ÎCCJ, decizie (scj.ro #86766)

ÎCCJ, decizie (scj.ro #86766) (Înalta Curte de Casație și Justiție)

Calitatea de autor

al unei realizări tehnice. Condițiile recunoașterii.

Cuprins pe materii

:

Drept civil. Dreptul proprietății intelectuale.

Brevet de invenție.

Index alfabetic

: Brevet de invenție.

- calitatea de autor.

- despăgubiri.

Legea nr. 64/1991: art. 72

(art. 73

în urma republicării)

Atestarea calității de autor al realizării tehnice este o condiție

prealabilă și indispensabilă pentru plata drepturilor cuvenite în această

calitate.

Chiar dacă Legea nr.64/1991 nu conține

prevederi care să reglementeze procedura atestării calității de autor al unei

realizări tehnice și nici în Monitorul Oficial nu s-au publicat norme emise în

acest scop de către O.S.I.M., art. 72 alin. (2)

din

Legea

nr.64/1991

prevede

în

mod

expres

că

unitatea care

aplică realizarea, are obligația să ateste calitatea de autor.

Reclamanții nu au formulat către

pârâtă o cerere în sensul ca aceasta să le ateste calitatea de autori ai

realizării tehnice, nu au obținut un act, prin care să li se recunoască fără

echivoc calitatea de autori ai unei realizări tehnice.

Notă

: Legea nr. 64/1991 a fost republicată în baza Legii nr. 28/2007, în

M.Of

. nr. 541 din 8.08.2007, iar în urma renumerotării

articolelor, art. 72 a devenit art. 73, păstrând același conținut.

ICCJ, Secția civilă

și de proprietate intelectuală, decizia civilă nr. 1724 din 14 martie 2008

Prin acțiunea înregistrată la 22 aprilie 2003, reclamanții C.A. și C.I.

au chemat în judecată S.C. B.U. S.A. Ocna-Mureș, solicitând obligarea pârâtei

la recunoașterea reclamanților drept autori ai realizării tehnice la nivelul

unității „Procedeu de pasivizare a aparatelor la fabricarea sodei amoniacale”

în conformitate cu art.72 alin.(2) din Legea nr.64/1991, republicată; obligarea

pârâtei la plata daunelor cominatorii de 5.000.000 lei pe zi de întârziere de

la pronunțarea hotărârii și până la încheierea contractului; obligarea pârâtei

la plata sumei de 2.140.330.800 lei despăgubiri în urma aplicării realizării

tehnice deosebite pentru anul 2002; obligarea pârâtei la plata sumei de

500.000.000 lei daune morale; obligarea pârâtei la plata dobânzilor legale

pentru sumele solicitate de la data introducerii acțiunii și până la data

plății.

Prin sentința civilă nr.1702 din 14 decembrie

2005, Tribunalul Alba a respins acțiunea formulată de reclamanți.

Tribunalul a reținut că, potrivit

dispozițiilor art.67 din forma inițială a Legii nr.64/1991, devenit art.72 în

urma republicării legii, drepturile bănești ale autorului unei realizări

tehnice, care este nouă la nivelul unei unități și utilă acesteia, se stabilesc

prin contract încheiat între autor și unitate. Încălcarea prevederilor alin.(1)

și alin.(2) atrage obligația unității de a plăti despăgubirile autorului

potrivit dreptului comun. Despăgubirile se determină în funcție de rezultatele

economice obținute de unitate.

Pentru ca

realizarea tehnică sa fie protejată, în condițiile dispozițiilor legale

menționate, este necesar ca aceasta să îndeplinească două condiții de fond,

respectiv necesitatea și utilitatea realizării tehnice.

