ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 581/2019

Asupra cauzei de față, constată următoarele:

Prin cererea înregistrată pe rolul Tribunalului București, la data de 9 iunie 2009, apelantul A., în calitate de autor al cererii de brevet de invenție nr. 2004-00816 din data de 27 septembrie 2004 cu titlul "Procedeu ecologic pentru încălzirea locuințelor", a formulat apel împotriva Hotărârii nr. 9 din 16 februarie 2009 a Comisiei de Reexaminare Invenții a Oficiului de Stat pentru Invenții și Mărci București, prin care a fost menținută Hotărârea nr. 4/146 din data de 30 iulie 2008 a Comisiei de Examinare Invenții, prin care a fost respinsă cererea de brevet anterior menționată.

Tribunalul București, secția a IV-a civilă, prin Decizia nr. 983A din data de 22 noiembrie 2011, pronunțată în Dosarul nr. x/2010, a respins, ca nefondat, apelul declarat de apelantul A. împotriva Hotărârii nr. 9 din data de 16 februarie 2009 pronunțate de Comisia de Reexaminare Mărci din cadrul Oficiului de Stat pentru Invenții și Mărci.

Curtea de Apel București, secția a IX-a civilă și pentru cauze privind proprietatea intelectuală, conflicte de muncă și asigurări sociale, prin Decizia nr. 2086 R din data de 4 octombrie 2012, pronunțată în Dosarul nr. x/2010, a admis recursul formulat de recurentul A. împotriva Deciziei civile nr. 983A din data de 22 noiembrie 2011 a Tribunalului București, secția a IV-a civilă, a casat decizia recurată și a reținut cauza, spre rejudecare, acordând termen la 15 noiembrie 2012, cu citarea părților.

Ca urmare a desființării secției a IX-a civile și pentru cauze privind proprietatea intelectuală, conflicte de muncă și asigurări sociale, dosarul a fost înregistrat pe rolul secției a IV-a civile a Curții de Apel București, la data de 27 martie 2014, sub nr. x/2010*.

Prin încheierea de ședință din data de 31 mai 2017, Curtea de Apel București, secția a IV-a civilă, constatând că desfășurarea normală a procesului este împiedicată din vina recurentului care nu a îndeplinit obligația stabilită în sarcina sa de a efectua toate demersurile necesare pe lângă Biroul Local pentru Expertize Judiciare Tehnice și Contabile de pe lângă Tribunalul București pentru a-i fi restituită suma de 400 RON, urmând a o depune ulterior în contul B. cu mențiunea corespunzătoare în ordinul de plată că această sumă este depusă cu titlu de onorariu pentru efectuarea expertizei în prezentul dosar, a dispus suspendarea judecății recursului în temeiul art. 155

1

C. proc. civ.

La data de 28 septembrie 2018, instanța, din oficiu, a dispus repunerea cauzei pe rol și a acordat termen în vederea discutării perimării recursului la data de 24 octombrie 2018.

Împotriva încheierii de ședință din data de 31 mai 2017, pronunțate de Curtea de Apel București, secția a IV-a civilă în Dosarul nr. x/2010 a declarat recurs recurentul A., cale de atac care a fost respinsă, ca tardivă, prin Decizia nr. 4135 din data de 23 noiembrie 2018, pronunțată în dosarul cu același număr de către Înalta Curte de Casație și Justiție, secția I civilă.

Pentru a hotărî astfel, instanța de recurs a reținut că art. 244

1

alin. (2) C. proc. civ. prevede că recursul împotriva încheierii de suspendare a judecării procesului se poate declara cât timp durează suspendarea cursului judecării litigiului, atât împotriva încheierii prin care s-a dispus suspendarea, cât și împotriva încheierii prin care s-a respins cererea de repunere pe rol a procesului.

A constatat că, în cauză, prin încheierea de ședință din data de 31 mai 2017, Curtea de Apel București, secția a IV-a civilă, a dispus suspendarea judecății cauzei în temeiul art. 155

1

C. proc. civ., reținând că recurentul nu și-a îndeplinit obligația stabilită de instanță de a efectua toate demersurile necesare pe lângă Biroul Local pentru Expertize Judiciare Tehnice și Contabile de pe lângă Tribunalul București pentru a-i fi restituită suma de 400 RON, pe care urma să o depună ulterior în contul B. cu mențiunea corespunzătoare în ordinul de plată că această sumă este depusă cu titlu de onorariu pentru efectuarea expertizei în prezentul dosar.

