ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 2184/2021

Ședința publică din data de 26 octombrie 2021

Asupra cauzei de față, constată următoarele;

I. Circumstanțele cauzei

I.1. Obiectul cereri de chemare în judecată:

Prin cererea de chemare în judecată, înregistrată sub nr. x/2019, reclamantul A., a chemat în judecată pârâta S.C. B., pentru ca prin sentința ce se va pronunța, să fie obligată la plata despăgubirilor ce i se cuvin ca urmare a folosirii de către aceasta a realizării tehnice denumite "Branșarea motoarelor electrice de 7,2 MW" al cărei coautor este, pentru perioada noiembrie 2016 - noiembrie 2019, corespunzătoare cotei de contribuție la realizarea acesteia, respectiv 35%, despăgubiri care să fie actualizate cu indicele de inflație de la data datorării și până la plata efectivă.

I.2. Hotărârea pronunțată în primă instanță

Prin sentința civilă nr. 283 din 26 noiembrie 2020 a Tribunalului Gorj, secția I civilă, în dosarul nr. x/2019, s-a respins excepția autorității de lucru judecat.

S-a respins ca nefondată cererea de chemare în judecată formulată de reclamantul A. în contradictoriu cu pârâta S.C. Complexul Energetic Oltenia S.A..

I.3. Hotărârea pronunțată în apel

Prin decizia nr. 58 din 11 martie 2021, pronunțată de Curtea de Apel Craiova, secția I civilă, s-a respins ca nefondat apelul declarat de apelantul-reclamant.

II. Calea de atac formulată în cauză

Împotriva deciziei nr. 58 din 11 martie 2021 a Curții de Apel Craiova, secția I civilă a declarat recurs reclamantul A..

II.1. Motivele de recurs

Recurentul-reclamant, prin cererea de recurs, s-a prevalat de motivele de casare reglementate de art. 488 alin. (1) pct. 7 și 8 din C. proc. civ.

Acesta învederează că în mod nelegal instanța de apel a soluționat cauza pe baza puterii de lucru judecat decurgând din hotărârile pronunțate în dosarele anterioare: dosar nr. x/2012, finalizat cu decizia civilă nr. 1167/2014 a Înaltei Curți de Casație și Justiție și dosarul x/2017, finalizat prin decizia civilă nr. 1965/2018 a Curții de Apel Craiova, rămasă definitivă prin respingerea recursului ca tardiv declarat.

Contrar celor reținute în hotărârea recurată, prin decizia civilă nr. 1167/08.04.2014 nu s-a statuat că realizarea tehnică al cărei coautor este, nu mai îndeplinește condițiile de noutate și utilitate.

De asemenea, se arată că prin sentința nr. 100/19.03.2018, pronunțată de Tribunalul Gorj în dosar nr. x/2017, s-a admis în mod nelegal excepția autorității de lucru judecat pe baza hotărârilor pronunțate în dosar nr. x/2012, cu toate că nu exista tripla identitate de elemente (părți, obiect, cauză).

Recurentul susține că pentru a beneficia de o judecată echitabilă, era necesară administrarea unor probe din care să reiasă situația de fapt de la momentul judecării prezentei cauze, în care a solicitat acordarea de despăgubiri pentru un interval de timp diferit față de cel din dosarele anterioare.

În susținerea motivului de casare reglementat de art. 488 alin. (1) pct. 8 din C. proc. civ., recurentul arată că apreciază că în speța de față nu poate fi opus lucrul anterior judecat, având în vedere că nu au fost tranșate probleme de drept, ci doar aspecte de fapt, pe baza anumitor acte corespunzătoare altui interval de timp, anterior celui din prezentul dosar.

În opinia sa, numai în condițiile în care ar fi fost tranșată o situație de drept putea interveni puterea de lucru judecat, iar nu și în cazul în care s-a tranșat doar asupra unei anumite stări de fapt.

A rămâne în limitele efectului negativ al puterii lucrului judecat, ar însemna încălcarea efectului pozitiv al lucrului judecat din sentința civilă nr. 128/2009, irevocabilă prin decizia 3850/2010 a Înaltei Curți de Casație și Justiție, în care s-a statuat cu putere de lucru judecat că recurentul-reclamant este coautor al realizării tehnice (tranșată fiind problema de drept a dreptului de autor) și că soluția tehnică este una nouă, susțineri pe care le consideră relevante pentru demonstrarea incidenței motivului de casare reglementat de art. 488 alin. (1) pct. 7 C. proc. civ.

Prin hotărârile anterioare care se invocă drept reper al lucrului judecat, dar din perspectiva efectului negativ (fiind respinsă cererea de chemare în judecată), instanțele s-au pronunțat asupra obligării pârâtei la despăgubiri pe alte perioade de timp (2009-2012 și 2012-2015).

În prezentul dosar însă, cererea de chemare în judecată are ca obiect obligarea pârâtei la plata despăgubirilor pentru perioada 2016-2019, iar acest nou litigiu se bazează pe alte probe decât cele din cauzele precedente.

Obiectul dosarelor anterioare, finalizate cu respingerea cererii de chemare în judecată, l-a reprezentat acordarea de despăgubiri, nu și calitatea sa de coautor al realizării tehnice și nici noutatea soluției, aceste aspecte fiind tranșate de Înalta Curte cu efectul pozitiv al lucrului judecat încă din anul 2009.

Pe lângă aceasta, probele în fiecare cauză pot fi diferite și pot conduce la altă concluzie, astfel încât fiecare judecată trebuie să fie soluționată în funcție de probele administrate distinct și nemijlocit, atât timp cât în discuție sunt aspecte de fapt care se pot schimba în timp.

Potrivit dispozițiilor art. 22 C. proc. civ.:

"Judecătorul are îndatorirea să stăruie, prin toate mijloacele legale, pentru a preveni orice greșeală privind aflarea adevărului."

