ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 3097/2008

Asupra recursului de față, Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: Prin sentința nr. 237 din 29 mai 2007 a Tribunalului Olt, secția comercială și de contencios administrativ, a fost admisă în parte acțiunea reclamantei SC B.C. SRL Slatina în contradictoriu cu pârâta F.J.T. OLT precum și cererea reconvențională din 15 iunie 2006. A fost dispusă obligarea pârâtei la 2.523,52 lei cu titlu de chirie achitată în plus și la restituirea următoarelor bunuri: ușă metalică, pereți rigips, aparat aer condiționat, scară metalică. Totodată a fost constatat reziliat de drept contractul de închiriere nr. 531 din 1 februarie 2001 și a fost respins petitul privind obligarea pârâtei la contravaloarea chiriei aferente perioadei noiembrie 2005 – martie 2006 și la penalități de întârziere, ca neîntemeiat.

Împotriva acestei sentințe a formulat apel la 16 iulie 2007 pârâta - reclamantă F.J.T. OLT, criticând-o pentru nelegalitate și netemeinicie. Prin decizia nr. 57 din 5 martie 2008, Curtea de Apel Craiova, secția comercială, a admis apelul și a schimbat sentința, în sensul că a admis în parte acțiunea și pârâta a fost obligată să restituie reclamantei aparatul de aer condiționat, respingându-se celelalte capete ale acțiunii principale, ca nefondate.

Prin aceeași hotărâre s-a admis în parte cererea reconvențională, iar reclamanta a fost obligată să plătească pârâtei 3.570,81 lei chirie aferentă perioadei noiembrie 2005 – martie 2006 și 2.943 lei cu titlu de penalități de întârziere, sume reactualizate de la data de 13 aprilie 2006 până la data efectivă a plății, respectiv 885,52 lei reprezentând utilități aferente perioadei noiembrie 2005 – martie 2006, reactualizată de la data rămânerii definitive a prezentei hotărâri, până la plata efectivă a debitului și cheltuieli de judecată. S-a respins capătul de cerere având ca obiect constatarea rezilierii de drept a contractului de închiriere. Pentru a se pronunța astfel, instanța de apel a reținut, în esență, că s-au respectat dispozițiile art. 720 1 C. proc.

civ., iar pe fond, facturile cuprinzând o chirie majorată au fost acceptate la plată de către pârâtă, rezultând de aici că aceasta a acceptat tacit modificarea cuantumului chiriei de la 200 DOLARI S.U.A., la 238 DOLARI S.U.A., în echivalent în lei la data plății și, deci, greșit s-a reținut că este vorba de o plată nedatorată în perioada octombrie 2003 – noiembrie 2005, care, astfel, să justifice legal admiterea primului capăt din acțiunea principală. Cât privește capătul de cerere având ca obiect revendicarea bunurilor prin care s-a realizat amenajarea corespunzătoare destinației a spațiului închiriat de reclamantă s-a avut în vedere că potrivit Capitolului III pct. f din Contractul de închiriere nr. 531 din 1 februarie 2001: „orice modificare adusă spațiilor ce fac obiectul contractului (..) rămân în patrimoniul F.J.T.

OLT”. În consecință, în baza art. 969 C. civ. și a dispoziției contractuale citată, ușa metalică, pereții de rigips, și scara metalică acces spațiu, revin F.J.T. OLT. Totodată, având în vedere poziția constant exprimată de apelanta – pârâtă, atât în fața instanței de fond cât și în fața instanței de apel (și consemnate în încheierea de ședință din 30 ianuarie 2008) în sensul disponibilității de restituire a aparatului de aer condiționat, s-a admis cererea reclamantei în acest sens. Cât privește capătul de cerere având ca obiect obligarea pârâtei la plata sumei de 4.330,38 lei reprezentând contravaloare salariu, factură internet și încasări zilnice aferente perioadei 27 martie 2006 – 13 aprilie 2006, deși instanța de fond nu s-a pronunțat în considerente cu privire la acesta, în mod corect a fost respins, cererea fiind nefondată, reclamanta neprezentând nicio dovadă referitoare la aceste prejudicii.

În privința constatării rezilierii contractului de închiriere s-a reținut că, de asemenea, soluția este greșită, deoarece părțile au stabilit convențional că reclamanta chiriașă poate denunța unilateral contractul cu 15 zile înainte, fapt realizat la 27 martie 2006 prin adresa nr. 29, așa încât nu se mai poate constata rezilierea, încetarea contractului de închiriere operând deja la 13 aprilie 2006. Cât privește soluția dată cererii reconvenționale s-a reținut că potrivit raportului de expertiză, suma datorată cu titlu de chirie, astfel cum a fost majorată este de 3.570,81 Ron, iar plata cu întârziere antrenează și obligația de plată a penalităților de întârziere prevăzută de Capitolul IV pct. 3, respectiv plata utilităților, conform Capitolului III pct. g, instanța de apel făcând în drept aplicarea dispozițiilor art. 969, 1066 C. civ.

și art. 43C. com. Împotriva acestei hotărâri a formulat recurs reclamanta invocând netemeinicia și nelegalitatea hotărârii pentru motivele de recurs prevăzute de art. 304 pct. 7, 8 și 9 C. proc. civ. și a susținut, în esență, că hotărârea se bazează pe încuviințarea, administrarea și interpretarea greșită a probelor și a normelor legale incidente. Astfel, instanța a luat în considerare doar probele administrate la cererea pârâtei, s-a admis efectuarea unei expertize contabile cu obiective neclare, expertul asistent nu a fost convocat pentru a participa la efectuarea expertizei, ceea ce atrage nulitatea acesteia.