Prin

expertiza tehnică administrată, s-a stabilit că procedeul invocat de

reclamanți ca fiind realizare tehnică, respectiv procedeul

de pasivizare a aparatelor la fabricarea sodei calcinate amoniacale, nu a fost

aplicat de către societatea pârâtă, fiind prezentat societății abia la 17

februarie 2003, în timp ce se aplica industrial din septembrie 2001. Realizarea

procedeului tehnic s-a datorat unui colectiv larg, menționat în procesul verbal

nr.5003/2003.

Cum procedeul

a început a fi utilizat din luna septembrie 2001 și a fost vizat în ședința din

11 octombrie 2001, nu sunt întrunite condițiile noutății și utilității

prevăzute de art.72 din Legea nr.64/1991.

Prin decizia nr.191/2007, Curtea de

Apel Alba Iulia a respins ca nefondat

apelul declarat de reclamantul C.I. – în nume propriu și în calitate

de moștenitor al reclamantei C.A., decedată pe parcursul

procesului.

Pentru a

pronunța această decizie, curtea de apel a reținut următoarele:

Expertiza

efectuată în cauză a concluzionat că sulfura de calciu a început să fie

utilizată de către pârâtă din luna septembrie 2001, iar procedeul invocat de

reclamant a fost prezentat unității abia la 17 februarie 2003. Mai mult, din

același raport de expertiză rezultă că reclamantul avea drept sarcină de

serviciu atribuții pentru realizarea și implementarea unor procedee de reducere

a consumurilor specifice de energie, cadru căruia i se subscris procedeul în

discuție.

De asemenea,

reclamantul cunoștea și avea obligația de a respecta prevederile Legii

nr.64/1991 precum și ale Regulamentului de aplicare a acestei legi, pentru

acordarea brevetelor de invenție și pentru înregistrarea realizărilor tehnice.

În speță, nu

sunt dovezi din care să rezulte că reclamantul a urmat procedura standard

menționată în adresa nr.70644 din 4.07.2003 a O.S.I.M., în sensul de a

înștiința unitatea asupra calității de autori ai unei realizări tehnice, a înregistrării

cererii, declarării autorilor și prezentării procedeului propus spre

înregistrare în cadrul unității.

Lipsește, de

asemenea, procesul-verbal al Comisiei tehnice de specialiști, care să fi

analizat procedeul propus și să fi stabilit dacă acesta prezintă elemente de

noutate și de utilitate la nivelul societății.

Curtea de

apel, având în vedere toate probele administrate în fața tribunalului, precum

și expertiza contabilă realizată în faza apelului, a concluzionat că acțiunea

reclamantului nu este întemeiată și că pârâta nu poate fi obligată la

încheierea contractului și la plata despăgubirilor prevăzute de art.72 din

Legea nr.64/1991.

Împotriva

deciziei a declarat recurs reclamantul, invocând în drept

dispozițiile art.304 pct.7 și pct.9

C.proc.civ

.,

formulând următoarele critici:

În mod greșit

s-a reținut inaplicabilitatea dispozițiilor art.72 din Legea nr.64/1991.

Referitor la

noutatea realizării tehnice, aceasta a fost dovedită în condițiile în care, ulterior

datei de 21 iunie 2001, s-a analizat de către compartimentele specializate din

societate oportunitatea și eficiența procedeului, realizarea tehnică fiind

aplicată la nivelul pârâtei. Noutatea acestei realizări este stabilită nu numai

la nivel de unitate, ci chiar la nivel național, iar mărturie stau brevetele de

invenție 120080 și 120190 din anul 2005 obținut pentru aceste realizări.

Cea de-a

doua condiție a utilității realizărilor tehnice era, de asemenea, îndeplinită,

în acest sens fiind toate probele de la dosar.

În ceea ce

privește calitatea de autor, din actele depuse la dosarul cauzei rezultă cu

certitudine că autorul realizării tehnice sunt C.I., C.A., M.I. și P.I.

Societatea pârâtă încearcă inducerea în eroare a instanței cu privire la faptul

că realizarea tehnică nu este doar creația autorilor menționați, ci a unui

colectiv nominalizat după introducerea acțiunii.

