ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 3237/2012

ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 3237/2012 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2012)

Asupra cauzei de

față, constată următoarele:

Prin acțiunea înregistrată la data de 3

ianuarie 2005 pe rolul Tribunalului București, reclamanții M.M.E., D.N. și J.I.

au solicitat, în contradictoriu cu pârâții O.S.I.M. și SC E.D. SA, să se

recunoască calitatea reclamanților de inventatori la invenția „cazan de abur”,

brevetată cu nr. DD/2002, includerea reclamanților în această calitate, alături

de ceilalți inventatori, în brevetul de invenție, modificarea în mod

corespunzător a brevetului de invenție și obligarea pârâtei SC E.D. SA să

achite reclamanților drepturile bănești cuvenite.

Prin sentința civilă

nr. 1311 din 11 noiembrie 2005, Tribunalul București, secția a III-a civilă, a

admis acțiunea și în consecință, a constatat că reclamanții au calitatea de

inventatori pentru invenția „cazan de abur" nr. DD/2002, alături de

ceilalți inventatori menționați în brevet.

Totodată, s-a dispus

includerea reclamanților, de către O.S.I.M., în calitate de autori ai

invenției, alături de ceilalți inventatori, prin modificarea în mod

corespunzător a brevetului la rubrica „inventatori".

A dispus obligarea

pârâtei SC E.D. SA la plata către reclamanți a drepturilor bănești cuvenite

pentru aplicarea invenției, începând cu data de 29 martie 2000 până în prezent,

după cum urmează: suma de 302.654,72 RON către reclamantul M.M.E., suma de

251.545,60 RON către reclamantul D.N. și suma de 199.403,15 RON către

reclamantul J.l.

În considerentele sentinței

s-a reținut că pârâta a contestat calitatea de inventatori a reclamanților, admițând,

prin înscrisurile depuse și prin răspunsurile la interogatoriu propus de reclamanți,

că a desfășurat începând cu anul 1995 o serie de experimente pentru a spori eficiența

funcționării și exploatării morilor și arzătoarelor și că a operat modificări pe

care le-a testat în perioada următoare, sub coordonarea unei echipe de specialiști

din cadrul societății, echipă din care reclamanții nu au făcut parte, rezultând

invenția „cazan de abur" pentru brevetarea căreia s-a depus cerere la O.S.I.M.

la 23 martie 2000 și ulterior s-a eliberat brevetul în 2002.

Pentru a stabili dacă

reclamanții au calitatea de inventatori, instanța și-a însușit concluziile expertizei

în specialitatea proprietate industrială efectuată în cauză, din care a rezultat

că aparține reclamanților crearea invenției, împreună cu inginer E.F., toți aceștia

hotărând împreună experimentarea funcționării morii 1A5 pe trei arzătoare, sistemul

extinzându-se apoi la toate morile cazanului 5 A, iar finalizarea experimentelor

în 1998 și aplicarea soluției tehnice brevetate în 1999-2001 aparțin celorlalți

6 inventatori.

Tribunalul a mai reținut,

din documentele de la dosar, din cele înmânate expertului și din minuta încheiată

la 23 mai 2005, că reclamanții au efectuat demersuri pentru experimentarea sistemului

conceput de ei și brevetat ulterior de unitate.

Expertul a conchis în

sensul existenței calității de coautori ai brevetului în persoana reclamanților,

cotele lor de participare fiind: M.M. - 12%, D.N. - 10% și J.l. - 8%, în total cota

de participare a reclamanților fiind de 30%, diferența de 70% revenind celorlalți

7 inventatori menționați în brevet.

Expertul a menționat,

iar Tribunalul și-a însușit ca atare această constatare, că recunoașterea calității

de coautori nu afectează în niciun fel drepturile bănești ale celorlalți 7, iar

la stabilirea întinderii drepturilor bănești cuvenite reclamanților, calculate anual,

s-a luat în considerare calculul avantajelor tehnico-economice pe baza cărora au

fost acordate drepturile bănești celorlalți inventatori.

