ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 1325/2006

Asupra recursurilor de față; În baza lucrărilor din dosar, constată următoarele: Prin sentința penală nr. 193 din 13 septembrie 2005, Tribunalul Buzău l-a condamnat pe inculpatul N.M. , în baza art. 182 alin. (1) C. pen., la 5 ani închisoare, cu aplicarea art. 71 și 64 C. pen. A fost menținută arestarea preventivă a inculpatului și dedusă prevenția de la 15 martie 2005 la zi. Inculpatul a fost obligat să plătească părții civile Ț.C. suma de 70.000.000 lei despăgubiri civile, din care 20.000.000 lei daune materiale și 50.000.000 lei daune morale. Au fost confiscate 6 bucăți scândură. Inculpatul a fost obligat la plata cheltuielilor judiciare către stat. Instanța a reținut, în fapt, că inculpatul N.M.

și partea vătămată Ț.C., locuitori ai comunei Cernătești, jud. Buzău, se aflau în relații tensionate, motivat de faptul că partea vătămată a semnat în calitate de martor un proces-verbal, prin care inculpatul a fost sancționat contravențional de către poliție. La data de 4 decembrie 2004, părțile s-au întâlnit în localul SC D. SRL din localitatea de domiciliu, unde au consumat băuturi alcoolice, inculpatul fiind în stare de ebrietate. În jurul orelor 17,30, la închiderea localului, partea vătămată a acceptat invitația inculpatului de a-l însoți la domiciliul acestuia din comună. Instanța a înlăturat susținerile părții vătămate, în sensul că a fost forțată de inculpat să intre în locuință, ca nedovedite.

În imobil se aflau fiicele inculpatului, C.E. în vârstă de 16 ani și C.C. în vârstă de 6 ani, concubina și celelalte 2 fiice fiind plecate în vecini. Analizând materialul probator, instanța a înlăturat, ca nedovedit, mobilul actelor de violență ce vor urma, susținut de inculpat și de fiica acestuia C.E., constând în aceea că partea vătămată ar fi avut o conduită necuviincioasă față de minoră. S-a reținut, însă în considerarea declarațiilor concubinei și fiicei inculpatului precum și a cazierului judiciar, că acesta, când se află în stare de ebrietate devine violent. Cert este, arată instanța, că inculpatul a devenit violent și, rupând o scândură dintr-un dulap din cameră a început să o lovească pe partea vătămată peste tot corpul.

Alarmată, minora C.E. a părăsit imobilul, anunțând o vecină despre cele ce se întâmplă și în cele din urmă, fiind sesizată poliția, lucrătorii acesteia au intervenit, împiedicându-l pe inculpat să continue actele de violență. În timpul agresiunii scândura folosită de inculpat s-a rupt în 6 bucăți. Partea vătămată a fost internată în Spitalul Jud. Buzău, iar din Raportul medico-legal rezultă că aceasta a suferit politraumatism prin agresiune, traumatism cranio-facial acut deschis, cu plăgi multiple faciale, fractură de mandibulă, fractură cubitus stâng deschisă gradul II cu deplasare, fractură trimaleolară glezna stg. și subluxație externă a piciorului, traumatism hemitorace stg, cu fractură arc costal C 6, stare de șoc traumatic.

S-a concluzionat că partea vătămată necesită 75-80 zile îngrijiri medicale pentru vindecare și că leziunile de violență nu i-au pus în primejdie viața. Prin actul de sesizare a instanței inculpatul a fost trimis în judecată pentru săvârșirea tentativei la infracțiunea de omor, prevăzută de art. 20 C. pen., raportat la art. 174 C. pen. Instanța a constatat că încadrarea juridică legală este aceea în dispozițiile art. 182 alin. (1) C. pen. și a procedat conform art. 334 C. proc. pen. Motivând noua încadrare juridică, s-a arătat că obiectul folosit pentru agresiune, o scândură fără rezistență, dovadă și fragmentarea ei în 6 bucăți, nu era aptă pentru a produce leziuni letale, iar traumatismele suferite de partea vătămată, deși unele constau în fracturi, sunt localizate în zona membrelor, toracelui și feței, neafectând organe interne ori craniene, concluziile medico-legale fiind acelea că viața părții vătămate nu a fost pusă în primejdie.

Împotriva acestei hotărâri au declarat apel Parchetul de pe lângă Tribunalul Buzău, care a criticat-o pentru greșita schimbare a încadrării juridice și inculpatul N.M., care a cerut reducerea pedepsei în considerarea unor circumstanțe atenuante. Prin decizia penală nr. 453 din 30 noiembrie 2005, Curtea de Apel Ploiești a respins apelurile declarate, ca nefondate, constatând că încadrarea juridică reținută de instanța de fond este cea legală, neexistând în cauză vreun indiciu sau probă din care să rezulte că poziția psihică a inculpatului a fost aceea de a urmări sau a accepta moartea victimei, iar pedeapsa a fost corect individualizată.

Decizia penală sus-menționată a fost atacată cu recurs de către Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Ploiești, care a susținut, ca și în precedent, greșita schimbare a încadrării juridice în prevederile rt.182 alin. (1) C. pen., precum și de inculpatul N.M., care a invocat starea de provocare din partea părții vătămate, constând în purtarea necuviincioasă față de fiica sa, solicitând aplicarea circumstanței atenuante și reducerea pedepsei. Verificând hotărârea atacată pe baza materialului de la dosar, Curtea constată că recursurile parchetului și inculpatului, motivate în considerarea cazurilor de casare prevăzute de art. 385 9 alin. (1) pct. 17 și, respectiv, 14 C. proc. pen., nu sunt fondate.

