ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 3193/2014

ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 3193/2014 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2014)

Deliberând, în

condițiile art. 256 C. proc. civ.,

asupra recursului de față, constată

următoarele:

Prin acțiunea înregistrată pe rolul

Tribunalul Gorj, secția conflicte de muncă și asigurări sociale, sub nr.

8547/95 la 18 iulie 2010, petenții M.C., P.P. și F.A. au chemat în judecată

intimata SC C.E.T. SA, solicitând instanței ca prin sentința ce se va pronunța

să fie obligată aceasta la despăgubiri în cuantum de 50% din valoarea

eficienței economice rezultată prin exploatarea invenției denumită „Căptușala de

protecție a morilor de cărbune” la blocurile 1, 3, 4, 6 și 7 în perioada anilor

2002 - 2009, în baza brevetului de invenție din 30 iunie 2009, sumele rezultate

urmând a fi reactualizate la data plății efective, precum și la plata dobânzii

legale de la data introducerii acțiunii și până la data plății.

Prin încheierea din

data de 28 septembrie 2010, pronunțată de Tribunalul Gorj, secția conflicte de muncă

și asigurări sociale, în Dosarul nr. 8547/95/2010 s-a dispus scoaterea cauzei

de pe rol și înaintarea la secția civilă, a Tribunalului Gorj.

Cauza a fost înregistrată

pe rolul Tribunalului Gorj, secția civilă, sub nr. 11835/95/2010.

Tribunalul Gorj prin

sentința civilă nr. 114 de la 28 februarie 2011 a respins excepția prescripției

dreptului la acțiune și a respins acțiunea.

Curtea de Apel

Craiova, secția I civilă, învestită cu soluționarea apelului declarat de

reclamanți, prin Decizia nr. 49 din 4 aprilie 2013, a respins calea de atac, ca

nefondată pentru considerentele ce urmează.

Reclamanții au arătat

că sunt coautori ai invenției denumită „Căptușala de protecție a morilor de

cărbune” atestați de brevetul de invenție din 30 iunie 2009 și că, începând cu anul

2002 și până în 01 aprilie 2005, soluția tehnică a fost aplicată de către

intimată la blocul 1 cu 4 mori de cărbune, blocul 3 cu o moară de cărbune,

blocul 4 cu 4 mori de cărbune, blocul 6 cu 3 mori de cărbune iar la blocul 7 cu

o moară de cărbune, deși s-a stabilit că extinderea aplicării invenției să se

realizeze numai cu acordul scris al inventatorilor, acest lucru nu a fost

respectat de societatea intimată.

Din anul 2002 și până

în prezent societatea intimată nu a încheiat un contract de exploatare a

invenției cu aceștia, însușindu-și pe nedrept roadele rezultate din aplicarea

invenției, sens în care se impune obligarea acesteia la plata despăgubirilor

privind drepturile de autor în ceea ce privește folosirea efectivă a invenției

fără nici un drept.

Însă, această

utilizare a avut loc și s-a extins în condițiile art. 34 alin. (1) lit. b), c)

și e) din Legea nr. 64/1991, rep. în sensul că utilizarea a fost una

experimentală cu acordul reclamanților, în aceea perioadă salariați ai

intimatei.

Aceste dispoziții

legale nu constituie o încălcare a drepturilor prevăzute la art. 32 și art. 33

din Lege, utilizarea brevetului sau a cererii de brevet de către o persoană

care a luat măsuri efective și serioase în vederea producerii sau folosirii

acestuia.

Se apreciază că sunt

nefondate criticile din apel referitoare la nerespectarea de către tribunal a

prevederilor art. 32, art. 36 și art. 38 din Lege, în condițiile în care aceste

texte legale nu conferă calitate procesuală activă în solicitarea drepturilor

patrimoniale în temeiul brevetului de invenție pentru reclamanții care nu au

încheiat un contract în acest sens cu intimata.

Invocarea refuzului

unității pârâte de a încheia contracte cu autorii convenției pentru folosirea

acesteia nu este de natură a justifica existența calității procesuale active a

reclamanților pentru a solicita drepturile patrimoniale.

