ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 822/2021

Ședința publică din data de 31 martie 2021

Asupra recursului de față, din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Prin cererea înregistrată pe rolul Tribunalului Gorj, la 20 septembrie 2019, sub nr. x/2019, reclamanta A. a chemat în judecată pârâta CEZ Vânzare S.A., solicitând ca prin hotărârea ce se va pronunța să fie obligată pârâta la plata sumei de 650.000 RON, reprezentând daune morale pentru prejudiciul creat de pârâtă prin debranșarea din noaptea de 11 spre 12 februarie 2013, vizând prejudiciul produs în perioada 2 noiembrie 2014 - 2 noiembrie 2015.

Pârâta a depus întâmpinare prin care a invocat excepția lipsei calității procesuale active a reclamantei, excepția litispendenței și excepția prescripției dreptului material la acțiune.

Prin cererea înregistrată pe rolul Tribunalului Gorj, la 26 septembrie 2019, sub nr. x/2019, reclamanta A. a chemat în judecată pârâta CEZ Vânzare S.A., solicitând ca prin hotărârea ce se va pronunța să fie obligată pârâta la plata sumei de 950.000 RON, reprezentând daune morale pentru prejudiciul creat de pârâtă prin debranșarea din noaptea de 11 spre 12 februarie 2013, vizând prejudiciul produs în perioada 3 noiembrie 2015 - 23 noiembrie 2016.

Pârâta a depus întâmpinare prin care a invocat excepția lipsei calității procesuale active a reclamantei, excepția litispendenței și excepția prescripției dreptului material la acțiune.

Prin încheierea din 5 noiembrie 2019, pronunțată în dosarul nr. x/2019, Tribunalul Gorj, secția a II-a civilă a admis excepția conexității, a conexat dosarul nr. x/2019 la dosarul nr. x/2019 și a trimis cauza spre soluționare instanței întâi sesizate.

Prin sentința nr. 144 din 9 decembrie 2019, Tribunalul Gorj, secția a II-a civilă a respins excepțiile invocate de pârâtă prin întâmpinare, a admis în parte cererea de chemare în judecată și a obligat pârâta la plata către reclamantă a sumei de 10.000 RON cu titlu de daune morale.

Împotriva acestei sentințe au formulat apel reclamanta și pârâta.

Prin decizia civilă nr. 311/2020 din 15 iulie 2020, Curtea de Apel Craiova, secția a II-a civilă a anulat ca netimbrat apelul declarat de reclamanta A.; a admis apelul declarat de pârâta CEZ Vânzare S.A., a schimbat în parte sentința în sensul că a admis excepția prescripției dreptului la acțiune pentru pretentiile aferente perioadei 2 noiembrie 2014-19 septembrie 2016 și a respins acțiunea pentru pretențiile aferente perioadei 19 septembrie 2016 -23 noiembrie 2016.

Împotriva acestei decizii a declarat recurs reclamanta, solicitând admiterea acestuia și casarea deciziei atacate.

Motivele de recurs invocate sunt, în esență, următoarele:

Recurenta-reclamantă susține că au fost încălcate dispozițiile art. 29 alin. (1) lit. f) și ale art. 23 alin. (1) lit. b) din O.U.G. nr. 80/2013 întrucât a respins apelul formulat de aceasta ca netimbrat și arată că cererea de reexaminare formulată a fost respinsă. Se invocă și încălcarea prevederilor art. 2537 alin. (1) C. civ. prin admiterea excepției prescripției dreptului material la acțiune pentru perioada 2 noiembrie 2014 - 2 noiembrie 2015 și se arată că prescripția a început să curgă la 23 noiembrie 2016 atunci când intimata-pârâtă a returnat instalațiile și echipamentele electrice pe care și le-a însușit în mod abuziv în noaptea de 11 spre 12 decembrie 2013. Apreciază că în acest mod intimata-pârâtă și-a recunoscut culpa. Menționează că prin decizia nr. 411 din 23 septembrie 2016 pronunțată în dosarul nr. x/2015 s-a constatat inexistența dreptului intimatei de a debranșa locuința recurentei și că cererea de chemare în judecată a fost formulată la 18 septembrie 2019, în interiorul termenului de prescripție.

Autoarea căii de atac precizează că prin decizia nr. 807 din 16 octombrie 2019, Curtea de Apel Craiova a stabilit că termenul de prescripție începe să curgă de la data constatării prejudiciului, respectiv 11 octombrie 2017, data la care s-a pronunțat sentința nr. 1621 a Tribunalului Gorj, secția a II-a civilă în dosarul nr. x/2016. Mai arată că prin decizia nr. 2043 din 12 noiembrie 2019, Înalta Curte de Casație și Justiție a menținut decizia nr. 468 din 29 martie 2018 pronunțată în dosarul nr. x/2017 astfel că un nou termen de prescripție a început că curgă la 29 martie 2018.

Recurenta-reclamantă și-a întemeiat cererea de recurs pe dispozițiile art. 488 alin. (1) pct. 6, 7 și 8 C. proc. civ.

Intimata-pârâtă a depus întâmpinare prin care a invocat excepția nulității recursului, iar, în subsidiar, a solicitat respingerea recursului. Recurenta-reclamantă a depus răspuns la întâmpinare.

La 16 martie 2019, recurenta-reclamantă a depus note de ședință prin care a completat motivele de recurs.

