ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 3193/2014

Deliberând, în condițiile art. 256 C. proc. civ., asupra recursului de față, constată următoarele: Prin acțiunea înregistrată pe rolul Tribunalul Gorj, secția conflicte de muncă și asigurări sociale, sub nr. 8547/95 la 18 iulie 2010, petenții M.C., P.P. și F.A. au chemat în judecată intimata SC C.E.T. SA, solicitând instanței ca prin sentința ce se va pronunța să fie obligată aceasta la despăgubiri în cuantum de 50% din valoarea eficienței economice rezultată prin exploatarea invenției denumită „Căptușala de protecție a morilor de cărbune” la blocurile 1, 3, 4, 6 și 7 în perioada anilor 2002 - 2009, în baza brevetului de invenție din 30 iunie 2009, sumele rezultate urmând a fi reactualizate la data plății efective, precum și la plata dobânzii legale de la data introducerii acțiunii și până la data plății.

Prin încheierea din data de 28 septembrie 2010, pronunțată de Tribunalul Gorj, secția conflicte de muncă și asigurări sociale, în Dosarul nr. 8547/95/2010 s-a dispus scoaterea cauzei de pe rol și înaintarea la secția civilă, a Tribunalului Gorj. Cauza a fost înregistrată pe rolul Tribunalului Gorj, secția civilă, sub nr. 11835/95/2010. Tribunalul Gorj prin sentința civilă nr. 114 de la 28 februarie 2011 a respins excepția prescripției dreptului la acțiune și a respins acțiunea. Curtea de Apel Craiova, secția I civilă, învestită cu soluționarea apelului declarat de reclamanți, prin Decizia nr. 49 din 4 aprilie 2013, a respins calea de atac, ca nefondată pentru considerentele ce urmează.

Reclamanții au arătat că sunt coautori ai invenției denumită „Căptușala de protecție a morilor de cărbune” atestați de brevetul de invenție din 30 iunie 2009 și că, începând cu anul 2002 și până în 01 aprilie 2005, soluția tehnică a fost aplicată de către intimată la blocul 1 cu 4 mori de cărbune, blocul 3 cu o moară de cărbune, blocul 4 cu 4 mori de cărbune, blocul 6 cu 3 mori de cărbune iar la blocul 7 cu o moară de cărbune, deși s-a stabilit că extinderea aplicării invenției să se realizeze numai cu acordul scris al inventatorilor, acest lucru nu a fost respectat de societatea intimată. Din anul 2002 și până în prezent societatea intimată nu a încheiat un contract de exploatare a invenției cu aceștia, însușindu-și pe nedrept roadele rezultate din aplicarea invenției, sens în care se impune obligarea acesteia la plata despăgubirilor privind drepturile de autor în ceea ce privește folosirea efectivă a invenției fără nici un drept.

Însă, această utilizare a avut loc și s-a extins în condițiile art. 34 alin. (1) lit. b), c) și e) din Legea nr. 64/1991, rep. în sensul că utilizarea a fost una experimentală cu acordul reclamanților, în aceea perioadă salariați ai intimatei. Aceste dispoziții legale nu constituie o încălcare a drepturilor prevăzute la art. 32 și art. 33 din Lege, utilizarea brevetului sau a cererii de brevet de către o persoană care a luat măsuri efective și serioase în vederea producerii sau folosirii acestuia. Se apreciază că sunt nefondate criticile din apel referitoare la nerespectarea de către tribunal a prevederilor art. 32, art. 36 și art. 38 din Lege, în condițiile în care aceste texte legale nu conferă calitate procesuală activă în solicitarea drepturilor patrimoniale în temeiul brevetului de invenție pentru reclamanții care nu au încheiat un contract în acest sens cu intimata.

