Decizia nr. 2333/2021 — ÎCCJ, Secția I civilă — cale de atac împotriva sentinței nr. 160 a Tribunalului Gorj

Obiectul cererii de chemare în judecată: Prin cererea înregistrată pe rolul Tribunalului Gorj, secția I civilă sub nr. x/2017, reclamantul A. a chemat în judecată pârâta Societatea Complexul Energetic Oltenia SA-Sucursala Electrocentrale Turceni, solicitând ca prin hotărârea ce se va pronunța să se dispună - în raport de Hotărârea nr. 4/105/30.03.2017 emisă de OSIM privind acordarea unui Brevet de Invenție, - obligarea pârâtei la plata drepturilor de autor și a drepturilor conexe pentru perioada 01.02.2014-31.12.2017, ca urmare a folosirii invenției reclamantului încă de la data la care aceasta a fost înregistrată la OSIM. Prin încheierea de ședință din data de 12.09.2018, instanța a unit excepția inadmisibilității cererii cu fondul cauzei și a respins excepția prescripției dreptului material la acțiune invocată de pârâtă.

Hotărârea pronunțată în primă instanță deTribunalul Gorj: Prin sentința civilă nr. 160 de la 22 iulie 2020 pronunțată de Tribunalul Gorj, secția I civilă, s-a respins cererea de chemare în judecată astfel formulată de reclamantul A.. Prin sentința civilă nr. 191 din data de 08.09.2020, pronunțată de către Tribunalul Gorj s-a respins cererea de completare a sentinței civile nr. 160/22.07.2020, cerere formulată de petentul B..

Decizia pronunțată în apel de Curtea de Apel Craiova: Împotriva sentințe civile 160/22.07.2020 a declarat apel reclamantul A.. Prin decizia nr. 2352 din 15 decembrie 2020, Curtea de Apel Craiova, secția I civilă a respins, ca nefondat, apelul declarat de reclamantul A. împotriva sentinței civile nr. 160 de la 22 iulie 2020.

Calea de atac exercitată în cauză: Împotriva deciziei nr. 2352 din 15 decembrie 2020 pronunțate de Curtea de Apel Craiova a declarat recurs reclamantul A.. In cuprinsul unui prim memoriu de recurs - depus personal, de reclamant - a fost făcută o prezentare a invenției, istoricul litigiului; s-au formulat obiecțiuni la raportul de expertiză, pe care recurentul îl apreciază ca fiind nul față de faptul că nu a luat cunoștință de convocarea făcută de expert. În continuare, se susține că instanța nu a fost alcătuită potrivit dispozițiilor legale, completul de judecată neavând competența de a judeca pricini în materia proprietății intelectuale; Se mai reproșează instanței de apel că a depășit atribuțiile puterii judecătorești atunci când a respins cererea de acordare a unui nou termen în cauză, măsură care ilustra - în opinia recurentului - că hotărârea a fost deja luată. Totodată, se susține că, prin hotărârea atacată, au fost încălcate regulile de procedură a căror nerespectare atrage sancțiunea nulității, instanța primind la dosar acte fără acceptul recurentului, precum și că hotărârea cuprinde motive contradictorii, că instanța a ținut cont de părerea expertului potrivit căreia, din anul 2003, nu s-au mai făcut modificări ale instalației, deși recurentul a depus la dosar hotărârea Curții de Apel Craiova nr. 63/05.09.2012 care contrazice respectiva afirmație a expertului. Nu a fost indicat temeiul de drept al criticilor astfel susținute, din perspectiva dispozițiile art. 488 alin. (1) C. proc. civ. In cuprinsul memoriului de recurs formulat de reclamant prin avocat, sunt invocate prevederile art. 488 pct. 1, pct. 5, pct. 6 C. proc. civ., dezvoltându-se următoarele critici: În mod greșit instanța de apel a respins excepția nulității raportului de expertiză - excepție pe care o susține și în recurs - întrucât convocarea efectuată de expert nu a fost făcută în mod conform prevederilor art. 335 alin. (1) C. proc. civ., iar în speță este nevoie de o lucrare la fața locului pentru efectuarea expertizei, fiind necesare și explicațiile inventatorului. Având în vedere că nu există semnătura pe confirmarea de primire a scrisorii recomandate prin care se afirmă că a fost efectuată convocarea, consideră recurentul că este întemeiata excepția nulității raportului de expertiză efectuat în cauză de expert B.. Relativ la aprecierea instanței de apel în sensul că nelegala îndeplinire a procedurii de citare de către expert nu poate