ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 1819/2024

Ședința publică din data de 15 octombrie 2024

Deliberând asupra recursului, din examinarea actelor și lucrărilor din dosar, constată următoarele:

I. Circumstanțele cauzei

Prin cererea de chemare în judecată înregistrată pe rolul Tribunalului Gorj la data de 31.05.2023, sub nr. x/2023, reclamantul A. a chemat în judecată pârâta Cez Vânzare S.A., solicitând instanței ca, prin hotărârea ce se va pronunța, să fie obligată aceasta la plata daunelor morale în cuantum de 230.000 euro, pentru daune aduse demnității și onoarei, prin sistarea ilegală a furnizării energiei electrice pentru atelierul electric proprietatea familiei sale, în perioada 01.01.2021-30.06.2021.

Prin sentința nr. 112 din 05.09.2023, pronunțată de Tribunalul Gorj – secția a II-a civilă, s-au respins excepția autorității de lucru judecat, excepția lipsei calității procesuale active și excepția lipsei calității procesuale pasive, invocate de pârâta Cez Vânzare S.A., și s-a respins, ca neîntemeiată, acțiunea formulată de reclamantul A., în contradictoriu cu pârâta Cez Vânzare S.A.

Împotriva acestei sentințe au declarat apel ambele părți, atât pârâta CEZ Vânzare S.A., care a solicitat admiterea apelului și schimbarea sentinței în sensul admiterii excepțiilor procesuale invocate, cât și reclamantul A., care a solicitat admiterea apelului, anularea sentinței apelate, iar în subsidiar, trimiterea cauzei spre rejudecare la instanța de fond.

Prin decizia civilă nr. 58 din 07 februarie 2024, pronunțată de Curtea de Apel Craiova – secția a II-a civilă, a fost respins apelul declarat de reclamantul A. împotriva sentinței nr. 112 din 05.09.2023, pronunțate de Tribunalul Gorj, ca nefondat. A fost admis apelul pârâtei CEZ Vânzare S.A. împotriva aceleiași sentințe, a fost schimbată în parte sentința în sensul că a fost admisă excepția lipsei calității procesuale pasive și a fost respinsă acțiunea, ca fiind formulată împotriva unei persoane fără calitate procesuală pasivă. Totodată, a fost obligat apelantul reclamant A. să plătească apelantei pârâte CEZ Vânzare S.A. suma de 50 RON cu titlu de cheltuieli de judecată, reprezentând taxa judiciară de timbru achitată de pârâtă pentru apelul acesteia.

Împotriva acestei decizii civile, la data de 29.03.2024, a declarat recurs reclamantul A., solicitând, în principal, casarea deciziei recurate și judecarea cauzei în fond, în baza dispozițiilor deciziei nr. 79/05.12.2022 pronunțate de Înalta Curte de Casație și Justiție – Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept, iar în subsidiar a solicitat trimiterea cauzei spre rejudecare.

Recurentul a reiterat situația de fapt și hotătârile pronunțate de instanțele de fond, indicând drept motive de recurs prevederile art. 488 alin. (1) pct. 5, 6, 7 și 8 C. proc. civ.

Referitor la primul motiv de recurs invocat, art. 488 alin. (1) pct. 5 C. proc. civ., recurentul a susținut încălcarea dispozițiilor art. 431 alin. (2) C. proc. civ., respectiv încălcarea efectului pozitiv al autorității de lucru judecat, cu privire la calitatea procesuală pasivă a pârâtei CEZ Vânzare S.A., prin raportare la decizia nr. 265 din 09.02.2021, pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție în dosarul nr. x/2017.

A arătat că instanța de apel, în mod arbitrar a ignorat decizia precizată și a apreciat excepția invocată de acesta ca o apărare în fond, refuzând să o ia în considerare și neanalizând-o în considerentele hotărârii.

În ceea ce privește dispozițiile art. 488 alin. (1) pct. 6 C. proc. civ., recurentul a arătat că hotărârea apelată nu respectă prevederile art. 425 alin. (1) C. proc. civ. și nu sunt înțelese motivele de fapt și de drept care au format convingerea instanței. De asemenea, subsumat aceluiași motiv de recurs, a arătat că au fost încălcate prevederile art. 22 alin. (2) și alin. (7) C. proc. civ., cu privire la îndatoririle judecătorului și respectarea principiilor generale ale dreptului, a echității și bunei credințe.

