ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 4141/2007

ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 4141/2007 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2007)

Deliberând,

în condițiile art. 256 C. proc. civ. asupra recursului civil de față, a reținut

următoarele:

Prin sentința civilă nr. 320 din 29

iunie 2006, pronunțată în dosarul nr.

140/2006,

Tribunalul Gorj a admis în parte acțiunea formulată de reclamanții B.N.

, D.G. și S.C. împotriva pârâtelor S.N.L.O.

SA și E.M.C.

Roșia, jud. Gorj.

Au fost obligate în solidar pârâtele la

plata către reclamanți, după cum

urmează :

340.216,10 RON către B.N.; 141.757,06 RON către S.C.

; 85.055,03 RON

către D.G., cu coeficientul de inflație calculat la data efectivă a plătii.

Au fost obligate

în solidar pârâtele la plata către reclamanți a sumei, de

25.000.000 lei ROL reprezentând taxă de timbru,

onorariu de expert și onorariu avocat.

Pentru a se

pronunța astfel, în baza probelor administrate în cauză instanța

de fond a reținut următoarele:

Pârâta E.M.C. Roșia a utilizat în

procesul de producție invenția autorilor pentru perioada 01 ianuarie 2003 - 31

decembrie 2005, 95 bucăți dispozitiv electronic de pornirea motoarelor

asincrone cu rotorul bobinat (din care 3 astfel de dispozitive sunt inactive

din iulie 2005, iar un dispozitiv din octombrie 2005), profitul obținut de

E.M.C. Roșia în urma aplicării invenției pentru perioada 01 ianuarie 2003- 21

decembrie 2005 fiind de 2.535.543 RON, E.M.C. Roșia aparținând, în perioada în

cauză, S.N.L.O. Tg. Jiu.

Instanța de fond a stabilit că

autorilor invenției li se cuvin drepturi de autor reprezentând o cotă de 30 %

din venitul net pentru primul an de utilizare a invenției și o cotă de 20 %

pentru următorii ani, din sumele astfel calculate o cotă de 60 % revenindu-i

lui B.N., o cotă de 20 % lui S.C. și o cotă de 15 % lui D.G.

Instanța de fond a valorificat

expertiza întocmită de experții A.D. și D.O., deoarece punctul de vedere al

expertului asistent O.O. nu cuprinde o argumentare, atâta vreme cât se face

mențiunea „că este imperios necesară prezentarea unui punct de vedere autorizat

al conducerii E.M.C. Roșia vizat de către conducerea S.N.L.O. SA Tg. Jiu",

această susținere neputând fi luată în calcul pentru că, dacă conducerea E.M.C.

Roșia și S.N.L.O. SA Tg. Jiu ar fi ajuns la această concluzie, ar fi efectuat

benevol plata drepturilor de autor.

Instanța de fond a statuat că

reclamanților li se cuvine coeficientul de inflație pentru sumele stabilite

prin expertiză de la data pronunțării hotărârii până la achitarea efectivă a

sumelor datorate, conform calculelor realizate prin expertiza contabilă.

Instanța

de fond a constatat că sunt îndeplinite condițiile art. 969 C. civ., ale

Legii nr. 64/1991, H.G. nr. 499/2003

privind Regulamentul de aplicare a Legii nr. 64/1991

cât

și ale Legii nr. 203/2002 și a admis în parte acțiunea.

Împotriva acestei sentințe, în termen

legal, au declarat apel reclamanții B.N., D.G. și S.C., precum și pârâta S.N.L.O.

SA.

Reclamanții au criticat sentința pentru

nelegalitate și netemeinicie, sub aspectul neobligării pârâtelor și la plata

dobânzilor legale pentru sumele datorate, începând cu data introducerii

acțiunii și până la data efectuării plății, precum și sub aspectul cuantumului

cheltuielilor de judecată, în sensul că este prea mic.

Reclamanții

au arătat că practica judiciară în materie este unitară, în sensul

că, în cazuri similare, debitoarele drepturilor pentru aplicarea

invențiilor au fost obligate și la plata dobânzilor legale, iar în ceea ce

privește cheltuielile de

judecată, nu s-au

avut în vedere actele doveditoare și Nota de cheltuieli depuse la

dosar.

