Decizia nr. 594/2023 — ÎCCJ, Secția I civilă — recurs împotriva sentinței nr. 136/2018 a Tribunalului Gorj

Obiectul cauzei Prin cererea înregistrată la 25 martie 2016 sub nr. x/2016 pe rolul Tribunalului Gorj, secția I civilă, reclamantul A. a solicitat obligarea pârâtei S.C. Complexul Energetic Oltenia S.A. - Sucursala Divizia Minieră Tg-Jiu, la plata prejudiciului material în cuantum de 400.000 RON (cu posibilitatea majorării câtimii după efectuarea expertizei de specialitate), constând în contravaloarea masei lemnoase exploatată de pe suprafețele de teren forestier de 90.239 mp proprietatea sa, scăderea valorii economice a terenului, beneficiul nerealizat cuantificat în raport de perioada în care vegetația forestieră va ajunge la stadiul de exploatabilitate, precum și la plata lipsei de folosință a terenurilor pe ultimii 3 ani, 2013-2016 și plata dobânzii legale aferentă despăgubirilor acordate. În drept, cererea a fost întemeiată pe dispozițiile art. 1349, 1385, 1386 C. civ. și art. 453 C. proc. civ.

Hotărârile pronunțate în primă instanță Prin sentința civilă nr. 136 din 2 mai 2018, Tribunalul Gorj, secția I civilă a admis în parte cererea astfel cum a fost precizată ulterior. A obligat pârâta la plata sumei de 473.206,17 RON reprezentând contravaloarea lipsei de folosință a terenului în suprafață de 4,8803 ha pe ultimii 3 ani. A respins în rest cererea. Reclamantul a formulat cerere de completare a dispozitivului hotărârii, iar instanța, prin decizia nr. 205 din 11 iulie 2018, a admis-o în privința cheltuielilor de judecată, în sensul că a obligat pârâta la plata cheltuielilor de judecată în cuantum de 13.337,06 RON către acesta. Împotriva sentinței primei instanțe și a celei de completare dispozitiv a declarat apel reclamantul, iar pârâta a exercitat apel numai în privința sentinței civile nr. 136 din 2 mai 2018.

Deciziile pronunțate de curtea de apel în primul ciclu procesual Prin decizia nr. 2933 din 12 noiembrie 2019, Curtea de Apel Craiova, secția I civilă a admis apelurile exercitate de ambele părți, a schimbat în tot sentințele, în sensul că a admis în parte acțiunea și a obligat pârâta la plata sumei de 284.495,61 RON, reprezentând contravaloare masă lemnoasă către reclamant. A respins celelalte cereri. A obligat pârâta la plata către reclamant a sumei de 11.449,9 RON, cheltuieli de judecată în fond. A compensat cheltuielile de judecată efectuate în apel. Reclamantul a formulat cerere de completare a dispozitivului deciziei din apel, care a fost respinsă prin decizia nr. 23 din 10 decembrie 2019. Reclamantul a exercitat recurs atât împotriva deciziei din apel, cât și a celei de completare din această fază procesuală. Pârâta a declarat recurs împotriva deciziei pronunțate în apel.

Decizia pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție Prin decizia nr. 1529 din 24 iunie 2021, pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție, secția I civilă, în dosarul nr. x/2016 a fost admis recursul declarat de reclamantul A. împotriva deciziei nr. 2933 din 12 noiembrie 2019 pronunțate de Curtea de Apel Craiova, secția I civilă. A fost casată decizia atacată și s-a trimis cauza, spre rejudecare, la aceeași instanță. A fost anulat recursul declarat de reclamantul A. împotriva deciziei nr. 23 din 10 decembrie 2019 pronunțate de Curtea de Apel Craiova, secția I civilă. A fost anulat recursul declarat de pârâta Societatea Complexul Energetic Oltenia S.A. împotriva deciziei nr. 2933 din 12 noiembrie 2019 pronunțate de Curtea de Apel Craiova, secția I civilă.

