ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 1326/2021

Ședința publică din data de 26 mai 2021

Asupra recursului de față, constată următoarele:

Prin cererea înregistrată pe rolul Tribunalului Gorj, secția a II-a civilă, la data de 15.01.2019 și înregistrată sub nr. x/2019, reclamanta A. a solicitat obligarea pârâtei CEZ VÂNZARE S.A., la plata de despăgubiri morale în sumă de 650.000 euro, sumă reprezentând prejudiciul moral cauzat prin debranșarea ilegală a locuinței în perioada 12 februarie 2013 -01 noiembrie 2013.

Prin sentința nr. 114 din 28 octombrie 2019, pronunțată de Tribunalul Gorj, secția a II-a civilă în dosarul nr. x/2019, s-a respins excepția prescripției dreptului la acțiune, invocată de pârâta CEZ VÂNZARE S.A.

S-a admis în parte acțiunea formulată de reclamanta A.; a fost obligată pârâta CEZ VÂNZARE S.A. la plata sumei de 30.000 RON, daune morale către reclamantă.

Prin decizia nr. 531 din 3 noiembrie 2020, pronunțată de Curtea de Apel Craiova, secția a II-a civilă, a fost admis apelul declarat de apelanta-pârâtă CEZ VÂNZARE S.A. împotriva sentinței nr. 114din 28 octombrie 2019, pronunțate de Tribunalul Gorj, secția a II-a Civilă, în dosarul nr. x/2019, în contradictoriu cu intimata-reclamantă A..

A fost schimbată sentința apelată, în sensul că a fost admisă excepția prescripției dreptului material la acțiune și a fost respinsă acțiunea ca prescrisă.

Împotriva acestei decizii, reclamanta A. a declarat recurs.

În susținerea recursului declarat, recurenta-reclamantă arată că hotărârea recurată a fost pronunțată cu încălcarea dispozițiilor art. 2.528 alin. (1) și alin. (2) teza a II-a, art. 2.537 alin. (1), art. 2.541 alin. (3), art. 1.357, art. 1.359, art. 1.381, art. 1.384 alin. (3) C. civ., raportat la dispozițiile art. 61 alin. (2), art. 252 C. civ. și la art. 22, art. 32, art. 33 și art. 34 din Constituție.

Recurenta-reclamantă apreciază că instanța de apel a admis în mod eronat excepția prescripției dreptului material la acțiune.

În opinia recurentei-reclamante, prima instanță s-a raportat la data de 23.11.2016, având în vedere adresa Autorității Naționale pentru Protecția Consumatorilor nr. 2292/25.11.2016 și bonul de mișcare contor nr. x din 23.11.2016.

De asemenea, recurenta-reclamantă susține că debranșarea locuinței sale s-a realizat în noaptea de 11-12.02.2013, când instalațiile și echipamentele electrice au fost demontate și însușite prin ruperea sigiliilor de către un salariat al S.C. B. S.R.L.

Totodată, astfel cum arată recurenta-reclamantă, debranșarea a fost realizată la solicitarea CEZ DISTRIBUȚIE S.A., în baza unui preaviz emis de CEZ ROMÂNIA S.A.

Recurenta-reclamantă invocă faptul că până la 23.11.2016, nu a cunoscut cine este direct răspunzător pentru fapta ilicită.

Potrivit recurentei-reclamante, instanța de apel nu a expus nici un argument care să justifice admiterea excepției prescripției dreptului material la acțiune. Arată că locuința debranșată timp de 4 ani aparține familiei sale și că nu a putut promova acțiunea pentru acordarea daunelor morale înainte de a cunoaște cine este autorul prejudiciului.

Totodată, recurenta-reclamantă susține că nu a putut să demareze acțiunea înainte ca instanțele de judecată să constate, conform dispozițiilor art. 35 C. proc. civ., inexistența datoriilor la energie electrică, precum și săvârșirea faptelor ilicite prin încălcarea de către CEZ VÂNZARE S.A. a dispozițiilor Legii nr. 123/2012.

Hotărârea recurată contravine, în opinia recurentei-reclamante, deciziei nr. 807/16.10.2019, pronunțate de Curtea de Apel Craiova în dosarul nr. x/2019, precum și deciziei nr. 2043 din 12 noiembrie 2019, pronunțate de Înalta Curte de Casație și Justiție în dosarul nr. x/2017.

În drept, recursul a fost întemeiat pe prevederile art. 488 alin. (1) pct. 6 și 8 C. proc. civ.

Intimata-pârâtă a formulat întâmpinare, prin care a invocat excepția nulității recursului, iar în subsidiar a solicitat respingerea recursului ca neîntemeiat.

Recurenta-reclamantă a formulat răspuns la întâmpinare, iar la data de 20 mai 2021 a depus la dosar concluzii scrise.

Analizând recursul declarat de recurenta-reclamantă sub aspectul îndeplinirii cerințelor prevăzute de art. 486 alin. (1) lit. d) C. proc. civ., având în vedere și dispozițiile art. 499 C. proc. civ., Înalta Curte constată următoarele:

Potrivit dispozițiilor imperative ale art. 486 alin. (1) lit. d) C. proc. civ., cererea de recurs va cuprinde motivele de nelegalitate pe care se întemeiază recursul și dezvoltarea lor sau, după caz, mențiunea că motivele vor fi depuse printr-un memoriu separat, aceste obligații nefiind îndeplinite de către recurenta-reclamantă.

