ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 882/2014

Cadrul procesual "Reclamanta SC P. SA Ploiești a formulat la 26 mai 2006 o acțiune împotriva pârâților S.C., O.F., B.A.P., V.M.C. și Oficiul de Stat pentru Invenții și Mărci prin care a solicitat anularea în tot a Brevetului de invenție nr. 115531/2000 cu titlu "procedeu de separare a propanului din gazolină" având ca titulari pe pârâții persoane fizice. Motivele invocate pentru anulare au fost bazate pe următoarele împrejurări: invenția pentru care s-a acordat brevetul este o creație artificială, fără elemente de aplicabilitate industrială impuse de lege, nefundamentată tehnic; invenția nu îndeplinea la data acordării, una din condițiile prevăzute de art. 7 din Legea nr. 64/1991 privind brevetele de invenție și anume aplicabilitatea industrială; invenția nu este rezultatul unei activități inventive ci al unei soluții greșite care nu poate fi aplicată pentru rezolvarea unor probleme tehnice, invenția nefiind aplicabilă industrial din cauză că nu este expusă clar și complet.

Instanța de fond Tribunalul București, secția a V-a civilă prin Sentința civilă nr. 919 din 21 iunie 2007 a admis acțiunea și a anulat brevetul de invenție nr. 1553/2000 reținând că în mod eronat a fost acordat acest brevet pârâților, deoarece nu erau îndeplinite condițiile prevăzute de art. 7, 11 și 18 din Legea nr. 64/1991, în versiunea în vigoare la data acordării brevetului (art. 7, 13 și 18 în versiunea actuală a legii), astfel că s-a constatat că este incident art. 40 alin. (1) din Lege (art. 54 2 alin. (1) lit. a) și b) în versiunea actuală a legii). S-a constatat, din expertiza efectuată în cauză, că procedeul ce a făcut obiectul brevetului de invenție nu este aplicabil la S.T. (cum au susținut pârâții) și nici nu s-a făcut dovada că această invenție are sau a avut aplicabilitate industrială.

Instanța de apel Curtea de Apel București, secția a IX-a prin Decizia nr. 188/A din 12 noiembrie 2009 a respins ca nefondat apelul declarat de pârâții S.C. și O.F. împotriva Sentinței civile nr. 919/2007. Instanța de apel a înlăturat concluziile raportului de expertiză efectuat în cauză în această fază procesuală (inclusiv răspunsurile la obiecțiuni) considerând că acestea nu sunt argumentate riguros din punct de vedere tehnic, (concluziile bazându-se pe aprecieri generate), nu sunt susținute prin testări sau simulări și nici nu se coroborează cu alte probe administrate în cauză. Înalta Curte de Casație și Justiție prin Decizia nr. 6402 din 26 noiembrie 2010 a admis recursul declarat de pârâții S.C. și O.F., a casat Decizia nr. 188A/2009 și a trimis cauza spre rejudecarea apelului la aceeași instanță, Instanța de recurs a reținut că în condițiile în care este posibilă simularea, cum s-a constatat în cauză, instanța de apel trebuia să suplinească deficiența raportului de expertiză și să adauge, pentru o completă stabilire a situației de fapt, verificarea de către persoane de specialitate, a expunerii brevetului și a suficienței datelor pe care le cuprinde pentru a se putea aprecia dacă, în baza acestora, se poate realiza - invenția în sensul art. 18 din Legea nr. 64/1991. S-a mai indicat necesitatea de a se verifica susținerea pârâților - că procedura în discuție este aplicată deja la S.T. - prin ordonarea tuturor probelor considerate necesare. S-a făcut trimiterea la dispozițiile art. 212 C. proc. civ. care dau posibilitatea instanței, în cazul în care aceasta nu este lămurită, de a apela la efectuarea unei expertize, de către un laborator sau institut de specialitate, cu precădere pentru a se identifica, în cadrul invenției a activității inventive și caracterul aplicabil al acesteia la nivel industrial. Curtea de Apel București, secția a IX-a civilă rejudecând cauza înregistrată pe rolul Curții la 27 iulie 201, prin Decizia civilă nr. 104 A din 2 iulie 2012 a admis apelul pârâților și a schimbat în tot Sentința civilă nr. 919 din 21 iunie 2007 în sensul că a respins acțiunea ca neîntemeiată