ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 2096/2014

Deliberând, în condițiile art. 256 C. proc. civ., asupra recursului de față, constată următoarele: Prin cererea înregistrată pe rolul Tribunalului Bacău, secția a II-a civilă, contencios administrativ și fiscal dosar declinat de la Judecătoria Bacău, reclamantul T.T.A. a solicitat în contradictoriu cu pârâta SC R. SA Onești obligarea pârâtei la plata sumei de 200.000 lei reprezentând daune pentru încălcarea drepturilor de autor. În motivarea acțiunii reclamantul a arătat că pârâta a folosit la sistemul de distribuție în anul 1997 cu ocazia modernizării turnului de răcire nr. 1 elemente brevetate de el, respectiv sistemul de distribuție format din țevi metalice sub formă concentrică prevăzute cu dispoziții de împrăștiere a apei de tip centrifugal-tangențial.

A mai arătat că aceleași elemente mai apar la același turn de răcire și cu ocazia reparației capitale din 2004. A mai arătat că elementele în cauză au fost brevetate conform brevetului nr. 112214C. În drept și-a întemeiat cererea pe art. 59, art. 32 alin. (2) și art. 67 (fără a specifica actul normativ) și art. 970, 1.073, 1.082 C. civ. Prin Sentința civilă nr. nr. 340 din 04 februarie 2013 a Tribunalului Bacău a fost respinsă excepția netimbrării cererii de chemare în judecată și admisă excepția prescripției dreptului la acțiune. Curtea de Apel Bacău, secția a II-a civilă, învestită cu soluționarea apelului declarat de reclamant, prin Decizia nr. 108 din 28 noiembrie 2013, a respins calea de atac, ca nefondată, pentru considerentele ce urmează.

Potrivit art. 59 alin. (4) din Legea nr. 64/1991 "încălcarea drepturilor prevăzute la art. 32 alin. (1) de către terți după publicarea cererii de brevet de invenție atrage pentru persoanele vinovate obligația de despăgubire potrivit dreptului comun (...)". În cauză, având în vedere natura patrimonială a obiectului acțiunii, este incident termenul de prescripție 3 ani prevăzut de art. 3 din Decretul nr. 167/1958 care începe să curgă potrivit art. 7 și 12 din decret, de la data când s-a născut dreptul la acțiune.

În speță dreptul la acțiune al reclamantului s-a născut cel mai târziu de la data când pârâta a încălcat ultima oară drepturile reclamantului prevăzute de art. 32 alin. (1) din Legea 64/1991, iar din înscrisurile de la dosar rezultă așa cum a reținut și prima instanță că pârâta nu ar mai încălca drepturile reclamantului încă din anul 2008 când a oprit instalația de la turnul de răcire nr. 1. Mai mult de atât, reclamantul a avut cunoștință de faptul că pârâta ar utiliza elemente brevetate de acesta cu mai mult de 3 ani înainte de introducerea acțiunii, respectiv înainte de data de 10 februarie 2009; astfel, din memoriul depus a rezultat că reclamantul avea cunoștință despre modul cum a fost realizat și modernizat turnul de răcire, deoarece aceasta a fost făcută de un fost subaltern de-al său, modernizare ce a avut loc în anul 1997, iar apoi reparat în anul 2004, iar în consecință la data de 09 octombrie 2009 a și formulat o plângere penală față de pârâtă privind aceleași drepturi.

De asemenea în cauză nu este incident vreun caz de întrerupere a prescripției extinctivă prevăzute limitativ de art. 16 din Decretul nr. 167/1958, soluția de neîncepere a urmăririi penale dată în urma plângerii penale formulate de reclamant nefiind de natură a întrerupe prescripția. Împotriva deciziei a declarat recurs reclamantul, criticând decizia sub aspectul greșitei aplicări a dispozițiilor Decretului nr. 167/1958 deoarece acest act normativ nu poate anula Legea nr. 64/1991 care este o lege specială, având astfel prioritate. Hotărârea Curții de Apel se bazează pe prezumții referitoare la data la care reclamantul a cunoscut aplicarea brevetului, prezumție falsă. O altă critică se referă la faptul că în mod greșit nu a fost încuviințată expertiza tehnică de specialitate pentru a fi dovedit existența elementelor brevetate.

