ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 2096/2014

Deliberând, în

condițiile art. 256 C. proc. civ., asupra recursului de față, constată

următoarele:

Prin cererea înregistrată pe rolul

Tribunalului Bacău, secția a II-a civilă, contencios administrativ și fiscal

dosar declinat de la Judecătoria Bacău, reclamantul T.T.A. a solicitat în

contradictoriu cu pârâta SC R. SA Onești obligarea pârâtei la plata sumei de

200.000 lei reprezentând daune pentru încălcarea drepturilor de autor.

În motivarea acțiunii

reclamantul a arătat că pârâta a folosit la sistemul de distribuție în anul

1997 cu ocazia modernizării turnului de răcire nr. 1 elemente brevetate de el,

respectiv sistemul de distribuție format din țevi metalice sub formă

concentrică prevăzute cu dispoziții de împrăștiere a apei de tip

centrifugal-tangențial. A mai arătat că aceleași elemente mai apar la același

turn de răcire și cu ocazia reparației capitale din 2004. A mai arătat că

elementele în cauză au fost brevetate conform brevetului nr. 112214C.

În drept și-a

întemeiat cererea pe art. 59, art. 32 alin. (2) și art. 67 (fără a specifica

actul normativ) și art. 970, 1.073, 1.082 C. civ.

Prin Sentința civilă

nr. nr. 340 din 04 februarie 2013 a Tribunalului Bacău a fost respinsă excepția

netimbrării cererii de chemare în judecată și admisă excepția prescripției

dreptului la acțiune.

Curtea de Apel Bacău,

secția a II-a civilă, învestită cu soluționarea apelului declarat de reclamant,

prin Decizia nr. 108 din 28 noiembrie 2013, a respins calea de atac, ca

nefondată, pentru considerentele ce urmează.

Potrivit art. 59

alin. (4) din Legea nr. 64/1991 "încălcarea drepturilor prevăzute la art.

32 alin. (1) de către terți după publicarea cererii de brevet de invenție

atrage pentru persoanele vinovate obligația de despăgubire potrivit dreptului

comun (...)". În cauză, având în vedere natura patrimonială a obiectului

acțiunii, este incident termenul de prescripție 3 ani prevăzut de art. 3 din

Decretul nr. 167/1958 care începe să curgă potrivit art. 7 și 12 din decret, de

la data când s-a născut dreptul la acțiune.

În speță dreptul la

acțiune al reclamantului s-a născut cel mai târziu de la data când pârâta a

încălcat ultima oară drepturile reclamantului prevăzute de art. 32 alin. (1)

din Legea 64/1991, iar din înscrisurile de la dosar rezultă așa cum a reținut

și prima instanță că pârâta nu ar mai încălca drepturile reclamantului încă din

anul 2008 când a oprit instalația de la turnul de răcire nr. 1. Mai mult de

atât, reclamantul a avut cunoștință de faptul că pârâta ar utiliza elemente

brevetate de acesta cu mai mult de 3 ani înainte de introducerea acțiunii,

respectiv înainte de data de 10 februarie 2009; astfel, din memoriul depus a

rezultat că reclamantul avea cunoștință despre modul cum a fost realizat și

modernizat turnul de răcire, deoarece aceasta a fost făcută de un fost

subaltern de-al său, modernizare ce a avut loc în anul 1997, iar apoi reparat

în anul 2004, iar în consecință la data de 09 octombrie 2009 a și formulat o

plângere penală față de pârâtă privind aceleași drepturi. De asemenea în cauză

nu este incident vreun caz de întrerupere a prescripției extinctivă prevăzute

limitativ de art. 16 din Decretul nr. 167/1958, soluția de neîncepere a

urmăririi penale dată în urma plângerii penale formulate de reclamant nefiind

de natură a întrerupe prescripția.

Împotriva deciziei a

declarat recurs reclamantul, criticând decizia sub aspectul greșitei aplicări a

dispozițiilor Decretului nr. 167/1958 deoarece acest act normativ nu poate

anula Legea nr. 64/1991 care este o lege specială, având astfel prioritate.

Hotărârea Curții de

Apel se bazează pe prezumții referitoare la data la care reclamantul a cunoscut

aplicarea brevetului, prezumție falsă.

O altă critică se

referă la faptul că în mod greșit nu a fost încuviințată expertiza tehnică de

specialitate pentru a fi dovedit existența elementelor brevetate.

Intimata R. SA, prin

întâmpinarea formulată în condițiile art. 308 alin. (2) C. proc. civ. invocă

nulitatea recursului întrucât nu sunt indicate motive de nelegalitate, pe fond,

solicitând respingerea căii de atac.

