ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 1015/2023

Ședința publică din data de 2 mai 2023

Asupra recursului, din examinarea actelor dosarelor, reține următoarele

A solicitat, de asemenea, obligarea pârâtei la plata cheltuielilor de judecată.

Prin sentința nr. 13 din 25 ianuatie 2022 pronunțată de Tribunalul Gorj, secția a II-a civilă s-a admis în parte acțiunea, fiind obligată pârâta la plata către reclamantă a sumei de 26.856,98 RON, actualizată la data plății cu rata inflației și dobânda legală aferentă.

A fost obligată pârâta la plata sumei de 268,56 RON, cu titlu de cheltuieli de judecată.

Prin decizia nr. 364/2022 din 29 iunie 2022 pronunțată de Curtea de Apel Craiova, secția a II-a civilă s-a respins ca nefondat apelul principal declarat de reclamantă și, totodată, s-a respins ca nefondat apelul incident declarat de pârâtă.

În motivarea recursului, s-a susținut că, prin decizia recurată, au fost încălcate dispozițiile legale în materia răspunderii contractuale, reprezentate de art. 8.12 din contract, art. 1.270 alin. (1), art. 1.350 și art. 1.538 alin. (1) C. civ.

În dezvoltarea motivelor de recurs, după prezentarea situației de fapt și a parcursului procesual al litigiului dintre părți, recurenta a invocat, referitor la raportul de expertiză întocmit în cauză, că experții desemnați să realizeze expertiza tehnică judiciară în cauză nu sunt membri A.N.E.V.A.R.

De asemenea, a criticat și concluziile raportului de expertiză, argumentând că nu au fost avute în vedere dispozițiile art. 40 alin. (2) din Norma privind organizarea și efectuarea inventarierii elementelor de natura activelor, datoriilor și capitalurilor proprii, aprobată prin O.M.F.P. nr. 2861/2009. Astfel, potrivit recurentei, raportul este relevant numai sub anumite aspecte.

A mai arătat că, prin obiecțiunile și notele scrise formulate cu privire la acest raport, a indicat instanței deficiențele din cuprinsul acestuia.

S-a învederat că procesul-verbal de inventariere nr. x din 14.10.2019 și anexa nr. 18018 din 21.10.2019 sunt documentele care stabilesc corect valoarea de înlocuire a bunurilor sustrase din patrimoniul reclamantei, întrucât, la emiterea acestora, comisia de inventariere a societății a respectat O.M.F.P. nr. 2861/2009.

A concluzionat recurenta că, în cauză, sunt îndeplinite condițiile pentru a fi atrasă răspunderea contractuală a pârâtei, ca urmare a neîndeplinirii obligațiilor de pază asumate în baza contractului de servicii de pază încheiat între părți.

La data de 17 noiembrie 2022 a fost înregistrată cererea de introducere în cauză a societății Electrocentrale Craiova S.A., în calitate de succesoare a recurentei-reclamante, ca urmare a procesului de divizare parțială simetrică.

La data de 13 ianuarie 2023 a fost înregistrată întâmpinarea formulată de intimată-pârâtă, prin care a arătat că motivele din recursul principal nu sunt motive de nelegalitate și a solicitat respingerea acestuia ca nefondat.

La aceeași dată, a fost înregistrat recursul incident formulat de intimată, în temeiul art. 488 alin. (1) pct. 6 și 8 C. proc. civ., prin care a solicitat casarea deciziei atacate și trimiterea cauzei spre rejudecare.

În dezvoltarea motivului de recurs prevăzut la art. 488 alin. (1) pct. 6 C. proc. civ., s-a susținut că hotărârea atacată este parțial afectată de viciul nemotivării, fiind încălcate dispozițiile art. 425 alin. (1) C. proc. civ.

S-a arătat că obligația de pază cu diligență a fost transformată într-o obligație de rezultat, motivarea nefiind însă legală, întrucât curtea de apel nu analizat critica pârâtei referitoare la greșita aplicare a dispozițiilor privind răspunderea civilă contractuală în raport cu clauzele contractului dintre părți.

În dezvoltarea motivului de recurs prevăzut la art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., s-a invocat că, prin raportare la clauzele contractului de pază, instanța de apel a făcut o greșită interpretare și aplicare a dispozițiilor art. 1.350, art. 1349 și art. 1266 C. civ.

S-a învederat că, prin apelul incident, pârâta a invocat greșita calificare a obligației ce face obiectul contractului de pază, eroare care a condus implicit la interpretarea probelor administrate. Astfel, pârâta, în calitate de prestator al serviciilor de pază, și-a asumat o obligație de diligență, iar nu una de rezultat, așa cum în mod greșit au reținut instanțele de fond.

De asemenea, s-a afirmat că nu a fost analizată răspunderea contractuală din perspectiva culpei reclamantei, care nu și-a îndeplirnit obligațiile asumate prin contractul de pază.

