ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 1724/2008

ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 1724/2008 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2008)

Asupra recursului civil de față:

Din examinarea lucrărilor din dosar,

constată următoarele:

Prin acțiunea înregistrată la 22

aprilie 2003, reclamanții C.A. și C.I. au chemat în judecată pârâta SC B.U. SA

Ocna-Mureș solicitând pronunțarea unei hotărâri judecătorești prin care să se

dispună:

- obligarea pârâtei la recunoașterea

reclamanților drept autori ai realizării tehnice la nivelul unității „Procedeu

de pasivizare a aparatelor la fabricarea sodei amoniacale” în conformitate cu

art.72 alin. (2) din Legea nr. 64/1991, republicată;

- obligarea pârâtei la plata

daunelor cominatorii de 5.000.000 lei pe zi de întârziere de la pronunțarea

hotărârii și până la încheierea contractului;

- obligarea pârâtei la plata sumei

de 2.140.330.800 lei despăgubiri în urma aplicării realizării tehnice deosebite

pentru anul 2002;

- obligarea pârâtei la plata sumei

de 500.000.000 lei daune morale:

- obligarea pârâtei la plata

dobânzilor legale pentru sumele solicitate de la data introducerii acțiunii și

până la data plății, cu cheltuieli de judecată.

Prin sentința civilă nr. 1702 din 14

decembrie 2005 Tribunalul Alba, secția civilă, a respins acțiunea formulată de

reclamanți.

Pentru a pronunța această hotărâre,

tribunalul a reținut că, potrivit dispozițiilor art. 67 din forma inițială a

Legii nr. 64/1991, devenit art. 72 în urma republicării legii la data de 8 octombrie

2002, drepturile bănești ale autorului unei realizări tehnice, care este nouă

la nivelul unei unități și utilă acesteia, se stabilesc prin contract încheiat

între autor și unitate.

Încălcarea prevederilor alin. (1) și (2) atrage obligația unității de a

plăti despăgubirile autorului potrivit dreptului comun. Despăgubirile se

determină în funcție de rezultatele economice obținute de unitate.

Pentru ca realizarea tehnică sa fie protejată în condițiile

dispozițiilor legale menționate este necesar ca aceasta să îndeplinească două

condiții de fond, respectiv necesitatea și utilitatea realizării tehnice.

Prin expertiza tehnică administrată în cauză s-a stabilit că procedeul

invocat de reclamanți ca fiind realizare tehnică, respectiv procedeul de

pasivizare a aparatelor la fabricarea sodei calcinate amoniacale, nu a fost

aplicat de către societatea pârâtă, fiind prezentat societății abia la 17

februarie 2003, în timp ce se aplica industrial din septembrie 2001.

Realizarea procedeului tehnic s-a datorat unui colectiv larg, menționat

în procesul verbal nr. 5003/2003.

Cum procedeul a început a fi utilizat din luna septembrie 2001 și a fost

vizat în ședința din 11 octombrie 2001, nu sunt întrunite condițiile noutății

și utilității prevăzute de art. 72 din Legea nr. 64/1991.

Prin decizia nr. 191 din 6 iunie 2007, Curtea de Apel Alba Iulia, secția

civilă a respins ca nefondat apelul declarat de reclamantul C.I., în nume

propriu și în calitate de moștenitor al reclamantei C.A., decedată pe parcursul

procesului, împotriva sentinței.

Pentru a pronunța această decizie, curtea de apel a reținut următoarele:

În mod corect tribunalul nu și-a întemeiat hotărârea pe expertiza

efectuată de expertul C.V., deoarece acesta a fost recuzat iar cererea de

recuzare a fot admisă prin încheierea din 12 februarie 2004.

În atare situație, proba hotărâtoare în cauză a fost expertiza efectuată

de expertul N.M., care a concluzionat că sulfura de calciu a început să fie

utilizată de către pârâtă din luna septembrie 2001, iar procedeul invocat de

reclamant a fost prezentat unității abia la 17 februarie 2003.