Raportat la prevederile art. 488 alin. (1) pct. 7 C. proc. civ., recurentul a invocat nerespectarea autorității de lucru judecat, prin prisma deciziei nr. 265 din 09.02.2021 a Înaltei Curți de Casație și Justiție, precizând că intimata pârâtă CEZ Vânzare S.A. nu putea invoca art. 431 alin. (1) și alin. (2) C. proc. civ. și susținând, în acest sens, greșita soluționare a excepției lipsei calității procesuale pasive a acestei intimate.

Prin prisma ultimului motiv de recurs invocat, art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., s-a susținut de către recurentul A. nerespectarea dispozițiilor art. 397 alin. (1) C. proc. civ., coroborate cu dispozițiile art. 431 alin. (2) C. proc. civ., în sensul că instanța de apel a ignorat decizia nr. 265 din 09.02.2021 pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție, în dosarul nr. x/2017.

De asemenea, a susținut recurentul că instanța de apel nu s-a pronunțat asupra a ceea ce s-a cerut, respectiv pe componenta juridică a speței și pe contractul de furnizare a energiei electrice încheiat între părți, ci s-a pronunțat cu privire la locul de consum reprezentat de numărul x.

La data de 30.04.2024, intimata-pârâtă B. S.A., a depus la dosar întâmpinare, prin care a invocat, în principal, excepția nulității recursului și excepția inadmisibilității recursului, iar în subsidiar, a solicitat respingerea recursului, ca nefondat.

Dosarul a fost înregistrat pe rolul Înaltei Curți de Casație și Justiție – secția a II-a civilă la 08.04.2024 și a fost repartizat aleatoriu completului de filtru nr. 4, astfel cum reiese din fișa Ecris.

În cauză, a fost parcursă procedura de regularizare a cererii de recurs și de efectuare a comunicării actelor de procedură între părțile litigante, prevăzută de art. 486 C. proc. civ., coroborat cu art. 490 alin. (2), art. 471

1

și art. 201 C. proc. civ., iar prin rezoluția din data de 04.06.2024, s-a fixat termen de judecată la data de 15.10.2024, în ședință publică, cu citarea părților.

La termenul din 15.10.2024, după dezbateri contradictorii, instanța a respins, ca neîntemeiate, excepția nulității recursului și excepția inadmisibilității recursului, rămânând în pronuțare asupra recursului.

II. Soluția și considerentele Înaltei Curți de Casație și Justiție

Examinând decizia recurată prin prisma criticilor formulate și a dispozițiilor art. 488 alin. (1) pct. 5, 6, 7 și 8 C. proc. civ., Înalta Curte constată că recursul declarat de recurentul reclamant A. este nefondat, pentru următoarele considerente:

Prin decizia recurată a fost respins, ca nefondat, apelul declarat de reclamantul A., a fost admis apelul formulat de pârâta Cez Vânzare S.A. și a fost schimbată în parte sentința primei instanțe, în sensul că a fost admisă excepția lipsei calității procesuale pasive și a fost respinsă acțiunea, având ca obiect obligarea pârâtei la plata de despăgubiri morale în cuantum de 230.000 de euro, ca fiind formulată împotriva unei persoane fără calitate procesuală pasivă. În esență, instanța de apel a reținut că nu i se poate imputa pârâtei comiterea unei fapte ilicite, deoarece schimbarea beneficiarului locului de consum nr. x s-a realizat ca urmare a înstrăinării construcției și terenului aferent, fiind relevante dispozițiile art. 87 lit. f) și art. 212 alin. (1) lit. b) din H.G. nr. 1007/2004, astfel încât această pârâtă nu are calitate procesuală pasivă în cauza de față.

Împotriva acestei decizii a declarat recurs recurent reclamant A., invocând lipsa motivării corespunzătoare a hotărârii, încălcarea autorității de lucru judecată, precum și greșita interpretare și aplicare a unor dispoziții de drept material și de drept procesual.

