ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 2404/2019

Prin cererea înregistrată la data de 17 septembrie 2013 pe rolul Tribunalului București, secția a V-a civilă sub nr. x/2013, reclamantul A. a chemat în judecată pe pârâții B. și Oficiul de Stat pentru Invenții și Mărci, solicitând ca, prin hotărârea ce va pronunța să dispună anularea parțială, constând în anularea mențiunilor privind pe inventatorul B., referitor la următoarele invenții:

- instalație pentru mărirea puterii calorice a gazului metan, cerere de brevet de invenție nr. a 2005 00503 din 26 iunie 2005;

- procedeu și instalație pentru creșterea energiei de combustie produsă de un gaz natural combustibil-brevetul de invenție nr. x din ianuarie 2008;

- brevetul european EP x;

- dispozitiv și procedeu pentru reducerea noxelor din gazele arse rezultate din combustia dintr-un motor termic și țeava de eșapament echipată cu astfel de dispozitive - brevetul de invenție nr. x/2010;

- instalație și procedeu pentru creșterea energiei de combustie a unui gaz natural combustibil - Hotărârea nr. 4/106 din 27 aprilie 2012, emisă de O.S.I.M. prin care se acordă brevet de invenție;

Ca o consecință a anulării parțiale a brevetelor sus menționate, referitor la radierea calității de inventator titular al pârâtului B., reclamantul a solicitat modificarea în mod corespunzător a tuturor actelor subsecvente datei constituirii "datei de depozit" pentru fiecare invenție în parte, obligarea pârâtului să publice în două ziare de circulație națională și unul de circulație internațională, a conținutului prezentei hotărâri, obligarea pârâtului la plata cheltuielilor de judecată.

În drept, reclamantul și-a întemeiat cererea pe dispozițiile art. 54 - 56 din Legea nr. 64/1991.

La data de 28 octombrie 2013 reclamantul a depus la dosar cerere precizatoare prin care a arătat că solicită anularea parțială a brevetelor de invenție menționate în cererea introductivă, constând în anularea mențiunilor privind pe cel de al doilea inventator titular și solicitant - B., urmând ca, pe aceste brevete să figureze ca unic inventator și solicitant reclamantul A..

Reclamantul a mai precizat că, pentru aceste invenții nu deține nici un fel de document, toate fiind deținute de doamna avocat C..

Reclamantul a mai arătat că nu deține informații privind valorificarea acestor invenții pentru a putea preciza al doilea capăt de cerere, astfel cum i-a fost solicitat.

Prin încheierea de ședință din 12 decembrie 2013, instanța a anulat cererea de chemare în judecată, reținând că reclamantul nu s-a conformat dispozițiilor instanței, respectiv nu a depus la dosar cele cinci brevete a căror anulare se solicită prin primul capăt de cerere și nu a precizat obiectul capătului doi de cerere.

Prin încheierea din Camera de Consiliu de la data de 6 februarie 2014, pronunțată de Tribunalul București, secția a V-a civilă, în dosarul nr. x/2013, s-a admis în parte cererea de reexaminare și, în temeiul art. 200 alin. (6) Noul C. proc. civ., s-a revenit asupra măsuri anulării cererii în privința capătului principal având ca obiect anularea parțială a brevetelor de invenție și a capetelor de cerere accesorii având ca obiect obligarea pârâtului la publicarea hotărârii judecătorești și la plata cheltuielilor de judecată.

La data de 16 octombrie 2014, după terminarea ședinței de judecată pârâtul a depus la dosar întâmpinare prin care a invocat excepția tardivității acțiunii, excepția inadmisibilității acțiunii, iar pe fond a solicitat respingerea acțiunii ca neîntemeiată.

Prin Sentința civilă nr. 115 din 29 ianuarie 2015, Tribunalul București, secția a V-a civilă a admis excepția tardivității, a respins ca tardiv formulată acțiunea privind pe reclamantul A. și pe pârâții B. și Oficiul de Stat pentru Invenții și Mărci.

