ÎCCJ, decizie (scj.ro #86731)
ÎCCJ, decizie (scj.ro #86731) (Înalta Curte de Casație și Justiție)
Drept
de autor. Scutirea de la plata taxei judiciare de timbru a tuturor cererilor
întemeiate pe dispozițiile Legii nr. 64/1991 privind brevetele de invenție
.
Cuprins pe materii
. Drept de autor.
Scutirea de la plata taxei judiciare de timbru a tuturor cererilor întemeiate
pe dispozițiile Legii nr. 64/1991 privind brevetele de invenție.
Index alfabetic
. Drept de autor.
-
taxa
de timbru
-
scutire.
Legea
nr. 64/1991
Legea
nr. 28/2007
Legea
nr. 146/1997
Drepturile
realizărilor tehnice sunt reglementate, alături de cele ale autorilor
invențiilor, de același act normativ, respectiv Legea nr. 64/1991.
În
art. 67 alin. (2) al Legii nr. 64/1991, astfel cum a fost modificată prin Legea
nr. 28/2007, se prevede că:
„Cererile
în justiție în domeniul drepturilor de proprietate industrială sunt scutite de
taxe judiciare.”
Indiferent
de regimul de protecție diferit prevăzut de lege pentru invenții și realizări
tehnice și de ponderea în economia legii a articolelor dedicate celor două
categorii, intenția legiuitorului a fost comună în ceea ce privește scutirea de
la plata taxei judiciare de timbru a tuturor cererilor întemeiate pe
dispozițiile acestui act normativ special.
Legea
prevede pentru ambele categorii de autori dreptul moral de a li se recunoaște
această calitate și dreptul patrimonial de a obține despăgubiri pentru
exploatarea invenției și, respectiv, a realizării tehnice
.
Î.C.C.J, Secția
civilă și de proprietate intelectuală, decizia nr. 10073 din 11 decembrie
2009
Prin
acțiunea înregistrată la 3 iulie 2008, reclamantul B.I. a chemat în judecată pe
pârâta S.C. A. S.A. – Slatina, solicitând instanței să constate dreptul său de
autor al realizării tehnice denumite „Modificare a dispozitivelor de plonjare
de pe cuvele de electroliză a aluminei , în scopul creșterii fiabilității și a
eficienței economice”, să o oblige pe pârâtă la plata de despăgubiri în cuantum
de 616.467,38 lei, reprezentând 50% din beneficiul net obținut în ultimii 3 ani
ca urmare a folosirii fără drept a realizării tehnice și, totodată, să o oblige
pe pârâtă să încheie cu reclamantul un contract cu privire la drepturile
bănești ce i se cuvin în continuare pentru folosirea realizării tehnice.
Prin
sentința nr. 1424 din 29 septembrie 2008 Tribunalul Olt, Secția civilă a anulat
acțiunea ca insuficient timbrată.
Pentru
a pronunța această sentință, tribunalul a reținut următoarele:
Cum în
cauză reclamantul revendică o creație tehnică nouă și nu o invenție, sunt
aplicabile dispozițiile art. 20 din Legea nr. 146/1997 modificată și
completată.
În
acest sens s-a pronunțat și Curtea Supremă de Justiție, Secția civilă prin
decizia nr.2457/2003, după punerea în discuție a obligației de a timbra la
valoare într-o cauză având ca obiect o creație tehnică.
Prin
decizia nr. 79 din 11 martie 2009, Curtea de Apel Craiova, Secția I civilă și
pentru cauze cu minori și de familie a admis apelul declarat de reclamant, a
desființat sentința și a trimis cauza spre rejudecare la același tribunal.
Pentru
a decide astfel, tribunalul a avut în vedere următoarele considerente:
Potrivit
art. 5 din Legea nr. 146/1997 privind taxele judiciare de timbru, cererile
formulate în domeniul dreptului de autor și de inventator se timbrează cu o
taxă fixă de 39 lei.
Textul
de lege menționat are în vedere toate cererile privind dreptul de autor, așa
cum acestea sunt prevăzute de Legea nr. 64/1991, fără niciun fel de distincție.
Astfel,
în art. 73 din Legea nr. 64/1991 se prevede expres că drepturile bănești ale
autorului unei realizări tehnice, care este nouă la nivelul unității și utilă a
acesteia se stabilesc în contract între autor și unitate.
Legea
nr.64/1991 folosește termenul de „autor” atât pentru invenții cât și pentru
realizări tehnice.