și a obligat pe reclamantă la plata sumelor de 6.524,5 RON și 3.750 euro cu titlu de cheltuieli de judecată în fond și apel. La rejudecarea apelului a fost încuviințată părților din cauză (reclamantei și pârâților apelanți), potrivit celor dispuse de instanța de recurs, o expertiză prin metoda simulării, lucrare dispusă a fi efectuată de Institutul P., care a răspuns și la obiecțiunile și solicitările reclamantei, după depunerea concluziilor. De asemenea, la solicitarea reclamantei a fost ascultat și C.A., specialistul desemnat de Institutul P. pentru efectuarea simulării. Instanța de apel a considerat fondat apelul pentru următoarele considerente: Potrivit concluziilor simulării, s-a reținut că procedeul brevetat îndeplinește condiția activității inventive, precum și pe cea a aplicabilității industriale, instanța de apel menționând și filele din dosar în care se regăsesc constatările care conduc la această concluzie. Problema tehnică de care se ocupă brevetul, respectiv separarea metanului, etanului și propanului de restul gazolinei, în condiții de stabilitate (care se obține prin intermediul temperaturilor scăzute), astfel încât să se evite volatilizarea metanului, a fost rezolvată, potrivit rezultatelor simulării, fiind evitată folosirea de agent frigorific. Un asemenea rezultat a fost obținut prin adăugarea de hidrocarburi mai grele și mai puțin volatile (fracția grea) în vasul de reflux, această operațiune ducând la creșterea temperaturii vaporilor la ieșirea din coloană (până în jurul valorii de 45 grade C), caz în care este posibilă condensarea cu apa recirculată (care are o temperatură între 28 - 36 grade C), deoarece diferența de temperatură este suficientă, spre deosebire de procedeul în care nu se folosește injecție de fracție grea, când temperatura vaporilor la ieșirea din coloana CLI este de aproximativ 30 grade C. S-a constatat că acest aspect rezultă și din prezentarea comparativă a rezultatelor simulării pentru cele trei ipoteze, în care separarea propanului se face fără injecția de fracție grea, cu injecția de fracție grea în vasul de reflux și, respectiv, cu injecția de fracție grea înainte de condensator. S-a reținut că raportul de simulare a subliniat că locul unde se face injecția de fracție grea (înainte de condensator sau în vasul de reflux) nu a modificat notabil rezultatele, importantă fiind introducerea amestecului de hidrocarburi mai puțin volatile, care să crească temperatura amestecului la ieșirea din coloana de fracționare. Din declarația specialistului din cadrul P. care a efectuat simularea procedeului brevetat, audiat în instanță, s-a reținut că în urma testelor efectuate prin simulare, s-a constatat că locul unde se introduce fracția grea influențează temperatura din vârful coloanei, iar cel mai potrivit loc este vasul de reflux CLI. În privința criticilor intimatei-reclamante referitoare la locul exact de injecție a fracției, curtea a reținut că în partea a doua a raportului, cuprinzând rezultatele simulării s-au consemnat și rezultatele ipotezei în care injecția are loc exact în vasul de reflux și nu în conducta acestuia, rezultatele fiind similare. În raport de aceste împrejurări de fapt, s-a apreciat că este îndeplinită cerința activității inventive, aceasta rezultând din probațiunea administrată. Specialistul din domeniu, pe baza cunoștințelor existente în stadiul tehnicii, nu putea rezolva problema tehnică așa cum o rezolvă invenția, aceasta fiind una dintre cerințele necumulative impuse de regula 32 lit. b) din Regulament. Din concluziile simulării s-a constatat că este îndeplinită și cerința aplicabilității industriale. Astfel, s-a reținut, din raportul întocmit ca urmare a simulării, că o parte din datele folosite la efectuarea simulării sunt cuprinse în brevet, iar o altă parte au fost estimate de specialistul care a efectuat lucrarea, nefiind însă necesară prevederea lor în brevet, pentru ca invenția să fie complet dezvăluită. În raport de susținerea intimatei reclamante