Constatând că sunt incidente

în speță prevederile art. 4, art. 6 și art. 61 din Legea nr. 64/1991, Tribunalul

a admis acțiunea reclamanților astfel cum a fost formulată.

Împotriva sentinței menționate

a declarat apel pârâta SC E.D. SA, criticând-o pentru nelegalitate și netemeinicie.

Prin decizia nr. 51 A

din 22 februarie 2007, Curtea de Apel București, secția a IX-a civilă și pentru

cauze privind proprietatea intelectuală, a respins excepția lipsei dovezii calității

de reprezentant, invocată de apelantă și a respins apelul acesteia, ca nefondat.

În considerentele acestei

decizii s-au reținut următoarele:

reprezentarea părților în proces, chestiune adusă în discuție printr-unul din motivele

de apel de către apelantă, în ceea ce privește judecata în primă instanță, iar de

instanță din oficiu în ceea ce privește judecata în prezenta fază procesuală, instanța

de apel a constatat că cererea de chemare în judecată având ca obiect recunoașterea

calității de inventatori în persoana reclamanților, modificarea brevetului de invenție

nr. DD/2002 și acordarea drepturilor bănești cuvenite în considerarea acestui statut

a fost formulată de cei trei reclamanți, însă semnată prin consilierul juridic F.V.,

ce a fost angajat de sindicatul Liber Independent din cadrul societății E.M. la

data de 22 decembrie 2004, așadar anterior formulării cererii de chemare în judecată,

după cum rezultă din contractul de asistență juridică nr. E depus cu ocazia notelor

de ședință formulate de reclamanți la termenul din 8 februarie 2007 în fața acestei

instanțe.

În susținerea unei asemenea

reprezentări a intereselor reclamanților în proces s-au invocat prevederile Legii

sindicatelor nr. 54/2003, mai precis ale art. 28, potrivit cărora organizațiile

sindicale apără drepturile membrilor lor, ce decurg, printre altele, din legislația

muncii, contractele colective de muncă și contractele individuale de muncă, în fața

instanțelor judecătorești, organelor de jurisdicție, a altor instituții sau autorități

ale statului, prin apărători proprii sau aleși [alin. (1)], în exercitarea atribuțiilor

prevăzute la alin. (1) organizațiile sindicale având dreptul de a întreprinde orice

acțiune prevăzută de lege, inclusiv de a formula acțiune în justiție în numele membrilor

lor, fără a avea nevoie de un mandat expres din partea celor în cauză [alin.

(2)].

Norma menționată instituie

un caz de reprezentare legală asigurată de organizațiile sindicale în favoarea membrilor

lor, în situațiile ce presupun o încălcare a drepturilor acestora decurgând și din

contractele individuale de muncă.

Or, în speță reclamanții

revendică pentru sine calitatea de autori ai invenției create în exercitarea atribuțiilor

de serviciu și care presupune preexistența unui raport de muncă între reclamanți

și societatea pârâtă ca angajator, ce nu a fost contestat în cauză și care rezultă

din înscrisurile depuse la dosar, constând în copii ale cărților de muncă ale reclamanților.

În aceste condiții, contestarea

calității de inventatori a reclamanților ce nu au fost menționați alături de alte

6 persoane din cadrul societății pârâte în cuprinsul brevetului de invenție echivalează

și cu o încălcare a drepturilor decurgând din contractul de muncă, înțelese în sens

larg, ca drepturi legate de îndeplinirea atribuțiilor de serviciu.

În aceste condiții, Curtea

a constatat că excepția invocată de apelantă - ce a vizat modul de reprezentare

a intereselor reclamanților în cursul judecății în primă instanță, atât pentru exercițiul

dreptului la acțiune cât și pentru celelalte acte ale judecății - este neîntemeiată,

pentru considerente similare neavând suport nici excepția cu același obiect interesând

faza judecății apelului, dovedită fiind calitatea de reprezentant a consilierului

juridic ce a acționat în numele și pe seama reclamanților.