atrage nulitatea raportului de expertiză întrucât neregularitatea a fost cauzată prin propria faptă, opinează recurentul că este greșită pentru că s-a omis a se lua în considerare apărarea relevantă în sensul că recurentul a avut probleme medicale în acea perioadă, fiind depuse și acte doveditoare în acest sens. În ceea ce privește fondul cauzei, se arată că instanța de apel a reținut în mod greșit că în apel s-a invocat doar faptul că prima instanță nu a verificat dacă parata folosește dispozitivul pentru care reclamantul apelant deține brevetul de invenție ce formează obiectul cauzei. În realitate, în cererea de apel a menționat că "...instanța trebuie să verifice prin raportul de expertiza dacă parata folosește un astfel de dispozitiv, dacă descrierea din brevetul de invenție corespunde cu acest dispozitiv, care este principiul de funcționare al dispozitivului care produce avantaje, față de principiul de funcționare al dispozitivului folosit anterior de parata (respectiv cel realizat de firma germană C., la care se face referire și în brevetul de invenție al subsemnatului), daca produce efectele descrise, care este principiul de funcționare al acestui dispozitiv, care sunt avantajele paratei în urma folosirii acestei invenții, daca exista economii realizate și care sunt acestea". Instanța de apel nu a înțeles în mod corect ce element are la bază invenția al cărui titular este recurentul și nu a observat critica prin care se reproșa primei instanțe că a apreciat eronat că expertiza efectuată și-a atins în totalitate scopu în condițiile în care prin aceasta nu se verificase principiul de funcționare al dispozitivului de răcire a axului (arborelui) morilor de cărbune de la termocentrala pentru a se putea face o comparație. În acest punct, se precizează că "elementul de bază și de fapt", al invenției recurentului este principiul de funcționare a dispozitivului de răcire a axului (arborelui) morilor de cărbune. Pentru că nu a fost verificat la fața locului acest aspect, nu s-a putut observa - nici de către expert și nici de către instanță - faptul că soluția de răcire a morilor de cărbune are același principiu de funcționare cu invenția reclamantului. Afirmă recurentul că cele anterior menționate sunt descrise în mod foarte clar în expertiza efectuată în anul 2008 de expert inginer D.., expertiză efectuată într-un alt dosar în care inventatorul A. a avut calitate de reclamant. Prin prisma celor anterior expuse, consideră recurentul că în cauză se impunea efectuarea unei noi expertize (contraexpertiza), probatoriu solicitat și în cererea de apel. Un alt motiv pentru efectuarea unei noi expertize este - în susținerea recurentului - faptul că expertul nu a avut în vedere și solicitările formulate de parte (și încuviințate de instanță) referitor la efectuarea expertizei. Recurentul a expus și o prezentare a invenției, a făcut referiri la protecția de care se bucură orice titular al unui brevet de invenție în temeiul prevederilor art. 32 din Legea 64/1991 și a evocat un istoric al litigiilor purtate cu pârâta intimată.

Apărările formulate în cauză: Intimata Complexul Energetic Oltenia S.A. a formulat întâmpinare, prin care a solicitat respingerea recursului, ca nefondat. În esență, se arată că citarea pentru lucrările expertizei s-a realizat conform prevederilor C. proc. civ., respectiv că expertul a procedat la convocarea părților în mod legal, confirmarea de primire fiind atașată la dosarul cauzei. Pe fond, solicită respingerea motivelor de recurs având în vedere că instalațiile morilor de cărbune din sucursala Electrocentrale Turceni nu au mai suferit modificări constructive după luna octombrie 2003, în timp ce brevetul reclamantului nr. x "Dispozitiv pentru răcirea unui arbore, a unei mori de cărbune" are dată de protecție anul 2017, ceea ce demonstrează faptic că utilizarea prevederilor unui brevet din data de 29.9.2017, într-o perioadă anterioară emiterii sale, nu este posibilă. În ceea ce privește criticile referitoare la constatările expertului, se solicită a se avea în vedere că reclamantul nu a formulat obiecțiuni față de conținutul raportului de expertiză efectuat în cauză.