În
același sens sunt și dispozițiile art. 1 alin. (2) din O.U.G. nr. 100/2005
privind asigurarea respectării drepturilor de proprietate industrială, în care
se arată că „expresia dreptul de proprietate industrială include toate
drepturile reglementate de legislația națională, comunitară, precum și de
tratatele și convențiile internaționale în domeniu la care România este parte”.
De
altfel, Înalta Curte de Casație și Justiție, prin mai multe decizii de speță, a
statuat în mod irevocabil că atât timp cât Legea nr. 64/1991 nu face
diferențiere între drepturile patrimoniale ale inventatorilor și cele ale
autorilor unei realizări tehnice, nu se poate face diferențiere nici în
privința taxei de timbru.
Instanța
supremă a concluzionat că acțiunea formulată de autorul unei realizări tehnice
nu trebuie timbrată la valoare, ceea ce printr-o interpretare per a contrario,
înseamnă că aceasta se timbrează conform art. 5 din Legea nr. 146/1997 cu o
taxă fixă, astfel cum a procedat și reclamantul din prezenta cauză.
În
atare situație, în mod greșit tribunalul a anulat cererea ca insuficient
timbrată, soluționând cauza în baza unei excepții și fără cercetarea pe fond a
litigiului.
Împotriva
deciziei a declarat recurs pârâta, invocând în drept dispozițiile art. 304 pct.
8 și pct. 9 Cod procedură civilă.
1.Instanța
de apel nu a ținut seama că obiectul litigiului îl formează o pretinsă
realizare tehnică, iar nu o invenție sau un drept de autor ceea ce atrage
incidența dispozițiilor art. 304 pct. 8 Cod procedură civilă.
Astfel,
recurenta susține că este eronată concluzia instanței de apel potrivit căreia
nu există nicio diferențiere între autorul unei invenții și cel al unei
realizări tehnice.
Un
asemenea semn de egalitate nu se poate pune, chiar și prin simplul fapt că
Legea nr. 64/1991 a acordat 72 de articole invenției și unul singur creației
tehnice cu caracter de noutate la nivelul unei unități.
Reliefând
discrepanțele care există între regimul juridic al invenției și cel al
realizării tehnice, recurenta conchide că dreptul patrimonial acordat de lege
autorului unei soluții cu caracter de noutate la nivelul unității reprezintă un
drept de creanță, și nu conferă titularului un drept de proprietate
industrială.
Astfel,
urmând tradiția consacrată și prin Legea nr. 62/1974, Legea nr. 64/1991 nu
prevede acordul titularului unei realizări tehnice pentru exploatarea acesteia,
ci numai încheierea unui contract cu unitatea pentru stabilirea drepturilor
bănești pe care autorul ar trebui să le primească în urma acestei exploatări.
Nici
prevederile Legii nr. 8/1996 nu sunt aplicabile în cauză deoarece, actul
normativ menționat se referă la opere originale din domeniul literar artistic,
iar nu la creații tehnice, care se caracterizează prin noutate și nu prin
originalitate.
2.Prin
urmare, în cauză nu sunt incidente dispozițiile art. 5 lit. a și lit. b din
Legea nr.146/1997 care se referă exclusiv la drepturile de autor și conexe și,
respectiv la drepturile cuvenite inventatorului și respectiv, titularului de
brevet.
În
realitate, în cazul realizărilor tehnice nu se aplică prin asemănare dispozițiile
din materia dreptului de inventator ori de autor, ci dispozițiile dreptului
comun așa cum se prevede expres în art. 72 din Legea nr. 64/1991, republicată.
Practica
judiciară invocată în cauză este nerelevantă deoarece, prin deciziile
menționate de reclamant nu s-a statuat asupra chestiunii timbrajului, ci asupra
naturii juridice a litigiului și a competenței de soluționare.
În ceea
ce privește decizia nr. 5452 din 2 iunie 2006, aceasta se referă la un brevet
de invenție și nu la o realizare tehnică.
În schimb,
prin decizia nr. 2738/2002 Curtea Supremă de Justiție, Secția civilă s-a
pronunțat în sensul anulării recursului ca insuficient timbrat, reținând că nu
a fost achitată taxa de timbru la valoare, în sumă de 12.655.134 lei, iar
litigiul avea ca obiect o inovație din anul 1980.
Reclamantul
intimat B.I. a depus la dosar întâmpinare, solicitând respingerea recursului ca
nefondat, susținând că, în realitate, așa cum rezultă din dispozițiile art. 67
alin. (2) al Legii nr. 64/1991, modificată prin Legea nr. 28/2007, cererea sa
este scutită de plata taxei judiciare de timbru și că jurisprudența ulterioară
modificării legislative intervenite s-a pronunțat în spețe similare în sensul
scutirii de timbraj.