Or, în cursul judecării prezentei cauze, mai arată recurentul, instanța de fond a făcut o evidentă greșeală privind aflarea adevărului, întrucât nu a ținut cont de dovezile, documentele și probele prezentate prin cererea de chemare în judecată, prin răspunsul la întâmpinarea pârâtei și prin notele scrise depuse la termenele din 20.02.2020, 16.07.2020 și 17.09.2020, iar prin hotărârile pronunțate în prezenta cauză i-a fost obstrucționat liberul acces la justiție, întrucât deși s-a respins excepția autorității de lucru judecat, s-a decis respingerea cererii de chemare în judecată în temeiul art. 431 alin. (2) C. proc. civ.

Așadar, instanța de apel a delimitat excepția autorității de lucru judecat prevăzută de art. 430 alin. (1) și (2) C. proc. civ., de efectele puterii lucrului judecat prevăzute de art. 431 alin. (2) C. proc. civ.

Practic, ambele instanțe au considerat corectă soluția de respingere a excepției autorității de lucrul judecat, însă au reținut greșit efectele lucrului judecat, în temeiul art. 431 alin. (2) C. proc. civ.

În aceste condiții, precizează recurentul, este necesară analizarea textului de lege care reglementează puterea lucrului judecat.

Astfel, art. 431 alin. (1) C. proc. civ. prevede că "nimeni nu poate fi chemat în judecată de două ori în aceeași calitate, în temeiul aceleiași cauze și pentru același obiect."

Rezultă fără echivoc că instanțele de fond au ignorat ce a stabilit Înalta Curte de Casație și Justiție - Completul de 3 judecători prin decizia nr. 4165/27.11.2018 în dosar nr. x/2018 și Completul de 5 judecători prin decizia nr. 204/30.09.2019 în dosar nr. x/2019, anume că între cauza din dosar nr. x/2012 și cauza din dosar nr. x/2017 nu există triplă identitate de elemente (părți, obiect, cauza), obiectul fiind diferit, astfel încât nu operează prezumția autorității de lucru judecat.

În opinia recurentului, instanța de apel în mod eronat a dat eficiență dispozițiilor art. 431 alin. (2) C. proc. civ., făcând abstracție de prevederile alin. (1) din art. 431 C. proc. civ.

Prima instanță a reținut în mod greșit că "din moment ce dezlegările instanțelor investite cu același obiect, pentru perioada 2009-2012 (cauza din dosar nr. x/2012), respectiv 2012-2015 (cauza din dosar nr. x/2017)", care, conform celor stabilite de Înalta Curte de Casație și Justiție au obiect diferit ca "urmare a modificărilor fundamentale aduse de pârâta, care au făcut ca realizarea tehnică, al cărei coautor este reclamantul "să nu mai prezinte caracter de noutate", concluzionându-se eronat că "nu ar putea actuala instanța de judecată să administreze probatorii prin care se încearcă a se infirma concluziile definitive ale deciziilor din precedent."

Recurentul arată că instanța de apel a confirmat acest raționament al tribunalului.

În opinia recurentului, această interpretare este netemeinică și nelegală, întrucât încalcă dispozițiile art. 22 C. proc. civ. care statuează că judecătorul are îndatorirea să stăruie prin toate mijloacele legale să afle adevărul, iar pe baza stabilirii faptelor și a adevărului, să pronunțe o hotărâre legală și temeinică.

Instanțele de fond au făcut referire numai la cauzele din dosarele nr. x/2012 și nr. y/2017, ignorând deciziile irevocabile anterioare nr. 3850/18.06.2010, nr. 924/22.02.2013 și nr. 3098/04.06.2013, iar pentru a nu se încălca puterea de lucru judecat a acestor decizii trebuia dovedit când au fost aduse modificări la realizarea tehnică al cărei coautor este recurentul și cum schimbă aceste pretinse modificări identitatea realizării tehnice și o face să nu mai fie nouă și nici utilă.

Instanța de fond, în mod părtinitor și nereal, a considerat că "cele două expertize efectuate în dosar nr. x/2012 au concluzii concordante", în condițiile în care dacă se lecturează aceste expertize se constată că expertul C. afirma că "în instituțiile B. la blocurile nr. 1, 3 și 7 motoarele sunt branșate conform realizării tehnice, prin izolatori de trecere, al cărei coautori sunt reclamanții, existând unele modificări făcute de pârâta", în timp ce expertul D. că "s-au adus modificări de volum mare fizic și caloric, care au schimbat identitatea realizării tehnice a reclamanților și astfel nu mai îndeplinesc condițiile de noutate și utilitate", concluzii care demonstrează fără dubiu că cele două expertize tehnice sunt contradictorii.

Recurentul semnalează că problema esențială în cauză este că instanța de fond nu a analizat proba cu înscrisurile depuse în susținerea cererii de chemare în judecată, ignorând expertiza tehnică efectuată de trei experți, dintre care unul specialist în proprietate industrială/intelectuală, dispusă și efectuată în dosarul penal nr. x/2014 înregistrat la Parchetul de pe lângă Judecătoria Tragu-Jiu, dosar care a fost anexat la cel de față, la solicitarea primei instanțe .

Expertul specialist în proprietate industrială/intelectuală a fost în dată de 25.11.2019 la fata locului, la B., și a constatat ca motoarele de 7.2 MW de la blocurile energetice nr. 1, 3 și 7 sunt branșante conform realizării tehnice, al cărei coautor este recurentul, prin izolatori de trecere, în acest sens fiind întocmit un proces-verbal semnat de conducerea B., iar la fila x a raportului de expertiză se află fotografia realizării tehnice.

