ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 2451/2013

Deliberând, în condițiile art. 256 C. proc. civ., asupra recursului de față, constată următoarele: 1. Instanța de fond Prin acțiunea introdusă la 3 martie 2008 pe rolul Tribunalului Prahova, reclamantul B.A. a chemat în judecată pe pârâta SC A.G. SA pentru obligarea acesteia să-i plătească despăgubiri calculate în funcție de rezultatele economice obținute de pârâtă ca urmare a aplicării invenției sale. Tribunalul Prahova prin sentința civilă nr. 1973 din 26 septembrie 2011 a respins excepțiile netimbrării acțiunii, a decăderii, a prescripției dreptului la acțiune invocate de pârâtă și a luat act că pârâta renunță la susținerea excepției de necompetență materială a instanței. Acțiunea reclamantului a fost respinsă ca neîntemeiată.

Tribunalul a reținut în esență următoarele: Reclamantul, printr-un contract de cesiune de brevet de invenție a transmis pârâtei drepturile prevăzute la art. 2 din contractul încheiat cu pârâta la 5 aprilie 2005 (dreptul la eliberarea brevetului, drepturile ce decurg din înregistrarea brevetului și drepturile accesorii, dreptul de know - how privind exploatarea invenției și dreptul asupra perfecționărilor ulterioare). Potrivit acestui contract pârâta s-a obligat să plătească reclamantului suma de 45.000 lei și să dispună majorarea salariului său printr-un act adițional la contractul individual de muncă. Excepțiile invocate de pârâtă au fost respinse pentru considerentele următoare: Reclamantul a timbrat acțiunea cu 39 de lei, în conformitate cu prevederile art. 5 lit. b din Legea nr. 146/1997.

Reclamantul nu este decăzut din drepturi, el invocând prin acțiune drepturi ce decurg din contractul de cesiune de brevet încheiat la 5 aprilie 2005, după ce societatea pârâtă a intrat în insolvență, în anul 2004. Termenul de prescripție al dreptului material la acțiune curge de la data la care se naște dreptul la acțiune iar în cazul de față acest drept se raportează la data încheierii contractului de cesiune (anul 2005), acțiunea înregistrată la 3 martie 2008 fiind formulată în cadrul termenului de prescripție. Pe fondul cauzei s-a reținut că invocarea de către reclamant a dispozițiilor art. 72 din Legea nr. 64/1991 care statuează că brevetele de invenție în vigoare reprezintă active necorporale și se înregistrează în patrimoniul titularului persoană juridică, nu poate fi avută în vedere cât timp în speță nu există un brevet de invenție înregistrat la O.S.I.M.

Susținerea reclamantului că i s-a refuzat atestarea calității de autor al invenției este nejustificată, O.S.I.M. refuzând cererea de brevetare a invenției. Prin Hotărârea din 30 octombrie 2008 O.S.I.M. a hotărât respingerea cererii de brevet de invenție, în temeiul art. 28 alin. (2) lit. c) din Legea nr. 64/1991 privind brevetele de invenție. Pretenția reclamantului referitoare la neîndeplinirea de către pârâtă a obligațiilor contractuale a fost apreciată ca nefondată având în vedere că s-a dovedit că pârâta a achitat reclamantului suma de 450.000.000 lei vechi și a majorat salariul reclamantului. 2. Instanța de apel Prin Decizia nr. 15 din 23 februarie 2012 Curtea de Apel Ploiești a respins ca nefondat apelul reclamantului împotriva Deciziei nr. 1973 din 26 septembrie 2011 a Tribunalului Prahova.

Hotărârea instanței de fond a fost apreciată ca legală și temeinică, reținându-se următoarele argumente pentru respingerea apelului reclamantului. Între părți s-a încheiat începând cu 1 martie 2005, pe un termen nelimitat un contract de cesiune, prevăzându-se o serie de obligații și drepturi care au fost respectate de părțile contractante. Deși apelantul-reclamant a cesionat dreptul la obținerea brevetului, O.S.I.M., a refuzat brevetarea propunerilor, cu motivarea că acestea nu se încadrau în cerințele impuse pentru o noutate tehnologică. Prin urmare, susținerea apelantului - reclamant că societatea pârâtă i-a refuzat atestarea calității de autor al invenției, este apreciată ca nejustificată în lipsa unui brevet de invenție atestat de O.S.I.M.

