ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 2591/2020

Ședința publică din data de 8 decembrie 2020

Asupra cauzei de față, constată următoarele;

Prin sentința civilă nr. 1234/31.10.2012, pronunțată de Tribunalul Neamț în dosar x/2011, s-a admis în parte acțiunea reclamanților A., B., C., D., E., F., G., H., I., J., K., L., M., N., O. și P. și a dispus obligarea pârâtei S.C. Q. S.A. la plata către reclamanți, cu titlu de despăgubiri civile, reprezentând drepturi bănești de proprietate intelectuală derivând din contractul de cesiune nr. x/23.05.2001, următoarele sume de bani: 535.942 RON pentru anul 2008; 177.950 RON pentru 2009 și 511.321 RON pentru anul 2010. De asemenea, pârâta a fost obligată la plata dobânzii legale aferente sumei stabilite pentru anul 2008, începând cu 17.01.2011, până la achitarea integrală a debitului, iar pentru sumele stabilite pentru anii 2009 și 2010, dobânda legală începând cu 10.05.2011, până la achitarea integrală a debitului, precum și la plata sumei de 11.000 RON cheltuieli de judecată.

Prin decizia nr. 9/29.04.2013, Curtea de Apel Bacău, secția I civilă a respins ca nefondate apelurile declarate de ambele părți împotriva sentinței menționate.

Prin decizia nr. 5467/26.11.2013, pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție s-a respins ca nefondat recursul declarat de reclamanți împotriva deciziei menționate; totodată, a fost admis recursul pârâtei împotriva aceleiași hotărâri, s-a casat în parte decizia recurată și s-a trimis cauza spre rejudecarea apelului pârâtei, menținându-se dispozițiile deciziei cu privire la apelul declarat de reclamanți.

Prin decizia nr. 177/3.02.2016, pronunțată în dosar x/2011, Curtea de Apel Bacău, secția I civilă, a admis apelul pârâtei, a schimbat în tot sentința nr. 1234/31.10.2012 și a respins acțiunea ca nefondată, cu cheltuieli de judecată.

Prin decizia nr. 1079/17.05.2016, Înalta Curte de Casație și Justiție a admis recursul declarat de reclamanți și a dispus casarea deciziei nr. 177/3.02.2016 a Curții de Apel Bacău și trimiterea cauzei spre rejudecare aceleiași instanțe.

Prin decizia nr. 299 din 20.03.2019 (dosar x/2011), în a doua rejudecare a apelului pârâtei, Curtea de Apel Bacău, secția I civilă a respins ca nefondat apelul declarat de pârâtă împotriva sentinței civile nr. 1234/31.10.2012 a Tribunalului Neamț.

Prin decizia 1108/4.06.2019, Înalta Curte de Casație și Justiție a admis recursul pârâtei S.C. Q., a casat decizia civilă nr. 299/2019 a Curții de Apel Bacău, cu o nouă trimitere spre rejudecare a apelului, în esență, pentru motivul pronunțării deciziei de către un judecător incompatibil.

În rejudecarea apelului pârâtei, cauza s-a înregistrat pe rolul Curții de Apel Bacău la 28.01.2020 sub nr. x/2011***.

Curtea de Apel Bacău, la termenul din 5.08.2020, a clarificat și următoarele aspecte:

- că rejudecarea apelului se reia din același moment cu cel în care se afla cauza urmare a deciziei nr. 1079/2016 a ÎCCJ, fiind înlăturate potrivit art. 105 C. proc. civ., prin ultima decizie de casare, toate actele de procedură efectuate în dosarul de apel nr. x/2011, implicit și expertiza R..

- față de exprimarea de către apelantă a aprecierii că ar trebui reluată și judecarea obiecțiunilor intimaților-reclamanți la expertiza S., instanța, punctând că partea susține un punct de vedere ce ar trebui exprimat de aceștia, s-au luat concluziile reprezentantului convențional al intimaților, în sensul că este de acord reluarea respectivei discuții.

Solicitarea a fost însă respinsă, față de faptul că prin decizia de casare nr. 1079/2016 nu s-a înlăturat dezlegarea instanței de apel din 27.06.2016 (cum că acestea, pe lângă faptul că nu au fost formulate în termen procedural, nu constituie în fapt nici obiecțiuni la raportul de expertiză, ci un punct de vedere al expertului parte, punct de vedere consemnat și prin expertiza depusă la dosar, instanța putând aprecia asupra raportului de expertiză raportat și la punctele de vedere ale experților parte), ci s-a confirmat posibilitatea analizei punctului de vedere al expertului parte - conținând criticile însușite de reclamanți față de modalitatea de efectuare a expertizei - prin raportare la interpretarea unor concepte care se regăsesc în Legea nr. 64/1991 și Regulamentul de punere în aplicare a Legii nr. 64/1991, referitoare la întinderea protecției revendicărilor din brevet, dar și asupra conceptului echivalențelor.

Prin urmare, s-a considerat că s-a lăsat la aprecierea instanței de apel dacă va recurge sau nu la părerea unui specialist în proprietate intelectuală, dacă remarcă nelămurirea suficientă a împrejurărilor de fapt în cauză prin raportul de expertiză întocmit de expertul în utilaj tehnologic, astfel încât să poată face pe baza lor încadrarea în prevederile corespunzătoare ale Legii nr. 64/1991 și Regulamentului de punere în aplicare a Legii nr. 64/1991.

Instanța de apel a apreciat că este lămurită situația de fapt, astfel încât pe baza probatoriului administrat va putea proceda la verificarea conceptelor Legii nr. 64/1991, cu luarea în considerare a tuturor apărărilor părților.

- s-a respins cererea apelantei de efectuare a unui contraexpertize contabile justificat de faptul că expertiza inițială a valorificat într-o variantă, însușită de tribunal, poziția sa în limita evidențelor puse la dispoziție, că prin obiecțiunile formulate în primă instanță și nici prin cererea de apel nu au indicat ce aspecte, probate de ea (în dosar sau prin comunicarea către expert), nu au fost valorificate/lămurite.

- s-a punctat că dreptul material în cauză, față de data obținerii brevetului, data contractului de cesiune și data de la care funcționează instalația la cuptorul CVP4, este constituit de Legea nr. 64/1991, forma anterioară primei republicări și de H.G. nr. 152/1992 pentru aprobarea Regulamentului de aplicare a Legii nr. 64 din 11 octombrie 1991 privind brevetele de invenție.

