ÎCCJ, decizie (scj.ro #82131)
ÎCCJ, decizie (scj.ro #82131) (Înalta Curte de Casație și Justiție)
Brevet
de invenție. Prescripția dreptului la acțiune în cazul încălcării drepturilor
patrimoniale conferite de calitatea de titular de brevet. Protecția provizorie
acordată solicitantului de brevet.
Cuprins pe materii
.
Dreptul proprietății intelectuale. Brevet de invenție. Prescripția dreptului la
acțiune în cazul încălcării drepturilor patrimoniale conferite de calitatea de
titular de brevet. Protecția provizorie acordată solicitantului de brevet.
Cuprins pe materii
.
Dreptul proprietății intelectuale.
-
Brevet de invenție.
-
Prescripția dreptului la acțiune în cazul încălcării
drepturilor patrimoniale conferite de calitatea de titular de brevet.
-
Protecția provizorie acordată solicitantului de brevet.
Legea
nr. 64/1991: art. 23, art. 31, art. 34, art. 37, art. 58
Decretul
167/1958: art. 1, art. 3, art. 7
Conform art. 34 din
Legea nr. 64/1991, cu începere de la data publicării cererii de brevet, cererea
asigură în mod provizoriu solicitantului protecția conferită potrivit
dispozițiilor art. 33, cu excepția cazurilor în care cererea de brevet de
invenție a fost respinsă, retrasă sau declarată ca fiind considerată retrasă.
Faptul că protecția
este condiționată de acordarea brevetului nu are în nici un caz drept efect
suspendarea termenului de prescripție a dreptului la acțiune în cazul unei
eventuale încălcări a drepturilor inventatorului, ci pe acela că, în cazul
respingerii, retragerii sau declarării ca fiind retrasă a cererii de brevet,
solicitantul este lipsit retroactiv de protecția conferită în mod provizoriu pe
durata soluționării cererii.
Numai executarea
titlului pentru despăgubirile acordate în baza art. 34 este afectată de
condiția suspensivă a eliberării brevetului, conform art. 58 din lege.
Î.C.C.J., Secția civilă și de
proprietate intelectuală, decizia nr. 5452 din 2 iunie 2006.
La 22 octombrie
2003, P.G. a chemat în judecată S.C. RBG PHOENIX S.A. Baia Mare, solicitând
instanței să o oblige pe pârâtă la plata sumei de 999.870.000 de lei,
echivalentul sumei de 30.000 dolari SUA, cu titlul de drepturi patrimoniale
cuvenite reclamantului din exploatarea de către pârâtă a invenției brevetate de
O.S.I.M. în favoarea reclamantului, sub nr. 116676/B1/2001.
Prin
sentința civilă nr. 366 din 26 martie 2004, Tribunalul Maramureș, secția civilă
a respins acțiunea ca tardiv formulată.
Pentru
a pronunța această hotărâre, instanța a reținut următoarele:
În
cauza de față, dreptul la acțiune s-a născut la expirarea lunii iunie 2000,
aceasta fiind ultima lună în care părțile au recunoscut că pârâta a exploatat
creația intelectuală a reclamantului.
În
drept, sunt aplicabile dispozițiile art. 1, ale art. 3 și ale art. 7 din Decr. nr.
167/1958, în sensul că dreptul la acțiune având un obiect patrimonial se stinge
prin prescripție dacă nu a fost exercitat în termenul de 3 ani stabilit de
lege.
Din
iulie 2000 și până în 22 octombrie 2003, când reclamantul a înregistrat la
Tribunal cererea de chemare în judecată au trecut mai mult de 3 ani, situație
în care reclamantul nu-și mai poate valorifica dreptul său față de pârâtă.
Instanța
a mai reținut că din luna noiembrie 2002, când reclamantul a primit brevetul de
invenție, și până la 1 iulie 2003, când s-a împlinit termenul de prescripție
pentru acțiunea în pretenții, reclamantul a avut suficient timp pentru a-și
valorifica în justiție drepturile patrimoniale decurgând din exploatarea de
către pârâtă a invenției.
Prin
decizia civilă nr. 1349/A din 2 iunie 2004, Curtea de Apel Cluj, secția civilă
a respins ca nefondat apelul declarat de reclamant împotriva sentinței și l-a
obligat pe reclamant să plătească suma de 28 802 400 de lei, diferență de taxă
judiciară de timbru datorată pentru prima instanță.
Pentru
a pronunța această decizie, curtea de apel a reținut următoarele:
După
cum arată însuși reclamantul în cuprinsul acțiunii sale, cererea de brevet
pentru invenția „Sistemul pentru acționare electrică cu controler de comandă a
utilajelor metalurgice” a fost înregistrată la O.S.I.M. sub nr. 97-02218 din 3
decembrie 1997, care reprezintă data de depozit.