De altfel, art. 5 din Legea nr. 64/1991, cu modificările și completările ulterioare, arată că dacă inventatorul este salariat, în lipsa unei prevederi contractuale mai avantajoase acestuia, dreptul la brevetul de invenție aparține unității pentru invențiile realizate de acesta în exercitarea unui contract de muncă ce prevede o misiune inventivă încredințată în mod explicit care corespunde cu funcțiile sale, inventatorul beneficiază de o remunerație suplimentară stabilită prin contract. În același sens au fost reținute și prevederile art. 73 din Legea nr. 64/1991, care arată că „ drepturile bănești ale autorului unei realizări tehnice, care este nouă la nivelul unei unități și utilă acesteia se stabilesc prin contract încheiat între autor și unitate, cum de altfel s-a și întâmplat.

S-a apreciat că probele administrate la instanța de fond rămân dobândite cauzei, dacă pot forma convingerea judecătorilor, iar instanța de fond a administrat toate probele utile cauzei, astfel că și sub acest aspect criticile apelantului-reclamant au fost apreciate ca nefondate. Instanța de apel își poate sprijini soluția pe o probă administrată la prima instanță, chiar dacă aceasta revenise asupra probei. Instanța de apel verifică sentința atât sub aspectul temeiniciei ei, al modului în care prima instanță a apreciat probele administrate în cauză și dacă pe baza acestora, a reținut corect raporturile juridice dintre părți, cât și sub aspectul legalității, al aplicării și interpretării legii.

S-a constatat așadar că hotărârea instanței de fond este dată cu respectarea dispozițiilor art. 261 pct. 5 C. proc. civ. potrivit cărora, hotărârea se dă în numele legii și va cuprinde „ motivele de fapt și de drept care au format convingerea instanței, cum și cele pentru care s-au înlăturat cererile părților”. 3. Recursul Reclamantul a atacat cu recurs decizia curții de apel, în temeiul art. 304 pct. 4, 8 și 9 C. proc. civ. Recursul a fost înregistrat la Curtea de Apel Ploiești la data de 10 aprilie 2012 și înregistrat pe rolul secției a II-a civilă, la Înalta Curte de Casație și Justiție la 23 aprilie 2012. Recurentul a invocat reaua - credință a pârâtei care deși i-a plătit suma convenită și i-a majorat contractul, nu a făcut acestea printr-un act adițional, potrivit celor convenite.

Recurentul a arătat că neîncheindu-se un act adițional, a pierdut o serie de drepturi salariale (două indexări salariale) și nu i-a fost recunoscută calitatea de autor al unei realizări tehnice, conform art. 73 alin. (2) din Legea nr. 64/1991. Pentru toate aceste drepturi pierdute recurentul a arătat că a formulat prezenta acțiune în pretenții împotriva pârâtei. Au fost invocate unele critici la raportul de expertiză dispus - care nu a răspuns la obiecțiunile reclamantului. S-a criticat faptul că instanța nu a luat în considerare concluziile raportului de expertiză deși aceasta a fost admisă ca probă în cauză. S-a criticat faptul că soluția instanței s-a bazat pe hotărârea din 30 octombrie 2008 emisă de O.S.I.M., document care denotă reaua - credință a pârâtei.

Cererea de brevet a fost depusă la 10 august 2006, după un an și jumătate de la încheierea contractului de concesiune și nu a privit realizarea tehnică cu numele „nod cap electric universal” conform cererii sale, ci „ansamblu nod cap electric FI 35 P - piesă contact electric mufă”, cele două componente ale ansamblului fiind deosebite prin soluția tehnică propusă pentru care ele au fost realizate de autor. Recurentul a invocat că nu a fost înștiințat despre demersul societății la O.S.I.M., cu încălcarea art. 42 din Legea nr. 64/1991, or această încălcare putea fi un motiv de chemare în judecată dacă ar fi cunoscut cererea de brevet. De altfel respingerea cererii de brevet s-a datorat nerespectării de către pârâtă a procedurii standard impusă de O.S.I.M.

în aceste situații. Greșit instanța a reținut că O.S.I.M. a refuzat brevetarea propunerilor, deși în realitate hotărârea vorbește despre respingerea cererii de brevet ca fiind incompletă conform art. 18 din Legea nr. 64/1991. S-a mai criticat faptul că s-a concluzionat că Tribunalul a administrat toate probele pertinente cauzei. Ca urmare, a fost criticată decizia instanței de apel care i-a refuzat reclamantului solicitarea de a lua măsurile legale față de pârâtă pentru ca această să pună la dispoziția expertului actele solicitate, instanța apreciind greșit și superficial înscrisurile depuse la dosar de pârâtă și ignorând înscrisurile depuse de reclamant în susținerea acțiunii. Intimata pârâtă a formulat o întâmpinare prin care a solicitat respingerea recursului ca nefundat.