Prin decizia civilă nr. 330 din data de 5 august 2020, pronunțată de Curtea de Apel Bacău, secția I civilă, s-a respins ca nefondat apelul declarat de către pârâtă, iar apelanta-pârâtă a fost obligată la achitarea cheltuielilor de judecată către intimații-reclamanți.

Examinând apelul în raport de motivele invocate, de actele și lucrările dosarului, precum și potrivit art. 295- 298 coroborate cu art. 315 din C. proc. civ., în rejudecare, curtea de apel a reținut următoarele:

Acțiunile intimaților reclamanți, ce formează obiectul cauzelor conexate în dosar x/2011 al Tribunalului Neamț, vizând executarea de către pârâtă a unei obligații contractuale aferente anilor 2008, 2009 și 2010, se fondează pe contractul de cesiune nr. x/23.05.2001, în vigoare până în prezent, în forma inițial negociată, încheiat între reclamanți, în calitate de inventatori, și pârâtă, în calitate de cesionar al dreptului la eliberarea brevetului.

În considerarea dreptului conferit de contract, pârâta a constituit, la 28.05.2001, depozitul național reglementar la OSIM, devenind titulara brevetului de invenție 118762B1/30.08.2002 pentru produsul având ca revendicare principală (1) instalația automată de călire a țevilor (fără procedeu) și 2 revendicări dependente: componența specifică a sistemului hidraulic de acționare (2) și componența specifică a sistemului de răcire cu jeturi de apă (3), sens în care instanța de apel a făcut trimitere la motivarea în fapt și drept (art. 7 alin. (2) din Legea nr. 64/1991, Regula 11 alin. (2) din Regulament), din Hot. 4216/24.07.2002, precum și la dezlegările date prin sentința civilă nr. 344/20.03.2014 a Tribunalului București, secția a V-a, intrate sub autoritate de lucru judecat prin respingerea recursului S.C. Q. (decizia civilă nr. 1524/10.10.2017 a ÎCCJ, anexată din sistemul Ecris de instanța de apel, pentru termenul din 05.08.2020).

Potrivit art. 9 lit. c) din Contract, pârâta datora reclamanților, anual, drepturi patrimoniale, în sumă de 10% din eficiența anuală post calculată.

Recunoașterea și plata benevolă de către pârâtă către reclamanți a acestui drept a avut loc doar pentru anii 2002 și 2004-2006, pentru restul perioadelor (2003 și 2007) până la cele de față (2008-2010), având loc litigii înregistrate pe rolul instanțelor judecătorești, în dosarele x/2005 și y/2009 ale Tribunalului Neamț.

În cauza principală (dosar nr. x/2011), pârâta și-a justificat refuzul de a da curs obligației asumate la art. 9 lit. c) din Contract, exclusiv pe aspecte de interpretare a noțiunii de eficiență economică postcalculată și pe metoda de calcul.

În schimb, neutilizarea invenției protejate de brevet la cuptorul CVP 4, a fost invocată de către pârâtă pentru prima dată prin susținerile orale de la termenul din 7.03.2012, aceasta argumentându-și apărarea pe constatările Raportului x/16.02.2012 și opinia expertului T. din dosarul nr. x/2009 .

Instanța de apel a apreciat că apărarea nu a fost susținută ca excepție de neexecutare a contractului, astfel încât, nu s-a impus verificarea întrunirii condițiilor de admisibilitate, ci doar pentru a se înlătura criteriul eficienței economice anuale postcalculate la care se raportează dreptul patrimonial al reclamanților dedus judecății (art. 9 lit. c) Contract).

Curtea de apel s-a raportat la următoarele premise recunoscute unanim de părți sau rezultând din deciziile de casare, de la care a început analiza juridică în cauză, anume:

- contractul de cesiune nr. x/23.05.2001 pe care reclamanții se întemeiază în pretențiile deduse judecății reprezintă un contract valabil și în continuare, în forma inițială de la semnare și a produs efecte în sensul pretins în cauză, atât prin îndeplinire benevolă, cât și silită, pe cale judiciară;

- pârâta nu a intenționat să îl înlăture prin invocarea pe cale de excepție ori prin formularea unei cereri reconvenționale, prin invocarea unor neregularități formale ori de fond;

- brevetul de invenție vizat de contract a fost în vigoare (valabilitatea acestuia fiind de 20 de ani, începând cu 28.05.2001), potrivit art. 47 alin. (2) Legea nr. 64/1991, forma inițială, în perioada de referință 2008-2010; totodată, asupra legalității emiterii sale și a naturii revendicărilor, s-a statuat în dosarul nr. x/2009 al Tribunalului București (și dosarul nr. x/2015 al ÎCCJ);

- despre instalația automată de călire a țevilor aferentă cuptorului CVP4, exploatată de pârâtă pe anii 2008-2010, nu s-a pretins a fi alta decât cea de la încheierea contractului de cesiune și nici că nu a constituit opera reclamanților;

- eficiența economică postcalculată - conf. art. 9 lit. c) din Contractul nr. x/2001 - pentru anii 2001-2007 s-a raportat la instalația indicată anterior (nu la o altă instalație);

- modificările constructive și de etape tehnologice ale instalației au fost recunoscute din martie 2012 de către reclamanți și s-au confirmat prin expertiza S., necontestată, sub acest aspect, de niciuna dintre părți.

- la punerea în funcțiune a instalației ca și la încheierea contractului, reclamanții erau angajații pârâtei;

- decizia civilă nr. 5467/2013 a ÎCCJ (pronunțată în primul recurs) a impus verificarea, printr-o expertiză de specialitate, apărării pârâtei privind utilizarea/neutilizarea instalației automate de călire a țevilor la care se referă brevetul de invenție la cuptorul CVP4 în perioada 2008-2010, precum și, funcție de aceasta, aplicarea corectă a dispozițiilor art. 36 alin. (2) Legea nr. 64/1991, cu referire la conținutul contractului de cesiune;

- decizia civilă nr. 1079/2016 (recursul din al doilea ciclu procesual) a stabilit obligația de a se verifica, pornind de la constatările elementelor diferite a celor două instalații din expertiza S., apărările reclamanților privind interpretarea unor concepte din Legea nr. 64/1991 și Regulamentul său de aplicare, referitor la întinderea protecției revendicărilor din brevet, în special, asupra conceptului echivalențelor;

- dreptul material este reprezentat de C. civ. din 1865 și Legea nr. 64/1991, forma anterioară primei republicări, coroborate cu H.G. nr. 152/1992 pentru aprobarea Regulamentului de aplicare a Legii nr. 64 din 11 octombrie 1991 privind brevetele de invenție.

