ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 1325/2006

Asupra recursurilor de față;

În baza lucrărilor din dosar,

constată următoarele:

Prin sentința penală nr. 193 din 13

septembrie 2005, Tribunalul Buzău l-a condamnat pe inculpatul

N.M.

, în baza art. 182 alin. (1) C.

pen., la 5 ani închisoare, cu aplicarea art. 71 și 64 C. pen.

A fost menținută arestarea preventivă

a inculpatului și dedusă prevenția de la 15 martie 2005 la zi.

Inculpatul a fost obligat să

plătească părții civile Ț.C. suma de 70.000.000 lei despăgubiri civile, din

care 20.000.000 lei daune materiale și 50.000.000 lei daune morale.

Au fost confiscate 6 bucăți

scândură.

Inculpatul a fost obligat la plata

cheltuielilor judiciare către stat.

Instanța a reținut, în fapt, că

inculpatul N.M. și partea vătămată Ț.C., locuitori ai comunei Cernătești, jud. Buzău,

se aflau în relații tensionate, motivat de faptul că partea vătămată a semnat

în calitate de martor un proces-verbal, prin care inculpatul a fost sancționat

contravențional de către poliție.

La data de 4 decembrie 2004, părțile

s-au întâlnit în localul SC D. SRL din localitatea de domiciliu, unde au

consumat băuturi alcoolice, inculpatul fiind în stare de ebrietate.

În jurul orelor 17,30, la închiderea

localului, partea vătămată a acceptat invitația inculpatului de a-l însoți la

domiciliul acestuia din comună.

Instanța a înlăturat susținerile

părții vătămate, în sensul că a fost forțată de inculpat să intre în locuință,

ca nedovedite.

În imobil se aflau fiicele

inculpatului, C.E. în vârstă de 16 ani și C.C. în vârstă de 6 ani, concubina și

celelalte 2 fiice fiind plecate în vecini.

Analizând materialul probator,

instanța a înlăturat, ca nedovedit, mobilul actelor de violență ce vor urma,

susținut de inculpat și de fiica acestuia C.E., constând în aceea că partea

vătămată ar fi avut o conduită necuviincioasă față de minoră.

S-a reținut, însă în considerarea

declarațiilor concubinei și fiicei inculpatului precum și a cazierului

judiciar, că acesta, când se află în stare de ebrietate devine violent.

Cert este, arată instanța, că

inculpatul a devenit violent și, rupând o scândură dintr-un dulap din cameră a

început să o lovească pe partea vătămată peste tot corpul.

Alarmată, minora C.E. a părăsit

imobilul, anunțând o vecină despre cele ce se întâmplă și în cele din urmă,

fiind sesizată poliția, lucrătorii acesteia au intervenit, împiedicându-l pe

inculpat să continue actele de violență.

În timpul agresiunii scândura

folosită de inculpat s-a rupt în 6 bucăți.

Partea vătămată a fost internată în

Spitalul Jud. Buzău, iar din Raportul medico-legal rezultă că aceasta a suferit

politraumatism prin agresiune, traumatism cranio-facial acut deschis, cu plăgi

multiple faciale, fractură de mandibulă, fractură cubitus stâng deschisă gradul

II cu deplasare, fractură trimaleolară glezna stg. și subluxație externă a

piciorului, traumatism hemitorace stg, cu fractură arc costal C 6, stare de șoc

traumatic.

S-a concluzionat că partea vătămată necesită

75-80 zile îngrijiri medicale pentru vindecare și că leziunile de violență nu

i-au pus în primejdie viața.

Prin actul de sesizare a instanței

inculpatul a fost trimis în judecată pentru săvârșirea tentativei la infracțiunea

de omor, prevăzută de art. 20 C. pen., raportat la art. 174 C. pen.

Instanța a constatat că încadrarea

juridică legală este aceea în dispozițiile art. 182 alin. (1) C. pen. și a procedat

conform art. 334 C. proc. pen.

Motivând noua încadrare juridică,

s-a arătat că obiectul folosit pentru agresiune, o scândură fără rezistență,

dovadă și fragmentarea ei în 6 bucăți, nu era aptă pentru a produce leziuni

letale, iar traumatismele suferite de partea vătămată, deși unele constau în

fracturi, sunt localizate în zona membrelor, toracelui și feței, neafectând

organe interne ori craniene, concluziile medico-legale fiind acelea că viața

părții vătămate nu a fost pusă în primejdie.

Împotriva acestei hotărâri au

declarat apel Parchetul de pe lângă Tribunalul Buzău, care a criticat-o pentru

greșita schimbare a încadrării juridice și inculpatul N.M., care a cerut

reducerea pedepsei în considerarea unor circumstanțe atenuante.

Prin decizia penală nr. 453 din 30

noiembrie 2005, Curtea de Apel Ploiești a respins apelurile declarate, ca

nefondate, constatând că încadrarea juridică reținută de instanța de fond este

cea legală, neexistând în cauză vreun indiciu sau probă din care să rezulte că

poziția psihică a inculpatului a fost aceea de a urmări sau a accepta moartea

victimei, iar pedeapsa a fost corect individualizată.

Decizia penală sus-menționată a fost

atacată cu recurs de către Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Ploiești, care

a susținut, ca și în precedent, greșita schimbare a încadrării juridice în

prevederile rt.182 alin. (1) C. pen., precum și de inculpatul N.M., care a

invocat starea de provocare din partea părții vătămate, constând în purtarea

necuviincioasă față de fiica sa, solicitând aplicarea circumstanței atenuante

și reducerea pedepsei.