Mai mult, din același raport de expertiză rezultă că reclamantul avea

drept sarcină de serviciu atribuții pentru realizarea și implementarea unor

procedee de reducere a consumurilor specifice de energie, cadru căruia i se

subscris procedeul în discuție.

De asemenea, reclamantul cunoștea și avea obligația de a respecta

prevederile Legii nr. 64/1991 precum și ale Regulamentului de aplicare a

acestei legi, pentru acordarea brevetelor de invenție și pentru înregistrarea

realizărilor tehnice.

În speță, nu sunt dovezi din care să rezulte că reclamantul a urmat

procedura standard menționată în adresa nr. 70644 din 4 iulie 2003 a O.S.I.M.,

în sensul de a înștiința unitatea asupra calității de autori ai unei realizări

tehnice, a înregistrării cererii, declarării autorilor și prezentării

procedeului propus spre înregistrare în cadrul unității.

Lipsește, de asemenea, procesul-verbal al Comisiei tehnice de

specialiști, care să fi analizat procedeul propus și să fi stabilit dacă acesta

prezintă elemente de noutate și de utilitate la nivelul societății.

Singurul document este referatul întocmit de reclamant în iunie 2001, pe

care acesta l-a efectuat ca atribuție de serviciu în calitatea pe care o avea

la acea dată de șef serviciu P.P.U.P.

Curtea de apel a arătat că este neîntemeiată si critica referitoare la

neanalizarea declarațiilor de martori și, având în vedere toate probele

administrate în fața tribunalului, precum și expertiza contabilă realizată în

faza apelului, curtea a concluzionat că acțiunea reclamantului nu este

întemeiată și că pârâta nu poate fi obligată la încheierea contractului și la

plata despăgubirilor prevăzute de art. 72 din Legea nr. 64/1991.

Acțiunea reclamantului a fost respinsă în întregime de către tribunal,

așa încât nu era necesar să se arate în dispozitiv, în mod separat, că se

respinge fiecare din cele șase petite ale cererii de chemare în judecată.

Împotriva deciziei a declarat recurs reclamantul, invocând în drept

dispozițiile art. 304 pct. 7 și 9 C. proc. civ.

În dezvoltarea motivelor de recurs invocate, recurentul formulează

următoarele critici:

1.La data de 16 mai 2007, a formulat o cerere de recuzare a

judecătorilor M.A. și C.C.M. pentru motivul prevăzut de art. 27 pct. 7 C. proc.

civ., pe considerentul că judecătorii s-au antepronunțat în cauza dedusă

judecății.

Cererea a fost respinsă fără ca soluția să fie motivată în fapt, cu o

formulare lapidară, lipsită de orice substanță, potrivit căreia motivele

invocate de petent nu se încadrează în prevederile art. 27 C. proc. civ.

În realitate, judecătorii recuzați au respins cererile de probațiune

formulate de apărătorul reclamantului, deși însuși expertul susținuse

necesitatea completării raportului de expertiză.

În atare situație, în mod greșit cererea de recuzare a fost respinsă

fiind incidente dispozițiile art. 304 pct. 7 și 9 C. proc. civ.

2.În ceea ce privește fondul cauzei, în mod greșit s-a reținut

inaplicabilitatea dispozițiilor art. 72 din Legea nr. 64/1991.

Referitor la noutatea realizării tehnice, aceasta a fost dovedită în

condițiile în care, ulterior datei de 21 iunie 2001 s-a analizat de către

compartimentele specializate din societate oportunitatea și eficiența

procedeului, realizarea tehnică fiind aplicată la nivelul pârâtei.

La data de 11 octombrie 2001, prin procesul verbal nr. 3 A s-a avizat de

către comisia tehnico-economică și s-a aprobat de către directorul general

punerea în aplicare a realizării tehnice noi la nivel de unitate.

