ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 3237/2012

În ceea ce privește reprezentarea părților în proces, chestiune adusă în discuție printr-unul din motivele de apel de către apelantă, în ceea ce privește judecata în primă instanță, iar de instanță din oficiu în ceea ce privește judecata în prezenta fază procesuală, instanța de apel a constatat că cererea de chemare în judecată având ca obiect recunoașterea calității de inventatori în persoana reclamanților, modificarea brevetului de invenție nr. DD/2002 și acordarea drepturilor bănești cuvenite în considerarea acestui statut a fost formulată de cei trei reclamanți, însă semnată prin consilierul juridic F.V., ce a fost angajat de sindicatul Liber Independent din cadrul societății E.M. la data de 22 decembrie 2004, așadar anterior formulării cererii de chemare în judecată, după cum rezultă din contractul de asistență juridică nr. E depus cu ocazia notelor de ședință formulate de reclamanți la termenul din 8 februarie 2007 în fața acestei instanțe. În susținerea unei asemenea reprezentări a intereselor reclamanților în proces s-au invocat prevederile Legii sindicatelor nr. 54/2003, mai precis ale art. 28, potrivit cărora organizațiile sindicale apără drepturile membrilor lor, ce decurg, printre altele, din legislația muncii, contractele colective de muncă și contractele individuale de muncă, în fața instanțelor judecătorești, organelor de jurisdicție, a altor instituții sau autorități ale statului, prin apărători proprii sau aleși [alin. (1)], în exercitarea atribuțiilor prevăzute la alin. (1) organizațiile sindicale având dreptul de a întreprinde orice acțiune prevăzută de lege, inclusiv de a formula acțiune în justiție în numele membrilor lor, fără a avea nevoie de un mandat expres din partea celor în cauză [alin. (2)]. Norma menționată instituie un caz de reprezentare legală asigurată de organizațiile sindicale în favoarea membrilor lor, în situațiile ce presupun o încălcare a drepturilor acestora decurgând și din contractele individuale de muncă. Or, în speță reclamanții revendică pentru sine calitatea de autori ai invenției create în exercitarea atribuțiilor de serviciu și care presupune preexistența unui raport de muncă între reclamanți și societatea pârâtă ca angajator, ce nu a fost contestat în cauză și care rezultă din înscrisurile depuse la dosar, constând în copii ale cărților de muncă ale reclamanților. În aceste condiții, contestarea calității de inventatori a reclamanților ce nu au fost menționați alături de alte 6 persoane din cadrul societății pârâte în cuprinsul brevetului de invenție echivalează și cu o încălcare a drepturilor decurgând din contractul de muncă, înțelese în sens larg, ca drepturi legate de îndeplinirea atribuțiilor de serviciu. În aceste condiții, Curtea a constatat că excepția invocată de apelantă - ce a vizat modul de reprezentare a intereselor reclamanților în cursul judecății în primă instanță, atât pentru exercițiul dreptului la acțiune cât și pentru celelalte acte ale judecății - este neîntemeiată, pentru considerente similare neavând suport nici excepția cu același obiect interesând faza judecății apelului, dovedită fiind calitatea de reprezentant a consilierului juridic ce a acționat în numele și pe seama reclamanților. Drept urmare, Curtea a respins, ca neîntemeiată, excepția lipsei dovezii calității de reprezentant în faza apelului și a înlăturat motivul de apel pe același aspect conceput de apelanta pârâtă.