Intimata R. SA, prin întâmpinarea formulată în condițiile art. 308 alin. (2) C. proc. civ. invocă nulitatea recursului întrucât nu sunt indicate motive de nelegalitate, pe fond, solicitând respingerea căii de atac. Înalta Curte, analizând decizia prin raportare la criticile formulate, reține caracterul nefondat al recursului pentru argumentele ce succed. Prioritar, Înalta Curte învederează că își însușește în totalitate considerentele de fapt și de drept avute în vedere de instanța superioară de fond la pronunțarea hotărârii. Recurentul invocă greșita aplicare a dispozițiilor referitoare la prescripția extinctivă a dreptului la acțiune prin raportare la prevederile Legii nr. 64/1991, critică de nelegalitate ce va fi analizată din perspectiva dispozițiilor art. 304 pct. 9 C. proc.

civ. Conform art. 32 "Brevetul de invenție conferă titularului său un drept exclusiv de exploatare a invenției pe întreaga sa durată. (2) Este interzisă efectuarea fără consimțământul titularului a următoarelor acte: a) fabricarea, folosirea, oferirea spre vânzare, vânzarea sau importul în vederea folosirii, oferirii spre vânzare ori vânzării, în cazul în care obiectul brevetului este un produs; b) utilizarea procedeului, precum și folosirea, oferirea spre vânzare, vânzarea sau importul în aceste scopuri al produsului obținut direct prin procedeul brevetat, în cazul în care obiectul brevetului este un procedeu". Reclamantul invocă utilizarea invenției sale de către pârâtă fără acordul său, ceea ce determină incidența lit. a) a art. 32 alin. (1), alin. (2) lit. b) din Legea nr. 64/1991 privind brevetele de invenție.

Legiuitorul a stabilit prin art. 59 alin. (4) din Legea nr. 64/1991 că încălcarea acestor drepturi atrage obligația de despăgubire potrivit dreptului comun. Fiind în prezența unui drept patrimonial, acesta este supus prevederilor art. 1 din Decretul nr. 167/1958 privitor la prescripția extinctivă, conform cărora dreptul la acțiune, având obiect un drept patrimonial, se stinge prin prescripție, dacă nu a fost exercitat în termenul stabilit de lege. Or, termenul stabilit de legiuitor este de 3 ani conform art. 3 din actul normativ menționat. Potrivit art. 7 din Decretul nr. 167/1958 prescripția începe să curgă de la data când se naște dreptul la acțiune, iar în cazul existenței unor prestații succesive, dreptul la acțiune cu privire la fiecare din aceste prestațiuni se stinge printr-o prescripție deosebită, conform art. 12 din același act normativ.

Cu alte cuvinte, aserțiunea recurentului în sensul că trebuia să se dea eficiență doar dispozițiilor legii privind brevetele de invenție este lipsită de temei legal, în condițiile în care norma juridică specială - art. 59 alin. (4) din Legea nr. 64/1991 - trimite pe autorul ale cărui drepturi de proprietate intelectuală au fost încălcate la dispozițiile de drept comun în vederea acoperii prejudiciului suferit ca urmare a faptei pretins ilicite săvârșite de un terț. Nu subzistă nici critica referitoare la împrejurarea că instanța a operat doar cu prezumții la darea soluției când, în realitate, instanțele anterioare, analizând probatoriul administrat în cauză, au stabilit situația de fapt, respectiv data de la care s-a născut cel mai târziu dreptul la acțiune al reclamantului, la care au aplicat dispozițiile referitoare la prescripția extinctivă a dreptului la acțiune în situația existenței unui drept patrimonial.

Critica referitoare la greșita soluție a primei instanțe privind neadministrarea probei cu expertiză tehnică de specialitate nu poate fi primită întrucât obiect al recursului este, potrivit art. 299 C. proc. civ., decizia pronunțată în etapa devolutivă a procesului. Recurentul nu critică soluția dată de instanța de apel cu privire la acest aspect și anume lipsa de utilitate a probei față de împrejurarea că pricina a fost soluționată pe cale de excepție, așa încât cele învederate nu pot fi analizate în calea extraordinară de atac a recursului. Înalta Curte, pentru cele ce preced, în temeiul dispozițiilor art. 312 alin. (1) C. proc. civ., va respinge recursul.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Respinge, ca nefondat, recursul declarat de reclamantul T.T.A. împotriva Deciziei nr. 108 din data de 28 noiembrie 2013 a Curții de Apel Bacău, secția a II-a civilă, de contencios administrativ fiscal. Irevocabilă. Pronunțată în ședință publică, astăzi 1 iulie 2014. Procesat de GGC - NN