La data de 17 februarie 2023 a fost înregistrat răspunsul formulat de recurenta-reclamantă la întâmpinarea formulată de recurenta-intimată la recursul principal.

La data de 21 februarie 2023 a fost înregistrată întâmpinarea formulată de recurenta-reclamantă, prin care a invocat excepția nulității recursului incident, pentru nemotivare.

Potrivit art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., casarea unei hotărâri se poate cere când hotărârea a fost dată cu încălcarea sau aplicarea greșită a normelor de drept material.

Încălcarea dreptului material intervine atunci când instanța nu identifică regulile de drept aplicabile în cauză ori, deși le identifică, le încalcă în litera sau spiritul lor, interpretându-le eronat ori, deși le interpretează corect la un nivel abstract, aplicarea acestora situației de fapt se face într-o manieră eronată, contrară sensului și scopului pentru care au fost edictate.

Invocarea valabilă a acestui motiv de casare presupune enunțarea principiilor sau a regulilor de drept aplicabile, modul în care, în aprecierea recurentului, aceste reguli trebuie aplicate în cauza dedusă judecății și discordanța acestei interpretări cu cea oferită de către instanța de apel prin hotărârea recurată.

Așadar, teza încălcării normelor de drept material trebuie să fie argumentată în concret, neputându-se invoca prin enunțuri generice, lipsite de acoperire argumentativă.

Motivul de recurs nu este invocat procedural atunci când, deși se invocă nelegalitatea hotărârii, în realitate se critică situația de fapt reținută sau modul de interpretare a probelor ori alte elemente care, deși au și o semnificație juridică, acestea implică un grad mare de apreciere a instanțelor de fond, care sunt suverane în ce le privește.

Examinând cererea de recurs, Înalta Curte constată că motivul de casare prevăzut la art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ. a fost invocat formal, nefiind relevate motive de nelegalitate în privința deciziei pronunțate în apel.

Astfel, demersul judiciar al reclamantei a vizat obligarea pârâtei la plata prejudiciului produs ca urmare a nerespectării obligațiilor contractuale privind prestarea serviciilor de pază, acțiunea fiind admisă în parte de tribunal, soluție confirmată de curtea de apel, prin respingerea apelurilor formulate în cauză.

În calea de atac a recursului, se invocă încălcarea art. 8.12 din contract, art. 1.270 alin. (1) privind forța obligatorie a contractului, art. 1.350 referitoare la răspunderea contractuală și art. 1.538 alin. (1) C. civ. referitoare la clauza penală.

Însă, dezvoltând motivele de recurs, reclamanta nu arată modul concret în care prevederile contractuale respectiv legale pe care le evocă ar fi fost încălcate de instanța de apel, ci formulează o serie de critici cu privire la raportul de expertiză judiciară întocmit în primă instanță în vederea stabilirii prejudiciului.

Potrivit recurentei, la realizarea expertizei tehnice nu au fost avute în vedere dispozițiile art. 40 alin. (2) din Norma privind organizarea și efectuarea inventarierii elementelor de natura activelor, datoriilor și capitalurilor proprii, aprobată prin O.M.F.P. nr. 2861/2009, în acord cu care "Pentru pagubele constatate în gestiune răspunde persoanele vinovate de producerea lor și imputarea acestora se face la valoarea de înlocuire". Drept consecință, expertiza a determinat greșit suma reprezentând prejudiciul cauzat prin fapta contractuală ilicită a pârâtei.

În continuare, face trimitere la documentele prin care comisia de inventariere a societății reclamante a stabilit valoarea de înlocuire a bunurilor sustrase, cu respectarea O.M.F.P. nr. 2861/2009, respectiv procesul-verbal de inventariere nr. x din 14.10.2019 și anexa nr. 18018 din 21.10.2019, arătând că aceste înscrisuri fac dovada valorii reale a daunelor suportate.

Astfel, reclamanta își exprimă dezacordul atât cu privire la metoda de calcul al prejudiciului, astfel cum a rezultat din expertiză, cât și cu privire la modul în care au fost coroborate și apreciate probele dosarului, prin aceea că, la stabilirea valorii despăgubirilor cuvenite, instanța a avut în vedere concluziile raportului de expertiză și răspunsul experților la obiecțiunile părților, fără a reține procesul-verbal de inventariere nr. x din 14.10.2019 și anexa nr. 18018 din 21.10.2019.

Practic, prin memoriul de recurs, reclamanta contestă cuantumul despăgubirilor ce i-au fost acordate, apreciind că, în cauză, s-a stabilit în mod greșit valoarea de înlocuire a bunurilor sustrase, respectiv într-un cuantum considerabil redus față de prejudiciul produs efectiv patrimoniului său.

Amintește Înalta Curte că aprecierea probelor și stabilirea cuantumului despăgubirilor țin de resortul convingerii judecătorului de fond, reprezentând chestiuni ce privesc temeinicia hotărârii atacate, iar nu nelegalitatea acesteia, prin urmare, ele excedează limitelor de cenzură a instanței supreme, în raport cu rolul și funcțiile recursului.

