei atacate în sensul art. 509 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ. Prin decizia civilă nr. 522 din 3 martie 2022 Înalta Curte de Casație și Justiție, secția a II-a civilă a respins recursul împotriva deciziei din apel pronunțându-se asupra motivelor de casare invocate de recurent din perspectiva criticilor privind timbrajul cererii de apel și prescripția dreptului material la acțiune, iar recursul împotriva încheierii prin care a fost respinsă cererea de abținere, a fost respins ca inadmisibil. Prin urmare, instanța de recurs nu s-a pronunțat asupra incompatibilității completului de judecată din apel, pentru a putea susține contrarietatea soluțiilor. În al doilea rând, revizuentul susține că decizia a cărei revizuire se solicită este potrivnică deciziei nr. 393 din 17.02.2021, pronunțate de Înalta Curte de Casație și Justiție, secția a II-a civilă, în primul ciclu procesual și sentinței nr. 7875 din 15 septembrie 2021, pronunțate de Judecătoria Sector 1 București, în dosarul nr. x/2020, privind timbrajul acțiunii la valoarea indicată sau contestată. În acest sens, recurentul susține că prin deciziile potrivnice invocate s-a stabilit că acțiunea în despăgubire se timbrează, iar în al doilea ciclu procesual, pârâta nu a achitat taxa judiciară de timbru, instanța de recurs încălcând dipozițiile art. 489 alin. (3), art. 197 teza a II-a și art. 470 alin. (2) C. proc. civ. coroborate cu art. 23 alin. (1) lit. b) și art. 3 alin. (1) lit. e) din O.U.G. nr. 80/2013. Verificând decizia a cărei revizuire se solicită din perspectiva timbrajului, se constată că instanța de recurs a reținut că prin decizia nr. 393 din 17.02.2021, pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție, secția a II-a civilă, în primul ciclu procesual, s-a dispus obligarea pârâtei la plata taxelor judiciare de timbru aferente fazelor procesuale anterioare, iar, pe de altă parte, neregularitatea privind plata taxei judiciare de timbru la valoarea contestată în fazele procesuale anterioare nu poate atrage casarea hotărârii pronunțate în apel. Prin urmare, prin decizia atacată instanța supremă a analizat susținerile recurentului privind timbrarea în raport cu efectele deciziei nr. 393/2021, care nu mai pot fi reținute pe calea revizuirii. Prin sentința nr. 7875 din 15 septembrie 2021, pronunțată de Judecătoria Sector 1 București, în dosarul nr. x/2020, s-a stabilit taxa judiciară de timbru la valoarea indicată sau contestată. Înalta Curte reține că atât existența obligației de a plăti taxa judiciară de timbru, cât și cuantumul acesteia, sunt stabilite de instanța de judecată în temeiul normelor legale și în funcție de obiectul cauzei, stadiul procesului și de particularitățile existente în fiecare litigiu dedus judecății. Fiind o obligație legală în sarcina părții pe care instanța de judecată o stabilește în fiecare proces, statuarea asupra timbrajului prin hotărârile pretins a fi potrivnice nu se poate opune cu autoritate de lucru judecat într-un alt litigiu. În al treilea rând, revizuentul a solicitat revizuirea deciziei civile întrucât se încalcă puterea de lucru judecat a considerentelor deciziei nr. 807 din 16 octombrie 2019, pronunțate de Curtea de Apel Craiova, secția a II-a civilă, în dosarul nr. x/2019, privind cursul prescripției dreptului material la acțiune. În acest sens, potrivit revizuentului, decizia menționată este potrivnică deciziei nr. 474/2021 din 08 septembrie 2021, pronunțate în rejudecare de Curtea de Apel Craiova, secția a II-a civilă, prin care a fost admisă excepția prescripției dreptului material la acțiune. În cauză se reține că prin decizia nr. 474/2021 din 08 septembrie 2021, pronunțată în rejudecare, în apel, în același dosar, s-a admis excepția prescripției dreptului material la acțiune iar, prin decizia a cărei revizuire se solicită, pronunțată în recurs s-au respins ca nefondate criticile privind prescripția dreptului material la acțiune, nefiind cazul pronunțării unor soluții contrare asupra aceleiași chestiuni litigioase. Referitor la decizia nr. 807 din 16 octombrie 2019, pronunțată de Curtea de Apel Craiova, secția a II-a civilă, în dosarul nr. x/2019, Înalta Curte a reținut că prin recursul formulat de către revizuent s-a invocat autoritatea de lucru judecat a acestei hotărâri privind prescripția dreptului material la acțiune și s-a constatat că nu este îndeplinită tripla identitate de părți, obiect și cauză pentru a se putea reține autoritatea de lucru judecat. Prin urmare, în al doilea dosar a fost invocată autoritatea de lucru judecat a primei hotărâri sub forma motivului de casare prevăzut la art. 488 alin. (1) pct. 7 C. proc. civ., au fost analizate și respinse aceste critici de către instanța supremă, astfel că revizuentul nu mai poate reitera aceeași excepție pe calea revizuirii, întrucât se opune însăși autoritatea de lucru judecat a soluției pronunțate prin decizia supusă revizuirii. Instanța competentă să se pronunțe asupra revizuirii întemeiate pe dispozițiile art. 509 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ. nu poate exercita un control judiciar efectiv asupra hotărârii definitive, întrucât ar fi deturnată într-o cale de atac de reformare. Curtea Europeană a Drepturilor Omului a statuat în mod constant că revizuirea, cale extraordinară de atac, de retractare, nu se poate transforma într-un apel sau recurs deghizat prin care s-ar obține o rejudecare a cauzei, întrucât s-ar aduce atingere prezumției de validitate a hotărârilor judecătorești definitive, principiului securității raporturilor juridice și dreptului la un proces echitabil în sensul art. 6 alin. (1) din Convenția Europeană a Drepturilor Omului (cauzele Eugenia și Doina Duca contra Moldovei și Mitrea contra României, Stanca Popescu contra României). Având în vedere considerentele prezentate, Înalta Curte în temeiul art. 513 C. proc. civ. va respinge cererea de revizuire formulată de recurentul A. împotriva deciziei nr. 522 din 3 martie 2022, pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție, secția a II-a civilă, în dosarul nr. x/2019.