Drept urmare, în lămurirea întinderii semnificației vizate de pârâtă prin sintagma de neutilizare a instalației brevetate la cuptorul CVP4, instanța de apel a considerat că este necesară verificarea a două situații:

- a) neutilizarea instalației brevetate în integralitatea sa (ca un tot unitar);

- b) neutilizarea doar a componentelor tehnice apreciate a fi sub protecția brevetului și, implicit, a justifica nașterea dreptului de a nu da curs obligației imputate în cauză.

Constatarea anterioară a fost generată de:

- formularea duală a susținerilor apărărilor sale de către pârâtă - obiecțiunile la expertiza contabilă U., solicitarea de suplimentare a probelor cu expertiză specialitatea instalații, desene, modele industriale sau utilaj tehnologic cu dublu obiectiv, susținerile consemnate în încheierile tribunalului din 7.03.2012 și 12.05.2012, motivele de apel, obiectivele susținute în apel, argumentele primului recurs împotriva deciziei civile nr. 9/2013 a Curții de Apel Bacău (pct. 21 - "nu a fost utilizată" și pct. 25 - "a fost utilizată cu modificări").

- aspectele de lămurit impuse de Înalta Curte de Casație și Justiție prin decizia de casare 5467/2013, potrivit căreia: "Or, prin expertiza de specialitate solicitată s-ar fi putut stabili dacă instalația de călire a țevilor, la care se referă brevetul de invenție, a mai fost utilizată la cuptorul CVP 4 în perioada 2008-2010 și dacă instalația de călire a țevilor utilizată în perioada 2008-2010 este diferită de instalația protejată prin brevetul de invenție".

a) Referitor la prima ipoteză, cea a neutilizării instalației brevetate ca întreg unitar (demontare și înlocuire cu alta diferită), din probele administrate, instanța de apel a reținut că:

- Raportul nr. x/16.02.2012, pe care pârâta și-a justificat noua poziție în raport de reclamanții cocontractanți, atestă modificarea unora din componentele instalației și concluzionează neutilizarea instalației, fără a justifica echivalența noțiunilor; totodată, nu indică data când ar fi survenit una sau alta dintre situații semnalate.

S-a constatat însă că valoarea probatorie a acestui raport a fost înlăturată prin decizia civilă nr. 1079/2016 a Înaltei Curți de Casație și Justiție, prin constatarea că a fost "elaborat pro causa" (final primul alin. considerente pag. 12).

- lucrarea expertului T. din dosar x/2009 - depusă și invocată de pârâtă tot în susținerea apărării analizate -, nu a fost validată de instanța care a soluționat acel dosar (astfel cum reiese din considerentele deciziei civile nr. 344/2014); drept urmare, consemnarea în cuprinsul său a concluziei specialiștilor societății că instalația inițială nu a funcționat niciodată și că, după mai puțin de 2 luni de încercări nereușite, instalația ar fi fost demontată și înlocuită cu alta diferită, pe lângă neconfirmarea prin probe, nu a fost reținută nici de instanța în fața căreia s-a utilizat ca mijloc de probă.

- reclamanții, la 26.03.2012 și, ulterior, prin toate apărările formulate în cauză, au contestat o astfel de renunțare la instalația brevetată; au confirmat însă, punctual, că în 2002, tot ei au efectuat modernizarea unora dintre componente (înlocuirea motorului hidraulic cu mecanism electromecanic), reamplasarea altora (a bazinului de imersie, a instalației de stropit și a patului cu linete de rotire a țevii din laterala trenului cu role de evacuare din cuptor, în același plan cu trenul de role), cu consecința renunțării la ansamblul mecanism aruncător și a celui de basculare a linetelor acționat hidraulic, modificarea operațiunii de răcire a țevii prin imersie cu cea de inundare, ca metode de creștere a eficienței și simplificării funcțiilor inițiale, urmare a monitorizării instalației în perioada de probă și a adaptării cuptorului la necesarul în creștere de țeavă de mici și medii dimensiuni; au susținut, totodată, menținerea sistemului de răcire cu jeturi ca în brevet ("chiar dacă cel cu jet interior nu se mai folosește, încă se poate face, opțional, funcție de necesități") și asigurarea, prin mecanismele perfecționate, a acelorași funcții ale instalației brevetate, invocând și doctrina echivalențelor conf. art. 32 alin. (6) Legea nr. 64/1991, astfel cum a fost aplicată de Înalta Curte de Casație și Justiție prin decizia civilă nr. 2151/2010; Poziția reclamanților nu a generat o reacție din partea pârâtei, în sensul că aceasta nu a contestat niciuna dintre afirmații.

- data când ar fi survenit operațiunea nu a fost indicată de pârâtă și, așa cum s-a expus, nu se regăsește nici în Raportul din 2012; drept urmare, cum reclamanții au pretins doar intervenirea unei perfecționări a instalației (cam un an de la înregistrarea cererii la OSIM, deci, în mai 2002) și utilizarea sa în această formă în mod continuu de atunci până în prezent -, iar pârâta nu a contestat, aparent se punea problema dacă neutilizarea a survenit între momentul montării pentru probe și data "modernizării" (plasarea neutilizării după acest moment fiind exclusă de neactivarea clauzei prevăzute de art. 6 contract)

Instanța de apel a reținut că abia în calea de atac (prin notele de la f. x - pct. 19 -, depuse la 1.07.2020) s-a pretins în mod explicit - în acord cu poziția reclamanților - și de către pârâtă că instalația, în forma brevetată, a existat în teren doar în perioada dec. 2000 - mai 2002, conform p-v/10.04.2002 și din 14.05.2002 (înscrisuri administrate de reclamanți la 14.05.2015, nu de către pârâtă, astfel cum reiese din înscrisurile de la f. x din vol. I, dosar C. A. Bacău*).

S-a apreciat că este reală afirmația reclamanților, întrucât înscrisurile menționate (p-v de recepție la terminarea lucrărilor din 10.04.2002 și cel de recepție la punere în funcțiune a instalației din 13.05.2002) au fost înregistrate în aceeași zi - 14.05.2002, astfel încât, acestea sunt indisolubil legate, și atestă ca operațiuni "c+m instalație călire țevi", respectiv "modernizare instalație călire țevi"; astfel, s-a apreciat că prescurtarea "m" din primul act nu putea atesta montarea instalației inițiale, conform brevet, în aprilie 2002, pentru ca în mai 2002 să fie deja modernizată în noua formă în care funcționează și în prezent; cumulativ, operațiunea atestată de aceste acte sunt indicate în fișa mijlocului fix (deschisă în decembrie 2000) - dosar C. A. Bacău* - tot ca modernizare (montarea și darea în funcțiune a instalației brevetate, fiind indicată de acest act, este dec. 2000).

