ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 280/2006

I.C.C.J., secția penală, decizia nr. 280 din 17 ianuarie 2006 Prin sentința penală nr. 177 din 18 august 2005, Tribunalul Buzău a respins, ca inadmisibilă, contestația la executare formulată de condamnatul M.N . În baza art. 192 alin. (2) C. proc. pen., contestatorul a fost obligat la plata cheltuielilor judiciare către stat în sumă de 80 lei RON, din care 40 lei RON onorariul apărătorului din oficiu. S-a reținut că petentul condamnat se află în executarea pedepsei de 17 ani închisoare aplicată prin sentința penală nr. 100 din 18 mai 2004 a Tribunalului Buzău pentru săvârșirea infracțiunilor prevăzute de art. 174 și art. 189 alin. (2) C. pen. Hotărârea judecătorească a rămas definitivă prin decizia penală nr. 289 din 7 iulie 2004 a Curții de Apel Ploiești.

În motivarea contestației la executare, condamnatul a arătat că este nevinovat, solicitând punerea sa în libertate. Instanța de fond a constatat că motivul invocat de condamnat nu se circumscrie celor prevăzute de art. 461 C. proc. pen., contestația la executare formulată fiind inadmisibilă. Curtea de Apel Ploiești, prin decizia penală nr. 390 din 3 octombrie 2005, a respins, ca nefondat, apelul contestatorului, dispunând obligarea acestuia la plata cheltuielilor judiciare către stat, în sumă de 60 lei RON, din care 40 lei RON reprezintă onorariul apărătorului din oficiu avansat din fondul Ministerului Justiției. Împotriva acestei decizii penale a declarat recurs în termen legal contestatorul condamnat M.N., fără a arăta în scris sau oral motivele de casare, lăsând soluționarea cauzei la aprecierea instanței de judecată.

Verificând legalitatea și temeinicia hotărârii atacate din oficiu, în conformitate cu dispozițiile art. 385 9 alin. (3) C. proc. pen., Curtea constată că recursul este nefondat. Potrivit dispozițiilor art. 461 C. proc. pen., contestația la executare se poate face în următoarele cazuri: a) când s-a pus în executare o hotărâre care nu era definitivă; b) când executarea este îndreptată împotriva altei persoane decât cea prevăzută în hotărârea de condamnare; c) când se ivește vreo nelămurire cu privire la hotărârea care se execută sau vreo împiedicare la executare. d) când se invocă amnistia, prescripția, grațierea sau orice altă cauză de stingere ori de micșorare a pedepsei, precum și orice alt incident ivit în cursul executării.

Motivul invocat de condamnat privind greșita sa condamnare nu poate constitui caz de contestație la executare întrucât legea a limitat sfera de aplicare a acestei instituții doar la situațiile expres și limitativ prevăzute de legea penală. Așa fiind, Curtea constată că în mod corect a fost soluționată contestația la executare formulată de condamnatul M.N. prin respingerea ei ca inadmisibilă și urmează să respingă recursul acestuia ca nefondat. Recurentul contestator va fi obligat la plata cheltuielilor judiciare către stat, onorariul apărătorului din oficiu fiind avansat din fondul Ministerului Justiției. Au fost văzute dispozițiile art. 385 15 pct. 1 lit. b) C. proc. pen., art. 192 alin. (2) și art. 189 C. proc.

pen.