Invocarea refuzului unității pârâte de a încheia contracte cu autorii convenției pentru folosirea acesteia nu este de natură a justifica existența calității procesuale active a reclamanților pentru a solicita drepturile patrimoniale. Aceasta, deoarece între părți nu a intervenit un contract privind utilizarea de către pârâtă a invenției și, corelativ, obligația de a plăti coautorilor un anumit procent din beneficiul economic rezultat prin folosirea invenției, situație în care nu s-a făcut dovada existenței raportului juridic de natură a angaja pârâta pentru nerespectarea obligației asumate. De asemenea, folosirea invenție în una dintre exploatările miniere și plata benevolă a unor cote procentuale din eficiența economică obținută, către coautori, nu este de natură să justifice pretențiile reclamanților în lipsa dovezii existenței unor raporturi contractuale cu pârâta în condițiile prevăzute de Legea nr. 64/1991.

Prin întâmpinare pârâta SC C.E.T. SA a invocat excepția prescripției dreptului la acțiune, arătând că nu a fost respectat termenul de prescripție de 3 ani prevăzut de art. 3 din Decretul nr. 167/1958 și că reclamanții nu au dovedit întreruperea sau suspendarea acestui termen. Cu privire la această excepție, tribunalul a constatat că termenul de prescripție curge de la data când s-a născut dreptul la acțiune, în cauză, de la data când reclamanții au luat cunoștință de refuzul pârâtei de acordare a drepturilor solicitate. Conform înscrisului aflat la fila 14 din Dosarul nr. 8547/95/2010 cu adresa din 03 februarie 2010, reclamanții au solicitat pârâtei acordarea drepturilor pentru invenție, iar cu adresa din 12 mai 2010, pârâta a comunicat că prin Decizia nr. 931 din 29 aprilie 2010 s-a hotărât respingerea solicitării până la completarea cu documente justificative și refacerea calculelor eficienței economice.

În aceste condiții, în mod corect,Tribunalul Gorj a respins excepția prescripției dreptului la acțiune. De asemenea, intimata, a solicitat ca reclamanții să facă dovada plății taxelor de menținere în vigoare a brevetului de invenție,având în vedere lipsa unui raport juridic contractual între părți,dovadă care nu a fost realizată. Reclamanții solicită despăgubiri pentru perioada 2002-2009, în situația în care și-au înregistrat cererea de depozit la data de 28 decembrie 2004,iar brevetul de invenție le-a fost eliberat la data de 30 iunie 2009. În această perioadă, reclamanții nu au notificat niciodată unitatea pârâtă cu privire la acordarea unei părți din beneficiul realizat de eficiența economică sporită prin utilizarea soluției inventive.

Notificarea făcută de către reclamanți intimatei la data de 01 aprilie 2005 a fost efectuată în condițiile art. 5 din Lege, referindu-se la înștiințarea făcută unității cum că invenția acestora urmează să fie supusă examinării de fond la O.S.I.M. și, că unitatea pârâtă are drept de preferință la încheierea contractului de cesiune a exploatării invenției. Indiferent de perioada solicitată ulterior de către reclamanți, 2004-2010, acțiunea promovată de către aceștia trebuie să aibă la bază, ca o condiție de admisibilitate,valabilitatea existenței unei invenții protejate prin brevet. Faptul că reclamanții invocă folosirea abuzivă a invenție nu are relevanță în cauză,fiind nedovedit acest fapt și, mai mult, intimata a utilizat invenția în mod experimental din anul 2002, o perioadă lungă de timp, cu acordul reclamanților care nu au notificat și nu au interzis folosirea acesteia de către pârâtă.

Deși, în cauză, a fost efectuată expertiză tehnică de specialitate, la care au fost efectuate și obiecțiuni, admise de instanța de judecată, concluziile acesteia nu au fost luate în calcul având în vedere argumentele mai sus prezentate,în conformitate cu care, acțiunea formulată de către reclamanți este nefondată, între părți neexistând raporturi juridice născute din legea invocată sau din convențiile dintre părți. Împotriva deciziei au declarat recurs reclamanții, întemeiat pe dispozițiile art. 304 pct. 9 C. proc. civ., solicitând în principal, în esență, admiterea acțiunii astfel cum a fost formulată, iar în subsidiar, casarea deciziei cu trimiterea cauzei spre rejudecare.