Instanța de apel a constatat că aceste înscrisuri sunt singurele înscrisuri existente la nivel de societate, acestea nu au fost contestate de niciuna dintre părți și au fost valorificate de expertiza S., fără obiecțiuni din acest punct de vedere. Ca atare, s-a apreciat că instalația brevetată a funcționat în acea formă (inițială) doar o perioadă scurtă, astfel cum au pretins de fapt reclamanți, nu a fost demontată și înlocuită cu o alta nouă, diferită, ci doar a fost supusă modernizării.

Față de aceste constatări, curtea de apel a concluzionat că nimic nu atestă a fi survenit, în fapt, o înlocuire integrală a instalației automate de călire țevi, aferentă cuptorului CVP 4, ci doar o modernizare/perfecționare/readaptare a unora dintre soluțiile tehnice aduse de unele subansambluri indicate în brevet.

Drept urmare, eficiența economică vizată de litigiu nu este exclusă de eventualul impediment analizat.

b) Referitor la neutilizarea instalației brevetate, prin renunțarea la unele dintre componente, adaptarea și schimbarea cu altele noi, respectiv introducerea altor componente la instalație automată de călire a țevilor inițială, curtea de apel a reținut următoarele:

- operațiunea descrisă a survenit începând cu 2001 (aprilie și august 2001, conf. fișei mijlocului fix și constatare expert S. la pag. 8, alin. (8) din expertiză, dosar apel*) și s-a finalizat la 13.05.2002; deci, la data încheierii contractului de cesiune nr. x/23.05.2001, instalația funcționa din decembrie 2000, cu modificările din aprilie 2001, în forma din brevet;

Semnarea celor trei documente de dare în funcțiune a instalației, în forma modificată din mai 2002, de către reprezentanții societății (urmată de introducerea lor în gestiunea societății și producerea ulterioară de multiple efecte juridice, inclusiv în procesul de privatizare), în condițiile art. 35 alin. (2) din Decretul 31/1954, atestă cunoașterea exactă de către societate a instalației ce o menținea în funcțiune, începând cu acel moment, iar prin plata dreptului prevăzut la art. 9 lit. c) din Contract pentru 2002, 2004-2006, benevol și fără nicio obiecție de neidentitate, precum și ulterior pentru anii 2003, 2007 tot fără obiecții, se confirmă și că această instalație automată, cu toate componentele sale modernizate/adaptate/simplificate, era recunoscută de pârâtă a fi acoperită de brevet și a fi opera reclamanților (autori/inventatori).

Curtea de apel a apreciat că această concluzie este certificată și de adeverința emisă de pârâtă sub nr. x/15.05.2008 - necontestată în cauză -, înscris ce confirmă că instalația vizată de contractul nr. x/23.05.2001 "este aplicată și funcționează și în prezent în unitate".

S-a mai constatat că pârâta nu a susținut până în prezent eroarea asupra obiectului contractual preluat și exploatat, decurgând din diferențe constructive/de soluție tehnică etc., cu implicații asupra derulării contractului.

- pârâta a pretins că în 2012 ar fi aflat despre o astfel de inadvertență și, astfel, își justifică refuzul de executare a obligației prevăzute de art. 9 lit. c) din Contract, apreciind că modificările au afectat eficiența economică și, implicit, baza la care se raporta procentul cuvenit reclamanților;

Curtea de apel a înlăturat aceste susțineri ale pârâtei din moment ce contractul de cesiune, ce constituie unicul temei al litigiului de față, nu face distincții ori divizări ale eficienței economice post calculate, vizate de art. 9 lit. c), pe) părțile constructive ale instalației ori pe revendicări, ci se raportează la instalația în integralitatea sa funcțională, fiind încheiat în considerarea instalației; Cumulativ, modificările ar fi putut avea relevanța dorită de pârâtă doar dacă s-ar fi constatat a fi atât de însemnate, încât ar fi făcut inaplicabil total obiectul contractului, respectiv instalația automată de călire a țevilor. Or, nici părțile și niciuna dintre constatările expertizei S. nu certifică faptul că modificările aduse instalației au avut drept consecință nefuncționarea sa și, implicit, neimplicarea în eficiența economică a societății pe perioada vizată.

Din contră, expertiza S. - însușită integral de pârâtă - atestă că 20-25% din soluția tehnică inițială, brevetată, se regăsește în instalația în funcțiune (pag. 29 raport).

În al doilea rând, modernizările recunoscute și confirmate de expert dacă erau brevetabile, nu puteau genera decât drepturi suplimentare pentru reclamanți, în calitate de autori, potrivit art. 4 lit. c) și art. 6 din Contract, și nu erau exoneratoare pentru pârâtă de drepturile deja stabilite; cumulativ, în condițiile art. 33 Legea 64/1991 coroborat cu Regula 33 din Regulament, acestea nu puteau constitui decât cel mult accesorii ale revendicării brevetate, nu invers, cum eronat afirmă expertul S. (alin. ultim pag. 29 raport), întrucât nu ne aflăm în situația de a se fi constatat oficial că noua instalație ar fi fost funcțională independent (alin. (8) din Regula 33) și, astfel, și-ar pierde condiția de a fi doar o invenție de perfecționare a uneia deja brevetate.

Polemicile părților au survenit, așa cum s-a amintit, pe terenul protecției drepturilor conferite de brevet, deși, litigiul nu este de natura celui vizat de art. 34 din Legea 64/1991, ci între inventatori și titularul brevetului între care relațiile sunt limitate strict de contractul de cesiune.

Întrucât reclamanții au înțeles a se apăra invocând teoria echivalențelor, iar pârâta a achiesat la o astfel de examinare, însușită și de Înalta Curte de Casație și Justiție în cea de-a doua casare, instanța de apel a apreciat următoarele:

- părțile nu pot opune în această cauză mai mult decât ar fi obținut într-un litigiu fondat pe art. 34 din Legea nr. 64/1991; deci, reclamanții ca terți (așa cum i-a calificat și reprezentantul pârâtei la termenul din 5.08.2020, la solicitarea instanței), acuzați de actele vizate de text, puteau fi sancționați cu succes la cererea titularului brevetului (pârâta din cauză) numai dacă ar fi utilizat instalația brevetată - ceea ce nu este cazul, exploatarea aparținând în exclusivitate pârâtei -, dacă titularul ar mai fi beneficiat de protecția brevetului în perioada de referință (2008-2010) și, cumulativ, dacă invenția, fie și modificată/simplificată/perfecționată, ar fi utilizat soluțiile tehnice acoperite de brevet.