În privința celorlalte excepții procesuale reiterate prin motivele de apel, respectiv cea a inadmisibilității și cea a prematurității acțiunii, Curtea a constatat că în mod corect au fost respinse de către prima instanță. Cererea de față nu are ca obiect anularea brevetului de invenție, nici revocarea acestuia ori o contestație împotriva hotărârii O.S.I.M., pentru a fi aplicabile prevederile art. 53 și 54 din Legea nr. 64/1991 pe temeiul cărora apelanta pârâtă a formulat excepțiile menționate. Litigiul de față vizează recunoașterea calității de inventatori a reclamanților, cu consecințele corespunzătoare relative la modificarea brevetului și despăgubirile cuvenite reclamanților, ce are natura unei veritabile acțiuni în revendicare, din moment ce titularii acesteia tind la recunoașterea pentru sine, în patrimoniul lor, a dreptului decurgând din brevetul de invenție, drept ce are un caracter real și absolut, echivalent al dreptului subiectiv de proprietate. Dispozițiile aplicabile în cauză sunt cele ale art. 62 din lege, potrivit cărora litigiile cu privire la calitatea de inventator, de titular de brevet sau cele cu privire la alte drepturi născute din brevetul de invenție sunt de competența instanțelor judecătorești. În aceste condiții, nu numai că primul capăt de cerere este admisibil, din moment ce se adresează direct instanței de judecată potrivit legii, însă nici dreptul valorificat prin această cerere nu este supus vreunui termen, condiție ori unei sancțiuni de drept substanțial, precum prescripția sau decăderea invocată de către apelantă. În privința celorlalte cereri, modul de soluționare al acestora depinde de soluționarea primei cereri, caz în care termenul de prescripție (în cazul lor este vorba despre cereri patrimoniale prescriptibile), cel de drept comun prevăzut de art. 1 și 3 din Decretul nr. 167/1958, curge abia din momentul stabilirii definitive a calității de inventatori a reclamanților, ca atare nu a început să curgă până în acest moment. Față de considerentele expuse, Curtea a respins excepțiile invocate de apelanta pârâtă, ca neîntemeiate.

În ceea ce privește fondul cauzei, instanța de apel a constatat că apelanta a formulat critici relative la modul de efectuare a expertizei de specialitate de către expertul desemnat de instanța de fond V.I., susținând că este nulă absolut. Această critică a fost înlăturată, cu motivarea că sancțiunea nulității operează, în condițiile art. 105 C. proc. civ., pentru încălcarea normelor prescrise de C. proc. civ. În speță nu se indică în mod explicit o atare încălcare, iar din susținerile apelantei nu se identifică o nerespectare a dispozițiilor procedurale prevăzute de art. 201 și urm. C. proc. civ. Finalitatea susținerilor apelantei este în realitate aceea a combaterii conținutului și a concluziilor expertizei, tinzându-se la efectuarea unei noi lucrări cu aceleași obiective cu cele din proba administrată în fața primei instanțe, finalitate confirmată în cauză prin solicitarea apelantei adresată acestei instanțe de realizare a unei noi expertize în faza apelului. Instanța de apel a respins la termenul din 15 februarie 2007 această solicitare cu motivarea că este deja învestită cu verificarea modului de efectuare a lucrării în cursul judecății în primă instanță și în absența oricăror elemente noi prezentate în susținerea acestei solicitări. Cu privire la critica referitoare la modul de efectuare a expertizei din perspectiva înscrisurilor cercetate de expert și a împrejurărilor în care specialistul și-a adunat informațiile specifice necesare întocmirii lucrării, instanța de apel a apreciat că, prin asemenea susțineri, apelanta își invocă în fapt propria culpă. După cum rezultă din minuta întocmită cu ocazia deplasării expertului la sediul societății pârâtei, acesta a luat legătura atât cu conducerea societății, cât și cu ceilalți inventatori menționați în cuprinsul brevetului, context în care exista posibilitatea punerii la dispoziția expertului a tuturor înscrisurilor relevante din punctul de vedere al cercetări presupuse de misiunea încredințată. Or, nu se desprinde din actele întocmite cu acea ocazie faptul că societatea, prin organele de conducere, ar fi intenționat să remită expertului atare înscrisuri relevante, iar acesta ar fi refuzat primirea lor (de altfel, nici apelanta nu a susținut acest lucru), din minuta întocmită de expert, redată și în conținutul raportului, rezultând că doar reclamanții au fost cei care i-au pus la dispoziție înscrisurile pe care le-au considerat necesare și pe care acesta le-a valorificat în lucrare. S-a