Sub acest ultim aspect, s-a motivat că nu se justifică reducerea onorariului

de avocat, iar admiterea în parte a acțiunii, ar

justifica, eventual, numai o reducere

de 12 %, întrucât acțiunea s-a

admis în procent de 88 %.

Pârâta S.N.L.O. a adus mai multe

critici raportului de expertiză avut în vedere de instanță, în sensul că nu

prezintă situația reală și obiectivă, luându-se în calcul documentele nesemnate

de conducerea E.M.C. Roșia, neștampilate și neînregistrate și nu contractul nr.

2925/2000, care a încetat la 31 decembrie 2003, din raportul de expertiză și

răspunsul la obiecțiuni nerezultând nici dacă s-a calculat profitul net și nu

cel brut; ca atare, în mod greșit prima instanță a respins cererea de efectuare

a unei noi expertize. S-a motivat de

asemenea

că E.M.C. Roșia a cumpărat, ca terț, dispozitivele respective, de la o altă

unitate,

astfel încât drepturile de autor pot fi solicitate de la unitatea producătoare

și nu de la S.N.L.O. sau E.M.C. Roșia.

Pârâta S.N.L.O.

a formulat, la data când au avut loc dezbaterile asupra

apelului,

o cerere de completare a probatoriilor, în sensul efectuării unei noi

expertize, date fiind criticile aduse expertizei efectuată la instanța de fond,

de către experții desemnați de instanță.

Curtea de Apel Craiova, secția civilă,

prin decizia nr. 869 din 09 noiembrie 2006, a admis apelul declarat de

reclamanții B.N., D.G. și S.C. împotriva sentinței civile nr. 320 din 29 iunie

2006

pronunțată de Tribunalul Gorj, pe care

a schimbat-o în parte în sensul că a obligat

pârâtele și la plata

dobânzii legale, începând cu data introducerii acțiunii - 23 decembrie 2005 -

și până la data plății, cheltuielile de judecată fiind în cuantum de 11.036,6

RON pentru reclamantul B.N.; 3.032,2 RON pentru reclamantul D.G.; 5.032,6 RON

pentru reclamantul S.C.

A

menținut restul dispozițiilor sentinței.

A respins ca nefondat apelul declarat

de pârâta S.N.L.O. SA împotriva aceleiași sentințe.

A luat act că apelanții reclamanți nu

au solicitat cheltuieli de judecată.

Pentru a

decide astfel, instanța de apel a reținut următoarele:

Cererea formulată de pârâtă în apel, de

efectuare a unei noi expertize a fost respinsă de instanța de control judiciar

ca nefiind utilă soluționării cauzei, având în vedere că prima expertiză s-a

dovedit a fi obiectivă și concludentă, mai ales dat fiind rolul activ al primei

instanțe. Astfel, instanța de fond a încuviințat expert asistent pentru pârâte,

a încuviințat ca experții să răspundă la obiectiunile formulate de S.N.L.O. și,

constatând diferențele între punctele de vedere ale

experților, cu privire la drepturile bănești ce revin reclamanților, a

solicitat explicații în acest sens. După precizările făcute de experți, sub

acest aspect, la

instanța de fond pârâta S.N.L.O.

nu a mai formulat nici o cerere de efectuare a

unei noi expertize.

Instanța de apel a reținut că nici în

motivarea apelului, pârâta S.N.L.O. nu a solicitat completarea probatoriilor cu

o nouă expertiză, această cerere fiind formulată abia cu ocazia dezbaterilor

asupra apelului și că potrivit art. 292 alin. (1) C. proc. civ., părțile nu se

vor putea folosi înaintea instanței de apel, de

alte motive, mijloace de apărare și dovezi decât de cele invocate la

prima instanță

sau arătate în motivarea apelului ori în întâmpinare.

Cu referire la critica formulată de

pârâtă vizând faptul că în mod greșit tribunalul a respins solicitarea de a se

efectua o nouă expertiză, instanța de apel a constatat că este nefondată,

întrucât, după depunerea notelor explicative date de experți, pârâta nu a mai

formulat nici o cerere de probatorii și, mai mult, pârâtele nici nu au fost

prezente cu ocazia judecății pe fond a cauzei.

Instanța de apel a constatat că sunt

neîntemeiate criticile aduse raportului de expertiză întocmit de experții

desemnați de instanță, cu participarea expertului asistent, propus de pârâte

(cu opinia separată din partea acestuia), întrucât

expertiza și-a fundamentat calculul chiar pe adresa nr. 142 din 21

aprilie 2006 a E.M.C.

