ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 1389/2023

Ședința publică din data de 25 mai 2023

Asupra recursului de față, constată următoarele:

Prin cererea înregistrată pe rolul înregistrată pe rolul Tribunalului Gorj, secția a II-a civilă la 03.11.2020, reclamantul A. a chemat în judecată pe pârâta COMPLEXUL ENERGETIC OLTENIA S.A., solicitând instanței ca, prin sentința ce o va pronunța, să oblige pârâta la contravaloarea a 28 zile de vacanță, restante, pe perioada cât a fost membru al directoratului, la care se adaugă dobânda legală și indicele de inflație de la data scadenței și până la data plății efective; cu cheltuieli de judecată.

Prin sentința nr. 9/01.02.2021, Tribunalul Gorj, secția a II-a civilă a admis acțiunea și a obligat pârâta să achite reclamantului sumele de 42.242 RON, pentru zilele de vacanță neefectuate în anul 2019 și de 4.373 RON, cu titlu de cheltuieli de judecată.

Împotriva acestei sentințe, pârâta a declarat apel, criticând-o pentru nelegalitate și netemeinicie.

Prin decizia nr. 415/24.06.2021, Curtea de Apel Craiova, secția a II-a civilă a admis apelul și a schimbat sentința apelată, în sensul respingerii acțiunii.

Împotriva acestei decizii, reclamantul a declarat recurs, criticând-o pentru nelegalitate.

Prin decizia nr. 71/20.01.2022, Înalta Curte de Casație și Justiție, secția a II-a civilă a admis recursul, a casat decizia atacată și a trimis cauza spre rejudecare aceleiași instanțe de apel.

În rejudecare, prin decizia nr. 481/18.10.2022, Curtea de Apel Craiova, secția a II-a civilă a respins ca nefondat apelul pârâtei și a obligat-o pe apelantă la plata către intimat a sumei de 6.736,13 RON, cu titlu de cheltuieli de judecată.

Împotriva acestei decizii, pârâta a declarat recurs, solicitând casarea hotărârii și trimiterea cauzei spre o nouă judecată aceleiași instanțe de apel.

În motivare, recurenta a prezentat considerentele reținute de instanța de apel referitoare la împrejurarea că instanța supremă a stabilit definitiv normele contractuale și legale aplicabile prezentului litigiu, respectiv cele ale art. 6 lit. b) din contractul de mandat nr. x/20.01.2017, care preiau integral dispozițiile art. 3

1

alin. (2) din O.U.G. nr. 79/2008, precum și ale art. 123 alin. (6) din contractul colectiv de muncă, la nivel de unitate, coroborat cu art. 146 alin. (3) din Codul muncii, obligatorii din perspectiva art. 501 C. proc. civ. Cu toate acestea, recurenta a afirmat că nu este de acord cu soluția dată în apel.

Astfel, a evidențiat că instanțele au reținut că reclamantul a deținut funcția de membru în directoratul societății pârâte, conform contractelor de mandat nr. x/2016 și nr. x/20.01.2017 și a actelor adiționale la acestea.

Recurenta a susținut că, în urma adresei înregistrată sub nr. x/23.04.2020, intimatul-reclamant a solicitat compensarea în bani a zilelor de vacanță neefectuate, evidențiind că are dreptul la 30 de zile de concediu pe an. În urma răspunsului dat, recurenta a respins parțial cererea intimatului, argumentând că cele două contracte de mandat nu prevăd compensarea în bani a zilelor de vacanță neefectuate la încetarea mandatului; în consecință, cererea de compensare în bani a zilelor de vacanță/concediu neefectuate aferente anului 2019 a fost respinsă, fiind acceptată doar compensarea pentru zilele de vacanță neefectuate în 2020.

În acest context, recurenta a afirmat că în mod greșit instanțele de fond au obligat-o la plata sumei de 42.242 RON pentru cele 28 de zile de vacanță aferente anului 2019, dată fiind lipsa unor prevederi clare în contractul de mandat sau în legislația aplicabilă, cu referire la Legea nr. 31/1990 și C. civ., care să permită compensarea în bani a zilelor de vacanță.

Potrivit recurentei, instanțele de fond nu au ținut cont de faptul că raporturile juridice stabilite în baza contractului de mandat încheiat între un membru al directoratului și societate le sunt aplicabile prevederile C. civ. și nu dispozițiile legislației muncii.

Recurenta a mai susținut că instanța de apel consideră nefondat raționamentul instanței supreme, însă a dat eficiență prevederilor art. 501 C. proc. civ.