Instanța de recurs, a reținut că, întrucât recurentul nu a solicitat repunerea dosarului pe rol și continuarea judecății ca urmare a îndeplinirii obligațiilor menționate în încheierea din 31 mai 2017, astfel cum prevăd dispozițiile art. 155

1

alin. (2) C. proc. civ., instanța, din oficiu, prin rezoluția din data de 28 septembrie 2018, a repus cauza pe rol și a acordat termen în vederea discutării perimării.

Față de cele anterior arătate, constatând că efectele suspendării judecății au încetat la data de 28 septembrie 2018, când cauza a fost repusă pe rol din oficiu de către instanță, în raport de dispozițiile art. 244

1

alin. (2) C. proc. civ., a reținut că cererea de recurs formulată de către recurent abia la data de 17 octombrie 2018, după ce suspendarea dispusă în cauză încetase ca urmare a repunerii, din oficiu, a pricinii pe rol, este tardivă, fiind făcută cu nesocotirea termenului stipulat în mod imperativ de dispozițiile legale menționate.

A mai reținut că art. 185 alin. (1) C. proc. civ. prevede sancțiunea procedurală a decăderii în cazul nerespectării termenelor imperative prevăzute de lege și, prin urmare, făcând aplicarea acestei sancțiuni, a admis excepția tardivității recursului și a respins calea de atac ca tardiv declarată.

La data de 22 februarie 2019, contestatorul A. a formulat contestație în anulare împotriva Deciziei nr. 4135 din data de 23 noiembrie 2018, pronunțate în Dosarul nr. x/2010 de către Înalta Curte de Casație și Justiție, secția I civilă, cale de atac înregistrată pe rolul acestei instanțe sub nr. x/2019.

În motivarea contestației în anulare, contestatorul a arătat că, în fapt, în cursul anului 2015 a fost desemnat în cauză un prim expert de la Constanța, în numele căruia, prin Biroul Local pentru Expertize Judiciare Tehnice și Contabile București, a făcut plata a 400 RON, reprezentând onorariul, sumă care a fost returnată, expertul declinându-și competența.

A precizat că, ulterior, a fost desemnat ca expert B. București și, drept urmare, a solicitat Biroului de Expertize Judiciare Tehnice și Contabile de pe lângă Tribunalul București să îi fie restituită suma achitată anterior - dispoziție dată de către instanța de judecată - cu mențiunea ca, totodată, această sumă să fie virată expertului, indicând și contul IBAN.

Contestatorul a menționat că Biroul Local de Expertize Judiciare Tehnice și Contabile a refuzat să vireze banii în contul B., pentru motivul că acesta nu este autorizat ca expert tehnico-judiciar și, față de această împrejurare, instanța de judecată a dispus să facă plata direct în contul B..

A apreciat că această dispoziție contravine O.G. nr. 2/2000 cu modificările și completările ulterioare, care prevede că plata experților se face numai prin intermediul birourilor de expertize tehnice judiciare, care rețin 10% din valoarea onorariului și o virează în bugetul Ministerului Justiției.

Totodată, a arătat că, deși această dispoziție a instanței a fost ilegală, a executat-o, însă au fost necesare alte demersuri, motiv pentru care a efectuat plata cu o oarecare întârziere, fapt care, în opinia sa, nu împiedica cu nimic mersul procesului.

De asemenea, a susținut că raportul de expertiză tehnică nu corespunde cerințelor deciziei Curții de Apel București, prin care a fost admis recursul pe care l-a promovat împotriva decizie Tribunalului București, cu obligativitatea reluării expertizei, legate de motivele pentru care intimatul Oficiul de Stat pentru Invenții și Mărci i-a respins cererea de brevet de invenție.

A mai învederat și că nu a fost efectuată nicio măsurătoare termică la inspectarea prototipului prezentat, motiv pentru care raportul nu conține calculul termo-dinamic. Mai mult decât atât, a apreciat eronată reținerea experților B. potrivit căreia temperatura agentului termic (a apei din calorifere) este de 150o C, când în realitate, astfel cum a confirmat Regia Autonomă de Distribuție a Energiei Termice, temperatura este între 40o C - 70o C.