mai reținut, de către Curtea de Apel, că expertul i-a contactat pe toți autorii menționați ai invenției și a preluat din discuțiile cu aceștia aspectele apreciate ca relevante în cauză. Faptul că în cuprinsul lucrării nu se regăsesc concluzii formulate pe baza documentelor tehnice interesând evoluția experimentelor ce au condus la rezultatul tehnic brevetat nu poate fi imputată expertului, ci doar societății apelante. În ceea ce privește modul de calcul al cotelor de contribuție stabilite pentru fiecare reclamant în parte din invenția brevetată, se constată că expertul a solicitat cu ocazia deplasării la sediul societății un exemplar al înscrisului cuprinzând calculele avantajelor tehnico-economice pe baza cărora s-au determinat drepturile bănești cuvenite celorlalți inventatori, după cum rezultă din conținutul minutei anexate raportului și din cuprinsul expertizei înseși. Această solicitare i-a fost refuzată de către reprezentantul societății cu motivarea că acest calcul nu este disponibil pentru expertiză, situație în care expertul a valorificat unica informație primită, aceea privind economiile obținute de unitate în anul 2002, la care a aplicat un procent de 10% reprezentând o cotă procentuală practicată la nivel internațional, rezultând astfel drepturile bănești cuvenite reclamanților din cauză pentru un singur an (în funcție de care instanța de fond a calculat suma de bani cuvenită fiecărui reclamant pentru întreaga perioadă). Dat fiind contextul în care expertul a făcut acest calcul, respectiv cel al refuzului societății apelante de a-i pune la dispoziție documentele necesare întocmirii raportului, Curtea a apreciat că, din nou, apelanta își invocă propria culpă în modul de administrare a probei cu expertiză în cursul judecății în primă instanță, ceea ce a determinat ca susținerile pe acest aspect să nu fie primite. Împotriva acestei decizii a declarat recurs, în termenul prevăzut de art. 301 C. proc. civ., pârâta SC E.D. SA, invocând motivele de recurs prevăzute de art. 304 pct. 3, 5 și 9 C. proc. civ. În motivarea recursului, recurenta pârâtă a susținut următoarele: 1. Excepția necompetenței teritoriale a instanței de fond în raport de prevederile art. 62 din Legea nr. 64/1991, art. 2 lit. e) și art. 7 alin. (1) C. proc. civ., care stabilesc competența teritorială a Tribunalului de la sediul pârâtei. Recurenta consideră că invocarea acestei excepții, direct în fața instanței de recurs este admisibilă, întrucât reprezintă o excepție de ordine publică, ce poate fi invocată oricând. Nu se poate considera că intimații reclamanți au introdus acțiunea la instanța competentă teritorial după sediul pârâtei O.S.I.M., deoarece O.S.I.M. nu are calitate procesuală de pârât în cauză, ci a fost citat pentru opozabilitate. În faza procesuală a apelului, chiar intimații recurenți au invocat lipsa calității procesuale pasive a O.S.I.M., acest aspect fiind consemnat în încheierea de ședința din octombrie 2006, aspect asupra căruia însă, instanța de apel nu s-a pronunțat. Întrucât citarea unei părți pentru opozabilitate nu este reglementată, iar legea specială nu stabilește calitatea O.S.I.M. de parte în cauze având ca obiect litigiile identificate în art. 62, cu atât mai puțin se poate stabili competența teritorială a instanței în funcție de sediu/domiciliul unei părți care nu are calitate în cauză. Tot în sprijinul susținerii lipsei calității procesuale a O.S.I.M., recurenta invocă prevederile art. 62 alin. (2) din Legea nr. 64/1991, privind comunicarea hotărârii judecătorești către această instituție. 2. Expertul tehnic I.V., nu ar fi fost competent să întocmească raportul de expertiză efectuat, aceasta fiind angajat al O.S.I.M. în respectiva perioada și neîndeplinind astfel condițiile de imparțialitate impuse de lege. 3. Instanța de apel în mod eronat a respins încuviințarea probatoriilor solicitate la termenul de judecată din data 08 februarie 2007, deși potrivit caracterului devolutiv al apelului, avea posibilitatea să verifice atât legalitatea sentinței, cât și temeinicia acesteia. Prin motivele de apel formulate, apelanta a criticat întreaga hotărâre judecătorească. În consecință, chiar dacă instanța de apel ar fi depășit motivele de nulitate invocate în principal, prin cererea de apel, în baza efectului devolutiv al acestei căi de atac ar fi trebui să analizeze cererea și din perspectiva acestor critici, repunând cauza pe rol, în vederea administrării probatoriilor, în baza art. 295 alin. (2) coroborat cu 151 C. proc. civ., pentru a da apelantei posibilitatea să administreze probe noi.