Procedura de filtru: Raportul întocmit în cauză, în condițiile art. 493 alin. (2) și (3) C. proc. civ., a fost analizat în completul filtru, iar prin încheierea din 28 septembrie 2021 completul de filtru a admis în principiu recursul declarat de reclamantul A. și s-a fixat termen de judecată la data de 9 noiembrie 2021, în ședință publică, cu citarea părților.

Soluția și considerentele Înaltei Curți de Casație și Justiție Analizând recursul în raport de actele și lucrările dosarului, de criticile formulate și de prevederile art. 488 din C. proc. civ., Înalta Curte constată caracterul nefondat ala acestuia în raport de considerentele ce urmează: Cu titlu preliminar este necesar a fi subliniat faptul că recursul este o cale de atac extraordinară, a cărei judecată este supusă unor limite riguros stabilite prin norme procedurale imperative. O primă limită este aceea care rezidă din prevederile art. 488 alin. (1) din C. proc. civ., anume că în etapa recursului pot fi invocate, și analizate numai aspecte de nelegalitate care sunt susceptibile de încadrare în cazurile de casare reglementate prin pct. 1-8 ale acestei norme juridice. Alta limitare necesar a fi avută în vedere la soluționarea acestei căi de atac este cea care se degajă din dispozițiile art. 483 alin. (1) din C. proc. civ., normă conform căreia "Hotărârile date în apel, cele date, potrivit legii, fără drept de apel, precum și alte hotărâri în cazurile expres prevăzute de lege sunt supuse recursului". Raportat la litigiul pendinte - care a parcurs două grade de jurisdicție, respectiv judecata în primă instanță și în apel - hotărârea atacată cu recurs este cea pronunțată în apel, astfel încât controlul judiciar se impune a se realiza numai cu privire la judecata realizată de instanța de apel, neputându-se evalua în mod direct legalitatea hotărârii date în primă instanță. În egală măsură este necesar a fi amintit principiul legalității căilor de atac, astfel cum este consacrat prin dispozițiile art. 457 alin. (1) din C. proc. civ., normă conform căreia "hotărârea judecătorească este supusă numai căilor de atac prevăzute de lege, în condițiile și termenele stabilite de aceasta, indiferent de mențiunile din dispozitivul ei". Utilitatea acestor precizări preliminare derivă din împrejurarea că argumentele expuse de recurentul reclamant în fundamentarea recursului pendinte cuprind ample referiri critice la situația de fapt stabilită în etapele procesuale anterioare și la probele administrate, precum și critici relative la considerente care se regăsesc în hotărârea primei instanțe. Cum asemenea critici și susțineri au fost formulate de recurent cu depășirea limitelor dreptului care îi este conferit prin lege relativ la exercitarea acestei căi de atac, și implicit o obligației ce îi icumbă în puterea dispoziției de principiu înscrise în art. 12 alin. (1) din C. proc. civ. - conform cu care "Drepturile procesuale trebuie exercitate cu bună-credință, potrivit scopului în vederea căruia au fost recunoscute de lege și fără a se încălca drepturile procesuale ale altei părți" - se constată că ele nu au aptitudinea de a constitui suportul unei legale investiri a instanței de recurs spre a le analiza în mod specific acestei căi de atac extraordinare. Înalta Curte notează că recurentul nu a făcut o încadrare punctuală a criticilor pe care le-a adus deciziei recurate în cazurile de casare reglementate prin art. 488 alin. (1) din C. proc. civ., astfel că această încadrare urmează a fi realizată de instanță în conformitate cu dispozițiile art. 489 alin. (2) din C. proc. civ. - normă din a cărei interpretare per a contrario reiese obligația instanței de a analiza critici care au fost expuse de parte fără a fi circumscrise explicit unuia dintre motivele de casare prevăzute la art. 488 din C. proc. civ. și care au aptitudinea de a fi analizate în coordonatele respectivelor motive de casare. O primă critică susținută de recurent (prin memoriul de recurs depus personal) - care este susceptibilă de analiză în coordonatele motivului