Or, pornind de la faptul că invenția brevetată acoperă un produs, astfel cum este redat în revendicarea 1 (principală), semnificând, conf. Regulii 11 alin. (2) lit. a) din H.G. nr. 152/1992, respectiv o instalație definită tehnic prin elemente constitutive, rolul funcțional al fiecărui element, legătura dintre acestea, relații constructive, funcționale și de poziție dintre elementele constitutive etc., iar revendicările 2 și 3 au fost calificate drept dependente de prima, semnificând, potrivit Regulii 15 alin. (7) din H.G. nr. 152/1992, că dezvoltă sau explicitează elemente tehnice, deja enunțate în revendicarea independentă sau varianta de realizare a obiectului invenției, cu condiția respectării unității invenției, modificările reclamate și constatate de expertiza S., trebuiesc limitate și examinate numai prin raportare la revendicările 2 și 3; prin urmare, s-a apreciat că orice alte comparații sunt inutile.

Astfel, s-a reținut că noua instalație (funcțională din mai 2002) nu mai conține revendicarea 2 - componenta specifică a sistemului hidraulic (F); cum aceasta era dependentă de revendicarea 1, doar dacă ar fi afectat condiția unității invenției, ar putut-o înlătura integral pe cea principală; conform, Regulii 32-B-4: "O invenție nu implică o activitate inventivă dacă rezolvă problema printr-o simplificare, fără să mențină cel puțin performanțele cunoscute din stadiul tehnicii"; or, simplificarea realizată prin soluția nouă adoptată de inventatori, nu s-a contestat și nici constatat de expertiza utilaj tehnologic a nu fi menținut performanța instalației inițiale sub aspectul rotirii (realizată acum cu grup motor reductor în loc de motor hidraulic) și deplasării țevii pe patul - devenit tren - cu linete în vederea răcirii în bazinul cu apă (inițial prin imersie, apoi prin inundare), conform descrierii revendicării dosar I recurs și pag. 11 raport exp. S..

Referitor la sistemul de răcire cu jeturi de apă (H și J) - ce nu implică și sistemul de răcire prin imersie (I) - s-a reținut în primul rând, că modificarea nu a constat decât în renunțarea la utilizarea jetului interior (J); acesta era destinat călirii țevilor de mari dimensiuni (a se vedea descrierea revendicărilor și constatările expert S. coroborate cu susținerile reclamanților, necontestate de pârâtă); prin adaptarea cuptorului CVP4 pentru comenzi de țeavă de mici și medii dimensiuni, sistemul de răcire cu jet interior a devenit inutil, operațiunea fiind acoperită de sistemul de imersie/inundare în bazin; pe de altă parte, răcirea exterioară cu jet, este, potrivit acelorași constatări, identică, doar mai performantă și, implicit benefică exclusiv pârâtei.

Pentru răcirea cu jet exterior (H), nu s-au adus modificări constructive, distructive de noutate, ci doar s-a mărit suprafața de acoperire a jetului de la aproximativ 0,75% la 0,84%, ceea ce a sporit doar performanța răcirii, nu și operațiunea în sine, așa cum a fost rezolvată prin soluția inventivă.

Instanța de apel a apreciat că nu poate fi ținută de toate concluziile expertizei S., ele constituind numai elemente lăsate la libera convingere și apreciere a judecătorului, ca toate celelalte probe, urmând a fi avute în vedere doar de constatările de fapt, efectuate în prezența părților, și care țin de specializarea expertului, constatări ce fac dovada până la înscrierea în fals; ca atare, curtea de apel a stabilit că nu va valorifica aprecierile expertului cu privire la teoria echivalențelor.

Totodată, s-a observat că la constatările tehnice ale expertizei S., pârâta nu a formulat obiecțiuni, deși expertul său parte (T.) - același din dosarul de anulare brevet - a făcut multiple observații, chiar și în legătură cu partea tehnică, constructivă a fiecărei componente a sistemelor instalației. Drept urmare, acele susțineri rămân în afara analizei, instanța de apel examinând probele administrate doar prin raportare la poziția părții.

Față de cele expuse, concluzia neechivocă a curții de apel este aceea că, instalația deși modificată, era acoperită de brevet, inclusiv în perioada 2008-2010, nefiind astfel exclusă eficiența sa economică.

Referitor la chestiunea eficienței economice, instanța de apel a reținut următoarele:

- la data încheierii contractului de cesiune nr. x/2001, Legea nr. 64/1991 nu cuprindea decât la art. 39 modul de determinare a drepturilor patrimoniale cuvenite inventatorilor ("Drepturile patrimoniale cuvenite inventatorului se stabilesc pe bază de contract"). Însă, prin dezlegarea din dosar x/2009, s-a analizat apărarea pârâtei pe art. 36 alin. (2) din Legea nr. 64/1991, la care s-a făcut referire și prin decizia nr. 5467/2013 a ÎCCJ; "Drepturile patrimoniale se stabilesc în funcție de efectele economice și/sau sociale rezultate din exploatarea brevetului sau în funcție de aportul economic al invenției", dar și ca aplicare a art. 969-970 C. civ.

- în lămurirea noțiunii de eficiență economică postcalculată vizată de contract, aspectele pretinse de pârâtă și în prezenta cauză privind nevalabilitate formală și de fond a adresei x/2005, metoda de calcul, neînregistrarea de profit pe unitate (nu pe utilizare instalație) au fost examinate conform regulilor instituite de art. 977 și urm. din C. civ. din 1864, în dosar nr. x/2009 (decizia nr. 49/2010 a C. A. Bacău, dosar conex), intrând sub autoritate de lucru judecat, așa cum legal s-a reținut și de tribunal.

Față de susținerea nouă (pentru termenul din 5.08.2020, fila x) a pârâtei privind imposibilitatea anulării înscrisului nr. 4827/2007, se constată, că acesta întrunește condiția de act juridic, respectiv, manifestare de voință a conducerii din 2.03.2005, fiind un act unilateral ce a produs efecte juridice între părțile cauzei; prin urmare, cât timp valabilitatea sa de fond și formă, nu a mai fost examinată printr-o acțiune separată (din 2009 la zi) și nici în prezenta cauză, s-a apreciat că nu revine instanței de apel sarcina a aduce noi dezlegări, ci este ținută a le respecta pe cele deja statuate, chiar dacă vizează o altă perioadă.