Aceasta, deoarece între

părți nu a intervenit un contract privind utilizarea de către pârâtă a

invenției și, corelativ, obligația de a plăti coautorilor un anumit procent din

beneficiul economic rezultat prin folosirea invenției, situație în care nu s-a

făcut dovada existenței raportului juridic de natură a angaja pârâta pentru

nerespectarea obligației asumate.

De asemenea, folosirea

invenție în una dintre exploatările miniere și plata benevolă a unor cote

procentuale din eficiența economică obținută, către coautori, nu este de natură

să justifice pretențiile reclamanților în lipsa dovezii existenței unor raporturi

contractuale cu pârâta în condițiile prevăzute de Legea nr. 64/1991.

Prin întâmpinare

pârâta SC C.E.T. SA a invocat excepția prescripției dreptului la acțiune,

arătând că nu a fost respectat termenul de prescripție de 3 ani prevăzut de art.

3 din Decretul nr. 167/1958 și că reclamanții nu au dovedit întreruperea sau

suspendarea acestui termen.

Cu privire la această

excepție, tribunalul a constatat că termenul de prescripție curge de la data

când s-a născut dreptul la acțiune, în cauză, de la data când reclamanții au

luat cunoștință de refuzul pârâtei de acordare a drepturilor solicitate.

Conform înscrisului

aflat la fila 14 din Dosarul nr. 8547/95/2010 cu adresa din 03 februarie 2010,

reclamanții au solicitat pârâtei acordarea drepturilor pentru invenție, iar cu

adresa din 12 mai 2010, pârâta a comunicat că prin Decizia nr. 931 din 29

aprilie 2010 s-a hotărât respingerea solicitării până la completarea cu

documente justificative și refacerea calculelor eficienței economice.

În aceste condiții, în

mod corect,Tribunalul Gorj a respins excepția prescripției dreptului la

acțiune.

De asemenea, intimata,

a solicitat ca reclamanții să facă dovada plății taxelor de menținere în

vigoare a brevetului de invenție,având în vedere lipsa unui raport juridic

contractual între părți,dovadă care nu a fost realizată.

Reclamanții solicită

despăgubiri pentru perioada 2002-2009, în situația în care și-au înregistrat

cererea de depozit la data de 28 decembrie 2004,iar brevetul de invenție le-a

fost eliberat la data de 30 iunie 2009.

În această perioadă, reclamanții

nu au notificat niciodată unitatea pârâtă cu privire la acordarea unei părți

din beneficiul realizat de eficiența economică sporită prin utilizarea soluției

inventive.

Notificarea făcută de

către reclamanți intimatei la data de 01 aprilie 2005 a fost efectuată în

condițiile art. 5 din Lege, referindu-se la înștiințarea făcută unității cum că

invenția acestora urmează să fie supusă examinării de fond la O.S.I.M. și, că unitatea

pârâtă are drept de preferință la încheierea contractului de cesiune a

exploatării invenției.

Indiferent de

perioada solicitată ulterior de către reclamanți, 2004-2010, acțiunea promovată

de către aceștia trebuie să aibă la bază, ca o condiție de

admisibilitate,valabilitatea existenței unei invenții protejate prin brevet.

Faptul că reclamanții

invocă folosirea abuzivă a invenție nu are relevanță în cauză,fiind nedovedit

acest fapt și, mai mult, intimata a utilizat invenția în mod experimental din

anul 2002, o perioadă lungă de timp, cu acordul reclamanților care nu au

notificat și nu au interzis folosirea acesteia de către pârâtă.

Deși, în cauză, a

fost efectuată expertiză tehnică de specialitate, la care au fost efectuate și

obiecțiuni, admise de instanța de judecată, concluziile acesteia nu au fost

luate în calcul având în vedere argumentele mai sus prezentate,în conformitate

cu care, acțiunea formulată de către reclamanți este nefondată, între părți

neexistând raporturi juridice născute din legea invocată sau din convențiile

dintre părți.

Împotriva deciziei au

declarat recurs reclamanții, întemeiat pe dispozițiile art. 304 pct. 9 C. proc.

civ., solicitând în principal, în esență, admiterea acțiunii astfel cum a fost

formulată, iar în subsidiar, casarea deciziei cu trimiterea cauzei spre

rejudecare.