Roșia, care precizează utilajele, numărul

utilajelor ce folosesc invenția și eficiența folosirii invenției respective,

neoperându-se nici o modificare a eficienței economice recunoscute de E.M.C. Roșia,

ci numai un calcul aritmetic de verificare, pentru a se răspunde obiectivelor

stabilite de instanță. Referitor la contractele avute în vedere de experți (nr.

6252/2002 și nr. 2925/2000) instanța de apel a reținut că ambele contracte

prevedeau aceeași cotă ce se cuvenea autorilor invenției din eficiența

economică obținută și că pârâta nu poate absolvită de plata drepturilor

cuvenite autorilor invenției, pe motiv că n-ar fi încheiat contract sau că

acesta ar fi expirat, atâta timp cât s-a făcut dovada că aplică invenția

reclamanților și obține beneficii ca urmare a exploatării acesteia; de altfel,

din actele dosarului, rezultă că pârâta își justifică plățile făcute către

inventatori, din proprie inițiativă în 2002, ca „venituri din drepturi de

proprietate intelectuală" acordate în temeiul contractului nr. 6252/

05/2002. Este de asemenea nefondată și susținerea apelantei pârâte, în ceea ce

privește venitul net sau brut ce se cuvine reclamanților, atâta timp cât prin

expertiză s-a calculat cuantumul

drepturilor de autor în raport de profitul net

obținut prin folosirea invenției; ceea ce

înseamnă că s-a calculat venitul net ce se cuvine

reclamanților, și nu venitul brut.

Critica pârâtei, referitoare la obligația

unității care fabrică dispozitivele

respective,

la plata drepturilor de autor, și nu a pârâtelor, vine în contradicție chiar

cu

ceea ce a decis Consiliul de Administrație al C.N.L.O. prin art. 13 din

Hotărârea nr. 11/1999 a Consiliului de Administrație al C.N.L.O. și cu Nota

Serviciului Tehnic - Direcția Producție a C.N.L.O. SA în care se arăta că

dispozitivul este montat și funcționează la E.M.C. Rovinari, Peșteana, Pinoasa,

etc. și se solicita Consiliului de Administrație să aprobe acordarea

drepturilor cuvenite autorilor.

Instanța de apel a motivat că drepturile

cuvenite autorilor invenției se acordă de unitatea care aplică invenția și nu

cea care fabrică dispozitivele respective, astfel încât nici sub acest aspect

criticile pârâtei nu sunt fondat.

Cu privire la apelul declarat de reclamanți,

instanța de apel a constatat că este fondat, pentru următoarele considerente:

Pentru neexecutarea obligației de plată a

drepturilor bănești ce se cuvin reclamanților, pârâtele datorează daune -

interese, iar potrivit art. 1088 C. civ., daunele interese pentru neexecutare

cuprind dobânda legală; aceste daune - interese se cuvin fără ca creditorul să

fie ținut a justifica vreo pagubă și se datorează din ziua cererii de chemare

în judecată.

Cum reclamanții au solicitat plata dobânzilor

legale, atât prin acțiune, cât și prin concluziile scrise depuse la dosar, în

mod nelegal prima instanță nu a admis și acest capăt de cerere.

Și cea de a doua critică adusă sentinței s-a

constatat că este întemeiată, având în vedere Nota de cheltuieli (fila 145

dosar fond) și chitanțele de plată depuse la dosar raportat la prevederile art.

274 C. proc. civ., care obligă la plata cheltuielilor de judecată, pe cel care

cade în pretenții.

Din cuantumul

cheltuielilor efectuate de fiecare dintre reclamanți constând

în taxe de timbru, onorariu de expert și onorariu de avocat, instanța

de apel a

dedus un procent de 12% din

taxele de timbru, având în vedere că acțiunea a fost

admisă în parte.

Instanța de apel a constatat că obligarea

pârâtelor la cheltuieli de judecată, în cuantum mai mic decât cel ce rezultă

din actele doveditoare, este nelegală, astfel încât, și sub acest aspect

critica reclamanților s-a dovedit a fi

fondată și, în consecință, a majorat cuantumul cheltuielilor de

judecată pentru fiecare reclamant, astfel cum au fost probate.