Prin dezvoltarea motivelor de recurs se arată că în speță nu este incident art. 34 lit. e) (folosirea în scopuri experimentale, exclusiv cu caracter necomercial, a obiectului invenției brevetate) din Legea nr. 64/1991, pentru că recurenții nu au fost de acord cu o așa zisă utilizare experimentală și în niciun caz una prelungită până în prezent. Soluția tehnică care stă la baza invenției a fost creația reclamanților. Este adevărat că erau angajați ai unității pârâte, dar, conform dispozițiilor art. 5 alin. (1) lit. b) din Lege, drepturile privind brevetul se cuvin „salariatului, pentru invențiile realizate de către acesta fie în exercitarea funcției sale, fie în domeniul activității unității, prin cunoașterea sau folosirea tehnicii ori mijloacelor specifice ale unității sau ale datelor existente în unitate, fie cu ajutorul material al acesteia, în lipsa unei prevederi contractuale contrare”.

Recurenții nu au avut în contractul de muncă obiective privind cercetarea, realizarea de invenții și nici nu au fost remunerați în acest sens, aspect pe care ambele instanțe, de fond și de apel îl ignoră. Faptul că soluția tehnică a fost folosită în cadrul unității la început limitat, că s-au făcut verificări iar apoi s-a și extins la scară mare pentru eficiență economică, constituie o expresie a unor demersuri firești privitoare la implementarea unei soluții tehnice novatoare și eficiente și nu reprezintă „folosire în scopuri experimentale” în sensul Legii nr. 64/1991. Chiar dacă în perioada inițială, până la depozitarea cererii de brevet, s-ar fi putut vorbi de o utilizare experimentală, ulterior pârâta a utilizat, a exploatat economic, a extins constant utilizarea soluției tehnice din 2002 până în prezent, fiind total și evident depășite limitele unei experimentări.

Pârâta care exploatează eficiența economică a invenției, este o unitate economică axată pe eficiența economică a activității sale. Mai mult, așa cum se arată în lege, această folosire în scopuri experimentale trebuie făcută exclusiv cu caracter necomercial, situație inexistentă la pârâtă. S-a invocat existența unei eficiențe economice a invenției, pe care a și stabilit-o expertiza de specialitate în apel, probă respinsă total nejustificat de către instanța de fond. Instanța de fond nu s-a preocupat să stabilească dacă „folosire experimentală” s-ar fi făcut „exclusiv cu caracter necomercial”, în condițiile în care pârâta este o unitate comercială care a uzat de această soluție tehnică pentru a reduce cheltuielile și astfel a maximiza câștigul comercial.

Morile de cărbune, în număr de 24 unde s-a folosit și se folosește invenția au rol economic comercial, nu experimental-didactic-științific. Instanța de apel omite să analizeze contradictorialitatea funciară a sentinței de fond, sub aspectul temeiurilor de drept reținute pentru respingerea acțiunii, critică susținută de recurenți în apel.

Astfel, s-a arătat că în mod greșit instanța de fond a reținut incidența în cauză a dispozițiilor art. 34 alin. (2) din Lege ("Orice persoana care, cu bună-credință, folosește invenția sau a făcut pregătiri efective și serioase de folosire a invenției, fără ca această folosire să constituie o încălcare a cererii de brevet sau a brevetului european în traducerea inițială, poate, după ce traducerea corectată are efect, să continue folosirea invenției în întreprinderea sa ori pentru necesitățile acesteia, fără plată și fără să depășească volumul existent la data la care traducerea inițială a avut efect.") și că un astfel de temei contrazice practic teza utilizării experimentale.