Contestatorul a arătat că, împotriva acestui raport, pe care îl contestă, a depus la dosar "Întâmpinare", "Întâmpinare II" și "Obiecții suplimentare față de Raportul de expertiză/31.05.2017", însă instanța a dat o dispoziție ilegală și, ulterior, în baza ei a suspendat cauza.

A susținut că nu se poate reține tardivitatea recursului atât timp cât dispoziția de a face plata direct expertului, potrivit O.G. nr. 2/2000, este ilegală și, ca atare, hotărârea instanței de judecată de a suspenda cauza, este netemeinică și nelegală.

Criticând decizia contestată, a învederat că instanța de recurs nu a luat în seamă înscrisurile menționate anterior și nici faptul că suspendarea dosarului este netemeinică și nelegală, întrucât curtea de apel a dat o dispoziție ilegală, contrară prevederilor O.G. nr. 2/2000.

Față de cele arătate, a solicitat desființarea hotărârii de suspendare a dosarului, repunerea cauzei pe rol, constatarea incompatibilității expertului B. București (pentru motivul că nu este autorizat ca expert tehnico-judiciar și nu este menționat pe listele Biroului Local pentru Expertize Judiciare Tehnice și Contabile de pe lângă Tribunalul București, în raport de care plata putea fi făcută la timp către acesta), respingerea raportului de expertiză și obligarea B. să returneze banii primiți drept onorariu, în vederea desemnării altui expert.

În drept, contestatorul a invocat dispozițiile art. 503 alin. (3) și art. 506 alin. (2) C. proc. civ.

Prin notele de ședință depuse la data de 18 martie 2019, contestatorul a dezvoltat criticile formulate prin cererea depusă inițial, susținând și că în încheierea prin care s-a suspendat pricina nu s-a precizat data limită a recursului, iar, ulterior, cauza a fost repusă pe rol, din oficiu, pentru discutarea perimării.

Invocând dispozițiile art. 504 C. proc. civ., a susținut că recursul a fost respins fără ca instanța să fi luat în considerare mai multe înscrisuri, respectiv "Întâmpinare/depusă în instanță la . . . . . . . . . . . . 15.03.2017)", "Întâmpinare (II)" și "Obiecții suplimentare față de Raportul de Expertiză B., înregistrate la 31 mai 2017", și fără a se face cercetarea în fond.

Prioritar, Înalta Curte reține că, potrivit dispozițiilor art. 24 din noul C. proc. civ., precum și celor ale art. 3 din Legea nr. 76/2012 pentru punerea în aplicare a Legii nr. 134/2010 privind C. proc. civ., dispozițiile legii noi de procedură se aplică numai proceselor și executărilor silite începute după intrare acesteia în vigoare (15 februarie 2013).

Astfel, deși contestatorul a invocat dispozițiile noului C. proc. civ., având în vedere că prezentul demers judiciar a fost inițiat în anul 2009, anterior intrării în vigoare a noilor dispoziții procedurale, în cauză sunt aplicabile dispozițiile C. proc. civ. de la 1865, în cuprinsul căruia contestația în anulare este reglementată de prevederile art. 317 - 321.

Analizând contestația în anulare, în raport de excepția de inadmisibilitate invocată din oficiu, a cărei analiză este prioritară în raport de dispozițiile art. 137 alin. (1) C. proc. civ., Înalta Curte constată următoarele:

Căile de atac și condițiile în care acestea pot fi exercitate sunt reglementate prin norme de ordine publică, deoarece legiuitorul a avut în vedere interesul general de a înlătura orice cauze care ar putea ține în loc, în mod nedefinit, judecata unui proces.

Contestația în anulare este o cale extraordinară de atac de retractare, prin intermediul căreia se poate obține, în cazurile expres și limitativ prevăzute de lege, desființarea unor hotărâri judecătorești pronunțate cu nesocotirea unor norme procedurale.

Fiind o cale extraordinară de atac de retractare, aceasta poate fi promovată numai împotriva hotărârilor strict indicate de textul legal și în condițiile expres reglementate de art. 317 - 318 C. proc. civ.

