ÎCCJ, decizie (scj.ro #86766)

Calitatea de autor al unei realizări tehnice. Condițiile recunoașterii. Cuprins pe materii : Drept civil. Dreptul proprietății intelectuale. Brevet de invenție. Index alfabetic : Brevet de invenție. - calitatea de autor. - despăgubiri. Legea nr. 64/1991: art. 72 (art. 73 în urma republicării) Atestarea calității de autor al realizării tehnice este o condiție prealabilă și indispensabilă pentru plata drepturilor cuvenite în această calitate. Chiar dacă Legea nr.64/1991 nu conține prevederi care să reglementeze procedura atestării calității de autor al unei realizări tehnice și nici în Monitorul Oficial nu s-au publicat norme emise în acest scop de către O.S.I.M., art. 72 alin. (2) din Legea nr.64/1991 prevede în mod expres că unitatea care aplică realizarea, are obligația să ateste calitatea de autor.

Reclamanții nu au formulat către pârâtă o cerere în sensul ca aceasta să le ateste calitatea de autori ai realizării tehnice, nu au obținut un act, prin care să li se recunoască fără echivoc calitatea de autori ai unei realizări tehnice. Notă : Legea nr. 64/1991 a fost republicată în baza Legii nr. 28/2007, în M.Of . nr. 541 din 8.08.2007, iar în urma renumerotării articolelor, art. 72 a devenit art. 73, păstrând același conținut. ICCJ, Secția civilă și de proprietate intelectuală, decizia civilă nr. 1724 din 14 martie 2008 Prin acțiunea înregistrată la 22 aprilie 2003, reclamanții C.A. și C.I. au chemat în judecată S.C. B.U. S.A.

Ocna-Mureș, solicitând obligarea pârâtei la recunoașterea reclamanților drept autori ai realizării tehnice la nivelul unității „Procedeu de pasivizare a aparatelor la fabricarea sodei amoniacale” în conformitate cu art.72 alin.(2) din Legea nr.64/1991, republicată; obligarea pârâtei la plata daunelor cominatorii de 5.000.000 lei pe zi de întârziere de la pronunțarea hotărârii și până la încheierea contractului; obligarea pârâtei la plata sumei de 2.140.330.800 lei despăgubiri în urma aplicării realizării tehnice deosebite pentru anul 2002; obligarea pârâtei la plata sumei de 500.000.000 lei daune morale; obligarea pârâtei la plata dobânzilor legale pentru sumele solicitate de la data introducerii acțiunii și până la data plății.

Prin sentința civilă nr.1702 din 14 decembrie 2005, Tribunalul Alba a respins acțiunea formulată de reclamanți. Tribunalul a reținut că, potrivit dispozițiilor art.67 din forma inițială a Legii nr.64/1991, devenit art.72 în urma republicării legii, drepturile bănești ale autorului unei realizări tehnice, care este nouă la nivelul unei unități și utilă acesteia, se stabilesc prin contract încheiat între autor și unitate. Încălcarea prevederilor alin.(1) și alin.(2) atrage obligația unității de a plăti despăgubirile autorului potrivit dreptului comun. Despăgubirile se determină în funcție de rezultatele economice obținute de unitate. Pentru ca realizarea tehnică sa fie protejată, în condițiile dispozițiilor legale menționate, este necesar ca aceasta să îndeplinească două condiții de fond, respectiv necesitatea și utilitatea realizării tehnice.

Prin expertiza tehnică administrată, s-a stabilit că procedeul invocat de reclamanți ca fiind realizare tehnică, respectiv procedeul de pasivizare a aparatelor la fabricarea sodei calcinate amoniacale, nu a fost aplicat de către societatea pârâtă, fiind prezentat societății abia la 17 februarie 2003, în timp ce se aplica industrial din septembrie 2001. Realizarea procedeului tehnic s-a datorat unui colectiv larg, menționat în procesul verbal nr.5003/2003. Cum procedeul a început a fi utilizat din luna septembrie 2001 și a fost vizat în ședința din 11 octombrie 2001, nu sunt întrunite condițiile noutății și utilității prevăzute de art.72 din Legea nr.64/1991. Prin decizia nr.191/2007, Curtea de Apel Alba Iulia a respins ca nefondat apelul declarat de reclamantul C.I.

– în nume propriu și în calitate de moștenitor al reclamantei C.A., decedată pe parcursul procesului. Pentru a pronunța această decizie, curtea de apel a reținut următoarele: Expertiza efectuată în cauză a concluzionat că sulfura de calciu a început să fie utilizată de către pârâtă din luna septembrie 2001, iar procedeul invocat de reclamant a fost prezentat unității abia la 17 februarie 2003. Mai mult, din același raport de expertiză rezultă că reclamantul avea drept sarcină de serviciu atribuții pentru realizarea și implementarea unor procedee de reducere a consumurilor specifice de energie, cadru căruia i se subscris procedeul în discuție. De asemenea, reclamantul cunoștea și avea obligația de a respecta prevederile Legii nr.64/1991 precum și ale Regulamentului de aplicare a acestei legi, pentru acordarea brevetelor de invenție și pentru înregistrarea realizărilor tehnice.