Pârâta a avut cunoștință de la început de faptul că reclamanții au conceput o soluție tehnică în condițiile art. 5 alin. (1) lit. b) din Lege (dreptul la brevet aparține salariatului) a utilizat-o, a extins utilizarea, a avut cunoștință că au depus cererea de brevet sau putea cunoaște cu minime diligențe, a fost notificată la 1 aprilie 2005, că s-a depozitat cererea de brevet și să încheie un contract. Cererea recurenților de brevet depusă în anul 2004 are efectele prevăzute de art. 33 raportat la art. 32 din Lege, adică asigură protecția împotriva „folosirii”, „utilizării procedeului”, conform art. 32 alin. (2) lit. a) și b) din Lege. Pârâta a folosit însă soluția tehnică pe scară largă, cu beneficiu economic, încălcând clar protecția cererii de brevet și a însuși brevetului după emiterea acestuia.

Ca răspuns la această notificare, unitatea pârâtă, la data de 11 aprilie 2005, a invitat recurenții pentru data de 13 aprilie 2005, la negocieri; la data respectivă a avut loc o discuție în care pârâta nu a contestat existența și eficacitatea soluției tehnice ba chiar a propus încheierea unei convenții, dar după data emiterii brevetului; cu această ocazie s-a convenit ca orice extindere sau modificare a soluției tehnice să se facă doar cu acordul recurenților. În speța sunt incidente dispozițiile art. 32 și art. 33 din Lege, privind protecția existentă de la data publicării cererii de emitere a brevetului și întinderea acestei protecții. În mod total nelegal instanța de judecată în apel conchide că recurenții nu au calitate procesuală activă, fără ca măcar această excepție să fie pusă în discuție.

Conform art. 32 protecția este exclusivă. Protecția era deplină în perioada 2007-2010, întrucât conform brevetului de invenție depus la dosar, data publicării cererii de brevet este 30 iunie 2006. Nu se poate vorbi, așa cum pretinde pârâta, despre faptul că procedeul de fixare a căptușelii de protecție inventat de recurenți ar fi unul cuprins în stadiul tehnicii la momentul conceperii sale. Pârâta nu a negat utilizarea acestei soluții tehnice. Faptul că susține existența unor modificări aduse soluției tehnice brevetate este fără relevanță întrucât, conform Legii nr. 64/1991 orice modificare, îmbunătățire, etc. a acesteia trebuie făcută numai cu acordul beneficiarilor de brevet. Atât timp cât o nouă invenție nu a fost brevetată și nici nu există o cerere în acest sens depozitată la O.S.I.M., susținerile pârâtei privind modificarea soluției tehnice a recurenților ester irelevantă.

Chiar și după emiterea brevetului de invenție, când din nou au notificat pârâta să încheie contract cu beneficiarii brevetului, pârâta nu a negat utilizarea invenției, ci a ridicat obiecțiuni cu privire la eficiența economică. Teza în sensul că recurenții nu se pot adresa instanței de judecată pentru stabilirea și acordarea drepturilor lor patrimoniale, în condițiile în care pârâta utilizează invenția, realizează beneficiu economic datorită eficienței sale și refuză să încheie un contract cu titularii de brevet, susține împiedicarea accesului la justiție, imposibilitatea de a proteja prin mijloace legale proprietatea (titularii de brevet sunt proprietari ai invenției, proprietatea intelectuală fiind deasemenea garantată), drepturi fundamentale recunoscute și garantate de Constituție și C.E.D.O., teză a apărării pârâtei în contradicție cu art. 63 și 73 din Legea nr. 64/1991.

Drepturile inventatorilor trebuie determinate în raport de criteriile Legii nr. 64/1991: „efectele economice și/sau sociale rezultate din exploatarea brevetului sau în funcție de aportul economic al invenției” (art. 36). Conform Hotărârii nr. 547/2008 pentru aprobarea regulamentului de aplicare a Legii nr. 64/1991 inventatorii au dreptul la beneficii economice drepturi patrimoniale pentru utilizarea de către unitate a invenției și inventatorul salariat are dreptul să i se încheie un contract pentru stabilirea acestor drepturi. Cum unitatea în speță refuză acest lucru, inventatorul se adresează instanței de judecată pentru stabilirea și acordarea drepturilor bănești conform art. 91 alin. 8 din hotărâre.