Drept urmare, Curtea a

respins, ca neîntemeiată, excepția lipsei dovezii calității de reprezentant în faza

apelului și a înlăturat motivul de apel pe același aspect conceput de apelanta pârâtă.

excepții procesuale reiterate prin motivele de apel, respectiv cea a inadmisibilității

și cea a prematurității acțiunii, Curtea a constatat că în mod corect au fost respinse

de către prima instanță.

Cererea de față nu are

ca obiect anularea brevetului de invenție, nici revocarea acestuia ori o contestație

împotriva hotărârii O.S.I.M., pentru a fi aplicabile prevederile art. 53 și 54 din

Legea nr. 64/1991 pe temeiul cărora apelanta pârâtă a formulat excepțiile menționate.

Litigiul de față vizează

recunoașterea calității de inventatori a reclamanților, cu consecințele corespunzătoare

relative la modificarea brevetului și despăgubirile cuvenite reclamanților, ce are

natura unei veritabile acțiuni în revendicare, din moment ce titularii acesteia

tind la recunoașterea pentru sine, în patrimoniul lor, a dreptului decurgând din

brevetul de invenție, drept ce are un caracter real și absolut, echivalent al dreptului

subiectiv de proprietate.

Dispozițiile aplicabile

în cauză sunt cele ale art. 62 din lege, potrivit cărora litigiile cu privire la

calitatea de inventator, de titular de brevet sau cele cu privire la alte drepturi

născute din brevetul de invenție sunt de competența instanțelor judecătorești.

În aceste condiții, nu

numai că primul capăt de cerere este admisibil, din moment ce se adresează direct

instanței de judecată potrivit legii, însă nici dreptul valorificat prin această

cerere nu este supus vreunui termen, condiție ori unei sancțiuni de drept substanțial,

precum prescripția sau decăderea invocată de către apelantă.

În privința celorlalte

cereri, modul de soluționare al acestora depinde de soluționarea primei cereri,

caz în care termenul de prescripție (în cazul lor este vorba despre cereri patrimoniale

prescriptibile), cel de drept comun prevăzut de art. 1 și 3 din Decretul nr. 167/1958,

curge abia din momentul stabilirii definitive a calității de inventatori a reclamanților,

ca atare nu a început să curgă până în acest moment.

Față de considerentele

expuse, Curtea a respins excepțiile invocate de apelanta pârâtă, ca neîntemeiate.

fondul cauzei, instanța de apel a constatat că apelanta a formulat critici relative

la modul de efectuare a expertizei de specialitate de către expertul desemnat de

instanța de fond V.I., susținând că este nulă absolut.

Această critică a fost

înlăturată, cu motivarea că sancțiunea nulității operează, în condițiile art. 105

C. proc. civ., pentru încălcarea normelor prescrise de C. proc. civ.

În speță nu se indică

în mod explicit o atare încălcare, iar din susținerile apelantei nu se identifică

o nerespectare a dispozițiilor procedurale prevăzute de art. 201 și urm. C. proc.

civ. Finalitatea susținerilor apelantei este în realitate aceea a combaterii conținutului

și a concluziilor expertizei, tinzându-se la efectuarea unei noi lucrări cu aceleași

obiective cu cele din proba administrată în fața primei instanțe, finalitate confirmată

în cauză prin solicitarea apelantei adresată acestei instanțe de realizare a unei

noi expertize în faza apelului.

Instanța de apel a respins

la termenul din 15 februarie 2007 această solicitare cu motivarea că este deja învestită

cu verificarea modului de efectuare a lucrării în cursul judecății în primă instanță

și în absența oricăror elemente noi prezentate în susținerea acestei solicitări.