Împotriva Sentinței civile nr. 115 din 29 ianuarie 2015 pronunțată de Tribunalul București, secția a V-a Civilă reclamantul A. a declarat apel.

Prin Decizia civilă nr. 408 din 23 septembrie 2015, Curtea de Apel București, secția a IV-a civilă a admis apelul declarat de apelantul-reclamant A. împotriva Sentinței civile nr. 115 din 29 ianuarie 2015 pronunțată de Tribunalul București, secția a V-a civilă în dosar nr. x/2013, în contradictoriu cu intimații pârâți B. și Oficiul de Stat pentru Invenții și Mărci, a anulat sentința apelată și a dispus trimiterea cauzei spre rejudecare primei instanțe.

Cauza a fost înregistrată pe rolul Tribunalului București, secția a V-a civilă sub nr. x/2013*.

La termenul din 14 ianuarie 2016, Tribunalul a unit cu fondul excepția inadmisibilității invocată prin întâmpinare.

Prin Sentința civilă nr. 1270 din 4 noiembrie 2016, Tribunalul București, secția a V-a civilă a respins ca neîntemeiate excepția inadmisibilității și acțiunea formulată de reclamantul A. în contradictoriu cu pârâții B. și Oficiul de Stat pentru Invenții și Mărci.

Împotriva sentinței tribunalului reclamantul A. a declarat apel.

În drept, au fost invocate dispozițiile art. 194 - 204 noul C. proc. civ. raportate la dispozițiile art. 466 - 482 noul C. proc. civ. coroborate cu dispozițiile art. 54 - 56 Legea nr. 64/1991 și raportate la dispozițiile Legii nr. 64/1991 și a Regulamentului de aplicare a Legii nr. 64/1991.

Intimatul B. a formulat întâmpinare, prin care a solicitat respingerea apelului ca nefondat, cu cheltuieli de judecată.

Prin decizia nr. 158A din data de 14 februarie 2018, Curtea de Apel București, secția a IV-a civilă în dosarul nr. x/2013 a respins, ca nefondat, apelul declarat de apelantul-reclamant A., împotriva Sentinței civile nr. 1270 din 4 noiembrie 2016, pronunțată în dosarul nr. x/2013 de Tribunalul București, secția a V-a civilă, în contradictoriu cu intimații-pârâți B. și Oficiul de Stat pentru Invenții și Mărci.

Potrivit art. 499 prima teză C. proc. civ., prin derogare de la prevederile art. 425 alin. (1) lit. b), hotărârea instanței de recurs va cuprinde în considerente numai motivele de casare invocate și analiza acestora, arătându-se de ce s-au admis ori, după caz, s-au respins.

Împotriva deciziei menționate anterior a declarat recurs reclamantul A..

În motivarea recursului s-au arătat următoarele.

Instanța de apel a făcut o aplicare greșită a textului de lege aplicabil în cauză, în ceea ce privește legea ce reglementează acțiunea în anularea parțială a brevetelor, aceasta fiind legea în vigoare la momentul eliberării brevetului de invenție, iar nu cea din momentul datei de înregistrare a cererilor de brevet, având în vedere faptul ca cererile de eliberare brevet pot fi respinse, pot fi revocate, dar numai brevetul de invenție dă naștere calității de inventator, aceasta fiind obiectul cauzei deduse judecății.

Pentru cererea "Instalație pentru mărirea puterii calorice a gazului metan - Cerere de brevet de invenție nr. a 2005 00503 din 26 mai 2005", curtea de apel trebuia să facă aplicarea dispozițiilor Legii nr. 64/1991, în vigoare la data emiterii brevetului de invenție nr. x.01.2008, față de această cerere nefiind aplicabile regulile dreptului comun.

Reclamantul mai arată că este contrară principiului de bază al procesului civil potrivit căruia "faptele negative nu pot fi dovedite" concluzia curții de apel conform căreia "nu s-a probat că pârâtul nu a avut nici o contribuție la realizarea invențiilor în dispută", și în plus că ar fi depus la dosar mai multe probe care nu au fost luate în considerare de instanța de apel, cum ar fi declarațiile martorilor D. și E., ce au fost audiați în dosarul nr. x/2012 al Judecătoriei Ploiești, când au arătat că "numai reclamantul A. este inventator/solicitant și titular al brevetelor de invenție", pârâtul B. având doar o contribuție financiară.

