ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 2695/2003

DECIZIA   Nr. 2695

DOSAR nr. 2187/2003

Asupra recursului  de față;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată

următoarele :

G.M.M. a chemat în judecată pe pârâta S.C. „A.”

SA Slatina solicitând obligarea acesteia la plata sumei de 2.000.000.000 lei

reprezentând drepturile ce i se cuvin ca urmare a aplicării în procesul de

producție și obținerii de beneficii a inovației personale denumită „lopată

tehnologică”, recunoscută ca atare prin certificatul de inovator nr. 2714/1984

eliberat de Ministerul Industriei Chimice și înregistrată la  pârâtă sub nr.

S.512 dosar nr. 9/1981, pe atunci Întreprinderea de Aluminiu Slatina.

Prin sentința civilă nr. 942 din 24 octombrie 2002

a Tribunalului Olt, secția civilă, a fost respinsă excepția de  necompetență

materială a instanței civile în soluționarea pricinii și apoi a fost anulată ca

insuficient timbrată acțiunea astfel cum a fost formulată.

Pentru a hotărî astfel, instanța de fond a

reținut că acțiunea se întemeiază pe prevederile art. 67 din Legea nr. 64/1991

și că potrivit alin. (3) al textului este atrasă obligația unității de a plăti

despăgubiri autorului, potrivit dreptului comun și nu în temeiul legii speciale

menționate, în sensul căreia, ar opera în timp scutirea de plată a taxei de

timbru, sau stabilirea taxei de timbru în sumă fixă la valoarea de 300.000 lei.

Apelul declarat de reclamant împotriva acestei

sentințe a fost admis prin decizia nr. 37 din 3 martie 2003 a Curții de Apel

Craiova, secția civilă, prin care s-a dispus anularea hotărârii și trimiterea

cauzei spre competentă soluționare la Tribunalului Olt, secția comercială.

S-a avut în vedere că în mod greșit tribunalul a

respins excepția de necompetență materială a instanței civile, în situația în

care litigiul este de  natură comercială, în sensul art. 4 din C. com., situație

în care cererea este corect timbrată conform H.G. nr. 752/1999.

Împotriva acestei decizii, SC A. SA a formulat

recursul de față, criticând hotărârea ca fiind nelegală și netemeinică în

sensul art. 304 pct. 9 C. proc. civ.

Se  susține că în mod greșit instanța de apel a

făcut aplicația art. 4 din C. com., care instituie o prezumție de

comercialitate pentru toate obligațiile  comerciantului, în situația în care nu

există raporturi de comerț între  părți, reclamantul realizând inovația în

cadrul unor raporturi de muncă cu unitatea, în anul 1984, dată la care plata

recompensei era limitată la perioada maximă de aplicare  de 5 ani.

În subsidiar, se invocă excepția de netimbrare a

cererii la valoare, întrucât cel în cauză nu a contestat cuantumul taxei de

timbru stabilit la valoarea de 44.345.000 lei la organul financiar teritorial

și cum intimatul nu a uzat de această procedură specială de contestare, el

rămâne obligat la plata taxei de timbru menționate, în cuantumul prevăzut în

sentință.

Recursul nu este întemeiat, urmând a fi respins

în raport de cele ce urmează:

Potrivit art. 2 pct. 1 lit. a) din C. proc. civ.

tribunalele judecă în primă instanță procesele și cererile în materie

comercială, al căror obiect are o anumită valoare, precum și procesele și

cererile în această materie al căror obiect este neevaluabil în bani.

Întrucât textul se referă expres la procese și

cereri în materie comercială, rezultă că pentru stabilirea exactă a competenței

uneia din secții este necesar a se determina natura civilă sau comercială a

unei cauze, pentru că numai acestea din urmă sunt în competența secției

comerciale a tribunalului.

Așa cum rezultă din expunerea rezumativă a

lucrărilor dosarului, litigiul de față are ca obiect drepturile bănești cuvenite

autorului unei inovații la nivelul unei unități, societate comercială, care,

așa cum se arată în acțiune a realizat beneficii considerabile datorită

acesteia, drepturi solicitate în temeiul prevederilor art. 67 din Legea nr. 64/1991,

anterior fiind reglementate de prevederile Legii nr. 62/1974.

În raport de obiectul pricinii se constată că

aceasta este de natură comercială în raport de prevederile art. 4 din C. com.,

potrivit căruia se socotesc ca fapte de comerț, celelalte contracte și

obligațiuni ale unui comerciant, dacă nu sunt de natură civilă sau dacă

contrariul nu rezultă din însuși actul.

Astfel legiuitorul socotește comercială o

anumită categorie de fapte, orientându-se de această dată nu după conținutul

actului, ci având în vedere numai calitatea de comerciant a celui care îl

săvârșește, aceste fapte fiind denumite în doctrina de specialitate, fapte

subiective de comerț.

Prin urmare textul instituie o prezumție de

comercialitate pentru toate obligațiile comerciantului, cu două excepții,

expres prevăzute, care nu se regăsesc în speță.

Așa fiind principalul motiv de recurs invocat de

S.C. A. SA Slatina, apare ca nefondat, urmând a fi respins ca atare.

Nici cererea subsidiară a recurentului, în

sensul de a se menține obligarea reclamantului la plata taxei de timbru la

valoarea pretențiilor formulate, nu este de primit, întrucât potrivit art. 311 C.

proc. civ. hotărârea casată nu are nici o putere. Și cum instanța de apel a

adoptat această hotărâre, de desființare a hotărârii anterioare, textul menționat

împiedică menținerea unor dispoziții luate prin hotărârea casată.

Față de cele arătate, recursul de față urmează a

fi respins ca nefondat, conform art. 312 C. proc. civ., raportat la art. 304

pct. 9 C. proc. civ., fiind legală și temeinică hotărârea atacată.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE  LEGII

DECIDE :

Respinge recursul declarat de pârâta S.C. „A.”

SA Slatina împotriva deciziei civile nr. 37 din 3 martie 2003 a Curții de Apel

Craiova, ca nefondat.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință publică, astăzi 20 iunie

2003.