Examinând decizia atacată, în limitele controlului de legalitate, în raport de criticile formulate și de dispozițiile legale incidente, Înalta Curte de Casație și Justiție reține următoarele:

Cu titlu prealabil, instanța supremă constată că recurenta-reclamantă a invocat în mod formal motivele de casare prevăzute de art. 488 alin. (1) pct. 6 și 7 C. proc. civ. întrucât din memoriul de recurs nu se desprind critici de nelegalitate care să poată fi analizate din această perspectivă.

Afirmațiile prin care autoarea căii de atac invocă încălcarea prevederilor art. 29 alin. (1) lit. f) și ale art. 23 alin. (1) lit. b) din O.U.G. nr. 80/2013 pot fi subsumate motivului de recurs reglementat de art. 488 alin. (1) pct. 5 C. proc. civ. și vor fi respinse deoarece curtea de apel a pus în vedere recurentei-reclamante, în stadiul procesual al apelului, să achite o taxă judiciară de timbru în cuantum de 5.003 RON, în conformitate cu dispozițiile art. 23 alin. 1it. b) din O.U.G. nr. 80/2013. Recurenta a formulat cererea de reexaminare a taxei judiciare de timbru, susținând că este scutită de la plata acestei taxe. Prin încheierea nr. 16 din 18 iunie 2020 pronunțată în dosarul nr. x/2019, Curtea de Apel Craiova a respins cererea de reexaminare și a reținut, în esență, că partea nu are calitatea de consumator și că nu este scutită de la obligația achitării taxei de timbru.

Înalta Curte va avea în vedere cele statuate prin Decizia nr. 7/2014, pronunțată de instanța supremă în soluționarea unui recurs în interesul legii, în sensul că în interpretarea și aplicarea dispozițiilor art. 18 din Legea nr. 146/1997, cu modificările și completările ulterioare, partea în sarcina căreia s-a stabilit obligația de plată a taxei judiciare de timbru poate formula critici care să vizeze caracterul timbrabil al cererii de chemare în judecată exclusiv în cadrul cererii de reexaminare, neputând supune astfel de critici controlului judiciar prin intermediul apelului sau recursului.

Prevederile art. 18 din Legea nr. 146/1997 privind taxele judiciare de timbru sunt similare celor ale art. 39 din O.U.G. nr. 80/2013 privind taxele judiciare de timbru, acest din urmă act normativ înlocuind și abrogând Legea nr. 146/1997. Ambele texte de lege prevăd că împotriva modului de stabilire a taxei judiciare de timbru se poate face cerere de reexaminare la aceeași instanță, cale procedurală pe care recurenta-reclamantă a folosit-o și care a fost respinsă.

Astfel cum rezultă și din considerentele Deciziei nr. 7/2014, mai sus menționate, problema caracterului timbrabil al cererii de chemare în judecată nu este exclusă din sfera obiectului reexaminării, ea putând fi analizată în cadrul acestui demers, iar aspectele dezlegate prin încheierea respectivă intră în puterea lucrului judecat, neputând fi repuse în discuție de aceeași parte în căile de atac exercitate împotriva hotărârii pronunțate cu privire la fondul litigiului. Instanța supremă a apreciat că limitarea posibilității părții în sarcina căreia s-a stabilit taxa judiciară de timbru de a contesta caracterul timbrabil al cererii de chemare în judecată exclusiv prin intermediul cererii de reexaminare nu încalcă dreptul de acces la justiție și dreptul la un proces echitabil. Această cale de atac permite părții în sarcina căreia s-a impus obligația de timbrare să supună contestația sa unei instanțe imparțiale și independente, care nu trebuie să funcționeze neapărat la nivelul unei jurisdicții superioare celei care a stabilit taxa de timbru contestată, având în vedere că art. 6 paragraful 1 din Convenția Europeană a Drepturilor Omului nu garantează dreptul la un dublu grad de jurisdicție.

Criticile prin care recurenta-reclamantă arată că au fost încălcate prevederile art. 2537 alin. (1) C. civ. și că în mod greșit a fost admisă excepția prescripției dreptului la acțiune pentru pretentiile aferente perioadei 2 noiembrie 2014-19 septembrie 2016 vor fi înlăturate deoarece autoarea căii de atac nu critică greșita aplicare a legii, în temeiul art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., ci readuce în discuție chestiuni de fapt legate de momentul la care a început să curgă termenul de prescripție și de recunoașterea culpei. Recurenta-reclamantă solicită instanței de recurs să dea o altă interpretare probelor administrate și să aprecieze asupra semnificației juridice a acțiunilor intimatei-pârâte de a returna instalațiile și echipamentele electrice aferente locului de consum în sensul că aceste acțiuni ar constitui o recunoaștere de către intimată a culpei sale și că termenul de prescripție ar începe să curgă de la această dată. Aceste aspecte de netemeinicie nu pot fi avute în vedere de instanța supremă întrucât în cadrul căii extraordinare de atac a recursului se examinează nelegalitatea hotărârii atacate și nu se poate schimba situația de fapt stabilită de instanța de apel.

Pentru aceste considerente, în temeiul art. 496 alin. (1) teza a II-a C. proc. civ., Înalta Curte de Casație și Justiție va respinge, ca nefondat, recursul declarat de recurenta-reclamantă A. împotriva deciziei civile nr. 311/2020 din 15 iulie 2020, pronunțate de Curtea de Apel Craiova, secția a II-a civilă.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge, ca nefondat, recursul declarat de recurenta-reclamantă A. împotriva deciziei civile nr. 311/2020 din 15 iulie 2020, pronunțate de Curtea de Apel Craiova, secția a II-a civilă.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică astăzi, 31 martie 2021.