ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 1596/2003

x S-a luat în examinare recursul declarat de pârâta S.C.” A “Slatina împotriva deciziei nr.127 din 5 septembrie 2002 a Curții de Apel Craiova – Secția civilă. La apelul nominal s-au prezentat recurenta-pârâtă reprezentată de avocat V.I.și intimatul-reclamant U.G.personal și asistat de avocat P.C.. Procedura completă. Avocat V.I.solicită admiterea recursului așa cum a fost formulat. Avocat P.C. solicită respingerea recursului.

C U R T E A Asupra recursului de față; Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: La data de 6 martie 2001 reclamantul U.G.a chemat în judecată pe pârâta S.C.” A “SA – Slatina pentru ca prin hotărârea ce se va pronunța să fie obligată la încheierea contractului prevăzut de art. 67 alin. 1 din Legea nr. 64/1991 având ca obiect drepturile bănești în cuantum de 25% din beneficiul realizat de căte pârâtă ca urmare a aplicării realizării tehnice de noutate denumită “Soluție tehnică de reducere a consumului de apă de răcire la compresoarele de aer tip K 250” al cărui autor este reclamantul conform certificatului de atestare din data de 25 martie 1988 eliberat de S.C.” A “SA – Slatina.

Reclamantul a mai solicitat obligarea pârâtei la plata sumei de 2.303.112.471 lei reprezentând drepturi bănești calculate în cuantum de 25% din suma de 9.447.758.640 lei constituind beneficiu net al S.C.”A. „SA – Slatina ca urmare a aplicării realizării tehnice de noutate în anii 1998, 1999 și 2000. Investit cu soluționarea cauzei, Tribunalul Olt – Secția civilă, prin sentința nr. 129 din 29 august 2001, a anulat ca insuficient timbrată acțiunea reclamantului U.G.cu motivarea că sunt incidente prevederile art. 2 din Legea nr. 146/1997 în sensul că există obligația de plată a taxei judiciare de timbru la valoarea despăgubirilor solicitate. Apelul declarat împotriva acestei sentințe de reclamantul U.G.a fost admis de Curtea de Apel Craiova – Secția civilă, care, prin decizia nr. 127 din 5 septembrie 2002 a desființat sentința Tribunalului Olt și a trimis cauza spre soluționare la același tribunal, dar la Secția Comercială.

Pentru a decide astfel, Curtea de Apel Craiova nu a analizat motivele de apel formulate de reclamantul U.G.ci a pus în discuție, din oficiu, excepția de necompetență a instanței civile de a soluționa cauza. S-a motivat că în baza art. 67 din Legea nr.64/1991 “realizarea tehnică se conturează ca un element distinct al fondului de comerț la societatea care o utilizează. Un litigiu generat de modul de aplicare a realizării tehnice sau de plata drepturilor bănești cuvenite autorului este de natură comercială, competența de soluționare aparținând instanței de drept comercial”. Împotriva deciziei dată în apel în termen legal a declarat recurs pârâta S.C.” A “SA – Slatina care a reproșat instanței că a dat o greșită interpretare prevederilor art. 67 din Legea nr.64/1991, text care face trimitere la valorificarea raporturilor dintre părți potrivit dreptului comun, astfel că o atare cauză este de competența instanței civile iar nu a celei comerciale.

Recursul este fondat. Potrivit art. 67 din Legea nr. 64/1991, drepturile bănești ale autorului unei realizări tehnice, care este nouă la nivelul unei unități și utilă acesteia, se stabilesc prin contract încheiat între autor și unitate. Unitatea care aplică această realizare tehnică are obligația să ateste calitatea de autor. Încălcarea prevederilor de mai sus atrage obligația unității de a plăti despăgubiri autorului potrivit dreptului comun. Despăgubirile se determină în funcție de rezultatele economice obținute de unitate. În reglementările anterioare Legii nr.64/1991 realizările tehnice erau denumite inovații, iar potrivit textului citat, autorului realizării tehnice I se cuvin drepturi bănești care se stabilesc prin contract între autor și unitatea care, la rându-i, are dreptul de a exploata inovația.

Același text reglementează și situația în care unitatea încalcă drepturile patrimoniale ale autorului realizării tehnice atestate, stipulând obligația unității de a plăti despăgubiri autorului potrivit dreptului comun. Întrucât legiuitorul a folosit sintagma “potrivit dreptului comun”, textul trebuie interpretat în sensul că obligația de plată izvorăște dintr-un contract civil, care nu are nici o legătură cu fondul de comerț al societății, iar cel vătămat în drepturile sale are deschisă calea acțiunilor civile contractuale care sunt de competența instanțelor de drept comun, adică instanțelor civile, iar nu comerciale, cum greșit a decis Curtea de Apel Craiova.

Așa cum încălcarea drepturilor nepatrimoniale și ale celor patrimoniale născute în legătură cu invenția conferă inventatorului ori titularului brevetului de invenție dreptul la acțiuni civile, tot așa, în cazul încălcării ori nesocotirii drepturilor patrimoniale ale inovatorului, legea pune la dispoziția acestuia calea acțiunilor în răspundere civilă contractuală, nefiind de permis o diferențiere între drepturile inventatorilor și cele ale inovatorilor sub aspectul discutat, adică al naturii lor juridice. Față de cele ce preced, se va admite recursul pârâtei, va fi casată decizia recurată și se va trimite cauza la Curtea de Apel Craiova pentru a se soluționa apelul declarat de reclamant în raport cu motivele formulate de acesta.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII DECIDE: Admite recursul declarat de pârâta S.C.” A “Slatina împotriva deciziei nr. 127 din 5 septembrie 2002 a Curții de Apel Craiova, secția civilă pe care o casează și trimite cauza la aceeași instanță pentru rejudecarea apelului declarat de reclamant. Irevocabilă. Pronunțată în ședință publică, astăzi 16 aprilie 2003.