Necompetența instanței invocată ca motiv de apel nu este motivată și nici nu s-a precizat în ce a constat interpretarea eronată a actului dedus judecății și nici cum instanța a schimbat natura sau înțelesul acestuia. Dispozițiile legale invocate în cuprinsul hotărârii au fost corect interpretate și aplicate. La 28 ianuarie 2013 recurentul a depus la dosar un memoriu prin care a completat criticile formulate inițial pentru susținerea celor trei motive de recurs invocate, art. 304 pct. 4, 8 și 9. Dosarul a fost transmis secției I civilă, a Înaltei Curți de Casație și Justiție, prin Încheierea din 29 ianuarie 2013 pronunțată de secția a II-a civilă, a Înaltei Curți de Casație și Justiție. La această instanță, intimata pârâtă a formulat o nouă întâmpinare prin care a invocat nulitatea motivelor de recurs depuse direct în fața instanței de recurs, fiind formulate cu depășirea termenului de recurs.

4. Analiza instanței de recurs Cu privire la motivele de recurs formulate de recurentul reclamant instanța constată în primul rând că a fost legal investită potrivit dispozițiilor art. 301 și 303 alin. (1) și (2) C. proc. civ., cu cererea de recurs înregistrată la Curtea de Apel Ploiești la data de 10 aprilie 2012 conform rezoluției de la fila 2 din Dosarul nr. 1453/105/2008 al secției a II-a civilă, a Înaltei Curți de Casație și Justiție, dată care se înscrie înăuntrul termenului de recurs de 15 zile de la data comunicării Deciziei nr. 15/2012 (la 26 martie 2012, conform dovezii de comunicare aflată la fila 76 în dosarul Curții de Apel). Potrivit dispozițiilor exprese ale art. 306 alin. (1) se impune în mod imperativ, sub sancțiunea nulității, motivarea recursului în termenul legal.

Prin completarea motivelor de recurs prin memoriul de la data de la data de 28 ianuarie 2013 recurentul nu a invocat motive de ordine publică care să facă ineficientă dispoziția art. 306 alin. (1) C. proc. civ. Ca urmare, excepția invocată de intimată în întâmpinare cu privire la nulitatea cererii de completare a motivelor de recurs făcută peste termenul legal de 15 zile de la comunicare, este fondată. În aceste condițiuni instanța de recurs va examina exclusiv cererea de recurs de la 10 aprilie 2012 cu care a fost legal investită. Examinând decizia atacată se constată că aceasta este legală și temeinică motivele de recurs invocate nefiind întemeiate, recursul a fost respins pentru considerentele ce urmează: Motivul de recurs prevăzut de art. 304 pct. 4 C. proc.

civ. nu este dezvoltat. Motivele de recurs întemeiate pe dispozițiile art. 304 pct. 4 și 8 C. proc. civ. s-au limitat la redarea textelor C. proc. civ. Pentru a conduce la casarea sau modificarea hotărârii, recursul nu se poate limita la o simplă indicare de formă a textelor. Condiția legală a dezvoltării motivelor de recurs implică determinarea greșelilor, expres imputate, printr-o minimă argumentare a criticii în fapt și în drept. Or, cât privește pct. 4, recurentul nu indică critici nici în fapt nici în drept. Cât privește pct. 8, criticile formulate se referă la modalitatea în care s-a încheiat convenția părților (contractul de cesiune a brevetului de invenție), a cărei examinare sub aspectul încheierii acesteia, nu face obiectul prezentei cauze.

Din contră, recurentul și-a întemeiat acțiunea pe contractul încheiat cu pârâta. Cât privește interpretarea acestui contract se constată că instanțele (de fond și apel) au apreciat corect valoarea contractului care a stat la baza pretențiilor formulate și au constatat - potrivit obligațiilor asumate de pârâtă în raport de drepturile reclamantului indicate de asemenea în convenție, obligații care au fost îndeplinite de societatea pârâtă care i-a plătit reclamantului 45.000 lei și i-a mărit acestuia salariul. Această constatare a fost de altfel confirmată și de reclamantul recurent.