În continuare, a afirmat că o compensare în bani a zilelor de vacanță se poate realiza doar conform clauzelor contractului de mandat sau hotărârilor Consiliului de Supraveghere, context în care a făcut trimitere la art. 5.5 și art. 6 pct. 6A lit. b) din contractele de mandat.

În drept, a invocat art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ.

La 21.02.2023, intimatul-reclamant a depus la dosar întâmpinare, prin care a solicitat respingerea recursului ca nefondat.

Analizând recursul, prin prisma motivelor invocate și a dispozițiilor legale incidente în materie, Înalta Curte reține următoarele:

Reținând că raporturile juridice dintre părți sunt guvernate de art. 6 lit. b) din contractul de mandat nr. x/20.01.2017, ce preia integral dispozițiile art. 3

1

alin. (2) din O.U.G. nr. 79/2008, precum și de art. 123 alin. (6) din contractul colectiv de muncă, la nivel de unitate, coroborat cu art. 146 alin. (3) din Codul muncii, astfel încât reclamantul are dreptul, la încetarea raporturilor contractuale cu pârâta, la compensarea în bani a zilelor de concediu neefectuate, instanța de apel a respins apelul pârâtei, menținând sentința dată în primă instanță.

Recurenta-pârâtă critică hotărârea recurată, din perspectiva motivului de recurs prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., susținând că instanța de apel a ignorat faptul că raporturile juridice dintre părți sunt guvernate de prevederile C. civ. și nu de cele ale legislației muncii; în acest sens, recurenta afirmă că nicio dispoziție din contractul de mandat, Legea nr. 31/1990 și C. civ. nu stipulează posibilitatea de compensarea în bani a zilelor de vacanță. Astfel, recurenta consideră că în mod eronat a fost obligată la plata sumei de 42.242 RON pentru cele 28 de zile de concediu din anul 2019.

Înalta Curte arată că, potrivit art. 501 alin. (1) C. proc. civ., în caz de casare, hotărârile instanței de recurs asupra problemelor de drept dezlegate sunt obligatorii pentru judecătorii fondului. Textul legal citat consacră o regulă firească, decurgând atât din natura controlului judiciar, cât și din principiul ierarhiei instanțelor judecătorești, ce presupune ca instanța de rejudecare a fondului după casare să soluționeze pricina în cadrul celor stabilite în decizia de casare, în sensul că modul în care instanța de recurs a rezolvat, în speță, problemele de drept puse în discuție este obligatoriu.

Din această perspectivă, Înalta Curte notează că statuările din cuprinsul deciziei 71/20.01.2022, pronunțată în primul ciclu procesual, cu privire la normele contractuale și legale aplicabile raportului juridic dintre părți, au dobândit caracter definitiv și nu pot fi repuse în discuție.

În acest context, instanța de apel, având în vedere dezlegările oferite prin decizia de casare, a concluzionat în mod corect că normele Legii nr. 31/1990 și ale C. civ., referitoare la contractul de mandat, nu sunt incidente; acest aspect datorându-se faptului că instanța supremă a stabilit în mod definitiv alte norme, așa cum au fost prezentate anterior.

Din acest punct de vedere, decizia instanței de apel nu poate fi criticată pentru presupusa ignorare a guvernări raporturilor juridice dintre părți conform prevederilor Legii nr. 31/1990 și ale C. civ., în condițiile în care a reexaminat apelul pârâtei conform indicațiilor primite prin decizia de casare.

În aceste condiții, Înalta Curte apreciază că decizia atacată este legală, iar criticile prezentate de recurentă nu justifică adoptarea unei dispoziții de casare, așa încât, în temeiul art. 496 alin. (1) C. proc. civ., va respinge recursul ca nefondat și va obliga recurenta, în baza art. 453 alin. (1), rap. la art. 451 alin. (1) C. proc. civ., să suporte cheltuielile de judecată ale intimatului, incluzând onorariul de avocat și cheltuielile de deplasare, în sumă de 3.290,68 RON, dovedite cu înscrisuri.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge ca nefondat recursul declarat de recurenta-pârâtă COMPLEXUL ENERGETIC OLTENIA S.A. împotriva deciziei nr. 481/18.10.2022, pronunțată de Curtea de Apel Craiova, secția a II-a civilă, în contradictoriu cu intimatul-reclamant A..

Obligă recurenta-pârâtă la plata către intimatul-reclamant a sumei de 3.290,68 RON, cu titlu de cheltuieli de judecată.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică, astăzi 25 mai 2023.