ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 3097/2008

Asupra recursului de

față,

Din examinarea

lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Prin sentința nr. 237

din 29 mai 2007 a Tribunalului Olt, secția comercială și de contencios administrativ,

a fost admisă în parte acțiunea reclamantei SC B.C. SRL Slatina în

contradictoriu cu pârâta F.J.T. OLT precum și cererea reconvențională din 15

iunie 2006.

A fost dispusă

obligarea pârâtei la 2.523,52 lei cu titlu de chirie achitată în plus și la

restituirea următoarelor bunuri: ușă metalică, pereți rigips, aparat aer

condiționat, scară metalică. Totodată a fost constatat reziliat de drept

contractul de închiriere nr. 531 din 1 februarie 2001 și a fost respins petitul

privind obligarea pârâtei la contravaloarea chiriei aferente perioadei

noiembrie 2005 – martie 2006 și la penalități de întârziere, ca neîntemeiat.

Împotriva acestei

sentințe a formulat apel la 16 iulie 2007 pârâta - reclamantă F.J.T. OLT,

criticând-o pentru nelegalitate și netemeinicie.

Prin decizia nr. 57

din 5 martie 2008, Curtea de Apel Craiova, secția comercială, a admis apelul și

a schimbat sentința, în sensul că a admis în parte acțiunea și pârâta a fost

obligată să restituie reclamantei aparatul de aer condiționat, respingându-se

celelalte capete ale acțiunii principale, ca nefondate.

Prin aceeași hotărâre

s-a admis în parte cererea reconvențională, iar reclamanta a fost obligată să

plătească pârâtei 3.570,81 lei chirie aferentă perioadei noiembrie 2005 –

martie 2006 și 2.943 lei cu titlu de penalități de întârziere, sume

reactualizate de la data de 13 aprilie 2006 până la data efectivă a plății,

respectiv 885,52 lei reprezentând utilități aferente perioadei noiembrie 2005 –

martie 2006, reactualizată de la data rămânerii definitive a prezentei

hotărâri, până la plata efectivă a debitului și cheltuieli de judecată.

S-a respins capătul

de cerere având ca obiect constatarea rezilierii de drept a contractului de

închiriere.

Pentru a se pronunța

astfel, instanța de apel a reținut, în esență, că s-au respectat dispozițiile art.

720

1

C. proc. civ., iar pe fond, facturile cuprinzând o chirie

majorată au fost acceptate la plată de către pârâtă, rezultând de aici că

aceasta a acceptat tacit modificarea cuantumului chiriei de la 200 DOLARI

S.U.A., la 238 DOLARI S.U.A., în echivalent în lei la data plății și, deci,

greșit s-a reținut că este vorba de o plată nedatorată în perioada octombrie

2003 – noiembrie 2005, care, astfel, să justifice legal admiterea primului

capăt din acțiunea principală.

Cât privește capătul

de cerere având ca obiect revendicarea bunurilor prin care s-a realizat

amenajarea corespunzătoare destinației a spațiului închiriat de reclamantă s-a

avut în vedere că potrivit Capitolului III pct. f din Contractul de închiriere nr.

531 din 1 februarie 2001: „orice modificare adusă spațiilor ce fac obiectul

contractului (..) rămân în patrimoniul F.J.T. OLT”.

În consecință, în

baza art. 969 C. civ. și a dispoziției contractuale citată, ușa metalică,

pereții de rigips, și scara metalică acces spațiu, revin F.J.T. OLT.

Totodată, având în

vedere poziția constant exprimată de apelanta – pârâtă, atât în fața instanței

de fond cât și în fața instanței de apel (și consemnate în încheierea de

ședință din 30 ianuarie 2008) în sensul disponibilității de restituire a

aparatului de aer condiționat, s-a admis cererea reclamantei în acest sens.

Cât privește capătul

de cerere având ca obiect obligarea pârâtei la plata sumei de 4.330,38 lei

reprezentând contravaloare salariu, factură internet și încasări zilnice

aferente perioadei 27 martie 2006 – 13 aprilie 2006, deși instanța de fond nu

s-a pronunțat în considerente cu privire la acesta, în mod corect a fost respins,

cererea fiind nefondată, reclamanta neprezentând nicio dovadă referitoare la

aceste prejudicii.

În privința

constatării rezilierii contractului de închiriere s-a reținut că, de asemenea,

soluția este greșită, deoarece părțile au stabilit convențional că reclamanta

chiriașă poate denunța unilateral contractul cu 15 zile înainte, fapt realizat

la 27 martie 2006 prin adresa nr. 29, așa încât nu se mai poate constata

rezilierea, încetarea contractului de închiriere operând deja la 13 aprilie

2006.

Cât privește soluția

dată cererii reconvenționale s-a reținut că potrivit raportului de expertiză,

suma datorată cu titlu de chirie, astfel cum a fost majorată este de 3.570,81

Ron, iar plata cu întârziere antrenează și obligația de plată a penalităților

de întârziere prevăzută de Capitolul IV pct. 3, respectiv plata utilităților,

conform Capitolului III pct. g, instanța de apel făcând în drept aplicarea

dispozițiilor art. 969, 1066 C. civ. și art. 43C. com.

Împotriva acestei

hotărâri a formulat recurs reclamanta invocând netemeinicia și nelegalitatea

hotărârii pentru motivele de recurs prevăzute de art. 304 pct. 7, 8 și 9 C.

proc. civ. și a susținut, în esență, că hotărârea se bazează pe încuviințarea,

administrarea și interpretarea greșită a probelor și a normelor legale

incidente.

Astfel, instanța a

luat în considerare doar probele administrate la cererea pârâtei, s-a admis

efectuarea unei expertize contabile cu obiective neclare, expertul asistent nu

a fost convocat pentru a participa la efectuarea expertizei, ceea ce atrage

nulitatea acesteia.