Decizia pronunțată de Curtea de Apel Craiova, în rejudecare În rejudecare, cauza a fost înregistrată sub nr. x/2016*. Prin decizia nr. 77 din 08.03.2022, Curtea de Apel Craiova, secția I civilă a fost respins, ca nefondat, apelul declarat de pârâtă împotriva sentinței civile nr. 136 din 2 mai 2018 pronunțate de Tribunalul Gorj în dosarul nr. x/2016. Au fost admise apelurile declarate de reclamant împotriva sentinței civile nr. 136 din 2 mai 2018 și a sentinței civile nr. 205 din 11 iulie 2018, pronunțate de Tribunalul Gorj în dosarul nr. x/2016 și au fost schimbate în parte sentințele atacate, în sensul că pârâta a fost obligată la plata sumei de 284.495,61 RON, reprezentând contravaloarea masei lemnoase și a sumei de 473.206,17 RON, reprezentând contravaloarea lipsei de folosință pe perioada 2013-2016, precum și la plata sumei de 16.212 RON, cheltuieli de judecată la prima instanță. Au fost menținute restul dispozițiilor sentințelor atacate. A fost obligată apelanta-pârâtă Societatea Complexul Energetic Oltenia S.A.la plata către apelantul-reclamant a sumei de 14.494 de RON, cheltuieli de judecată în apel și recurs.

Recursul formulat în cauză Împotriva deciziei civile nr. 77 din 08 martie 2022 a Curții de Apel Craiova, secția I civilă au declarat recurs ambele părți. i) În cuprinsul cererii de recurs, reclamantul a invocat, în esență, următoarele aspecte: Consideră că, în mod greșit, instanța de apel, în rejudecare, a procedat la a analiza atât apelul său, cât și al pârâtei, prin încălcarea dispozițiilor art. 501 C. proc. civ., în condițiile în care recursul declarat de pârâtă a fost anulat, iar indicațiile date de instanța de recurs prin decizia de casare erau explicite, în sensul de a se reanaliza capătul de cerere privind despăgubirile pentru lipsa de folosință, apreciindu-se că reclamantul este îndreptățit și la acordarea acestor despăgubiri pentru lipsa de folosință. De asemenea, s-a menționat să se analizeze și cererea privind acordarea dobânzilor corespunzătoare acestui capăt de cerere, cât și cheltuielile de judecată aferente capătului de cerere privind lipsa de folosință. Hotărârea este nelegală și în ceea ce privește modul de soluționare a capătului de cerere privind despăgubirile pentru lipsa de folosință. În acest sens, arată că, prin decizia de casare s-a stabilit ca instanța de apel să aprecieze cu privire la eventuala necesitate de a se completa probațiunea, în măsura în care apreciază că cea deja administrată nu ar fi suficientă. Față de această indicație, instanța de apel a respins, greșit, proba cu expertiză, solicitată de recurentul-reclamant, motivând faptul că înscrisul depus de reclamant se referă la demersurile inițiate cu privire la înființarea unui parc fotovoltaic la nivelul anului 2021, în timp ce prejudiciul reclamat prin cererea introductivă vizează contravaloarea lipsei de folosință pe perioada anilor 2013-2016, făcând abstracție că reclamantul a arătat că acesta este ultimul demers. Mai mult decât atât, instanța de apel a continuat cu o analiză a condițiilor înființării unui parc fotovoltaic, deși nu era investită cu o astfel de acțiune și a arătat că reclamantul nu a făcut dovada scoaterii terenului din circuitul agricol, deși nu a solicitat o astfel de dovadă. Or, tocmai faptul că reclamantul nu a putut avea posesia acestor terenuri, a fost impedimentul care a determinat nefinalizarea acestor demersuri. Hotărârea este nelegală și în ceea ce privește soluția dată cu privire la acordarea dobânzii legale. Nejustificat instanța de apel nu a acordat dobânda legală, motivat de faptul că reclamantul nu a uzat de procedura prevăzută de art. 444 C. proc. civ. și că nu a formulat, în concret, critici în apel cu privire la acest aspect, întrucât, prin motivele de apel, reclamantul a invocat faptul că "instanța nu s-a pronunțat motivat asupra tuturor capetelor de cerere cu care a fost investită". În acest sens, arată că instanța de fond a apreciat că doar capătul de cerere privind contravaloarea lipsei de folosință este întemeiat și a dispus admiterea în parte a cererii precizate, respingând în rest cererea. Așadar, nu sunt incidente prevederile art. 444 C. proc. civ., deoarece instanța s-a pronunțat - "respinge în rest cererea"- însă nu a motivat respingerea, aspecte care au fost criticate prin motivele de apel. Concluzionând, solicită admiterea recursului, casarea deciziei atacate, iar pe