Noutatea acestei realizări este stabilită nu numai la nivel de unitate,

ci chiar la nivel național, iar mărturie stau brevetele de invenție 120080 și

120190 din anul 2005 obținut pentru aceste realizări.

În același sens, recurentul invocă raportul de expertiză efectuat de

către expertul chimist C.V.

Cea de-a doua condiție a utilității realizărilor tehnice era, de

asemenea, îndeplinită, în acest sens fiind toate probele de la dosar.

În continuare, recurentul enumeră toate probele considerate relevante

sub acest aspect, conducând la concluzia că procedeul este util și profitabil

societății pârâte.

În ceea ce privește calitatea de autor, din actele depuse la dosarul

cauzei rezultă cu certitudine că autorul realizării tehnice sunt C.I., C.A. ,

M.I. și P.I.

Acest lucru este demonstrat de referatul nr. 19 din 21 iunie 2001, de

procesul verbal 3 A din 11 octombrie 2001, de nota de acord încheiată între

coautori la 12 februarie 2003 și de proiectul de contract de cesiune din 17

ianuarie 2003 și confirmat de declarațiile martorilor audiați în cauză.

Societatea pârâtă încearcă inducerea în eroare a instanței cu privire la

faptul că realizarea tehnică nu este doar creația autorilor menționați, ci a

unui colectiv nominalizat după introducerea acțiunii.

Recurentul mai susține că tribunalul nu ar fi trebuit să-și întemeieze

hotărârea pe adresa nr. 706443 din 4 iulie 2003 a O.S.I.M., deoarece un punct

de vedere exprimat de un funcționar și care nu a fost însușit de către șeful

serviciului nu poate să completeze o lege și nici să suplinească normele de aplicare

a acesteia.

Regulamentul de aplicare a Legii nr. 64/1991 prevede că în aplicarea

acestui regulament, directorul general al O.S.I.M. emite instrucțiuni care se

publică în Monitorul Oficial al României partea I-a.

Prin urmare, atât timp cât instrucțiunile la care se referă adresa

O.S.I.M. nu sunt publicate în Monitorul Oficial, nu sunt opozabile părților și

nu pot sta la baza pronunțării unei hotărâri judecătorești.

În realitate, procedura operațională invocată de pârâtă a fost

respectată.

Astfel, la data de 21 iunie 2001, a fost înaintat Consiliului de

administrație referatul înregistrat cu nr. 19 prin care reclamanții ofereau

posibilitatea societății de reducere a costului de fabricație a unor produse

prin aplicarea unei idei noi care aparținea reclamantului și altor colegi din

cadrul stației pilot.

Deși inițial actul a fost semnat numai de reclamant, ulterior a

învederat că la conceperea realizării tehnice au participat și ceilalți trei

coautori: C.A. , M.I. și P.I.

La data de 11 octombrie 2001, s-a avizat de către comisia

tehnico-economică și s-a aprobat de către directorul general punerea în

realizare a tehnicii noi.

În atare situație, recurentul susține că și-a îndeplinit obligația de

încunoștințare a unității în legătură cu realizarea tehnică potrivit Legii nr.

64/1991.

Procedura operațională invocată de pârâtă și reținută de instanță a fost

prevăzută de Legea nr. 62/1974, care a fost abrogată prin Legea nr. 64/1991.

Noua lege nu mai prevedea obligativitatea unei astfel de proceduri

operaționale, motiv pentru care nu i se poate imputa recurentului nerespectarea

acestei proceduri.

În ce privește renunțarea recurentului la efectuarea unei

contraexpertize tehnice, aceasta s-a datorat împrejurării că într-un interval

de 5 luni nu a putut fi numit nici măcar un singur expert, ceea ce presupunea o

prelungire a duratei procesului.

Principiul continuității completului de judecată a fost încălcat grav,

deoarece de la data înregistrării și până în prezent, dosarul a fost judecat de

16 complete.