Instanța nu și-a

motivat soluția în privința interpretării date contractului, și a denaturat

voința părților și înțelesul potrivit căruia rezultă că „orice modificare adusă

prin acte adiționale care constituie parte în contract se face numai cu acordul

bilateral al părților contractante, astfel că în lipsa unui asemenea acord nu

poate fi vorba de o acceptare tacită a unei chirii majorate.

Totodată, orice

modificare adusă spațiilor ce fac obiectul contractului se face cu acordul F.J.T.

OLT, pe baza de cerere scrisă și rămân în patrimoniul acesteia, ori nefiind

vorba de o modificare în sensul articolului din contract în lipsa dovezii că ar

fi fost cerut acordul, nelegal s-a apreciat că acestea sunt de natura celor

care rămân în proprietatea pârâtei cu încălcarea dreptului reclamantei.

De asemenea, s-a

reținut că la data de 13 aprilie 2006 a intervenit rezilierea contractului deși,

potrivit contractului aceasta nu putea opera decât pentru neîndeplinirea

obligațiilor.

În privința

facturilor către furnizorii de servicii și plata salariilor, acestea au fost

onorate la plată, potrivit dovezilor produse, care trebuiau luate în considerare.

S-a criticat și modul

de soluționare al cererii reconvenționale arătându-se că deși s-a constatat

plata în avans, prin aceeași hotărâre instanța de apel a obligat-o la plata

contravalorii aceleiași chirii și la penalități de întârziere, deși nu există

întârziere la plată.

Intimata – pârâtă a

formulat întâmpinare solicitând respingerea recursului.

Analizând recursul se

găsește nefondat.

Prima critică legată

de administrarea și aprecierea greșită a probelor nu se încadrează în niciunul

din motivele invocate prevăzute de art. 304 pct. 7, 8 și 9 C. proc. civ.,

recurenta – reclamantă intenționând de fapt să se realizeze o reapreciere a

acestora în funcție de apărările făcute ceea ce nu este posibil față de

caracterul nondevolutiv al recursului.

Cât privește

expertiza contabilă dispusă, s-a efectuat cu respectarea normelor privind

administrarea probelor în apel, simpla nemulțumire a recurentei – pârâte

nefiind suficientă pentru a conduce la modificarea hotărârii în lipsa

constatării unor cauze de nulitate vizând încălcarea unor norme de procedură

imperative, care ar putea fi invocate oricând.

Astfel, s-a invocat

că raportul de expertiză a fost întocmit fără convocarea expertului – asistent

dar și sub acest aspect soluția dată este la adăpost de critica invocată,

părțile fiind încunoștiințate despre data și locul efectuării expertizei,

niciun text de lege neobligând expertul desemnat de instanță să notifice și pe

expertul - asistent.

Cât privește

criticile legate de interpretarea greșită a clauzelor contractului și

nemotivarea hotărârii și de denaturarea voinței părților, circumscrise

dispozițiilor art. 304 pct. 7 și 8 C. proc. civ., se constată că de asemenea,

sunt nefondate.

Astfel, hotărârea,

așa cum rezultă din expunerea anterioară, cuprinde o motivare amplă a tuturor

cererilor fără a se putea reține existența unei contradicții în expunerea

argumentelor de fapt și de drept avute în vedere la pronunțarea hotărârii.

Cât privește

interpretarea clauzelor contractuale, instanța de apel nu a denaturat voința

părților, soluția dată în privința stabilirii cuantumului chiriei având în

vedere modificarea clauzei contractuale prin acordul părților, contractul

neinterzicând din acest punct de vedere și acordul tacit prin oferta

modificării urmată de executare, recurentul – pârât acceptând la plată toate

facturile.

Nu se poate reține

nici denaturarea conținutului clauzei privind realizarea unor modificări aduse

spațiului, recurentul – pârât invocând de fapt textul din contract în

susținerea propriei interpretări a probelor administrate ceea ce nu se

circumscrie art. 304 pct. 8 C. proc. civ.

S-a mai invocat

încălcarea art. 969 C. civ., critică circumscrisă motivului de recurs prevăzut

de art. 304 pct. 9 C. proc. civ., dar nici din această perspectivă nu se poate

reține o altă soluție.

Instanța de apel

constatând neplata facturilor la valoarea necontestată, față de interpretarea

dată voinței părților așa cum reiese din contract și poziția părților, legal, a

considerat că recurentul – pârât datorează penalități de întârziere fiind în

culpă contractuală, ceea ce a condus la respingerea cererii reconvenționale,

iar din perspectiva obligațiilor asumate prin contract de intimata – reclamantă

în ceea ce privește plata furnizorilor de servicii și salarii – actele depuse

de recurentul – pârât nu sunt opozabile intimatei – reclamante.

Cât privește ultima

critică legată de cererea de reziliere a contractului, aceasta a fost respinsă

și nu admisă, iar soluția nu vine în contradicție cu restul hotărârii, deoarece

argumentul care a stat la baza acesteia a fost împrejurarea că intimata –

reclamantă a denunțat contractul astfel că acesta a încetat să mai producă

efecte după data denunțării, în cazul încetării prin denunțare neavând

relevanță juridică analiza culpei contractuale.

Așa fiind, în baza art.

312 alin. (1) C. proc. civ., se va respinge recursul, ca nefondat.

PENTRU

ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE

LEGII

D E C I D E

Respinge recursul

declarat de reclamanta SC B.C. SRL Slatina împotriva deciziei nr. 57 din 5

martie 2008, pronunțată de Curtea de Apel Craiova, secția comercială, ca

nefondat.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință

publică, astăzi 29 octombrie 2008.