Prin dezvoltarea

motivelor de recurs se arată că

în

speță nu este incident art. 34 lit. e) (folosirea în scopuri experimentale,

exclusiv cu caracter necomercial, a obiectului invenției brevetate) din Legea nr.

64/1991, pentru că recurenții nu au fost de acord cu o așa zisă utilizare

experimentală și în niciun caz una prelungită până în prezent.

Soluția tehnică care

stă la baza invenției a fost creația reclamanților. Este adevărat că erau

angajați ai unității pârâte, dar, conform dispozițiilor art. 5 alin. (1) lit.

b) din Lege, drepturile privind brevetul se cuvin „salariatului, pentru

invențiile realizate de către acesta fie în exercitarea funcției sale, fie în domeniul

activității unității, prin cunoașterea sau folosirea tehnicii ori mijloacelor

specifice ale unității sau ale datelor existente în unitate, fie cu ajutorul

material al acesteia, în lipsa unei prevederi contractuale contrare”.

Recurenții nu au avut

în contractul de muncă obiective privind cercetarea, realizarea de invenții și nici

nu au fost remunerați în acest sens, aspect pe care ambele instanțe, de fond și

de apel îl ignoră.

Faptul că soluția

tehnică a fost folosită în cadrul unității la început limitat, că s-au făcut

verificări iar apoi s-a și extins la scară mare pentru eficiență economică,

constituie o expresie a unor demersuri firești privitoare la implementarea unei

soluții tehnice novatoare și eficiente și nu reprezintă „folosire în scopuri

experimentale” în sensul Legii nr. 64/1991. Chiar dacă în perioada inițială, până

la depozitarea cererii de brevet, s-ar fi putut vorbi de o utilizare

experimentală, ulterior pârâta a utilizat, a exploatat economic, a extins

constant utilizarea soluției tehnice din 2002 până în prezent, fiind total și evident

depășite limitele unei experimentări. Pârâta care exploatează eficiența

economică a invenției, este o unitate economică axată pe eficiența economică a

activității sale.

Mai mult, așa

cum se arată în lege, această folosire în scopuri experimentale trebuie făcută

exclusiv cu caracter necomercial, situație inexistentă la pârâtă.

S-a invocat existența

unei eficiențe economice a invenției, pe care a și stabilit-o expertiza de

specialitate în apel, probă respinsă total nejustificat de către instanța de

fond. Instanța de fond nu s-a preocupat să stabilească dacă „folosire

experimentală” s-ar fi făcut „exclusiv cu caracter necomercial”, în condițiile

în care pârâta este o unitate comercială care a uzat de această soluție tehnică

pentru a reduce cheltuielile și astfel a maximiza câștigul comercial. Morile de

cărbune, în număr de 24 unde s-a folosit și se folosește invenția au rol

economic comercial, nu experimental-didactic-științific.

Instanța de apel

omite să analizeze contradictorialitatea funciară a sentinței de fond, sub

aspectul temeiurilor de drept reținute pentru respingerea acțiunii, critică

susținută de recurenți în apel.

Astfel, s-a arătat că

în mod greșit instanța de fond a reținut incidența în cauză a dispozițiilor art.

34 alin. (2) din Lege ("Orice persoana care, cu bună-credință,

folosește invenția sau a făcut pregătiri efective și serioase de folosire a

invenției, fără ca această folosire să constituie o încălcare a cererii de

brevet sau a brevetului european în traducerea inițială, poate, după ce

traducerea corectată are efect, să continue folosirea invenției în întreprinderea

sa ori pentru necesitățile acesteia, fără plată și fără să depășească volumul

existent la data la care traducerea inițială a avut efect.") și că un

astfel de temei contrazice practic teza utilizării experimentale.

Pârâta a avut cunoștință

de la început de faptul că reclamanții au conceput o soluție tehnică în condițiile

art. 5 alin. (1) lit. b) din Lege (dreptul la brevet aparține salariatului) a

utilizat-o, a extins utilizarea, a avut cunoștință că au depus

cererea de brevet sau putea cunoaște cu minime diligențe, a fost notificată la

1 aprilie 2005, că s-a depozitat cererea de brevet și să încheie un contract.

