ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 393/2021

Ședința publică din data de 17 februarie 2021

Analizând actele de la dosar și decizia atacată, reține următoarele:

Prin cererea înregistrată pe rolul Tribunalului Gorj, secția a II-a civilă la 01.07.2019, reclamantul A. a chemat în judecată pârâta S.C. CEZ VÂNZARE S.A., solicitând instanței ca, prin hotărârea ce se va pronunța, să oblige pârâta la plata către reclamant a sumei de 289.000 euro, cu titlu de despăgubiri pentru prejudiciul moral ce i-a fost cauzat lui și familiei sale, prin "folosirea în mod ilegal a firmei de recuperare creanțe S.C. B. S.R.L., în perioada 27.03.2013 - 23.11.2016".

Prin sentința nr. 124/12.11.2019, Tribunalul Gorj, secția a II-a civilă a respins excepția prescripției dreptului material la acțiune, a admis în parte acțiunea și a obligat pârâta să plătească reclamantului suma de 150.000 RON, reprezentând daune morale; a luat act că reclamantul nu a solicitat cheltuieli de judecată.

Împotriva acestei sentințe, pârâta a declarat apel, criticând-o pentru nelegalitate și netemeinicie.

Prin decizia nr. 164/03.06.2020, Curtea de Apel Craiova, secția a II-a civilă a admis apelul, a anulat sentința atacată și a trimis cauza spre rejudecare primei instanțe.

Împotriva acestei decizii, reclamantul a declarat recurs, solicitând casarea ei și trimiterea cauzei, spre o nouă judecată, curții de apel.

În motivare, a susținut că instanța de apel a soluționat o cerere de apel lovită de nulitate, conform art. 197 C. proc. civ., coroborat cu art. 24 alin. (2) din O.U.G. nr. 80/2013, ca urmare a insuficientei timbrări a căii de atac exercitate de pârâtă, în raport cu valoarea patrimonială contestată.

Astfel, a arătat că în apel pârâta a achitat suma de 500 RON, cu titlu de taxă judiciară de timbru, în condițiile în care taxa datorată era în cuantum de 2.052,5 RON.

În continuare, a mai susținut că în mod nefondat a apreciat instanța de apel că motivarea primei instanțe ar reprezenta o preluare a unor considerente din alte hotărâri definitive.

În drept, a invocat art. 488 alin. (1) pct. 4 și 8 C. proc. civ.

Intimata a depus la dosar întâmpinare, prin care a invocat excepția nulității recursului, în raport cu art. 489 alin. (2) C. proc. civ., susținând lipsa unor motive veritabile de nelegalitate. Pe fond, a solicitat respingerea recursului.

Analizând recursul, prin prisma motivelor invocate și a dispozițiilor legale incidente în materie, Înalta Curte urmează să îl admită pentru următoarele considerente:

Cu titlu preliminar, constată că, deși recurentul a invocat motivele de recurs prevăzute de art. 488 alin. (1) pct. 4 și 8 C. proc. civ., criticile acestuia se circumscriu ipotezei reglementate de art. 488 alin. (1) pct. 5 C. proc. civ., întrucât chestiunile puse în discuție vizează încălcarea, în apel, a regulilor de procedură a căror nerespectare atrage sancțiunea nulității.

În ceea ce privește insuficienta timbrare a cererii de apel, instanța supremă reține că potrivit dispozițiilor art. 38 din O.U.G. nr. 80/2013, "În situația în care instanța judecătorească învestită cu soluționarea unei căi de atac ordinare sau extraordinare constată că în fazele procesuale anterioare taxa judiciară de timbru nu a fost plătită în cuantumul legal, va dispune obligarea părții la plata taxelor judiciare de timbru aferente, dispozitivul hotărârii constituind titlu executoriu".

Astfel, soluția pe care instanța superioară, învestită cu soluționarea unei căi de atac, o poate dispune în temeiul textului menționat este aceea de obligare a părții la plata taxelor judiciare de timbru aferente stadiului/stadiilor procesuale anterioare, urmând ca dispozitivul hotărârii să constituie titlu executoriu, iar nu aceea urmărită de recurent, de casare a deciziei astfel pronunțate.

În cauză, obiectul litigiului este evaluabil în bani, iar în apel valoarea patrimonială contestată de către pârâtă este de 150.000 RON, astfel că în raport cu art. 23 alin. (1) lit. b), coroborat cu art. 3 alin. (1) lit. e) din O.U.G. nr. 80/2013, pârâta, în calitate de apelantă, avea obligația de a achita o taxă judiciară de timbru pentru judecata în apel în cuantum de 2.052,5 RON.

Prin urmare, reținând că pentru faza apelului pârâta nu a achitat taxa judiciară de timbru în cuantumul total datorat, ci doar suma de 500 RON, Înalta Curte o va obliga pe aceasta la plata sumei de 1.552,5 RON, reprezentând diferența taxei judiciare de timbru datorată pentru judecarea apelului, în temeiul art. 38 din O.U.G. nr. 80/2013.

Pe fond, A. s-a adresat instanței de judecată, solicitând obligarea pârâtei la plata de despăgubiri, pentru prejudiciul moral cauzat lui și familiei sale "prin folosirea în mod ilegal a firmei de recuperări creanțe, S.C. B. S.R.L., în perioada 27.03.2013 - 23.11.2016".