Cu titlu prealabil, trebuie subliniat că decizia instanței de apel poate fi atacată cu recurs numai pentru motivele de nelegalitate expres și limitativ prevăzute de art. 488 C. proc. civ., nefiind posibilă reaprecierea probatoriului sau reformarea hotărârii pentru alte argumente decât cele care privesc legalitatea deciziei recurate.

Motivele de recurs invocate de recurentul reclamant, încadrate în prevederile art. 488 alin. (1) pct. 5, pct. 6, pct. 7 și pct. 8 C. proc. civ., sunt nefondate și nu pot conduce la admiterea prezentei căi de atac, pentru considerentele ce vor fi expuse în continuare.

În esență, prin recursul formulat, recurentul reclamant a criticat decizia recurată, pe de o parte, pe motiv că instanța de apel a ingnorat efectele lucrului judecat, nesocotind astfel prevederile art. 431 alin. (2) C. proc. civ., iar pe de altă parte pentru că judecătorii au încălcat principiul rolului activ, stabilit prin art. 22 alin. (2) și (7) C. proc. civ., cu privire la îndatoririle judecătorului și respectarea principiilor generale ale dreptului, a echității și bunei credințe, precum și că nu au fost respectate prevederile art. 425 alin. (1) C. proc. civ., nefiind înțelese motivele de fapt și de drept care au format convingerea instanței, ceea ce atrage incidența cazurilor de casare prevăzute de pct. 5 și pct. 6 ale alin. (1) al art. 488 C. proc. civ.

De asemenea, a susținut și incidența motivului de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 7 C. proc. civ., prin nerespectarea autorității de lucru judecat, raportat la decizia nr. 265 din 09.02.2021 a Înaltei Curți de Casație și Justiție, precum și nerespectarea dispozițiilor art. 397 alin. (1) C. proc. civ., coroborate cu dispozițiile art. 431 alin. (2) C. proc. civ., în sensul că instanța de apel a ignorat decizia nr. 265 din 09.02.2021 pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție, în dosarul nr. x/2017, ceea ce atrage incidența motivului de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ.

Înalta Curte reamintește faptul că recursul urmărește să supună instanței competente examinarea, în condițiile legii, a conformității hotărârii atacate cu regulile de drept aplicabile. Prin urmare, recursul este o cale extraordinară de atac cu un scop precis, stabilit expres de legiuitor, analiza instanței de recurs fiind limitată de situația de fapt stabilită de instanțele de fond (pe care nu o poate modifica, potrivit efectului cumulat al art. 483 alin. (3) și art. 488 C. proc. civ.).

Față de aceste precizări, criticile recurentului-reclamant, care urmăresc fie stabilirea unei alte situații de fapt, fie tind la o reevaluare a probelor administrate în fața celor două instanțe devolutive, nu vor fi examinate în cadrul recursului pentru că vizează chestiuni a căror verificare excedează limitele recursului, așa cum sunt ele stabilite de primul alineat al art. 488 din C. proc. civ.

Primul motiv de recurs invocat, prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 5 C. proc. civ., referitor la încălcarea regulilor de procedură a căror nerespectare atrage sancțiunea nulității, nu este fondat, pentru argumentele ce vor fi expuse în continuare.

Potrivit dispozițiilor art. 430 alin. (1) C. proc. civ., hotărârea judecătorească ce soluționează, în tot sau în parte, fondul procesului sau statuează asupra unei excepții procesuale ori asupra oricărui alt incident are, de la pronunțare, autoritate de lucru judecat cu privire la chestiunea tranșată, iar potrivit alin 2 din același text, autoritatea de lucru judecat privește dispozitivul, precum și considerentele pe care acesta se sprijină, inclusiv cele prin care s-a rezolvat o chestiune litigioasă.

Conform dispozițiilor art. 431 C. proc. civ. "nimeni nu poate fi chemat în judecată de două ori în aceeași calitate, în temeiul aceleiași cauze și pentru același obiect" și "oricare dintre părți poate opune lucrul anterior judecat într-un alt litigiu, dacă are legătură cu soluționarea acestuia din urmă."

Din interpretarea textelor de lege mai sus mentionate, rezultă că există lucru judecat atunci când a doua cerere de chemare în judecată are același obiect, este întemeiată pe aceeași cauză și privește aceleași părți.