că simularea a utilizat date care nu erau cuprinse în brevet și în lipsa cărora invenția nu este completă, Curtea a observat - din cuprinsul tabelului aflat la dosarul de apel - că elementele cantitative utilizate la efectuarea simulărilor au constat într-un debit al gazolinei cu care este alimentată CL 1 de 2000 kg/h, cu o presiune la vârful coloanei CL 1 de 30 de bari, respectiv la vârful coloanei CL 2 de 16 bari. Or, s-a observat că în descrierea invenției se menționează că fluxul de gazolină folosit pentru injecție trebuie să aibă o presiune între 25 și 30 de bari și o temperatură între 35 și 45 grade C. De asemenea, în exemplul descris în brevet se menționează și presiunea vaporilor din coloana CL 2, între 15 și 18 bari. Prin urmare, aceste informații despre condițiile în care se obține rezultatul invenției sunt cuprinse în brevet. În privința debitului de gazolină utilizat, Curtea a considerat că o asemenea informație nu era obligatoriu a fi menționată în brevet, pe de o parte, deoarece procedeul brevetat poate fi utilizat în instalații de diverse dimensiuni, nefiind dovedit în speță că la un debit mai mic sau mai mare de 2000 kg/h acesta nu funcționează. Pe de altă parte, s-a constatat că simulările s-au efectuat în mod unitar, folosind aceleași date cantitative în toate cele trei variante (ulterior patru), cu rezultatele mai sus arătate, astfel încât se poate observa soluția tehnică oferită de procedeu, în condițiile în care singurul parametru schimbat este injecția de fracție grea. S-a reținut, așa cum s-a arătat și în răspunsurile P. SA la obiecțiunile formulate de intimata reclamantă, că anumite elemente utilizate la simulare sunt variabile în funcție de aplicația practică în care brevetul este folosit, în schimb invenția era suficient descrisă pentru specialiștii în domeniu, care au cunoștințe referitoare la procesele fizico-chimice specifice procedeului brevetat. În privința compoziției injecției de gazolină, intimata reclamantă a susținut că, lipsa unei mențiuni exprese în descrierea brevetului sub acest aspect, atrage insuficiența dezvăluirii. Potrivit P. SA, compoziția gazolinei nu este relevantă, iar Curtea a constatat că brevetul se referă la un amestec de hidrocarburi (enumerând în descriere etanul, metanul și propanul), însă este acceptată orice variantă a unui flux de gazolină. Cu toate acestea, în lucrare se arată că, potrivit celor menționate în brevet, se poate folosi o gazolină "săracă" în etan, respectiv, care să conțină hidrocarburi mai grele, mai puțin volatile, după cum se poate folosi, tot conform descrierii brevetului, fracția grea rezultată de la baza coloanei CL2B. Prin urmare, s-a constatat că pentru specialistul în domeniu, brevetul cuprinde descrierea necesară derulării procedeului. În privința expertizei extrajudiciare efectuată la solicitarea intimatei reclamante de inginerul R.H., Curtea a reținut că această lucrare a contrazis din punct de vedere științific concluziile expertizei judiciare efectuate la rejudecare, folosind aceeași metodă, a simulării. Or, principalul argument al inginerului R.H. este că la introducerea la vârful coloanei CLI a unui flux de gazolină, nu mai are loc procesul de fracționare, ci un proces de absorbție-fracționare, care conduce la rezultate mult mai bune în procedeul de separare, iar această concluzie a fost extrasă din rezultatele simulării proprii efectuate de acesta. De asemenea, s-a afirmat în cuprinsul expertizei extrajudiciare că P. a consemnat rezultatele simulării cu numeroase greșeli pentru a ascunde caracterul eronat al invenției și împrejurarea că procedeul nu poate da rezultatele pretinse. Curtea a observat, în primul rând, că erorile materiale cuprinse în rezultatul simulării efectuate de P. au fost corectate în cuprinsul variantelor ulterioare ale simulării (revizia B). Pe de altă parte, s-a reținut că nu există vreun motiv rezonabil și pertinent pentru a pune la îndoială rezultatele simulării efectuate în cadrul expertizei judiciare, mai