Instanța de apel în mod eronat nu a dispus rejudecarea cauzei, întrucât temeiul de drept al cererii de apel este reprezentat de art. 282 și urm. C. proc. civ. Instanța, pentru a reține cauza spre rejudecare asupra fondului, era obligată să dispună admiterea apelului și anularea hotărârii atacate. Anularea hotărârii atacate se impune, din două perspective: 1. nulitatea unui act de procedură - raportul de expertiză tehnică judiciară - dat fiind faptul că nu reprezintă în niciun caz o lucrare întocmită de către un specialist, chemat să dezlege anumite împrejurări de fapt pentru care sunt necesare cunoștințe tehnice de specialitate și 2. lipsa calității de reprezentant al consilierului juridic, care i-a reprezentat pe reclamanți. Din perspectiva lipsei calității de reprezentant al consilierului juridic, recurenta susține că potrivit art. 1 din Legea nr. 514/2003 privind organizarea și exercitarea profesiei de consilier juridic, acesta asigură apărarea drepturilor și intereselor legitime ale statului, ale autorităților publice centrale și locale, ale instituțiilor publice și de interes public, ale celorlalte persoane juridice de drept public, precum și ale persoanelor juridice de drept privat, în slujba cărora se află și în conformitate cu Constituția și legile țării. Nicidecum un consilier juridic nu poate asigura reprezentarea unei persoane fizice în fața instanței de judecată, motiv pentru care faptul de a semna acțiunea, introdusă de cei trei reclamanți persoane fizice în nume propriu reprezintă o gravă încălcare a legii privind organizarea profesiei de consilier juridic, precum și a legii privind organizarea profesiei de avocat. Art. 28 din Legea nr. 54/2003, nu este incident deoarece acțiunea nu a fost introdusă de către organizația sindicală, în numele membrilor.

Nu a fost respectat scopul pe care legiuitorul l-a dorit prin efectuarea unui raport de expertiză, care să lămurească asupra unor împrejurări de fapt. Modalitatea prin care se puteau dovedi susținerile din apel referitoare la nulitatea raportului de expertiză, era încuviințarea de către instanță a efectuării unui nou raport de expertiză, cu obiectivele indicate.

Atât prima instanță, cât și instanța de apel, au respins în mod neîntemeiat excepțiile privind inadmisibilitatea, prematuritatea și tardivitatea acțiunii. La data de 27 septembrie 2007 s-a înregistrat cererea de intervenție accesorie în interesul recurentei, formulată de intervenientul B.F., admisă în principiu prin încheierea din 18 ianuarie 2008. În motivarea cererii de intervenție, intervenientul a arătat că ideea care a stat la baza invenției brevetate prin brevetul de invenție nr. DD/2002 îi aparține, reprezentând subiectul tezei sale de doctorat, anterioară brevetului, motiv pentru care a formulat acțiune în anularea acestuia. Totodată, intervenientul a solicitat suspendarea judecății recursului, până la soluționarea acțiunii menționate. Prin încheierea din 18 ianuarie 2001 s-a dispus suspendarea judecării prezentului recurs până la soluționarea irevocabilă a Dosarului nr. 32640/3/2007 al Tribunalului București având ca obiect acțiunea privind nulitatea brevetului de invenție. La data de 5 martie 2012 intervenientul B.F. a formulat cerere de repunere pe rol a cauzei, arătând că dosarul în raport de care s-a dispus suspendarea judecării recursului a fost soluționat irevocabil. La data de 11 mai 2012, Înalta Curte a dispus repunerea cauzei pe rol, ca urmare a constatării că litigiul menționat a fost soluționat irevocabil, astfel încât motivul suspendării nu mai subzistă. Având cuvântul asupra recursului declarat în cauză, reprezentantul recurentei pârâte a arătat că nu mai susține motivele de recurs întemeiate pe dispozițiile art. 304 pct. 3 și 5 C. proc. civ. Cu privire la motivul de recurs întemeiat pe pct. 9 C. proc. civ., a arătat că, față de anularea brevetului de invenție, reclamanții nu mai justifică un interes, față de faptul că obiectul acțiunii vizează drepturi ce decurg din același brevet. Intimații au susținut că hotărârea pronunțată în celălalt dosar nu este publicată