de casare reglementat prin art. 488 alin. (1) pct. 1 din C. proc. civ. - este aceea că instanța de apel nu a fost alcătuită potrivit dispozițiilor legale pentru că "acest complet de judecată nu are competența de a judeca astfel de pricini, de proprietate intelectuală". Deși a contestat în modalitatea arătată regularitatea alcătuirii completului ce a soluționat cauza în apel, recurentul nu a indicat vreun reper normativ care să confere fundament acestei critici. Înalta Curte constată că litigiul pendinte este unul în care reclamantul recurent tinde la valorificarea, în condițiile Legii 64/1991, a unui drept patrimonial grefat pe calitatea sa de titular al brevetului de invenție nr. x eliberat la data de 29.09.2017, iar actul normativ pe care se întemeiază aceste pretenții nu stabilește vreo derogare de la normele generale ce interesează compunerea sau constituirea instanței - anume de la normele conținute de art. 52-55 din Legea 304/2004 privind organizarea judiciară ori de C. proc. civ. -, și nici vreo condiționare în sensul de a exista o supraspecializare a membrilor completului în materia dreptului proprietății intelectuale. Prin urmare, nu există temei spre a se reține că decizia instanței de apel suferă de vreun viciu de nelegalitate din perspectiva modului de alcătuire a completului ce a pronunțat-o. Prin cea de-a doua critică formulată de recurent (în memoriul de recurs depus personal) se susține că instanța de apel a depășit atribuțiile puterii judecătorești, argumentând această susținere prin faptul că, respingând cererea de amânare formulată de reprezentantul intimatei, instanța de apel ar fi afirmat că hotărârea a fost deja luată. Argumentele astfel expuse de recurent nu relevă exercitarea de către instanță a vreunei atribuții specifice unei alte puteri a statului - adică celei legislative sau celei executive - spre a deveni incident motivul de casare reglementat prin art. 488 alin. (1) pct. 4 din C. proc. civ. (care are în vedere situațiile în care instanțele judecătorești nesocotesc principiul separației puterilor în stat) - ci relevă suspiciunea recurentului că instanța s-ar fi antepronunțat în sensul că ar fi inutile oricare cereri sau probe formulate ori depuse ulterior respingerii cererii de amânare. Analizând în coordonatele motivului de recurs reglementat prin art. 488 alin. (1) pct. 5 din C. proc. civ. aceste din urmă susțineri, se reține că: Discuțiile evocate s-au purtat în ședința publică în care recurentul reclamant a participat personal și a fost asistat de avocat. Prin urmare, remediul legal pentru se înlătura vătămarea care ar fi rezultat din afirmata antepronunțare era - conform prevederilor art. 44 alin. (2) raportat la art. 42 din C. proc. civ. - acela de a se formula cerere de recuzare înainte de închiderea dezbaterilor, recursul nefiind o alternativă pusă la îndemână pentru înlăturarea aceleași vătămări, în raport de exigențele stabilite prin art. 185 alin. (1) raportat la art. 44 alin. (2) din C. proc. civ. Astfel, ele nu vor fi analizate în prezentul recurs pentru că partea nu este îndreptățită să beneficieze de o evaluare în această cale de atac extraordinară a unor aspecte pe care le-a cunoscut în timpul judecării apelului și era, astfel, obligat - conform prevederilor art. 44 alin. (2) din C. proc. civ.- să le supună judecății în procedura specială a recuzării. O a treia critică susținută prin memoriul de recurs depus personal de parte este în sensul că instanța de apel a încălcat regulile de procedură a căror nerespectare atrage sancțiunea nulității. O asemenea critică este susceptibilă de analiză în coordonatele motivului de casare reglementat prin art. 488 alin. (1) pct. 5 din C. proc. civ. Deși se enunță abstract încălcarea unor norme de procedură, Înalta Curte constată că partea nu a evidențiat vreo normă procedurală imperativă care să fi fost înfrântă prin decizia supusă controlului judiciar. Argumentul că recurentul a depus un document prin care solicita ca instanța să nu mai primească și să nu mai comunice acte