ales că societatea P. SA a fost desemnată, în acest scop, la propunerea intimatei reclamante, în condițiile în care și apelanții pârâți propuseseră, la rândul lor, două alte institute specializate în petrochimie pentru efectuarea lucrării. În plus, Curtea a dat posibilitatea părților de a administra probe cu privire la modul concret de utilizare a procedeului la T., însă nici apelanții și nici intimata nu au solicitat efectuarea unei expertize de specialitate la instalația menționată, situație în care singura modalitate aflată la îndemâna instanței de verificare a valabilității brevetului este expertiza judiciară efectuată în modalitatea simulării, cu rezultatele arătate. S-a constatat că sunt nefondate argumentele intimatei-reclamante care tind să invalideze rezultatelor expertizei judiciare. În privința raportului de expertiză efectuat de expertul S.G. în Dosarul nr. 2317/2003 al Tribunalului București, secția a V-a civilă, s-a reținut că acesta are în cauza de față valoarea probatorie a unui înscris. În cuprinsul acestuia se consemnează, așa cum au susținut apelanții pârâți, că procedeul brevetat este aplicat la instalația de la S.T., aparținând Sucursalei SNP P. SA Târgu-Jiu, expertul declarând că a efectuat verificări la fața locului cu ocazia efectuării expertizei. Au mai invocat apelanții și un argument dedus din propriile afirmații ale intimatei reclamante, prezentate în cadrul cererii de apel depusă în Dosarul nr. 703/2005 al Curții de Apel București, secția a IX-a civilă și pentru cauze privind proprietatea intelectuală (număr unic 18787/2/2005), dosar a cărui judecată a fost suspendată până la soluționarea irevocabilă a cauzei de față. Astfel, în cuprinsul acestui înscris, intimata reclamantă P. SA Ploiești arată că "(...) societatea noastră a folosit procedeul care face obiectul brevetului cu titlul "Procedura de separare a propanului de gazolină anterior datei la care reclamanții au solicitat eliberarea brevetului de invenție care face obiectul litigiului (...)". Această afirmație, cuprinsă într-o declarație extrajudiciară a intimatei reclamante, a fost apreciată ca având valoarea unei prezumții simple care, alături de înscrisul constând în expertiza extrajudiciară, ce consemnează folosirea invenției la S.T., sprijină afirmația apelanților-pârâți în sensul că procedeul brevetat are aplicabilitate industrială. S-a reținut că aceste mijloace de probă, administrate de apelanții-pârâți, nu au fost contrazise de probatoriile administrate sub acest aspect de intimata reclamantă, căreia îi revenea sarcina probei în litigiul de față sub aspectul neîndeplinirii cerinței de brevetabilitate în discuție. Pentru aceste considerente, curtea a constatat că, în privința brevetului atacat, sunt îndeplinite cerințele de valabilitate a căror existență a fost contestată de reclamantă, astfel că în mod greșit a constatat prima instanță că se impune anularea sa.

Recursul Decizia nr. 104 A/2012 a Curții de Apel a fost atacată cu recurs, declarat în termen, de reclamanta SC P. SA. În drept a fost invocat motivul de recurs prevăzut de art. 304 pct. 9 C. proc. civ. S-a invocat nelegalitatea deciziei pentru următoarele aspecte: - Încălcarea art. 295 C. proc. civ.; instanța de apel avea obligația să cerceteze cauza sub toate aspectele de fapt și de drept și, prin valorificarea tuturor probelor administrate să arate în ce au constat erorile instanței de fond. Or, în cauză s-a modificat în tot sentința fără să se indice unde a greșit prima instanță și care este motivul înlăturării probelor administrate de aceasta. - Neidentificarea corectă a obiectivului invenției, încălcarea art. 7 (1) din Legea nr. 64/1991. În analiza făcută, instanța nu a plecat de la brevetul de invenție a cărui anulare s-a cerut, ci de la rezultatul simulării efectuate de P., neanalizându-se gradul de recuperare a propanului în raport de soluțiile similare din stadiul tehnic, chestiune neanalizată nici la activitatea inventică și nici la aplicabilitatea industrială