Prin concluziile scrise depuse în dosar, recurentul susține că a semnalat instanțelor să nu se ignore aspectul esențial al cauzei, adică momentul când au fost făcute aceste modificări, dacă sunt ele de "volum mare fizic și valoric", dacă acestea schimbă identitatea realizării tehnice, caracterul de noutate și utilitate al acesteia, solicitând respectarea deciziei nr. 139/08.02.2011 a Curții Constituționale a României și a deciziei nr. 2151/26.03.2010 pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție, cu privire la modificările aduse unei realizări tehnice.

Se mai arată de către recurent că a solicitat în cauză efectuarea unei expertize tehnice în proprietate industrială/intelectuală, considerând că este singura probă care putea lămuri situația, având în vedere susținerile contradictorii ale părților cu privire la utilizarea invenției.

O expertiză tehnică în proprietate industrială/intelectuală ar fi putut demonstra dacă pârâta folosește sau nu realizarea tehnică, al cărei coautor este, că cele trei modificări pe care pârâta recunoaște că le-a efectuat, s-au făcut pe programele de retehnologizare A2 și A3, care s-au finalizat până în anul 2003, cu mult înainte de a stabili irevocabil Înalta Curte de Casație și Justiție în dosar nr. x/2009, prin decizia nr. 3850/18.06.2010, că sunt coautori ai realizării tehnice, iar aceasta este nouă și utilă societății B., fiind folosită de aceasta.

Pe de altă parte, se putea lămuri împrejurarea dacă între timp, de la data pronunțării Înaltei Curți de Casație și Justiție, dezlegări opuse cu putere de lucru judecat, pârâta a renunțat la modificările făcute pe programele de retehnologizare și folosește soluția tehnică aparținând recurentului și celorlalți coautori ai acesteia.

În aceste condiții, nu ar mai exista putere de lucru judecat.

Se mai reiterează de către recurent, că o cauză trebuie judecată în mod independent de orice altă cauză anterior soluționată, în condițiile în care privește o altă perioadă de timp, altă stare de fapt și se bazează pe alte probe decât cele administrate în litigiile anterioare.

Or, în cauza de față au fost administrate probe care indică o altă stare de fapt, probe pe care recurentul le indică drept un indiciu pentru necesitatea încuviințării altor probe judiciare, administrate nemijlocit în cauza de față, pentru aflarea adevărului.

Recurentul reia argumentul efectuării expertizei în cadrul dosarului penal nr. x/2014 al Parchetului de pe lângă Judecătoria Târgu Jiu în concluziile căreia cei 3 experți care au efectuat-o (E., F. și G.) au concluzionat la fila x din raport că "exista modificări nesemnificative ale soluției prevăzute în desenul de ansamblu x din data de 15.01.1991 ... conform actelor emise de B., nu există niciun document care să fi stat la baza modificărilor."

De asemenea, experții au arătat că "Aplicând concret prevederile art. 32 alin. (3) și alin. (6) din Legea nr. 64/1991, actualizată, modificările constatate nu schimbă identitatea, nici caracterul de noutate și nici utilitatea realizării tehnice. Cu alte cuvinte, inovația a rămas aceeași, având același scop, aceeași revendicare și componenta aceeași, dar cuprinzând unele elemente echivalente."

În opinia recurentei, aceste probe se coroborează cu răspunsul la întâmpinare formulat și semnat de intimata-pârâtă B. aflat la dosarul de față, răspuns formulat în dosarul nr. x/2014 al Înaltei Curți de Casație și Justiție în care pârâta afirma că "modificările au fost realizate în baza programelor de retehnologizare în perioada 1995-2003" .

Or, aceste indicii conduc la constatarea necesității administrării altor probe, fiind în măsură să contureze o altă stare de fapt decât cea care a reieșit din probele administrate în celelalte dosare.

Recurentul contestă și concluzia curții de apel prin care reține faptul că nu se poate invoca autoritatea de lucru judecat față de hotărârile judecătorești pronunțate în dosarele nr. x/2009, pe motiv ca acel dosar a avut alt obiect, anume constatarea calității de coautor al realizării tehnice, considerent contrar altora din cuprinsul aceleiași decizii, prin care instanța de apel însăși a făcut aplicarea puterii de lucru judecat pentru constatarea calității de coautor al realizării tehnice, în dosarele ulterioare, și, cu atât mai mult cu cât, în cauza de față, nu se putea pune în discuție existența realizării tehnice și calitatea sa de coautor, sens în care face trimitere la decizia nr. 3850/18 iunie 2010 a Înaltei Curți de Casație și Justiție.

De asemenea, recurentul susține că în mod greșit instanța de apel a reținut că și dosarele nr. x/2011 și dosarul nr. x/2009 ar avea ca obiect tot constatarea calității sale de coautor, în condițiile în care obiectul acestora a fost solicitarea sa de acordare de despăgubiri bănești în baza calității sale de coautor al realizării tehnice, constatate prin sentința nr. 128/2009 a Tribunalului Gorj, rămasă irevocabilă prin Decizia nr. 3850/2010 a Înaltei Curți de Casație și Justiție în dosarul x/2009, despăgubiri admise pentru perioadele 2003-2006 și respectiv 2006-2009.

II.2. Apărările formulate în cauză

În termen legal, intimata-pârâtă societatea Complexul Energetic Oltenia S.A a formulat întâmpinare la motivele de recurs, solicitând respingerea acestuia ca nefondat, în speță, în opinia sa, nefiind întrunite cerințele art. 488 alin. (1) pct. 7 și 8 din C. proc. civ.

În esență, intimata-pârâtă arată că recurentului-reclamant i-a fost recunoscută calitatea de coautor al realizării tehnice prin decizie civilă nr. 3850/18.06.2010 a Înaltei Curți de Casație și Justiție, secția civilă și de proprietate intelectuală, pin care s-a reținut următoarele:

Or, ulterior, în dosarul nr. x/2012, prin raportul de expertiză efectuat în acea cauză și omologat în cauză de către instanță, s-a demonstrat că au fost aduse modificări semnificative la motoarele de 7,2 MW angrenate în procesul de producție, astfel încât, în acest moment nu mai există identitate între realizarea tehnică propusă și ceea ce se utilizează în procesul de producție în prezent.