Cererea recurenților

de brevet depusă în anul 2004 are efectele prevăzute de art. 33 raportat la art.

32 din Lege, adică asigură protecția împotriva „folosirii”, „utilizării

procedeului”, conform art. 32 alin. (2) lit. a) și b) din Lege. Pârâta a

folosit însă soluția tehnică pe scară largă, cu beneficiu economic, încălcând

clar protecția cererii de brevet și a însuși brevetului după emiterea

acestuia.

Ca răspuns la această

notificare, unitatea pârâtă, la data de 11 aprilie 2005, a invitat recurenții

pentru data de 13 aprilie 2005, la negocieri; la data respectivă a avut loc o

discuție în care pârâta nu a contestat existența și eficacitatea soluției

tehnice ba chiar a propus încheierea unei convenții, dar după data emiterii

brevetului; cu această ocazie s-a convenit ca orice extindere sau modificare a

soluției tehnice să se facă doar cu acordul recurenților.

În speța sunt

incidente dispozițiile art. 32 și art. 33 din Lege, privind protecția existentă

de la data publicării cererii de emitere a brevetului și întinderea acestei

protecții.

În mod total nelegal

instanța de judecată în apel conchide că recurenții nu au calitate procesuală

activă, fără ca măcar această excepție să fie pusă în discuție.

Conform art. 32

protecția este exclusivă. Protecția era deplină în perioada 2007-2010, întrucât

conform brevetului de invenție depus la dosar, data publicării cererii de

brevet este 30 iunie 2006.

Nu se poate vorbi, așa

cum pretinde pârâta, despre faptul că procedeul de fixare a căptușelii de

protecție inventat de recurenți ar fi unul cuprins în stadiul tehnicii la

momentul conceperii sale.

Pârâta nu a negat utilizarea

acestei soluții tehnice. Faptul că susține existența unor modificări aduse

soluției tehnice brevetate este fără relevanță întrucât, conform Legii nr. 64/1991

orice modificare, îmbunătățire, etc. a acesteia trebuie făcută numai cu

acordul beneficiarilor de brevet. Atât timp cât o nouă invenție nu a fost

brevetată și nici nu există o cerere în acest sens depozitată la O.S.I.M.,

susținerile pârâtei privind modificarea soluției tehnice a recurenților ester

irelevantă.

Chiar și după

emiterea brevetului de invenție, când din nou au notificat pârâta să încheie

contract cu beneficiarii brevetului, pârâta nu a negat utilizarea invenției, ci

a ridicat obiecțiuni cu privire la eficiența economică.

Teza în sensul că recurenții

nu se pot adresa instanței de judecată pentru stabilirea și acordarea

drepturilor lor patrimoniale, în condițiile în care pârâta utilizează invenția,

realizează beneficiu economic datorită eficienței sale și refuză să încheie un

contract cu titularii de brevet, susține împiedicarea accesului la justiție,

imposibilitatea de a proteja prin mijloace legale proprietatea (titularii de

brevet sunt proprietari ai invenției, proprietatea intelectuală fiind

deasemenea garantată), drepturi fundamentale recunoscute și garantate de

Constituție și C.E.D.O., teză a apărării pârâtei în contradicție cu art. 63 și

73 din Legea nr. 64/1991.

Drepturile

inventatorilor trebuie determinate în raport de criteriile Legii nr. 64/1991: „efectele

economice și/sau sociale rezultate din exploatarea brevetului sau în funcție de

aportul economic al invenției” (art. 36).

Conform Hotărârii nr.

547/2008 pentru aprobarea regulamentului de aplicare a Legii nr. 64/1991 inventatorii

au dreptul la beneficii economice drepturi patrimoniale pentru utilizarea de

către unitate a invenției și inventatorul salariat are dreptul să i se încheie

un contract pentru stabilirea acestor drepturi. Cum unitatea în speță refuză

acest lucru, inventatorul se adresează instanței de judecată pentru stabilirea

și acordarea drepturilor bănești conform art. 91 alin. 8 din hotărâre.