a invenției. Stabilirea dacă exista o recuperare superioară de propan este esențială și se identifică cu obiectul invenției; o recuperare inferioară de propan neidentificându-se cu soluția pentru problema tehnică rezolvată. Neidentificându-se corect obiectul invenției, nu se putea stabili dacă invenția este sau nu lipsită de eficiență economică. - Încălcarea art. 10 din Legea nr. 64/1991 referitoare la condiția activității inventive. La acest punct instanța nu a aplicat condițiile legale privind activitatea inventică, ci pe cale referitoare la aplicabilitatea industrială, în sensul că nu a identificat stadiul tehnicii pentru ca să se poată identifica, prin raportare, pasul inventiv al invenției. Recurenta a detaliat înțelesul noțiunilor de "cunoștință", "învățătură", "specialist în domeniu", "aplicabilitate industrială", folosite de Legea nr. 64/1991. Au fost amintite dispozițiile prevăzute de Regula 32 lit. c) din Regulamentul de aplicare al Legii nr. 64/1999 în virtutea cărora instanța trebuie să identifice, în mod prioritar care este problema tehnică pe care invenția o propune pentru rezolvare și să stabilească dacă soluția propusă de brevet este în măsură să fie realizată de un specialist pe baza dezvăluirii din brevet. Recurenta, sub acest aspect, a susținut că nu s-a analizat dacă invenția conduce la o recuperare superioară de propan. - Analiza întrunirii condiției aplicabilității industriale a invenției nu s-a făcut printr-o selecție legală a probelor și a prezumțiilor. Sub acest aspect s-a reproșat instanței că și-a întemeiat soluția de admitere a apelului numai pe probe noi (simularea efectuată de P., raportul G.S. și un extras din motivele de apel formulate de P. SA în Dosarul nr. 18787/2/2015), fără să se analizeze și celelalte probe administrate în cauză și fără să se indice rațiunile pentru care au fost înlăturate acele probe. S-a mai criticat faptul că instanța a folosit rezultatul unui caz particular al invenției pentru determinarea aplicabilității industriale a soluției. S-a susținut astfel că testarea nu a vizat brevetul ci s-a realizat o analiză de inginerie "reversibilă" în care sistemul folosit pentru simulare a fost chestionat invers, plecându-se de la parametrii și compoziția amestecului pentru a se obține un rezultat dinainte stabilit și introdus invariabil. S-a criticat această metodă folosită de expert pentru că nu este prevăzută de lege, este imprevizibilă, nu urmează o direcție uzuală de analiză a logicii juridice care impune ca prin verificarea cazului general să se determine valabilitatea aplicabilității industriale a cazului particular și nu invers. S-a mai criticat faptul că instanța a calificat drept erori materiale neconcordanțele din simulare. Totodată s-a criticat faptul că instanța a înlăturat criticile tehnice aduse de recurentă expertizei, sub motivarea legitimității modului de desemnare a institutului care a realizat proba. S-a susținut că este nelegală prezumarea aplicării brevetului la instalația de la S.T. Recurenta a susținut că instanța a aplicat o prezumție simplă, prin încălcarea art. 1203 C. civ., nefiind întrunită condiția ca această prezumție să aibă greutate și putere de a naște probabilitatea. În mod nelegal instanța a reținut că reclamanta trebuia să propună o expertiză la T. pentru a se stabili dacă soluția din brevet este aplicabilă deși reclamanta din apel era intimată și în această calitate avea interes în menținerea soluției primei instanțe. S-a criticat reținerea faptului recunoașterii reclamantei de a fi aplicat invenția, recunoaștere care a avut loc într-o altă cauză și care a fost făcută ca o apărare subsidiară. În realitate, poziția reclamantei a fost în sensul că cele două procedee - cel brevetat de reclamanții din acel dosar și cel elaborat de SC P. SA, sunt fundamental diferite. Singura recunoaștere în acel dosar a reclamantei SC P. SA a fost în sensul că cele două soluții au o premisă comună, un proiect în comun, care însă au fost desfășurate diferit.

