ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 275/2022

Ședința publică din data de 9 februarie 2022

Deliberând asupra recursului, din examinarea actelor și lucrărilor dosarului constată următoarele:

Prin acțiunea formulată, reclamantul A. a solicitat obligarea pârâtei CEZ VÂNZARE S.A. la plata sumei de 230.000 EURO reprezentând daune morale cauzate prin întreruperea energiei electrice pentru atelierul proprietatea familiei sale, despăgubiri aferente perioadei 13.06.2017-31.12.2017.

Prin sentința nr. 119/2020 din 22 septembrie 2020, pronunțată de Tribunalul Gorj, secția a II-a civilă, în dosarul nr. x/2020 s-a admis excepția autorității de lucru judecat invocată de pârâta S.C. CEZ VÂNZARE S.A..

S-a respins acțiunea formulată de reclamantul A., în contradictoriu cu pârâta S.C. CEZ VÂNZARE S.A..

Împotriva acestei sentințe, reclamantul A. a declarat apel, criticând hotărârea pentru nelegalitate și netemeinicie, susținând, în esență, că în mod greșit a fost admisă excepția autorității de lucru judecat prin referire la dosarele nr. x/2014; nr. 229/95/2015 și nr. 2852/95/2016, având în vedere că în cauza de față se solicită repararea unui alt prejudiciu încercat de reclamant decât cele deduse judecății la care a făcut referire instanța de fond.

Prin decizia nr. 158/2021 din 10 martie 2021 pronunțată de Curtea de Apel Craiova, secția a II-a civilă, a fost admis apelul declarat de reclamantul A. împotriva sentinței nr. 119/2020 din 22 septembrie 2020, pronunțată de Tribunalul Gorj, secția a II-a civilă, în dosarul nr. x/2020, în contradictoriu cu intimata pârâtă CEZ VÂNZARE S.A.; a fost anulată sentința apelată și a fost trimisă cauza pentru rejudecare la aceeași instanță.

În termen legal, invocând în drept dispozițiile art. 488 alin. (1) pct. 7 C. proc. civ., împotriva deciziei nr. 158/2021 din 10 martie 2021 pronunțată de Curtea de Apel Craiova, secția a II-a civilă, pârâta CEZ VÂNZARE S.A. a declarat recurs.

În argumentarea cererii de recurs, pârâta a susținut în esență, că instanța de apel în mod greșit a respins excepția autorității și puterii de lucru judecat prevăzută de art. 430 - 432 C. proc. civ., în condițiile în care pe rolul instanțelor judecătorești au mai existat trei litigii având aceeași cauză, același obiect și aceleași părți, litigii înregistrate sub nr. x/2014, nr. y/2015 și respectiv nr. 2852/95/2016, care au fost soluționate definitiv în favoarea societății recurente.

Astfel, apreciază că instanța de apel a ignorat prevederile art. 431 C. proc. civ., conform cărora nimeni nu poate fi chemat în judecată de două ori în aceeași calitate, în temeiul aceleiași cauze și pentru același obiect.

Totodată, arată că, potrivit art. 430 alin. (1) C. proc. civ., hotărârea judecătorească ce soluționează, în tot sau în parte, fondul procesului sau statutează asupra unei excepții procesuale ori asupra oricărui alt incident are, de la pronunțare, autoritate de lucru judecat cu privire la chestiunea tranșată.

Or, instanța de apel a încălcat aceste prevederi în condițiile în care cererea de chemare în judecată are același obiect, este întemeiată pe aceeași cauză și este între aceleași părți.

Instanța de apel în mod nelegal a reținut că nu a existat autoritate și putere de lucru judecat, întrucât este o perioadă nouă, în condițiile în care obiectul cererii este același, respectiv, daune morale pentru întreruperea abuzivă a furnizării energiei electrice către atelierul electric.

În opinia recurentei-pârâte, în mod nelegal instanța de apel a respins excepția în condițiile în care exista indentitate de părți, de cauza, precum și de obiect, întrucât prin cererile ce au făcut obiectul dosarelor nr. x/2014, nr. y/2015 si 2852/95/2016, și prezenta cauză reclamantul a solicitat același lucru, respectiv obligarea CEZ Vânzare S.A. la plata așa ziselor despăgubiri morale în formă continuă și continuată pentru zilele de așa zisă întrerupere abuzivă a furnizării energiei electrice trifazice către atelierul electric, daune aduse sănătății, demnității, onoarei și reputației sale și a familiei sale, singurele aspecte ce diferențiază cele patru cereri de chemare în judecată constând în cuantumul despăgubirilor, numărul de zile și perioadele pentru care s-au solicitat daunele morale.

Or, respectarea principiului autorității de lucru judecat presupune, în ideea asigurării stabilității raporturilor juridice, că o chestiune litigioasă odată tranșată de instanță să nu mai poată fi adusă înaintea judecății.