Respectarea principiului autorității de lucru judecat presupune, în ideea asigurării stabilității raporturilor juridice, ca o chestiune litigioasă, odată tranșată de instanță, să nu mai poată fi adusă înaintea judecății, iar pe de altă parte, ca ceea ce a stabilit o primă instanță să nu fie contrazis prin hotărârea unei instanțe ulterioare. Autoritatea de lucru judecat nu se manifestă doar sub forma excepției procesuale (non bis in idem), ci și sub forma prezumției de lucru judecat, altfel spus, a efectului pozitiv al lucrului judecat, care presupune ca ceea ce a stabilit o instanță să nu fie contrazis de cea ulterioară. Potrivit prezumției lucrului judecat, o hotărâre definitivă exprimă realitatea raporturilor juridice dintre părți (res iudicata pro veritate habetur), neputându-se primi vreo dovadă contrară, față de caracterul absolut al prezumției.

Recurentul a susținut încălcarea dispozițiilor art. 431 alin. (2) C. proc. civ., respectiv încălcarea efectului pozitiv al autorității de lucru judecat, cu privire la calitatea procesuală pasivă a pârâtei CEZ Vânzare S.A., prin raportare la decizia nr. 265 din 09.02.2021, pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție în dosarul nr. x/2017.

Prin decizia invocată, instanța supremă a respins recursurile declarate de reclamantul A. și de pârâta CEZ Vânzare S.A. împotriva deciziei nr. 989/2018 din 2 octombrie 2018, pronunțată de Curtea de Apel Craiova – secția a II-a civilă. Prin această din urmă decizie, curtea de apel a respins apelul declarat de ambele părți împotriva sentinței nr. 26 din 27 februarie 2018, pronunțate de Tribunalul Gorj – secția a II-a civilă, prin care pârâta Cez Vânzare S.A. a fost obligată să achite reclamantului suma de 15.000 RON cu titlu de daune morale, pentru întreruperea abuzivă a furnizării energiei electrice trifazice (380 de volți) de la atelierul electric, în perioada 13.01.2015 – 13.06.2015.

Respingerea susținerilor recurentului referitoare la încălcarea efectului pozitiv al lucrului judecat, conform dispozițiilor art. 431 alin. (2) C. proc. civ., în legătură cu calitatea procesuală pasivă a pârâtei CEZ Vânzare S.A., prin raportare la decizia nr. 265 din 09.02.2021, pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție în dosarul nr. x/2017, se impune, pe de o parte, prin prisma faptului că, în cadrul dosarului invocat, nu a fost luată în discuție calitatea procesuală pasivă a pârâtei CEZ Vânzare S.A., iar pe de altă parte, prin prisma faptului că, în cadrul acelui dosar, au fost soluționate pretenții vizând o altă perioadă decât cea indicată în dosarul pendinte, respectiv perioada 13.01.2015 – 13.06.2015. Or, în cauza de față, despăgubirile morale solicitate se referă la perioada 01.01.2021 – 30.06.2021.

În raport de împrejurarea că obiectul litigiului de față este reprezentat de acordarea unor despăgubiri civile pe temeiul răspunderii civile delictuale, în mod just a procedat instanța de apel la verificarea legitimității procesuale pasive a pârâtei în raport de existența sau inexistența unei fapte ilicite pretins a fi comise în intervalul de timp pentru care sunt solicitate despăgubirile morale deduse judecății. Împrejurarea că, la un moment dat, în trecut, i s-a imputat pârâtei comiterea unui delict civil și s-a stabilit în sarcina acesteia obligația de plată a unor despăgubiri, nu determină concluzia dovedirii calității procesuale pasive pentru plata altor despăgubiri aferente unei alte fapte pretinse ilicite, derulate într-o perioadă ulterioară.

Așa fiind, în mod just a reținut instanța de apel împrejurarea că litigiul indicat de reclamant, soluționat definitiv prin decizia nr. 265 din 09.02.2021, pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție în dosarul nr. x/2017, nu conține o chestiune litigioasă definitiv tranșată care să aibă legătură cu soluționarea pretențiilor deduse judecății.