Reclamantul
susține că, din acest moment și până în luna iunie 2000, pârâta a utilizat
invenția în procesul tehnologic și a obținut importate beneficii, fără să-i
acorde drepturile patrimoniale cuvenite.
Așadar,
pretențiile de 999.870.000 lei, echivalentul a 30.000 dolari SUA se referă la
perioada decembrie 1997- iunie 2000.
Potrivit
art. 34 din Legea nr. 64/1991, începând de la data publicării cererii de
brevet, în conformitate cu art. 23 din aceeași lege, cererea asigură
solicitantului în mod provizoriu protecția conferită potrivit art. 33, cu
excepția cazurilor în care cererea de brevet a fost respinsă.
Drepturile
patrimoniale ale inventatorului sunt recunoscute prin art. 37 din actul
normativ menționat, iar conform art. 58 titularul brevetului are dreptul la
despăgubiri potrivit dreptului comun.
Așa
cum a argumentat și prima instanță, pretențiile deduse judecății sunt supuse
prescripției dreptului a acțiune în conformitate cu dispozițiile art. 1 și ale art.
7 din Decretul nr. 167/1958, iar conform art. 3 din același decret, termenul de
prescripție este de 3 ani și începe să curgă de la data când se naște dreptul
la acțiune.
Curtea
de apel a înlăturat susținerea apelantului potrivit căreia termenul de
prescripție este unul special, de 20 de ani, reglementat de art. 31 alin. (1)
din Legea nr. 64/1991, deoarece acest text se referă la durata de protecție a
brevetului de invenție.
Durata
de protecție, în care titularul brevetului are un drept exclusiv de exploatare
a invenției, nu poate fi confundată cu instituția prescripției dreptului la
acțiune, iar Legea nr. 64/1991 nu conține referitor la prescripție dispoziții
speciale și derogatorii de la dreptul comun în materie.
Tribunalul
a stabilit că termenul de prescripție a început să curgă la sfârșitul lunii
iunie 2000, ultima lună în care pârâta a exploatat creația intelectuală a
reclamantului, în vreme ce apelantul susține că dreptul la acțiune s-a născut
la data aprobării brevetului de invenție, prin hotărârea publicată în B.O.P.I. nr.
4/2001 și comunicată acestuia în noiembrie 2002.
În
acest sens, apelantul a susținut că drepturile sale patrimoniale au fost
afectate de o condiție suspensivă, aceea a obținerii brevetului de invenție,
fiind aplicabile dispozițiile art. 7 alin. 3 din Decretul nr. 167/1958.
Curtea
de apel arată însă că, în realitate, drepturile reclamantului nu sunt supuse
unei condiții suspensive, ci unei condiții rezolutorii, care nu afectează și nu
suspendă dreptul la acțiune al titularului. Această interpretare se deduce din
prevederile art. 34 din Legea nr. 64/1991, care statuează asupra protecției
provizorii asigurate solicitantului de brevet. Așadar, drepturile patrimoniale,
derivate din dreptul exclusiv de exploatare a brevetului de invenție, se cuvin
reclamantului provizoriu încă de la data publicării cererii de brevet, dată la
care s-a născut și dreptul la acțiune, condiția rezolutorie fiind aceea a
respingerii cererii de brevet.
În același sens, sunt și prevederile art. 58 alin. 3 din lege, care stabilesc
obligația de despăgubire în raport de dreptul comun, titlul pentru plata
despăgubirilor fiind executoriu după eliberarea brevetului.
Față
de cele reținute, în mod legal prima instanță a stabilit că termenul de
prescripție era deja împlinit la data introducerii acțiunii.
În
ceea ce privește timbrajul cererii de chemare în judecată, curtea de apel a
reținut că, în formularea inițială, art. 61 din Legea nr. 64/1991 a stabilit că
litigiile cu privire la drepturile izvorâte din brevetul de invenție, inclusiv
cele patrimoniale, nu sunt supuse taxei de timbru.
Legea
nr. 146/1997, prin art. 30 alin. 2 liniuța 4, a abrogat în mod expres art. 61
din Legea nr. 64/1991, fără ca în cuprinsul ei să prevadă scutirea de taxă de
timbru în situația unor astfel de litigii.
Acțiunea
reclamantului a fost înregistrată la data de 22 octombrie 2003, moment la care
era supusă taxei judiciare de timbru și timbrului judiciar, calculate în
funcție de valoarea pretențiilor bănești, conform art. 2 alin. 1 din Legea
146/1997.
Cum
reclamantul a achitat o taxă judiciară de timbru de numai 342.000 lei, în baza art.