Conform art. 486 alin. (3) C. proc. civ., "mențiunile prevăzute la alin. (1) lit. a) și c)-e), precum și cerințele menționate la alin. (2) sunt prevăzute sub sancțiunea nulității", art. 489 alin. (2) statuând sancțiunea nulității pentru ipoteza în care criticile invocate nu se încadrează în motivele de casare prevăzute la art. 488.

Din dispozițiile imperative ale art. 489 alin. (2) C. proc. civ., se reține că instanțele au obligația de a verifica dacă motivele invocate de recurent se încadrează în cazurile de casare prevăzute de art. 488, iar dacă această cerință nu este îndeplinită, operează sancțiunea nulității recursului.

Simpla nemulțumire a părții cu privire la hotărârea pronunțată nu este suficientă, fiind necesar ca recursul să fie întemeiat pe cel puțin unul din motivele prevăzute expres și limitativ de lege, fiind o cale de atac de reformare prin care se realizează exclusiv controlul de legalitate a hotărârii atacate, deoarece părțile au avut la dispoziție o judecată în fond în fața primei instanțe și o rejudecare a fondului în apel.

Înalta Curte constată că recurenta-reclamantă a indicat ca temei de drept al cererii dispozițiile art. 488 alin. (1) pct. 6 și 8 C. proc. civ.

Potrivit dispozițiilor art. 488 alin. (1) pct. 6 C. proc. civ., casarea se poate cere când hotărârea nu cuprinde motivele pe care se întemeiază sau când cuprinde motive contradictorii ori numai motive străine de natura cauzei.

Viciile motivării unei hotărâri pot fi încadrate în trei categorii: lipsa motivării, motivarea inexactă și motivarea insuficientă, casarea intervenind, de regulă, în cazul în care există contradicție între considerente și dispozitiv, când hotărârea cuprinde considerente contradictorii, precum și în cazul în care lipsește motivarea soluției din dispozitiv sau în cazul în care motivarea este superficială sau cuprinde numai considerente străine de natura cauzei.

Recurenta-reclamantă nu a expus argumente în susținerea motivului de recurs reglementat de dispozițiile art. 488 alin. (1) pct. 6 C. proc. civ.

Casarea unei hotărâri, conform dispozițiilor art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., se poate cere atunci când hotărârea a fost dată cu încălcarea sau aplicarea greșită a normelor de drept material.

Acest motiv de casare vizează încălcarea legii de drept material, ce poate consta în aplicarea unui text de lege străin situației de fapt, extinderea normelor peste ipotezele la care se aplică ori restrângerea nejustificată a aplicării acestora, interpretarea greșită a normei corespunzătoare situației de fapt, încălcarea unor principii generale de drept.

Recurenta-reclamantă susține că hotărârea este dată cu încălcarea dispozițiilor art. 2.528 alin. (1) și alin. (2) teza a II-a, art. 2.537 alin. (1), art. 2.541 alin. (3), art. 1.357, art. 1.359, art. 1.381, art. 1.384 alin. (3) C. civ., raportat la dispozițiile art. 61 alin. (2), art. 252 C. civ.

Înalta Curte constată că, în expunerea argumentelor, recurenta-reclamantă invocă faptul că instanța de apel a admis în mod greșit excepția prescripției dreptului material la acțiune, expunând pe larg situația de fapt și făcând trimitere la înscrisurile administrate în cauză.

Recurenta-reclamantă tinde, prin expunerea acestor critici, la o cenzurare a aprecierii date de instanță mijloacelor de probă și la o devoluare a fondului, ceea ce este incompatibil cu calea de atac extraordinară a recursului, în cadrul căreia se verifică exclusiv legalitatea hotărârii, respectiv corecta aplicare a legii la situația de fapt stabilită de instanțele de fond, neputându-se realiza o verificare a temeiniciei și a elementelor de fapt ale cauzei.

Înalta Curte reține că argumentele expuse de recurenta-reclamantă reprezintă nemulțumirea acesteia cu privire la soluționarea excepției prescripției dreptului material la acțiune, vizând aspecte de netemeinicie și nu de nelegalitate.

Accesul la justiție presupune respectarea cerințelor formale în legătură cu promovarea unei căi extraordinare de atac, cerințe care nu au fost respectate de către recurenta-reclamantă.

Având în vedere cele reținute mai sus, în temeiul art. 496 alin. (1) C. proc. civ., Înalta Curte de Casație și Justiție va anula recursul declarat de recurenta-reclamantă A. împotriva deciziei nr. 531 din 3 noiembrie 2020, pronunțate de Curtea de Apel Craiova, secția a II-a civilă.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Anulează recursul declarat de recurenta-reclamantă A. împotriva deciziei nr. 531 din 3 noiembrie 2020, pronunțate de Curtea de Apel Craiova, secția a II-a civilă.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică astăzi, 26 mai 2021.