La dosarul cauzei au fost depuse dosarele înregistrate și deținute de către O.S.I.M., din care rezultă fără echivoc faptul că întreaga procedură de depunere, eliberare documente privind protecția invențiilor s-a realizat de către d-na avocat F., asociat al S.C.A. G., această casă de avocatură fiind recunoscută ca fiind casa de avocatură a pârâtului B..

Dacă instanța de apel ar fi analizat documente atașate cauzei ar fi putut să observe cu ușurință faptul că reclamantul a semnat toate formularele singur, pe mijlocul chenarului aferent semnăturii, în timp ce semnătura pârâtului era "înghesuită" într-un colț, aceasta fiind aplicată ulterior.

Instanța de apel nu a reținut corect nici situația de fapt, fiind arătat și dovedit faptul că reclamantul a promovat o serie de acțiuni împotriva d-nei avocat C., aceasta fiind cea care a fost complicea paratului în acțiunile de trecere, în mod fraudulos, pe cererile de brevet, a pârâtului ca fiind inventator/solicitant/titular.

Mai mult, instanța de apel a încălcat autoritatea de lucru judecat, anume Decizia civila nr. 1933 R/2013 a Tribunalului București pronunțată în dosarul civil nr. x/2013, ce a statuat că: "H. este mandatara numitului A. în temeiul procurii notariale" și decizia nr. 147 din 29 ianuarie 2014 pronunțată în dosarul nr. x/2012 de Tribunalul Prahova prin care s-ar fi constatat că sumele achitate pentru realizarea mandatului acordat numitei H. nu au fost încasate de către reclamantul A. și nici nu au fost transferate în contul acestuia.

Contractul de licență invenție din 12 noiembrie 2007 a fost redactat și administrat de către avocați din cadrul S.C.A. "G.", iar membrii casei de avocatura, I., J. și K., cei care se ocupau de acest Contract, au fost audiați în calitate de martori în vestitul dosar "Devalizarea societății L. S.A " dosar nr. x/2013 al Tribunalului București, secția I penală, finalizat prin condamnarea numitului B. la 6 ani închisoare.

De asemenea, Curtea nu a făcut deosebire între noțiunile de solicitant, titular, inventator și, astfel, a dat o dezlegare greșită cauzei. Între cele 3 noțiuni nu se poate pune semnul de echivalent, având în vedere faptul că numai inventatorul are dreptul asupra brevetului de invenție și poate să treacă la valorificarea lui.

Judecătorul de la fond a nesocotit dispozițiile art. 211 C. proc. civ., care prevede:

"Scopul judecării procesului - Completul de judecată, constituit potrivit legii, efectuează activitatea de cercetare și dezbatere a fondului procesului, cu respectarea tuturor principiilor și garanțiilor procesuale, în vederea soluționării legale și temeinice a acestuia".

Or, proba edificatoare administrată în dovedirea apărărilor formulate de către reclamant, conform cărora pârâtul nu are calitatea de inventator, este interogatoriul luat chiar lui B.. Analizând răspunsurile date în fața instanței de fond, Curtea de Apel trebuia să constate faptul că acesta nu are noțiuni elementare de fizică, astfel încât nu putea sa aibă calitatea de inventator.

Recursul a fost întemeiat pe motivul de nelegalitate prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ.

Prin încheierea din 12 noiembrie 2019 a fost admis în principiu recursul, conform art. 493 alin. (7) C. proc. civ.

Înalta Curte a constatat nefondat recursul pentru considerentele expuse mai jos.