altcuiva, iar instanța a continuat să primească acte la dosar fără acordul recurentului, nu este de natură a releva încălcarea unor norme procedurale de vreme ce principiile fundamentale ale procesului civil înscrise în art. 5-14 din C. proc. civ. (între care: egalitatea părților, legalitatea procesului, respectarea dreptului la apărare, contradictorialitatea, respectarea dreptului la un proces echitabil) se opuneau încuviințării unei asemenea solicitări venite din partea oricăreia dintre părțile între care se desfășoară litigiul civil. A patra critică enunțată prin memoriul de apel depus de parte este aceea că hotărârea conține motive contradictorii, ipoteza astfel evocată fiind de natură a permite analizarea sa în coordonatele art. 488 alin. (1) pct. 6 din C. proc. civ. În dezvoltarea acestei critici recurentul a arătat, în esență, că deși nu există înscrisuri doveditoare, instanța a reținut opinia expertului în sensul că, începând din anul 2003, nu s-au mai făcut modificări la instalație. Totodată, precizează recurentul că a depus la dosar hotărârea nr. x/2012 a Curții de apel Craiova care contrazice menționata constatare a instanței. Aceste repere ale contradicției afirmate de recurent nu relevă, însă, existența unor considerente contradictorii expuse în conținutul deciziei supuse controlului judiciar, ci evocă dezacordul părții față de modalitatea în care instanța de prim control judiciar a evaluat probele administrate în cauză. Or, motivul de casare reglementat prin art. 488 alin. (1) pct. 6 C. proc. civ. - și nici vreun altul dintre celelalte șapte motive de casare limitativ stabilite prin lege - nu permite instanței de recurs să reevalueze probele și situația de fapt ce a fost stabilită de instanțele ierarhic inferioare. Așa cum s-a arătat, recursul este o cale de atac extraordinară pe care legiuitorul a rezervat-o unui control de nelegalitate, nefiind posibil a se uza de această cale de atac pentru verificări care interesează temeinicia hotărârii atacate. Prin urmare, Înalta Curte nu va analiza susținerea potrivit căreia decizia civilă nr. 63/2012 a Curții de apel Craiova coroborată cu alte acte din dosar ar dovedi o situație de fapt contrară (în sensul de diferită) de cea care a fost stabilită prin decizia recurată și nici amplele argumente care exprimă dezacordul recurentului față de constatările ce se regăsesc în raportul de expertiză. Prin cel de-al doilea memoriu de recurs (redactat de avocatul recurentului) se susține o primă critică în sensul că "instanța de apel nu a procedat la stabilirea competenței astfel cum rezultă din încheierea din 08.12.2020". Însă, nu a relevat recurentul, prin susținerea astfel formulată, care este norma juridică nesocotită prin faptul că instanța nu a întreprins un demers de a-și stabili competența. Ținând seama de faptul că procesul civil este guvernat de principiul disponibilității în toate etapele pe care le parcurge și ținând seama de lipsa oricărei referințe a recurentului care să permită Înaltei Curți identificarea reperului normativ la care s-a raportat formulând acest enunț, se constată că este vorba de o critică pur formală, lipsită de aptitudinea de a permite efectuarea unui control de nelegalitate în formatul reglementat prin art. 488 alin. (1) din C. proc. civ. Sub un al doilea motiv al acestui memoriu de recurs se susține că instanța de apel a respins în mod greșit excepția nulității raportului de expertiză, precum și că partea susține aceeași excepție și în recurs. Se cere a fi precizat, în acest punct al analizei, că problematica nulității raportului de expertiză nu poate fi analizată în recurs cu titlu de "excepție" procesuală - astfel cum propune recurentul - pentru că există deja o statuare jurisdicțională făcută de instanța de apel, în privința respectivei chestiuni, iar soluțiile instanțelor judecătorești pot fi schimbate ori invalidate numai prin formularea și susținerea în mod adecvat a căilor de atac deschise de lege, astfel cum impune art. 457 alin. (1) din C. proc. civ. De aceea, Înalta Curte