Art. 431 alin. (2) C. proc. civ., mai susține recurenta, reglementează prezumția legală de lucru judecat, care reprezintă manifestarea pozitivă a autorității de lucru judecat; ea este la îndemâna oricăreia dintre părțile unui litigiu, în sensul că fiecare dintre ele are posibilitatea de a opune lucrul anterior judecat, într-un alt litigiu, dacă are legătură cu soluționarea acestuia din urmă.

În acest caz, nu este necesar a fi întrunită tripla identitate, ci este suficient ca în judecata ulterioară să fie adusă în discuție o chestiune litigioasă în legătură cu ceea ce s-a soluționat anterior fie prin dispozitiv, fie prin considerente, fie prin dispozitiv și considerente; această judecată fiind deja făcută, ea nu mai poate fi contrazisă.

Instanța de apel nu a avut în vedere că efectul de "lucru judecat" al unei hotărâri judecătorești are și o accepțiune "lato sensu" care semnifică puterea de lucru judecat (res judicata), care presupune că hotărârea beneficiază de o prezumție irefragabilă că exprimă adevărul și că nu trebuie contrazisă de o altă hotărâre (obligativitatea).

Autoritatea de lucru judecat este o parte a puterii de lucru judecat. Cu alte cuvinte, existența unei hotărâri judecătorești poate fi invocată în cadrul unui alt proces, cu autoritate de lucru judecat, atunci când se invocă exclusivitatea hotărârii, sau cu putere de lucru judecat, când se invoca obligativitatea sa, fără ca în cel de-al doilea proces să fie aceleași părți, să se discute același obiect și aceeași cauză.

Altfel spus, pentru a se invoca obligativitatea unei hotărâri judecătorești irevocabile privind soluționarea unei probleme juridice nu este necesară existenta triplei identități de părți, cauză și obiect, ci este necesară doar probarea identității între problema soluționată irevocabil și problema dedusă judecății, instanța de judecată fiind ținută să pronunțe aceeași soluție, deoarece, în caz contrar s-ar ajunge la situația încălcării componenței res judicata a puterii de lucru judecat.

Puterea de lucru judecat, subliniază recurenta, nu este limitată la dispozitivul hotărârii, ci ea se întinde și asupra considerentelor hotărârii, care constituie susținerea necesară a dispozitivului, făcând corp comun cu acesta.

De remarcat că hotărârile CEDO (pe care le menționează) sunt precedente judiciare care obligă instanțele naționale la pronunțarea unor hotărâri în consens cu practica CEDO în respectiva problemă de drept.

Solicită admiterea recursului, casarea deciziei recurate și, rejudecând, să fie menținută soluția instanței de fond prin care a fost admisă excepția autorității de lucru judecat.

La 10 iunie 2021, intimatul-reclamant A. a depus întâmpinare prin care a solicitat, în esență, respingerea recursului, ca nefondat.

Prin încheierea din 24 noiembrie 2021 a fost suspendată judecata cauzei, conform dispozițiilor art. 411 alin. (1) pct. 2 C. proc. civ., având în vedere că, deși legal citate, părțile nu s-au prezentat la strigarea pricinii și nici nu au solicitat judecarea cauzei în lipsă.

Prin cererea înregistrată la 21 decembrie 2021, intimatul-reclamant A. a solicitat repunerea pe rol a cauzei, iar la termenul de judecată din 9 februarie 2022 Înalta Curte de Casație și Justiție, în temeiul dispozițiilor art. 415 C. proc. civ., a dispus repunerea pe rol a cauzei și reluarea judecății.

Înalta Curte de Casație și Justiție, verificând în cadrul controlului de legalitate decizia atacată în raport de criticile formulate și temeiurile de drept invocate, constată că recursul nu este fondat, pentru următoarele considerente:

Potrivit dispozițiilor art. 488 alin. (1) pct. 7 C. proc. civ., casarea unei hotărâri poate fi cerută atunci când s-a încălcat autoritatea de lucru judecat.

Întreaga construcție a recursului se fundamentează pe ideea că instanța de apel în mod eronat a respins excepția autorității și puterii de lucru judecat prevăzută de art. 430 - 432 C. proc. civ., în condițiile în care pe rolul instanțelor judecătorești au mai existat trei litigii având aceeași cauză, același obiect și aceleași părți, litigii înregistrate sub nr. x/2014, nr. y/2015 și nr. 2852/95/2016, care au fost soluționate definitiv în favoarea societății pârâte.

Criticile subsumate acestui motiv de recurs sunt nefondate, urmând a fi înlăturate.

Este de necontestat că autoritatea de lucru judecat și puterea de lucru judecat nu sunt sinonime. Autoritatea de lucru judecat este o parte a puterii de lucru judecat. Existența unei hotărâri judecătorești poate fi invocată în cadrul unui alt proces, cu autoritate de lucru judecat atunci când se invocă exclusivitatea hotărârii, sau cu putere de lucru judecat, când se invocă obligativitatea sa, fără ca în cel de-al doilea proces să fie aceleași părți, să se discute același obiect și aceeași cauză.