Pârâta, a depus

întâmpinare cu încălcarea dispozițiilor art. 308 alin. (2) C. proc. civ.

Înalta Curte,

analizând decizia prin raportare la criticile formulate, reține caracterul fondat

al recursului pentru argumentele ce succed.

- Instanța superioară

de fond a reținut, ca situație de fapt necontestată de pârâta-intimată că:

reclamanții sunt autorii soluției tehnice ce a fost aplicată de pârâtă începând

cu anul 2002; în perioada realizării invenției reclamanții erau angajații pârâtei;

cererea de brevet a fost depusă la O.S.I.M. la 28 decembrie 2004; reclamanții

au notificat pârâta la 1 aprilie 2005 în condițiile art. 5 din Legea nr. 64/1991;

brevetul de invenție a fost publicat în B. Of. P.I. la 30 iunie 2006.

- Brevetul de invenție

conferă titularului dreptul exclusiv de exploatare a obiectului invenției, pe

durata de valabilitate a brevetului a acestuia. Durata de valabilitate a

brevetului se calculează începând cu data constituirii depozitului național

reglementar potrivit art. 32 din Legea nr. 64/1991 privind brevetele de

invenție.

Între data

depozitului reglementar și data eliberării brevetului, solicitantul brevetului

beneficiază de un drept provizoriu de exploatare a invenției, ce se consolidează

după eliberarea brevetului.

Curtea de Apel constată

lipsa calității procesuale active, reținând că utilizarea invenției a avut loc

și s-a extins în condițiile art. 34 alin. (1) lit. b), c) și e) din Legea nr. 64/1991

în sensul că utilizarea a fost una experimentală cu acordul reclamanților,

nefiind deci aplicabile art. 32 și art. 33 din Lege, câtă vreme pârâta a luat

măsuri efective și serioase în vederea producerii/folosirii invenției. Tot

legat de excepția reținută, se arată că invocarea refuzului unității pârâte de

a refuza să încheie contracte cu autorii convenției pentru folosirea acesteia

nu este de natură să justifice calitatea procesuală activă a reclamanților de a

solicita drepturi patrimoniale, câtă vreme între părți nu a intervenit un

contract pentru utilizarea invenției.

Potrivit

dispozițiilor art. 34 „Nu constituie încălcarea drepturilor prevăzute la art. 32

și 33:

b) efectuarea oricăruia

dintre actele prevăzute la art. 32 alin. (2) de către o persoană care a aplicat

obiectul brevetului de invenție sau cel al cererii de brevet, așa cum

a fost publicată, ori a luat măsuri efective și serioase în vederea producerii

sau folosirii lui cu bună-credință pe teritoriul României, independent de

titularul acesteia, cât și înainte de constituirea unui depozit național

reglementar privind invenția sau înainte de data de la care curge termenul

de prioritate recunoscută; în acest caz invenția poate fi folosită în

continuare de acea persoană, în volumul existent la data de depozit sau a priorității

recunoscute, și dreptul la folosire nu poate fi transmis decât cu patrimoniul

persoanei ori cu o fracțiune din patrimoniul afectat exploatării invenției;

c) efectuarea oricăruia

dintre actele prevăzute la art. 32 alin. (2) exclusiv în cadru privat și în

scop necomercial; producerea sau, după caz, folosirea invenției exclusiv

în cadru privat și în scop necomercial;

e) folosirea în

scopuri experimentale, exclusiv cu caracter necomercial, a obiectului invenției

brevetate;

(2) Orice persoană

care, cu bună-credință, folosește invenția sau a făcut pregătiri

efective și serioase de folosire a invenției, fără ca această folosire să

constituie o încălcare a cererii de brevet sau a brevetului european în

traducerea inițială, poate, după ce traducerea corectată are efect, să

continue folosirea invenției în întreprinderea sa ori pentru necesitățile

acesteia, fără plată și fără să depășească volumul existent la data la

care traducerea inițială a avut efect.

Soluția adoptată

încalcă dreptul de proprietate industrială a reclamanților cu privire la

invenție, cu nesocotirea dispozițiilor art. 32 și art. 33 din Lege, referitoare

la dreptul exclusiv de exploatare.