În raport de cele arătate, rezultă că instanța de apel a avut în vedere în mod corect prevederile art. 431 alin. (1) și alin. (2) C. proc. civ., efectuând propria verificare cu privire la legitimitatea procesuală pasivă în privința cererii de chemare în judecată cu care a fost învestită, neputând fi opusă reținerea calității procesuale pasive în raport de o altă cerere de chemare în judecată referitoare la o altă faptă ilicită, alte pretenții și altă perioadă decât cea vizată în cauza de față.

Referitor la cel de-al doilea motiv de recurs invocat, care se circumscrie dispozițiilor art. 488 alin. (1) pct. 6 C. proc. civ., respectiv pretinsa încălcare a prevederilor art. 425 alin. (1) C. proc. civ., nefiind înțelese motivele de fapt și de drept care au format convingerea instanței, precum și pretinsa încălcare a dispozițiilor art. 22 alin. (2) și alin. (7) C. proc. civ., Înalta Curte urmează a-l respinge, de asemenea, ca nefundat, având în vedere considerentele prezentate mai jos.

Conform art. 22 alin. (2) C. proc. civ., "judecătorul are îndatorirea să stăruie, prin toate mijloacele legale, pentru a preveni orice greșeală privind aflarea adevărului în cauză, pe baza stabilirii faptelor și prin aplicarea corectă a legii, în scopul pronunțării unei hotărâri temeinice și legale. În acest scop, cu privire la situația în fapt și motivarea în drept, pe care părțile le invocă, judecătorul este în drept să le ceară să prezinte explicații, oral sau în scris, să pună în dezbaterea acestora orice împrejurări de fapt sau de drept, chiar dacă nu sunt menționate în cerere sau în întâmpinare, să dispună administrarea probelor pe care le consideră necesare, precum și alte măsuri prevăzute de lege, chiar dacă părțile se împotrivesc".

Alineatul 7 al art. 22 C. proc. civ. prevede că "ori de câte ori legea îi rezervă judecătorului putere de apreciere sau îi cere să țină seama de toate circumstanțele cauzei, judecătorul va ține seama, între altele, de principiile generale ale dreptului, de cerințele echității și de buna-credință."

Din perspectiva încălcării art. 425 alin. (1) lit. b) C. proc. civ., coroborat cu art. 22 C. proc. civ., examinând considerentele hotărârii și modul în care instanța de apel s-a raportat la probele administrate în ansamblu, Înalta Curte constată că această critică nu este fondată. Astfel, hotărârea instanței de apel este motivată în mod corespunzător, este prezentată structura tipică actului de procedură examinat și, în raport cu art. 425 alin. (1) lit. b) C. proc. civ., sunt arătate probele verificate și modalitatea interpretării lor, fiind expuse în mod clar și coerent concluziile instanței devolutive.

Instanța de apel a valorificat probele administrate în cauză, dându-le semnificație în planul stării de fapt. Dincolo de aceste verificări, evaluarea lor, în contextul general al examinării probelor, este atributul instanței de fond, necenzurabil din perspectiva legalității, reținându-se că aprecierea probelor în ansamblu este lăsată în marja de apreciere a instanței de fond.

Obligația instanței de a stărui, prin toate mijloacele legale, pentru a preveni orice greșeală în aflarea adevărului, pe baza stabilirii faptelor, în scopul pronunțării unei hotărâri temeinice și legale a fost respectată. În egală măsură, instanța a ținut seama de toate circumstanțele cauzei și a asigurat respectarea cumulată a principiilor procesului civil, echității și bunei-credințe.

Recurentul reclamant arată că nu sunt înțelese motivele de fapt și de drept care au format convingerea instanței, însă examenul hotărârii recurate permite instanței supreme observația că instanța de apel a lămurit deplin starea de fapt și a soluționat procesul cu respectarea rolului său activ în funcția concretă de realizare a justiției. Astfel, în mod decisiv, instanța de apel a stabilit că, pe baza situației de fapt pe care a analizat-o, din perspectiva întrunirii condițiilor răspunderii civile delictuale, nu este îndeplinită condiția existenței unei fapte ilicite, sens în care, neexistând nicio persoană vinovată de producerea acesteia, nu se poate aprecia că pârâta CEZ Vânzare S.A. are calitate procesuală pasivă în cauză.