Este nefondat primul motiv de recurs prin care se susține, pe de o parte, că instanța de apel a făcut o aplicare greșită a legii ce reglementează acțiunea în anularea brevetelor, aceasta fiind legea în vigoare la momentul eliberării brevetului de invenție, iar nu cea din momentul datei de înregistrare a cererilor de brevet, și pe de altă parte, că pentru anularea cererii de brevet de invenție nr. a 2005 00503 din 26 mai 2005, curtea de apel trebuia să facă aplicarea dispozițiilor Legii nr. 64/1991, în vigoare la data emiterii brevetului de invenție nr. x.01.2008, iar nu regulile dreptului comun.

Analizând decizia atacată se observă că este nerelevantă calificarea cererilor de anulare a cererilor de înregistrare brevet și a brevetelor de invenție pentru lipsa calității de inventator a lui B. în baza dreptului comun sau a normelor speciale aplicabile în raport cu data formulării cererilor, respectiv a emiterii brevetelor, având în vedere că instanța de apel a analizat toate cererile reclamantului de anulare parțială a cererilor/brevetelor de invenție prin raportare la aceleași condiții, care sunt identice în dreptul comun și norma specială aplicabilă în funcție de cele două momente distincte identificate de către recurent. Ca atare, chiar dacă ar exista o eroare cu privire la norma specială/generală determinată ca fiind aplicabilă de către instanța de apel, această eroare nu a produs în fapt nici un efect, atâta timp cât au fost analizate aceleași condiții ale nulității actului (cerere de acordare a brevetului/brevet de invenție) pentru inexistența calității de inventator, în toate cazurile care au făcut obiectul cererii de chemare în judecată.

Astfel, instanța de apel nu a reținut că ar fi neîntemeiată cererea de anulare pentru lipsa calității de inventator pentru cererile sau brevetele pentru care a reținut că s-ar aplica dreptul comun în materia nulității, respectiv norme speciale care nu prevedeau expres un astfel de motiv de nulitate a brevetului, doar pentru acest motiv, ci a trecut la analiza îndeplinirii acelorași condiții de nulitate a cererii de acordare a brevetului de invenție, respectiv a brevetelor de invenție pentru toate cererile/brevetele de invenție invocate în cererea de chemare în judecată.

În ceea ce privește motivul de recurs prin care se susține că instanța de apel în aprecierea probatoriului ar fi încălcat principiul potrivit căruia "faptele negative nu pot fi dovedite" prin reținerea că "nu s-a probat că pârâtul nu a avut nicio contribuție la realizarea invențiilor în dispută" sunt de reținut următoarele.

Potrivit doctrinei și practicii judiciare dovada faptelor negative poate fi făcută printr-un fapt pozitiv contrar sau printr-un fapt vecin și conex. Stabilirea faptelor negative se face în temeiul unor concluzii logice care derivă din alte fapte pozitive deja stabilite. Nu pot fi probate faptele negative nedeterminate, nu pentru că sunt negative, ci pentru că sunt nedeterminate, iar probarea lor ar necesita dovedirea unor fapte pozitive infinite, ceea ce din punct de vedere practic este imposibil.

Cu toate acestea, instanțele de fond, în analiza cererii de chemare în judecată erau limitate de cauza juridică a cererii de chemare în judecată, adică situația de fapt calificată juridic, conform art. 9 alin. (2) raportat la art. 478 alin. (3) C. proc. civ.

Or, așa cum a reținut tribunalul, reclamantul a cerut anularea parțială a cererii de acordare a brevetului din 2005 și a brevetelor menționate în cererea de chemare în judecată întrucât pârâtul B. nu era îndreptățit la eliberarea brevetului neavând calitatea de inventator. În motivarea cererii de chemare în judecată în esență s-a invocat faptul că reclamantul era singurul care avea cunoștințele necesare în domeniul cercetării științifice și faptul că numele pârâtului a fost menționat în cererile formulate din eroare, invocând o serie de argumente în susținerea acestei ultime afirmații legate în principal de mandatul acordat unei societăți de avocatură pentru a se ocupa de procedurile de eliberare a brevetului și încheierea contractelor ulterioare.

Este evident că simpla afirmare a cunoștințelor de specialitate pe care le-ar avea unul dintre inventatori în opoziție cu lipsa acestor cunoștințe ale celuilalt nu este suficientă pentru a demonstra că ultimul nu a contribuit la crearea invenției.