de către O.S.I.M., astfel că, până la soluționarea contestației în anulare brevetul funcționează. Examinând decizia recurată, prin prisma motivelor de recurs astfel cum au fost restrânse și prin raportare la situația juridică generată de pronunțarea unei hotărâri judecătorești de anulare a brevetului corespunzător invenției asupra căreia reclamanții au pretins drepturi în prezenta cauză, Înalta Curte reține următoarele: Prin acțiunea formulată, reclamanții au solicitat să li se recunoască calitatea de inventatori la invenția „cazan de abur”, brevetată cu nr. DD/2002, să fie incluși în această calitate, alături de ceilalți inventatori, în brevetul de invenție, prin modificarea în mod corespunzător a acestuia și să fie obligată SC E.D. SA să achite reclamanților drepturile bănești cuvenite în calitate de inventatori. Ulterior promovării acțiunii, pe rolul Tribunalului București s-a înregistrat acțiunea formulată de reclamantul B.F. în contradictoriu cu SC E.D. SA, având ca obiect anularea brevetului de invenție. Reclamanții din prezenta cauză, M.M.E., D.N. și J.I. au formulat în acel dosar cerere de intervenție în interes propriu, solicitând respingerea cererii de chemare în judecată. Prin sentința civilă nr. 115 din 2 februarie 2010 a Tribunalului București, secția a IV-a civilă, definitivă prin decizia nr. 260 A din 16 noiembrie 2010 a Curții de Apel București, secția a IX-a civilă și pentru cauze privind proprietatea intelectuală, și irevocabilă prin decizia nr. 1295 din 24 februarie 2012 a Înaltei Curți de Casație și Justiție, secția I civilă, s-a admis acțiunea formulată de reclamantul B.F., s-a dispus anularea brevetului de invenție nr. DD/2002 pentru neîndeplinirea condiției de brevetabilitate privind noutatea și s-a respins cererea de intervenție formulată de intervenienții M.M.E., D.N. și J.I. Ca urmare a anulării brevetului de invenție cu privire la care reclamanții din prezenta cauză au formulat pretențiile, în contradictoriu cu SC E.D. SA, titulara brevetului anulat, acțiunea acestora devine lipsită de temei. Anularea brevetului s-a impus ca urmare a constatării că lucrarea de doctorat a reclamantului B.F. reprezintă o anterioritate distrugătoare de noutate a brevetului, această lucrare fiind certă (materialul a fost tipărit, difuzat sub formă de rezumat în 1983 specialiștilor din domeniul electroenergetic și a fost susținut public la 6 februarie 1984), anterioritatea este suficientă și a fost apreciată de experți raportându-se la persoane de specialitate capabile să înțeleagă invenția și să o realizeze. În aceste condiții, reclamanții nu mai pot pretinde în contradictoriu cu SC E.D. SA recunoașterea dreptului de inventator, modificarea brevetului în acest sens și acordarea drepturilor bănești pretins cuvenite în această calitate, deoarece pârâta nu mai este titulara unui brevet valabil, iar soluția tehnică ce s-a dorit a fi protejată prin brevet nu aparține persoanelor menționate ca inventatori în brevet, cu atât mai puțin reclamanților din prezenta cauză, ci intervenientului B.F., al cărui drept a fost stabilit prin hotărârea judecătorească irevocabilă anterior menționată, pronunțată inclusiv în contradictoriu cu M.M.E., D.N. și J.I., care au avut în acel proces calitatea de intervenienți în interes propriu. Susținerea acestora, în sensul că hotărârea nu este publicată de către O.S.I.M. și că, până la soluționarea contestației în anulare, brevetul funcționează, nu poate fi primită, deoarece, indiferent de publicarea acesteia, hotărârea produce efecte între părțile litigante (publicarea având doar scop de opozabilitate față de terți), iar exercitarea căii extraordinare de atac a contestației în anulare nu înlătură puterea de lucru judecat a hotărârii judecătorești contestate. Față de aceste considerente, în temeiul art. 312 raportat la art. 304 pct. 9 și art. 55 C. proc. civ., Înalta Curte va admite recursul și cererea de intervenție accesorie, va modifica decizia recurată, va admite apelul pârâtei, va schimba în tot sentința primei instanțe și va respinge acțiunea reclamanților, ca neîntemeiată.