Situația de fapt, cu o anume corecție ce va fi făcută ulterior, a fost reținută pe baza mijloacelor de probă administrate în cele două faze ale procesului, fiind în esență, recunoscută și de inculpat. Inculpatul N.M. este cunoscut în colectivitate așa cum rezultă și din ancheta socială efectuată de Primăria com. Cernătești, ca o persoană recalcitrantă, cu comportament agresiv, alungându-și frecvent concubina și copiii din domiciliu și având conflicte cu mai mulți locuitori. Și partea vătămată era una dintre persoanele față de care inculpatul păstra nemulțumiri, motivat de participarea acestuia ca martor la constatarea unei contravenții săvârșite de sus-numitul, conform procesului-verbal din 9 iulie 2003. În acest context, în momentul întâlnirii lor în magazinul local, în după-amiaza de 4 decembrie 2004, partea vătămată a intuit pericolul de a fi victima violențelor inculpatului, aflat în stare de ebrietate, motiv pentru care i-a cerut vânzătoarei L.I.

să sune la poliție, fapt confirmat de aceasta însă neurmat de executare, întrucât martora nu avea telefon în zonă. Admițând totuși că, la insistențele inculpatului, partea vătămată a acceptat să intre în domiciliul acestuia, în situația dată și nefiind nici sub influența alcoolului, este de neconceput ca victima să fi făcut gesturi ofensatoare, așa încât întemeiat a fost înlăturată cererea inculpatului de a se reține circumstanța provocării și de urmare și în recurs se va constata că este neîntemeiată. Nici susținerea din recursul procurorului, potrivit căreia încadrarea juridică legală este în dispozițiile art. 20 C. pen., raportat la art. 174 C. pen. (tentativă la infracțiunea de omor) și nu în prevederile art. 182 alin. (1) C. pen.

(vătămare corporală gravă), așa cum au reținut instanțele, nu este întemeiată. Leziunile produse victimei, în adevăr multiple și dispuse pe întreaga suprafață a corpului, mai puțin în zona craniană iar unele constând în fracturi ale membrelor și unei coaste, au fost evaluate medico-legal și s-a concluzionat că acestea nu au pus în primejdie viața celui vătămat însă necesită 75-80 zile de îngrijiri medicale pentru vindecare. Pentru a reține susținerea tentativei la infracțiunea de omor, este necesar să se facă dovada, care, de regulă, rezultă ex. Re, că inculpatul fie a urmărit, prin săvârșirea faptei, uciderea victimei, fie deși nu a urmărit acest rezultat, a acceptat posibilitatea producerii lui.

Față de urmărire concrete produce prin actele de violență ale inculpatului, constatate medico-legal, decesul victimei nu putea să se producă. Desigur că încadrarea juridică a faptei este în competența instanței, iar în materia infracțiunilor contra vieții concluziile medico-legale nu au caracter exclusiv, instanța putând stabili existența vinovăției în forma cerută de lege și din alte elementele de fapt, cum sunt obiectul folosit la agresiune, apt să producă leziuni vitale, zona corporală vizată, periculoasă pentru viață și nu în cele din urmă intensitatea loviturilor aplicate. Toate aceste trăsături ale acțiunilor inculpatului care constituie elementul material al infracțiunii, nu se regăsesc în cauză.

Corect s-a reținut că obiectul folosit de inculpat pentru lovirea victimei era o scândură ruptă dintr-un dulap care, prin grosimea și esență nu prezenta rezistență și, implicit nici nu avea potențialitatea producerii unor vătămări grave dovadă fiind fragmentarea acesteia în 6 bucăți. Apoi este evidentă orientarea loviturilor aplicate totuși cu intensitate de către inculpat spre regiuni ale capului în care urmările nu sunt de regulă periculoase pentru viața, exteriorizând însă, prin multitudinea leziunilor, intenția de producere a suferințelor fizice. Așa fiind, se constată că încadrarea juridică a faptei inculpatului N.M. în dispozițiile art. 182 alin. (1) C. pen., este legală, partea vătămată suferind vătămări corporale care au necesitat pentru vindecare 75-80 zile îngrijiri medicale și care nu au pus în primejdie viața acesteia.

Neconstatând din examinarea din oficiu a hotărârilor nici existența vreunui alt caz de casare dintre cele prevăzute de art. 385 9 alin. (3) C. proc. pen., recursurile Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Ploiești și inculpatului N.M. urmează să fie respinse ca nefondate. Din pedeapsa aplicată se va scade timpul reținerii și cel al arestării preventive a inculpatului de la data de 15 martie 2005 la 1 martie 2006.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Respinge, ca nefondate, recursurile declarate de Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Ploiești și de inculpatul N.M. împotriva deciziei penale nr. 453 din 30 noiembrie 2005 a Curții de Apel Ploiești. Deduce din pedeapsa aplicată inculpatului, perioada reținerii și arestării preventive de la 15 martie 2005 la 1 martie 2006. Obligă recurentul inculpat la plata sumei de 220 lei, cu titlu de cheltuieli judiciare către stat din care, suma de 100 lei, reprezentând onorariul de avocat pentru apărarea din oficiu, se va avansa din fondul Ministerului Justiției. Definitivă. Pronunțată în ședință publică, azi 1 martie 2006.