fond, rejudecând cauza, să fie acordată lipsa de folosință potrivit destinației precizate, despăgubire stabilită în urma efectuării unei expertize de specialitate, urmând a se acorda și dobânda legală aferentă despăgubirii stabilite în prezenta cauză, cu cheltuieli de judecată. În drept, au fost invocate dispozițiile art. 488 alin. (1) pct. 6 și 8 C. proc. civ. ii) În cuprinsul cererii de recurs, pârâta a invocat, în esență, următoarele aspecte: Decizia recurată a fost dată cu încălcarea normelor de procedură a căror nerespectare atrage sancțiunea nulității și încălcarea sau aplicarea greșită a normelor de drept material, în sensul că instanța de apel a încălcat prevederile art. 9 alin. (2) C. proc. civ. care prevăd că "obiectul și limitele procesului sunt stabilite prin cererile și apărările părților", deoarece, instanța de judecată a acordat reclamantului altceva decât acesta a solicitat, încălcând dreptul de dispoziție al acestuia, în sensul că, în loc să țină cont de solicitarea acestuia de acordare a despăgubirilor, cu precizarea că acesta a menționat că ar fi folosit terenul pentru înființarea unui parc fotovoltaic în perioada 2013-2016, instanța a acordat suma de 473.206,17 RON, drept contravaloarea lipsei de folosință în perioada 2013-2016, în baza prevederilor Ordinului nr. 924/17.02.2011 de aprobare a Metodologiei de stabilire a echivalentei valorice a terenurilor și de calcul al obligațiilor bănești pentru scoaterea definitivă sau ocuparea temporară a terenurilor din fondul forestier național. Mai mult, hotărârea atacată cuprinde motive contradictorii, în sensul că, deși instanța a avut inițial în vedere acordarea de despăgubiri pentru un teren având categoria de folosință a terenului drept teren agricol, acordă despăgubiri pentru teren, luând în calcul drept categorie de folosință a terenului ca fiind teren cu vegetația forestieră, atunci când a acordat suma de 473.206,17 RON, drept contravaloarea lipsei de folosință pe perioada 2013-2016, în baza prevederilor Ordinului nr. 924/17.02.2011. Tot astfel, hotărârea atacată a fost dată cu încălcarea sau aplicarea greșită a normelor de drept material, în condițiile în care a acordat cu totul altfel de despăgubiri, ca și cum terenul ar fi avut altă categorie de folosință, drept teren cu vegetație forestieră, contrar deciziei de îndrumare. De asemenea, există contradicții și între deciziile pronunțate de Curtea de Apel Craiova, respectiv între cea pronunțată inițial în apel, respectiv între decizia nr. 2933/2019, și decizia pronunțată după rejudecare, atacată cu prezentul recurs. Astfel, în rejudecare, aceeași instanță, prin prezenta decizie atacată, respinge apelul pârâtei și, în mod contrar motivării din decizia inițială, decizia nr. 2933/2019, a dispus obligarea recurentei-pârâte la despăgubirile pe care și instanța de fond le-a dat inițial reclamantului, cu o motivare total opusă, acordând aceeași sumă de bani, respectiv de 473.206,17 RON. Concluzionând, solicită admiterea recursului, casarea cu reținere în vederea rejudecării, în sensul admiterii apelului formulat de societatea pârâtă privind înlăturarea de la plata sumei de 473.206,17 RON, reprezentând contravaloarea lipsei de folosință pentru perioada 2013-2016, precum și obligarea reclamantului la plata cheltuielilor de judecată din apel și din recurs. În drept, au fost invocate dispozițiile art. 488 alin. (1) pct. 5, 6 și 8 C. proc. civ.

Apărările formulate în cauză Recurenta-pârâtă Societatea Complexul Energetic Oltenia S.A. a formulat întâmpinare la recursul reclamantului, prin care a solicitat respingerea recursului, ca nelegal. Recurentul-reclamant A. a depus întâmpinare, prin care a invocat excepția nulității recursului pârâtei, pentru neîncadrarea criticilor în prevederile art. 488 alin. (1) pct. 1-8 C. proc. civ., iar, în subsidiar, a solicitat respingerea recursului, ca nefondat. Nu au fost depuse răspunsuri la întâmpinări.

Procedura de filtru Raportul privind admisibilitatea în principiu a recursului a fost comunicat părților, iar prin încheierea din 19 ianuarie 2023, Înalta Curte de Casație și Justiție, secția I civilă, constituită în complet de filtru, a admis, în principiu, recursul, fiind respinsă excepția nulității recursului pârâtei, invocată prin întâmpinare, pentru considerentele reținute prin acea încheiere și a fost stabilit termen, cu citare părți, pentru soluționarea recursului.