În concluzie, solicită instanței de recurs să rețină excepția autorității lucrului judecat, să constate că prin decizia nr. 1167/2014, pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție în dosarul nr. x/2012, s-a statuat asupra aspectelor legate de noutatea și utilitatea realizării tehnice, aspecte asupra cărora nu se mai poate interveni în mod legal în cauza de față.

În cel din urmă dosar (nr. x/2012) s-a reținut faptul că realizarea tehnică a fost supusă unor modificări semnificative de natură fizică și calorică, ce o diferențiază de realizarea tehnică inițială, ceea ce impune instanței de judecată din cauza de față premisa raționamentului judiciar, o premisă diferită și ulterioară celor constatate în dosarele nr. x/2011, nr. y/2009* și nr. 5188/95/2017 în care au fost pronunțate hotărâri judecătorești a căror autoritate de lucru judecat o invocă recurentul-reclamant.

Prin urmare, intimata solicită respingerea recursului ca nefondat.

II.4. Soluția și considerentele Înaltei Curți de Casație și Justiție

Examinând decizia recurată, precum și actele și lucrările dosarului, pe baza criticilor formulate prin motivele de recurs și prin raportare dispozițiile legale aplicabile în cauză, se constată că recursul declarat de reclamantul A. este fondat, pentru considerentele ce urmează.

Înalta Curte apreciază că, prealabil analizării criticilor recurentului-reclamant, circumscrise de acesta motivelor de casare reglementate de art. 488 alin. (1) pct. 7 și 8 din C. proc. civ., este necesară reîncadrarea unora dintre criticile recurentului, în aplicarea prevederilor art. 489 alin. (2) din C. proc. civ. interpretate a contrario, fiind utile și câteva precizări de ordin terminologic.

Totodată, se constată că recurentul-reclamant se referă în mod constant la soluțiile pronunțate în cauză atât de către prima instanță cât și de instanța de apel, însă, criticile susținute de acesta vor fi analizate prin raportare în mod exclusiv la decizia recurată, având în vedere că obiectul recursului îl constituie decizia pronunțată de curtea de apel și, mai mult decât atât, dispozițiile ar. 488 alin. (2) din C. proc. civ. nu permit formularea unor critici omisso medio.

Astfel, Înalta Curte reține că recurentul-reclamant se prevalează de motivele de casare prevăzute de art. 488 alin. (1) pct. 7 (când s-a încălcat autoritatea de lucru judecat) și pct. 8 din C. proc. civ. (când hotărârea a fost dată cu încălcarea sau aplicarea greșită a normelor de drept material).

Cu referire la motivul de recurs de la pct. 7, formularea normei, în absența unor alte circumstanțieri inserate în cuprinsul acesteia, pare că ar permite invocarea unor critici prin care s-ar putea susține atât încălcarea efectului negativ al lucrului judecat (art. 431 alin. (1) și art. 432 din Cod), cât și nesocotirea efectului pozitiv al lucrului judecat (art. 431 alin. (2).

Cu toate acestea, din interpretarea sistematică a dispozițiilor legale ce reglementează soluționarea recursului de competența Înaltei Curți de Casație și Justiție sau din coroborarea art. 488 alin. (1) pct. 7 cu prevederile art. 497 teza finală din C. proc. civ. (care permit casarea hotărârii recurate și pronunțarea de către Înalta Curte de Casație și Justiție a soluției de respingere ca inadmisibilă a cererii de chemare în judecată, atunci când s-a încălcat autoritatea de lucru judecat, soluție prin care se tranșează în mod definitiv cel de-al doilea litigiu pe cale de excepție, fără reeditarea judecății de către instanța de apel), reiese că motivul de casare de la pct. 7 permite invocarea încălcării doar a efectului negativ al lucrului judecat sau formularea unor critici legate de modalitatea de soluționare a excepției procesuale a autorității de lucru judecat (art. 432 coroborat cu art. 431 alin. (1).

Concluzia anterioară decurge din observarea regimului juridic procesual al recursului de competența Înaltei Curți de Casație și Justiție care este supus regulii casării cu trimitere spre rejudecare, în ipoteza în care unul sau mai multe motive de recurs sunt găsite a fi fondate - art. 497 rap. la art. 496 alin. (2) din C. proc. civ., soluție valabilă pentru primul ciclu procesual, astfel cum este cazul în speță.

Prin urmare, numai în situația greșitei soluționări a excepției autorității de lucru judecat (dar și ca efect al invocării direct în recurs a excepției în discuție), se deschide calea respingerii cererii ca inadmisibile a cererii deduse judecății prin decizia de soluționare a recursului, potrivit art. 497 din C. proc. civ., soluție de excepție pentru Înalta Curte de Casație și Justiție, ca instanță de recurs.

Situația încălcării efectului pozitiv al lucrului judecat, constatate de către Înalta Curte de Casație și Justiție în recurs, în mod necesar va atrage casarea hotărârii recurate și rejudecarea cauzei de instanța care a pronunțat-o, cu respectarea celor stabilite într-o judecată anterioară, întrucât o chestiune litigioasă dezlegată jurisdicțional într-o hotărâre definitivă nu poate fi reexaminată de către instanță într-o cauză ulterioară, cele două chestiuni fiind, prin ipoteză, într-o conexiune de materie litigioasă.

Această ipostază a autorității de lucru judecat privește însă manifestarea sa de prezumție legală absolută de a exprima adevărul judiciar și are în vedere valoarea probatorie a unei hotărâri judecătorești anterioare în litigiul consecutiv, întrucât funcția pozitivă a lucrului judecat nu oprește judecata celui de-al doilea proces, ci doar facilitează sarcina probațiunii, aducându-se în fața instanței constatări ale unor raporturi juridice făcute cu ocazia unei judecăți anterioare, raporturi juridice care nu pot fi nici ignorate și nici contrazise.

