Sari la conținut
ÎNAPOI LA REZULTATE Înalta Curte de Casație și Justiție
Sursă originală
ÎCCJ 01.06.2005
respins

ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 3311/2005

HOTĂRÂRE
01.06.2005
CAMERĂ
civil_2
Citează această cauză
ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 3311/2005 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2005)

Deliberând asupra recursului de față: Prin sentința civilă nr. 14 din 24 ianuarie 2005, Curtea de Apel Alba, a stabilit competența de soluționare a cauzei în favoarea Tribunalului Alba, secția civilă reținând că natura litigiului este civilă și nu comercială nefiind prezente fapte de comerț obiective sau subiective. Această sentință a fost atacată cu recurs de către pârâta SC B.U. SA, invocându-se motive prevăzute de art. 304 pct. 8 și 9 C. proc. civ. Se susține că litigiul dintre reclamantul C.I. și C.A., pe de o parte și SC B.U.

SA Ocna Mureș, pe de altă parte, are ca obiect obligarea societății la încheierea unui contract privind plata de drepturi bănești ca urmare a aplicării invenției reclamanților, potrivit art. 72 alin. (1) și art. 5 alin. ultim din Legea 64/1991 cât și plata sumei de 2.140.330.800 lei, reprezentând drepturi bănești datorate ca urmare a aplicării invenției „Procedeu de pasivare a aparatelor la fabricarea sodei calcinate amoniacală în anul 2002. Se mai arată că pretențiile privesc fondul de comerț astfel că se regăsește art. 3 C. com., fiind vorba de o comercialitate obiectivă. Se interpretează că drepturile patrimoniale solicitate în temeiul Legii 64/1991 sunt de natură comercială pentru toate obligațiile dacă subiectul pasiv al raporturilor juridice este comerciant.

Recursul este nefondat pentru următoarele considerente: Reclamantul este cel care investește instanța cu judecarea raportului juridic derivând din aplicarea invenției sale. Drepturile inventatorului sunt de natură civilă indiferent cine exploatează invenția sa, un comerciant, statul sau o altă persoană fizică. Conform art. 4 C. com., sunt fapte de comerț obligațiunile unui comerciant, dacă ele nu sunt prin natura lor civile. Indiferent dacă drepturile derivând din invenție afectează fondul de comerț al subiectului pasiv al raportului juridic patrimonial, aceasta nu schimbă natura civilă a dreptului inventatorului, astfel încât în cauză nu sunt aplicabile nici dispozițiile art. 893 C. com. Instanțele competente să judece raporturile juridice patrimoniale rezultând din drepturile inventatorilor rămân cele civile, aceasta fiind interpretarea corectă a art. 62 alin. (1) din Legea 64/1991, în raport de natura juridică a actului dedus judecății.

Urmează a fi respins ca nefondat recursul pârâtei.

D E C I D E Respinge ca nefondat, recursul declarat de petenta SC B.U. SA, împotriva deciziei nr. 14 din 24 ianuarie 2005 a Curții de Apel Alba Iulia. Irevocabilă. Pronunțata în ședință publică, astăzi 1 iunie 2005.

§ Citări

Rețeaua de citări a acestei cauze

§ Cauze similare

Grupate prin similitudine semantică

5 cauze
ÎCCJ 2005-07-21
0,95
ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 5977/2005
Asupra recursului de față: Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: Prin sentința civilă nr. 177 din 21 iulie 2005 din camera de consiliu, pronunțată de Curtea de Apel Alba Iulia, în dosarul nr. 5052/2005, s-a soluționat c
ÎCCJ 2006-09-22
0,93
ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 7383/2006
Asupra recursului de față Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: Prin cererea înregistrată la 12 martie 2004, reclamanții C.A. și C.I. au chemat în judecată pe pârâta SC B.U. SA Ocna Mureș solicitând instanței ca, prin h
ÎCCJ 2008-03-14
0,93
ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 1724/2008
le de fond ale protecției prevăzute de art. 72 alin. (1) din Legea nr. 64/1991 și a concluzionat că procedeul pentru care reclamanții au pretins drepturi bănești nu îndeplinea cerința noutății la nivel de unitate. Nici sub acest aspect prob
ÎCCJ
0,92
ÎCCJ, decizie (scj.ro #86766)
izare a aparatelor la fabricarea sodei calcinate amoniacale, nu a fost aplicat de către societatea pârâtă, fiind prezentat societății abia la 17 februarie 2003, în timp ce se aplica industrial din septembrie 2001. Realizarea procedeului teh
ÎCCJ 2005-06-01
0,92
ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 3297/2005
dus judecății este întemeiată. Astfel, în conformitate cu prevederile art. 2 lit. d) C. proc. civ., tribunalul este competent să judece în primă instanță procesele și cererile în materie de creație intelectuală și de proprietate industrială
{# Case pages are where organic search lands. Ask for an account here — with what the account is actually worth — instead of sending a first-time reader straight to a price list. #}
Cont gratuit

Caută în toată jurisprudența, nu doar în această hotărâre.

Contul gratuit ridică limita la 40 de căutări pe zi, deschide căutarea semantică în română, rusă și engleză și 3 întrebări zilnice către asistentul AI. Fără card.

Sursă