Prin urmare, prima instanță de control judiciar a pronunțat o hotărâre motivată corespunzător, în deplină concordanță cu prevederile art. 425 alin. (1) lit. b) C. proc. civ., neexistând niciun element care să indice caracterul arbitrar al modalității în care legea a fost aplicată în cauză.

Contrar susținerilor recurentului, Înalta Curtea observă că decizia atacată nu este motivată sumar sau necorespunzător, ci dimpotrivă, este prezentat în mod coerent raționamentul juridic care a condus la pronunțarea soluției în apel, astfel că hotărârea recurată conține motivarea conformă în fapt și în drept.

Împrejurarea că recurentul reclamant nu este de acord cu soluția la care a ajuns instanța de apel nu se traduce într-o motivare necorespunzătoare a deciziei, la fel cum neînsușirea apărărilor expuse de către parte nu reprezintă o nemotivare a hotărârii. Ceea ce este esențial este faptul că instanța de apel a prezentat în clar și coerent argumentele pentru care a pronunțat soluția de admitere a apelului și de respingere a cererii de chemare în judecată ca urmare a reținerii lipsei calității procesuale pasive, fiind astfel posibilă realizarea controlului judiciar.

Din expunerea tuturor criticilor rezultă că recurentul reclamant este nemulțumit de modalitatea în care instanța de apel a apreciat probatoriul, însă o atare nemulțumire nu poate fi analizată prin invocarea motivului de casare prevăzut la pct. 6 al art. 488 C. proc. civ.

Probele administrate au fost coroborate și apreciate de către instanța de apel, conform puterii de apreciere rezultate din caracterul devolutiv al apelului, neputând fi reapreciate sau reinterpretate de către instanța de recurs în sensul reținerii unei situații de fapt contrare, atât timp cât recursul este o cale extraordinară de atac ce urmărește să supună instanței de control judiciar examinarea conformității hotărârii atacate cu regulile de drept aplicabile, conform art. 483 alin. (3) C. proc. civ.

Față de cele arătate, Înalta Curtea constată că în cuprinsul deciziei atacate există considerente suficiente care să fundamenteze soluția pronunțată în apel, să răspundă apărărilor ambelor părți, să permită acestora și instanței de recurs să înțeleagă argumentele care au stat la baza soluției dispuse, în acord cu art. 425 alin. (1) lit. b) C. proc. civ., astfel încât acest motiv de recurs invocat este nefondat.

În ceea ce privește motivul de recurs, prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 7 C. proc. civ., prin care recurentul a invocat nerespectarea autorității de lucru judecat, prin prisma deciziei nr. 265 din 09.02.2021 a Înaltei Curți de Casație și Justiție, și a susținut că intimata pârâtă CEZ Vânzare S.A. nu putea invoca art. 431 alin. (1) și alin. (2) C. proc. civ., fiind în mod greșit soluționată excepției lipsei calității procesuale pasive a acestei intimate, Înalta Curte urmează a-l respinge, ca nefondat.

Excepția lipsei calității sale procesuale pasive, invocată de către intimata pârâtă, este o excepție de fond, absolută și peremptorie, care poate fi invocată de orice parte și de către instanță din oficiu, în orice fază a judecății, deci chiar direct în apel sau recurs, susținerea recurentului reclamant, în sensul că această excepție a fost în mod greșit primită și soluționată, nefiind întemeiată.

Potrivit art. 36 C. proc. civ., calitatea procesuală se analizează în cerința existenței unei identități între persoana reclamantului și persoana celui care este titularul dreptului subiectiv dedus în justiție, precum și în condiția unei identități între persoana pârâtului și persoana celui obligat în raportul de drept substanțial. Din modul de redactare a părții finale a textului de lege rezultă că, în soluționarea excepției lipsei calității procesuale pasive, instanța trebuie să verifice exclusiv dacă părțile împotriva cărora reclamantul a formulat acțiunea au vocația de a fi titularele obligațiilor corelative dreptului pretins de reclamant.

Astfel, Înalta Curte constată că instanța de apel a prezentat în mod clar și coerent situația de fapt, indicând contractele încheiate cu furnizorul de energie electrică și reținând transferul dreptului de proprietate de la reclamant către proprietarii C. și D. și, ulterior, către E., fiind înstrăinată expres și instalația electrică aferentă celui de-al doilea loc de consum nr. x, pentru care pârâta furniza energie electrică trifazică.