Înalta Curte,

analizând decizia prin raportare la criticile formulate, reține caracterul

nefondat al recursului pentru argumentele ce succed.

Prioritar, Înalta

Curte învederează că își însușește în totalitate considerentele de fapt și de

drept avute în vedere de instanța superioară de fond la pronunțarea hotărârii.

Recurentul invocă

greșita aplicare a dispozițiilor referitoare la prescripția extinctivă a

dreptului la acțiune prin raportare la prevederile Legii nr. 64/1991, critică

de nelegalitate ce va fi analizată din perspectiva dispozițiilor art. 304 pct.

9 C. proc. civ.

Conform art. 32

"Brevetul de invenție conferă titularului său un drept exclusiv de

exploatare a invenției pe întreaga sa durată.

(2) Este interzisă

efectuarea fără consimțământul titularului a următoarelor acte:

a) fabricarea,

folosirea, oferirea spre vânzare, vânzarea sau importul în vederea folosirii,

oferirii spre vânzare ori vânzării, în cazul în care obiectul brevetului este

un produs;

b) utilizarea

procedeului, precum și folosirea, oferirea spre vânzare, vânzarea sau importul

în aceste scopuri al produsului obținut direct prin procedeul brevetat, în

cazul în care obiectul brevetului este un procedeu".

Reclamantul invocă

utilizarea invenției sale de către pârâtă fără acordul său, ceea ce determină

incidența lit. a) a art. 32 alin. (1), alin. (2) lit. b) din Legea nr. 64/1991

privind brevetele de invenție.

Legiuitorul a

stabilit prin art. 59 alin. (4) din Legea nr. 64/1991 că încălcarea acestor

drepturi atrage obligația de despăgubire potrivit dreptului comun.

Fiind în prezența

unui drept patrimonial, acesta este supus prevederilor art. 1 din Decretul nr.

167/1958 privitor la prescripția extinctivă, conform cărora dreptul la acțiune,

având obiect un drept patrimonial, se stinge prin prescripție, dacă nu a fost

exercitat în termenul stabilit de lege.

Or, termenul stabilit

de legiuitor este de 3 ani conform art. 3 din actul normativ menționat.

Potrivit art. 7 din

Decretul nr. 167/1958 prescripția începe să curgă de la data când se naște

dreptul la acțiune, iar în cazul existenței unor prestații succesive, dreptul

la acțiune cu privire la fiecare din aceste prestațiuni se stinge printr-o

prescripție deosebită, conform art. 12 din același act normativ.

Cu alte cuvinte,

aserțiunea recurentului în sensul că trebuia să se dea eficiență doar

dispozițiilor legii privind brevetele de invenție este lipsită de temei legal,

în condițiile în care norma juridică specială - art. 59 alin. (4) din Legea nr.

64/1991 - trimite pe autorul ale cărui drepturi de proprietate intelectuală au

fost încălcate la dispozițiile de drept comun în vederea acoperii prejudiciului

suferit ca urmare a faptei pretins ilicite săvârșite de un terț.

Nu subzistă nici

critica referitoare la împrejurarea că instanța a operat doar cu prezumții la

darea soluției când, în realitate, instanțele anterioare, analizând probatoriul

administrat în cauză, au stabilit situația de fapt, respectiv data de la care

s-a născut cel mai târziu dreptul la acțiune al reclamantului, la care au

aplicat dispozițiile referitoare la prescripția extinctivă a dreptului la

acțiune în situația existenței unui drept patrimonial.

Critica referitoare

la greșita soluție a primei instanțe privind neadministrarea probei cu

expertiză tehnică de specialitate nu poate fi primită întrucât obiect al

recursului este, potrivit art. 299 C. proc. civ., decizia pronunțată în etapa

devolutivă a procesului.

Recurentul nu critică

soluția dată de instanța de apel cu privire la acest aspect și anume lipsa de

utilitate a probei față de împrejurarea că pricina a fost soluționată pe cale

de excepție, așa încât cele învederate nu pot fi analizate în calea

extraordinară de atac a recursului.

Înalta Curte, pentru

cele ce preced, în temeiul dispozițiilor art. 312 alin. (1) C. proc. civ., va

respinge recursul.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge, ca

nefondat, recursul declarat de reclamantul T.T.A. împotriva Deciziei nr. 108

din data de 28 noiembrie 2013 a Curții de Apel Bacău, secția a II-a civilă, de

contencios administrativ fiscal.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință

publică, astăzi 1 iulie 2014.

Procesat

de GGC - NN