Instanța nu și-a motivat soluția în privința interpretării date contractului, și a denaturat voința părților și înțelesul potrivit căruia rezultă că „orice modificare adusă prin acte adiționale care constituie parte în contract se face numai cu acordul bilateral al părților contractante, astfel că în lipsa unui asemenea acord nu poate fi vorba de o acceptare tacită a unei chirii majorate. Totodată, orice modificare adusă spațiilor ce fac obiectul contractului se face cu acordul F.J.T. OLT, pe baza de cerere scrisă și rămân în patrimoniul acesteia, ori nefiind vorba de o modificare în sensul articolului din contract în lipsa dovezii că ar fi fost cerut acordul, nelegal s-a apreciat că acestea sunt de natura celor care rămân în proprietatea pârâtei cu încălcarea dreptului reclamantei.

De asemenea, s-a reținut că la data de 13 aprilie 2006 a intervenit rezilierea contractului deși, potrivit contractului aceasta nu putea opera decât pentru neîndeplinirea obligațiilor. În privința facturilor către furnizorii de servicii și plata salariilor, acestea au fost onorate la plată, potrivit dovezilor produse, care trebuiau luate în considerare. S-a criticat și modul de soluționare al cererii reconvenționale arătându-se că deși s-a constatat plata în avans, prin aceeași hotărâre instanța de apel a obligat-o la plata contravalorii aceleiași chirii și la penalități de întârziere, deși nu există întârziere la plată. Intimata – pârâtă a formulat întâmpinare solicitând respingerea recursului.

Analizând recursul se găsește nefondat. Prima critică legată de administrarea și aprecierea greșită a probelor nu se încadrează în niciunul din motivele invocate prevăzute de art. 304 pct. 7, 8 și 9 C. proc. civ., recurenta – reclamantă intenționând de fapt să se realizeze o reapreciere a acestora în funcție de apărările făcute ceea ce nu este posibil față de caracterul nondevolutiv al recursului. Cât privește expertiza contabilă dispusă, s-a efectuat cu respectarea normelor privind administrarea probelor în apel, simpla nemulțumire a recurentei – pârâte nefiind suficientă pentru a conduce la modificarea hotărârii în lipsa constatării unor cauze de nulitate vizând încălcarea unor norme de procedură imperative, care ar putea fi invocate oricând.

Astfel, s-a invocat că raportul de expertiză a fost întocmit fără convocarea expertului – asistent dar și sub acest aspect soluția dată este la adăpost de critica invocată, părțile fiind încunoștiințate despre data și locul efectuării expertizei, niciun text de lege neobligând expertul desemnat de instanță să notifice și pe expertul - asistent. Cât privește criticile legate de interpretarea greșită a clauzelor contractului și nemotivarea hotărârii și de denaturarea voinței părților, circumscrise dispozițiilor art. 304 pct. 7 și 8 C. proc. civ., se constată că de asemenea, sunt nefondate. Astfel, hotărârea, așa cum rezultă din expunerea anterioară, cuprinde o motivare amplă a tuturor cererilor fără a se putea reține existența unei contradicții în expunerea argumentelor de fapt și de drept avute în vedere la pronunțarea hotărârii.

Cât privește interpretarea clauzelor contractuale, instanța de apel nu a denaturat voința părților, soluția dată în privința stabilirii cuantumului chiriei având în vedere modificarea clauzei contractuale prin acordul părților, contractul neinterzicând din acest punct de vedere și acordul tacit prin oferta modificării urmată de executare, recurentul – pârât acceptând la plată toate facturile. Nu se poate reține nici denaturarea conținutului clauzei privind realizarea unor modificări aduse spațiului, recurentul – pârât invocând de fapt textul din contract în susținerea propriei interpretări a probelor administrate ceea ce nu se circumscrie art. 304 pct. 8 C. proc. civ. S-a mai invocat încălcarea art. 969 C. civ., critică circumscrisă motivului de recurs prevăzut de art. 304 pct. 9 C. proc.

civ., dar nici din această perspectivă nu se poate reține o altă soluție. Instanța de apel constatând neplata facturilor la valoarea necontestată, față de interpretarea dată voinței părților așa cum reiese din contract și poziția părților, legal, a considerat că recurentul – pârât datorează penalități de întârziere fiind în culpă contractuală, ceea ce a condus la respingerea cererii reconvenționale, iar din perspectiva obligațiilor asumate prin contract de intimata – reclamantă în ceea ce privește plata furnizorilor de servicii și salarii – actele depuse de recurentul – pârât nu sunt opozabile intimatei – reclamante.

Cât privește ultima critică legată de cererea de reziliere a contractului, aceasta a fost respinsă și nu admisă, iar soluția nu vine în contradicție cu restul hotărârii, deoarece argumentul care a stat la baza acesteia a fost împrejurarea că intimata – reclamantă a denunțat contractul astfel că acesta a încetat să mai producă efecte după data denunțării, în cazul încetării prin denunțare neavând relevanță juridică analiza culpei contractuale. Așa fiind, în baza art. 312 alin. (1) C. proc. civ., se va respinge recursul, ca nefondat. PENTRU

ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII D E C I D E Respinge recursul declarat de reclamanta SC B.C. SRL Slatina împotriva deciziei nr. 57 din 5 martie 2008, pronunțată de Curtea de Apel Craiova, secția comercială, ca nefondat. Irevocabilă. Pronunțată în ședință publică, astăzi 29 octombrie 2008.