Soluția și considerentele Înaltei Curți de Casație și Justiție Examinând decizia recurată și criticilor formulate împotriva acesteia, Înalta Curte reține următoarele: i) Cu privire la recursul reclamantului Criticile reclamantul vizând încălcarea limitelor deciziei de casare, din perspectiva încălcării art. 501 C. proc. civ., vor fi analizate prin prisma ipotezei de nelegalitate prevăzute de art. 488 alin. (1) pct. 5 C. proc. civ., întrucât vizează încălcarea unei norme procedurale, iar nu a unei norme de drept material. Critica este nefondată. Reclamantul susține nelegalitatea deciziei recurate prin faptul că instanța de casare a admis numai recursul reclamantului și a dispus numai reanalizarea capătului de cerere privind lipsa de folosință pentru perioada 2013-2016, a dobânzilor corespunzătoare acestui capăt de cerere în despăgubiri și a cheltuielilor de judecată aferente capetelor de cerere admise, iar instanța de apel s-a pronunțat și pe apelul pârâtei. Or, în cauză, prin decizia de casare (nr. 1529 din 24 iunie 2021) dată de instanța supremă în ciclul procesual anterior, s-a stabilit cu putere de lucru judecat, că respingerea capătului de cerere al reclamantului privind acordarea unei despăgubiri corespunzătoare lipsirii sale de posesie și folosință în perioada 2013 - 2016 echivalează cu o nesocotire a dispozițiilor art. 555 C. civ., dispunându-se a se reanaliza acest capăt de cerere, rămânând ca instanța de apel să aprecieze atât cu privire la criteriile concrete, raportate la particularitățile faptice ale terenului în litigiu, în raport de care trebuie calculată despăgubirea cuvenită reclamantului pentru lipsirea sa de posesia și folosința terenului în perioada 2013 - 2016, precum și cu privire la eventuala necesitate de a completa probațiunea, în măsura în care apreciază că cea deja administrată nu ar fi suficientă. S-a mai stabilit că se va analiza, în rejudecare, și cererea reclamantului de a-i fi acordate dobânzi corespunzătoare capătului de cerere în despăgubiri rezultate din lipsirea sa de posesie și folosință în perioada 2013 - 2016, rămânând, de asemenea, a se vedea dacă și în ce măsură soluția dată cheltuielilor de judecată va putea fi sau nu considerată legală, raportat la soluția ce se va da în rejudecare capătului de cerere privitor la dezdăunarea reclamantului pentru lipsirea de posesia și folosința terenului. În rejudecare, în acord cu prevederile art. 501 alin. (1) și (3) C. proc. civ., instanța de apel, reluând cercetarea judecătorească în raport de toate motivele invocate înaintea instanței supreme și în considerarea dezlegărilor de drept date prin decizia de casare cu privire la capătul de cerere privitor la dezdăunarea reclamantului pentru lipsirea de posesia și folosința terenului, a stabilit punctual, în limitele casării, că, în speță, ocupațiunea și defrișarea de către pârâtă a terenului în suprafață de 4,8803 ha, prin amplasarea unei haldei de steril, îl îndreptățește pe proprietar să solicite, în temeiul art. 555 și 550 C. civ., contravaloarea lipsei de folosință a terenului. În consecință, reținând că reclamantul nu a demonstrat intenția de a exploata terenul defrișat în maniera indicată de acesta, anume înființarea unui parc fotovoltaic, instanța de apel a reținut că, în raport de modalitatea de exploatare a terenului având anterior categoria de folosință forestier, față de noul specific al acestuia, acela de teren defrișat, situația de fapt dovedită în cauza de față se încadrează în sfera "ocupării temporare a unor terenuri din fondul forestier național, cu defrișarea vegetației forestiere" la care se referă art. 12 din Ordinul nr. 924/17.02.2011 de aprobare a Metodologiei de stabilire a echivalenței valorice a terenurilor și de calcul al obligațiilor bănești pentru scoaterea definitivă sau ocuparea temporară a terenurilor din fondul forestier național, și a calculat contravaloarea lipsei de folosință a terenului, având în vedere concluziile expertizei tehnice în specialitatea silvicultură efectuate la prima instanță care a stabilit contravaloarea lipsei de folosință pe perioada 2013-2016 în baza prevederilor acestui ordin. În acest context, pe de o parte, întrucât apelul declarat de pârâtă a vizat exclusiv soluția primei instanțe de acordare a contravalorii lipsei de folosință pentru teren pe perioada 2013-2016, și în considerarea