Așadar, sunt condiții de admisibilitate atât cele referitoare la natura hotărârii ce poate face obiectul căii de atac, cât și cele privind motivele ce pot fi valorificate prin introducerea contestației în anulare.

Contestația în anulare poate fi exercitată doar pentru ipotezele expres determinate prin dispozițiile art. 317 C. proc. civ. (contestația în anulare obișnuită, al cărei obiect poate fi numai o hotărâre irevocabilă) și ale art. 318 C. proc. civ. (contestația în anulare specială, al cărei obiect poate fi numai o hotărâre a instanței de recurs).

Cazurile în care poate fi promovată contestația în anulare întemeiată pe prevederile art. 317 C. proc. civ. sunt două, și anume când procedura de chemare a părții pentru ziua când s-a judecat pricina nu a fost îndeplinită potrivit cu cerințele legii și când hotărârea a fost dată cu încălcarea dispozițiilor de ordine publică privitoare la competență.

Contestația în anulare specială, la rândul său, poate fi promovată în două ipoteze - când dezlegarea dată recursului este rezultatul unei greșeli materiale și când instanța, respingând recursul ori admițându-l numai în parte, a omis din greșeală să cerceteze vreunul din motivele de casare.

În cauză, prin Decizia nr. 4135 din data de 23 noiembrie 2018, pronunțată în Dosarul nr. x/2010, Înalta Curte de Casație și Justiție, secția I civilă, a respins, ca tardiv, recursul declarat de recurentul A. împotriva încheierii din data de 31 mai 2017 a Curții de Apel București, secția a IV-a civilă.

Contestatorul, prin motivele contestație în anulare, susținând nelegalitatea și netemeinicia măsurii suspendării dispuse prin încheierea de ședință din data de 31 mai 2017 a Curții de Apel București, secția a IV-a civilă, a criticat dispozițiile curții de apel referitoare la desemnarea expertului și la plata onorariului pentru efectuarea expertizei, considerând că acestea sunt contrare dispozițiilor O.G. nr. 2/2000 privind organizarea activității de expertiză tehnică judiciară și extrajudiciară. Totodată, a formulat critici cu privire la raportul de expertiză efectuat de B.

Cu referire la soluția dată prin decizia atacata, a apreciat că nu se putea reține tardivitatea recursului în condițiile în care hotărârea curții de apel de a suspenda cauza este netemeinică și nelegală, iar în cuprinsul încheierii prin care s-a dispus suspendarea nu se precizează data limită pentru declararea recursului. De asemenea, a susținut că instanța de recurs nu a luat în considerare înscrisurile prin care a criticat raportul de expertiză.

Față de cele anterior arătate, Înalta Curte constată că aspectele susținute de contestator, prin motivele contestație în anulare, nu sunt susceptibile de încadrare în niciuna din ipotezele prevăzute de art. 317 C. proc. civ., nefiind formulate critici vizând procedura de chemare a părții pentru ziua când s-a judecat pricina sau referitoare la o încălcare a dispozițiilor de ordine publică privitoare la competență, prin hotărârea instanței de recurs.

De asemenea, criticile contestatorului nu se încadrează nici în motivele prevăzute de art. 318 C. proc. civ., având în vedere că, pe de o parte, acesta nu a invocat că dezlegarea dată excepției tardivității recursului ar fi rezultatul unei erori materiale, iar, pe de altă parte, nu se poate reține că instanța de recurs a omis din greșeală să cerceteze vreunul dintre motivele de casare sau de modificare, întrucât calea de atac a fost soluționată pe cale de excepție, recursul fiind respins ca tardiv formulat, fără a se proceda la cercetarea motivelor de recurs.

Prin urmare, reținând că cele arătate de către contestator drept motive ale contestației în anulare nu sunt susceptibile de încadrare în niciunul dintre cazurile legale, expres și limitativ prevăzute de lege, pentru care părțile au deschisă această cale extraordinară de atac, Înalta Curte va respinge contestația în anulare ca inadmisibilă.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge, ca inadmisibilă, contestația în anulare formulată de contestatorul A. împotriva Deciziei nr. 4135 din data de 23 noiembrie 2018, pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție, secția I civilă, în Dosarul nr. x/2010.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință publică astăzi, 19 martie 2019.

Procesat de GGC - GV