ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 71/2022

Ședința publică din data de 20 ianuarie 2022

Asupra recursului de față;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Potrivit art. 499 teza I C. proc. civ., "prin derogare de la prevederile art. 425 alin. (1) lit. b), hotărârea instanței de recurs va cuprinde în considerente numai motivele de casare invocate și analiza acestora, arătându-se de ce s-au admis ori, după caz, s-au respins.".

I. Circumstanțele cauzei. Cadrul procesual

Prin cererea înregistrată pe rolul înregistrată pe rolul Tribunalului Gorj, secția a II-a civilă, la data de 3 noiembrie 2020, sub nr. x/2020, reclamantul A. a chemat în judecată pe pârâta Societatea, COMPLEXUL ENERGETIC OLTENIA S.A. Târgu-Jiu, solicitând instanței ca, prin sentința ce va pronunța, să dispună: obligarea pârâtei la contravaloarea a 28 zile de vacanță, restante, pe perioada cât a fost membru al directoratului, aferente contractelor de mandat nr. x/2016 art. 6 pct. 6 A lit. b) si art. 2 din actul adițional nr. x/25.11.2016 prin care a fost modificat art. 6 lit. b) si contractul de mandat nr. x/20.01.2017, art. 5.5 si art. pct. 6 A lit. b) și actelor adiționale la acestea; obligarea pârâtei la plata dobânzii legale și indicele de inflație de la data scadenței și până la data plății efective. La încetarea contractului de mandat, reclamantul figura cu un număr de 37 zile de concediu/vacanta, restante, conform notelor nr. x/01.07.2020 si nr. y/16.06.2020 întocmite de intimata; cu cheltuieli de judecată.

Prin sentința nr. 9 din 01 februarie 2020, pronunțată în dosarul nr. x/2020, Tribunalul Gorj, secția a II-a civilă a admis cererea formulată de reclamantul A., în contradictoriu cu pârâtul Complexul Energetic Oltenia S.A. Tg-Jiu, având ca obiect - pretenții, și a obligat pârâtul Complexul Energetic Oltenia S.A. la plata sumei de 42.242 RON reclamantului A.; a obliga pârâtul Complexul Energetic Oltenia S.A. la plata sumei de 4373 RON, cheltuieli de judecată reclamantului A..

Curtea de Apel Craiova, secția a II-a civilă, prin decizia nr. 415/2021 din 24 iunie 2021, pronunțată în dosarul nr. x/2020, a admis apelul declarat de pârâta Complexul Energetic Oltenia S.A. Tg. Jiu împotriva sentinței nr. 9 din 01.02.2021, pronunțate de Tribunalul Gorj, secția a II-a civilă, în dosarul nr. x/2020, în contradictoriu cu reclamantul A., și a schimbat sentința, în sensul că a respins cererea de chemare în judecată.

II. Calea de atac exercitată în cauză

Împotriva acestei decizii, a declarat recurs, în termen, reclamantul A., solicitând admiterea recursului, casarea hotărârii pronunțate în apel și respingerea apelului, ca nefondat, iar, într-o teză subsidiară, casarea deciziei instanței de apel și trimiterea cauzei spre o nouă judecată în apel.

Întemeindu-și calea de atac pe prevederile pct. 5, 6 și 8 ale art. 488 alin. (1) C. proc. civ., recurentul-reclamant a relevat, pe scurt, situația în fapt a cauzei, inclusiv, în referire și la cele susținute în fața instanței de fond și în apel, și, în dezvoltarea motivelor de recurs invocate, a susținut, în esență, următoarele:

Cu privire la primul motiv de recurs, prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 5 C. proc. civ.., în sensul că prin hotărârea dată, instanța a încălcat regulile de procedură a căror nerespectare atrage sancțiunea nulității, fiind încălcat principiul disponibilității, recurentul-reclamant arată că, deși în considerentele deciziei s-a reținut "instanța de apel va proceda la rejudecarea cauzei în limitele stabilite, expres sau implicit de către apelant...", iar, în acest sens, Curtea a reținut că prin cererea de apel a fost criticată hotărârea instanței de fond întrucât "în mod greșit s-a apreciat ca în cauză se poate dispune compensarea în bani a concediului neefectuat" apelul a fost admis pentru cu totul alte motive, iar despre critica privind imposibilitatea compensării în bani a concediului efectuat, nu face nici un fel de referire.