Din poziția

procesuală a pârâtei, astfel cum rezultă din întâmpinările formulate, soluția

tehnică aplicată inițial la o singură exploatare, a fost extinsă și altor

exploatări aparținând pârâtei.

A reține utilizarea

experimentală în perioada 2004, dată de la care reclamanții beneficiau de un

drept provizoriu de exploatare, și până în 2010, înseamnă că se încalcă

dispozițiile art. 34 alin. (1) lit. e) din Lege, deoarece odată depusă cererea

pentru brevet, cu toate aspectele tehnice documentate, nu mai poate fi vorba de

un experiment privind soluția tehnică ce a fost brevetată.

Totodată, conform lit.

c) din acest text de lege, pentru ca folosirea să nu constituie încălcarea

drepturilor exclusive de exploatare, folosirea în scop experimental nu trebuie

să aibă caracter comercial.

Or, simpla extindere

a aplicării invenției la nivelul exploatărilor pârâtei demonstrează

eficacitatea tehnică a acesteia, căci o invenție nu se aplică, nu se extinde

fără obținerea unei eficiențe economice.

În cauză nu sunt

incidente nici dispozițiile art. 34 alin. (1) lit. b) din Lege, permisiunea

folosirii invenției în volumul existent la data de depozit, în cauză anul 2004,

fiind evident inaplicabile câtă vreme, așa cum s-a arătat, pârâta a extins

folosirea invenției.

Susține instanța

că refuzul pârâtei de a încheia un contract cu reclamanții în condițiile art.

5 din lege și atitudinea pasivă a acestora din urmă de a nu notifica pârâta se

constituie în argumente în favoarea reținerii lipsei calității procesuale

active.

Cu alte cuvinte,

instanța de apel, deși reține calitatea reclamanților de titulari ai dreptului

de proprietate industrială precum și utilizarea de către pârâtă a invenției protejate

de brevet, refuză reclamanților accesul la justiție pentru analiza drepturilor

patrimoniale cuvenite.

Practic, instanța de

apel, deși constată că acțiunea formulată nu este prescrisă, că pârâta nu a

dorit încheierea unui contract potrivit art. 5 ori art. 36 din Lege, că aplică

la scară extinsă procedeul tehnic, obținând rezultate economice, îi privează pe

reclamanți de drepturile patrimoniale cuvenite, calculate potrivit art. 36 alin.

(2) din Lege, funcție de efectele economice și/sau sociale rezultate din

exploatarea sau funcție de aportul economic al invenției.

- Recurenții

învederează că instanța de apel s-a pronunțat pe o excepție ce nu a fost pusă

în discuția părților. Critica este nefondată întrucât pârâta a invocat

lipsa calității sale procesuale pasive urmare a inexistenței unor raporturi

juridice între părți.

Instanța, achiesând

apărărilor pârâtei, a constatat absența unor raporturi juridice între părți,

concluzionând că în atare situație reclamanții nu au calitate procesuală activă,

și, implicit, nici pârâta nu are calitate procesuală pasivă.

Înalta Curte pentru

cele ce preced, reținând incidența dispozițiilor art. 304 pct. 9 C. proc. civ.

cu referire la dispozițiile art. 32 și 33 din Legea nr. 64/1991, precum și

faptul că instanța superioară de fond a soluționat apelul fără analiza

pretențiilor patrimoniale, va admite recursul, va casa decizia cu trimiterea

cauzei spre rejudecare în vederea stabilirii remunerației cuvenite titularului

brevetului de invenție, în temeiul dispozițiilor art. 312 alin. (1), (2) și (3)

C. proc. civ.

Cu ocazia

rejudecării, instanța de apel va reevalua și apărările formulate de pârâtă.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Admite recursul

declarat de reclamanții M.C. și P.P. împotriva Deciziei nr. 49 din data de 04

iulie 2013 a Curții de Apel Craiova, secția I civilă.

Casează decizia și

trimite cauza spre rejudecare aceleiași curți de apel.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință

publică, astăzi 18 noiembrie 2014.