dezlegărilor de drept date prin decizia de casare, în mod corect instanța de apel a respins ca nefondat apelul declarat de pârâtă, ținând cont, astfel, în limitele casării, de toate motivele invocate în legătură cu acele aspecte ale procesului pentru care s-a dispus rejudecarea. Pe de altă parte, instanța de apel a respins apelul pârâtei, ca nefondat, astfel că reclamantul nu poate invoca vreo vătămare efectivă a intereselor sale care să nu poate fi înlăturată decât prin desființarea deciziei recurate, în condițiile art. 175 alin. (1) C. proc. civ. Înalta Curte constată că, în aceste condiții, este nefondată critica referitoare la nerespectarea dispozițiilor deciziei de casare, dar și cea vizând încălcarea normelor de drept material invocate prin motivele de recurs. Astfel, instanța de trimitere s-a conformat dezlegărilor definitive din decizia de casare (nr. 1529 din 24 iunie 2021 a Înaltei Curți de Casație și Justiție) care a sancționat tocmai faptul că instanța de apel, în primul ciclu procesual nu a făcut cu privire la acest capăt de cerere - dezdăunarea reclamantului pentru lipsirea de posesia și folosința terenului - o corectă interpretare și aplicare a prevederilor art. 555 C. civ., coroborate cu cele privitoare la repararea prejudiciului cauzat altuia printr-o faptă ilicită delictuală. Or, reținând corect limitele rejudecării, în conformitate cu art. 501 C. proc. civ., instanța de apel a realizat această analiză, apreciind asupra modalității de evaluare a prejudiciului și a calculat contravaloarea lipsei de folosință a terenului, așa cum s-a arătat anterior, având în vedere concluziile expertizei tehnice în specialitatea silvicultură efectuate la prima instanță care a stabilit contravaloarea lipsei de folosință pe perioada 2013-2016 în baza prevederilor art. 12 din Ordinul nr. 924/17.02.2011 de aprobare a Metodologiei de stabilire a echivalenței valorice a terenurilor și de calcul al obligațiilor bănești pentru scoaterea definitivă sau ocuparea temporară a terenurilor din fondul forestier național. În opinia reclamantului, lipsa de folosință trebuia calculată în raport cu modalitatea de exploatare indicată de acesta, respectiv posibilitatea înființării unui parc fotovoltaic. Reclamantul nu dezvoltă, însă, această critică și nu arată care este norma de drept încălcată de instanța de apel și de ce despăgubirea ar trebui calculată în raport cu maniera de exploatare a terenului indicată de acesta, și nu în raport cu prevederile capitolului IV din Ordinul nr. 924/2011 și Ordinul nr. 694/2016, reținute și aplicate de instanțele fond. Or, potrivit 1385 alin. (1) C. civ., "(1) Prejudiciul se repară integral, dacă prin lege nu se prevede altfel, iar conform alin. (3) al aceluiași articol "(3) Despăgubirea trebuie să cuprindă pierderea suferită de cel prejudiciat, câștigul pe care în condiții obișnuite el ar fi putut să îl realizeze și de care a fost lipsit, precum și cheltuielile pe care le-a făcut pentru evitarea sau limitarea prejudiciului". Prin urmare, în raport cu situația de fapt reținută de instanțele de fond, ce nu mai poate fi contestată în recurs, ce se încadrează în sfera "ocupării temporare a unor terenuri din fondul forestier național, cu defrișarea vegetației forestiere", suma stabilită ca despăgubire, reprezentând prejudiciu suferit de reclamant pentru lipsirea sa de folosința terenului în suprafață de 4,8803 ha în perioada anilor 2013-2016, a fost stabilită, în mod legal, de instanța de apel, în raport cu modalitățile de calcul a chiriei anuale pentru ocuparea temporară a terenurilor din fondul forestier național, la care se referă articolul 12 din ordinele sus-menționate. De altfel, în lipsa unor critici concrete care să arate în ce mod raționamentul instanței de apel a fost făcut cu încălcarea sau aplicarea greșită a legii, Înalta Curte nu poate examina susținerea reclamantului din perspectiva vreuneia dintre motivele de casare prevăzute de art. 488 C. proc. civ., aceasta mărginindu-se să considere nelegală soluția instanței de apel, fără a demonstra pentru care motive este eronat și nelegal raționamentul instanței de apel, cu referire la criteriile de evaluare a prejudiciului. De asemenea, criticile din recurs ce se referă la aprecierea incorectă asupra probei cu expertiza solicitate de reclamant și respinse de instanța de apel în rejudecare