Cu privire la critica

referitoare la modul de efectuare a expertizei din perspectiva înscrisurilor cercetate

de expert și a împrejurărilor în care specialistul și-a adunat informațiile specifice

necesare întocmirii lucrării, instanța de apel a apreciat că, prin asemenea susțineri,

apelanta își invocă în fapt propria culpă.

După cum rezultă din minuta

întocmită cu ocazia deplasării expertului la sediul societății pârâtei, acesta a

luat legătura atât cu conducerea societății, cât și cu ceilalți inventatori menționați

în cuprinsul brevetului, context în care exista posibilitatea punerii la dispoziția

expertului a tuturor înscrisurilor relevante din punctul de vedere al cercetări

presupuse de misiunea încredințată.

Or, nu se desprinde din

actele întocmite cu acea ocazie faptul că societatea, prin organele de conducere,

ar fi intenționat să remită expertului atare înscrisuri relevante, iar acesta ar

fi refuzat primirea lor (de altfel, nici apelanta nu a susținut acest lucru), din

minuta întocmită de expert, redată și în conținutul raportului, rezultând că doar

reclamanții au fost cei care i-au pus la dispoziție înscrisurile pe care le-au considerat

necesare și pe care acesta le-a valorificat în lucrare.

S-a mai reținut, de către

Curtea de Apel, că expertul i-a contactat pe toți autorii menționați ai invenției

și a preluat din discuțiile cu aceștia aspectele apreciate ca relevante în cauză.

Faptul că în cuprinsul lucrării nu se regăsesc concluzii formulate pe baza documentelor

tehnice interesând evoluția experimentelor ce au condus la rezultatul tehnic brevetat

nu poate fi imputată expertului, ci doar societății apelante. În ceea ce privește

modul de calcul al cotelor de contribuție stabilite pentru fiecare reclamant în

parte din invenția brevetată, se constată că expertul a solicitat cu ocazia deplasării

la sediul societății un exemplar al înscrisului cuprinzând calculele avantajelor

tehnico-economice pe baza cărora s-au determinat drepturile bănești cuvenite celorlalți

inventatori, după cum rezultă din conținutul minutei anexate raportului și din cuprinsul

expertizei înseși.

Această solicitare i-a

fost refuzată de către reprezentantul societății cu motivarea că acest calcul nu

este disponibil pentru expertiză, situație în care expertul a valorificat unica

informație primită, aceea privind economiile obținute de unitate în anul 2002, la

care a aplicat un procent de 10% reprezentând o cotă procentuală practicată la nivel

internațional, rezultând astfel drepturile bănești cuvenite reclamanților din cauză

pentru un singur an (în funcție de care instanța de fond a calculat suma de bani

cuvenită fiecărui reclamant pentru întreaga perioadă).

Dat fiind contextul în

care expertul a făcut acest calcul, respectiv cel al refuzului societății apelante

de a-i pune la dispoziție documentele necesare întocmirii raportului, Curtea a apreciat

că, din nou, apelanta își invocă propria culpă în modul de administrare a probei

cu expertiză în cursul judecății în primă instanță, ceea ce a determinat ca susținerile

pe acest aspect să nu fie primite.

Împotriva acestei decizii

a declarat recurs, în termenul prevăzut de art. 301 C. proc. civ., pârâta SC E.D.

SA, invocând motivele de recurs prevăzute de art. 304 pct. 3, 5 și 9 C. proc. civ.

În motivarea recursului,

recurenta pârâtă a susținut următoarele:

teritoriale a instanței de fond în raport de prevederile art. 62 din Legea nr. 64/1991,

art. 2 lit. e) și art. 7 alin. (1) C. proc. civ., care stabilesc competența teritorială

a Tribunalului de la sediul pârâtei. Recurenta consideră că invocarea acestei excepții,

direct în fața instanței de recurs este admisibilă, întrucât reprezintă o excepție

de ordine publică, ce poate fi invocată oricând. Nu se poate considera că intimații

reclamanți au introdus acțiunea la instanța competentă teritorial după sediul pârâtei

O.S.I.M., deoarece O.S.I.M. nu are calitate procesuală de pârât în cauză, ci a fost

citat pentru opozabilitate. În faza procesuală a apelului, chiar intimații recurenți

au invocat lipsa calității procesuale pasive a O.S.I.M., acest aspect fiind consemnat

în încheierea de ședința din octombrie 2006, aspect asupra căruia însă, instanța

de apel nu s-a pronunțat.