Pârâta, a depus întâmpinare cu încălcarea dispozițiilor art. 308 alin. (2) C. proc. civ. Înalta Curte, analizând decizia prin raportare la criticile formulate, reține caracterul fondat al recursului pentru argumentele ce succed. - Instanța superioară de fond a reținut, ca situație de fapt necontestată de pârâta-intimată că: reclamanții sunt autorii soluției tehnice ce a fost aplicată de pârâtă începând cu anul 2002; în perioada realizării invenției reclamanții erau angajații pârâtei; cererea de brevet a fost depusă la O.S.I.M. la 28 decembrie 2004; reclamanții au notificat pârâta la 1 aprilie 2005 în condițiile art. 5 din Legea nr. 64/1991; brevetul de invenție a fost publicat în B. Of. P.I.

la 30 iunie 2006. - Brevetul de invenție conferă titularului dreptul exclusiv de exploatare a obiectului invenției, pe durata de valabilitate a brevetului a acestuia. Durata de valabilitate a brevetului se calculează începând cu data constituirii depozitului național reglementar potrivit art. 32 din Legea nr. 64/1991 privind brevetele de invenție. Între data depozitului reglementar și data eliberării brevetului, solicitantul brevetului beneficiază de un drept provizoriu de exploatare a invenției, ce se consolidează după eliberarea brevetului. Curtea de Apel constată lipsa calității procesuale active, reținând că utilizarea invenției a avut loc și s-a extins în condițiile art. 34 alin. (1) lit. b), c) și e) din Legea nr. 64/1991 în sensul că utilizarea a fost una experimentală cu acordul reclamanților, nefiind deci aplicabile art. 32 și art. 33 din Lege, câtă vreme pârâta a luat măsuri efective și serioase în vederea producerii/folosirii invenției.

Tot legat de excepția reținută, se arată că invocarea refuzului unității pârâte de a refuza să încheie contracte cu autorii convenției pentru folosirea acesteia nu este de natură să justifice calitatea procesuală activă a reclamanților de a solicita drepturi patrimoniale, câtă vreme între părți nu a intervenit un contract pentru utilizarea invenției.

Potrivit dispozițiilor art. 34 „Nu constituie încălcarea drepturilor prevăzute la art. 32 și 33: b) efectuarea oricăruia dintre actele prevăzute la art. 32 alin. (2) de către o persoană care a aplicat obiectul brevetului de invenție sau cel al cererii de brevet, așa cum a fost publicată, ori a luat măsuri efective și serioase în vederea producerii sau folosirii lui cu bună-credință pe teritoriul României, independent de titularul acesteia, cât și înainte de constituirea unui depozit național reglementar privind invenția sau înainte de data de la care curge termenul de prioritate recunoscută; în acest caz invenția poate fi folosită în continuare de acea persoană, în volumul existent la data de depozit sau a priorității recunoscute, și dreptul la folosire nu poate fi transmis decât cu patrimoniul persoanei ori cu o fracțiune din patrimoniul afectat exploatării invenției; c) efectuarea oricăruia dintre actele prevăzute la art. 32 alin. (2) exclusiv în cadru privat și în scop necomercial; producerea sau, după caz, folosirea invenției exclusiv în cadru privat și în scop necomercial; e) folosirea în scopuri experimentale, exclusiv cu caracter necomercial, a obiectului invenției brevetate; (2) Orice persoană care, cu bună-credință, folosește invenția sau a făcut pregătiri efective și serioase de folosire a invenției,

fără ca această folosire să constituie o încălcare a cererii de brevet sau a brevetului european în traducerea inițială, poate, după ce traducerea corectată are efect, să continue folosirea invenției în întreprinderea sa ori pentru necesitățile acesteia, fără plată și fără să depășească volumul existent la data la care traducerea inițială a avut efect. Soluția adoptată încalcă dreptul de proprietate industrială a reclamanților cu privire la invenție, cu nesocotirea dispozițiilor art. 32 și art. 33 din Lege, referitoare la dreptul exclusiv de exploatare. Din poziția procesuală a pârâtei, astfel cum rezultă din întâmpinările formulate, soluția tehnică aplicată inițial la o singură exploatare, a fost extinsă și altor exploatări aparținând pârâtei.