Criticile formulate de recurent sub aspectul împrejurării că mărirea salariului nu a fost făcută printr-un act adițional la contractul individual de muncă privesc situații exterioare prezentei acțiuni care este întemeiată pe dispozițiile Legii nr. 64/1991 privind brevetele de invenție și art. 998 C. civ., și nu pe dispozițiile care reglementează raporturile de muncă între angajat și angajator. Potrivit art. 129 alin. (6) C. proc. civ., judecătorii hotărăsc, în toate cazurile, numai asupra obiectului cererii deduse judecății. Or, obiectul acțiunii a fost clar exprimat - și nemodificat pe parcursul procesului - „obligarea pârâtei să plătească despăgubiri în valoarea ce se va fi determinat printr-o expertiză de specialitate și care vor fi calculate în funcție de rezultatele economice obținute de pârâtă ca urmare a aplicării invenției sale”.

Dispozițiile invocate, art. 72 din Legea nr. 64/1991, au fost corect interpretate. Art. 72 alin. (1) stabilește că drepturile bănești ale autorului unei realizări tehnice, care este nouă la nivelul unei unități și utilă acesteia, se stabilesc prin contract încheiat între autor și unitate. În cauză reclamantul a invocat în susținerea pretențiilor contractul de cesiune de brevet de inovație în termenii arătați. Pentru obiectul contractului detaliat în art. 2 (transmiterea unor drepturi către societatea comercială), s-a stabilit un preț - suma de 450.000.000 lei și majorarea salariului cedentului printr-un act adițional la contractul individual de muncă. Răspunderea contractuală a părților - în raport de termenii contractului - a fost stabilită în condițiile art. 9 din cap. 6 al acestuia.

Ca urmare, în raport de conținutul convenției încheiate de părți, în mod corect s-a constatat că pârâta și-a îndeplinit obligațiile contractuale. Cât privește criticile invocate de reclamantul recurent fundamentate pe dispozițiile art. 72 și 73 din Legea nr. 64/1991, în mod corect instanțele au constatat că acestea sunt nefondate de vreme ce în cauză nu s-a emis un brevet de invenție de către O.S.I.M. Reglementarea adusă de art. 72 și 73 este cuprinsă în ultimul cap. VIII al Legii, dedicat dispozițiilor finale și tranzitorii, dispoziții menite a reglementa situații aflate în curs de soluționare la momentul apariției legii noi. Astfel, acest cap. VIII al legii dispune în art. 69 că „cererile de brevet” de invenție înregistrate la O.S.I.M.

în condițiile Legii nr. 62/1974 (vechea reglementare în materie), pentru care nu s-a luat o hotărâre de admitere sau respingere, se soluționează potrivit prevederilor acestei legi. Capitolul este astfel dedicat regulilor aplicabile diferitelor situații existente la momentul schimbării reglementării în materia brevetelor. Începând cu art. 71 sunt reglementate reguli aplicabile brevetelor de invenție acordate anterior intrării în vigoare a Legii nr. 64/1991 (dispozițiile de la art. 71, 72, 73). Ca urmare, reglementările invocate se referă la brevete de invenție, or în cauză un asemenea brevet nu a fost emis. Motivul pentru care nu a fost emis un brevet (cererea de brevet a fost refuzată sau respinsă), este irelevant în cauză, având în vedere că efectele sunt aceleași și ținând cont de temeiul acțiunii.

În cauză raporturile stabilite între reclamant și pârâtă sunt reglementate de cap. V al Legii nr. 64/1991 care se referă la transmiterea drepturilor și care în art. 47 reglementează tranzacția încheiată de pârâți; dreptul la acordarea brevetului și drepturile ce decurg din brevet putând fi transmise în tot sau în parte, prin cesiune, licență exclusivă sau neexclusivă, sau prin succesiune legală și testamentară. Cât privește drepturile și obligațiile conferite de lege inventatorului, dispozițiile cap. IV al Legii sunt clare. Art. 36 și 39 din acest capitol reglementează drepturile inventatorului și, respectiv, ale titularului invenției. Ca urmare, acțiunea în temeiul de drept formulat, nu a putut fi primită, în absența unui brevet de invenție.

Pentru considerentele arătate, în temeiul art. 312 alin. (1) C. proc. civ. s-a respins recursul ca nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Respinge, ca nefondat, recursul declarat de reclamantul B.A. împotriva Deciziei nr. 15 din data de 23 februarie 2012 a Curții de Apel Ploiești, secția I civilă. Irevocabilă. Pronunțată în ședință publică, astăzi 23 aprilie 2013.