Analiza instanței de recurs Examinând decizia atacată prin prisma criticilor formulate în susținerea motivului de recurs invocat, se constată că decizia Curții de Apel este legală și temeinică. Recursul a fost respins pentru următoarele considerente: O primă constatare de ansamblu a criticilor formulate este aceea că acestea privesc în esență modalitatea în care instanța de apel a interpretat probele administrate în cauză, faptul că a ignorat o serie de probe administrate și că din totalul acestora a reținut numai anumite probe» fără să indice motivele pentru care a procedat astfel. Recurenta a indicat totodată dispozițiile legale - din Legea nr. 64/1991 și C. civ. - considerate a fi fost încălcate de instanță. Criticile care se referă la modalitatea de interpretare a probelor sau ignorarea acestora nu mai pot forma motiv de recurs în redactarea actuală a art. 304 pct. 1 - 9 C. proc. civ., după abrogarea pct. 11 al art. 304 care îngăduia verificarea hotărârilor întemeiate pe o gravă greșeală de fapt, decurgând dintr-o apreciere eronată a probelor administrate, precum și a punctului 10 al art. 304 referitor la hotărârile în care instanța nu s-a pronunțat asupra unei dovezi administrate care era hotărârea pentru dezlegarea pricinii. Pct. 10 și 11 ale art. 304 din C. proc. civ. au fost abrogate prin O.U.G. nr. 138/2000 aprobată prin Legea nr. 219/2005. Ca urmare, toate criticile aduse de recurentă cu privire la aspecte de netemeinicie neputând fi încadrate nici în motivul de recurs invocat, pct. 9 al art. 304 și nici în celelalte motive de recurs limitativ prevăzute de art. 304 C. proc. civ., nu au fost avute în vedere. Examinarea deciziei se poate face însă sub aspectul legalității administrării probelor în etapa apelului. Sub acest aspect recurenta nu formulează critici în legătură cu modul în care au fost propuse sau încuviințate probele - în speță expertiza. Criticile se rezumă la conținutul acesteia și modul în care instanța a interpretat și valorificat în soluție concluziile expertizei. Se reține, potrivit consemnărilor din jurnalul ședinței publice din 6 octombrie 2011 a Curții de Apel București că instanța a încuviințat proba cu expertiză după ce a luat acordul părților cu privire la expert, în persoana Institutului de Proiectări și Instalații P. SA și, respectiv, a modalității de lucru, prin procedeul simulării. În acest sens instanța a încuviințat obiectivele expertizei formulate atât de apelanții pârâți cât și de intimata reclamantă. La raportul de expertiză depus la dosar, intimata reclamantă a formulat obiecțiuni care au fost puse de instanță în discuția părților și cu privire la care apelanții pârâți și intimatul OSIM au pus concluzii scrise de respingere a acestora. Prin încheierea din 17 februarie 2012 instanța a încuviințat obiecțiunile formulate de intimata reclamantă și a dispus completarea raportului de expertiză și, respectiv, audierea numitului C.A., în calitate de specialist care a întocmit raportul de expertiză. La dosar au fost depuse completările aduse raportului de expertiză și la 5 aprilie 2012 a fost audiat expertul C.A. Prin încheierea din 37 mai 2012 instanța a respins obiecțiunile suplimentare formulate de intimata reclamantă pentru motivele arătate în acea încheiere. Analiza făcută de instanța de apel a avut loc în cadrul procesual expres determinat de casarea primei decizii pronunțate în apel și trimiterea cauzei spre rejudecare, cu îndrumările punctuale ale Deciziei nr. 6402 din 25 noiembrie 2010 a Înaltei Curți de Casație și Justiție, în legătură cu administrarea unor noi probe care să suplinească deficiența raportului de expertiză efectuat în cauză la instanța de fond și prin care "să se verifice de către și prin persoane de specialitate a expunerii brevetului și a suficienței datelor pe care le cuprinde pentru a se putea aprecia dacă în baza acestora se poate realiza invenția potrivit art. 18 din Legea nr. 64/1991. În acest context analiza instanței de apel în mod corect a pus accentul pe stabilirea - amănunțită - a obiectivelor unei noi expertize, încuviințând o listă de întrebări (obiective) din partea ambelor părți angajate în proces, pentru ca expertul să clarifice termenii în care a fost emis brevetul sub aspectul condițiilor legale impuse pentru protejarea unei invenții. Atât expertiza, cu completările ulterioare, cât și analiza instanței au avut în vedere termenii în care a fost redactat brevetul de invenție nr. 11553/2000. Criticile