- adresele x/2009 și y/2011 nu au servit, în mod exclusiv, la stabilirea despăgubirilor cuvenite reclamanților de către tribunal, ci au fost avute în vedere de expertiza contabilă doar în limitele în care se respecta metoda de calcul stabilită definitiv în dosarul nr. x și în contextul în care pârâta nu a pus la dispoziția completului sau a expertului (deși i s-au solicitat constant) sume diferite din evidența sa pe reperele impuse de respectivul mod de calcul, deși sarcina ținerii la zi a acestor evidențe, îi revenea conform art. 5 lit. d) contract.

- concluziile expertizei contabile V. au fost valorificate de prima instanță în varianta ce utiliza acea metodă intrată în autoritate de lucru judecat; cumulativ, deducea timpilor de neuz ai instalației pe perioada de staționare a cuptorului CVP 4 (din diferite rațiuni) - dar tot raportat la ce informații a reușit pârâta a pune la dispoziție după nenumărate reveniri.

- concluziile expertului W. nu puteau avea relevanță din moment ce, pe de o parte, se fonda pe situații ce erau în afara competenței sale ținând de invenție, iar, pe de altă parte, susțineau o altă metodă decât cea stabilită a face parte din contract.

- o contraexpertiză nu era îndreptățită atât timp cât părții i s-a încuviințat (la 2.05.2012, dosar fond) efectuarea unei variante potrivit susținerilor sale (varianta de la dosar fond), iar împotriva sa nu au existat obiecțiuni; mai mult, această variantă a fost valorificată de tribunal, iar în apel nu s-au invocat și nici probat alte aspecte pe care expertul contabil nu le-ar fi avut în vedere.

- interpretarea contractului se realizează potrivit art. 983 C. civ. din 1864 doar în situația în care nu se poate realiza interpretarea conform regulilor anterioare de la art. 977-983; or, interpretarea contractului (art. 9 lit. c) s-a efectuat în dosarul nr. x și nu mai poate primi o nouă reinterpretare pe aceleași aspecte deja dezbătute.

Doar utilizarea/neutilizarea instalației era un aspect nou, nejudecat anterior, iar asupra sa, instanța de apel a apreciat, conform celor deja redate.

Instanța de apel a apreciat a fi nerelevante pentru cauză și invocarea de către pârâtă a pierderilor la nivelul societății în anii 2008-2010, întrucât reprezintă o chestiune diferită de cea a pierderilor din utilizarea instalației la cuptorul CVP 4; pe de altă parte, s-a conchis că dacă pârâta aprecia că într-adevăr instalația nu avea eficiență în mod real, nimic nu explică de ce a continuat exploatarea ei și nu a renunțat la contract.

Apelanta-pârâtă a fost obligată la 17.477,5 RON cheltuieli de judecată (din suma totală de 36.010 RON, pretinsă cu acest titlu), ca în precedenta etapă procesuală a soluționării apelului, sumă ce nu a fost contestată, după cum nu s-a făcut dovada unor cheltuieli ulterioare, în noua rejudecare.

În termen legal, împotriva acestei decizii, pârâta a promovat recurs, prevalându-se de motivele de nelegalitate reglementate de art. 304 pct. 5, 7 și 9 din C. proc. civ.

Prin cererea de recurs, recurenta a solicitat și suspendarea executării deciziei recurate, atât pe cale de ordonanță președințială până la soluționarea cererii de suspendare de instanța de recurs, cât și suspendarea executării, în continuare, până la soluționarea recursului.

Prin încheierea din camera de consiliu din data de 21.09.2020, pronunțată în temeiul art. 300 alin. (3) rap. la art. 403 alin. (4) din C. proc. civ., s-a dispus suspendarea provizorie a executării deciziei recurate, până la soluționarea cererii de suspendare a aceleiași decizii de către instanța de recurs.

Cererea de suspendare adresată instanței de recurs a rămas fără obiect la termenul de azi, având în vedere că la termenul anterior s-a învederat că unul dintre intimații-reclamanți a decedat - B. -, astfel încât, soluționarea cererii de suspendare a fost amânată pentru introducerea în cauză a moștenitorilor acestui intimat-reclamant; în aceste condiții, după introducerea în cauză a moștenitorilor intimatului-reclamant menționat, întrucât la termenul de azi s-a procedat la soluționarea recursului, s-a constatat că cererea de suspendare a rămas fără obiect.

În dezvoltarea motivelor de recurs, pârâta susține că decizia recurată este criticabilă, în primul rând, pentru nesocotirea chestiunii esențiale dezlegate prin prima decizie de casare, și anume, faptul că neutilizarea în 2008-2010 a instalației în forma brevetată este elementul determinant.

Recurenta susține că instanța de apel, în rejudecare, a încălcat prevederile art. 315 din C. proc. civ., prin nesocotirea dispozițiilor deciziei de casare.

Se arată de către recurentă că apărarea sa esențială în cauză a fost aceea că, în intervalul relevant, nu s-a folosit obiectul Brevetului și, în consecință, în ipoteza existenței unor diferențe între instalația brevetată și cea utilizată de societate, intimații nu sunt îndreptățiți la plata vreunei sume de bani.

Instanța supremă, admițându-i recursul în primul ciclu procesual, a validat această interpretare și a reținut [cu titlu obligatoriu, conform art. 315 alin. (1) C. proc. civ..], necesitatea stabilirii dacă societatea a folosit obiectul Brevetului (iar nu părți din acesta sau o instalație diferită), în intervalul 2008-2010.

Mai exact, prin decizia nr. 5467/26.11.2013, ÎCCJ a stabilit:

"Pe tot parcursul judecății, recurenta-pârâtă a susținut că invenția nu a fost utilizată la cuptorul CVP4 în perioada 2008-2010. [..] Prin expertiza de specialitate solicitată s-ar fi putut stabili dacă instalația de călire a țevilor, la care se referă brevetul de invenție, a mai fost utilizat la cuptorul CVP4 în perioada 2008-2010 și dacă instalația de călire a țevilor utilizată în perioada 2008-2010 este diferită de instalația protejată de brevetul de invenție."

Necesitatea administrării acestei probe care a justificat prima casare a fost motivată de instanța supremă astfel:

"Curtea de apel, în motivarea soluției, a apreciat că nu s-a făcut dovada susținerilor că invenția nu a fost aplicată sau că procesul de producție ar fi suferit vreo modificare față de perioada anterioară în temeiul probelor cu înscrisuri administrate."

"[cu alte cuvinte, instanța nu a stabilit pe deplin situația de fapt din cauza cu referire la utilizarea/neutilizarea instalației și, implicit la stabilirea existenței vreunei eficiente economice rezultată din aplicarea obiectului brevetului."