Întrucât citarea unei

părți pentru opozabilitate nu este reglementată, iar legea specială nu stabilește

calitatea O.S.I.M. de parte în cauze având ca obiect litigiile identificate în

art. 62, cu atât mai puțin se poate stabili competența teritorială a instanței în

funcție de sediu/domiciliul unei părți care nu are calitate în cauză.

Tot în sprijinul susținerii

lipsei calității procesuale a O.S.I.M., recurenta invocă prevederile art. 62

alin. (2) din Legea nr. 64/1991, privind comunicarea hotărârii judecătorești către

această instituție.

nu ar fi fost competent să întocmească raportul de expertiză efectuat, aceasta fiind

angajat al O.S.I.M. în respectiva perioada și neîndeplinind astfel condițiile de

imparțialitate impuse de lege.

mod eronat a respins încuviințarea probatoriilor solicitate la termenul de judecată

din data 08 februarie 2007, deși potrivit caracterului devolutiv al apelului, avea

posibilitatea să verifice atât legalitatea sentinței, cât și temeinicia acesteia.

Prin motivele de apel formulate, apelanta a criticat întreaga hotărâre judecătorească.

În consecință, chiar dacă instanța de apel ar fi depășit motivele de nulitate invocate

în principal, prin cererea de apel, în baza efectului devolutiv al acestei căi de

atac ar fi trebui să analizeze cererea și din perspectiva acestor critici, repunând

cauza pe rol, în vederea administrării probatoriilor, în baza art. 295 alin.

(2) coroborat cu 151 C. proc. civ., pentru a da apelantei posibilitatea să administreze

probe noi.

mod eronat nu a dispus rejudecarea cauzei, întrucât temeiul de drept al cererii

de apel este reprezentat de art. 282 și urm. C. proc. civ. Instanța, pentru a reține

cauza spre rejudecare asupra fondului, era obligată să dispună admiterea apelului

și anularea hotărârii atacate.

Anularea hotărârii atacate

se impune, din două perspective: 1. nulitatea unui act de procedură - raportul de

expertiză tehnică judiciară - dat fiind faptul că nu reprezintă în niciun caz o

lucrare întocmită de către un specialist, chemat să dezlege anumite împrejurări

de fapt pentru care sunt necesare cunoștințe tehnice de specialitate și 2. lipsa

calității de reprezentant al consilierului juridic, care i-a reprezentat pe reclamanți.

Din perspectiva lipsei

calității de reprezentant al consilierului juridic, recurenta susține că potrivit

art. 1 din Legea nr. 514/2003 privind organizarea și exercitarea profesiei de consilier

juridic, acesta asigură apărarea drepturilor și intereselor legitime ale statului,

ale autorităților publice centrale și locale, ale instituțiilor publice și de interes

public, ale celorlalte persoane juridice de drept public, precum și ale persoanelor

juridice de drept privat, în slujba cărora se află și în conformitate cu Constituția

și legile țării. Nicidecum un consilier juridic nu poate asigura reprezentarea unei

persoane fizice în fața instanței de judecată, motiv pentru care faptul de a semna

acțiunea, introdusă de cei trei reclamanți persoane fizice în nume propriu reprezintă

o gravă încălcare a legii privind organizarea profesiei de consilier juridic, precum

și a legii privind organizarea profesiei de avocat.

Art. 28 din Legea nr.