Pentru a se invoca obligativitatea unei hotărâri judecătorești definitive privind soluționarea unei probleme juridice nu este necesară existența triplei identități de părți, cauză și obiect, ci este necesară doar probarea identității între problema soluționată definitiv și problema dedusă judecății, instanța de judecată fiind ținută să pronunțe aceeași soluție.

Altfel spus, principiul puterii de lucru judecat împiedică infirmarea constatărilor făcute într-o hotărâre judecătorească definitivă printr-o altă hotărâre judecătorească posterioară, dată în alt proces.

În speță, analiza instanțelor de fond s-a oprit asupra existenței în cauză a autorității de lucru judecat, care oprește o nouă judecată în fond (bis de eadem re ne sit actio).

Contrar susținerilor recurentei, dar și dezlegării date de prima instanță, în mod legal excepția autorității de lucru judecat nu a putut fi primită de către instanța de apel.

Instanța de apel a constatat că, pentru cererile de chemare în judecată formulate de reclamantul A. prin care s-a solicitat acordarea de despăgubiri pentru încetarea furnizării, de către pârâtă, a curentului electric trifazic la atelierul electric, au fost demarate mai multe litigii, însă există o hotărâre definitivă prin care s-a reținut că soluțiile pronunțate în cele trei dosare, nu se bucură de autoritate de lucru judecat.

S-a reținut cu justețe că atât în dosarul nr. x/2017, cât și în dosarul nr. x/2018, curtea de apel a analizat excepția autorității de lucru judecat a celor trei dosare anterioare și, în special, a dosarului nr. x/2014 în care s-a reținut, prin hotărâre definitivă, lipsa calității procesuale active a reclamantului A..

Totodată, în dosarul nr. x/2017, Curtea de Apel Craiova a reținut că nu sunt întrunite condițiile autorității de lucru judecat cu privire la cele trei dosare, această hotărâre rămânând definitivă prin respingerea recursurilor declarate de părți prin decizia nr. 265/2021 pronunțată la 9 februarie 2021 de Înalta Curte de Casație și Justiție, secția a II-a civilă .

De asemenea, s-a constatat că la momentul judecării apelului, decizia nr. 308/2020, pronunțată în dosarul nr. x/2018, prin care s-a reținut autoritatea de lucru judecat a celor trei dosare, nu este definitivă, cauza aflându-se în faza judecării recursului la Înalta Curte de Casație și Justiție.

Înalta Curte subliniază că la momentul judecării prezentului recurs, prin decizia nr. 2730 din 15 decembrie 2021 pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție, secția a II-a civilă, a fost admis recursul declarat de recurentul-reclamant A. împotriva deciziei nr. 308/2020 din 15 iulie 2020 pronunțată de Curtea de Apel Craiova, secția a II-a civilă, în dosarul nr. x/2018; a fost casată decizia atacată și s-a trimis cauza spre o nouă judecată aceleiași curți de apel.

De altfel, deși se prevalează de împrejurarea că dezlegările definitive date problemelor de drept în litigii anterioare, dar identice sub aspectul problemelor de drept soluționate, au caracter obligatoriu în litigiile ulterioare, prin criticile formulate, chiar recurenta tinde, în realitate, la o încălcare a securității raporturilor juridice, repunând în discuție o chestiune dezlegată definitiv într-un, litigiu, ceea ce nu este posibil.

Astfel, în condițiile în care în prezenta speță s-a pus în discuție existența autorității de lucru judecat în raport de soluțiile pronunțate în dosarele x/2014, y/2015 și 2852/95/2016, este evident că nu se mai poate repune în discuție maniera de soluționare a excepției autorității de lucru judecat, întrucât nu poate fi ignorată dezlegarea dată prin decizia nr. 989/2018 din 2 octombrie 2018, pronunțată de Curtea de Apel Craiova, secția a II-a civilă, în dosarul nr. x/2017, rămasă definitivă prin decizia nr. 265/2021 pronunțată la 9 februarie 2021 de Înalta Curte de Casație și Justiție, secția a II-a civilă, prin care s-a reținut că nu sunt întrunite condițiile autorității de lucru judecat cu privire la cele trei dosare mai sus menționate.

Pentru rațiunile înfățișate, Înalta Curte de Casație și Justiție, constatând că nu este incident motivul de nelegalitate prevăzut de dispozițiile art. 488 alin. (1) pct. 7 C. proc. civ. și invocat de recurentă, în temeiul art. 496 C. proc. civ., văzând și prevederile art. 499 C. proc. civ., va respinge ca nefondat recursul declarat de recurenta-pârâtă CEZ VÂNZARE S.A. împotriva deciziei nr. 158/2021 din 10 martie 2021 pronunțată de Curtea de Apel Craiova, secția a II-a civilă.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge ca nefondat recursul declarat de recurenta-pârâtă CEZ VÂNZARE S.A. împotriva deciziei nr. 158/2021 din 10 martie 2021 pronunțată de Curtea de Apel Craiova, secția a II-a civilă.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică, astăzi 9 februarie 2022.