și care a condus la o soluție eronată, în opinia recurentului-reclamant, nu pot fi cercetate în calea de atac specifică recursului, deoarece ating temeinicia hotărârii recurate prin faptul că pun în discuție reevaluarea probatoriului administrat în speță, cu consecința devoluării fondului și a reținerii unei alte situații de fapt. Or, reține Înalta Curte, controlul care îi este permis instanței în această cale extraordinară de atac se rezumă numai la verificarea aspectelor de nelegalitate ale deciziei atacate în conformitate cu prevederile art. 488 alin. (1) C. proc. civ., potrivit cărora casarea unor hotărâri se poate cere numai pentru motive de nelegalitate. Sunt nefondate și criticile ce se referă la nelegalitatea hotărârii recurate prin prisma soluționării greșite a capătului accesoriu referitor la acordarea dobânzii legale. Contrar susținerilor din recurs, reclamantul nu a formulat în concret critici în apel cu privire la neacordarea dobânzii legale, motivele de apel referindu-se strict la soluționarea greșită a primului capătul de cerere, ca avea ca obiect acordarea de despăgubiri constând în contravaloarea masei lemnoase, scăderea valorii economice prin haldarea terenului și beneficiul nerealizat cuantificat în raport de perioada în care vegetația forestieră ajungea la stadiul masiv, modul în care a fost calculat prejudiciul pentru lipsa de folosință acordat de prima instanță și acordarea cheltuielilor de judecată. În acest sens, chiar recurentul-reclamant arată prin memoriul de recurs că prin motivele de apel s-a criticat faptul că "din parcurgerea considerentelor hotărârii apelate, s-a raportat doar la al doilea capăt de cerere privind lipsa de folosință, iar în ceea ce privește primul capăt de cerere, motivarea este mai mult decât formală, ceea ce echivalează cu lipsa antamării fondului cauzei", reieșind astfel că motivele de apel vizau numai soluționarea greșită a capetelor de cerere principale, iar nu și a celui accesoriu referitor la dobânda legală. Ulterior, nici în recursul declarat împotriva deciziei instanței de apel pronunțate în primul ciclu procesual, reclamantul nu criticat neacordarea de către instanța de apel a dobânzii legale pentru suma de 284.495,61 de RON, reținută ca prejudiciu în această etapă procesuală. În consecință, în mod corect instanța de apel a reținut că solicitarea de acordare a dobânzii legale în rejudecarea apelului, după casarea cu trimitere din recurs, îmbracă forma unei critici invocate cu depășirea termenului prevăzut de art. 468 alin. (1) C. proc. civ., intervenind sancțiunea decăderii potrivit art. 470, alin. (1), lit. c) și alin. (3) teza I C. proc. civ. Pe de altă parte, lecturând considerentele sentinței primei instanțe, Înalta Curte reține că aceasta s-a pronunțat numai asupra capetelor de cerere principale, iar nu și a celui accesoriu. Prin urmare, nepronunțarea primei instanțe asupra unui capăt de cerere accesoriu formează obiectul cererii de completare a hotărârii reglementată de art. 444 C. proc. civ., iar art. 445 din același cod instituie obligativitatea acestei proceduri, completarea hotărârii neputând fi cerută pe calea apelului. În acest context, în mod corect a reținut instanța de apel, reclamant nu a solicitat completarea dispozitivului sentinței civile nr. 136/02.05.2018 pronunțată de Tribunalul Gorj cu privire la soluționarea cererii accesorii de acordare a dobânzii legale, ci numai cu privire la cererea privind cheltuielile de judecată, astfel încât invocarea acestui aspect pe calea apelului nu era permisă potrivit art. 445 C. proc. civ. În ceea ce privește motivul de recurs prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 6 C. proc. civ., Înalta Curte constată că acesta a fost invocat formal, nefiind indicate care sunt motivele pentru care reclamantul consideră că motivarea instanței de apel este contradictorie și străină de natura cauzei. Or, hotărârea atacată este corect argumentată în fapt și în drept, neexistând nicio contradictorialitate în motivarea soluției, dezlegarea dată de instanța de apel problemelor de drept deduse judecății fiind pe deplin și coerent susținută de considerente ce nu se contrazic și care conduc la soluția din dispozitiv. Este cert, raportat la cele arătate mai sus și consemnate în considerentele hotărârii atacate, că instanța și-a motivat în mod corespunzător