Mai mult, în condițiile în care instanța de apel a reținut că instanța de fond și-ar fi întemeiat soluția de admitere a cererii de chemare în judecată pe dispoziții legale abrogate (O.U.G. nr. 79/2008), această motivare nu putea conduce decât la nemotivarea hotărârii și în consecință, se impunea trimiterea cauzei spre rejudecare la instanța de fond, și nu să modifice o hotărâre nemotivată în drept.

Recurentul-reclamant a mai susținut că hotărârea recurată cuprinde motive contradictorii, ce se circumscriu motivului de recurs prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 6 C. proc. civ.., în condițiile în care, pe de o parte, a reținut că art. 6 A lit. b) din contractul de mandat "... ci relevă în mod clar intenția părților de a stabili de comun acord că mandatarul beneficiază de anumite drepturi prevăzute și de contractul colectiv, enumerate în mod limitativ..", după care, în mod contradictoriu, reține că ar fi neclar contractul și că în concordanță cu art. 1269 alin. (1) C. civ., contractul neclar se interpretează în favoarea celui ce se obligă.

Or, arată recurentul, în art. 6A lit. b) din contractul de mandat nr. x/2017, privind drepturile mandatarului, între care, și zilele de vacanța, se menționează, fără tăgadă, precum și faptul ca aceste drepturi sunt acordate prin similitudine cu cele din Contractul colectiv de muncă aplicabil la nivelul Societății. Pe de altă parte, și dacă s-ar accepta ipoteza că ar fi neclar contractul de mandat, nu poate fi interpretat în favoarea pârâtei, întrucât nu numai aceasta se obligă, obligațiile fiind reciproce interdependente, și nu se pot interpreta decât în favoarea angajatului, și nu angajatorului.

Prin cel de-al treilea motiv de recurs invocat, potrivit art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ.., recurentul-reclamant a susținut că hotărârea a fost dată cu aplicarea greșită a normelor de drept material, respectiv, ale art. 1269 alin. (1) C. civ. privind interpretarea contractelor, dispozițiile art. 38 din O.U.G. nr. 109/2011 privind remunerația directoratului, solicitând a se observa că acest text de lege se referă la modul de stabilire a remunerației directorului, și nu exclude ca în componența remunerației să nu intre și zilele de vacanță/concediu dacă este stabilită de consiliul de supraveghere, iar unica formă de remunerație se referă la directorii care îndeplinesc și calitatea de administratori.

Întrucât obligația de a acorda vacanță revine mandantului, iar legea nu distinge după cum angajatul (în speță, mandatarul, fiind asimilat din punctul de vedere al drepturilor și obligațiilor cu salariatul) a solicitat sau nu vacanță/concediul de odihnă, și nici după cum au existat sau nu motive justificate pentru a nu beneficia de întreaga perioadă de vacanță cuvenită anual, recurentul consideră că instanța de fond în mod temeinic și legal a obligat pârâta să-și îndeplinească aceasta obligație. Atât în cazul mandatarului, cât și în cazul salariatului, despăgubirea în bani pentru concediul de odihnă neefectuat nu are ca temei acoperirea unui prejudiciu suferit prin neîncasarea indemnizației ori salariului, ci compensarea mandatarului/salariatului cu bani pentru lipsirea sa de dreptul la vacanță anual cuvenită.

Apărarea în cauză

Intimata- pârâtă Societatea COMPLEXUL ENERGETIC OLTENIA S.A. Târgu-Jiu nu a formulat întâmpinare, în recurs.