Verificând hotărârea atacată pe baza

materialului de la dosar, Curtea constată că recursurile parchetului și inculpatului,

motivate în considerarea cazurilor de casare prevăzute de art. 385

9

alin.

(1) pct. 17 și, respectiv, 14 C. proc. pen., nu sunt fondate.

Situația de fapt, cu o anume

corecție ce va fi făcută ulterior, a fost reținută pe baza mijloacelor de probă

administrate în cele două faze ale procesului, fiind în esență, recunoscută și

de inculpat.

Inculpatul N.M. este cunoscut în

colectivitate așa cum rezultă și din ancheta socială efectuată de Primăria com.

Cernătești, ca o persoană recalcitrantă, cu comportament agresiv, alungându-și

frecvent concubina și copiii din domiciliu și având conflicte cu mai mulți

locuitori.

Și partea vătămată era una dintre

persoanele față de care inculpatul păstra nemulțumiri, motivat de participarea

acestuia ca martor la constatarea unei contravenții săvârșite de sus-numitul,

conform procesului-verbal din 9 iulie 2003.

În acest context, în momentul

întâlnirii lor în magazinul local, în după-amiaza de 4 decembrie 2004, partea

vătămată a intuit pericolul de a fi victima violențelor inculpatului, aflat în

stare de ebrietate, motiv pentru care i-a cerut vânzătoarei L.I. să sune la

poliție, fapt confirmat de aceasta însă neurmat de executare, întrucât martora

nu avea telefon în zonă.

Admițând totuși că, la insistențele

inculpatului, partea vătămată a acceptat să intre în domiciliul acestuia, în situația

dată și nefiind nici sub influența alcoolului, este de neconceput ca victima să

fi făcut gesturi ofensatoare, așa încât întemeiat a fost înlăturată cererea inculpatului

de a se reține circumstanța provocării și de urmare și în recurs se va constata

că este neîntemeiată.

Nici susținerea din recursul

procurorului, potrivit căreia încadrarea juridică legală este în dispozițiile art.

20 C. pen., raportat la art. 174 C. pen. (tentativă la infracțiunea de omor) și

nu în prevederile art. 182 alin. (1) C. pen. (vătămare corporală gravă), așa

cum au reținut instanțele, nu este întemeiată.

Leziunile produse victimei, în

adevăr multiple și dispuse pe întreaga suprafață a corpului, mai puțin în zona

craniană iar unele constând în fracturi ale membrelor și unei coaste, au fost

evaluate medico-legal și s-a concluzionat că acestea nu au pus în primejdie

viața celui vătămat însă necesită 75-80 zile de îngrijiri medicale pentru

vindecare.

Pentru a reține susținerea

tentativei la infracțiunea de omor, este necesar să se facă dovada, care, de

regulă, rezultă ex. Re, că inculpatul fie a urmărit, prin săvârșirea faptei,

uciderea victimei, fie deși nu a urmărit acest rezultat, a acceptat posibilitatea

producerii lui.

Față de urmărire concrete produce prin

actele de violență ale inculpatului, constatate medico-legal, decesul victimei

nu putea să se producă.

Desigur că încadrarea juridică a

faptei este în competența instanței, iar în materia infracțiunilor contra

vieții concluziile medico-legale nu au caracter exclusiv, instanța putând

stabili existența vinovăției în forma cerută de lege și din alte elementele de

fapt, cum sunt obiectul folosit la agresiune, apt să producă leziuni vitale,

zona corporală vizată, periculoasă pentru viață și nu în cele din urmă

intensitatea loviturilor aplicate.

Toate aceste trăsături ale

acțiunilor inculpatului care constituie elementul material al infracțiunii, nu

se regăsesc în cauză.

Corect s-a reținut că obiectul

folosit de inculpat pentru lovirea victimei era o scândură ruptă dintr-un dulap

care, prin grosimea și esență nu prezenta rezistență și, implicit nici nu avea

potențialitatea producerii unor vătămări grave dovadă fiind fragmentarea

acesteia în 6 bucăți.

Apoi este evidentă orientarea

loviturilor aplicate totuși cu intensitate de către inculpat spre regiuni ale

capului în care urmările nu sunt de regulă periculoase pentru viața,

exteriorizând însă, prin multitudinea leziunilor, intenția de producere a

suferințelor fizice.

Așa fiind, se constată că încadrarea

juridică a faptei inculpatului N.M. în dispozițiile art. 182 alin. (1) C. pen.,

este legală, partea vătămată suferind vătămări corporale care au necesitat pentru

vindecare 75-80 zile îngrijiri medicale și care nu au pus în primejdie viața

acesteia.

Neconstatând din examinarea din

oficiu a hotărârilor nici existența vreunui alt caz de casare dintre cele

prevăzute de art. 385

9

alin. (3) C. proc. pen., recursurile

Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Ploiești și inculpatului N.M. urmează să

fie respinse ca nefondate.

Din pedeapsa aplicată se va scade

timpul reținerii și cel al arestării preventive a inculpatului de la data de 15

martie 2005 la 1 martie 2006.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge, ca nefondate, recursurile

declarate de Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Ploiești și de inculpatul N.M.

împotriva deciziei penale nr. 453 din 30 noiembrie 2005 a Curții de Apel Ploiești.

Deduce din pedeapsa aplicată

inculpatului, perioada reținerii și arestării preventive de la 15 martie 2005

la 1 martie 2006.

Obligă recurentul inculpat la plata

sumei de 220 lei, cu titlu de cheltuieli judiciare către stat din care, suma de

100 lei, reprezentând onorariul de avocat pentru apărarea din oficiu, se va

avansa din fondul Ministerului Justiției.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică, azi 1

martie 2006.