soluția adoptată, aceasta fiind în concordanță cu actele și lucrările dosarului și textele legale incidente în cauză. Pentru aceste considerente, recursul reclamantului urmează a fi respins, ca nefondat. ii) Cu privire la recursul pârâtei Societatea Complexul Energetic Oltenia Examinând hotărârea atacată, în limita impusă de criticile din cererea de recurs care sunt susceptibile de încadrare în cazurile de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 5, 6 și 8 C. proc. civ., Înalta Curte va respinge recursul pârâtei pentru considerentele care succed. Critica subsumată ipotezei de la pct. 5 este nefondată. În acest sens, Înalta Curte reține că prin decizia de casare s-a statuat asupra îndreptățirii reclamantului de a primi despăgubiri pentru lipsa de folosință, modalitatea de calcul a acesteia urmând a fi stabilită de instanța de apel, raportat la particularitățile faptice ale terenului în litigiu, în raport de care trebuia calculată despăgubirea cuvenită reclamantului pentru lipsirea sa de posesia și folosința terenului în perioada 2013 - 2016. Faptul că instanța de apel a calculat despăgubirile prin omologarea concluziilor expertizei tehnice în specialitatea silvicultură efectuate la prima instanță, care a stabilit contravaloarea lipsei de folosință pe perioada 2013-2016 în baza prevederilor art. 12 din Ordinul nr. 924/17.02.2011 de aprobare a Metodologiei de stabilire a echivalenței valorice a terenurilor și de calcul al obligațiilor bănești pentru scoaterea definitivă sau ocuparea temporară a terenurilor din fondul forestier național, iar nu în raport de maniera indicată de reclamant, respectiv posibilitatea înființării unui parc fotovoltaic, nu conduce la concluzia încălcării principiului disponibilității, având în vedere că, prin notele scrise depuse în apel în rejudecare, reclamantul a solicitat, în condițiile în care instanța de apel a respins modalitatea de calcul a despăgubirilor în raport cu maniera indicată de reclamant, să omologheze raportul de expertiză efectuat în fața primei instanțe, în ceea ce privește capătul de cerere privind lipsa de folosință. În contextul cadrului procesual astfel stabilit, conform principiului disponibilității ce guvernează procesul civil, prevăzut de art. 9 alin. (2) C. proc. civ., instanța de apel s-a pronunțat, în mod corect, în limitele învestirii sale, precum și în considerarea dezlegărilor de drept date prin decizia de casare, aprecierea instanței de apel asupra modului de calcul al despăgubirilor ținând cont de particularitățile faptice ale terenului în litigiu. De asemenea, critica întemeiată pe ipoteza prevăzută la pct. 6 este nefondată. Contrar celor arătate de recurentă, hotărârea instanței de apel fundamentează, prin argumentele menționate în cuprinsul său, soluția de acordare a despăgubirilor pentru lipsa de folosință, critica nefiind sub incidența ipotezei de casare prevăzută de art. 488 alin. (1) pct. 6 C. proc. civ., vizând ipoteza în care hotărârea nu cuprinde motivele pe care se întemeiază sau când cuprinde motive contradictorii ori numai motive străine de natura cauzei. În speță, nu poate fi reținută o astfel de critică întrucât analiza problemelor esențiale deduse judecății apelului, fixate prin decizia de casare, au constat în analizarea cererii privind contravaloarea lipsei de folosință a terenului pe perioada anilor 2013-206, cererile accesorii privind dobânda legală la această sumă și cheltuielile de judecată, instanța de apel stabilind modalitatea de determinare și cuantificare a prejudiciului din această perspectivă. Or, după fixarea limitelor analizei, instanța de apel a procedat, în mod concret, la verificarea respectării acestor chestiuni în litigiul dedus judecății, reținând, prin raportare la situația de fapt, că activitatea minieră desfășurată de pârâtă a generat pentru reclamant imposibilitatea exercitării tuturor prerogativelor dreptului lui de proprietate, că ocuparea terenului nu poate fi decât una temporară și că această situație se încadrează în sfera "ocupării temporare a unor terenuri din fondul forestier național, cu defrișarea vegetației forestiere". Relativ la modalitatea de calcul a despăgubirilor acordate reclamantului, urmare a prejudiciului suferit ca efect al exploatării miniere realizată de către pârâtă, s-a pretins de pârâtă că hotărârea este contradictorie, întrucât