Ca atare, obiectul probațiunii raportat la situația de fapt menționată în cererea de chemare în judecată nu l-a constituit dovedirea contribuțiilor efective la elaborarea invențiilor în cauză ale fiecăruia dintre inventatorii menționați în cererile de acordare a brevetelor de invenție și care se regăsesc ulterior pe aceste brevete de invenție.

Acesta este contextul în care instanța de apel a reținut că nu s-a probat că pârâtul nu a avut nicio contribuție la realizarea invențiilor în dispută, acesta fiind doar un argument nedeterminant în cadrul raționamentului logico-judiciar complex pe care l-a expus în cadrul motivării sale și care s-a axat în principal pe analiza probelor relevante raportat la susținerea din cererea de chemare în judecată în sensul că B. ar fi fost menționat din eroare în cererile de acordare a brevetelor, acesta neavând calitatea de inventator, despre care instanța de apel a apreciat că este contrazisă "de toată conduita reclamantului de la momentul formulării cererilor de brevet și până la apariția neînțelegerilor dintre părți și la manifestarea dorinței reclamantului de a se retrage din societatea la care era asociat împreună cu pârâtul în cote egale de 50%".

Ca atare, este nefondat motivul de recurs prin care se susține că instanța de apel în aprecierea probatoriului ar fi încălcat principiul potrivit căruia "faptele negative nu pot fi dovedite".

În același context sunt nerelevante susținerile recurentului privind neluarea în considerare a unor declarații de martori administrate în alt dosar din care ar rezulta că doar reclamantul este inventator/solicitant/titular sau anumite răspunsuri la interogatoriu ale pârâtului are ar proba faptul că acesta nu ar avea cunoștințe elementare de fizică.

În ceea ce privește motivul de recurs prin care se susține că instanța de apel nu a analizat toate înscrisurile administrate în cauză, iar pe cele analizate nu le-a interpretat corect (cum sunt cele referitoare de exemplu la aprecierea semnăturilor de pe anumite înscrisuri), se observă că în argumentarea acestuia, care se regăsește în mod aproape identic în cadrul motivelor de apel, se tinde la reaprecierea probelor administrate în cauză pentru a se ajunge la demonstrarea unei alte situații de fapt decât cea reținută de către instanța de apel prin aplicarea art. 264 C. proc. civ., privind aprecierea probelor. Or, un astfel de motiv vizează temeinicia hotărârii iar nu legalitatea acesteia și ca atare nu se încadrează în prevederile art. 488 alin. (1) C. proc. civ., neputând face obiectul analizei instanței de recurs.

Referitor la susținerile prin care se invocă încălcarea de către instanța de apel a autorității de lucru a Deciziei civile nr. 1933 R/2013 a Tribunalului București pronunțată în dosarul civil nr. x/2013, ce ar fi statuat că H. este mandatara numitului A. în temeiul procurii notariale și a Deciziei nr. 147 din 29 ianuarie 2014 pronunțată în dosarul nr. x/2012 de Tribunalul Prahova prin care s-ar fi constatat că sumele achitate pentru realizarea mandatului acordat numitei H. nu au fost încasate de către reclamantul A. și nici nu au fost transferate în contul acestuia, se observă că și aceste decizii privesc tot dovedirea anumitor aspecte de fapt, despre care se susține că aveau un anumit rol în evaluarea de ansamblu a probelor administrate în cauză pentru a se ajunge la concluzia susținută de către reclamant în cererea de chemare în judecată.

Or, instanța de apel în evaluarea probatoriului nu a negat faptul că anumite acte au fost îndeplinite și contracte încheiate de către mandatarul reclamantului iar nu de acesta personal, ci a dat relevanță pasivității reclamantului care, pe de o parte, a recunoscut că știa despre menționarea pe cererile de acordare a brevetelor a lui B. iar pe de altă parte, nu a acționat personal, deși avea posibilitatea, pentru înlăturarea acestei situații și, mai mult, a semnat ulterior contracte de licență/cesiune prin care se declara că ambii coautori au realizat o anumită invenție.