20 alin. 5 din Legea nr. 146/1997, curtea de apel a dispus ca acesta să achite
diferența în cuantum de 28 802 400 lei.
Împotriva
deciziei instanței de apel a declarat recurs reclamantul P.G., invocând
următoarele motive:
1.
Decizia este nelegală prin prisma obligării sale la plata sumei de 28.802.400
de lei, diferență de taxă judiciară de timbru pentru prima instanță.
În
primul rând, instanța de apel nu a pus în discuția părților necesitatea
completării timbrajului, pentru ca apelantul reclamant să se poată pronunța
asupra acestui aspect, în condițiile în care taxa judiciară de timbru acceptată
de aceeași instanță pentru judecarea apelului a fost de 171.000 lei.
Pe
de altă parte, obligarea apelantului la plata taxei judiciare de timbru la
valoarea pretențiilor încalcă dispozițiile art. 5 lit. b din Legea nr.
146/1997, care stabilesc o taxă în cuantum fix de 342 000 lei pentru cererile
privind recunoașterea calității de inventator, de titular de brevet, a
drepturilor născute din brevetul de invenție, din contractele de cesiune și
licență, inclusiv drepturile patrimoniale ale inventatorului.
2.
În mod nelegal, instanța de apel a considerat, ca și prima instanță, că
acțiunea este prescrisă.
În
primul rând, deși instanța de apel reține că art. 34 din Legea nr. 64/1991
asigură în mod provizoriu protecția conferită cu începere de la data publicării
cererii de brevet, în mod nelegal consideră prescris dreptul la acțiune în
condițiile în care, de la data publicării cererii de brevet și până la data
introducerii acțiunii s-a scurs un interval mai mic de 3 ani.
Astfel,
cererea de brevet de invenție a fost publicată la 30 aprilie 2001, așa cum
rezultă din adresa nr. 1006976/2 martie 2001 emisă de O.S.I.M. și din copia
brevetului de invenție acordat, iar acțiunea a fost introdusă pe rolul
Tribunalului Maramureș la data de 22 octombrie 2003.
În
mod nelegal, instanța de apel a luat în calcul ca dată de publicare a cererii
de brevet luna iulie 1999, lună în care s-ar fi împlinit termenul prevăzut de art.
23 alin. 1 din Legea nr. 64/1991.
Nici
reținerea primei instanțe în sensul că termenul de prescripție curge începând
cu luna iunie 2000 nu este legală, câtă vreme doar cu începere de la data
publicării cererii de brevet se conferă o protecție provizorie solicitantului.
Recurentul
susține că acordarea brevetului de invenție constituie o condiție suspensivă
iar nu una rezolutorie, iar condiția suspensivă conform art. 1017 Cod civil
este acel eveniment viitor și incert de a cărui îndeplinire depinde nașterea
actului juridic.
Condiția
suspensivă presupune că actul juridic nu-și produce efectele, acestea fiind sub
semnul întrebării, cu consecința faptului că creditorul nu poate cere
executarea obligației, iar prescripția dreptului la acțiune nu începe să curgă.
Cele
susținute se coroborează, în opinia recurentului, cu dispozițiile art. 58 alin.
4 din Legea nr. 64/1991, potrivit cărora titlul pentru plata despăgubirilor
este executoriu după eliberarea brevetului.
Fiind
în prezența unei condiții suspensive, sunt aplicabile prevederile art. 7 alin.
3 din Decretul nr. 167/1958 potrivit cărora, dacă dreptul este sub condiție
suspensivă, prescripția începe să curgă de la data când s-a împlinit condiția,
text care are corespondent și în dispozițiile art. 1885 alin. 1 Cod civil.
Recurentul
solicită admiterea recursului, casarea deciziei, admiterea apelului, anularea
sentinței și trimiterea cauzei spre rejudecare pentru evocarea fondului.
Analizând decizia prin
prisma celor două motive de recurs invocate, Înalta curte constată următoarele:
1.Primul motiv de recurs este întemeiat.
Într-adevăr, fără a pune în discuția reclamantului necesitatea
completării taxei judiciare de timbru datorate, instanța de apel l-a obligat pe
acesta în mod nelegal la plata unei sume pe care nu o datorează.
Curtea de apel a reținut că, în formularea inițială, art. 61 din Legea nr.
64/1991 a stabilit că litigiile cu privire la drepturile izvorâte din brevetul
de invenție, inclusiv cele patrimoniale, nu sunt supuse taxei de timbru și că
Legea nr. 146/1997, prin art. 30 alin. 2 liniuța a 4, a abrogat în mod expres art.
61 din Legea nr. 64/1991, fără ca în cuprinsul ei să prevadă scutirea de taxă
de timbru în situația unor astfel de litigii.