Recursul
este, într-adevăr, nefondat și va fi respins pentru următoarele considerente,
care le înlocuiesc în parte pe cele avute în vedere de către instanța de apel.
1.Dispozițiile
art. 5 din Legea nr. 146/1997 privind taxele judiciare de timbru, pe care își
întemeiază curtea de apel decizia, nu sunt aplicabile în cauză.
În
primul rând, așa după cum susține recurenta, drepturile conferite de lege
autorului unei realizări tehnice nu se confundă cu drepturile inventatorului,
astfel cum sunt reglementate de Legea nr. 64/1991 și nici cu cele de autor sau
conexe, reglementate de Legea nr. 8/1996.
Folosirea
sintagmei „autor” cu referire la persoana care creează o realizare tehnică,
nouă la nivelul unității și utilă acesteia, nu permite încadrarea drepturilor
autorilor de realizări tehnice în cea a drepturilor de autor la care se referă
art. 5 din Legea nr. 146/1997 privind taxele judiciare de timbru.
Textul
de lege menționat prevede modul în care se taxează cererile formulate în
domeniul drepturilor de autor și de inventator, detaliind, într-un mod care nu
lasă loc de interpretare, că este vorba despre:
a)
cereri pentru recunoașterea dreptului de autor și a drepturilor conexe, pentru
constatarea încălcării acestora și repararea prejudiciilor, inclusiv plata
drepturilor de autor și a sumelor cuvenite pentru opere de artă, precum și
pentru luarea unor măsuri în scopul prevenirii unor pagube iminente sau pentru
asigurarea apărării acestora –39 lei;
b)
cereri pentru recunoașterea calității de inventator, de titular de brevet, a
drepturilor născute din brevetul de invenție, din contractele de cesiune și
licență, inclusiv drepturile patrimoniale ale inventatorului – 39 lei.
Este
adevărat însă că, în lipsa unei prevederi legale exprese referitoare la modul
în care se timbrează cererile formulate de autorii de realizări tehnice, au
existat soluții ale instanțelor care au aplicat prin analogie dispozițiile art.
5 lit. b din Legea nr. 146/1997 referitoare la invenții, relevante în acest
sens fiind deciziile depuse în copie la dosar.
În al doilea
rând, dispozițiile art. 5 lit. b din Legea nr. 146/1997, care reprezintă
dreptul comun în materie de timbraj, nu mai sunt în vigoare, deoarece prin
legea specială nr. 64/1991 privind brevetele de invenție, astfel cum a fost
modificată prin Legea nr. 28/2007, s-a prevăzut în mod expres scutirea de plata
taxei judiciare.
În
acest mod, s-a revenit de fapt, la o reglementare anterioară din art. 61 al
Legii nr. 64/1991, ce fusese abrogată prin art. 30 alin. (2) liniuța 4 din
Legea nr. 146/1997.
Cu
toate acestea, susținerea recurentei potrivit căreia cererile formulate de
pretinșii autori ai unor realizări tehnice se taxează la valoare conform art. 2
din Legea nr. 146/1997 nu poate fi primită.
Drepturile
realizărilor tehnice sunt reglementate, alături de cele ale autorilor
invențiilor, de același act normativ, respectiv Legea nr. 64/1991.
În art.
67 alin. (2) al Legii nr. 64/1991, astfel cum a fost modificată prin Legea nr.
28/2007, se prevede că:
„Cererile
în justiție în domeniul drepturilor de proprietate industrială sunt scutite de
taxe judiciare.”
Indiferent
de regimul de protecție diferit prevăzut de lege pentru invenții și realizări
tehnice și de ponderea în economia legii a articolelor dedicate celor două
categorii, intenția legiuitorului a fost comună în ceea ce privește scutirea de
la plata taxei judiciare de timbru a tuturor cererilor întemeiate pe
dispozițiile acestui act normativ special.
Legea
prevede pentru ambele categorii de autori dreptul moral de a li se recunoaște
această calitate și dreptul patrimonial de a obține despăgubiri pentru
exploatarea invenției și, respectiv, a realizării tehnice.
Este
adevărat că articolul dedicat realizării tehnice prevede că despăgubirile
cuvenite autorului se determină potrivit dreptului comun, dar de aici nu se
poate deduce că și în ceea ce privește taxa judiciară de timbru sunt aplicabile
tot dispozițiile dreptului comun.
Pentru
aceste considerente, Înalta Curte a menținut decizia curții de apel și, în baza
art. 312 C.pr.civ., a respins recursul ca nefondat.