Recurentul solicită admiterea recursului, casarea deciziei, admiterea

cererii de chemare în judecată astfel cum a fost formulată și precizată

ulterior.

Intimata S.C. G.H.C.L. U. România S.A. a depus la dosar întâmpinare,

solicitând respingerea recursului ca nefondat.

Recursul este, într-adevăr, nefondat și va fi respins pentru următoarele

considerente:

1.Cererea de recuzare a fost soluționată printr-o corectă aplicare a

dispozițiilor art. 27 pct. 7 C. proc. civ., deoarece, prin respingerea unei

cereri de probe instanța nu este culpabilă de a se fi antepronunțat, așa cum

susține recurentul.

Soluționarea unei cereri referitoare la probe constituie o etapă a

judecății, cu care instanța a fost învestită și chiar dacă aceasta poate

prefigura, fie și sub anumite aspecte, hotărârea care s-ar putea pronunța în

cauză, ea nu constituie un motiv pentru care judecătorii să poată fi recuzați,

sub cuvânt că și-au spus deja părerea cu privire la pricină.

Cum soluția dată cererii de recuzare, ca de altfel și motivarea

acesteia, întrunesc exigențele legale anterior menționate, motivul de recurs

invocat de recurent, care se încadrează în dispozițiile art. 304 pct. 1 C.

proc. civ., este nefondat.

completului de judecată, care se circumscrie dispozițiilor art. 304 pct. 2 C.

proc. civ., nu este întemeiată.

Textul de lege menționat sancționează prin casarea hotărârii situația în

care aceasta a fost dată de alți judecători decât cei care au luat parte la

dezbaterea în fond a pricinii.

Cum în speță hotărârea a fost dată de judecătorii care au participat la

dezbaterile din ședința publică din data de 30 mai 2007, este fără relevanță

din perspectiva art. 304 pct. 2 C. proc. civ., că, din diferite motive, la alte

termene ar fi participat la judecată și alți judecători.

3.În ceea ce privește, fondul cauzei, recurentul formulează mai multe

critici care privesc modul de interpretare a probelor și stabilirea situației

de fapt, critici care nu pot fi valorificate în recurs, față de actuala

configurație a art. 304 C. proc. civ.

În ceea ce privește aplicabilitatea art. 72 din Legea nr. 64/1991,

critica de nelegalitate formulată de recurent, care se încadrează în

dispozițiile art. 304 pct. 9 C. proc. civ., este nefondată.

Prin cererea de chemare în judecată, reclamantul și soția sa, al cărei

unic moștenitor este, au solicitat obligarea pârâtei la încheierea contractului

cu privire la despăgubirile cuvenite reclamanților ca autori ai unei realizări

tehnice, precum și la plata acestor despăgubiri estimate de reclamanți la suma

de 2 140 330 800 lei.

Potrivit art. 72 alin. (1) din Legea nr. 64/1991 drepturile bănești ale

autorului unei realizări tehnice, care este nouă la nivelul unității și utilă

acesteia, se stabilesc prin contract încheiat între autor și unitate.

Încălcarea acestei prevederi legale atrage, potrivit alin. (3) al

aceluiași articol, obligarea unității de a plăti autorului despăgubiri potrivit

dreptului comun.

În speță, curtea de apel a reținut că reclamanților nu li s-a atestat calitatea

de autori ai realizării tehnice pentru care pretind despăgubiri bănești.

Or, atestarea calității de autor al realizării tehnice este o condiție

prealabilă și indispensabilă pentru plata drepturilor cuvenite în această

calitate.

Verificând înscrisurile depuse la dosar, curtea de apel a constatat că

reclamanții nu au urmat procedura standard, la care se referă răspunsul dat de

O.S.I.M. prin adresa din 4 iulie 2003.

