ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 3493/2003

Asupra recursurilor de față;

Din examinarea lucrărilor din dosar,

constată următoarele:

Reclamanta SC T. SA, sucursala E. Borzești,

a chemat în judecată pe pârâta SC R. Onești, solicitând obligarea acesteia la

plata sumei de 5.621.539.101 lei cu titlu preț al condensatului nereturnat,

conform contractului părților.

Tribunalul Bacău, prin sentința

civilă nr. 129 din 3 martie 1999, a anulat, ca netimbrată acțiunea.

Curtea de Apel Bacău, prin decizia

civilă nr. 236 din 8 iunie 1999, a admis apelul reclamantei, a desființat

sentința atacată și a trimis cauza spre rejudecare, constatând că, odată cu

introducerea acțiunii (24 decembrie 1998), a fost depusă și taxa de timbru.

Soluția, astfel pronunțată, a fost

menținută de Curtea Supremă de Justiție, care, prin decizia 1978 din 11 aprilie

2000, a respins, ca nefondat, recursul.

În rejudecare, tribunalul a admis în

parte acțiunea, obligând pe pârâtă la plata sumei de 3.161.069.880 lei cu titlu

preț al condensatului nereturnat și la cheltuieli de judecată și a respins

pretențiile anterioare datei de 24 decembrie 1995, ca prescrise.

Instanța de fond a reținut, în

esență, că, pentru perioada anterioară datei de 24 decembrie 1995, se aplică

prevederile art. 3 din Decretul nr. 167/1958, iar pentru executarea

contractului, după această perioadă sunt incidente dispozițiile art. 7, care

prevedeau obligația pârâtei să returneze 40% din aburul livrat de reclamantă,

ca agent termic.

Soluționând apelul declarat

împotriva sentinței susmenționate, Curtea de Apel Bacău, prin decizia nr. 309

din 17 mai 2001, a admis cererea pârâtei, a schimbat în parte sentința atacată,

obligând la 2.790.992.829 lei cu titlu de preț al condensului nereturnat și la

12.711.550 lei majorări.

Apelul reclamantei a fost respins,

ca tardiv introdus.

Curtea de apel a considerat

tardivitatea apelului reclamantei față de data comunicării sentinței (22

noiembrie 2000) și data declarării acestuia (18 ianuarie 2001), calitatea procesuală

activă a reclamantei rezultă din reorganizarea C.N.E., iar suma datorată, cea

stabilită prin raportul de expertiză, care a ținut cont de procesul verbal de

conciliere.

Împotriva deciziei astfel pronunțate,

părțile au declarat recurs.

Reclamanta și-a întemeiat calea de

atac exercitată pe dispozițiile art. 304 pct. 5,7,8 și 9 C. proc. civ.,

susținând că, în mod greșit, instanța de apel a considerat legală comunicarea

sentinței, câtă vreme au fost încălcate dispozițiile art. 100 alin. (7) C.

proc. civ.; decizia curții de apel nu cuprinde motivele pe care se sprijină,

ignorând timpul scurs de la înregistrarea acțiunii, la soluționare (2 ani și 41

zile), pe care l-a luat în calculul prescripției extinctive dar și suma reală

datorată de pârâtă denaturând obiectul pricinii, înlăturând obiecțiunile la

expertiză și nesocotind dispozițiile art. 107 din H.G. nr. 425/1994.

Recurenta reclamantă mai susține că

recunoașterea pretențiilor de către pârâtă înlătură efectele prescripției.

Pârâta și-a întemeiat recursul pe

dispozițiile art. 304 pct. 6, 7, 9 și 10 C. proc. civ., motivând că, în mod

greșit, instanța de apel a considerat prețul produsului livrat la 2.790.992.829

lei, factura fiind pentru penalități, iar expertul concluzionând asupra sumei, doar

ca valoare a facturilor emise.