În speță, nu sunt dovezi din care să rezulte că reclamantul a urmat procedura standard menționată în adresa nr.70644 din 4.07.2003 a O.S.I.M., în sensul de a înștiința unitatea asupra calității de autori ai unei realizări tehnice, a înregistrării cererii, declarării autorilor și prezentării procedeului propus spre înregistrare în cadrul unității. Lipsește, de asemenea, procesul-verbal al Comisiei tehnice de specialiști, care să fi analizat procedeul propus și să fi stabilit dacă acesta prezintă elemente de noutate și de utilitate la nivelul societății. Curtea de apel, având în vedere toate probele administrate în fața tribunalului, precum și expertiza contabilă realizată în faza apelului, a concluzionat că acțiunea reclamantului nu este întemeiată și că pârâta nu poate fi obligată la încheierea contractului și la plata despăgubirilor prevăzute de art.72 din Legea nr.64/1991.

Împotriva deciziei a declarat recurs reclamantul, invocând în drept dispozițiile art.304 pct.7 și pct.9 C.proc.civ ., formulând următoarele critici: În mod greșit s-a reținut inaplicabilitatea dispozițiilor art.72 din Legea nr.64/1991. Referitor la noutatea realizării tehnice, aceasta a fost dovedită în condițiile în care, ulterior datei de 21 iunie 2001, s-a analizat de către compartimentele specializate din societate oportunitatea și eficiența procedeului, realizarea tehnică fiind aplicată la nivelul pârâtei. Noutatea acestei realizări este stabilită nu numai la nivel de unitate, ci chiar la nivel național, iar mărturie stau brevetele de invenție 120080 și 120190 din anul 2005 obținut pentru aceste realizări.

Cea de-a doua condiție a utilității realizărilor tehnice era, de asemenea, îndeplinită, în acest sens fiind toate probele de la dosar. În ceea ce privește calitatea de autor, din actele depuse la dosarul cauzei rezultă cu certitudine că autorul realizării tehnice sunt C.I., C.A., M.I. și P.I. Societatea pârâtă încearcă inducerea în eroare a instanței cu privire la faptul că realizarea tehnică nu este doar creația autorilor menționați, ci a unui colectiv nominalizat după introducerea acțiunii. Recurentul mai susține că tribunalul nu ar fi trebuit să-și întemeieze hotărârea pe adresa nr.706443 din 4 iulie 2003 a Oficiului de Stat pentru Invenții și Mărci, deoarece un punct de vedere exprimat de un funcționar și care nu a fost însușit de către șeful serviciului nu poate să completeze o lege și nici să suplinească normele de aplicare a acesteia.

Regulamentul de aplicare a Legii nr.64/1991 prevede că în aplicarea acestui regulament, directorul general al O.S.I.M. emite instrucțiuni care se publică în Monitorul Oficial al României partea I-a. Prin urmare, atât timp cât instrucțiunile la care se referă adresa O.S.I.M. nu sunt publicate în Monitorul Oficial, nu sunt opozabile părților și nu pot sta la baza pronunțării unei hotărâri judecătorești. În realitate, procedura operațională invocată de pârâtă a fost respectată. Astfel, la data de 21 iunie 2001, a fost înaintat Consiliului de administrație referatul înregistrat cu nr.19, prin care reclamanții ofereau posibilitatea societății de reducere a costului de fabricație a unor produse prin aplicarea unei idei noi care aparținea reclamantului și altor colegi din cadrul stației pilot.

Deși inițial actul a fost semnat numai de reclamant, ulterior a învederat că la conceperea realizării tehnice au participat și ceilalți trei coautori: C.A., M.I. și P.I. La data de 11 octombrie 2001, s-a avizat de către comisia tehnico-economică și s-a aprobat de către directorul general punerea în realizare a tehnicii noi. În atare situație, recurentul susține că și-a îndeplinit obligația de încunoștințare a unității în legătură cu realizarea tehnică potrivit Legii nr.64/1991. Procedura operațională invocată de pârâtă și reținută de instanță a fost prevăzută de Legea nr.62/1974, care a fost abrogată prin Legea nr.64/1991. Noua lege nu mai prevedea obligativitatea unei astfel de proceduri operaționale, motiv pentru care nu i se poate imputa recurentului nerespectarea acestei proceduri.

Recursul este nefondat și a fost respins pentru următoarele considerente: Recurentul formulează mai multe critici care privesc modul de interpretare a probelor și stabilirea situației de fapt, critici care nu pot fi valorificate în recurs, față de actuala configurație a art.304 C.pr.civ . În ceea ce privește aplicabilitatea art.72 din Legea nr.64/1991, critica de nelegalitate formulată de recurent, care se încadrează în dispozițiile art.304 pct.9 C.pr.civ ., este nefondată. Prin cererea de chemare în judecată, reclamantul și soția sa - al cărei unic moștenitor este - au solicitat obligarea pârâtei la încheierea contractului cu privire la despăgubirile cuvenite reclamanților ca autori ai unei realizări tehnice, precum și la plata acestor despăgubiri estimate de reclamanți la suma de 2.140.330.800 lei.