Demersul judiciar al reclamantului se întemeiază pe faptul că locuința sa a fost debranșată pentru a șasea oară de la rețeaua de furnizare a energiei electrice, în noaptea din 11 spre 12.02.2013, cu toate că nu înregistra debite la consumul de energie electrică și că datele personale ale sale și ale membrilor familiei au fost transmise S.C. B. S.R.L. în data de 27.03.2013, anterior soluționării dosarului nr. x/2012, de când societatea a exercitat un abuz psihic asupra familiei sale, cu încălcarea art. 252 C. civ.

Prima instanță a constatat că o hotărâre judecătorească anterioară a stabilit cu putere de lucru judecat că la data debranșării locuinței reclamantului acesta nu înregistra vreun debit la consumul de energie electrică, reținând caracterul abuziv al debranșării din noaptea de 11/12.02.2013 și perpetuarea lui și în alte perioade ulterioare, precum și faptul că rebranșarea s-a făcut la aproximativ 4 ani de la debranșare, timp în care locuința reclamantului și a familiei sale nu a fost conectată la rețeaua de alimentare cu energie electrică.

Astfel, pornind de la situația de fapt expusă, tribunalul a analizat condițiile răspunderii civile delictuale, conform art. 1.357 C. civ., prezentând o motivare amplă sub acest aspect.

Instanța de prim control judiciar și-a fundamentat decizia pe aprecierea că sentința primei instanțe nu a fost motivată în acord cu prevederile art. 425 alin. (1) lit. b) C. proc. civ. și a reținut că tribunalul s-a aflat în eroare cu privire la obiectul acțiunii, întrucât daunele morale au fost pretinse "pentru folosirea în mod ilegal de către pârâtă a firmei de recuperări creanțe", iar nu ca urmare a debranșării abuzive de către pârâtă și în condițiile în care despăgubirile au fost acordate pentru perioada cuprinsă între 31.08.2016 și 29.09.2016, și nu pentru 27.03.2013-23.11.2016, așa cum reclamantul a solicitat.

În acest context, curtea de apel a apreciat că nu au fost examinate efectiv apărările și susținerile părților și că prima instanță a preluat motivarea dintr-o altă hotărâre, fapt ce echivalează cu nemotivarea sentinței pronunțate.

Sub acest aspect, Înalta Curte constată că instanța de apel a aplicat eronat prevederile art. 480 alin. (3) C. proc. civ., atunci când a apreciat că prima instanță a soluționat procesul fără a intra în fond, întrucât motivarea sentinței răspunde exigențelor art. 425 alin. (1) lit. b) C. proc. civ.

Astfel, aprecierile instanței de apel sunt contrazise de conținutul sentinței tribunalului, în care prima instanță, în raport cu situația factuală expusă pe larg, a arătat în ce măsură sunt îndeplinite condițiile răspunderii civile delictuale, fiind expuse în mod logic și detaliat motivele care au format convingerea instanței privind acordarea de daune morale.

În legătură cu debranșările de la rețeaua de furnizare a energiei electrice și situația plăților facturilor, între părți s-au purtat mai multe litigii, astfel că preluarea unor considerente din alte hotărâri nu poate atrage concluzia că sentința pronunțată de prima instanță ar fi nemotivată, câtă vreme s-a reținut doar puterea de lucru judecat a statuărilor anterioare, vizând inexistența vreunui debit și abuzul exercitat de pârâtă.

Este real că în cuprinsul considerentelor hotărârii primei instanțe s-a făcut referire și la o altă perioadă, respectiv 31.08.2016-29.09.2016, dar acest aspect poate fi încadrat în sfera erorilor materiale și nu conturează că tribunalul s-ar fi aflat în eroare asupra obiectului cauzei, astfel cum eronat a apreciat instanța de apel. Nici din perspectiva cauzei acțiunii, aspectele reținute în decizia din apel nu au greutate, căci în realitate, dincolo de termenii folosiți de autorul cererii, demersul său a fost fundamentat pe debranșarea ilegală a locuinței sale.

Procedând astfel, curtea de apel a pronunțat o hotărâre formală, iar recurentului i-a fost produsă o vătămare ce nu poate fi acoperită decât prin casarea hotărârii pronunțate în aceste condiții, în temeiul art. 488 alin. (1) pct. 5 C. proc. civ., ca urmare a nesocotirii faptului că hotărârea primei instanțe întrunește cerințele art. 425 alin. (1) lit. b) C. proc. civ.

Pentru aceste considerente, în baza art. 496 alin. (1) și (2), raportat la art. 488 alin. (1) pct. 5 C. proc. civ., Înalta Curte va admite recursul, va casa decizia atacată și va trimite cauza spre o nouă judecată curții de apel.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Admite recursul declarat de recurentul-reclamant A. împotriva deciziei nr. 164/03.06.2020, pronunțată de Curtea de Apel Craiova, secția a II-a civilă.

Casează decizia atacată și trimite cauza spre o nouă judecată curții de apel.

În temeiul art. 38 din O.U.G. nr. 80/2013, obligă pe intimata-pârâtă S.C. CEZ VÂNZARE S.A. la plata sumei de 1.552,5 RON, reprezentând diferență de taxă judiciară de timbru datorată pentru judecarea apelului.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică astăzi, 17 februarie 2021.