Recurenta susține că din cele anterior redate, rezultă că instanța supremă, prin prima decizie de casare, a stabilit că pricina nu putea fi soluționată fără a se stabili dacă societatea a utilizat sau nu instalația care formează obiectul brevetului, întrucât, doar urmare a utilizării acestei instalații (iar nu a uneia diferite sau a unor componente ale acesteia), puteau fi acordate sume de bani intimaților.

Așadar, chestiunea esențială ce trebuia dezlegată era existența/inexistența unor diferențe între instalații.

Expertiza realizată de dl. expert S. a stabilit că:

"În perioada 2008-2010, instalația în forma brevetată nu a fost utilizată de către Societate: instalația utilizată efectiv de Societate în perioada relevantă este diferită de cea brevetată, diferențele esențiale între cele două soluții tehnice (instalații) vizând: patul cu linete din Brevet a fost înlocuit în teren cu un tren cu linete; mecanism de transfer, D (în Brevet); diferența între imersare și inundare; eliminarea sistemului de răcire interioară cu jeturi; înlocuirea motorului hidraulic; raportul dintre suprafețele însumate ale orificiilor față de suprafețele de alimentare ale capetelor țevii.

Așadar, s-a stabilit că instalația în forma brevetată nu a fost utilizată la cuptorul CVP4 în perioada 2008-2010 și că instalația utilizată de Societate în perioada 2008-2010 este diferită de instalația protejată de brevetul de invenție.

În consecință, în opinia recurentei, în rejudecare, instanța de apel avea obligația de a analiza această probă, raportat la indicațiile trasate prin decizia de casare. Din moment ce raportul de expertiză constata existența diferențelor, se impunea admiterea apelului, cu consecința respingerii acțiunii.

Se arată de către recurentă că este complet nerelevantă situația componentelor instalației brevetate, atâta vreme cât aceasta era diferită de instalația folosită, iar existența per se a diferențelor trebuia să fie singurul element de impact, potrivit deciziei de casare a ÎCCJ, din primul ciclu procesual.

Recurenta susține că, potrivit doctrinei și jurisprudenței, consecința nerespectării de către instanța de rejudecare a dispozițiilor și statuărilor din decizia de casare atrage casarea hotărârii cu trimiterea cauzei spre rejudecare, soluție pe care o solicită în principal, și în prezentul recurs.

Pe temeiul motivului de recurs prevăzut de art. 304 pct. 7 din C. proc. civ., recurenta susține că decizia recurată nu este motivată.

Se susține că, ignorând chestiunea esențială din dosar ce trebuia dezlegată (conform dispozițiilor primei decizii de casare), respectiv folosirea sau nu a obiectului Brevetului, instanța de apel "s-a concentrat" asupra unor chestiuni ce nu puteau avea vreun impact asupra speței.

Concret, instanța a reținut că:

"despre instalația automată de călire a țevilor aferentă cuptorului CVP4, exploatată de pârâtă pe anii 2008-2010, nu s-a pretins a fi alta decât cea de la încheierea contractului de cesiune și nici că nu constituit opera reclamanților."

Considerentul este necorespunzător realității, în contextul în care tocmai acest aspect a determinat prima casare, astfel cum rezultă din paragrafele citate.

Totodată, recurenta arată că instanța de apel a redat considerente care nu aveau niciun impact asupra speței deduse judecății, fiind motive străine de pricină; astfel, se face referire la menționarea situației raporturilor juridice dintre părți în perioada anilor 2002, 2004-2006, în condițiile în care acea perioadă era lipsită de orice relevanță pentru speță curentă, din moment ce problema esențială în cauză, neutilizarea instalației în forma brevetată, a fost sesizată de către recurentă în anul 2012.

Aceasta individualizează și alte considerente prin care sunt menționate împrejurări neesențiale pentru speță, anume plata taxelor aferente pentru menținerea în vigoare a brevetului ori faptul că la data punerii în funcțiune a instalației și la încheierea contractului de cesiune, reclamanții erau angajații pârâtei, întrucât nici aceste aspecte nu au vreo legătură cu neutilizarea instalației în forma protejată de Brevet, ceea ce constituia chestiunea esențială pentru cauză.

De asemenea, pe temeiul aceluiași motiv de recurs - art. 304 pct. 7 din C. proc. civ. - recurenta susține că instanța de apel trebuia să se raporteze la unica expertiză administrată în dosar, iar nu la opinia expertului parte dintr-un dosar paralel. Deși nu a considerat necesar să ia în considerare raportul administrat în cauză, a apreciat relevant un punct de vedere al expertului parte din alt dosar, anume lucrarea expertului T. din dosarul nr. x/2009 - depusă și invocată de pârâtă tot în susținerea apărării analizate, menționându-se că nu a fost validat acest punct de vedere de instanța învestită cu soluționarea acelui litigiu (sens în care s-a făcut trimitere la considerentele sentinței civile nr. 344/2014).

Totodată, se arată că în decizie s-a menționat și împrejurarea că reclamanții sunt cei care în anul 2002 au efectuat modernizarea unora dintre componentele instalației, însă, arată recurenta, chestiunea tratată nu are vreo importanță în cauză, întrucât intimații-reclamanți nu au pretins despăgubiri în baza echipamentului modificat, ci a obiectului Brevetului.

În aceste condiții, instanța de apel a concluzionat că nimic nu atestă a fi survenit, în fapt, o înlocuire integrală a instalației automate de călire țevi aferente cuptorului CVP 4, ci doar o modernizare/perfecționare/readaptare a unora din soluțiile tehnice aduse de unele subansambluri indicate în brevet.

Recurenta susține că prima decizie de casare nu a stabilit că se va analiza dacă a fost înlocuit echipamentul, ci dacă s-a folosit obiectul Brevetului; or, nefolosirea obiectului brevetului putea fi rezultatul înlocuirii sau modificării, astfel încât instanța de apel a omis din analiza sa a doua ipoteză.

Recurenta critică și luarea în considerare de către instanța de apel a adresei emise de pârâtă sub nr. x/15.05.2008 (adică anterior depistării nefolosirii obiectului Brevetului, în anul 2012), înscris prin care se atesta că instalația vizată de contractul de cesiune nr. x/23.05.2001 este aplicată și funcționa la data respectivă în societate.