54/2003, nu este incident deoarece acțiunea nu a fost introdusă de către organizația

sindicală, în numele membrilor.

scopul pe care legiuitorul l-a dorit prin efectuarea unui raport de expertiză, care

să lămurească asupra unor împrejurări de fapt. Modalitatea prin care se puteau dovedi

susținerile din apel referitoare la nulitatea raportului de expertiză, era încuviințarea

de către instanță a efectuării unui nou raport de expertiză, cu obiectivele indicate.

cât și instanța de apel, au respins în mod neîntemeiat excepțiile privind inadmisibilitatea,

prematuritatea și tardivitatea acțiunii.

La data de 27

septembrie 2007 s-a înregistrat cererea de intervenție accesorie în interesul recurentei,

formulată de intervenientul B.F., admisă în principiu prin încheierea din 18 ianuarie

2008.

În motivarea cererii de

intervenție, intervenientul a arătat că ideea care a stat la baza invenției brevetate

prin brevetul de invenție nr. DD/2002 îi aparține, reprezentând subiectul tezei

sale de doctorat, anterioară brevetului, motiv pentru care a formulat acțiune în

anularea acestuia. Totodată, intervenientul a solicitat suspendarea judecății recursului,

până la soluționarea acțiunii menționate.

Prin încheierea din 18

ianuarie 2001 s-a dispus suspendarea judecării prezentului recurs până la soluționarea

irevocabilă a Dosarului nr. 32640/3/2007 al Tribunalului București având ca obiect

acțiunea privind nulitatea brevetului de invenție.

La data de 5 martie 2012

intervenientul B.F. a formulat cerere de repunere pe rol a cauzei, arătând că dosarul

în raport de care s-a dispus suspendarea judecării recursului a fost soluționat

irevocabil.

La data de 11 mai 2012,

Înalta Curte a dispus repunerea cauzei pe rol, ca urmare a constatării că litigiul

menționat a fost soluționat irevocabil, astfel încât motivul suspendării nu mai

subzistă.

Având cuvântul asupra

recursului declarat în cauză, reprezentantul recurentei pârâte a arătat că nu mai

susține motivele de recurs întemeiate pe dispozițiile art. 304 pct. 3 și 5 C. proc.

civ. Cu privire la motivul de recurs întemeiat pe pct. 9 C. proc. civ., a arătat

că, față de anularea brevetului de invenție, reclamanții nu mai justifică un interes,

față de faptul că obiectul acțiunii vizează drepturi ce decurg din același brevet.

Intimații au susținut

că hotărârea pronunțată în celălalt dosar nu este publicată de către O.S.I.M., astfel

că, până la soluționarea contestației în anulare brevetul funcționează.

Examinând decizia recurată,

prin prisma motivelor de recurs astfel cum au fost restrânse și prin raportare la

situația juridică generată de pronunțarea unei hotărâri judecătorești de anulare

a brevetului corespunzător invenției asupra căreia reclamanții au pretins drepturi

în prezenta cauză, Înalta Curte reține următoarele:

Prin acțiunea formulată,

reclamanții au solicitat să li se recunoască calitatea de inventatori la invenția

„cazan de abur”, brevetată cu nr. DD/2002, să fie incluși în această calitate, alături

de ceilalți inventatori, în brevetul de invenție, prin modificarea în mod corespunzător

a acestuia și să fie obligată SC E.D. SA să achite reclamanților drepturile bănești

cuvenite în calitate de inventatori.

Ulterior promovării acțiunii,

pe rolul Tribunalului București s-a înregistrat acțiunea formulată de reclamantul

B.F. în contradictoriu cu SC E.D. SA, având ca obiect anularea brevetului de invenție.

Reclamanții din prezenta

cauză, M.M.E., D.N. și J.I. au formulat în acel dosar cerere de intervenție în interes

propriu, solicitând respingerea cererii de chemare în judecată.