Potrivit art.72 alin.(1) din Legea nr.64/1991, drepturile bănești ale autorului unei realizări tehnice, care este nouă la nivelul unității și utilă acesteia, se stabilesc prin contract încheiat între autor și unitate. Încălcarea acestei prevederi legale atrage, potrivit alin.(3) al aceluiași articol, obligarea unității de a plăti autorului despăgubiri potrivit dreptului comun. În speță, curtea de apel a reținut că reclamanților nu li s-a atestat calitatea de autori ai realizării tehnice pentru care pretind despăgubiri bănești. Or, atestarea calității de autor al realizării tehnice este o condiție prealabilă și indispensabilă pentru plata drepturilor cuvenite în această calitate. Verificând înscrisurile depuse la dosar, curtea de apel a constatat că reclamanții nu au urmat procedura standard, la care se referă răspunsul dat de O.S.I.M.

prin adresa din 4 iulie 2003. Reclamantul susține că instanța de apel nu putea să-și întemeieze soluția pe această adresă, care conține punctul de vedere al unui funcționar din cadrul O.S.I.M. și că Legea nr.64/1991 nu prevede o procedură de urmat pentru atestarea calității de autor al unei invenții. În realitate, instanța de apel a analizat adresa O.S.I.M.

în contextul tuturor celorlalte probe administrate în cauză și nu i se poate imputa vreo încălcare a legii, care să atragă incidența art.304 pct.9 C.pr.civ . Astfel, chiar dacă Legea nr.64/1991 nu conține prevederi care să reglementeze procedura atestării calității de autor al unei realizări tehnice și nici în Monitorul Oficial nu s-au publicat norme emise în acest scop de către O.S.I.M., art.72 alin. (2) din Legea nr.64/1991 prevede în mod expres că unitatea care aplică realizarea, are obligația să ateste calitatea de autor, iar nerespectarea acestei obligații atrage sancțiunea prevăzută în alin.(3), aceea plății de despăgubiri.

Or, ceea ce s-a reținut ca situație de fapt, care nu mai poate fi reapreciată în recurs, este faptul că reclamanții nu au formulat către pârâtă o cerere în sensul ca aceasta să le ateste calitatea de autori ai realizării tehnice și, prin urmare, nici nu s-a întocmit vreun proces-verbal prin care o comisie de specialitate să ateste că realizarea revendicată întrunește condițiile de a fi nouă la nivelul unității și utilă acesteia. Pe cale de consecință, reclamanții nu au obținut un act – certificat, adeverință, atestat etc. – prin care să li se recunoască fără echivoc calitatea de autori ai unei realizări tehnice. Înalta Curte nu poate ca, reevaluând înscrisurile invocate de recurent, să le dea o altă valoare probatorie și să considere că pârâta, aprobând punerea în aplicare a procedeului în discuție, a atestat calitatea reclamanților de autori ai realizării tehnice, iar refuzul de a le plăti acestora drepturi bănești este, prin urmare, discreționar.

Curtea de apel, ca și tribunalul, a analizat și condițiile de fond ale protecției prevăzute de art.72 alin.(1) din Legea nr.64/1991 și a concluzionat că procedeul pentru care reclamanții au pretins drepturi bănești nu îndeplinea cerința noutății la nivel de unitate. Nici sub acest aspect probele nu pot fi reapreciate , așa cum solicită recurentul, în special prin luarea în considerarea punctului de vedere exprimat de expertul a cărui recuzare a fost admisă de instanță, care ar lipsi de eficiență juridică încheierea de admitere a recuzării. Faptul că pentru „Procedeul de pasivizare a aparatelor la fabricarea sodei calcinate amoniacale” pârâta deține în prezent un brevet de invenție, care ar demonstra noutatea procedeului, nu constituie un argument în favoarea reclamantului, așa cum consideră acesta.

Astfel, nu este de conceput ca pentru unul și același procedeu să se recunoască simultan o dublă protecție, atât în calitate atât de invenție, cât și de realizare tehnică, unor titulari diferiți sau chiar aceluiași titular. Cu alte cuvinte, dacă există un brevet de invenție pentru „Procedeul de pasivizare a aparatelor la fabricarea sodei calcinate amoniacale”, drepturile patrimoniale cuvenite autorului - oricare ar fi acesta - sunt cele reglementate de dispozițiile din Legea nr.64/1991 referitoare la invenții. Pentru aceste considerente, Înalta Curte a menținut decizia curții de apel, ca fiind dată cu respectarea legii și, în baza art.312 C.pr.civ ., a respins recursul ca nefondat.