III. Procedura de soluționare a recursului

Cu titlu prealabil, se reține că prezentul proces este guvernat de dispozițiile C. proc. civ., în forma modificată prin Legea nr. 310/2018, întrucât, acțiunea introductivă a fost înregistrată pe rolul instanței, la data de 03 noiembrie 2020, deci, după intrarea în vigoare a legii.

În recurs, s-a derulat procedura de regularizare a cererii de recurs și de comunicare a actelor de procedură între părți, prin intermediul grefei instanței, în conformitate cu dispozițiile art. 490 alin. (2) C. proc. civ.., iar prin rezoluția din 16 noiembrie 2021, a completului învestit aleatoriu cu soluționarea dosarului, s-a fixat termen pentru soluționarea recursului la data de 20 ianuarie 2022, în ședință publică, cu citarea părților, în temeiul art. 490 alin. (2) din C. proc. civ., în forma modificată prin Legea nr. 310/2018.

IV. Considerentele Înaltei Curți de Casație și Justiție

Analizând recursul formulat, prin prisma motivelor invocate și a temeiului de drept indicat, Înalta Curte constată că acesta este fondat, urmând a fi admis, pentru considerentele ce se vor arăta în continuare:

În contractul de mandat la art. 6 lit. b) sunt preluate integral dispozițiile art. 3

1

alin. (2) din O.U.G. nr. 79/2008, în vigoare la data încheierii contractului, potrivit cărora:

"directorul beneficiază prin contractul de mandat de concediu de odihnă anual și indemnizația aferentă, diurnă și cheltuieli de delegare în interesul serviciului, concediu medical conform legii și zile libere plătite pentru sărbătorile legale, zile festive specifice, căsătorie, nașterea unui copil sau în caz de deces al unui membru de familie, acordate prin similitudine cu cele din contractul colectiv de muncă aplicabil unității respective".

Așadar, aceste dispoziții legale, precum și cele din Contractul colectiv de muncă la nivel de unitate reprezintă temeiul acordării despăgubirilor solicitate de recurentul-reclamant.

Potrivit dispozițiilor art. 123 alin. (6) din contractul colectiv de muncă, la nivel de unitate "orice convenție prin care se renunță total sau în parte la drepturile privind concediul de odihnă este nulă de drept, iar compensarea în bani a concediului de odihnă neefectuat este permisă numai în cazul încetării contractului individual de muncă".

De asemenea, potrivit dispozițiilor art. 137 alin. (1) din Contractul colectiv de muncă, concediile de odihnă neefectuate, cuvenite salariaților cărora le-a încetat contractul individual de muncă vor fi compensate în bani.

Așa fiind, dispozițiile din Contractul colectiv de muncă sunt în acord cu prevederile art. 146 alin. (3) din Codul muncii, potrivit cu care, compensarea în bani a concediului de odihnă neefectuat este permisă numai în cazul încetării contractului individual de muncă.

Reclamantul-recurent și societatea intimată-pârâtă au convenit prin contractul de mandat încheiat ca dreptul la concediu anual de odihnă să fie guvernat de aceleași reguli ca cele din Contractul colectiv de muncă.

Față de aceste considerente, Înalta Curte apreciază că în cauză există motive de nelegalitate, pentru încălcarea prevederilor legale mai sus-arătate, care impun casarea deciziei recurate, și pe cale de consecință, potrivit dispozițiilor art. 496 alin. (1) teza a II-a C. proc. civ., recursul urmează a fi admis, cu trimiterea cauzei spre rejudecare aceleiași instanțe.

Pentru considerentele expuse, în temeiul dispozițiilor art. 496 alin. (1) teza a II-a și alin. (2) și art. 497 C. proc. civ., Înalta Curte va admite recursul, va casa decizia recurată și va trimite cauza spre rejudecare aceleiași instanțe.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Admite recursul declarat de recurentul-reclamant A. împotriva Deciziei nr. 415/2021 din 24 iunie 2021, pronunțate de Curtea de Apel Craiova, secția a II-a civilă.

Casează decizia recurată și trimite cauza spre rejudecare aceleiași instanțe.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică, astăzi 20 ianuarie 2022.