nu poate analiza susținerile reiterate de parte, prin care se readuc în discuție condițiile în care a fost efectuată expertiza, ci va analiza acele critici care privesc legalitatea statuării instanței de apel în sensul că raportul de expertiză nu este afectat de viciul nelegalității. Prin decizia recurată s-a constatat că raportul de expertiză a fost efectuat cu respectarea prevederilor art. 335 alin. (1) C. proc. civ. În argumentarea acestei concluzii s-a reținut că nelegala îndeplinire a procedurii de citare constituie o cauză de nulitate relativă și că poate fi invocată numai de partea interesată și numai dacă neregularitatea nu a fost cauzată prin propria faptă. Totodată, s-a reținut că reclamantul nu a adus la cunoștința instanței și a expertului o altă adresă la care poate fi găsit iar motivele referitoare la faptul că se afla la o adresă din București la data convocării nu pot fi primite pentru că neregularitatea invocată a fost cauzată de propria faptă. În plus, prin cererea de amânare depusă de expert la dosar pentru termenul din data de 26.02.2020, termen la care reclamantul a fost prezent, s-a comunicat instanței data la care părțile au fost convocate pentru desfășurarea expertizei. Înalta Curte constată că, deși reproșează instanței de apel că a soluționat eronat problema nulității raportului de expertiză, recurentul nu evidențiază vicii de nelegalitate a argumentației (redată mai sus) care relevă raționamentul logico-juridic pe care se sprijină soluția adoptată, ci reia argumente care au constituit motive de apel la care adaugă altele nou invocate în recurs. În această categorie a argumentelor nou invocate se înscriu cele privind faptul că reclamantul avea grave probleme medicale la data la care expertul s-a deplasat la locul expertizei, astfel că a fost în imposibilitate de a participa la respectivele lucrări premergătoare întocmirii raportului de expertiză. În apel, singurul aspect de nelegalitate (a expertizei) invocat a fost acela că expertul nu a făcut dovada convocării părților la lucrările de la fața locului. Or, instanța de apel era ținută să facă o analiză doar a acestui viciu concret invocat, în raport de exigențele stabilite prin art. 479 alin. (1) din C. proc. civ. care prevede că "Instanța de apel va verifica, în limitele cererii de apel, stabilirea situației de fapt și aplicarea legii de către prima instanță." Pretinsa imposibilitate de deplasare a recurentului la locul expertizei (invocată în recurs), din cauza unor probleme de sănătate grave, nu reprezintă o chestiune privitoare la problematica citării/convocării pentru expertiză ci una care interesează lucrările expertizei ce au fost ulterioare procedurii de convocare, așa încât fără temei se susține că instanța de apel ar fi trebuit să țină seama de o atare situație și de înscrisurile ce ar fi dovedit-o. Cum această imposibilitate a recurentului de a se deplasa la locul expertizei reprezintă o chestiune nou invocată în recurs, nu este posibil a se realiza o analiză a ei în prezentul cadru procesual pentru că prevederile art. 488 alin. (2) din C. proc. civ. se opun unui asemenea demers analitic. Cea de-a treia critică ce se regăsește în memoriul redactat de avocatul recurentului se referă la soluția dată relativ la fondul cauzei, anume la faptul că instanța de prim control judiciar ar fi reținut că în apel s-a invocat numai omisiunea instanței de fond de a verifica dacă pârâta folosește dispozitivul pentru care recurentului i-a fost eliberat brevetul de invenție. Afirmă recurentul că a solicitat prin cererea de apel și să se verifice prin raportul de expertiză dacă pârâta folosește "un astfel de dispozitiv, dacă descrierea din brevetul de invenție corespunde cu acest dispozitiv, care este principiul de funcționare a dispozitivului care produce avantaje, față de principiul de funcționare al dispozitivului folosit anterior de pârâtă (respectiv cel realizat de firma germană C., la care se face referire și în brevetul de invenție al subsemnatului) dacă produce efectele descrise, care