Recurentul

mai susține că tribunalul nu ar fi trebuit să-și întemeieze hotărârea pe adresa

nr.706443 din 4 iulie 2003 a Oficiului de Stat pentru Invenții și Mărci,

deoarece un punct de vedere exprimat de un funcționar și care nu a fost însușit

de către șeful serviciului nu poate să completeze o lege și nici să suplinească

normele de aplicare a acesteia.

Regulamentul

de aplicare a Legii nr.64/1991 prevede că în aplicarea acestui regulament,

directorul general al O.S.I.M. emite instrucțiuni care se publică în Monitorul

Oficial al României partea I-a.

Prin urmare,

atât timp cât instrucțiunile la care se referă adresa O.S.I.M.

nu sunt publicate în Monitorul Oficial, nu sunt opozabile

părților și

nu pot sta

la baza pronunțării unei hotărâri judecătorești.

În

realitate, procedura operațională invocată de pârâtă a fost respectată. Astfel,

la data de 21 iunie 2001, a fost înaintat Consiliului de administrație

referatul înregistrat cu nr.19, prin care reclamanții ofereau posibilitatea

societății de reducere a costului de fabricație a unor produse prin aplicarea

unei idei noi care aparținea reclamantului și altor colegi din cadrul stației

pilot. Deși inițial actul a fost semnat numai de reclamant, ulterior a

învederat că la conceperea realizării tehnice au participat și ceilalți trei

coautori: C.A., M.I. și P.I.

La data de 11

octombrie 2001, s-a avizat de către comisia tehnico-economică și s-a aprobat de

către directorul general punerea în realizare a tehnicii noi.

În atare

situație, recurentul susține că și-a îndeplinit obligația de încunoștințare a

unității în legătură cu realizarea tehnică potrivit Legii nr.64/1991.

Procedura

operațională invocată de pârâtă și reținută de instanță a fost

prevăzută de Legea nr.62/1974, care a fost abrogată prin

Legea nr.64/1991.

Noua lege

nu mai prevedea obligativitatea unei astfel de proceduri operaționale, motiv

pentru care nu i se poate imputa recurentului nerespectarea acestei proceduri.

Recursul

este nefondat și a fost respins pentru următoarele considerente:

Recurentul

formulează mai multe critici care privesc modul de interpretare a probelor și

stabilirea situației de fapt, critici care nu pot fi valorificate în recurs,

față de actuala configurație a art.304

C.pr.civ

.

În ceea ce

privește aplicabilitatea art.72 din Legea nr.64/1991, critica de

nelegalitate

formulată de recurent, care se încadrează în

dispozițiile

art.304 pct.9

C.pr.civ

., este

nefondată.

Prin

cererea de chemare în judecată, reclamantul și soția sa - al cărei unic

moștenitor este - au solicitat obligarea pârâtei la încheierea contractului cu

privire la despăgubirile cuvenite reclamanților ca autori ai unei realizări

tehnice, precum și la

plata acestor

despăgubiri

estimate

de

reclamanți

la

suma de

2.140.330.800

lei.

Potrivit art.72

alin.(1) din Legea nr.64/1991, drepturile bănești ale autorului unei realizări

tehnice, care este nouă la nivelul unității și utilă acesteia, se stabilesc

prin contract încheiat între autor și unitate.

Încălcarea

acestei prevederi legale atrage, potrivit alin.(3) al aceluiași articol,

obligarea unității de a plăti autorului despăgubiri potrivit dreptului comun.

În speță,

curtea de apel a reținut că reclamanților nu li s-a atestat calitatea de autori

ai realizării tehnice pentru care pretind despăgubiri bănești.

Or,

atestarea calității de autor al realizării tehnice este o condiție prealabilă

și indispensabilă pentru plata drepturilor cuvenite în această calitate.

Verificând

înscrisurile depuse la dosar, curtea de apel a constatat că reclamanții nu au

urmat procedura standard, la care se referă răspunsul dat de O.S.I.M. prin

adresa din 4 iulie 2003.