Recurentul a mai susținut că ar fi greșite cele reținute de instanța de apel în sensul că: "Revocarea procurii din 2007 acordată societății de avocatură nu prezintă nicio relevanță în ce privește nulitatea actelor efectuate în baza respectivului mandat, întrucât revocarea produce efecte doar pentru viitor. Prin urmare, în mod corect Tribunalul a reținut că, atât timp cât nu a fost anulat mandatul, actele încheiate de mandatar în numele și pe seama reclamantului sunt valabile."

Deși nu a motivat concret susținerea sa, recurentul pare să afirme că acest paragraf ar fi contradictoriu, fapt ce ar atrage aplicarea art. 488 alin. (1) pct. 6 C. proc. civ.

Ceea ce a reținut, în esență, instanța de apel în cadrul acestui paragraf este faptul că revocarea unei procuri, ulterior încheierii unui act în baza acelei procuri, nu poate constitui motiv de nulitate a acelui act pentru că revocarea mandatului nu poate produce efecte pentru trecut, spre deosebire de eventuala anulare a mandatului (ceea ce se reține că nu s-a invocat în speță), care ar fi putut produce astfel de efecte. Or, această afirmație care nu conține nimic contradictoriu.

Recurentul a mai invocat faptul că instanța de apel nu ar fi făcut deosebirea dintre noțiunile de solicitant, titular, inventator și astfel ar fi dat o dezlegare greșită cauzei, întrucât numai inventatorul ar avea dreptul asupra brevetului de invenție și ar putea să treacă la valorificarea lui, pe când acordul reclamantului ar fi vizat doar calitatea pârâtului de solicitant în calitatea sa de asociat în cadrul S.C. M. S.R.L..

Este nefondată și această susținere, având în vedere că încă de la începutul considerentelor propriu-zise ale deciziei atacate se pornește de la premisa că brevetele în cauză au fost acordate reclamantului și pârâtului în calitate de inventatori și că reclamantul susține că pârâtul nu trebuia să beneficieze de menționarea sa ca inventator întrucât nu a avut nicio contribuție la realizarea invențiilor.

Se observă că și această susținere a recurentului vizează tot modul în care instanța de apel a interpretat probele administrate în cauză, și anume cele din care a reținut că în anumite contracte de cesiune și licență reclamantul și pârâtul s-au declarat inventatorii și titularii brevetelor de invenție.

De altfel, din chiar prevederile Legii nr. 64/1991 aplicabile situației de fapt în cauză (art. 14) rezultă că solicitantul brevetului este prezumat a fi și inventator, și astfel titular de brevet, orice altă calitate de solicitant diferită de a inventatorului trebuind menționată expres și dovedită, ceea ce nu s-a susținut a se fi întâmplat în speță.

Referitor la susținerea recurentului că instanța de apel a nesocotit dispozițiile art. 211 C. proc. civ., care prevede:

"Scopul judecării procesului - Completul de judecată, constituit potrivit legii, efectuează activitatea de cercetare și dezbatere a fondului procesului, cu respectarea tuturor principiilor și garanțiilor procesuale, în vederea soluționării legale și temeinice a acestuia", se constată că în motivarea acesteia s-a invocat faptul că instanța de apel nu și-ar fi format convingerea pe baza probelor administrate în cauză, făcându-se referire tot la modul în care instanța de apel ar fi interpretat anumite probe administrate în cauză, astfel că nici aceste critici nu pot fi analizate în recurs, prin raportare la prevederile art. 488 alin. (1) C. proc. civ.

În consecință, în temeiul art. 496 alin. (1) raportat la art. 488 alin. (1) pct. 6 și 8 C. proc. civ., Înalta Curte va respinge, ca nefondat, recursul.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge, ca nefondat, recursul declarat de reclamantul A. împotriva Deciziei nr. 158A din data de 14 februarie 2018, pronunțată de Curtea de Apel București, secția a IV-a civilă în dosarul nr. x/2013.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică astăzi, 10 decembrie 2019.

GGC - MM