Or, astfel cum reiese din expozeul deciziei de față, criticile recurentului-reclamant sunt grefate, în cvasitotalitatea lor, pe invocarea încălcării efectului pozitiv al autorității de lucru judecat, astfel încât, Înalta Curte apreciază că este necesar ca acestea să fie evaluate pe temeiul motivului de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 5 din C. proc. civ. - când, prin hotărârea dată, instanța a încălcat regulile de procedură a căror nerespectare atrage sancțiunea nulității -, cu referire la dispozițiile procedurale de la art. 431 alin. (2), cu toate că recurentul a circumscris aceste critici ipotezei de la art. 488 alin. (1) pct. 8 din C. proc. civ.

Totodată, este de precizat că unele dintre critici sunt susceptibile de analizare din perspectiva art. 488 alin. (1) pct. 7 - motiv invocat ca atare de recurent -, anume, astfel cum se va arăta, chestiunea suprapunerii parțiale a tuturor elementelor cererilor de chemare în judecată ale cauzei de față cu cele din dosarul nr. x/2017 al Tribunalului Gorj, soluționat prin sentința civilă nr. 100/2018 și decizia civilă nr. 1965/2018 a Curții de Apel Craiova, rămasă definitivă prin respingerea recursului ca tardiv declarat, prin decizia civilă nr. 2325/10.11.2020 a Înaltei Curți de Casație și Justiție, secția I civilă.

Cu referire la perspectiva terminologică enunțată, este de precizat că Înalta Curte va analiza susținerile recurentului cu privire la "puterea de lucru judecat" - sintagmă utilizată și de curtea de apel în decizia recurată - ca privind efectul pozitiv al lucrului judecat sau funcția pozitivă a autorității de lucru judecat, dată fiind împrejurarea că dosarul de față se soluționează prin aplicarea normelor din noul C. proc. civ. adoptat prin Legea nr. 134/2010, intrată în vigoare la 15 februarie 2013, precum și aceea că art. 14 alin. (2) din Legea nr. 76/2012 pentru punerea în aplicarea a dispozițiilor Legii nr. 134/2010 prevede înlocuirea sintagmei "puterea de lucru judecat/puterea lucrului judecat" cu aceea de "autoritate de lucru judecat/autoritatea lucrului judecat" în cuprinsul unor dispoziții din C. proc. civ., precum și în cuprinsul celorlalte acte normative în vigoare.

În consecință, noțiunea de putere a lucrului judecat nu corespunde reglementării autorității de lucru judecat (efect al hotărârii judecătorești) din actualul C. proc. civ., instituție care, în prezent, privește exclusiv materia dreptului procesual civil.

Chiar dacă instanța de apel a folosit în considerentele deciziei recurate sintagma puterea lucrului judecat, din cuprinsul acestora se desprinde cu evidență ideea că, în acest plan, a avut în vedere efectul pozitiv al lucrului judecat sau funcția pozitivă a autorității de lucru judecat, în sensul celor reglementate de art. 431 alin. (2) din C. proc. civ., însăși instanța de apel expunând necesarele distincții teoretice față de excepția procesuală a autorității de lucru judecat (art. 432).

Cu toate acestea, astfel cum și recurentul susține prin motivele de recurs, curtea de apel a făcut o greșită aplicare a efectului pozitiv al lucrului judecat, atașat hotărârilor judecătorești pronunțate între aceleași părți în litigiile precedente, modalitatea concretă de soluționare a litigiului având ca obiect despăgubirile pretinse de reclamant de la pârâtă pentru perioada noiembrie 2016 - noiembrie 2019, pentru pretinsa folosire a realizării tehnice al cărei coautor este, vădind, în realitate, o aplicare instituției autorității de lucru judecat din perspectiva funcției sale negative, pentru întreaga perioadă în litigiu, ipoteză care ar fi presupus întrunirea premisei triplei identități de părți, obiect și cauză și care nu este întrunită în speță.

Pentru demonstrarea acestei concluzii este necesară însă reluarea istoricului litigiilor dintre părți, astfel cum acesta a fost redat în cuprinsul deciziei recurate.

Astfel, instanța de apel a reținut că prin sentința civilă nr. 128/19.05.2009, pronunțată de Tribunalul Gorj în dosarul nr. x/2009, definitivă prin decizia civilă nr. 261/19.10.2009 a Curții de Apel Craiova și irevocabilă, prin decizia civilă nr. 3850/18.06.2010 a Înaltei Curți de Casație si Justiție, s-a constatat că reclamantul A. este coautor, cu o contribuție de 35%, al realizării tehnice denumite "Branșarea motoarelor electrice de 7,2 MW", realizare tehnică aplicată de intimata-pârâtă S.C. Complexul Energetic B. S.A..

Pentru utilizarea acestei realizări tehnice de către intimată în perioada 2003-2006, în cadrul dosarului nr. x/2011 al Tribunalului Gorj, constituit ca urmare a cererii de chemare în judecată formulate de reclamant, S.C. Complexul Energetic B. S.A. a fost obligată la plata către acesta a sumei de 63.534 RON cu titlu de despăgubiri, prin sentința civilă nr. 244/2011 a Tribunalului Gorj, definitivă prin respingerea apelului, conform deciziei civile nr. 356/2011 a Curții de Apel Craiova și irevocabilă, prin decizia nr. 924/2013 a Înaltei Curți de Casație si Justiție, prin care s-a constatat nul recursul declarat în cauză.