Recurentul reclamant susține că instanța de apel nu putea să-și

întemeieze soluția pe această adresă, care conține punctul de vedere al unui

funcționar din cadrul O.S.I.M. și că Legea nr. 64/1991 nu prevede o procedură

de urmat pentru atestarea calității de autor al unei invenții.

În realitate, instanța de apel a analizat adresa O.S.I.M. în contextul

tuturor celorlalte probe administrate în cauză și nu i se poate imputa vreo

încălcare a legii, care să atragă incidența art. 304 pct. 9 C. proc. civ.

Astfel, chiar dacă Legea nr. 64/1991 nu conține prevederi care să

reglementeze procedura atestării calității de autor al unei realizări tehnice

și nici în Monitorul Oficial nu s-au publicat norme emise în acest scop de

către O.S.I.M., art. 72 alin. (2) din Legea nr. 64/1991 prevede în mod expres

că unitatea care aplică realizarea, are obligația să ateste calitatea de autor,

iar nerespectarea acestei obligații atrage sancțiunea prevăzută în alin. (3),

aceea plății de despăgubiri.

Or, ceea ce s-a reținut ca situație de fapt, care nu mai poate fi

reapreciată în recurs, este faptul că reclamanții nu au formulat către pârâtă o

cerere în sensul ca aceasta să le ateste calitatea de autori ai realizării

tehnice și, prin urmare, nici nu s-a întocmit vreun proces-verbal prin care o

comisie de specialitate să ateste că realizarea revendicată întrunește condițiile

de a fi nouă la nivelul unității și utilă acesteia.

Pe cale de consecință, reclamanții nu au obținut un act, certificat,

adeverință, atestat etc., prin care să li se recunoască fără echivoc calitatea

de autori ai unei realizări tehnice.

Înalta Curte nu poate ca, reevaluând înscrisurile invocate de recurent,

să le dea o altă valoare probatorie și să considere că pârâta, aprobând punerea

în aplicare a procedeului în discuție, a atestat calitatea reclamanților de

autori ai realizării tehnice, iar refuzul de a le plăti acestora drepturi

bănești este, prin urmare, discreționar.

Curtea de apel, ca și tribunalul, a analizat și condițiile de fond ale

protecției prevăzute de art. 72 alin. (1) din Legea nr. 64/1991 și a

concluzionat că procedeul pentru care reclamanții au pretins drepturi bănești

nu îndeplinea cerința noutății la nivel de unitate.

Nici sub acest aspect probele nu pot fi reapreciate, așa cum solicită

recurentul, în special prin luarea în considerarea punctului de vedere exprimat

de expertul a cărui recuzare a fost admisă de instanță, care ar lipsi de

eficiență juridică încheierea de admitere a recuzării.

Faptul că pentru „Procedeul de pasivizare a aparatelor la fabricarea

sodei calcinate amoniacale” pârâta deține în prezent un brevet de invenție,

care ar demonstra noutatea procedeului, nu constituie un argument în favoarea

reclamantului recurent, așa cum consideră acesta.

Astfel, nu este de conceput ca pentru unul și același procedeu să se

recunoască simultan o dublă protecție, atât în calitate atât de invenție, cât

și de realizare tehnică, unor titulari diferiți sau chiar aceluiași titular.

Cu alte cuvinte, dacă există un brevet de invenție pentru „Procedeul de

pasivizare a aparatelor la fabricarea sodei calcinate amoniacale”, drepturile

patrimoniale cuvenite autorului, oricare ar fi acesta, sunt cele reglementate

de dispozițiile din Legea nr. 64/1991 referitoare la invenții.

Pentru aceste considerente, Înalta Curte va menține decizia curții de

apel, ca fiind dată cu respectarea legii și, în baza art. 312 C. proc. civ., va

respinge recursul ca nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE:

Respinge ca nefondat recursul

declarat de reclamantul C.I. împotriva deciziei nr. 191/A din 6 iunie 2007 a

Curții de Apel Alba Iulia, secția civilă.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință publică, astăzi 14 martie 2008.