Schimbarea beneficiarului la locul de consum nr. x, ca urmare a înstrăinării construcției și terenului aferent acestuia, s-a făcut în baza dispozițiilor H.G. nr. 1007/2004 și ale Legii nr. 123/2012, sens în care, în mod corect instanța de prim control judiciar a statuat că îndeplinirea unei obligații legale nu reprezintă o faptă ilicită, iar, în lipsa existenței unei fapte ilicite, nu există nicio persoană vinovată de producerea acesteia, astfel încât nu se poate aprecia că intimata pârâtă CEZ Vânzare are calitate procesuală pasivă în cauză, în raport de pretențiile fostului proprietar al locului de furnizare a energiei electrice.

Din observarea argumentelor expuse de către instanța de apel rezultă că aceasta nu a încălcat autoritatea de lucru judecat a deciziei nr. 265 din 09.02.2021 a Înaltei Curți de Casație și Justiție, atât timp cât a verificat legitimitatea procesuală pasivă în cauza concretă dedusă judecății, ținând seama de împrejurarea că delictul civil invocat este distinct de cel analizat în dosarul judecat anterior. Așa cum s-a arătat mai sus, ceea ce este esențial este faptul că cele două litigii vizează fapte ilicite distincte, deoarece perioada pentru care se solicită daune este diferită. În consecință, nu se poate reține încălcarea autorității de lucru judecat nici în privința efectului negativ, deoarece nu există identitate de obiect, dar nici în privința efectului pozitiv, deoarece nu suntem în prezența unei situații în care să fi fost tranșată o chestiune litigioasă care să aibă legătură cu soluționarea prezentei cereri în despăgubiri.

Prin ultimul motiv de recurs invocat, încadrat în prevederile art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., referitor la încălcarea sau greșita aplicare a normelor de drept material, recurentul reclamant a invocat nerespectarea dispozițiilor art. 397 alin. (1) C. proc. civ., coroborate cu dispozițiile art. 431 alin. (2) C. proc. civ., în sensul că instanța de apel a ignorat decizia nr. 265 din 09.02.2021, pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție, în dosarul nr. x/2017.

Din perspectiva criticilor aduse deciziei recurate, Înalta Curte reține că acestea sunt nefondate întrucât instanța de apel a aplicat corect normele de drept material incidente cauzei, indicate ca temei al pretențiilor deduse judecății.

Recurentul reclamant nu a indicat vreo dispoziție legală de drept material pretins încălcată sau greșit aplicată de către instanța de apel, în timp ce indicarea dispozițiilor art. 397 alin. (1) și art. 431 alin. (2) C. proc. civ. nu poate fundamenta incidența motivului de casare prevăzut la art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., nefiind vorba despre norme de drept material, ci de dispoziții legale de drept procesual civil.

De altfel, prin criticile formulate, recurentul-reclamant s-a rezumat strict la a contesta aceeași măsură a instanței de apel, cu privire la efectele lucrului judecat, raportat la decizia nr. 265 din 09.02.2021, pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție, în dosarul nr. x/2017, neindicând nicio situație din cele prevăzute de art. 397 C. proc. civ., respectiv nu a indicat asupra cărei cereri instanța a omis a se pronunța sau în cel fel instanța a acordat mai mult sau altceva decât s-a cerut, astfel cum prevede textul de lege.

Pentru considerentele prezentate, apreciind că nu sunt întrunite condițiile art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., instanța va respinge și acest motiv de recurs, ca fiind nefondat.

În considerarea celor ce preced, în temeiul art. 496 alin. (1) C. proc. civ., Înalta Curte urmează să respingă, ca nefondat, recursul declarat de reclamantul A. împotriva deciziei nr. 58 din 07 februarie 2024, pronunțate de Curtea de Apel Craiova – secția a II-a civilă.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge, ca nefondat, recursul declarat de recurentul-reclamant A. împotriva deciziei nr. 58/2024 din 07 februarie 2024, pronunțate de Curtea de Apel Craiova – secția a II-a Civilă.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică, astăzi 15 octombrie 2024.