Pentru perioada 2006-2009, în dosarul nr. x/2009, reclamantul a obținut despăgubiri în cuantum de 58.540 RON, în calitate de coautor al realizării tehnice folosite de pârâtă, prin sentința civilă nr. 356/2011 a Tribunalului Gorj, definitivă prin decizia civilă nr. 67/2012 a Curții de Apel Craiova și irevocabilă, prin decizia civilă nr. 3098/2013 a Înaltei Curți de Casație si Justiție.

Pentru intervalul 2009-2012, reclamantul (alături de coautorul H.) a formulat o nouă cerere de chemare în judecată, în cadrul dosarului nr. x/2012, cererea fiind însă respinsă prin sentința civilă nr. 54/2013 a Tribunalului Gorj, care a reținut, pe baza rapoartelor de expertiză întocmite de experții C. și D., că realizarea tehnică a suferit modificări fundamentale și nu mai există o identitate propriu-zisă între realizarea tehnică ai cărei coautori sunt reclamanții și cea rezultată în urma modificărilor aduse de către pârâtă, apreciindu-se că realizarea tehnică nu mai îndeplinește condițiile de noutate de natură a fundamenta acțiunea în despăgubiri a reclamanților.

Sentința menționată a rămas definitivă prin respingerea apelului de către Curtea de Apel Craiova, prin decizia civilă nr. 64/2013, prin care s-a reținut că sunt fără dubiu concluziile expertului D., în sensul că realizarea tehnică a reclamanților nu mai îndeplinește condițiile de noutate și utilitate, întrucât modificările tehnice efectuate de B. sunt fundamentale, de mare volum fizic și caloric, ducând la creșterea gradului de siguranță în funcționarea motorului de 7,2 MW al EPA.

În cuprinsul deciziei civile nr. 1167/2014 a Înaltei Curți de Casație și Justiție, pronunțată în soluționarea recursului împotriva deciziei civile nr. 64/2013 a Curții de Apel Craiova, s-a reținut că momentul în funcție de care se verifică noutatea și utilitatea realizării tehnice este cel la care aceasta este făcută publică și este aplicată.

Totodată, instanța de recurs a arătat că pentru cererile vizând despăgubiri pentru o perioadă ulterioară acestui moment, se poate invoca faptul că soluția propusă prin realizarea tehnică nu se mai aplică în forma de la data la care a fost făcută publică ori că aceasta a suferit modificări în timp, situație de fapt a cărei verificare nu coincide cu verificarea noutății si utilității realizării tehnice, în sensul prevăzut de art. 73 alin. (1) din Legea nr. 64/1991.

În aceeași decizie, s-a reținut că motivul principal al respingerii acțiunii a fost reprezentat de concluzia la care s-a ajuns, din interpretarea probelor administrate, în sensul că realizarea tehnică a suferit modificări fundamentale și că nu mai există o identitate propriu-zisă între realizarea tehnică, astfel cum a fost concepută de reclamanți, și cea rezultată în urma modificărilor aduse de către pârâtă, motiv pentru care reclamanții nu mai dovedesc îndreptățirea la acordarea vreunor drepturi bănești, fiind astfel înlăturată aprecierea greșită a instanțelor de fond, în sensul că realizarea tehnică nu mai îndeplinește condițiile de noutate și utilitate.

Reclamantul a formulat o nouă cerere de chemare în judecată, prin care a solicitat obligarea aceleiași pârâte la despăgubiri pentru utilizarea realizării tehnice în intervalul septembrie 2014- septembrie 2017 (inițial, pentru intervalul 2012-2015), ce a făcut obiect al dosarului nr. x/2017 al Tribunalului Gorj.

Această cerere de chemare în judecată a fost respinsă ca neîntemeiată prin sentința civilă nr. 100/2018, prin care s-a dat relevanță efectului lucrului judecat de care se bucură hotărârile judecătorești pronunțate în dosarul anterior nr. x/2012 Pentru a pronunța aceasta soluție, tribunalul a avut în vedere faptul că s-a stabilit cu autoritate de lucru judecat că în perioada 2009-2012, la B., soluția tehnică folosită este diferită de realizarea tehnică inițială, ca urmare a modificărilor fundamentale aduse de pârâtă, motiv pentru care aceasta nu mai datorează reclamanților despăgubiri în raport de rezultatele economice obținute.

Sentința tribunalului a fost menținută prin respingerea apelului ca nefondat, prin decizia civilă nr. 1965/2018 a Curții de Apel Craiova, care, la rândul său, a reținut că odată ce s-a constatat pe cale judecătorească că au intervenit modificări în timp ale realizării tehnice concepute de reclamant și ceilalți coautori, aceasta problemă nu mai poate primi o soluționare diferită în cadrul unui alt litigiu, vizând o perioadă ulterioară, întrucât instanța din urmă este legată de această dezlegare dată de instanța anterioară. Această decizie a rămas definitivă prin respingerea ca tardiv a recursului declarat în cauză, potrivit deciziei civile nr. 2325/10.11.2020 a Înaltei Curți de Casație și Justiție, secția I civilă.

Curtea de apel a reținut că, în pricina de față, reclamantul solicită despăgubiri decurgând din utilizarea de către pârâtă a aceleiași realizări tehnice cu privire la care are calitatea de coautor, pentru perioada noiembrie 2016- noiembrie 2019 și a apreciat că tribunalul a făcut o corectă aplicare a efectului pozitiv al autorității de lucru judecat care are ca premisă că ceea ce a fost dezlegat jurisdicțional în cadrul unui litigiu, printr-o hotărâre definitivă, să nu mai poată fi repus în discuție într-un alt proces; ca atare, s-a concluzionat că, în mod corect a fost respinsă excepția autorității de lucru judecat.

Astfel, instanța de apel a arătat că în dosarul nr. x/2017 (în cadrul căruia s-au solicitat despăgubiri pentru intervalul septembrie 2014- septembrie 2017) s-a dat eficiență efectului pozitiv al autorității de lucru judecat a hotărârilor pronunțate în dosarul nr. x/2012 (despăgubiri pentru intervalul 2009-2012), în considerentele cărora s-a stabilit că realizarea tehnică a suferit modificări de natură fizică și calorică fundamentale, ce o diferențiază de realizarea tehnică inițială a reclamantului.