formulate de recurentă cu privire la greșita stabilire a obiectivului invenției, având în vedere cele mai sus reținute cu privire la obiectul cauzei și al rejudecării apelului - cu precădere la stabilirea obiectivelor expertizei - sunt nefondate, ele fiind în realitate observații la raportul de expertiză soluționate în mod legal de instanța de apel pe parcursul acestei faze procesuale, cum s-a evidențiat mai sus. Se constată că au fost avute în vedere coordonatele tehnice precise care se găsesc în brevetul examinat, instanța de apel reținând în mod corect, pe baza explicațiilor din raportul de specialitate concluziile acestuia, referitoare la fiecare etapă a procesului tehnologic descris în brevet. Sub acest aspect, critica referitoare la încălcarea art 282 și 295 C. proc. civ. este nefondată. Art. 282 indică natura hotărârilor supuse apelului, iar art. 295 C. proc. civ. determină regula generală cu privire la limita controlului judiciar al instanței de apel asupra stabilirii situației de fapt și aplicării legii de către prima instanță, scop în care poate proceda la refacerea sau completarea probelor administrate la prima instanță precum și la administrarea de noi probe dacă le consideră necesare pentru soluționarea cauzei. În cazul dedus judecății, analiza făcută de Curtea de Apel, într-un nou ciclu procesual s-a circumscris regulii generale prevăzute de articolul citat, dar și regulilor speciale prevăzute de art. 315 C. proc. civ., în speță hotărârea instanței de recurs, asupra necesității administrării unor probe, impunându-se în mod imperativ. Îndrumările instanței de recurs au fost, sub acest aspect, respectate de instanța de apel care a dezvoltat și analizat această nouă probă dispusă în suplinirea și elucidarea neclarităților semnalate de instanța de recurs în expertiza efectuată în faza judecării în fond a cauzei. Pe cale de consecință - având în vedere considerentele de tehnică redacțională, la care a recurs Curtea de Apel în arătarea argumentelor pentru primirea concluziilor noii expertize efectuate în cauză - se constată că soluția de admitere a apelului pârâților este corectă, susținută de constatarea că în cauză pentru situația de fapt dedusă judecății sunt aplicabile condițiile prevăzute de art. 7 alin. (1) din Legea nr. 64/1991. Soluția propusă în brevet presupune o activitate inventivă susceptibilă - în condițiile experimentului întreprins - de o aplicare industrială. În consecință s-a constatat că invenția, în termenii relevați în brevetul analizat, este aptă să permită unei persoane de specialitate în domeniu - să o realizeze. S-a primit concluzia expertului în sensul că o parte din datele ce au stat la baza efectuării simulării sunt menționate în brevet dar și că o serie de alte date folosite la acest experiment nu își impuneau menționarea în brevet pentru ca invenția să fie complet dezvăluită. Această explicație a expertului s-a constatat a fi susținută și de alte probe existente în dosar. S-a făcut astfel trimitere la un tablou de elemente constitutive utilizate la efectuarea simulărilor, care își înscriu coordonatele tehnice în limitele prevăzute în brevet. S-a reținut distincția făcută în raportul de expertiză, cu privire la caracterul variabil al diferitelor elemente utilizate la simulare în raport de aplicația practică în care brevetul este folosit, dar că descrierea procedurilor tehnologice și a parametrilor substanțelor utilizate este suficientă pentru ca specialiștii în domeniu să realizeze procesele fizico-chimice menționate în brevet. Instanța a indicat - prin analiza în detaliu făcută constatărilor expertizei - motivele pentru care nu au fost primite susținerile reclamantei, în sensul că brevetul nu conține o suficientă dezvăluire pentru a permite realizarea soluției prevăzută de acesta. Sub aspectul invocat, greșita stabilire a obiectivului invenției, se mai reține caracterul nefondat al criticilor referitoare la împrejurarea că instanța nu a semnalat - și deci nu a examinat experimentul din această perspectivă - faptul că procedeul brevetat urmărește o recuperare majoră de propan, astfel că nu orice recuperare de propan poate conduce la caracterul inventiv al invenției. Sub acest aspect se constată că în mod corect instanța de apel nu a reținut un asemenea criteriu, în examinarea caracterului inventiv al procedeului brevetat. S-au avut în vedere termenii solicitării, expres indicați în brevet și în limita cărora s-a acordat protecție și în contextul