ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 1596/2003

x

S-a luat în examinare recursul declarat de pârâta S.C.” A

“Slatina împotriva deciziei nr.127   din  5 septembrie 2002  a Curții de Apel

Craiova – Secția civilă.

La apelul

nominal  s-au prezentat recurenta-pârâtă reprezentată de avocat V.I.și

intimatul-reclamant U.G.personal și asistat de avocat P.C..

Procedura

completă.

Avocat

V.I.solicită admiterea recursului așa cum a fost formulat.

Avocat P.C.

solicită respingerea recursului.

C U R T E A

Asupra

recursului de față;

Din examinarea

lucrărilor din dosar, constată următoarele:

La data de 6

martie 2001 reclamantul U.G.a chemat în judecată pe pârâta S.C.” A “SA –

Slatina pentru ca prin hotărârea ce se va pronunța să fie obligată la

încheierea contractului prevăzut de art. 67 alin. 1 din Legea nr. 64/1991 având

ca obiect drepturile bănești în cuantum de 25% din beneficiul realizat de căte

pârâtă ca urmare a aplicării realizării tehnice de noutate denumită “Soluție

tehnică de reducere a consumului de apă de răcire la compresoarele de aer tip K

250” al cărui autor este reclamantul conform certificatului de atestare din

data de 25 martie 1988 eliberat de S.C.” A “SA – Slatina.

Reclamantul a

mai solicitat obligarea pârâtei la plata sumei de 2.303.112.471 lei

reprezentând drepturi bănești calculate în cuantum de 25% din suma de

9.447.758.640 lei constituind beneficiu net al S.C.”A. „SA – Slatina ca urmare a

aplicării realizării tehnice de noutate în anii 1998, 1999 și 2000.

Investit cu

soluționarea cauzei, Tribunalul Olt – Secția civilă, prin sentința nr. 129 din

29 august 2001, a anulat ca insuficient timbrată acțiunea reclamantului U.G.cu

motivarea că sunt incidente prevederile art. 2 din Legea nr. 146/1997 în sensul

că există obligația de plată a taxei judiciare de timbru la valoarea

despăgubirilor solicitate.

Apelul

declarat împotriva acestei sentințe de reclamantul U.G.a fost admis de Curtea

de Apel Craiova – Secția civilă, care, prin decizia nr. 127 din 5 septembrie

2002 a desființat sentința Tribunalului Olt și a trimis cauza spre soluționare

la același tribunal, dar la Secția Comercială.

Pentru a

decide astfel, Curtea de Apel Craiova nu a analizat motivele de apel formulate

de reclamantul U.G.ci a pus în discuție, din oficiu, excepția de necompetență a

instanței civile de a soluționa cauza. S-a motivat că în baza art. 67 din Legea

nr.64/1991 “realizarea tehnică se conturează ca un element distinct al fondului

de comerț la societatea care o utilizează. Un litigiu generat de modul de

aplicare a realizării tehnice sau de plata drepturilor bănești cuvenite

autorului este de natură comercială, competența de soluționare aparținând

instanței de drept comercial”.

Împotriva

deciziei dată în  apel în termen legal a declarat recurs pârâta S.C.” A “SA –

Slatina care a reproșat instanței că a dat o greșită interpretare prevederilor

art. 67 din Legea nr.64/1991, text care face trimitere la valorificarea

raporturilor dintre părți potrivit dreptului comun, astfel că o atare cauză

este de competența instanței civile iar nu a celei comerciale.

Recursul este

fondat.

Potrivit art.

67 din Legea nr. 64/1991, drepturile bănești ale autorului unei realizări

tehnice, care este nouă la nivelul unei unități și utilă acesteia, se stabilesc

prin contract încheiat între autor și unitate. Unitatea care aplică această

realizare tehnică are obligația să ateste calitatea de autor.

Încălcarea

prevederilor de mai sus atrage obligația unității de a plăti despăgubiri

autorului potrivit dreptului comun. Despăgubirile se determină în funcție de

rezultatele economice obținute de unitate.

În

reglementările anterioare Legii nr.64/1991 realizările tehnice erau denumite

inovații, iar potrivit textului citat, autorului realizării tehnice I se cuvin

drepturi bănești care se stabilesc prin contract între autor și unitatea care,

la rându-i, are dreptul de a exploata inovația.

Același text

reglementează și situația în care unitatea încalcă drepturile patrimoniale ale

autorului realizării tehnice atestate, stipulând obligația unității de a plăti

despăgubiri autorului potrivit dreptului comun. Întrucât legiuitorul a folosit

sintagma “potrivit dreptului comun”, textul trebuie interpretat în sensul că

obligația de plată izvorăște dintr-un contract civil, care nu are nici o

legătură cu fondul de comerț al societății, iar cel vătămat în drepturile sale

are deschisă calea acțiunilor civile contractuale care sunt de competența

instanțelor de drept comun, adică instanțelor civile, iar nu comerciale, cum

greșit a decis Curtea de Apel Craiova.

Așa cum

încălcarea drepturilor nepatrimoniale și ale celor patrimoniale născute în

legătură cu invenția conferă inventatorului ori titularului brevetului de

invenție dreptul la acțiuni civile, tot așa, în cazul încălcării ori

nesocotirii drepturilor patrimoniale ale inovatorului, legea pune la dispoziția

acestuia calea acțiunilor în răspundere civilă contractuală, nefiind de permis

o diferențiere între drepturile inventatorilor și cele ale inovatorilor sub

aspectul discutat, adică al naturii lor juridice.

Față de cele

ce preced, se va admite recursul pârâtei, va fi casată decizia recurată și se

va trimite cauza la Curtea de Apel Craiova pentru a se soluționa apelul

declarat de reclamant în raport cu motivele formulate de acesta.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE

LEGII

DECIDE:

Admite recursul declarat de pârâta S.C.” A “Slatina

împotriva deciziei nr. 127 din 5 septembrie 2002 a Curții de Apel Craiova,

secția civilă pe care o casează și trimite cauza la aceeași instanță pentru

rejudecarea apelului declarat de reclamant.

Irevocabilă.

Pronunțată în

ședință publică, astăzi   16 aprilie  2003.