este principiul de funcționare al acestui dispozitiv, care sunt avantajele pârâtei în urma folosirii acestei invenții, dacă există economii realizate și care sunt acestea". Critica astfel susținută este vădit nefondată. Lecturând motivele de apel se constată că verificările evocate de recurent ca fiind solicitate prin memoriul de apel nu priveau elemente diferite de cele rezumativ enunțate de instanța de apel, ci erau doar detalii relative la palierele considerate de parte ca necesar a fi avute în vedere în cadrul analizei comparative dintre, pe de o parte, "dispozitivul pentru răcirea unui arbore al unei mori de cărbune" pentru care recurentului i-a fost eliberat brevetul de invenție și, pe de altă parte, dispozitivul de răcire folosit de pârâtă. Ținând seama de modalitatea concretă în care au fost formulate motivele de apel, de obiectul litigiului dar și de soluția ce se pronunțase în primă instanță, Înalta Curte constată că instanța de apel a identificat corect limitele învestirii și respectă rigorile impuse de art. 478 coroborat cu art. 479 alin. (1) din C. proc. civ. Se cere a fi amintit că cererea reclamantului a fost respinsă pentru considerentul că pârâta nu folosește un dispozitiv de răcire care înglobează invenția pentru care reclamantului i-a fost eliberat Brevetul de invenție din data de 29.09.2017, această concluzie fiind reținută în raport de împrejurarea de fapt că dispozitivul de răcire folosit de entitatea pârâtă a fost instalat încă din anul 2003, adică mult anterior anului 2014 când a fost depusă cererea în baza căreia a fost eliberat respectivul brevet Situația de fapt astfel reținută este de natură a face de prisos orice analiză comparativă între dispozitivul brevetat de reclamant și cel folosit de pârâtă în contextul în care legea specială nr. 64/1991 instituie cerința noutății drept condiție esențială de brevetabilitate. Prevederile relevante ale menționatei legi speciale sunt cele care din: - art. 6 alin. (1) "Un brevet poate fi acordat pentru orice invenție având ca obiect un produs sau un procedeu, în toate domeniile tehnologice, cu condiția ca aceasta să fie nouă, să implice o activitate inventivă și să fie susceptibilă de aplicare industrială"; - art. 10 alin. (1) și (2) "(1) O invenție este nouă dacă nu este cuprinsă în stadiul tehnicii. (2) Stadiul tehnicii cuprinde toate cunoștințele care au devenit accesibile publicului printr-o descriere scrisă ori orală, prin folosire sau în orice alt mod, până la data depozitului cererii de brevet de invenție". Relativ la criteriile de determinare a stadiului tehnicii, prin art. 38 alin. (2)-(10) din H.G. nr. 547 din 21 mai 2008 pentru aprobarea Regulamentului de aplicare a Legii nr. 64/1991 privind brevetele de invenție se stabilesc următoarele "(2) În aplicarea prevederilor art. 10 alin. (2) din lege, cunoștințe accesibile publicului înseamnă informațiile la care publicul are acces, oriunde în lume, prin: a) prezentarea pe diferite suporturi sau pe diferite canale informaționale a unor documente de brevet ori a altor informații; b) descrierea orală de informații care nu au fost supuse niciunei restricții de confidențialitate privind utilizarea sau diseminarea acestor informații. (3) Data la care cunoștințele conform prevederilor alin. (2) au devenit accesibile publicului trebuie să fie identificabilă. (4) În cazul în care informațiile disponibile conform prevederilor alin. (2) cuprind indicații privind numai luna dintr-un anumit an sau numai anul, se consideră că aceste informații au devenit accesibile publicului în ultima zi a lunii, respectiv în ultima zi a anului. (5) Accesibil publicului în sensul prevederilor alin. (2) înseamnă și faptul că documentul cuprinzând informațiile sau prezentarea publică a acestora pe cale orală se află într-o bibliotecă publică cu acces neîngrădit. (6) Prin public, în sensul prevederilor art. 10 alin. (2) din lege, se înțelege una sau mai multe persoane neconstrânse la confidențialitate și care ar putea difuza informații; publicul poate fi orice persoană