prejudiciul a fost stabilit prin raportare la o altă categorie de teren, cea de teren cu vegetație forestieră, în condițiile în care instanța de apel ar fi reținut inițial că acesta are categoria de teren agricol. Instanța de recurs reține, din perspectiva legalității, că, la stabilirea cuantumului prejudiciului, instanța de apel a arătat argumentele de fapt și drept în determinarea modului de calcul al lipsei de folosință și a categoriei terenului, apreciind că situația de fapt este similară celei ocupării temporare a unor terenuri din fondul forestier național, cu defrișarea vegetației forestiere, context în raport cu care instanța de apel, în lipsa contestării modului de calcul al despăgubirilor, a reținut și motivat justețea soluției relativ la determinarea și cuantificarea prejudiciului, ca urmare a omologării raportului de expertiză întocmit în fața primei instanțe. Contradictorialitatea pretinsă de pârâtă nu există, întrucât instanța de apel a reținut, pe de o parte, că terenul în litigiu nu a fost scos din circuitul civil, pentru a putea fi autorizat reclamantul să înființeze un parc fotovoltaic și a reține maniera de calcul indicată de acesta, iar, pe de altă parte, că situația de fapt este similară celei ocupării temporare a unor terenuri din fondul forestier național, cu defrișarea vegetației forestiere, aplicând, astfel, modalitatea de calcul a chiriei anuale prevăzută de art. 12 din Ordinul nr. 924/17.02.2011 de aprobare a Metodologiei de stabilire a echivalenței valorice a terenurilor și de calcul al obligațiilor bănești pentru scoaterea definitivă sau ocuparea temporară a terenurilor din fondul forestier național. De asemenea, nu există contradicție între decizia recurată și decizia pronunțată în apel în primul ciclu procesual, din moment ce potrivit art. 500 alin. (1) C. proc. civ., hotărârea casată nu are nicio putere, instanța de apel având obligația, în rejudecare, conform art. 501 alin. (1) din același cod, să țină cont de dezlegările de drept date prin decizia de casare, prin care s-a statuat asupra îndreptățirii reclamantului la despăgubiri pentru lipsa de folosință. Nici critica pârâtei din perspectiva încălcării normelor de drept material, prevăzute de ipoteza de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., nu este fondată, aceasta fiind comună celei formulate de reclamant și deja analizată, conform celor reținute mai sus, la momentul analizării recursului reclamantului. Pârâta contestă modul de calcul al despăgubirilor, însă nu arată în concret în ce mod raționamentul instanței de apel a fost făcut cu încălcarea sau aplicarea greșită a legii, cu referire la criteriile de evaluare a prejudiciului, mărginindu-se să considere nelegală soluția instanței de apel, întrucât a acordat cu totul altfel de despăgubiri, ca și cum terenul ar fi avut altă categorie de folosință, drept teren cu vegetație forestieră, contrar deciziei de îndrumare. Or, prin decizia de casare, așa cum s-a menționat anterior, s-a statuat asupra asupra îndreptățirii reclamantului de a primi despăgubiri pentru lipsa de folosință, modalitatea de calcul a acesteia urmând a fi stabilită de instanța de apel, raportat la particularitățile faptice ale terenului în litigiu. Ca atare, decizia recurată nu este contrară deciziei de casare, modalitatea de calcul a despăgubirilor fiind lăsată la latitudinea instanței de trimitere, în raport cu situația faptică reținută de aceasta. Susținerile recurentei-pârâte vizează stabilirea greșită a situației de fapt, ceea ce denotă că, în realitate, sunt invocate critici de netemeinicie a deciziei atacate, iar nu de nelegalitate, întrucât nu se raportează la niciun reper legal pe care instanța de apel să îl fi interpretat sau aplicat în mod greșit. Pentru considerentele expuse anterior, Înalta Curte apreciază că motivele de recurs invocate de pârâtă nu sunt incidente, astfel că va respinge recursul acesteia, ca nefondat. Pentru toate aceste motive, observând că niciunul din motivele de recurs formulate de recurenți nu este fondat, Înalta Curte, în baza dispozițiilor art. 496 alin. (1) C. proc. civ., va respinge, ca nefondate, recursurile declarate de reclamantul A. și de pârâta Societatea Complexul Energetic Oltenia S.A. împotriva deciziei civile nr. 77 din 8 martie 2022 a Curții de Apel Craiova, secția I civilă. PENTRU ACESTE MOTIVE,