În calea extraordinară de atac nu are loc o devoluare a fondului cauzei, recursul putând fi exercitat doar pentru motive de nelegalitate, instanța învestită cu judecarea acestuia neputând repune în discuție și reanaliza probele administrate, în funcție de care să stabilească, eventual, o altă valoare a despăgubirilor, soluție spre care tinde, în realitate, recurenta.

În egală măsură, Înalta Curte constată că, prin cererea de recurs, reclamanta reiterează criticile formulate, anterior, pe calea apelului declarat împotriva hotărârii de primă instanță.

Or, aceste critici și-au primit rezolvarea prin decizia curții de apel, această instanță reținând în considerentele sale, după cum urmează: "criticile apelantei reclamante vizează modul de calcul al prejudiciului produs de neîndeplinirea corespunzătoare a obligației de pază bunuri și obiective (...).

Raportul de expertiză și răspunsul la obiecțiuni au calculat valoarea bunurilor sustrase ca fiind 255.362 RON, din care s-a scăzut suma de 228.505,02 RON, reprezentând garanția de bună-execuție (...) și a rezultat suma de 26.856,98 RON.

Valoarea bunurilor din procesul-verbal de inventariere nr. x din 14.10.2019 și anexa nr. 18018 din 21.10.2019 nu poate fi relevantă sub aspectul calculului valorii de înlocuire (...).

Valoarea de inventar poate să difere de valoarea de piață, actuală, având în vedere, pe de o parte, momentul inventarierii, 2019, în raport cu momentul evaluării, 2021, iar, pe de altă parte, deprecierea fizică, funcțională și economică relevate de expertiză, astfel încât nu se poate lua în considerare valoarea de inventar din anul 2019, cu nesocotirea valorii actuale de piață a bunului evaluat".

Așa fiind, susținerile reclamantei referitoare la modul de calcul al prejudiciului au fost examinate de curtea de apel, ca instanță de prim control judiciar, care, rejudecând cauza pe fond, s-a pronunțat asupra acestora prin considerentele hotărârii atacate.

Recursul fiind o cale de atac împotriva deciziei pronunțate de ultima instanță de fond, recurenta avea obligația, conform legii, să se raporteze la considerentele instanței de apel, cu arătarea aspectelor de nelegalitate identificate.

În cauză, simpla reluare a alegațiilor din etapa procesuală a apelului, strict pe aspecte de eventuală netemeinicie, cu ignorarea hotărârii atacate și a considerentelor acesteia, nu reprezintă o motivare valabilă a recursului.

Prin urmare, având în vedere că recurenta a invocat formal motivul de recurs prevăzut la art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ. și că nu au fost identificate motive de casare, de ordine publică, pentru a putea fi invocate în temeiul art. 489 alin. (3) din același cod, se impune a fi aplicată sancțiunea nulității recursului.

Pentru aceste considerente, în temeiul art. 496 alin (1) C. proc. civ. raportat la art. 489 alin. (2) din același cod, Înalta Curte va anula recursul principal al Electrocentrale Craiova S.A., în calitate de succesoare a reclamantei Complexul Energetic Oltenia S.A. împotriva deciziei nr. 364 din 29 iunie 2022 pronunțate de Curtea de Apel Craiova, secția a II-a civilă.

În ceea ce privește recursul incident formulat de pârâta A. S.R.L. împotriva aceleiași decizii, Înalta Curte urmează să constate că acesta a rămas fără efect, pentru considerentele ce vor fi expuse în continuare:

Dispozițiile art. 491 alin. (1) din C. proc. civ. stabilesc că "recursul incident și recursul provocat se pot exercita, în cazurile prevăzute la art. 472 și 473, care se aplică în mod corespunzător. Dispozițiile art. 488 rămân aplicabile".

Totodată, se reține că, în conformitate cu prevederile art. 472 alin. (2) C. proc. civ., dacă apelantul principal își retrage apelul sau dacă acesta este respins ca tardiv, ca inadmisibil ori pentru alte motive care nu implică cercetarea fondului, apelul incident prevăzut la alin. (1) rămâne fără efect.

Având în vedere caracterul accesoriu al recursului incident în raport cu recursul principal și faptul că recursului principal promovat de reclamantă urmează să i se aplice sancțiunea nulității, Înalta Curte, în temeiul art. 472 alin. (2) coroborat cu art. 491 alin. (1) C. proc. civ., constată că recursul incident promovat de pârâta A. S.R.L. a rămas fără efect.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Anulează recursul principal al Electrocentrale Craiova S.A., în calitate de succesoare a reclamantei Complexul Energetic Oltenia S.A. împotriva deciziei nr. 364 din 29 iunie 2022 pronunțate de Curtea de Apel Craiova, secția a II-a civilă.

Constată ca rămas fără efect recursul incident formulat de pârâta A. S.R.L. împotriva aceleiași decizii.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică astăzi, 2 mai 2023.