ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 7383/2006

Asupra recursului de față Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: Prin cererea înregistrată la 12 martie 2004, reclamanții C.A. și C.I. au chemat în judecată pe pârâta SC B.U. SA Ocna Mureș solicitând instanței ca, prin hotărârea ce o va pronunța, să o oblige pe pârâtă la plata sumei de 146.250 dolari SUA, în lei la cursul din data plății, reprezentând drepturi bănești datorate ca urmare a realizării invenției „procedeu și instalație de obținere a hidroxidului de calciu”, obligarea pârâtei la plata de daune morale în valoare de 10.000 dolari SUA, în lei la cursul din data plății, cu dobânda legală de la data introducerii acțiunii și cu cheltuieli de judecată. Prin sentința civilă nr. 379 din 1 iulie 2004, Tribunalul Alba, secția comercială și de contencios administrativ, a respins acțiunea ca nefondată.

Pentru a pronunța această hotărâre, instanța a reținut următoarele: Reclamanții, în calitate de coautori ai invenției brevetate sub nr. 116010/1994, au înțeles să cesioneze în favoarea pârâtei, ai cărei salariați erau, drepturile asupra brevetului de invenție, urmând ca ulterior să fie purtate negocieri cu privire la drepturile de autor. Aceste negocieri nu au mai avut loc, iar din probele administrate în cauză rezultă că invenția nu a fost aplicată, nu s-a realizat nici o eficiență economică și, prin urmare, nu se datorează nici o sumă de bani reclamanților. Prin decizia civilă nr. 9 din 21 ianuarie 2005, Curtea de Apel Alba Iulia, secția comercială și de contencios administrativ, a admis apelul declarat de reclamantul C.I., a anulat sentința și a trimis cauza spre competentă soluționare Tribunalului Alba, secția civilă.

Pentru a pronunța această decizie, curtea de apel a reținut că secția comercială și de contencios administrativ a soluționat cauza cu încălcarea normelor care reglementează competența de atribuțiune. Drepturile bănești solicitate de reclamanți, în calitate de persoane fizice și de autori ai brevetului de invenție, în temeiul Legii nr. 64/1991 nu privesc fondul de comerț al societății pârâte și nu au o cauză comercială, nefiind aplicabile dispozițiile art. 4 C. com. Împotriva acestei decizii a declarat recurs pârâta solicitând modificarea deciziei în sensul stabilirii competenței în favoarea secției comerciale a Tribunalului Alba. În motivarea recursului, recurenta arată că, în realitate, pretențiile reclamantului privesc fondul de comerț al societății pârâte, astfel încât litigiul este comercial.

Art. 4 C. com. socotește ca fiind comerciale, în afara actelor juridice sau operațiunilor prevăzute de art. 3, și celelalte contracte și obligațiuni ale unui comerciant. Intimatul C.I. a solicitat, prin concluziile scrise depuse la dosar, admiterea recursului declarat de către pârâtă, cu consecința desființării deciziei atacate și retrimiterea cauzei la Curtea de Apel Alba Iulia pentru judecarea pe fond a apelului. Intimatul a arătat că, deși ambele părți în litigiu au susținut argumentat natura comercială a raportului juridic dedus judecății, instanța de apel a apreciat că litigiul are o natură civilă și a trimis cauza spre rejudecare secției civile a Tribunalului Alba, încălcând astfel dispozițiile art. 126 alin. (2) din Constituție și dispozițiile art. 2 alin. (2) lit. b) C. proc.

civ., din care rezultă că, în ceea ce privește procesele și cererile în materie de creație intelectuală și de proprietate industrială, competența de judecată în primă instanță revine tribunalului, nefiind prevăzută o competență materială pe secții, chestiune care este de ordin administrativ-jurisdicțional. Recursul a fost inițial înregistrat pe rolul secției comerciale a Înaltei Curți de Casație și Justiție care, prin încheierea din 2 decembrie 2005, l-a trimis spre soluționare secției civile și de proprietate intelectuală. Recursul este fondat și va fi admis pentru următoarele considerente: Litigiul are ca obiect pretenții decurgând calitatea de autor al unei invenții. Prin urmare, este vorba de o acțiune în materia proprietății industriale, iar pentru litigiile în această materie legiuitorul a reglementat competența distinct de aceea a litigiilor comerciale sau a celorlalte litigii civile, în sens larg.

Conform art. 2 alin. (1) lit. e) C. proc. civ., competența soluționării în primă instanță a cererilor și acțiunilor în materia proprietății industriale aparține tribunalului. Nici textul de lege menționat și nici Legea specială a brevetelor de invenție, nr. 64/1991, nu impun judecarea acestor litigii la o anumită secție a tribunalului, astfel încât indiferent dacă litigiul s-a judecat la secția civilă sau la cea comercială, norma imperativă referitoare la competența materială a tribunalului în această materie a fost respectată. Fără temei legal curtea de apel a stabilit că s-au încălcat normele legale referitoare la competența secției civile, câte vreme nici o dispoziție legală nu stabilește o competență o atare competență la nivelul tribunalului, ca de altfel nici la cel al curții de apel.

Pentru aceste considerente, în baza art. 304 pct. 9 și art. 312 alin. (5) C. proc. civ., Înalta Curte va admite recursul, va casa decizia și va trimite cauza spre rejudecarea apelului la aceeași curte de apel. Cauza va fi înregistrată și soluționată la acea secție a curții de apel căreia i se repartizează administrativ litigiile în materia proprietății intelectuale, din care fac parte și cele în materia proprietății industriale, sau în cadrul căreia funcționează completele specializate în această materie.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE: Admite recursul declarat de pârâta SC B.U. SA Ocna Mureș împotriva deciziei nr. 9/A din 21 ianuarie 2005 a Curții de Apel Alba Iulia, secția civilă. Casează decizia și trimite cauza la aceeași curte de apel pentru rejudecarea apelului declarat de reclamant împotriva sentinței civile nr. 379 CA din 1 iulie 2004 a Tribunalului Alba, secția comercială și de contencios administrativ. Irevocabilă. Pronunțată în ședință publică, astăzi 22 septembrie 2006.