Împotriva acestei din urmă decizii, pârâta S.N.L.O.

SA Tg. Jiu a declarat recurs, invocând dispozițiile art. 304 pct. 9 C. proc.

civ.

Într-un prim motiv de recurs, recurenta-pârâtă

a susținut că „Dispozitivele

electronice de

pornire a motoarelor asincrone cu rotor bobinat"

brevetate sub nr. RO

102593/1989 (ai căror

inventatori sunt reclamanții) nu sunt folosite la E.M.C. Roșia,

care folosește dispozitive intitulate „Convertizoare

statice rotrice tip CSR 630 - P", pe

care le achiziționează de la

SC I.E. SA CRAIOVA și că deși a invocat acest aspect în faza procesuală a

fondului, instanțele nu s-au pronunțat în mod clar asupra acestui aspect.

Pârâta a susținut că instanțele de fond și apel au omis să stabilească, fără

echivoc, regimul juridic al produselor CSR utilizate în procesul de producție

de E.M.C. Roșia, în sensul clarificării legăturii dintre acestea și invenția

brevetată de reclamanți și, dacă ar exista legătură, în ce temei ar produce SC

I.E. SA aceste produse și cine plătește

drepturile de autor dacă acestea

sunt comercializate terților.

Prin al doilea motiv de recurs recurenta-pârâtă

a invocat că expertiza omologată de instanța de fond s-a dispus în baza

contractului nr. 6252/2002 despre care reclamanții au pretins, eronat, că se

găsește în arhiva E.M.C. Roșia întrucât contractul a fost încheiat cu E.M.C. Rovinari.

Recurenta-pârâtă

a susținut, prin al treilea motiv de recurs, că desfășurarea

procesului s-a făcut cu încălcarea de către instanțele de fond și apel

a dispozițiilor art. 129 alin. (5) C. proc. civ. și că instanța de apel în mod

eronat a reținut că S.N.L.O. Tg. Jiu nu a solicitat primei instanțe efectuarea

unei noi expertize deoarece cererea pentru efectuarea unei contraexpertize era

inserată în

conținutul obiecțiunilor la

raportul de expertiză. Recurenta-pârâtă a susținut că din

analiza

documentelor pe baza cărora s-a întocmit expertiza se poate observa că

drepturile bănești au fost calculate în baza contractului nr. 2925/2003 care

își încetase aplicabilitatea la data de 31 decembrie 2003 și a cărui

valabilitate este îndoielnică datorită clauzelor contradictorii pe care le

conține.

Recurenta-pârâtă S.N.L.O.

SA

Tg. Jiu a conchis că instanțele s-au pronunțat asupra

fondului fără să-i de a posibilitatea să facă apărările ce se impuneau în cauză

deși aveau îndatorirea să

stăruie,

prin toate mijloacele legale pentru a preveni orice greșeală privind aflarea

adevărului în cauză, pe baza stabilirii faptelor și prin aplicarea corectă a

legii, în scopul pronunțării unei hotărâri temeinice și legale și a cerut

admiterea recursului,

modificarea

hotărârilor pronunțate de instanțele de fond și apel și trimiterea cauzei

spre

rejudecare la instanța de fond, cu îndrumarea de a se dispune efectuarea altei

expertize tehnico-economice în cauză.

Analizând

hotărârea atacată, prin prisma criticilor formulate prin motivele de

recurs înalta Curte constată că recursul nu este întemeiat, pentru

următoarele considerente:

Demersul judiciar al reclamanților a fost

inițiat ca urmare a faptului că pârâtele E.M.C. Roșia și S.N.L.O. SA

Tg. Jiu nu au mai efectuat plata drepturilor de

autori ce li se cuveneau ca urmare a

folosirii de către pârâte a

invenției lor „Dispozitivele electronice de pornire a motoarelor

asincrone cu rotor bobinat"

începând cu data de 01 martie 2003 deși, până la

data de

31 decembrie 2002, E.M.C. Roșia (subunitate a S.N.L.O. SA) le achitase

aceste drepturi.