Ceea ce a omis însă curtea de apel este faptul că, prin art. II
din Legea nr. 203/2002, prin care s-a modificat Legea nr. 64/1991 - text care
nu este încorporat în textul republicat al legii modificate, drept pentru care
se aplică în continuare ca dispoziții proprii ale Legii nr. 203/2002 – s-au
abrogat dispozițiile art. 30 alin. 2 liniuța a 4-a din Legea nr. 146/1997 cu
modificările și completările ulterioare.
Au rămas, în schimb, în vigoare dispozițiile art. 5 lit. b din
Legea nr. 146/1997, care prevăd o taxă judiciară de timbru fixă pentru toate
cererile având ca obiect recunoașterea calității de inventator, de titular de
brevet, a drepturilor născute din brevetul de invenție, din contractele de
cesiune și licență, inclusiv drepturile patrimoniale ale inventatorului.
Cuantumul acestei taxe era, la data introducerii acțiunii, de
342 000 lei și, cum obiectul acesteia îl constituie valorificarea drepturilor
patrimoniale ale inventatorului, acțiunea a fost legal timbrată.
Soluția de obligare a reclamantului la plata sumei de 28 802 400
lei încalcă dispozițiile art. 5 lit. b din Legea nr. 146/1997, făcând incident
motivul de recurs prevăzut de art. 304 pct. 9 C. pr. civ.
Cel de-al doilea motiv de recurs este neîntemeiat.
Durata de protecție a
unui brevet de invenție este intervalul de timp în care titularului de brevet
îi sunt recunoscute drepturile patrimoniale și nu se confundă cu termenul de
prescripție a dreptului la acțiune pentru încălcarea acestor drepturi.
În interiorul duratei
de protecție a invenției, pentru fiecare încălcare a unui drept patrimonial
curge un termen de prescripție distinct, după regulile prevăzute de Decretul nr.
167/1958.
Conform art. 34 din
Legea nr. 64/1991, cu începere de la data publicării cererii de brevet, cererea
asigură în mod provizoriu solicitantului protecția conferită potrivit
dispozițiilor art. 33, cu excepția cazurilor în care cererea de brevet de
invenție a fost respinsă, retrasă sau declarată ca fiind considerată retrasă.
În speță, invenția
reclamantului a beneficiat de protecție provizorie începând cu luna iunie 1999,
care, conform susținerilor ambelor părți, este data publicării cererii de
brevet și nu începând cu 30 aprilie 2001, care este data publicării hotărârii
de acordare a brevetului.
Faptul că protecția
este condiționată de acordarea brevetului nu are în nici un caz drept efect
suspendarea termenului de prescripție a dreptului la acțiune în cazul unei
eventuale încălcări a drepturilor inventatorului, ci pe acela că, în cazul
respingerii, retragerii sau declarării ca fiind retrasă a cererii de brevet,
solicitantul este lipsit retroactiv de protecția conferită în mod provizoriu pe
durata soluționării cererii.
Numai executarea
titlului pentru despăgubirile acordate în baza art. 34 este afectat de condiția
suspensivă a eliberării brevetului, conform art. 58 din lege.
În speță, protecția
conferită reclamantului s-a consolidat prin hotărârea de cordare a brevetului,
publicată în BOPI la data de 30 aprilie 2001, urmată de eliberarea brevetului
de invenție nr. 116676 B1 – „Sistem pentru acționare electrică cu controler de
comandă a utilajelor metalurgice”.
Durata de protecție a
brevetului de invenție este, conform art. 31 din Legea nr. 64/1991, de 20 de
ani începând cu data de depozit, care este, în cazul de față, 3 decembrie 1997.
Reclamantul se plânge
de încălcarea drepturilor sale patrimoniale conferite de calitatea de titular
de brevet în perioada 3 decembrie 1997- iunie 2000.
Cum este vorba despre
încălcarea unor drepturi patrimoniale, dreptul la acțiune se prescrie în termen
de trei ani, conform art. 1 și ale art. 3 din Decretul nr. 167/1958.
În raport de ceste
dispoziții legale, corect au stabilit instanțele că inclusiv pentru ultima
pretinsă încălcare, din luna iunie 2000, dreptul la acțiune s-a prescris la 1
iulie 2003.
În atare condiții,
acțiunea înregistrată pe rolul tribunalului la data de 22 octombrie 2003 a
fost în mod legal respinsă pe cale de excepție.
Pentru considerentele
arătate, Înalta Curte a admis recursul și a casat în parte decizia atacată,
numai în ceea ce privește dispoziția referitoare la obligarea reclamantului la
plata sumei de 28 802 400 lei diferență de taxă judiciară de timbru, pe care o
va înlătura.
Înalta Curte a
menținut celelalte dispoziții ale deciziei instanței de apel.