În acest context, s-a apreciat că intervenirea modificărilor aduse de către pârâtă realizării tehnice în coautorat a reclamantului, nu mai poate fi repusă în discuție nici în cadrul prezentului litigiu, tocmai pentru a se evita contradicțiile cu hotărârile judecătorești pronunțate în dosarul nr. x/2017 și în dosarul nr. x/2012, în care s-a reținut pentru prima dată că această realizare tehnică a suferit modificări de amploare, care nu îl mai îndreptățesc pe reclamant la plata drepturilor bănești decurgând din folosirea realizării tehnice de către unitatea pârâtă.

Așa fiind, s-a concluzionat că tocmai pentru că s-au avut în vedere dezlegările jurisdicționale date în dosarele nr. x/2012 și nr. y/2017, în sensul că realizarea tehnică a reclamantului și a celorlalți coautori nu mai este utilizată de pârâtă în forma inițială, întrucât au fost aduse modificări care sporesc gradul de siguranță în funcționarea motorului de 7,2 MW al EPA, prima instanță nu a procedat la administrarea de probatorii care să infirme concluziile definitive ale hotărârilor judecătorești precedente, fără ca prin aceasta să i se poată imputa instanței că a ignorat prevederile art. 22 C. proc. civ. de asemenea, s-a arătat că acesta este motivul pentru care proba cu expertiză proprietate industrială a fost respinsă și în apel.

Înalta Curte apreciază că deși instanța de apel a reținut că în cauză operează efectul pozitiv al lucrului judecat, prin modalitatea de aplicare, instanța a dat hotărârilor judecătorești anterioare eficiența stabilită de lege pentru funcția negativă a autorității de lucru judecat, pentru întregul interval ce s-a solicitat a fi cercetat în dosar, fără a realiza o verificare pe fond a raportului juridic litigios care anterior nu a beneficiat de o dezlegare jurisdicțională.

Conform situației de fapt redate în precedent, rezultă că în dosarul proxim anterior celui de față (nr. 5188/95/2017 al Tribunalului Gorj), reclamantul a solicitat despăgubiri de la aceeași intimată, pentru intervalul septembrie 2014- septembrie 2017, pe când în cererea de față, solicitarea de despăgubiri privește intervalul noiembrie 2016- noiembrie 2019.

Prin urmare, pentru intervalul noiembrie 2016- septembrie 2017, parțial identic în cele două dosare, dezlegarea dată de instanțe în dosarul x/2017 este intrată sub autoritate de lucru judecat, iar cererea reclamantului privind acordarea de despăgubiri aferente acestei perioade nu putea fi rejudecată în acest nou dosar, fiind incidentă însăși excepția autorității de lucru judecat, potrivit art. 432 rap. la art. 431 alin. (1) din C. proc. civ., întrucât se verifică tripla identitate de părți, obiect și cauză.

Această constatare, pe lângă efectul confirmării soluției instanței de apel pentru intervalul menționat, va avea efecte și în ceea ce privește limitele rejudecării în apel, întrucât viciile raționamentului instanței de apel cu privire la aplicarea greșită a efectului pozitiv al lucrului judecat (într-o manieră corespunzătoare efectului negativ) nu afectează în mod real decât perioada dedusă judecății în cauza de față, dar care nu a beneficiat în litigiile anterioare de o dezlegare jurisdicțională efectivă, anume septembrie 2017 - noiembrie 2019.

Efectul pozitiv al lucrului judecat nu împiedica instanța de apel la realizarea unei judecăți pe fond a raportului juridic litigios pentru cererea de acordare de despăgubiri pentru utilizarea realizării tehnice al cărei coautor este recurentul-reclamant, pentru intervalul septembrie 2017- noiembrie 2019, plecând de la premisele dezlegărilor jurisdicționale date de instanțe în litigiile anterioare ce erau de natură a ușura probațiunea în speța de față, iar nu să conducă la paralizarea judecării fondului.

Or, conform hotărârilor judecătorești enunțate, rezultă că s-a reținut calitatea reclamantului de coautor al realizării tehnice în discuție, în dosarul nr. x/2009 al Tribunalului Gorj, în care s-a pronunțat sentința civilă nr. 128/19.05.2009, rămasă definitivă prin decizia civilă nr. 261/19.10.2009 a Curții de Apel Craiova și irevocabilă, prin decizia civilă nr. 3850/18.06.2010 a Înaltei Curți de Casație si Justiție, secția civilă și de proprietate intelectuală.

De asemenea, date fiind soluțiile pronunțate în dosarele nr. x/2011 (despăgubiri pentru intervalul 2003-2006) și nr. 5694/95/2009* (pentru intervalul 2006-2009), hotărâri prin care pretențiile reclamantului au fost admise, rezultă că pârâta a folosit realizarea tehnică în mod identic cu cea pentru care reclamantul are calitatea de coautor, de vreme ce s-a considerat că acesta este îndreptățit la obținerea despăgubirilor, în condițiile art. 73 alin. (2) din Legea nr. 64/1991.

Astfel cum a reieșit din soluția pronunțată în dosarul nr. x/2012, pârâta a adus modificări realizării tehnice în discuție, ceea a condus la concluzia că realizarea tehnică nu se mai aplică de către intimată în forma de la data la care aceasta a fost făcută publică, aceasta suferind modificări în timp, astfel încât, nu mai exista o identitate propriu-zisă între realizarea tehnică a reclamantului, concepută în coautorat, și cea aplicată de către pârâtă, situație în care, în acest context, a dispărut îndreptățirea reclamantului la obținerea vreunor drepturi bănești pentru intervalul 2009-2012.