Astfel fiind, susținerea

recurentei-pârâte Că

„Dispozitivele electronice de pornire

a

motoarelor asincrone cu rotor

bobinat"

brevetate

sub nr. RO 102593/1989 (ai căror

inventatori sunt

reclamanții) nu sunt folosite la E.M.C. Roșia, care folosește

dispozitive intitulate „Convertizoare statice

rotrice tip CSR 630 - P", pe care le

achiziționează de la SC I.E. SA

CRAIOVA apare ca nefondată, față de faptul că, pentru o perioadă de timp,

reclamanților le-au fost plătite drepturi de autor pentru acest dispozitiv

inventat de ei și pe care îl folosesc pârâtele în activitatea lor (așa cum

reiese din înscrisurile depuse reclamanți în recurs).

Este de reținut că în fazele procesuale

anterioare, apărările formulate de pârâte nu au vizat faptul că la E.M.C. Roșia

nu se folosesc dispozitivele inventate de reclamanți ci dispozitivele CSR 630 -

P, care ar fi diferite de dispozitivele reclamanților, din întregul material

probator administrat în cauză rezultând tocmai contrariul celor afirmate prin

motivele de recurs.

Astfel, în

„Nota" Serviciului Tehnic - Direcția Producție a C.N.L.O. SA

întocmită referitor la propunerea de

acordare a drepturilor cuvenite autorilor pentru

invenția

„Dispozitivele electronice de pornire a motoarelor asincrone cu rotor

bobinat", brevet de

invenție nr. 102593/1989

Se menționează:

„Dispozitivul se execută conform

Brevetului nr. 102593 sub denumirea Controler Static al curentului rotoric CSR

630 de către producătorul

I.E. Craiova.

Dispozitivul este montat și funcționează la E.M.C. Rovinari, Peșteana,

Pinoasa, Motru, Jilț, Mehedinți"

și se solicită Consiliului de

Administrație să aprobe

acordarea drepturilor cuvenite

autorilor în conformitate cu prevederile Legii nr.

64/1991 și încheierea contractelor prevăzute de art. 39 din Legea nr.

64/1991 între

autori și exploatările care aplică invenția, având în

vedere că soluția tehnică descrisă în brevetul nr. 102593 face obiectul cererii

de realizare tehnică nr. 7107/1998 cu titlu „Modernizarea acționărilor

electrice de la transportoarele de

mare

capacitate din carierele de lignit ale C.N.L.O. ", (fila 11 din dosarul

nr.

140/2006 al Tribunalului Gorj).

Totodată, prin art. 13 din Hotărârea nr.

11 din 28 noiembrie 1999, Consiliul de Administrație C.N.L.O. SA își însușește

și aprobă acordarea drepturilor cuvenite autorilor pentru invenția

Dispozitivele electronice de pornire a motoarelor asincrone CU rotor

bobinat" (fila 12 din dosarul nr. 140/2006 al Tribunalului Gorj).

Critica vizând faptul că expertiza

omologată de instanța de fond s-a dispus în baza contractului nr. 6252/2002

care nu se găsește în arhiva pârâtei E.M.C. Roșia nu are relevanță câtă vreme

la dosarul cauzei au fost depuse înscrisuri emanând de la E.M.C. Motru, E.M.C. Berbești,

EM Mehedinți din care reiese că

aceste

exploatări miniere le plătesc reclamanților drepturi de autor pentru folosirea

„Dispozitivului

electronic de pornire a motoarelor asincrone cu rotor bobinat" în baza contractelor

pe care le-au încheiat cu reclamanții, cota de 20% din eficiența economică

obținută de E.M.C. Roșia pentru calculul drepturilor de autor , avută în vedere

la efectuarea expertizei, neputând fi mai mică decât cota plătită de

societățile miniere care au încheiat contracte cu reclamanții și exploatează

licit invenția.

De altfel, obligația S.N.L.O. SA Tg. Jiu

de a plăti drepturi de autor inventatorilor ai căror invenții Ie-a folosit -

fără să încheie contracte de cu aceștia - în același cuantum din eficiența

economică realizată, ca și societățile care au încheiat astfel de contracte, a

fost constatată prin hotărâri judecătorești definitive și irevocabile

pronunțate în cazuri similare (filele 14-21 din dosarul nr. 140/2006 al

Tribunalului Gorj).

Nici critica recurentei-pârâte în sensul

că, prin expertiză, drepturile bănești au fost calculate în baza contractului

nr. 2925/2003 (data corectă a contractului fiind 2000) deși își încetase

aplicabilitatea la data de 31 decembrie 2003, nu sunt fondate având în vedere

că pârâta

E.M.C.