și nu neapărat o persoană de specialitate. (7) Descrierea orală, în sensul prevederilor art. 10 alin. (2) din lege, poate consta într-o prezentare la o conferință, în emisiuni de radiodifuziune, în înregistrări pe echipamente pentru redarea sunetului, cum ar fi benzi, discuri sau altele asemenea. (8) Informațiile sunt considerate că au devenit accesibile publicului prin folosire, în sensul prevederilor art. 10 alin. (2) din lege, dacă la data relevantă orice persoană putea intra în posesia acestora prin expunere sau folosire. Dacă o persoană vinde unui terț un obiect fără niciun fel de îngrădiri, restricții sau obligații privind confidențialitatea, atunci obiectul este considerat că a fost făcut accesibil publicului. (9) Cunoștințele care au devenit accesibile publicului pe cale orală, prin folosire sau în orice alt mod, sunt considerate ca făcând parte din stadiul tehnicii numai dacă sunt confirmate printr-un document care să le conțină și care să demonstreze data la care au devenit accesibile publicului și care reprezintă data relevantă a documentului. (10) Prin conținut al cererilor, în sensul prevederilor art. 10 alin. (3) din lege, se înțelege dezvăluirea invenției în descriere, revendicări și desene, inclusiv stadiul tehnicii prezentat în mod explicit". Din economia normelor juridice enunțate reiese că brevetabilitatea unei invenții este condiționată de noutatea ei, respectiv de necuprinderea ei în stadiul tehnicii (cu sensul de cunoștințe accesibile fie și unei singure persoane neconstrânse la confidențialitate). Într-un atare context normativ, situația de fapt reținută în speță - aceea că pârâta folosea, la data expertizei, un dispozitiv de răcire pe care îl instalase în aul 2003 -, evidenția faptul că dispozitivul aflat în folosință nu putea fi identic cu dispozitivul brevetat de reclamant pentru că acesta din urmă era prezumat a fi avut în anul 2014 - data depunerii cererii de brevet - trăsături tehnice deosebite (noi). Prin urmare, observând considerentele deciziei recurate în contextul menționatelor reglementări legale, Înalta Curte constată că nu se poate reține omisiunea de analiză a unor critici din apel - așa cum sugerează recurentul - și nici neînțelegerea aspectelor litigioase ale cauzei, ci este vorba de o implicită apreciere a instanței de prim control judiciar în sensul că era inutilă extinderea verificărilor asupra situației de fapt în sensul solicitat de reclamant. Această apreciere apare ca fiind corectă avându-se în vedere trăsătura noutății ce este definitorie pentru orice brevet de invenție,potrivit menționatelor reglementări specifice materiei brevetelor de invenție. Depunerea expertizei ce a fost efectuată de expertul judiciar D. în anul 2008, într-un alt litigiu, nu putea determina o altă concluzie a instanței de apel pentru că ar fi contrar exigențelor art. 6 alin. (1) și art. 10 alin. (1)-(2) din Legea 64/1991 să se accepte că respectiva expertiză ar fi putut avea ca obiect dispozitivul de răcire pentru care cererea de brevet a fost depusă cu 6 ani mai târziu (în anul 2014) iar brevetul a fost eliberat brevetul anul 2017. Înalta Curte constată că, prin ambele memorii depuse, recurentul formulează critici la adresa constatărilor făcute prin raportul de expertiză. În condițiile în care prin decizia recurată s-a reținut că reclamantul nu a formulat obiecțiuni la raportul de expertiză, iar recurentul nu contestă această constatare a instanței, urmează a se constata că asemenea critici nu se referă la statuări care se regăsesc în decizia supusă controlului judiciar, astfel că, în raport de prevederile art. 488 alin. (2) coroborat cu art. 483 alin. (1) din C. proc. civ., ele nu pot forma obiect de analiză în recurs. Având în vedere ansamblul considerentelor expuse și dispozițiile legale reținute, Înalta Curte constată caracterul nefondat al recursului, astfel cum acesta a fost susținut prin criticile analizate în precedent. Prin urmare, în temeiul prevederilor art. 496 din C. proc. civ., se va dispune respingerea acestei căi de atac.