A reține utilizarea experimentală în perioada 2004, dată de la care reclamanții beneficiau de un drept provizoriu de exploatare, și până în 2010, înseamnă că se încalcă dispozițiile art. 34 alin. (1) lit. e) din Lege, deoarece odată depusă cererea pentru brevet, cu toate aspectele tehnice documentate, nu mai poate fi vorba de un experiment privind soluția tehnică ce a fost brevetată. Totodată, conform lit. c) din acest text de lege, pentru ca folosirea să nu constituie încălcarea drepturilor exclusive de exploatare, folosirea în scop experimental nu trebuie să aibă caracter comercial. Or, simpla extindere a aplicării invenției la nivelul exploatărilor pârâtei demonstrează eficacitatea tehnică a acesteia, căci o invenție nu se aplică, nu se extinde fără obținerea unei eficiențe economice.

În cauză nu sunt incidente nici dispozițiile art. 34 alin. (1) lit. b) din Lege, permisiunea folosirii invenției în volumul existent la data de depozit, în cauză anul 2004, fiind evident inaplicabile câtă vreme, așa cum s-a arătat, pârâta a extins folosirea invenției. Susține instanța că refuzul pârâtei de a încheia un contract cu reclamanții în condițiile art. 5 din lege și atitudinea pasivă a acestora din urmă de a nu notifica pârâta se constituie în argumente în favoarea reținerii lipsei calității procesuale active. Cu alte cuvinte, instanța de apel, deși reține calitatea reclamanților de titulari ai dreptului de proprietate industrială precum și utilizarea de către pârâtă a invenției protejate de brevet, refuză reclamanților accesul la justiție pentru analiza drepturilor patrimoniale cuvenite.

Practic, instanța de apel, deși constată că acțiunea formulată nu este prescrisă, că pârâta nu a dorit încheierea unui contract potrivit art. 5 ori art. 36 din Lege, că aplică la scară extinsă procedeul tehnic, obținând rezultate economice, îi privează pe reclamanți de drepturile patrimoniale cuvenite, calculate potrivit art. 36 alin. (2) din Lege, funcție de efectele economice și/sau sociale rezultate din exploatarea sau funcție de aportul economic al invenției. - Recurenții învederează că instanța de apel s-a pronunțat pe o excepție ce nu a fost pusă în discuția părților. Critica este nefondată întrucât pârâta a invocat lipsa calității sale procesuale pasive urmare a inexistenței unor raporturi juridice între părți.

Instanța, achiesând apărărilor pârâtei, a constatat absența unor raporturi juridice între părți, concluzionând că în atare situație reclamanții nu au calitate procesuală activă, și, implicit, nici pârâta nu are calitate procesuală pasivă. Înalta Curte pentru cele ce preced, reținând incidența dispozițiilor art. 304 pct. 9 C. proc. civ. cu referire la dispozițiile art. 32 și 33 din Legea nr. 64/1991, precum și faptul că instanța superioară de fond a soluționat apelul fără analiza pretențiilor patrimoniale, va admite recursul, va casa decizia cu trimiterea cauzei spre rejudecare în vederea stabilirii remunerației cuvenite titularului brevetului de invenție, în temeiul dispozițiilor art. 312 alin. (1), (2) și (3) C. proc.

civ. Cu ocazia rejudecării, instanța de apel va reevalua și apărările formulate de pârâtă.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Admite recursul declarat de reclamanții M.C. și P.P. împotriva Deciziei nr. 49 din data de 04 iulie 2013 a Curții de Apel Craiova, secția I civilă. Casează decizia și trimite cauza spre rejudecare aceleiași curți de apel. Irevocabilă. Pronunțată în ședință publică, astăzi 18 noiembrie 2014.