Roșia a confirmat,

prin adresa nr.

142 din 21 aprilie 2006, avută în vedere de expert la efectuarea

expertizei, că în perioada

01 ianuarie 2003-31 decembrie 2005,

în carierele de exploatare minieră aparținând E.M.C.

Roșia, s-au utilizat 95 de dispozitive electronice de pornire a

motoarelor asincrone

cu rotorul

bobinat pe 47 din utilajele folosite în producție (filele 93-94 din dosarul nr.

140/2006 al Tribunalului Gorj),

în cauză nefiind făcută nici o dovadă în sensul

că

după încetarea aplicabilității contractului menționat, dispozitivele

pentru folosirea cărora pârâta a fost obligată la plata drepturilor de autor au

fost înlocuite cu altele, ale altor autori.

Din expunerea rezumativă a lucrărilor

cauzei se constată totodată că susținerile recurentei-pârâte în sensul că

instanțele de fond și apel ar fi încălcat prevederile art. 129 alin. (5) C.

proc. civ. și nu ar fi manifestat rol activ în soluționarea cauzei sunt total

nefondate.

Astfel, atât instanța de fond cât și cea

de apel le-au acordat părților posibilitatea de a-și exercita drepturile

procesuale prevăzute de Codul de procedură civilă.

Instanța de fond a administrat

probatorii, a dispus efectuarea expertizei, a stabilit obiectivele la care

expertul trebuia să răspundă, a încuviințat expert asistent pentru pârâte, a

încuviințat ca experții să răspundă la obiecțiunile formulate de pârâta S.N.L.O.

și, constatând diferențe între punctele de vedere ale experților, a solicitat

explicații în acest sens tocmai pentru a fi în măsură să procedeze la temeinica

și legala soluționare a cauzei.

Același rol activ l-a manifestat și

instanța de apel care a dat posibilitatea părților să cunoască reciproc,

motivele de apel, să formuleze apărări și să depună înscrisuri în dovedirea

motivelor invocate.

Împrejurarea că instanțele de fond și

apel nu au dispus efectuarea unei noi expertize nu o îndreptățesc pe

recurenta-pârâtă să susțină că, procedând astfel, nu și-au manifestat rolul

activ și au încălcat dispozițiile art. 129 alin. (5) C. proc. civ. atâta timp

cât ambele instanțe au motivat amplu, cu argumente justificate de ce nu se

impunea efectuarea unei alte expertize decât cea administrată, care era

fundamentată pe informațiile și datele furnizate de reprezentanții pârâtelor.

În raport cu considerentele menționate

apare ca neîntemeiată și lipsită de relevanță și susținerea recurentei-pârâte

că instanțele de fond și apel au omis să

stabilească,

fără echivoc, regimul juridic al produselor CSR utilizate în procesul de

producție

de E.M.C. Roșia, în sensul clarificării legăturii dintre acestea și invenția

brevetată de reclamanți, motivul pentru care SC I.E.

SA ar produce aceste produse și partea care trebuie să plătească drepturile de

autor dacă acestea sunt comercializate terților.

Având în vedere temeiurile arătate, se

constată că decizia atacată este legală și, în conformitate cu dispozițiile

art. 312 alin. (1) C. proc. civ., recursul urmează a fi respins ca nefondat.

În conformitate cu dispozițiile art. 274

alin. (1) C. proc. civ., partea care cade în pretenții va fi obligată, la

cerere, să plătească cheltuielile de judecată și cum, în speță, intimații-reclamanți

au solicitat cheltuieli de judecată reprezentând onorariu de avocat, care au

fost justificate cu chitanța depusă la dosar, recurenta-pârâtă va fi obligată

la plata acestora.

PENTRU

ACESTE MOTIVE

ÎN

NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge recursul declarat de pârâta S.N.L.O.

SA Tg. Jiu împotriva deciziei nr. 869 din 09 noiembrie 2006 a Curții de Apel

Craiova, secția civilă, ca nefondat.

Obligă pe recurenta-pârâtă la plata

cheltuielilor de judecată în sumă de 3600 (treimiișasesute) lei către intimatul-reclamant

B.N.

Irevocabilă.

Pronunțată

în ședință publică, astăzi 22 mai 2007.