Reclamantul

susține că instanța de apel nu putea să-și întemeieze soluția pe această

adresă, care conține punctul de vedere al unui funcționar din cadrul O.S.I.M.

și că Legea nr.64/1991 nu prevede o procedură de urmat pentru atestarea

calității de autor al unei invenții.

În

realitate, instanța de apel a analizat adresa O.S.I.M. în contextul tuturor

celorlalte probe administrate în cauză și nu i se poate imputa vreo încălcare a

legii, care să atragă incidența art.304 pct.9

C.pr.civ

.

Astfel,

chiar dacă Legea nr.64/1991 nu conține prevederi care să reglementeze procedura

atestării calității de autor al unei realizări tehnice și nici în Monitorul

Oficial nu s-au publicat norme emise în acest scop de către O.S.I.M., art.72

alin. (2) din Legea nr.64/1991 prevede în mod expres că unitatea care aplică

realizarea, are obligația să ateste calitatea de autor, iar nerespectarea

acestei obligații atrage sancțiunea prevăzută în alin.(3), aceea plății de

despăgubiri.

Or, ceea ce

s-a reținut ca situație de fapt, care nu mai poate fi

reapreciată

în recurs, este faptul că reclamanții nu au formulat către pârâtă o cerere în

sensul ca aceasta să le ateste calitatea de autori ai realizării tehnice și,

prin urmare, nici nu s-a întocmit vreun proces-verbal prin care o comisie de

specialitate să ateste că realizarea revendicată întrunește condițiile de a fi

nouă la nivelul unității și utilă acesteia.

Pe cale de

consecință, reclamanții nu au obținut un act – certificat, adeverință, atestat

etc. – prin care să li se recunoască fără echivoc calitatea de autori ai unei

realizări tehnice.

Înalta Curte nu poate ca, reevaluând

înscrisurile invocate de recurent, să le dea o altă valoare probatorie și să

considere că pârâta, aprobând punerea în aplicare a procedeului în discuție, a

atestat calitatea reclamanților de autori ai realizării tehnice, iar refuzul de

a le plăti acestora drepturi bănești este, prin urmare, discreționar.

Curtea de

apel, ca și tribunalul, a analizat și condițiile de fond ale protecției

prevăzute de art.72 alin.(1) din Legea nr.64/1991 și a concluzionat că procedeul

pentru care reclamanții au pretins drepturi bănești nu îndeplinea cerința

noutății la nivel de unitate.

Nici sub

acest aspect probele nu pot fi

reapreciate

, așa cum

solicită recurentul, în special prin luarea în considerarea punctului de vedere

exprimat de expertul a cărui recuzare a fost admisă de instanță, care ar lipsi

de eficiență juridică încheierea de admitere a recuzării.

Faptul că

pentru „Procedeul de pasivizare a aparatelor la fabricarea sodei calcinate

amoniacale” pârâta deține în prezent un brevet de invenție, care

ar

demonstra

noutatea

procedeului,

nu

constituie

un

argument

în

favoarea reclamantului, așa cum consideră acesta.

Astfel, nu

este de conceput ca pentru unul și același procedeu să se recunoască simultan o

dublă protecție, atât în calitate atât de invenție, cât și de realizare

tehnică, unor titulari diferiți sau chiar aceluiași titular.

Cu alte

cuvinte, dacă există un brevet de invenție pentru „Procedeul de pasivizare a

aparatelor la fabricarea sodei calcinate amoniacale”, drepturile patrimoniale

cuvenite autorului - oricare ar fi acesta - sunt cele reglementate de

dispozițiile din Legea nr.64/1991 referitoare la invenții.

Pentru aceste considerente, Înalta

Curte a menținut decizia curții de apel, ca fiind dată cu respectarea legii și,

în baza art.312

C.pr.civ

., a respins recursul ca

nefondat.