Prin sentința civilă

nr. 115 din 2 februarie 2010 a Tribunalului București, secția a IV-a civilă, definitivă

prin decizia nr. 260 A din 16 noiembrie 2010 a Curții de Apel București, secția

a IX-a civilă și pentru cauze privind proprietatea intelectuală, și irevocabilă

prin decizia nr. 1295 din 24 februarie 2012 a Înaltei Curți de Casație și Justiție,

secția I civilă, s-a admis acțiunea formulată de reclamantul B.F., s-a dispus anularea

brevetului de invenție nr. DD/2002 pentru neîndeplinirea condiției de brevetabilitate

privind noutatea și s-a respins cererea de intervenție formulată de intervenienții

M.M.E., D.N. și J.I.

Ca urmare a anulării brevetului

de invenție cu privire la care reclamanții din prezenta cauză au formulat pretențiile,

în contradictoriu cu SC E.D. SA, titulara brevetului anulat, acțiunea acestora devine

lipsită de temei.

Anularea brevetului s-a

impus ca urmare a constatării că lucrarea de doctorat a reclamantului B.F. reprezintă

o anterioritate distrugătoare de noutate a brevetului, această lucrare fiind certă

(materialul a fost tipărit, difuzat sub formă de rezumat în 1983 specialiștilor

din domeniul electroenergetic și a fost susținut public la 6 februarie 1984), anterioritatea

este suficientă și a fost apreciată de experți raportându-se la persoane de specialitate

capabile să înțeleagă invenția și să o realizeze.

În aceste condiții, reclamanții

nu mai pot pretinde în contradictoriu cu SC E.D. SA recunoașterea dreptului de inventator,

modificarea brevetului în acest sens și acordarea drepturilor bănești pretins cuvenite

în această calitate, deoarece pârâta nu mai este titulara unui brevet valabil, iar

soluția tehnică ce s-a dorit a fi protejată prin brevet nu aparține persoanelor

menționate ca inventatori în brevet, cu atât mai puțin reclamanților din prezenta

cauză, ci intervenientului B.F., al cărui drept a fost stabilit prin hotărârea judecătorească

irevocabilă anterior menționată, pronunțată inclusiv în contradictoriu cu M.M.E.,

D.N. și J.I., care au avut în acel proces calitatea de intervenienți în interes

propriu.

Susținerea acestora, în

sensul că hotărârea nu este publicată de către O.S.I.M. și că, până la soluționarea

contestației în anulare, brevetul funcționează, nu poate fi primită, deoarece, indiferent

de publicarea acesteia, hotărârea produce efecte între părțile litigante (publicarea

având doar scop de opozabilitate față de terți), iar exercitarea căii extraordinare

de atac a contestației în anulare nu înlătură puterea de lucru judecat a hotărârii

judecătorești contestate.

Față de aceste considerente,

în temeiul art. 312 raportat la art. 304 pct. 9 și art. 55 C. proc. civ., Înalta

Curte va admite recursul și cererea de intervenție accesorie, va modifica decizia

recurată, va admite apelul pârâtei, va schimba în tot sentința primei instanțe și

va respinge acțiunea reclamanților, ca neîntemeiată.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Admite recursul declarat

de pârâta

SC E.D. SA

împotriva deciziei civile

nr. 51/A din 22 februarie 2007 a Curții de Apel București, secția a IX-a civilă

și pentru cauze privind proprietatea intelectuală, și cererea de intervenție accesorie

formulată de intervenientul B.F.

Modifică în parte decizia,

în sensul că admite apelul declarat de aceeași pârâtă împotriva sentinței civile

nr. 1311 din 11 noiembrie 2005 a Tribunalului București, secția a III-a civilă.

Schimbă în tot sentința,

astfel:

Respinge acțiunea formulată

de reclamanții M.M.E., D.N. și J.I., ca neîntemeiată.

Păstrează celelalte dispoziții

ale deciziei.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință publică, astăzi 11 mai 2012.