Pe de altă parte, mai arată recurenta, curtea de apel a reținut aspecte imposibil de conciliat cu soluția pronunțată, astfel:

"contractul de cesiune ce constituie unicul temei al litigiului de fața, nu face distincții ori divizări ale eficientei economice post calculate de art. 9 lit. c) pe părțile constructive ale instalației ori pe revendicări, ci se raportează la instalația în integralitatea sa funcțională, fiind încheiat în considerarea tocmai a acestei funcționalități asigurată faptic de instalație la încheierea sa."

În mod paradoxal, după ce face această constatare, instanța respinge apelul.

În realitate, în opinia recurentei, acest argument conducea la admiterea apelului, pentru că fiind în prezența unei instalații care a fost modificată de cea în forma brevetată, nu se justifică acordarea unor sume de bani intimaților.

Totodată, instanța de apel a reținut că "modificările constructive și de tehnologice ale instalației au fost recunoscute din martie 2012 de către reclamanți și s-au confirmat prin expertiza S., necontestată sub acest aspect de niciuna din părți."

Or, în opinia recurentei, constatarea existenței "modificărilor constructive și de tehnologice ale instalației" este, și ea, imposibil de conciliat cu soluția de respingere a apelului.

Față de toate aceste argumente, recurenta-pârâtă susține că motivarea deciziei recurate nu întrunește exigențele art. 261 alin. (1) pct. 5 din C. proc. civ.

De aceea, pentru evitarea oricărei erori în stabilirea adevărului și justa soluționare a procesului, recurenta susține că se impune admiterea recursului și casarea deciziei, cu trimiterea cauzei spre rejudecare la aceeași instanță, în vederea motivării hotărârii cu respectarea normei invocate.

Practic, instanța nu a examinat în mod real aspectele relevante în cauză, respectiv dacă instalația în forma brevetată a fost utilizată în perioada 2008-2010 de către societate. Concret, nu a motivat de ce a înlăturat concluziile raportului de expertiză efectuat de dl. S., efectuată în al doilea ciclu procesual, care conchisese că societatea nu a utilizat obiectul Brevetului în intervalul dat; în schimb. în mod inexplicabil, instanța a dedicat o bună parte din motivare unor aspecte care nu aveau legătură cu speța (precum excepția de neexecutare, plata taxelor, neînlocuirea echipamentului, eroarea asupra obiectului contractului, conduita societății anterior depistării nefolosirii echipamentului).

Recurenta invocă argumente în demonstrarea incidenței art. 312 alin. (5) din C. proc. civ., anume că instanța de apel nu a evocat fondul cauzei.

Conform primei decizii de casare, soluția din dosar depindea de un element tehnic, aspect ce nu putea fi dezlegat decât printr-o expertiză.

În dosar a fost administrat un singur raport de expertiză (doar acesta făcând parte în prezent din materialul probator), întocmit în cel de-al doilea ciclu procesual, care a constat că în perioada 2008-2010, instalația în forma brevetată nu a fost utilizată de către Societate; or, soluția de admitere a pretențiilor este incompatibilă cu raportul de expertiză care stabilea că obiectul Brevetului nu a fost folosit în anii 2008-2010.

În acest context, recurenta susține că instanța de apel nu a evocat fondul, întrucât a ignorat proba esențială administrată în cauza ca urmare a primei decizii de casare, raportându-se, în schimb, la zeci de aspecte care nu aveau vreo legătură cu problema ce trebuia dezlegată, tot conform primei decizii de casare.

Din perspectiva motivelor de recurs prevăzute de art. 304 pct. 7 și 9 din C. proc. civ., recurenta susține că decizia recurată este nemotivată și a fost pronunțată cu încălcarea art. 64 alin. (6), (65) alin. (1)-(2) și art. 18 alin. (1), (3) din Regulamentul din 2008 de aplicare a Legii nr. 64/1991 ("regulamentul"), art. 32 alin. (3), (6) din Legea nr. 64/1991 privind brevetele de invenție.

Doctrina relevantă definește elementul "echivalent" ca fiind un "element luat în considerare pentru determinarea întinderii protecției conferite prin brevet, în interpretarea elementelor specificate în revendicări. Se consideră că un element este echivalent dacă în cadrul invenției revendicate îndeplinește aceeași funcție în mod substanțial pentru a obține același rezultat în mod substanțial."

Or. în mod greșit instanța de apel nu a observat că, prin raportare la textele menționate, legislația în materia brevetelor de invenție asigură protecția prin raportare strict la obiectul revendicării. Analiza revendicărilor se efectuează numai asupra elementelor prezentate după sintagma "caracterizat prin aceea că", adică a elementelor proprii, specifice, ce pot susține brevetabilitatea, aceasta fiind partea "în care se expun, în mod concis, elementele tehnice noi ce definesc invenția."

În concret, elementele specifice care au determinat acordarea Brevetului se referă la sistemul hidraulic și la sistemul de răcire interioară cu jeturi sub presiune.

Raportul de expertiză administrat în cauză, întocmit de dl. S., a stabilit, prin raportare la cele menționate mai sus, că instalația folosită de Societate în intervalul relevant este diferită, atât din punct de vedere constructiv, cât și al modului de funcționare și al funcționalității părților componente. Mai exact raportul, complet ignorat de către instanța de apel, a reținut că sistemul hidraulic și sistemul de răcire interioară cu jeturi sub presiune au fost eliminate.

Recurenta învederează că, în speță, instanța a omis din analiza sa raportul de expertiză întocmit de dl. S. și, implicit, și toate normele invocate anterior.

În plus, curtea de apel, în cuprinsul considerentelor se raportează la dispozițiile art. 34 din Legea nr. 64/1991, care se referă la acțiunea titularului brevetului împotriva terților care încalcă obiectul brevetului. Or, acest temei de drept nu are nicio legătură cu speța, aspect care, încă o dată, demonstrează nemotivarea hotărârii.

Recurenta mai susține, pe temeiul motivelor de recurs reglementate de art. 304 pct. 5, 7 și 9 din C. proc. civ., că decizia recurată a fost pronunțată cu încălcarea art. 962, art. 977, art. 983 din C. civ., a art. 1200 - 1201 din C. civ., fiind dată și cu încălcarea formelor de procedură.

În legătură cu greșita aplicare a dispozițiilor art. 1200, 1201 din C. civ., recurenta susține că argumentul Curții de Apel Bacău referitor la incidența unei prezumții de lucru judecat, prin raportare la soluția irevocabilă din dosarul nr. x/2009 (care a avut ca obiect pretenții ale acelorași intimați din prezenta cauză, însă, pentru anul 2007), "validează" în mod eronat raționamentul Tribunalului Neamț.

Prin raportare la cadrul legal al prezumției de autoritate de lucru judecat, efectul pozitiv (de obligativitate) al a