Ulterior, și în dosarul nr. x/2017 au fost respinse pretențiile aceluiași reclamant aferente intervalului septembrie 2014- septembrie 2017, reținându-se că intimata folosește o soluția tehnică diferită de realizarea tehnică inițială, ca urmare a modificărilor fundamentale aduse de pârâtă, motiv pentru care s-a apreciat că aceasta nu mai datorează reclamanților despăgubiri, în raport de rezultatele economice obținute, conform dezlegărilor jurisdicționale date în dosarul x/2012

Înalta Curte constată că în cauza pendinte - în care pretențiile necercetate ale reclamantului privesc intervalul septembrie 2017- noiembrie 2019 -, pentru a se fi putut reține efectul pozitiv al lucrului judecat era necesar ca instanța de apel să constate dacă în intervalul de referință pentru speță, soluția tehnică aplicată în mod efectiv de către intimată este aceeași cu cea pe care o folosea în perioada 2014-2017, cu privire la care, cu autoritate de lucru judecat, s-a stabilit că era diferită de realizarea tehnică inițială al cărei coautor este recurentul-reclamant sau dacă aceasta a suferit noi modificări care, teoretic, ar putea fi de natură a o readuce la situația de identitate cu realizarea tehnică inițială sau, dimpotrivă, de a reconfirma, fie și pentru alte temeiuri de fapt, lipsa de identitate dintre realizarea tehnică a reclamantului și soluția tehnică folosită în concret de către pârâtă pentru branșarea motoarelor electrice de 7,2 MW.

Deși recurentul-reclamant invocă motive de critică împotriva deciziei civile nr. 1965/6.07.2018 a Curții de Apel Craiova, secția I civilă, pronunțate în apel în dosarul x/2017 (greșita reținere a autorității de lucru judecat), Înalta Curte precizează că acestea nu vor fi analizate, întrucât nu fac obiectul cauzei de față, fiind chestiuni intrate sub autoritate de lucru judecat, prin respingerea recursului ca tardiv declarat, potrivit deciziei civile nr. 2325/10.11.2020 a Înaltei Curți de Casație și Justiție, secția I civilă.

Chestiunea litigioasă care leagă aceste cauze succesive este reprezentată de modalitatea în care soluția tehnică a fost folosită de intimată în perioada septembrie 2017- noiembrie 2019, întrucât numai dacă intimata a utilizat și în intervalul de referință pentru speță o soluție tehnică identică celei reținute de instanțele anterioare pentru intervalul 2009-2012 și ulterior, pentru intervalul septembrie 2014- septembrie 2017, este posibilă aplicarea în cauza de față a efectului pozitiv al lucrului anterior judecat, anume a concluziei că aceasta era diferită de realizarea tehnică inițială a reclamantului și a celorlalți coautori.

Numai în urma unei verificări reale și efective a acestei chestiuni, raportul juridic litigios din cauza de față poate fi dezlegat pe fond, în acord și cu dispozițiile art. 22 alin. (2) din C. proc. civ., astfel cum susține și recurentul, dar și cu corecta aplicare a dispozițiilor art. 431 alin. (2) din C. proc. civ.

Or, o atare verificare va putea fi realizată prin administrarea, în rejudecare, a unor probe pertinente și utile unei asemenea finalități, cu atât mai mult cu cât instanța de apel a respins reclamantului probele solicitate (expertiză de specialitate), considerând că prin încuviințarea lor s-ar permite infirmarea concluziilor stabilite prin hotărârile definitive enunțate, în condițiile în care în litigiile anterioare nu s-a verificat un astfel de aspect.

Înalta Curte apreciază că această dezlegare a instanței de apel nu are un corespondent în normele procedurale, neputând fi susținută pe temeiul art. 431 alin. (2) din C. proc. civ., întrucât instanțele învestite cu soluționarea litigiilor precedente în mod evident nu au stabilit care este modalitatea concretă în care intimata a aplicat în intervalul de referință al speței soluția tehnică pentru branșarea motoarelor electrice de 7,2 MW.

Autoritatea de lucru judecat - a cărei întindere este dată de soluția din dispozitiv, dar și de considerentele care o explicitează, precum și de cele decizorii - operează atât timp cât circumstanțele de fapt avute în vedere la pronunțarea unei soluții definitive rămân neschimbate (aplicare a principiului rebus sic standibus); or, verificarea acestor circumstanțe de fapt - corespunzătoare intervalului de timp ce interesează speța - nu a fost realizată de instanțele de fond învestite cu acest litigiu.

Înalta Curte nu va putea analiza și susținerile recurentului-reclamant privind pretinsa greșită concluzie referitoare la caracterul concordant al celor două expertize efectuate în dosar nr. x/2012 ori la relevanța pentru cauza de față a expertizei efectuate în dosarul penal nr. x/2014, înregistrat la Parchetul de pe lângă Judecătoria Târgu-Jiu, având în vedere, pe de o parte, că acestea privesc raționamentul primei instanțe, iar pe de altă parte, că tind a susține aspecte de netemeinicie a hotărârilor pronunțate în cauză; or, instanța de recurs nu poate realiza decât o cenzură de legalitate a hotărârii recurate.

În considerarea celor ce preced, Înalta Curte, în temeiul art. 497 rap. la art. 496 alin. (2) din C. proc. civ., va admite recursul declarat de reclamant, va casa decizia recurată, cu trimiterea cauzei spre rejudecare aceleiași instanțe de apel, în speță, fiind întrunite cazurile de casare prevăzute de art. 488 alin. (1) pct. 5 și 7 din C. proc. civ.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Admite recursul declarat de reclamantul A. împotriva deciziei nr. 58 din 11 martie 2021 a Curții de Apel Craiova, secția I civilă.

Casează decizia recurată și trimite cauza spre rejudecare la aceeași curte de apel.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică astăzi, 26 octombrie 2021.