cărora nu este menționată "o recuperare majoră de propan", la care se referă recurentul. Potrivit conținutului brevetului revendicarea cuprinde "Procedeu de separare a propanului din gazolină, în două coloane de fracționare, caracterizat prin aceea că se introduce direct în vasul de reflux al primei coloane de funcționare fie o parte din gazolina de alimentare a primei coloane, fie o parte din produsul de bază al celei de a doua coloane, fie un alt terț flux de gazolină la o presiune de 25 - 35 bari și o temperatură de 35 - 45° C, astfel că pe vârful primei coloane, se separă tot metanul și etanul precum și o parte din propan și butan, iar pe la bază, amestecul de hidrocarburi C 3+, care alimentează coloana a doua de funcționare, unde se separă, pe la vârf, produsul dorit, iar pe la bază, amestecul de hidrocarburi C 4 +, din care o parte se poate recicla la vasul de reflux al primei coloane, iar restul se depozitează ca produs finit". În conținutul brevetului, partea explicativă, se indică definiții, dezavantaje ale procedeelor existente, problema rezolvată de invenție și avantajele acesteia, (printre care este menționată posibilitatea de a se obține unele recuperări mari de C 3). Ceea ce intră însă în protecția oferită pentru brevetarea invenției este "Revendicarea". În analiza făcută, instanța a omologat concluziile expertizei care a examinat și experimentat procedeul din perspectiva termenilor în care a fost revendicat. Instanța de apel a mai înscris în cuprinsul argumentelor - contrar celor susținute de recurentă - motivele pentru care a înlăturat alte probe existente în dosar (ex. expertiza extrajudiciară efectuată de ing. R.H.). Se constată că nici criticile referitoare la nelegalitatea prezumției aplicării brevetului la instalația de la T. nu sunt întemeiate. Instanța nu a aplicat greșit dispozițiile art. 1199 C. civ. care reglementează prezumția simplă. În cauză instanța și-a argumentat opinia că brevetul are o aplicare industrială, completând și coroborând concluziile expertizei dispuse, cu alte înscrisuri din dosar din care se degajă aceeași concluzie, recte documentul intitulat "Motivele de apel" elaborat de reclamantă și aflat într-un alt dosar (nr. 703/2005 al Curții de Apel București) în care s-a discutat același brevet nr. 115531/2000, document depus în dosarul cauzei, la Tribunalul București. Din acest document instanța a reținut textual ceea ce reclamanta SC P. SA a declarat și subliniat "chiar și în ipoteza în care reclamanta ar fi avut dreptul, la eliberarea brevetului de invenție, aceștia nu pot solicita să ni se interzică folosirea procedeului, deoarece subscrisa SC P. SA a folosit procedeul care face obiectul brevetului de invenție de la data încetării raporturilor contractuale (cu inventatorii), dată care este anterioară datei constituirii depozitului de către reclamanți". Concluziile instanței, cât privește aplicarea procedeului și la instalația T., care atestă fapte necontestate. Precizările reclamantei recurente - din înscrisul indicat - în sensul că ar exista unele asemănări dar și deosebiri între brevet și procedeul de la T. nu interesează în prezenta cauză, în care în discuție este aplicarea industrială din perspectiva realizării invenției pe baza datelor tehnice descrise în brevet. La documentele invocate, instanța a mai adăugat, spre consolidarea acestei concluzii și poziția părților care, întrebate expres, urmare casării cu trimitere, au arătat că nu se impune o expertiză pentru procedeele folosite la T. Ca urmare, concluzia instanței - că prin probele administrate nu au fost contrazise susținerile apelanților pârâți de către intimata reclamantă, căreia îi revenea sarcina probei în litigiul de față, sub aspectul neîndeplinirii cerinței de brevetabilitate - este corectă, din perspectiva regulilor procedurale care stabilesc sarcina probei. Se mai reține că în finalul examinării făcute brevetului instanța s-a exprimat cu privire la valabilitatea lui, din perspectiva condițiilor impuse expres de Legea nr. 64/1991 și a conchis - făcând trimitere la constatările reținute - că "în mod greșit a constatat prima instanță că se impune anularea sa". Ca urmare, nici critica referitoare la neindicarea greșelilor făcute de instanța de fond, nu este întemeiată. Constatând, pentru considerentele mai sus expuse că nu se rețin în cauză motive de modificare sau casare a deciziei atacate, în temeiul art. 312 alin. (1) C. proc. civ., s-a respins recursul ca nefondat.