Pe de altă parte, pârâta susține

lipsa calității procesuale active a reclamantei, care este sucursală, fără

personalitate juridică, demersurile ulterioare introducerii acțiunii fiind fără

eficiență juridică și depune procesele verbale de compensare, ordine de plată

și certificate, care fac dovada stingerii obligațiilor de plată.

Recursurile sunt nefondate și vor fi

respinse pentru considerentele ce se vor expune:

Reglementarea actelor de procedură

arată condițiile și termenele în care ele trebuiesc efectuate, pentru a

răspunde exigențelor procesului civil, fără, însă, a cădea în formalismul

excesiv al interpretării principiului echipolenței.

Potrivit dispozițiilor art. 284 C.

proc. civ., termenul de apel este de 15 zile de la comunicarea hotărârii.

Pentru înmânarea actului de procedură, cel însărcinat trebuia să încheie un

proces verbal, care să conțină elementele de identificare, ce nu pot conduce la

erori în privința datei și persoanei ce a încheiat actul, a celui căruia i s-a

făcut comunicarea și semnăturii.

La data de 22 noiembrie 2000,

Tribunalul Bacău întocmește procedura de comunicare a sentinței civile nr. 1350

din 10 noiembrie 2000, iar agentul procedural consemnează datele de

identificare a persoanei ce primește corespondența.

Printre elementele emise, care

conduc la nulitatea actului de procedură, art. 100 alin. (3) C. proc. civ. nu

prevede lipsa ștampilei, ci numai lipsa datelor de identificare a celui căruia

i s-a făcut comunicarea.

În aceste condiții, Curtea de Apel

Bacău a apreciat, în mod judicios, că data înregistrată în procesul-verbal de

comunicare este și data la care reclamanta a luat cunoștință de hotărârea

judecătorească.

De altfel, culpa funcționarului,

însărcinat cu primirea corespondenței de a omite aplicarea ștampilei pe dovada

de comunicare, nu poate profita societății comerciale, în condițiile în care

celelalte date de identificare au fost complinite.

Față de aceste considerente, analiza

motivelor recursului declarat nu mai este posibilă.

Motivele invocate de pârâtă nu-și

găsesc nici suport probator dar nici legal.

Astfel, cu privire la lipsa

calității procesuale a reclamantei, reorganizarea C.N.E., a acordat drepturile

ce derivă din câștigarea personalității juridice tuturor succesorilor de la

data emiterii actului normativ (HG 365/1998), iar încheierea judecătorului

delegat și certificatul de înregistrare fiscală confirmă o situație stabilită

de actul normativ.

De altfel, dispozițiile art. 77 C.

com. și ale Legii nr. 31/1990 nu pot fi interpretate limitativ și, pentru

motivul că precizările finale ale legii societăților comerciale tolerează, este

adevărat numai tranzitor, unele modalități asociative devenite atipice.

Cu privire la stingerea obligației

de plată, ca urmare a ordinelor de plată proceselor-verbale de compensare și

certificatelor, se constată netemeinicia afirmației, raportul de expertiză

stabilind, fără îndoială, emiterea unor facturi, după operațiunile de conciliere

și compensare.

Emiterea facturii de 2.790.992.829

lei este urmare a acestor operațiuni, iar pârâta, numai speculativ, poate

susține că suma reprezenta procentul de 100%. Certitudinea datoriei rezultă din

probele administrate.

Așa fiind, în temeiul art. 312 C.

proc. civ., Curtea va respinge, ca nefondate, recursurile declarate împotriva

deciziei nr. 309 din 17 mai 2001, pronunțată de Curtea de Apel Bacău.

PENTRU

ACESTE MOTIVE

ÎN

NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge, ca nefondate, recursurile

declarate de reclamanta SC T. SA București, sucursala E. Borzești - Onești și

pârâta S.C. R. SA Onești, împotriva deciziei nr. 309 din 17 mai 2001 a Curții

de Apel Bacău.

Irevocabilă.

Pronunțată, în ședință publică,

astăzi, 16 septembrie 2003.